INSUSIREA CUVANTULUI LUI DUMNEZEU

„În vremea aceea, luând Iisus la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, a zis către ei: Iată, ne suim la Ierusalim și se vor împlini toate cele scrise de proroci despre Fiul Omului. Căci va fi dat păgânilor și va fi batjocorit și va fi ocărât și scuipat. Și, după ce Îl vor biciui, Îl vor ucide, dar a treia zi va învia. Ei însă n-au priceput nimic din acestea, căci cuvântul acesta era ascuns pentru ei și nu înțelegeau cele spuse de Iisus.”Luca 18: 31-34

 Iisus merge spre Ierusalim si vorbeste despre  Patimirile Sale!

Astazi ma opresc la ultima fraza, care da contur cuvintelor Mantuitorului: 

Ei însă n-au priceput nimic din acestea, căci cuvântul acesta era ascuns pentru ei și nu înțelegeau cele spuse de Iisus.

Inainte de ajudeca neputinta apostolilor, cred ca ar trebui sa ne intrebam si noi : 

Oare, dupa 2000 de ani, noi, avertizati de Evanghelie, intelegem azi cuvantul acesta, menit sa incolteasca si sa-i simtim viata?

Gasim noi energia cuvantului, adevarul, cuprins in el, astfel incat, in clipa in care ne gasim in fata ispitei sa ne vina in minte cuvintele lui Dumnezeu?

Cine nu a trait dezamagirea de "dupa", cea care urmeza pacatului?  As da un exemplu simplu - legat de mancare - ca tot ne preocupam de asta: mancam de pofta si nu de foame, ne imbuibam fara rost pentru ca apoi sa traim dezamagirea  ca mancarea pe care am consumat-o in plus ne-a facut atat de rau incat am ajuns la greata. 

Si consider ca in materie de depasirea firescului, lucrurl acesta este valabil cu orice pacat! Traim deci, fie ca recunoastem sau nu, dezamagirea de dupa, cum s-ar spune!

Tot ce este material este si perisabil, adica are un termen de expirare, doar pofta omului nu are nici un termen, nu are limita! 
Asta dovedeste ca omul nu este numai un animal: animalul nu manaca de pofta ci din necesitate, nu se impreuneaza de pofta ci pentru a se inmulti s.a.m.d! 

Cand omul pofteste, este insa si un semn bun caci inseamna ca el poate pofti cu aceeasi patima si vesnicia!  Totul este ca el sa poata gasi buna masura fata de cele lumesti, care il dezamagesc, si sa doreasca cu nesat, fara sa se sature,  nemarginirea lui Dumnezeu!

Daca in mine poate incolti  cuvantul,  sa il simt ca fiind lucrul catre care nazuieste pofta mea, atunci  pofta nu mai este acea pofta distructiva, si pot deveni din lacom virtuos. 

"Sfintii au trait cu bucurie in cuvantul lui Dumnezeu, s-au nevoit cu bucurie, s-au indulcit de posturi si de vieti aspre. Dar nu viata aspra ii indulcea, ci puterea harului."

Mai pazeste oare omul cuvantul lui Dumnezeu? 

Trebuie sa inteleg un lucru: daca pazesc cuvantul, el pe mine ma pazeste si ma duce mai departe, pana la a ma face sa mostenesc Imparatia Cerurilor. Imparatia Cerurilor este Imparatia Duhului. 

Apostolul Pavel  scria : "Ochi n-au vazut si urechi n-au auzit, si nu s-a suit la inima omului ce a pregatit Dumnezeu celor care-L iubesc pe El." 
Daca ochii n-au vazut si urechile n-au auzit si daca n-a intrat in inima omului cele pregatite de Dumnezeu noua, cum putem noi sa mergem catre cele pe care nu le vedem si nu le auzim? Cum vom putea sa le intelegem?
Doar pazind Cuvantul pe care, tot cultivandu-l cu grija si insistenta, Duhul ni-l va revela!

Ingrijindu-ne de Cuvant ajungem la Acest Ceva Nevazut, Neauzit, neinchipuit de om. 
Cuvantul lui Dumnezeu vine din Imparatia Cerurilor si nu numai ca ne pazeste de toate relele si ispitele, dar ne si conduce, ne poarta catre Ea!