marți, 1 decembrie 2015

A DOUA VENIRE


Evanghelia de astazi este un avertisment, o inainte-vedere a celor ce se vor intampla la cea de-a doua venire a lui Hristos, Fiul Omului.
Fraza Cel ce va căuta să-şi câştige viaţa, o va pierde; iar cel ce şi-o va pierde, o va face vie. nu se refera la pierderea sufletului, la vanzarea lui, ca pact cu diavolul, ci la asumarea vietii in Hristos, la acceptarea sacrificarii a tot ce tine de lume, inclusiv a vietii pamantesti, pentru El!
De Hristos nu trebuie sa ne rusinam spre a face pe plac oamenilor, a primi aprecierea lor si a ne bucura de confortul vietii lumesti!
Este adevarat: Cuvantul Lui, in spiritul si litera Sa, te cutremura,
cu atat mai mult pe cei din generatiile moderne, care il au pe EU ca punct de referinta si pentru care viata proprie, sanatatea, avutia, onorurile, aspectul exterior, sunt valorile cele mai de prêt!
Multi dintre cei care primesc credinta in Hristos iau din ea ceea ce le convine, lucrurile si ideile care nu le strica viata si nu-i pun sa schimbe mare lucru ori sa renunte la confortul propriu, pentru care au fost dealtfel dispusi sa faca mari sacrificii!
Nu multi dintre ei sunt gata sa raspunda chemarii la Crucea de buna voie, pentru El!
Cei care imbratiseaza crestinismul acesta asa-zis "caldut" se agata de fapt cu dintii de viata pamanteana, temandu-se de orice proba care ar putea sa le puna la incercare credinta!
A-ti pune nadejdea in Hristos nu inseamna sa "gandesti pozitiv" ci sa-ti asumi  Crucea, trecerea prin suferinta, lupta cu iadul din tine si din lume, stiind ca la capatul acestei Golgote este izbanda: bucuria Invierii si Imparatia lui Dumnezeu! 
Zis-a Domnul: „Precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi în zilele Fiului Omului: Mâncau, beau, se însurau, se măritau, până'n ziua când a intrat Noe în corabie şi a venit potopul şi i-a pierdut pe toţi. Şi cum au fost în zilele lui Lot: Mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau şi zideau, dar în ziua când a ieşit Lot din Sodoma a plouat din cer cu foc şi pucioasă şi i-a nimicit pe toţi.
La fel va fi în ziua în care Se va arăta Fiul Omului. În ziua aceea, cel ce va fi pe acoperişul casei, iar lucrurile lui în casă, să nu se coboare să le ia; de asemenea: cel ce va fi în ţarină, să nu se întoarcă înapoi. Aduceţi-vă aminte de femeia lui Lot. Cel ce va căuta să-şi câştige viaţa, o va pierde; iar cel ce şi-o va pierde, o va face vie. Vă spun: În noaptea aceea vor fi doi într'un pat; unul va fi luat, iar altul va fi lăsat. Două vor măcina împreună; una va fi luată şi alta va fi lăsată. Doi vor fi în ţarină; unul se va lua şi altul se va lăsa“. Şi, răspunzând, I-au zis: „Unde, Doamne?“ Iar El le-a zis: „Unde va fi stârvul, acolo se vor aduna şi vulturii“.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu