sâmbătă, 2 august 2014

Z 177

O  ZI  DE  SAMBATA


La ora la care scriu, afara sunt doar 21°C  si cerul este partial noros.
Nu vreau sa prezint starea meteo a locului unde traiesc, ci doar sa spun ca simt ca se apropie Schimbarea la Fata!

Pe muntele Tabor, in Israel, este o manastire greco-ortodoxa, construita, zice-se, pe locul unde s-a petrecut Schimbarea la Fata a Mantuitorului.
Inca de acum aproape 2000 de ani, crestinii au inceput sa faca adevarate pelerinaje si slujbe aici, identificand o piatra drept loc al petrecerii maretului eveniment!
In ziua de 6 august, pe Tabor, coboara - si in vremurile noastre - un nor, care invaluie turla bisericii manastirii si mii de pelerini, veniti anume la hramul manastirii, asteapta infrigurati acest moment!  

Pentru noi, cei pe care nu ne invaluie norul sfant, ci doar bucuria si emotia sarbatorii, ziua de 6 august este si un semn ca vara e pe sfarsite.

Pentru mine ea, vara asta, a fost... cam nevazuta.

Iarta-ma, Doamne, ca am trecut peste multe zile gandindu-ma mai mult la mine, la ce si cum ma simt!

Stiu ca timpul suferintei ar trebui trait in rugaciune, numai ca suferinta indusa de medicamente este una speciala, care te rupe de tot ce e sfant.
Am fost cu Dumnezeu in gand aprope permanent, dar am facut eforturi sa stau in genunchi, la rugaciune!
M-am tinut agatata de poala Domnului si a Maici Sale... de sfintii ce-mi sunt aproape de suflet... prin rugaciuni scurte, incercand sa nu ma pierd.
Acum, in afara unei oboseli fundamentale, nu ma pot plange, dar nca nu am incheiat drumul. Mai am 30 de zile, timp pe care il voi petrece studindu-mi reactiile, durerile, in fine, fiind mai atenta la mine decat ar trebui.

Stiu ca ce a fost mai rau am lasat in urma. Nu ma gandesc la ce alt rau ar mai putea veni caci asta este doar in puterea si logica lui Dumnezeu. De va veni... o sa am vreme atunci sa ma lupt cu el!

Cum suferintele fizice s-au estompat, intensific rugaciunea, méditez la cele pe care le-am facut si nu trebuia sa le fac, la cele ce le-am zis si nu trebuia sa le zic, la cele ce le-am gandit si nu era cazul sa le gandesc...

In plan duhovnicesc, lucrez asadar la sufletul meu, incercand sa ma iert pentru a putea sa iert, sa ma iubesc pentru a putea sa iubesc... sa ma bucur ca sa pot da bucurie!

In plan fizic, incepand de luni, mi-am propus sa intru, pentru 3 saptamani, intr-un program, concentrat si usor accelerat, de refacere:

- 8 ore de somn, plus siesta, cu sculare si culcare la ora fixa
- rugaciune - de trei ori pe zi!
- hrana supervitaminizata, vegetariana, superbio si, pe cat posibil, supervie!
- hidratare controlata
- mars, usor accelerat - de doua ori pe zi

Astea toate fiind flexibile doar in functie de orarul radioterapiei.

Ma rog de ajutor Maicii Domnului sa pun inceput bun!
Doamne, nu ma lasa si ajuta-ma sa fac cele de trebuinta trupului si sufletului meu!

Photo




EVANGHELIA ZILEI
Matei 12, 
30-37

Zis-a Domnul: cel ce nu este cu Mine e împotriva Mea, iar cel ce nu adună cu Mine, risipeşte. De aceea vă spun: Orice păcat şi orice blasfemie li se va ierta oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu li se va ierta. Cel ce va grăi cuvânt împotriva Fiului Omului va fi iertat; dar cel ce va grăi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie. Ori spuneţi pom bun şi roadă bună, ori spuneţi pom rău şi roadă rea; că după roadă se cunoaşte pomul. Pui de vipere, cum puteţi să grăiţi cele bune, de vreme ce sunteţi răi? Că din prisosul inimii grăieşte gura. Omul bun, din comoara lui cea bună le scoate pe cele bune; pe când omul rău, din comoara lui cea rea le scoate pe cele rele. Vă spun Eu vouă că pentru orice vorbă deşartă pe care o vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii. Căci din cuvintele tale te vei îndreptăţi şi din cuvintele tale vei fi osândit“. Amin