Dar mai tare decat de moartea in sine ar trebui sa ne fie frica de... "infricosatoarea judecata", cea care se va petrece la cea de la a doua venire a Mantuitorului...
Desi sta scris ca nu stie nimeni cand va sa vina, "nici Fiul ci numai Tatal", de-a lungul timpului multi au tot facut calcule si previziuni.
Unii, declarati "vazatori cu duhul", au comis chiar acest pacat, zguduind multe suflete slabe, caci nu toti se pocaiesc afland ca vine timpul judecatii!
Dupa unii, viitorul lumii depinde de istoria ei, deci de trecut.
Sfantul Maxim Marturisitorul insa scrie ca viitorul lumii este cauza, iar nu efectul trecutului, caci motivul crearii lumii este Hristos Cel Eshatologic (acela ce mantuie omenirea la sfarsitul istoriei ei), cand se va produce unirea creatului si necreatului, in veacul de pe urma.
Dupa Sf. Maxim, Biserica traieste acest fapt in prezent, continuu, la Liturghie, prin Sf. Impartasanie, in care ceea ce „va sa fie“ devine realitate, viitorul devenind cauza a trecutului.
In Sf. Euharistie calatorim in timp in sens invers - dinspre viitor inspre prezent si trecut.
Astfel, Biserica este nu ceea ce este in prezent, ci ceea ce va fi la sfarsitul veacurilor.
Daca suntem atenti, in altar, preotii merg in jurul mesei mereu in sensul invers al acelor ceasornicului, inchipuind astfel acea calatorie in timp, din prezent in trecut!
Daca am trai aici cu permanenta dorire a unirii cu Domnul, Dincolo, in acel Dincolo despre care multi vorbesc si pe care fiecare il imagineaza dupa putinta mintii sale, a gandului sau, parcursul istoriei noastre personale ar fi considerabil altul.
Asa cum iti ordonezi viata in preajma sustinerii unui examen, cum te pregatesti inainte de a pleca in vacanta... de ce nu ne-am pregati pentru momentul intalnirii cu Dumnezeu?
In fond obiectul rugăciunii noastre, al nadejdii creştine, este tocmai accesul la o "noua ordine de existenţă, acea stare ultimă de transfigurare, dincolo de istorie, ce se va instala odata cu a Doua Venire a Fiului lui Dumnezeu."
In acest fel, viata crestinului este pusa permanent sub semnul nadejdii invierii, al "trezviei", al pregatirii pentru viata cea vesnica.
In fapt, «împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul vostru», cum zice sf Ap.Luca 17,21, acum si aici!
Odata cu Intruparea, Domnul a coborat in fiinta noastra, iar Invierea lui Hristos ne-a dat acces la iertare si la nemurire!
Am incercat pentru cateva minute sa imi imaginez cat de feerica, sublima si linistitoare ar fi viata mea daca as trai-o ca pe intervalul necesar "antrenarii" sufletesti si a cresterii calitatii spiritului meu, inainte de Vremurile celei de-a doua Veniri!
Ceea ce ne retine pe noi oamenii este, in mod primordial, slaba credinta, apoi slabiciunea in fata bucuriilor lumesti, lascivitatea si huzurul, pe care trupul si le insuseste ca pe o dependenta.
Prosperitatea, orgoliul si placerile lumesti, ancestrale momeli, ne stau impotriva si ne tin captivi in puterea diavolului!
Cati din noi vom ajunge sa ne bucuram de Slava lui Dumnezeu? Nimeni nu stie.
Dar, cand ma gandesc la acei nebuni dupa Hristos, care traiau agatati pe un stalp ori in grote, in desert, in crapaturile pamantului, luptand cu arsita, frigul si demonii, din nevoia de a ajunge langa EL, imi zic ca Domnul nu va fi singur, chiar daca, dupa Judecata Universala, nu ne vom invrednici prea multi de partea cea de-a dreapta!
In Vremurile din Urma lumea va fi altfel, complet altfel! Trupurile si sufletele se vor transfigura, trecand in alta stare, una eterna! In eternitatea aceea vom pasi in chip tainic!
Ce curios: urmam retete recomandate ca eficace pentru slabit, desi nu slabim, cheltuim averi pe creme asa-zis impotriva imbatranirii, desi continuam sa imbatranim, bem ceaiuri despre care ni se spune ca ne scapa de toate... credem adica in fel si fel de himere, lasandu-ne inselati de publicitati trucate, insa ne tinem departe de Credinta lui Dumnezeu!
Asta ni se pare... "nedovedita"!
Ce bine ne-ar fi, noua si lumii, de ne-am intoarce fata spre EL!
Dar poate asa trebuie sa fie. Acolo, in lumea cealalta ne vom cerne!
Indiferent de felul in care Il purtam in noi pe Dumnezeu, de posibilitatile pe care le avem de a ne ruga, ori de a primi duh,
ceea ce ne mai poate salva este "privigherea", adica trezvia, permanenta atentie si traire cu gandul la El si in asteptarea intalnirii cu El!Sfantul Maxim Marturisitorul insa scrie ca viitorul lumii este cauza, iar nu efectul trecutului, caci motivul crearii lumii este Hristos Cel Eshatologic (acela ce mantuie omenirea la sfarsitul istoriei ei), cand se va produce unirea creatului si necreatului, in veacul de pe urma.
Dupa Sf. Maxim, Biserica traieste acest fapt in prezent, continuu, la Liturghie, prin Sf. Impartasanie, in care ceea ce „va sa fie“ devine realitate, viitorul devenind cauza a trecutului.
In Sf. Euharistie calatorim in timp in sens invers - dinspre viitor inspre prezent si trecut.
Astfel, Biserica este nu ceea ce este in prezent, ci ceea ce va fi la sfarsitul veacurilor.
Daca suntem atenti, in altar, preotii merg in jurul mesei mereu in sensul invers al acelor ceasornicului, inchipuind astfel acea calatorie in timp, din prezent in trecut!
Daca am trai aici cu permanenta dorire a unirii cu Domnul, Dincolo, in acel Dincolo despre care multi vorbesc si pe care fiecare il imagineaza dupa putinta mintii sale, a gandului sau, parcursul istoriei noastre personale ar fi considerabil altul.
Asa cum iti ordonezi viata in preajma sustinerii unui examen, cum te pregatesti inainte de a pleca in vacanta... de ce nu ne-am pregati pentru momentul intalnirii cu Dumnezeu?
In fond obiectul rugăciunii noastre, al nadejdii creştine, este tocmai accesul la o "noua ordine de existenţă, acea stare ultimă de transfigurare, dincolo de istorie, ce se va instala odata cu a Doua Venire a Fiului lui Dumnezeu."
In acest fel, viata crestinului este pusa permanent sub semnul nadejdii invierii, al "trezviei", al pregatirii pentru viata cea vesnica.
In fapt, «împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul vostru», cum zice sf Ap.Luca 17,21, acum si aici!
Odata cu Intruparea, Domnul a coborat in fiinta noastra, iar Invierea lui Hristos ne-a dat acces la iertare si la nemurire!
Am incercat pentru cateva minute sa imi imaginez cat de feerica, sublima si linistitoare ar fi viata mea daca as trai-o ca pe intervalul necesar "antrenarii" sufletesti si a cresterii calitatii spiritului meu, inainte de Vremurile celei de-a doua Veniri!
Ceea ce ne retine pe noi oamenii este, in mod primordial, slaba credinta, apoi slabiciunea in fata bucuriilor lumesti, lascivitatea si huzurul, pe care trupul si le insuseste ca pe o dependenta.
Prosperitatea, orgoliul si placerile lumesti, ancestrale momeli, ne stau impotriva si ne tin captivi in puterea diavolului!
Cati din noi vom ajunge sa ne bucuram de Slava lui Dumnezeu? Nimeni nu stie.
Dar, cand ma gandesc la acei nebuni dupa Hristos, care traiau agatati pe un stalp ori in grote, in desert, in crapaturile pamantului, luptand cu arsita, frigul si demonii, din nevoia de a ajunge langa EL, imi zic ca Domnul nu va fi singur, chiar daca, dupa Judecata Universala, nu ne vom invrednici prea multi de partea cea de-a dreapta!
In Vremurile din Urma lumea va fi altfel, complet altfel! Trupurile si sufletele se vor transfigura, trecand in alta stare, una eterna! In eternitatea aceea vom pasi in chip tainic!
Ce curios: urmam retete recomandate ca eficace pentru slabit, desi nu slabim, cheltuim averi pe creme asa-zis impotriva imbatranirii, desi continuam sa imbatranim, bem ceaiuri despre care ni se spune ca ne scapa de toate... credem adica in fel si fel de himere, lasandu-ne inselati de publicitati trucate, insa ne tinem departe de Credinta lui Dumnezeu!
Asta ni se pare... "nedovedita"!
Ce bine ne-ar fi, noua si lumii, de ne-am intoarce fata spre EL!
Dar poate asa trebuie sa fie. Acolo, in lumea cealalta ne vom cerne!
Indiferent de felul in care Il purtam in noi pe Dumnezeu, de posibilitatile pe care le avem de a ne ruga, ori de a primi duh,
Daca cumva ne zicem in gand ca "inca mai avem timp sa ne si rugam, mai tarziu" ca "mai intai trebuie sa traim", caci "cele ale bisericii sunt pentru batraneti"... ei bine, este o socoteala stramba!
Nimeni nu stie de fapt cat timp are... si nici cand ii este programata... intalnirea cu Dumnezeu!
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
Iar despre ziua aceea și despre ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luați aminte, privegheați și vă rugați, că nu știți când va fi ziua aceea. Este ca un om care a plecat în altă țară și, lăsându-și casa, a dat puterea în mâna slugilor, dând fiecăruia lucrul lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze. Privegheați, dar, că nu știți când va veni stăpânul casei: seara, sau la miezul nopții, sau la cântatul cocoșilor, sau dimineața; ca nu cumva, venind fără de veste, să vă afle pe voi dormind. Iar ceea ce vă zic vouă, zic tuturor: Privegheați! Și după două zile erau Paștile și Azimele. Și arhiereii și cărturarii căutau cum să-L prindă cu vicleșug, ca să-L omoare. Dar ziceau: Nu la sărbătoare, ca să nu fie tulburare în popor.” MARCU 13: 31-37; 14: 1-2
Pe tine Doamne, la ceas de sarbatoare,
Te rog sa-mi implinesti doar o dorinta:
Da-mi Doamne timp sa pot sa am rabdare
si sa ma bucur intru nevointa!
Caci draga Doamne, n-am sa-l risipesc
si altceva nu vreau in asta lume;
cu-ntelepciune daca-l folosesc
sa pot sa fac mai multe lucruri bune.
Da-mi timp sa pot sa fac ce n-am facut,
sa pot gandi la cele negandite,
timp de-mpartit si timp de cunoscut,
de reflectat la cele dobandite!
Da-mi Doamne timp sa pot sa mai zambesc,
timp de trait si nu de risipit,
timp ca sa cred si sa ma mai uimesc,
sa-accept si sa regret tot ce-am gresit!
Da-mi Doamne timp sa pot sa indraznesc;
timp sa visez, sa ma pot bucura;
timp sa iubesc, timp sa ma regasesc!
Da-mi timp atat cat sa mai pot spera.
N-am sa ma sperii ca imbatranesc,
Nici ca in trup va fi si "au" si "vai"!
Eu clipa ca pe-un dar o sa-o traiesc
si am sa-l pun la suflet de mi-l dai!
Da-mi Doamne timp, timp sa pot ierta,
sa ma smeresc, si sa ma osandesc,
ca sa ma bucur c-am putut uita!
Vreau timp sa pot pe toti sa ii iubesc!
Stiu, cand astepti el, timpul, greu mai trece,
Si-atunci cand suferi parca se dilata;
El zboara pentru cel care petrece...
Si nu-i decat o clipa viata toata!
Dar cui iubeste-n chip desavarsit,
timpul nu-i trece, nici nu-i se grabeste,
Caci el... dispare, totu-i nesfarsit,
si-atunci eternitate se numeste!
Tu, Doamne, azi, la ceas de sarbatoare,
Te rog sa-mi implinesti asta dorinta!
Te rog sa-mi implinesti asta dorinta!
Stiu ca e mult si darul este mare
Insa la Tine totu-i cu putinta!
Amin
CT, Sevres ; 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu