vineri, 3 octombrie 2014

Z 239

   Despre OCTOMBRIE ROZ si... "Toamna mea"... revizuita






Octombrie roz - luna roz sau luna de informare si prevenire a cancerului de san - este o initiativa a asociatiilor ce militeaza pentru sensibilizarea societatii in ce priveste aceasta boala, care ucide mii de femei anual. 

Una din 8 femei dezvolta un cancer de san si depistarea la timp, in faza incipienta, poate sa salveze multe vieti!
Nu este nimic roz in a avea un cancer de san. Culoarea aleasa este doar un simbol al sperantei in fata unei boli mortale! 

In lume, in aceasta luna, cladiri si monumente importante sunt luminate in nuante de roz. 
Femei bolnave sau iesite din tunelul intunecat al tratamentelor, incearca sa mai vada viata in roz ... aratand ca sunt puternice, purtand simbolic o cocarda roz, o bluza , o esarfa ori orice altceva de culoare roz, spunand lumii ca ea,  viata, trebuie sa continuie si dincolo de aceasta boala! 

Intamplator, sau nu, octombrie roz este legat de Toamna mea...

Fosnet si durere prelinsa printre crengile dezgolite, udate de lacrimile ploii reci, izbucnire magnifica, dar trecatoare, de culori, intr-o bucurie melancolica, cautata si aleasa spre vestirea timpurilor grele ce vor veni, toamna este trairea naturii de dinaintea adormirii ei, adormire vitala pentru renastere!
 Natura ne arata ca e nevoie sa te afunzi in tenebre, sa mori putin, pentru a reinvia!

Iubesc toamna. Mi se intampla uneori sa simt si durerea frunzelor ce se rup din arbori si cad, murind, jertfindu-se intr-un desavarsit anonimat, trecand in tacere "dincolo", asigurand naturii dreptul la reinnoire.
Daca am sti sa decriptam natura... cate nu am intelege!
Cu ochii mintii deschisi, ma gandesc ca toamna imi este data spre a invata, spre a putea plange odata cu ploile ei, spre a trai cu bucurie durerea unui sfarsit, stiind ca el este, in mod inevitabil, un  firesc al vietii. 
Ce insemni tu, omule, in fata imensitatii universului? Ce este viata ta, limitata in timp si spatiu, in fata vesniciei lui?Te crezi important si asta te pierde!

Chiar de traiesti in zone unde anul are un singur anotimp, fiecare isi are toamna lui, timpul pregatirii spre trecerea in taramul tacerii!

Toamna mea e cu mine si in mine, sezonul bucurilor mele dar si cel al bataliilor mele, rasul fericirii, zambetul buzelor insangerate de muscaturile spaimelor si lacrimile sarat-amarui ale neputintelor, disimulate indaratul pleoapelor umflate.
Daca ar trebui sa ma descriu, as zice ca eu sunt ca toamna insasi!
Ceva din tristetea ei "optimista" face parte din mine. Lacrima, dorul, visarea, speranta... prin astea ma identific cu ea.
Toamna mea este amestecul perfect de nadejde, credinta si iubire, toate stropite cu picuri de teama, clipiri de exaltari mistice, penduland intre vigoare si slabiciune, intre bucurie si tristete.

Am venit pe lume in zorii unei zile de toamna.
Am visat in toamnele mele, am plans, am iubit, m-am bucurat de plinatatea lor, m-am tanguit, cand am avut de tanguit, m-am rugat, am cazut, m-am ridicat, am uitat sa ma rog si iar am cazut, m-am rugat din nou. Am sperat cu toamnele mele si m-am impacat cu mine si cu cele ce mi-au fost harazite.
Intr-un sfarsit de toamna am aflat ca pentru mine iarna e mai aproape, intr-o zi de toamna mi-am incheiat prima lupta si tot toamna am pus armele deoparte si dupa o a doua batalie, spre a-mi intarzia... iernarea.
Si am ajuns sa nu imi mai numar toamnele asa cum o faceam inainte.
Eu toamna aniversez timpul ce mi-a mai fost ingaduit sa-l mai traiesc!
Si am implinit... 6 ani de cand ma tot lupt sa nu ratez vreo aniversare!
Otravita in trup si ranita in suflet, mi-am ars tot - frica, indoiala, invidia, egoismul, rautatile gratuite, lasitatea, slaba credinta - si mi-am pus la incercare toate puterile.
Am trecut prin multe caderi, urmate de tot atatea ridicari - unele chinuite, jalnice, altele mai demne - si am continuat...
M-am intalnit cu diavolul in persoana si, recunoscandu-l, am stiut ca am reusit sa mai fac un pas.
Mi-am urcat Golgota, la propriu si la figurat, cu toata umilinta omeneasca de care am fost eu in stare!
Gustand picatura cu picatura amarul suferintei, spaima, neputinta, hidosenia, mutilarea, revolta, punand intrebari, afland raspunsurile, am ajuns sa inteleg si sa accept! 
Dar nu ignorand realitatea ci asumand-o!

Nu stiu cati din cei ce vor citi aceste randuri pot sa inteleaga bucuria pe care o simt gandindu-ma la suferintele prin care am trecut si mai trec!
Nimic nu regret si nu stiu cum sa multumesc Domnului ca mi-a permis sa traiesc o asemenea incercare!
Fara suferintele ultimilor 10 ani... nu stiu cum ar fi aratat sufletul meu astazi!
Cate nu am aflat despre mine si despre oameni, cate nu mi s-au dezvaluit, cate nu am invatat!
Azi nu as da aceasta experienta de viata pentru nimic! Ea m-a "resetat", m-a recompus in interiorul meu si mi-a adus o capacitate speciala de a ma bucura si mai ales de a intelege timpul luptei si pacea iernii mele ce va sa vina!
Asa am ajuns sa pot sa rad dupa mai bine de 10 ani in care uitasem sa o fac!

Dar acesti ani, cu toate scrajnelile, au fost o bucata de viata primita cadou!
Viata mea, pe care o credeam sfarsita, a continuat si inca mai continua, din mila si grija Domnului.
In acest timp ingaduit, m-am bucurat sa-mi strang in brate 4 nepoti, ultimii doi fiindu-mi parca anume trimisi ca sa nu ma las prada depresiei, sa uit, sa ma incarc cu energia vitala, abandonand frica de durerea sfarsitului.

Nu am stat departe de responsabilitati, chiar daca am incetinit mult viteza si mi-am adaptat exigentele la noile mele puteri. Asa ca mi-am vegheat nepotii, i-am hranit, i-am scaldat, i-am invatat, ce si cum m-am priceput eu, le-am facut torturile de aniversare,  chiar daca mi-a tremurat mana decorandu-le, am facut casute din turta dulce - care au aratat uneori la fel de ruinate ca si mine - l-am asteptat impreuna pe Mos Craciun, am vopsit oua, am plamadit cozonaci... am trait!
Cu aceste minunate "antidepresive" am trecut pe nestiute din partea neagra a toamnei mele in cea colorata in... culorile sperantei!

Nu am scapat, stiu, dar ma bucur de o pauza inainte de o posibila noua batalie sau de ... final! 
Doar Dumnezeu stie ce mai am inca de trecut!
Orice s-ar intampla, ceea ce am trait nu-mi poate lua nimeni!
Mai cad si azi de pe treptele spre mantuire, caci uneori ma fura lumea cu ale ei...
Regret, imi detest slabiciunea si incerc sa ma ridic, iar si iar, si... o iau mereu de la capat!
Nu ma gandeam anul trecut, cand credeam ca am incheiat perioada de urmarire de 5 ani dupa un episod oncologic complet, ca urma sa reincep lupta cu boala in mai putin de doua luni! Si, daca as fi stiut, poate nici nu as fi crezut ca sunt in stare ca ma mai ridic inca o data!

Dar... iata ca se poate! 
Cele scrise aici poate vi se par "intime", dar eu nu scriu pentru carcotasi ci pentru femeile, tinere sau mai putin tinere, care tocmai au aflat ca au... cancer de san. 
Ele au nevoie sa cunoasca si povestea altora, au nevoie sa nu se simta singure, sa aibe curaj.
Stiu cat de debusolate, speriate si lipsite de nadejde sunt.
Le banuiesc cautand pe internet, haotic, ceva de care sa se agate! La ele ma gandesc cand ma marturisesc!
Pe ele le simt surorile mele si le trimit o larga imbratisare, incurajandu-le si in aceasta toamna, in acest octombrie roz.

Stiu cat e de greu!
Stiu ca pare nedrept, ca boala vine pe negandite, tocmai cand crezi ca toate sunt la locul lor! 
Cand auzi ca ai cancer privesti in jur, speriata, si te intrebi "de ce tocmai eu?"... In fond nu asta e intrebarea corecta! De ce li se intampla atatea nenorociri altora? 
Boala asta te tulbura, te face sa te simti nedreptatita, mutilata, vulnerabila, si ti-e frica... teribil de frica, pana cand intelegi ca nu esti singura si ca toate au un rost.
Caci, daca boala asta te cotropeste... e semn ca a venit timpul sa te gandesti si la sufletul tau! Nu egoist ci pragmatic.
E bine sa faci ce trebuie facut: sa te rogi, sa te tii de tratament, pe cat se poate, si sa lupti! Ca sa iei calea Golgotei e necesar sa-ti faci ordine in ganduri, in sentimente, in viata. Si cel mai important este sa te debarasezi de frica. E inutil sa consumi astfel energia pe care o poti folosi ca sa supravietuiesti!

Nu incetati sa visati, sa va faceti proiecte si sa continuati sa vreti, dragele mele surori de suferinta!  Toate acestea sunt odgoanele de care puteti sa va agatati pentru a reusi sa iesiti cu bine din marea cumpana in fata careia boala va pune.
Sa daruiti iubire, chiar daca sunteti atat de nefericite, si sa fiti gata sa primiti iubire!
Nu va retrageti in singuratate. Ea nu e cel mai bun prieten in astfel de momente!
Vorbiti despre ce simtiti, scrieti, confesati-va, scoateti din voi durerea ascunsa. Ea macina si nu e de ajutor vindecarii!
Si... pretuiti-va  toamna!

Dumnezeu sa ne dea putere sa luptam si sa intelegem, sa nu ne tulburam si sa nu ne temem!

PS - Cum spuneam, in luna  octombrie se poarta culoarea roz!
        asa ca eu am ales sa port  o pereche de pantofi roz ! :)


EVANGHELIA ZILEI
Marcu 12, 1-12

Zis-a Domnul pilda aceasta: un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard, a aşezat în ea teasc, a clădit un turn de pază şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Iar la vremea roadelor a trimis la lucrători un slujitor, ca să primească de la ei partea sa din rodul viei. Dar ei, punând mâna pe el, l-au bătut şi i-au dat drumul fără nimic. A trimis la ei, a doua oară, alt slujitor; dar şi pe acela, lovindu-l cu pietre, i-au spart capul şi l-au izgonit cu ocară. Din nou a trimis pe altul, dar şi pe acela l-au omorât; apoi a trimis pe mulţi alţii, din care pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât. Mai avea însă şi un fiu iubit al său şi, în cele din urmă, l-a trimis şi pe el la ei, zicând: se vor ruşina de fiul meu. Dar lucrătorii aceia au zis între ei: acesta este moştenitorul; veniţi să-l ucidem şi moştenirea va fi a noastră. Atunci au pus mâna pe el, l-au omorât şi l-au aruncat afară din vie. Ce va face acum stăpânul viei? Va veni şi va nimici pe lucrătorii aceia şi via sa o va da altora. Oare, nici Scriptura aceasta n-aţi citit-o: piatra, pe care au aruncat-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie pusă în capul unghiului? De la Domnul s-a făcut aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri. Ei căutau să-L prindă, căci pricepuseră că împotriva lor spusese pilda aceasta, dar se temeau de popor, şi de aceea, lăsându-L, s-au dus.

4 comentarii:

  1. Te imbratisez, cu toata admiratia mea! Si Ii multumesc ca te-am cunoscut!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc. Sunt o persoana absolut obisnuita si, daca eu pot... inseamna ca poate oricine. Totul e sa vrei, sa nu abandonezei lupta si sa crezi ca e El in toate! Si eu te imbratisez si iti multumesc ca intri in casa aceasta a mea, in care ma straduiesc sa-mi cresc sufletul!

      Ștergere
    2. Te iubesc pentru ceea ce esti. Pur si simplu!

      Ștergere
    3. Si eu pe tine, draga mea!
      Am noroc ca esti tu asa de buna si ingaduitoare... pur si simplu :)
      Multumesc din suflet!

      Ștergere