ABESALOM SI TAMARA, FIICA REGELUI DAVID

Va spuneam ca in Biblie intalnim doua femei care poarta numele TAMARA si, ca sa nu amanam explicatiile, ma gandesc sa aflam si povestea celei de-a doua!

Despre cea pomenita in Genealogia lui Iisus am povestit deja anterior (ZARA din TAMAR).

Cealalta Tamara, care a fost fiica lui David, este pomenita cu prilejul unei fapte abominabile care a declansat chiar un razboi civil, pricinuindu-i o imensa suferinta regelui David - care va pierde doi fii iubiti!

Dintre toate pericolele înfruntate de regele David în decursul îndelungatei sale domnii, cel mai mare si poate cel mai solicitant sufleteste, a fost revolta lui Abesalom, fiul favorit al tatălui său dar și al poporului lui Israel. 

Manierat, frumos, chiar fermecator, Abesalon, cu aere de print care au cucerit de la bun început inimile oamenilor, a ajuns sa-si tradeze tatal.

La baza tradarii lui Abesalom au stat câteva neintelegeri anterioare, greu de trecut cu vederea, și care, într-o oarecare măsură, îi oferă unele circumstanțe atenuante fiului rebel al regelui David. 

Ruptura dintre marele David și fiul său a inceput din cauza unei întâmplări abominabile. 

Regele avea mai multe soții și o multime de concubine care îi oferiseră multi urmași. Printre aceștia se afla și Amnon, pe care dealtfel David il iubea foarte mult fiind deci frate vitreg, de tata, cu Abesalom!

Amnon a comis insa o faptă oribilă, violând-o pe sora lui Abesalon,
care se chema Tamara (2 Regi 13), fiica lui David, adica sora sa dupa tata!

Scriptura ne spune că „a auzit regele David de toate cele întâmplate și s-a mâniat foarte tare, dar n-a stricat inima lui Amnon, fiul său, căci îl iubea pentru că era întâiul său născut” (2 Regi 13, 21). Tamara era, însă, sora de sânge a lui Abesalom - adica si dupa mama si dupa tata! 

Înfuriat de lipsa de reacție a lui David, Abesalom a făcut un ospăț mare, la care și-a invitat toți frații și acolo le-a poruncit slugilor sale să-l ucidă pe Amnon pentru fărădelegea lui. 

Fiindu-i insa teamă de pedeapsă, Abesalom s-a autoexilat pentru mai bine de trei ani. 

Rechemat la curte, printr-o favoare făcută de Ioab, generalul armatei și mâna dreaptă a regelui David, Abesalom a fost primit la curte dar cu mare raceala de către tatăl său. Acest fapt i-a alimentat puternic resentimentele deja existente față de propriul sau părinte. 

Asa se face ca fiul rebel a început să discute cu oamenii care aveau plângeri, cu intentia de a-și castiga aliați și, la momentul oportun, a pornit o mare rebeliune împotriva regelui !

(detaliile se gasesc in 2 Regi 15-17). 

David a fost nevoit să plece el însuși într-un exil forțat, dar Abesalom nu a fost in stare să profite de oportunitatea oferita de exilul tatalui, amanand o confruntare directă. 

In final, totul s-a transformat într-un război civil, câștigat, în cele din urmă, de regele David! 

Desi regele e victorios nu vrea sa-si pedepseasca fiul, asa ca a poruncit ca in cazul in care va fi gasit de armata sa, Abesalom să nu fie ucis, însă Ioab, mâna dreaptă a regelui, a nesocotit

ordinul stapanului.  Astfel, de indata ce l-a prins pe Abesalom, l-a ucis! David a fost cuprins de o imensa durere sufletească, fapt consemnat în 2 Regi 18, 33: 

„Atunci regele s-a tulburat și s-a dus în foișorul de ­deasupra porții și a plâns, iar când se ducea, zicea: «O, fiul meu, Abesalom, Abesalom, fiul meu! Mai bine muream eu în locul tău! Abesalom, Abesalom, fiul meu!»”  

POVESTEA TAMAREI, UNA DINTRE FEMEILE AFLATE IN GENEALOGIA MANTUITORULUI

Pentru ca recent am ascultat in Biserica primul capitol al Evangheliei dupa Matei care ne prezinta originea umană (vv. 1-17) și cea divină (vv. 18-25) a lui Iisus, m-am gandit ca este potrivit sa ne reamintim despre femeile pomenite in aceasta insiruire 

Desi aceasta citire este pentru unii poate fara sens, iar pentru altii chiar plictisitoare, ea este foarte importanta de vreme ce toti ne tragem dintr-o familie care a avut o familie si asa mai departe. 

Pentru evrei cunosterea predecesorilor  era foate importanta.

In genealogia pe care ne-o prezinta Ev. Matei, regasim, in mod surprinzator, si numele a 4 femei - Tamara, Rahab, Rut si femeia lui Urie, Batseba., cand, in mod traditionalal, orice genealogie are in vedere doar linia paternă! 

Apoi, cel putin la fel de surprinzator, este faptul ca aceste femei  erau straine -  Tamara şi Rahab erau cananite, Rut era moabită, iar femeia lui Urie, Batşeba, era hitită”! 

In plus, povestile acestor femei, straine de neamul "ales", sunt departe de a fi ireprosabile!

Aceste femei apar totusi în genealogia, pe care ne-o prezintă Evanghelistul  Matei, ceea ce arăta că nu numai bărbaţii, ci şi femeile sunt parte a planului de mântuire,  ca orice persoană umana, creată după chipul lui Dumnezeu, este chemată la sfinţenie, spre asemănarea cu Dumnezeu! 

Mesia nu vine doar pentru mântuirea poporului evreu, ci şi pentru mântuirea altor popoare - care vor crede în El şi care, crezând, se vor boteza în numele Preasfintei Treimi şi vor deveni parte din Biserica lui Hristos!

EL nu vine nici pentru sfinti ci pentru pacatosi, pentru a-i aduce la pocainta!

TAMARA

Povestea Tamarei o gasim in CARTEA Facerea, intaia carte a lui Moise, din Vechiul Testament, la cap. 38. 

Al doilea personaj important al acestei povesti este Iuda, unul din fiii întemeietori ai triburilor lui Israel.

Caci Iuda a avut trei băieți, Ir, Onan și Șela. 

Pentru Ir, cel mai mare fiu al său, Iuda i-a luat o nevastă cannanita, pe nume Tamara. 

Dar Ir a fost un om foarte rău și a si murit de tânăr, fără a lăsa urmași.

Conform tradiției, Tamara, ramasa vaduva, trebuia dată de sotie lui Onan, fratele mijlociu, dar acesta a refuzat se casatoreasca, ignorand acest obicei - care urmarea să se perpetueze numele fratelui decedat, prin copiii facuti cu femeia lui. Dealtfel si Onan a murit de tânăr.

Dupa cum era datina, Tamara urma acum sa fie dată ultimului dintre fiii lui Iuda dar, cum acesta, inca copilas, neavand inca vârsta potrivita casatoriei, Iuda a trimis-o pe Tamara la tatal ei, la Timna, ca să traiasca acolo o vreme, ca vaduva, până când Șela, fiul cel mic, ajungea la varsta de insuratoare.

In acest timp, soția lui Iuda a murit și, după ce acesta a plans-o, conform tradiției, a decis să meargă cu oile la Timna. 
Dar, desi Șela împlinise vârsta necesară casatoriei, din pricina problemelor, Iuda uitat complet ca trebuia să isi dea acordul ca Șela sa o ia pe Tamara de sotie.  

Aceasta omisiune a ingrijorat-o pe femeie.

Tamara se temea că ii trece vremea fertilitatii si va rămâne vesnic văduvă si fara copii (o situatie absolut dramatica la acea vreme

pentru o femeie singura, caci copiii erau un spijin la anii batranetii) 

Auzind ea că Iuda urmează să meargă la Timna, a pus la cale un plan ... cel putin ciudat.

S-a deghizat în prostituată, cu scopul precis de a-l seduce pe Iuda, socrul ei, ca să aibă un copil cu acesta.

Cand Iuda a pornit cu oile spre Timna, Tamara, de nerecunoscut, l-a asteaptat la o răscruce de drumuri si l-a ademenit, invitandu-l sa "o cunoasca"! Si Iuda a cedat.

Nepregătit pentru o astfel de "aventură", Iuda nu a avut cu ce să o plătească pe femeie pentru "serviciile" oferite, și, onest cum era, la cererea femeii, i-a lasat drept gaj, inelul, lanțul și toiagul său, urmând ca să îi trimită ulterior plata.  

Tamara, conform planului ticluit, ii ceruse ca plata un ied.

Cineva i-a dat de veste Tamarei, nora sa, zicându-i: „Iată, socrul tău merge la Timna să-și tundă oile“.  Atunci ea și-a dezbrăcat hainele de văduvie, s'a înfășurat cu un văl și, gătindu-se, a ieșit și a șezut la poarta Enaim, care este în drumul spre Timna. Căci vedea că Șela se făcuse mare și ea nu-i fusese dată de soție. 

Și dac'a văzut-o Iuda, a crezut că-i o desfrânată; căci ea își avea fața acoperită, iar el n'a recunoscut-o. Și abătându-se spre ea din cale, i-a zis: „Lasă-mă să intru la tine!“ Căci el nu știa că e nora lui. Iar ea a zis: „Dacă intri la mine, ce-mi dai?“  El i-a răspuns: „Îți voi trimite un ied din turma mea“. Iar ea a zis: „Bine, dar să-mi dai un zălog până-l vei trimite“. Răspuns-a Iuda: „Ce zălog să-ți dau?“ Și ea a zis: „Inelul tău, colanul tău și toiagul pe care-l ai în mână“. Și el i le-a dat și a intrat la ea; și ea a rămas grea de la el.

Ajuns acasă, Iuda s-a grabit sa ii trimita "prostituatei" iedul promis drept plata dar, din păcate, nimeni din Timna nu auzise de femeia cu care s-a "cunoscut" Iuda.

După trei luni, Iuda a aflat că nora lui era însărcinată și, potrivit legii, a condamnat-o la moarte pentru adulter. 

Dar Tamara i-a trimis lui Iuda cele trei obiecte lăsate gaj, insotite de  explicația că posesorul lor era tatăl copilului pe care ea îl purta în pântece!

Și a fost că după vreo trei luni i s'a spus lui Iuda: „Tamara, noru-ta, s'a desfrânat, și iată c'a rămas însărcinată din desfrânare“.

 Iar Iuda a zis: „Scoateți-o, și să fie arsă!“ 

Dar pe când o duceau, ea a trimis să i se spună socrului său: „De la omul căruia îi aparțin aceste lucruri, de la el sunt eu însărcinată“. Și a zis: „Spune ale cui sunt inelul, colanul și toiagul acesta!“   

Iuda le-a recunoscut și a zis: „Tamara e mai dreaptă decât mine; fiindcă e drept că nu i-am dat-o lui Șela, fiul meu“. 

Și de atunci n'a mai cunoscut-o. Și a fost că'n vremea când ea era să nască, iată că'n pântecele ei erau doi gemeni.  Și a fost că'n timp ce ea năștea, s'a ivit mâna unuia din ei; iar moașa i-a prins mâna și i-a legat un fir de ață roșie, zicând: „Acesta a ieșit întâi“. Dar acesta și-a tras mâna înapoi, și îndată a ieșit fratele lui. Și ea a zis: „Cum de-ai făcut tu spărtură prin gard?...“.

Și i-au pus numele Fares.  Apoi a ieșit și fratele său, cu firul de ață roșie la mână; și i s'a pus numele Zara.

Acesta din urma este ZARA din TAMAR, strămoșul, pe linie maternă, a Regelui David,  cel din a cărui spiță se trage, conform evangheliei, Insuși Iisus Hristos!

Ps 

Este important de stiut ca, in Vechiul Testament, mai exista o femeie cu numele de Tamara care a fost una din fiicele regelui David, sora fiului sau Abesalon, si care are... o alta poveste, pe care o voi publica in curand!

POVESTEA SAREI - MAMA NEAMULUI ALES

Noaptea Craciunului este dedicata nu doar nasterii Miraculoase ci tuturor celor care nasc! 

Femeia, prin care lumea a cazut in dizgratie, a renascut tot gratie ei! Sfanta Fecioara a rascumparat cu durere de mama , incercata in cel mai dur fel, suferita tuturor mamelor, a sters lacrimile si ne-a dat sansa mantuirii prin acele cuvinte: Fie mie dupa cuvantul Tau!

oricat ar parea de ciudat, femeia este prezenta in Sfanta Scriptura intr-un mod hatarator, as indrazni a zice si Dumnezeu a luat-o in seama, respectandu-i dreptul tocmai grarie blestemului care privea nasterea de prunci!

Scriptura are in ea o pleiada de femei care, desi aparent nemerituase, au reusit sa faca acel "ceva" care le-a dat mantuirea!

daca vorbim de femile Scripturii nu o putem uita pe Sara despre care aflam din Cartea Facerii, cap. 12-23 : ea a fost soția lui Avraam,  mama lui Ițhac (Isaac) si stăpîna lui Hagar (Agar). 

Sara este socotita ca fiind una din cele 4 cele mai frumoase femei ale lumii! (ele fiind Sara, Rahab, Abigail si Estera)

Numele eu initial a fost „Sarai”, considerat unul fără vreo explicaţie etimologica, si nici Sara, numele acordat ei de Insusi Dumnezeu, si care o va face cunoscută în Biblie, nu este un nume în sensul strict al cuvântului ci mai curand un titlu: „principesă”, „prinţesă”, „suverană”. 

Atât Abraham (Abraam) cât şi Sara erau originari din Urul Caldeii, şi se chemau iniţial Avram şi Sarai. 

Potrivit Cartii Facerea 20,12, Sara (Sarai) era chiar sora vitregă a lui Avram, având amândoi acelaşi tată.

Pentru a nu se sminti nimeni afand asta, trebuie sa precizez ca abia începând timpurile descrise in Levitic 18,9 şi Deuteronom 27, 22, 

căsătoria între fraţi vitregi şi surori vitrege a fost interzisă; 

In 2Regi 13,13, se arata ca, la acel moment, acest tip de unire era încă oarecum permis.

Primul verset in care este mentionat numele Sarei spune asa: 

“Iar Avram şi Nahor şi-au luat femei; numele femeii lui Avram era Sarai, iar numele femeii lui Nahor era Milca, fata lui Haran, tatăl Milcăi şi al Iscăi. 

Sarai însă era stearpă şi nu năştea copii.” Fa 11:29-30!

Lipsa copiilor era văzută la acea vreme, într-adevăr, ca o ruşine, 

chiar o pedeapsă de la Dumnezeu şi, intr-o vreme în care nu se cunoşteau alte garanţii pentru bătrâneţe, în afară de copii, însemna şi un pericol social si economic. 

Valoarea acordata în Israel copiilor rezultă din instituirea, azi ciudată pentru noi, a căsătoriei leviratice, potrivit căreia fratele unui bărbat căsătorit care a murit era obligat să ia în căsătorie pe soţia acestuia rămasă văduvă, pentru a garanta defunctului o descendenţă şi să i se asigure supravieţuirea numelui acestuia (cf Dt 25,5-10)! Vaduva era ferita astfel de la pieire!

Este cu atât mai surprinzător faptul că Dumnezeu a ales tocmai pe Avram şi Sarai, o pereche varstnica si sterilă pe deasupra, sa devină întemeietorii unui mare popor!

Lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu, culminând în persoana lui Iisus Hristos, începe împotriva oricărei speranţe şi a oricaror aşteptări! 

Dumnezeu insa nu construieşte pe măreţia şi prestaţia omului, ci acţionează în mod cu totul liber şi suveran. 

Cel care a creat lumea din nimic, poate, iata, face fertila o femeie sterilă şi înaintată în vârstă!

În acest fel, reiese cu şi mai mare evidenţă că poporul ales nu este rodul fecundităţii umane (cf In 1,13) ci îşi datorează propria origine unei intervenţii gratuite din partea lui Dumnezeu, a vointei Sale!

Terah, tatal lui Avram, a emigrat, împreună cu Avram şi Sarai, precum şi cu nepotul său, Lot, din Urul Caldeii, spre Haran, actuala Turcie sud-orientală, în apropiere de Urfa (care se afla la graniţa cu Siria de astăzi). 

Aici, Dumnezeu i-a vorbit si i-a făgăduit lui Avram că va deveni proto-părintele unui mare popor şi i-a cerut să se mute în Canaan. 

Avram avea atunci 75 de ani, iar Sarai, 65 (Fac 11,31-12,5)!

      

Foarte curând însă, credinţa lor in Dumnezeu le-a fost pusă la încercare. Tara pe care Avram o primise moştenire a fost lovită de o mare foamete, astfel încât au fost constrânşi să plece din nou în prosperul Egipt. 

Pentru că Sarai, în ciuda vârstei înaintate, avea în continuare un aspect atrăgător, chiar juvenil, Avram a lăsat să se creadă că Sarai este sora sa (ceea ce era in parte adevarat!), asta pentru a evita să fie ucis, ca soţ al ei, în cazul în care cineva ar fi încercat să se apropie de ea. 

Dar frumuseţea ei a trezit atâta admiraţie încât faraonul a luat-o în palatul lui, trimiţând daruri însemnate "fratelui" ei . 

Înşelăciunea lui Avram, inventată din prea mare frică, a dat roade şi l-a ajutat să treacă peste un mare pericol, dar i-a şi adus prejudiciu casniciei sale, anulând în acest fel orice speranţă de a mai avea urmaşi! 

Dumnezeu Işi realizează insa planurile Sale fara sa se foloseasca de acţiunile gresite ale omului. 

Astfel El a intervenit lovind casa  faraonului cu plăgi dureroase! Atunci faraonul a aflat adevărul despre Sarai şi i-a redat-o lui Avram (Fac 12,10-20).

Deşi străbuna lui Israel era în pericol şi făgăduinţa unei descendenţe numeroase părea să apună cu totul, Dumnezeu a găsit o cale, chiar şi în acea situaţie complicata!
Omul propune şi Dumnezeu dispune! (cf Prov 16,9)! 

Si Sarai a fost obligata să-şi dea seama de adevarul promisiunii într-un mod impresionant!
După zece ani de viaţă în Canaan, în ciuda făgăduinţei solemne făcută de Dumnezeu, cum ei tot nu aveau încă copii, Sarai a încercat să rezolve problema urmaşilor dupa capul si voia ei!
Este vorba de o soluţie la care erau constrânse să apeleze cuplurile sterile din antichitatea Orientului Mijlociu! Astfel, daca soţia nu putea să aibă copii, legea îi permiteau soţului să aiba drept concubină pe slujitoarea soţiei şi să procreeze cu ea. 

După o lungă perioadă de aşteptare, Sarai, panicata, s-a indoit de împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu  şi părea să fie chiar mulţumită de soluţia pe care o gasise. 

Agar, sclava ei egipteană, in care Sarai avea mare încredere, era singura ei speranţă!

Urmând sfatul soţiei sale, Avram s-a unit cu Agar si aceasta a rămas însărcinată, spre bucuria ambelor femei. 

Foarte curând insa Sarai avea sa regrete, intelegand că alesese calea cea bună. Mai mult, ca o consecinţa a iniţiativei ei, bunele relaţii cu Agar s-au stricat.

Într-adevăr, imediat ce Agar şi-a dat seama că aşteaptă un copil, a început să o privească de sus pe stapana sa, asa încât, soţia lui Avram a devenit geloasă şi a căzut în deprimare. 

„Ruşinea” sterilităţii ei, de care a suferit întreaga viaţă, a revinit ca deschiderea unei rani sângerânde, cu atât mai mult cu cât copilul din pantece slujnicei era şi al soţului ei. 

La smandria si siguranta afisate de Agar, Sarai putea să răspundă doar afirmandu-si poziţia ei de putere, reacţionand în aşa fel încât să traseze liniile asfel incat Agar sa inteleaga cine era de fapt stăpâna casei. 

"Sarai însă, femeia lui Avram, nu-i năştea. Dar avea ea o slujnică egipteancă, al cărei nume era Agar.

Atunci a zis Sarai către Avram: "Iată m-a închis Domnul, ca să nu nasc. Intră dar la slujnica mea, poate vei dobândi copii de la ea!" Şi a ascultat Avram vorba Saraii.
A luat deci Sarai, femeia lui Avram, pe Agar egipteanca, slujnica sa, la zece ani după venirea lui Avram în pământul Canaan, şi a dat-o de femeie lui Avram, bărbatul său.
Şi a intrat acesta la Agar şi ea a zămislit; şi văzând că a zămislit, ea a început a dispreţui pe stăpâna sa." Fa 16:1-4

Situaţia lui Agar a devenit  repede insuportabilă astfel incat aceasta a decis sa fuga, cu intentia de a se intoarce în Egipt. 

Dar un înger al Domnului a intervenit si a trimis-o inapoi la Avram, pe atunci in vârsta de 86 de ani, căruia Agar i-a născut un fiu, pe care el l-a numit Ismael (Fac 16,1-16).

Când Avram avea 99 de ani, Dumnezeu reapare şi ii promite din nou ca va face din el „tatăl unei mulţimi de popoare” (Fac 17,4), schimbandu-i numele din Avram in Abraham (Avraam), care inseamna tată al unei mulţimi!

Domnul ii va schimba si numele lui Sarai in Sara, care inseamna

 principesă!

.

“Dumnezeu i-a spus lui Avraham: "Sa nu mai chemi Sarai pe sotia ta, caci Sara este numele ei. Eu o voi binecuvanta si iti voi darui un fiu din ea; o voi binecuvanta si ea va fi mama unor neamuri intregi; chiar imparati ai popoarelor vor iesi din ea." Fa.17:15-16

Noul nume al Sarei este mai curand un titlu onorific acordat pe baza făgăduinţei făcute lui Abraham de Dumnezeu : 

„Eu o voi binecuvânta şi-ţi voi da un fiu şi din ea; o voi binecuvânta şi popoare şi regi de popoare se vor naşte din ea” (Fac 16,17).

Dar, după toate experienţele avute pînă la acel moment, la gândul promisiunii unei descendenţe numeroase, Abraham nu putea decât să se indoiasca şi, de fapt, chiar întreabă cu oarecare ironie: 

„E cu putinţă să mai aibă un fiu cel de o sută de ani? Şi Sara, la nouăzeci şi nouă de ani, va mai putea oare să nască?” (17,17). 

Insa intr-o zi, la Stejarul Mamvri, unde isi avea cortul, au venit la Abraham trei oameni,  pe care el ii ospătează cu generozitate. 

In Ei el are capacitatea duhovniceasca de a-L vedea pe Dumnezeul unul in Treime! 

Scopul vizitei Celor Trei era să-i promită din nou ui Abraham un fiu. 

În lumea antică, de altfel pătrunsă de un spirit religios foarte adânc, era răspândit motivul narativ potrivit căruia zeii coborau între oameni, ascunşi sub aparenţe umane, pentru a-i vizita pe cei pioşi şi a-i răsplăti pentru ospitalitatea lor. 

Aici, însă, cei trei oameni sunt Insusi Dumnezeu. 

Când Dumnezeu l-a anunţat pe Abraham că nevasta sa ii va naste un fiu peste un an, Sara, care trăgea cu urechea în spatele cortului, a râs în inima ei zicând „Acum când am îmbătrânit, să mai am eu această mângâiere? Şi soţul meu de acum este bătrân” (Fac 18,12).

Dumnezeu însă îi promite că în timp de un an, va avea un fiu pe care, ca amintire a surâsului ei ironic, va trebui să-l numească Isaac,
care se talmaceste „El (Dumnezeu) râde” (în sensul că se complace a fi binevoitor).

Dar acestui mod de a râde, Dumnezeu opune cuvântul convingător al credinţei: „Este oare ceva imposibil pentru Domnul?” (Fac 18,14).

Sara rămâne atât de tulburată, încât râsul ei se schimba în teamă. Dintr-o dată îşi dă seama cât de omenesc este modul ei de a gândi şi cât de puţină încredere avea în Dumnezeu. 

Dar El îi aminteşte: „Da, tu ai râs”, dându-i de înţeles că va trebui să-şi schimbe părerea.

Într-adevăr, un an mai tarziu, Sara a nascut un copil, căruia Abraham i-a dat numele de Isaac, asa cum i-a cerut Dumnezeu. 

Iar Sara, a spus: „motiv de râs mi-a dat Dumnezeu; oricine va afla, va râde de mine!” (Fac 21,6) şi aici avem a treia referinţă cu privire la semnificaţia acestui nume. 

De această dată, Sara nu mai râde de incredulitate, ci de bucurie şi împlinire, în faţa unei situaţii atât de neaşteptate: 

„Cine ar fi putut spune lui Abraham: Sara va alăpta prunci la sânul ei? Şi totuşi, i-am născut un fiu la bătrâneţile sale…” (Fac 21,7).

Dacă a fost o vreme când, în conflictul cu Agar şi în gelozia pe care o simţea fata de ea, îi era teamă de propria imagine, dupa ce a devenit mama, Sara a inceput sa-si faca griji pentru viitorul fiului ei, Isaac. 

Într-o zi, vâzându-l pe Ismael că se joacă cu Isaac, i s-a părut insuportabilă ideea că fiul unei sclave, fie el chiar fiu al lui Avraam, ar putea aduce prejudicii la poziţia şi drepturile de moştenitor făgăduit de Dumnezeu. 

De aceea, cu o îndârjire teribila, Sara i-a cerut lui Avraam să-i alunge în deşert pe Agar cu fiul ei. 

Dar Dumnezeu a avut grijă de cei doi, i-a salvat de la moarte sigură şi a promis că şi Ismael va deveni tatăl unui mare popor (Fac 21,1-21).

Desi venirea pe lume a lui Ismael a fost ideea Sarei, tot ea ii va spune lui Avraam: “Ismael nu poate mosteni la un loc cu fiul meu Isaac.” 

Intre copilul Sarei, Isaac, si copilul Agarei, Ismael, este astfel o diferenta fundamentala.

Biblia il prezinta pe Isaac ca pe un copil primit prin fagaduinta, prin credinta. Caci, desi Avraam avea 100 de ani si sotia lui 90, ei il vor concepe pe Isaac, copilul promis de Dumnezeu, strabunul

Domnului Isus Hristos. 

Caci... 

Nu toti cei ce se coboara din Israel sunt Israel si, macar ca sunt samanta lui Avraam, nu toti sunt copiii lui Avraam; ci este scris:

"In Isaac vei avea o samanta care-ti va purta numele." căci nu toţi cei din Israel sunt şi israeliţi; Nici pentru că sunt urmaşii lui Avraam, sunt toţi fii, ci "întru Isaac, a zis, se vor chema ţie urmaşi"

Adică: Nu copiii trupului sunt copii ai lui Dumnezeu, ci fiii făgăduinţei se socotesc urmaşi. 

Căci al făgăduinţei este cuvântul acesta: "La anul) pe vremea aceasta voi veni şi Sara va avea un fiu". (Romani cap. 9).

Tot astfel si noi trebuie sa deosebim lucrarile initiate si realizate de Dumnezeu Insusi de cele pe care dorim noi sa le facem!

Despre Sara, Biblia ne spune în continuare că a murit la 127 de ani, la Kiriat-Arba, viitorul Hebron. 

Moartea Sarei este strans legata de episodul Sacrificiului lui Isaac (Fac.22), testul credintei lui Avraam!

Ea a fost inmormantata de catre Aveaam in Pestera Mahpela pe care a cumparat-o in acest scop de la hiiti, un alt episod biblic important!

Avraam a insistat sa cumpere  de la locuitorii zonei aceasta palmă de pământ, desi acestia ii oferisera locul in dar! 

Aceea era insa singura bucata de pamant despre care putea spune cu adevarat ca ii apartinea lui în ţara făgăduită. 

Pamantul acela, al carui stapan devine, este o dovada de iubire de vreme acolo şi-a înmormântat soţia ! (Fac 23, 1-20).

Sara nu este o figură idealizată a Cartii Sfinte! 

Ea este prezentata cu realism; in sentimentele, in gandurile si deciziile ei se regaseste oricare femeie adevărata. 

Ea nu are deloc profilul unei eroine sau al unei sfinte. 

Atinsa in orgoliul propriu, femeia reacţionează cu duritate. În faţa făgăduinţei lui Dumnezeu, judecata ei este cea a unei persoane pragmatice, care vede în promisiune ceva imposibil şi care, conştientă de neputinţa sa, nu poate decât să râdă ironic de ea insasi. 

Într-adevăr, credinţa ei nu este o realitate evidentă şi imediată, ci o evolutie continuă, o descoperire, obţinută după grele momente de asteptari şi dezamăgiri. 

Cu atât mai puternică este, aşadar, la sfârşitul existenţei ei, conştiinţa că Dumnezeu acţionează prin modalităţi de neînţeles, dar întotdeauna spre o si mai mare uimire a oamenilor, spre bucuria lor. 

În Noul Testament, Sara este considerată o profeţie a Bisericii care ii naştere pe fiii lui Dumnezeu prin graţia divină şi răspunsul omului.

In traditia iudaica, Sara este “mama noastra Sara” . Ea este, alaturi de Avraam avinu (parintele nostru Avraam), fondatoarea poporului evreu si mama tuturor celor trecuti la iudaism. 

Astfel, o persoana convertita, chiar si in zilele noastre, este numita  fiul/fiica lui Avraham si al/a Sarei!

Sara e subiectul multor discuții pe marginea Bibliei! 

In serviciul religios mozaic, indiferent de sectă, există o întreagă pericopă dedicată Sarei, bazată pe textul din Facerea 23:1–25:18.
In traditia iudaica, Sara este cea care, alaturi de Avraam, ajuta la marirea “familiei” evreiesti prin convertirea la iudaism a femeilor, in vreme ce Avraam ii convertea pe barbati.

Sara, sotia lui Avraam, este celebrată de Biserica Ortodoxa pe 13 iulie, de Biserica Catolică pe 19 august, iar pe 10 septembrie de Biserica coptă. 

Sursa: ProFamilia.ro

MARIA, MAICA LUI DUMNEZEU

Fecioarei Maria noi, ortodocsii, ii atribuim doua titluri esentiale  „Theotokos” adica „Nascatoare de Dumne­zeu” sau „Maica a lui Dumnezeu”,  si „Panaghia” , adica „Prea­sfanta”. 

Termenul „Theotokos” o asaza in centrul dogmei ortodoxe, caci ea a dat nastere lui Dumnezeu facut om si nu unui om in care ar fi locuit ulterior Dumnezeu! 

Termenul „Preasfanta” ofera Sfintei Maria calitatea de a fi  „mai sfanta decat toti sfintii”, ceea ce o asaza in centrul Bisericii si a vietii de rugaciune. 

In biserica si in rugaciunile noastre folosim amandoua aceste titluri: o numim „Preasfanta [Panagia] … Nascatoare de Dumnezeu [Theotokos] dar si Pururea Fecioara [Aeiparthenos] Maria caci a nascut fiind fecioara si, dupa nastere, a ramas fecioara!

Conform Noului Testament, intr-o noapte, Arhanghelul Gavriil i-a revelat faptul ca, prin voia lui Dumnezeu, ea va naste un fiu!

Iosif, teslarul din Nazaret, fiind si el instiintat in vis, ii va fi logodnic Mariei, protejand-o pe ea si pe Fiul ei ! 

Potrivit dogmei crestine, Sfânta Fecioară Maria a fost aleasă din veac de Dumnezeu pentru lucrarea de mântuire a umanităţii căzute în Adam.

Alegerea Preacuratei Fecioare pleacă de la Set şi continuă până la împăratul şi profetul David şi apoi, prin urmaşii acestuia, până la Ioachim şi Ana, si ei din casa şi spiţa lui David. 

Acestia nu aveau copii, dar convieţuiau în cuminţenie fiind superiori în virtute tuturor celor ce se raportau la nobletea lui David!

Sf. Grigorie Palama explica de ce dintre copiii lui Adam a fost ales de către Dumnezeu minunatul Set, caci prin podoaba purtărilor, buna rânduială a simţirilor şi bunăcuviinţa virtuţilor s-a arătat un „cer însufleţit” şi de aceea a dobândit alegerea din care avea să odrăslească Fecioara Maria – „car al lui Dumnezeu suprafiinţial”, ca să-i recheme pe oameni la înfierea cerească.

Set este o prefigurare a învierii şi începutul neamului fiilor lui Dumnezeu, de aceea tot neamul său a primit numele de „fii ai lui Dumnezeu” (cf. Fc. 6, 2. 4), întrucât din seminţia acestuia, Fiul lui Dumnezeu avea să se facă Fiu al omului.

„Set” se tâlcuieşte sculare din morţi sau înviere, prefigurând în acest fel pe Mântuitorul Iisus, Cel care făgăduieşte şi dăruieşte celor ce cred în El viaţă veşnică! 

Set s-a născut din Eva, precum ea însăşi spune, „în locul lui Abel” (Fc. 4, 25), pe care Cain l-a omorât din invidie.  

Hristos S-a născut cu firea din Fecioara Maria, în locul firii lui Adam, pe care, din invidie, l-a „ucis” începătorul răutăţii.

Dar Set nu l-a înviat pe Abel, pentru că el era doar o prefigurare a învierii, în schimb, Domnul nostru Iisus l-a înviat pe Adam, întrucât El este adevărata Viaţă şi învierea oamenilor.

Prin Hristos şi cei din neamul lui Set, după nădejde, au fost învredniciţi de dumnezeiasca înfiere, fiind numiţi „fii ai lui Dumnezeu” (Sf. Grigorie Palama, „Omilii”, vol. III, Edit. Anastasia, Bucureşti, 2007)

Primul care a fost chemat şi a primit alegerea a fost Enos, fiul lui Set, care, potrivit celor scrise de Moise, a sperat primul să fie chemat cu numele Domnului Dumnezeu (Fc. 4, 26).

Primele două capitole din Epistola către Evrei a Sf. Apostol Pavel merg spre aceeaşi concluzie, semnalând evenimentul extraordinar că Dumnezeu nu S-a întrupat într-un înger, ci într-un om (Andrei Pleşu, („Despre îngeri”, Edit. Humanitas, Bucureşti, 2003, p. 32). „Căci într-adevăr, nu a luat firea îngerilor, ci sămânţa lui Avraam a luat” (Evr. 2, 16).

Voinţa lui Dumnezeu a fost ca această mântuire să ia forma unei înnoiri a naturii umane învechite, prin unirea intimă a Sfintei Fecioare cu Dumnezeu în persoana Fiului Său.

Această înnoire trebuia să aibă loc pornind de la om, Dumnezeu Însuşi având nevoie de o făptură atotcurată care să slujească tainei Întrupării Lui, procurându-I o natură umană neîntinată.

Prin urmare, aceasta nu putea fi aleasă de Dumnezeu din mulţimea oamenilor la întâmplare, ci doar dintr-o linie umană alcătuită din oameni aleşi şi cunoscuţi prin credinţa, înţelepciunea şi virtuţile lor (Diac. Ioan I. Ică jr., op. cit., p. 206).

Despre această tainică lucrare dumnezeiască, Sf. Grigorie Palama spune: „Căci pe aceasta Dumnezeul nostru o alesese dintre cei din veac şi o prehotărâse înainte de veci spre mântuirea şi rechemarea neamului nostru omenesc, nu simplu dintre cei mulţi, ci dintre cei aleşi, minunaţi şi vestiţi din veac pentru bună credinţă şi pricepere, ca şi pentru obiceiurile, cuvintele şi faptele lor de folos comun şi iubite de Dumnezeu” 

Toate acestea arată rolul deosebit al Sfintei Fecioare Maria în iconomia mântuirii noastre, precum și semnificațiile adânci ale praznicului Nașterii Maicii Domnului, exprimate și în Troparul sărbătorii: „Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele Dreptății, Hristos Dumnezeul nostru. Și dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; și stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață veșnică.”

Sorin Lungu

IN CE FEL SUNT CRESTINII FII AI LUI AVRAAM, RUDE ALE DOMNULUI SI FII AI LUI DUMNEZEU

Duminica dinaintea Nasterii Domnului este dedicata genealogiei lui Iisus. 

Despre originea umana a lui Iisus ne spun doar doi din cei patru Evanghelistii -  Matei si Luca, cu cateva diferente.

Astfel, in  Evanghelia dupa Luca, lista stramosilor Mantuitorului 

incepe cu Iisus si urca, terminandu-se cu Adam, fiind numiti doar barbati - explicabil, de vreme ce la evrei, si nu numai, nu era obiceiul de a face genealogia pe linie feminina! 

In Evanghelia dupa Matei, genealogia incepe cu Avraam, coborand pana la Iisus si in lista gasim si numele a 5 femei:

Tamara, Rahav,  Rut, Batşeba şi  Sfanta Fecioara Maria!

După cum Adam stă la începutul vechii umanităţi, tot astfel Mântuitorul stă la începutul unei noi umanităţi, doar că descendenţa Sa nu mai ţine de ordinea firii, ci ţine de ordinea supranaturală a naşterii Sale prin Duhul Sfânt, din care Fecioara Maria nu putea lipsi!

Evangheliile vor demonstra Miracolul Nasterii si Misiunea Fiului - care va implini planul dumnezeiesc prin jertfa Crucii!

Asa cum spuneam, toti ne tragem dintr-un stramos si nu numai copiii crescuti prin orfelinate sau cei infiati isi cauta originile. Desigur cautarea poate crea surprize!

Pr. Cleopa, in chip unic, simplu si clar, a explicat in ce fel si din ce semintie venim cu totii.

"Noe este al doilea Adam al omenirii, pentru că el singur cu încă şapte suflete au fost scăpaţi de Dumnezeu cu viaţă în vremea potopului.

El a avut trei fii: Sem, Ham şi Iafet. 

Pe Sem l-a binecuvântat tatăl său, Noe, zicând: Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Sem, iar Canaan (fiul lui Ham) să-i fie rob. 

Pe Iafet, de asemenea, l-a binecuvântat, zicând: Să înmulțească Dumnezeu pe Iafet;

Iar pe Ham l-a blestemat, pentru că a văzut goliciunea tatălui său, zicând: Blestemat să fie Canaan (fiul lui Ham)! Rodul robilor să fie la fraţii săi (Fac. 9, 25-27).

Datorită păcatelor lui Sem, pământul Palestinei a fost mai târziu ocupat de popoarele canaaneice, care se trag din Ham. 

De aceea a fost chemat Avraam din ţara Ur în Canaan, ca să moştenească pământul stămoşului său, Sem! 

Pentru aceea şi Moise a întors poporul ales din Egipt în pământul făgăduinţei, adică în ţara Canaanului, care este dat lor de Dumnezeu după potop. 

Dar, după cum ştim din Vechiul Testament, evreii au biruit aproape toate popoarele canaaneice din Palestina, in afară de cinci cetăţi pe care Dumnezeu nu le-a dat în mâinile evreilor, pentru ca prin aceste popoare păgâne să-i smerească pe evrei când vor greşi înaintea lui Dumnezeu. 

Deci, ori de câte ori evreii Il supărau pe Dumnezeu, El îi lăsa să cadă în mâinile celor cinci popoare păgâne, printre care au fost şi filistenii. 

Sfinţii Părinţi spun că Dumnezeu face tot aşa şi cu creştinii şi chiar cu bărbaţii sfinţi. Le lasă unele slăbiciuni şi patimi fireşti nebiruite de ei, precum mânia, somnul, foamea, lenevia, gândurile, imaginaţia, ispitele trupeşti, cu scopul să-i smerească, ca să nu cadă în păcatul mândriei. La sfârşitul vieţii, însă, Dumnezeu le ridică aceste patimi şi prin mila Lui se mântuiesc. Căci fără mila Lui nici sfinţii nu se pot mântui, după cuvântul care zice: "În dar sunteţi mântuiţi."

"Avram a fost al unsprezecelea patriarh, de la Sem, fiul lui Noe.

El a avut trei femei, prin pronia lui Dumnezeu, ca prin ele să unească toate cele trei grupe de popoare care se trag din seminţia lui Noe!

Astfel, 

• din Sarra, care era din neamul lui Sem, intaiul fiu al lui Noe, se trage seminţia evreilor, adică semiţii. 
• din Hetoria (Chetoria), care este din neamul lui Iafet, al doilea fiu al lui Noe, se trag popoarele Asiei şi Europei, adică iafetiţii. 
• din Agar slujnica, a treia femeie (a lui Avraam), care este din neamul lui Ham, al treilea fiu al lui Noe, se trage seminţia agarenilor sau a arabilor, numiţi şi hamiţi.
  

Deci, prin cele trei femei, Avraam a devenit părinte al tuturor seminţiilor pământului, adică :

• al semiţilor (al evreilor), 
• al iafetiţilor, adică al creştinilor (indo-europenilor), şi 
• al hamiţilor, adică al arabilor. 

Când toate aceste trei seminţii vor crede în Hristos, atunci se vor uni toate popoarele şi va fi o turmă şi un păstor.

Noi, creştinii, suntem fii ai lui Avraam prin credinţa lui Isaac, care simbolizeaza jertfa lui Hristos, dar şi prin femeia lui, Heturia. 

Semiţii sunt fiii lui Avraam prin Sarra, iar 

Hamiţii (care sunt arabii) sunt fiii lui Avraam, prin Agar slujnica. 

Dar noi, creştinii, suntem fiii lui Dumnezeu prin credinţa în Iisus Hristos, care este mult mai de preţ decât a fi fiul lui Avraam prin sânge, cum sunt evreii şi arabii. "

(extras din "Ne vorbește Părintele Cleopa", Isaac. fiul al lui Avraham, intaiul patriarh al iudeilor, si al Sarei)

Asadar, nimeni nu este ce crede, ce vrea, nici mai bun, nici mai rau, nici perfect curat, nici total pacatos!  

Toti suntem ramurile aceluias "arbore" si cu totii suntem fii ai lui Dumnezeu!

Ramane doar sa acceptam! 

POVESTEA LUI AVRAAM , PARINTELE MULTOR NEAMURI

AVRAAM este primul dintre cei trei mari patriarhi din Vechiul Testament, un model de credinta fata de Dumnezeu, pe care L-a ascultat in toate si cu care a fost intr-o comuniune desavarsita! 

Credinta lui a trecut pana si cel mai greu test de fidelitate, dovedind incredere fara tagada in vointa lui Dumnezeu!

AVRAAM  ALESUL - PROMISIUNEA SI CERINTA

După moartea tatălui său, Terah, Dumnezeu l-a binecuvântat si i-a vorbit lui Avram cerandu-i sa-si abandoneze țara și neamul și sa plece in alt loc, făgăduindu-i un pământ nou, o descendență numeroasă si protectia Sa. 

Avraam urma sa fie izvor de binecuvântare pentru toate neamurile (cf.Fa 12,3 - caci între descendenții săi va fi Insusi Mesia!) 

Si Avram, la 75 de ani, impreuna cu soția sa, Sarai, și cu nepotul său Lot (fiul fratele lui sau) a abandonat Haranul, locul lui de bastina, și a plecat spre un taram necunoscut.

Cand Dumnezeu l-a ales pe Avram pentru planul Sau, i-a facut promisiuni, mari si greu de crezut a se implini, dar i-a si cerut ceva in schimb: 

"Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu. Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare. Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului".(Fa.12, 1-3)

Azi, cand nu prea stim sa facem ascultare, ar putea sa ni se para contrarianta aceasta cerere insa, daca privim atent parcursul Patriarhului Avraam, intelegem ca Dumnezeu i-a dat mai curand un sfat decat o porunca! Dumnezeu nu vrea sa ne distruga, sa ne faca rau ci, dimpotriva! Ne trebuie doar urechi sa auzim si ochi sa vedem!

Avram, om al lui Dumnezeu, a ascultat de cele spuse dar ... nu in totalitate. 

A plecat din tara sa si din casa tatalui sau dar nu s-a putut desprinde complet de familie ("a plecat Avram, cum îi zisese Domnul, dar s-a dus şi Lot cu el.")Fa.12, 4

Lot era nepotul sau, fiu al fratelui său, care atunci era deja mort! 

Aceasta neascultare a cauzat o temporara departare de Dumnezeu, o racire a comuniunii dintre Avraam si Stapanul lumii, si, implicit, o stagnare a parcursului sau personal. 

De luat aminte!

Relatia cu Lot, bazata pe legatura de sange, i-a adus prejudicii, desi Avam era deja alesul lui Dumnezeu iar Lot era socotit si el a fi un "om drept", dupa cum spune textul! 

Cu toate calitatile sale, conform Scripturii, tot ceea ce facea Lot nu era deloc rodul credinţei sale personale în Dumnezeu ci doar o consecinta a influentei pozitive pe care o avea Avram asupra lui. 

Credinta lui Lot era deci doar o imitatie si Dumnezeu stia asta!

Daca calea credinţei nu reprezintă o atracţie fireasca, nu este reala, sincera, din toata inima, in ceasul încercării omul devine incapabil să deosebeasca cele drepte si corecte de cele nedrepte si incorecte. 

Alegerile si tot parcursul vietii lui Lot aveau sa arate acest lucru!

De aceea intregul drum al lui Avram a fost intarziat de preocuparea pentru inavutire a lui Lot si a familiei sale. 

Si alegerile lui Lot vor fi mereu viciate, pana la finalul vietii lui.

Este clar ca Dumnezeu nu ii ceruse lui Avraam degeaba ruperea de familie! De multe ori simtim si in viata noastra frane cauzate de anumite legaturi de rudenie... si de unele trebuie sa ne debarasam la timp!

Povestea lui Lot si a lui Avram - aflata in Cartea Facerea - este una care ne ajuta sa invatam multe despre ce inseamna credinta, 

credinciosia (adica fidelitate) si ascultarea,  de cat de importante sunt toate acestea in relatia noastra cu Dumnezeu!

STEJARUL DIN MAMVRI (MAMBRE), 

"La stejarul din Mamvri ospătând patriarhul pe îngeri, a luat la bătrâneţe vânatul făgăduinţei."

Stejarul Mamvri este in locul in care, potrivit marturiei Sfintei Scripturi, Sfanta Treime i s-a aratat Dreptului Avram, in chipul a trei Tineri calatori. 

Stejarul se afla in Valea Mamvri, la o distanta de 2-3 kilometri sud-vest de Mamvri, in regiunea Hebron, in tinutul Canaan. 

Cartea Facerea ne relatează cum, la stejarul Mamvri, unde isi asezase cortul, Avram primeste vizita a trei Oameni in care el recunoaste pe UNUL Dumnezeu (aceasta fiind socotita prima aratare a Sfintei Treimi!

 "Doamne, de am aflat har înaintea Ta, nu ocoli pe robul Tău!

Dupa ce bătrânul Avram isi onoreaza oaspetii cum se cuvenea, 

Dumnezeu Isi reconfirma  promisiunea facuta! 

Ii schimba numele din Avram in Avraam, sau Abrahaam - adica "Tatal multor popoare" , apoi si pe cel al sotiei sale, din Sarai in Sara, care inseamna regina. 

Dumnezeu a zis lui Avraam: "Sa nu mai chemi Sarai pe nevasta ta. Ci numele ei sa fie Sara. Si eu o voi binecuvanta, iti voi da un fiu din ea, da o voi binecuvanta, ea va fi mama unor neamuri intregi. Chiar imparati de noroade vor iesi din ea." 

Avraam s-a aruncat cu fata la pamant si a ras, caci a zis in inima lui: Sa i se mai nasca un fiu unui barbat de o suta de ani? Si sa mai nasca Sara la nouazeci de ani?" (Facere 17, 15-17).

Avraam urma sa fie  stapan al unui teritoriu promis, si, în pofida neîncrederii Sarei, sotia sa ii va da un moștenitor (pe Isaac) prin care va avea o descendenta numeroasa. 

Si Sara chiar a devenit mama si l-a nascut pe Isaac!

LOT SI NEGOCIEREA LUI AVRAAM CU DUMNEZEU

Tot cu acest prilej, Dumnezeu se hotărăște să-i vorbeasca lui Avraam si despre decizia Sa de a nimici cetatile Sodoma si Gomora: îi spune că strigătul împotriva Sodomei și Gomorei s-a mărit și că păcatul lor este nespus de greu. Asa ca Dumnezeu Se va pogorî (prin intermediul a doi îngeri) să vadă dacă zvonul venit până la El era adevarat. 

Avraam, cu gandul la nepotul sau, Lot, care locuia in Sodoma, poarta o discutie cu Dumnezeu, care cam seamana a "negociere", si reușește să-L înduplece sa-i promita că, dacă in acel loc al pacatului se vor gasi cel puțin zece oameni buni, cetatea sa fie crutata.

Cei doi îngeri au ajuns seara in Sodoma și Lot, care ședea la poarta Sodomei, i-a invitat la el in casă. După multe stăruințe ei au acceptat iar Lot i-a ospătat. Oamenii din cetate, bărbați din Sodoma, tineri și bătrâni au înconjurat casa lui Lot cerandu-i să-i scoată afară pe noii-veniti în cetate "pentru a se împreuna cu ei". 

Lot a incercta sa-i induplece ca sa nu ii fie necinstiti oaspetii si chiar le-a propus sa le dea pe cele două fete ale lui pentru "distractie"! 

Ingerii insa l-au tras pe Lot înăuntru, în casă, și au încuiat ușa iar pe oamenii care erau afara i-au lovit cu orbire, de la cel mai mic până la cel mai mare, așa că nu au reusit sa mai găsească ușa!

Când s-a crăpat de ziuă, îngerii i-au spus lui Lot: 

"Scoală, ia-ţi femeia şi pe cele două fete ale tale, pe care le ai, şi ieşi, ca să nu pieri şi tu pentru nedreptăţile cetăţii!"  

Fiindcă Lot ezita, ingerii i-au luat pe sus pe toti patru și i-au scos afară din cetate. Si cetățile Sodomei și Gomorei au fost nimicite!

Unul din cei doi îngeri i-a spus lui Lot: 

« Mântuieşte-ţi sufletul tău! Să nu te uiţi înapoi, nici să te opreşti în câmp, ci fugi în munte, ca să nu pieri cu ei! »

Femeia lui Lot, desi fusese avertizata, "s-a uitat înapoi şi s-a prefăcut în stâlp de sare".

Dar nici Lot nu a ascultat de sfatul ingerului, caci nu a vrut sa mearga în munţi, cum i s-a spus, ci a preferat să locuiască într-o cetate, din campie. El a dorit să păstreze macar un pic din ceea ce îi era familiar în această lume, chiar dacă era mult mai puţin! 

Dumnezeu a acceptat alegerea lui Lot în ceea ce priveşte locul in care a dorit sa se refugieze caci El nu obliga pe nimeni să primeasca o binecuvântare pe care nu o vrea! 

Pana la urma Lot s-a temut să locuiască şi in acea cetate.

Pentru a trăi în siguranţă şi fără teamă trebuie să fii în părtăşie cu Dumnezeu dar Lot, departat de Avraam, nu mai traia de mult in credinta, desi nu era un om rau!

Astfel, Lot, refuzand sfatul lui Dumnezeu, a ajuns intr-o stare jalnica, locuind impreuna cu fetele sale intr-o peşteră, departe si de Avraam şi de Dumnezeu ! 

Singure si debusolate, fetele lui Lot l-au imbatat intr-o seara si s-au impreunat cu el, ca sa aibe urmasi!

Pentru noi viaţa lui Lot, a acestui om considerat drept, ar trebui sa fie un exemplu a ceea ce inseamna sa nu raspunzi chemarii lui Dumnezeu caci a fi un om bun dar departe de Dumnezeu sau fara Dumnezeu nu este o garantie pentru parcursul vietii, oricate inzestrari ar avea omul!

Parcursul lui Lot cunoaste o cadere tot mai evidenta. Calea sa, care la început părea să fie asemănătoare cu cea a lui Avraam, a sfârşit in deriva. 

El nu a luptat lupta cea bună, nu si-a păstrat credinţa şi a pierdut. 

Cat despre Avraam... el ramane parintele multor neamuri!

POVESTEA FRUMOASEI SI INTELEAPTEI ABIGAIL

 

Intre personalele feminine remarcabile ale Vechiului Testament, au existat 4 femei despre a caror frumusete se spune ca nu a fost intrecuta vreodata!

Este vorba de Sara, mama poporului lui Israel, ravasitoare si la 50 de ani, Rahab, prostituata, care tulbura orice barbat, fie si numai rostindu-i numele, posibil cea prezenta in genealogia lui Iisus, Estera, cea care a salvat poporul iudeu de la pieire, gratie istetimii dar si a frumusetii sale, care nu l-a lasat indiferent pe imparatul Pesiei, si  Abigail, femeia care, prin intelepciunea si frumusetea ei a calmat furia regelui David, aducand pacea si devenindu-i mai apoi sotie!

ABIGAIL 

a carei poveste se gaseste in Cartea 1 a Regilor, cap 39-42

a fost o femeie foarte frumoasa si de bun simț remarcabil, care a reusit imposibilul: l-a impiedicat pe David să acționeze sub imperiul furiei starnite de sotul ei.  

Dar să ne reamintim povestea. 

La vremea aceea, proorocul Samuel murise iar David, desi fusese uns ca rege, pribegea, fugind din calea lui Saul, care nu accepta caderea sa din gratiile Domnului . 

Retras chiar într-o peșteră, unde i s-au alăturat mai apoi familia și aproximativ patru sute de oameni, carora le-a devenit lider, David s-a dus la regele Moabului și i-a zis: „Permite-i tatălui și mamei mele să stea cu tine până când voi ști ce se va întâmpla cu mine.”

In acea perioada, David a întâlnit-o pe Abigail, soția unui om bogat pe nume Nabal, proprietar a trei mii de oi și o mie de capre. 

Nabal acesta era un om foarte rău, dar soția lui, Abigail, o femeie foarte frumoasă, avea o minte isteata si mult bun simț, calitati care au ajutat-o sa-si salveze familia.

David și oamenii lui il ajutasera candva pe Nabal,  protejandu-i turmele. De data aceasta David, aflat in pribegie, la vreme de nevoie, si-a trimis oamenii să ceară ajutor, contand pe proviziile pe care putea sa le capete de la Nabal. 

Cand trimisii lui David au sosit la Nabal, era ziua tunsului, si acesta pregătise o serbare cu acest prilej. 

Mesagerii lui David i-au spus: 

„Iată păstorii tăi au fost cu noi şi noi nu le-am făcut nici un rău; nimic din ale lor nu s-a pierdut în tot timpul şederii lor în Carmel. Întreabă slugile şi îţi vor spune. Să afle dar băieţii aceştia bunăvoinţă înaintea ochilor tăi, că la zi bună am venit. Dă robilor tăi şi fiului tău David ce se îndură mâna ta!"

Nabal insa a raspuns cu aroganta: 

Cine este David şi cine este fiul lui Iesei? Acum sunt o mulţime de robi care fug de la stăpânii lor.
Nu cumva voi lua pâinile mele şi apa mea şi vinul meu şi carnea pregătită pentru cei ce tund oile mele şi să le dau la nişte oameni pe care nu-i ştiu de unde sunt?"

Trimișii s-au intors cu mana goala si i-au spus lui David cât de insolent fusese Nabal! David, furios, a plecat imediat cu trupele sale cu gandul de a-l nimici pe Nabal și toata casa lui.

Unul dintre oamenii lui Nabal, care asistase la discutia stăpânului său cu oamenii lui David, ii povesteste lui Abigail intamplarea si o avertizeaza cu privire la consecintele posibile ale lipsei de respect manifestate de sotul ei fata de regele David!

De indata Abigail a luat provizii, le-a încărcat pe măgari și a plecat ea inaintea regelui, fara sa-i spuna nimic sotului ei. 

Când Abigail a văzut pe David, s-a coborât repede de pe asină şi a căzut înaintea lui David cu faţa sa şi i s-a închinat până la pământ. Apoi a căzut la picioarele lui şi a zis: "Asupra mea este păcatul, domnul meu! Îngăduie roabei tale să vorbească urechilor tale şi ascultă cuvintele roabei tale. Să nu întoarcă domnul meu luarea aminte asupra acestui om rău, asupra lui Nabal; căci cum îi e numele, şi nebunia se ţine de el. Iar eu, roaba ta, n-am văzut pe tinerii domnului meu, pe care i-ai trimis. Dar acum, domnul meu, viu este Domnul şi viu este sufletul tău, nu-ţi va îngădui Domnul să mergi la vărsare de sânge şi va înfrâna mâna ta de la răzbunare. Vrăjmaşii tăi, cei ce plănuiesc rele împotriva domnului meu, să ajungă ca Nabal. Iartă vinovăţia roabei tale! Domnul negreşit va ridica casă tare domnului meu, căci lupta Domnului luptă domnul meu şi rău nu se află în tine în toată viata ta. De se va scula vreun om să te urmărească şi să caute sufletul tău, atunci sufletul domnului meu va fi legat în mănunchiul celor vii de lângă Domnul Dumnezeul tău, iar sufletul vrăjmaşilor tăi îl va arunca el ca dintr-o praştie. Iar când va face Domnul domnului meu tot binele ce l-a grăit pentru tine şi te va pune povăţuitor peste Israel, atunci nu va fi pentru inima domnului meu amărăciune şi nelinişte faptul că n-a vărsat în zadar sânge şi s-a ferit de răzbunare. Iar Domnul va face bine stăpânului meu şi-ti vei aduce aminte de roaba ta şi-i vei arăta milă".

Atunci David a zis către Abigail: "Binecuvântat fie Domnul Dumnezeul lui Israel, Care te-a trimis acum în întâmpinarea mea! Binecuvântată fie mintea ta şi binecuvântată să fii şi tu, că nu m-ai lăsat acum să merg la vărsare de sânge şi să mă răzbun: Dar viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, Care m-a oprit de-aţi face ţie rău; dacă nu te-ai fi grăbit să vii întru întâmpinarea mea, apoi până mâine în revărsatul zorilor n-aş fi lăsat lui Nabal pe nimeni de parte bărbătească". Şi a primit David din mâinile ei cele ce-i adusese şi i-a zis: "Mergi sănătoasă la casa ta! Iată am ascultat glasul tău şi ţi-am cinstit faţa".

Dar după vreo zece zile a lovit Domnul pe Nabal şi acesta a murit. Auzind David că Nabal a murit, a zis:  "Binecuvântat fie Domnul, Care a răsplătit înjosirea ce mi-a pricinuit-o Nabal şi a ferit pe robul Său de la rău. Domnul a întors răul lui Nabal în capul lui". Şi a trimis David să spună Abigailei că el o ia de soţie. Asa a devenit Abigail una dintre cele 8 sotii ale regelui David! Cultura ebraica o trece in randul femeilor frumoase dar nu numai, caci Abigail a fost, inainte de toate, o femeie inteleapta!