DESPRE INVIDIE SI PIATRA DIN CAPUL UNGHIULUI

Omul are in el samanta de criminal datorita invidiei! 
Cain si-a omorat fratele din acest motiv.
Banuiesc ca invidia este peste tot aceeasi, indiferent de coltul de lume in care te afli. Invidiosii ravnesc bunul si binele
altuia, fara sa ia in seama jertfa cuprinsa in el -  caci ... nimic in lumea asta nu dainuie fara jertfa!

Sf Ioan Gura de Aur spunea ca cei care invidiaza sunt devastati in sinele lor , caci asa cum carii mananca mai intai lemnul din care s-au nascut, asa si invidia devoreaza, inainte de orice, sufletul celui care o poarta!

Pe invidios nu-l intereseaza nici meritele, nici truda ta iar suferintele tale sunt ca un balsam pentru el ... Invidia e oarba, e ucigatoare!

Cand privim cu invidie spre cineva ar trebui sa ne revenim repede caci Fiul lui Dumnezeu, Cel caruia ne inchinam, a fost rastignit din invidie. 

Cat priveste "piatra din varful unghiului"... iata cateva cuvinte minunate:

"Sunt multe feluri de ziditori şi zidiri în lume. Se zidesc suflete, se zidesc familii, se zidesc case, societăţi, state, colibe şi palate. Pământul intreg se zideşte astăzi din nou, pe temelii noi. Deasupra tuturor zidirilor şi ruinelor, în urechile tuturor ziditorilor, răsună cu putere cuvântul Evangheliei: 

Atenţie la piatra din capul unghiului! Nu zidiţi nimic fără de Hristos. El este piatra cea minunată, care face ca zidirile oamenilor să fie sigure şi trainice. Dar tot El este şi „piatra de poticnire“, piatra peste care orice om va cădea, îl va zdrobi.

Iată aici, trei feluri de întâlniri cu Mântuitorul: 

1. pe piatră, 2. peste piatră sau 3. sub piatră. 

• Pe piatră, când ne aşezăm, cu credinţă, iubire şi speranţă, toată viaţa sufletului pe numele şi învăţătura Bisericii Lui. 
• Peste piatră, când am zidit fără El, când ne-am împiedicat, am căzut şi valurile vieţii ne-au sfărâmat toată truda cum sfărâmă stâncile toate valurile mării. 
• Sub piatră, când puterea lui Dumnezeu zdrobeşte toate planurile noastre greşite şi dărâmă peste noi tot ce am clădit fără El, cum ne zdrobeşte un colţ de piatră care se desface din munte şi ne striveşte. Într-o formă sau alta, fiecare om trebuie să se întâlnească cu Iisus Hristos: ca şi creştin adevărat sau năimit.

Oricare şi oricum ar fi întâlnirea noastră cu Mântuitorul, să nu uităm că tot ce zidim fără ajutorul, bunătatea, iertarea, smerenia, iubirea şi credinţa pe care ne-o vesteşte Evanghelia Lui, este zădarnicie, trudă deşartă, osteneală şi durere, care în lumina veşniciei nu valorează nimic. 

Fără Iisus Hristos, nu este mântuirea. „Nihil sine Deo”, se spune într-un proverb latinesc: Nimic fără Dumnezeu. Nimic fără darurile lui Dumnezeu. Nimic fără Hristos, stânca vieţii din care izvorăsc toate darurile cele bune, darurile duhovniceşti şi podoabele sufleteşti, după cum şi slăvitul Apostol Pavel ne grăieşte, când scrie Corintenilor (1 Cor. 10:1-4):
«Fraţilor, nu voiesc să nu ştiţi voi, că părinţii noştri toţi au fost sub nor şi toţi au trecut prin mare… Toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească şi toţi aceeaşi băutură duhovnicească au băut, căci beau din piatra duhovnicească, ce avea să vină, iar piatra era Hristos».
Prin urmare, nu Petru este piatra pe care s-a zidit Biserica, după cum greşit tâlcuiesc unii cuvintele Evangheliei de la Matei cap. 16:18, ci credinţa în Hristos mărturisită de Petru, credinţa că Hristos e Fiul lui Dumnezeu cel viu (Mt. 16:16), că El e «piatra din capul unghiului»- (Ef. 2:20), că El este Mântuitorul, pentru că «în nimeni altul nu este mântuire, căci nu este alt nume sub cer, dat oamenilor, prin care trebuie să ne mântuim» (FA. 4:11-12)”. 
 Preot Ilarion V. Felea, Pildele Mantuitorului, Fundatia Justin Parvu, 2014) 

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om a sădit vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn și a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Și, la vremea potrivită, a trimis la lucrători un slujitor ca să ia de la ei din roadele viei. Dar ei, punând mâna pe ea, au bătut-o și i-au dat drumul fără nimic. Și a trimis la ei, iarăși, altă slugă, dar și pe aceea lovind-o cu pietre, i-au spart capul și au ocărât-o. Și a trimis alta. Dar și pe aceea au ucis-o; și pe multe altele: pe unele bătându-le, iar pe altele ucigându-le. Mai avea și un fiu iubit al său și în cele din urmă l-a trimis la lucrători, zicând: "Se vor rușina de fiul meu". Dar acei lucrători au zis între ei: Acesta este moștenitorul; veniți să-l omorâm, și moștenirea va fi a noastră. Și, prinzându-l, l-au omorât și l-au aruncat afară din vie. Deci, ce va face stăpânul viei? Va veni și va pierde pe lucrători, iar via o va da altora. Oare nici Scriptura aceasta n-ați citit-o: «Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului; de la Domnul s-a făcut aceasta și este lucru minunat în ochii noștri»? 

Și căutau să-L prindă, dar se temeau de popor. Căci înțeleseseră că împotriva lor zisese pilda aceasta. Și, lăsându-L, s-au dus.”  MARCU 12, 1 - 12