sâmbătă, 8 octombrie 2016

TRAIND CU GRIJA MORTII

Exista o rugaciune, intre cele de seara, care se refera la vizualizarea propriei morti! "Au doar nu-mi va fi mie acest pat groapa!" Si este scris in paranteza ca atunci cand spui asta sa-ti privesti si sa arati cu mana patul in care te vei culca! 
Poate sa para aiurea dar pe mine aceasta imagine, a propriei mele persoane, lungita in pat si fara viata, m-a ajutat sa pretuiesc viata!

Noi traim intre contrarii. In fond lumea intreaga traieste intre bine si rau, frumos si urat, tinerete si batranete, pace si razboi, iubire si ura. Insasi existenta lumii depinde de echilibrul fragil intre aceste contrarii!
Viata se opune mortii sau invers! Moartea este cel mai natural dintre lucruri: ce sau cine se naste, implicit moare!
Hristos a trebuit sa se nasca ca sa moara, sa se inomeneasca... si asta pentru ca noi sa luam aminte la mantuire, la sansa invierii!

Omul, din pricina faptului ca a fost "programat" sa fie vesnic, cu toata caderea lui cauzata de neascultare - ceea ce i-a adus moartea si zbuciumul - a pastrat in sine iluzia nemuririi. 
Aici poate se ascunde motivul  pentru care moartea este mereu ceva care il surprinde, care pare sa se intample mereu altora. 
Nu mai departe, cand mergem la o inmormantare, ne gandim mai curand  la mortii nostri  decat la posibilitatea ca noi insine sa murim! Nu ne cuprinde frica de sfarsit si nu ne pune pe ganduri, nu ne facem nici legamant de indreptare si nici nu ne apucam de rugaciuni, de milostenii ori de fapte bune... Ba unii se simt chiar liberi prin moartea semenilor! 
Pe acestia moartea nu-i atinge cata vreme respira. Chiar zburda fericiti ca ei traiesc si se pot bucura de viata!

Dumnezeu ne-a transmis , prin prooroci, ca trebuie sa fim mereu "en garde", pregatiti de "plecare"! Asta inseamna sa "ne pregatim si valiza", cum plastic i-a spus un duhovnic o data sotului meu!

Viata ne fura si uitam de faptul ca ne vom muta  in vesnicie si ca nu va fi oricum! Caci binele si raul lumii ne vor urma si acolo! Nimic altceva decat asta: binele si raul, raiul si iadul pe care sufletele noastre le-au construit pe pamant!

A nu se uita ca exista pacate neietate in veci! 
De ele e indicat sa ne ferim din pruncie, ori, odata comise, ar trebui sa ne pocaim vesnic!

Un alt duhovnic zicea ca cei mai incercati in trecerea spre "dincolo" vor fi cei care se spovedesc intr-una de aceleasi pacate, nu cresc duhovniceste, nu se debaraseaza de raul din ei! Acestia cred si nu prea, fac si nu prea, asculta si nu prea... adica sunt "caldicei" si nu ajung niciodata sa arda in credinta, in dragostea pentru Dumnezeu! 

Sa cerem asadar ajutor Domnului ca la ceasul sfarsitului sa avem macar mintea intreaga pentru ca de raspunsul din urma tine vesnicia, de bine ori de rau, a sufletelor noastre!

In Evanghelia de astazi se aminteste de Noe si de potop.
Poate multi reusesc in viata sa scape de potopurile ce se abat peste ei dar cei ce sunt in stare sa si construiesca o arca care sa le salveze sufletele, aceia Il vor vedea pe Dumnezeu! 



Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta, până ce nu vor fi toate acestea. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Şi precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi venirea Fiului Omului. Căci precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, la fel va fi şi venirea Fiului Omului. Atunci, din doi care vor fi în ţarină, unul se va lua şi altul se va lăsa. Din două care vor măcina la moară, una se va lua şi alta se va lăsa.          
Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru. Aceea cunoaşteţi, că de-ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea şi n-ar lăsa să i se spargă casa. De aceea şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni.  Matei 24, 34-44

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu