sâmbătă, 16 iulie 2022

MATEI VAMESUL, PACATOSUL CONVERTIT



„În vremea aceea, trecând, Iisus a văzut pe un om care ședea la vamă, cu numele Matei, și i-a zis acestuia: Vino după Mine. Și, ridicându-se, a mers după El. Și pe când ședea Iisus la masă, în casă, iată mulți vameși și păcătoși au venit și au șezut la masă împreună cu Iisus și cu ucenicii Lui. 
Și, văzând fariseii, au zis ucenicilor: Pentru ce mănâncă Învățătorul vostru cu vameșii și cu păcătoșii? 
Iar Iisus, auzind, a zis: Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Duceți-vă, așadar, și învățați ce înseamnă: «Milă voiesc, iar nu jertfă»; că n-am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință.”

Astazi ne intoarcem, pentru un popas meditativ, la Capitolul 9 al Evangheliei dupa Matei care este plin de evenimente:
- vindecarea paraliticului din Capernaum, 
- chemarea lui Matei la apostolat, 
- intrebarea despre post, 
- invierea fiicei lui Iair , 
- vindecarea femeii cu scurgere de sange, 
- vindecarea a doi orbi si a unui mut, 
- precum si despre secerisul mult cu seceratori putini.

In ce-l priveste pe Matei, observam că pe el nu l-a chemat Domnul odată cu Ioan și cu Petru, ci mai tarziu, atunci când a știut că acesta era preagatit sa asculte - asa cum și pe Pavel l-a chemat dupa Sfanta Sa Inviere, la vreme potrivita. 

Astfel Evanghelistul 
Matei ne povestește el insusi cum s-a petrecut convertirea sa.

Este lesne de inchipuit cam ce gandeau cei care au vazut ca Domnul l-a luat ucenic pe vameș! 
Vameșii erau considerati oamenii stăpânirii romane, căci ei strangeau impozitele destinate guvernarii romane. Acestia nu aveau un salariu. Ideea era ca ei sa dea romanilor o anume suma, avand libertatea de a incarca "nota" dupa cum credeau ei de cuviinta! Astfel sumele erau ajustate, vamesii fortand pe iudei sa dea taxe piperate, spre a-si asigura imbogatirea lor! 
De aceea ei erau socotiti niste abuzatori stiindu-se ca cereau mereu mai mult pentru a-si rotunji veniturile personale, batjocorind si prigonindu-i pe concetateni… 
Oamenii îi priveau ca pe niște „suflete vândute” cezarului, care si-au parasit neamul și credința pentru bani.

Și totuși Domnul il cheamă la El pe acest vameș, pentru că El ii cunostea adancul inimii .

Multe întâmplări din evanghelii, multe spuse ale Domnului la prima vedere ne contrariaza!

Dar Dumnezeu citeste in inimile oamenilor, cunoaste puterea fiecaruia de a evolua, stie toate intențiile noastre, inclusiv obiceiul cel rau de a spune una si de a gandi alta. 
Domnul Hristos răspunde de fiecare data gândurilor în sine, intențiilor ascunse ale oamenilor si nu neaparat vorbelor rostite!

Şi pe când şedea El la masă, în casă, iată mulţi vameşi şi păcătoşi au venit şi au şezut la masă împreună cu Iisus şi cu ucenicii Lui.” (Matei 9, 10)

Domnul Hristos a intrat deci în casa lui Matei, dandu-i astfel mare cinste ! Gestul acesta poate l-a încântat pe Matei, dar, mai presus de asta, i-a schimbat viata și i-a deschis inima in care a intrat Domnul Hristos, acceptând astfel să-i devină ucenic.

Pentru că cine se aseamănă se adună, prietenii lui Matei, și ei vameși păcătoși, au venit și ei la acel ospăț! 
Tabloul ospatului este cu adevarat si azi contrariant - Domnul Hristos și apostolii în mijlocul unui grup de oameni căzuți moral! 
Bineînțeles că acest lucru i-a smintit pe multi!

„Şi văzând fariseii, au zis ucenicilor: Pentru ce mănâncă Învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii?” (Matei 9, 11)

De multe ori ii judecam pe cei care incep sa mearga la biserica, considerandu-i prea pacatosi pentru asta! 
Dar omitem posibilitatea de a intalni adevarata credință mai de graba in sufletele celor aflati in păcate grele, decât în oamenii asa-zis „echilibrați” dar atei, judecatori ai credinciosilor, care desconsidera Biserica, pe preoți și pe Dumnezeu! Domnul le răspunde pilduitor:

"Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi.” (Matei 9, 12)

Raspunsul este neasteptat pentru farisei!

Ei ii dispretuiau pe vameși, îi considerau niște păcătoși care nu se puteau ridica la nivelul de moralitate cerut de credinta iudaica. 
Nimeni nu s-ar fi gândit vreodata la vreo cale de salvare a vameșilor! Si totusi...
Acum n-am venit ca Judecător, ci ca Doctor, de aceea și împuțiciunea (necurăția) o sufăr” zice Sf. Teofilact al Bulgariei, parafrazându-L pe Domnul.
Caci Domnul iubește pe tot omul și face tot posibilul să-l ridice pe cel cazut si care vrea sa fie altfel!

Părintele Arsenie Boca spunea că dragostea lui Dumnezeu față de cel mai mare păcătos de pe acest pământ este cu mult mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt față de Dumnezeu.

Cei bolnavi au nevoie de doctor. Dar cine nu este bolnav? Cine se crede perfect sănătos sufletește? Cine se crede fără de păcat?
Daca ar fi sa fim cinstiti cu noi insine, si, ca niste pacatosi ce stim ca  suntem, ne-am departa de Dumnezeu, bisericile ar fi goale!

Fariseii se credeau insa prea drepți înaintea Domnului.

Dumnezeu le spune  
învățați ce înseamnă: «Milă voiesc, iar nu jertfă»; că n-am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință.” (Matei 9, 13)
Adica, invățați că Dumnezeu prețuiește mai mult mila fata de păcătoși decât jertfele dreptilor.

Acesta fraza exista in Vechiul Testament pomenit ca si Cuvant al lui Dumnezeu, de profetul Osea:
Că milă voiesc, iar nu jertfă, şi cunoaşterea lui Dumnezeu mai mult decât arderile de tot. ” (Osea 6, 6)

Domnul le aminteste astfel fariseilor cele scrise in cartile lor, pe care le stiau asa de bine, ironizandu-i pentru ca se îndreptățeau pe ei înșiși, cand, de fapt, nimeni dintre oameni nu este drept, dreptatea fiind doar a Domnului!
 
Așa ar trebui să cugetăm și noi despre noi insine.
Suntem nedrepți și păcătoși… și orice gând de mărire e periculos, căci din el se vor naște multe alte păcate care vor aduce suferință noua și întregii lumi!




Serile Biblice

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu