duminică, 17 octombrie 2021

GANDURI IN Duminica a 21-a după Rusalii (a Sfinților Părinţi de la Sinodul VII Ecumenic)



În vremea aceea Iisus, ridicându-Şi ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. 
Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. 
Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. 
Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, căci cuvintele pe care Mi le-ai dat, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ei sunt ai Tăi. Şi toate ale Mele sunt ale Tale şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una, precum suntem Noi
Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. 
Iar acum vin la Tine şi pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplină în ei.
Ioan 17, 1-13

In aceasta Duminica, Biserica ne pune inainte primele versete ale cap al 17.lea din Evanghelia dupa Ioan.

Este un text pe cat de simplu pe atat de profund si tulburator, un text pe care abia daca indraznim sa-l comentam! El trebuie citit, inteles in minte si simtit in inima!

Intreg capitolul al 17-lea este de fapt o singură rugăciune pe care Domnul Iisus o adreseaza Tatălui ceresc.

Aceasta rugaciune este infinit superioara celei pe care o avem de la Domnul, spre implinirea trebuintelor noastre religioase obisnuite. (Tatal nostru)!
Ea arata nu numai increderea omului Iisus in Dumnezeu, ci si adeverirea faptului ca Iisus Hristos este cu adevarat Fiul lui Dumnezeu. 

Domnul se roaga pentru Sine,  pentru ucenicii Săi si pentru lume!
Fragmentul citit astazi este Rugăciunea lui Iisus pentru Sine !

Iisus se roaga sa fie preamărit de Tatăl şi arătat ca Dumnezeu, aşa cum El S-a manifestat, până în acel moment, în lume (17, 1).
Apoi,  Iisus se prezintă pe Sine şi pe Tatăl (17 , 2), ca având puterea de a darui viaţă veşnică, care, depinde de două lucruri: cunoaşterea lui Dumnezeu Tatăl şi recunoaşterea lui Iisus Hristos, ca Dumnezeu întrupat(17, 3). 

Preamărirea Tatălui în Fiul s-a manifestat prin tot ce a făcut Iisus !
(17, 4-6). 
"El cere Tatalui sa fie tratat ca Fiu al lui Dumnezeu, adica sa reintre in slava pe care a avut-o la El mai inainte de facerea lumii. El nu cere sa i se restitue slava intrinseca firii Sale divine, caci aceasta nu i-a lipsit nici dupa intrupare, ci voieste ca, drept ralsplata pentru sfintenia Sa morala ca om, de cinstea cuvenita dumnezeirii Sale celei de-a pururi, sa se impartaseasca si firea Sa omeneasca, adica intreaga persoana a Logosului intrupat. 
Aceasta cerere va fi implinita de Dumnezeu-Tatal cand va invia pe Iisus Hristos din morti si-L va inalta la ceruri, ca sa-L faca Domn al tuturor celor din cer si de pe pamant, vazutelor si nevazutelor." (1)

Rugăciunea lui Iisus pentru ucenicii Săi cuprinde doua cereri:
ca ei sa ramana uniti (17, 11), ceea ce va însemna pentru lume o mărturie a dumnezeirii Sale, si sa fie sfinţiţi în cuvântul Evangheliei (17, 17)

Desi a fost trimis pentru mantuirea tuturor, predica Sa, tinuta in cei trei ani si jumatate de peregrinari, n-a castigat decat un numar restrans de oameni.
"Intre acestia, grupul celor doisprezece apostoli - mai exact unsprezece - ocupa un loc de frunte. 
Pe acestia, harul divin i-a despartit de restul lumii si i-a alipit cu totul de Mantuitorul, care i-a inconjurat cu toata dragostea Sa si i-a pregatit in chip special pentru continuarea operei Sale mesianice. 
Acestia au primit cu credinta cuvantul lui Dumnezeu, pastrandu-l cu sfintenie in inimile lor si modelandu-si viata dupa invatatura si pilda lui Hristos, Logosul intrupat.
Acestia cunosc acum si marturisesc, plini de fiorul credintei, filiatiunea divina a lui Iisus Hristos si sunt vrednici sa se bucure de predilectia lui Dumnezeu-Tatal, ca o recompensa pentru increderea, ascultarea si devotamentul lor fata de Fiul Sau cel iubit. Nimic deci mai firesc decat ca, dupa ce S-a rugat Tatalui pentru Sine ca om, Domnul sa Se roage si pentru Sfintii Sai Ucenici si Apostoli!(2)
 

Celelalte versete - care cuprind Rugăciunea pentru lume - 
contin
cererea pentru unitatea celor care cred în numele Său, criteriu de recunoaştere a dumnezeirii Aceluia a cărui învăţătură îi poate ţine uniti (17, 20).
Mântuitorul isi arata dorinta ca Apostolii şi toţi Ucenicii Sai să fie în comuniune cu El, pentru că iubirea Lui s-a transpus nu numai în acestia, ci şi în intreaga lume (17, 24)!

"Iisus Hristos a fost trimis de Tatal cel Ceresc sa rascumpere neamul omenesc din osanda pacatului si sa intemeieze religia cea adevarata, in care sa ne aflam mantuirea, viata cea vesnica. 

Cand Iisus Hristos si-a indeplinit misiunea, El a trimis pe Apostoli ca sa-I continue opera, iar acestia, la randul lor, pe Episcopi, preoti si diaconi, asa incat, prin colaborarea tuturor, numarul credinciosilor s-a inmultit necontenit. 
Inainte de a se inapoia la Tatal, de la Care a venit, Iisus Hristos cuprinde asadar in rugaciunea Sa, printr-o viziune de ansamblu asupra viitorului, pe deasupra celor unsprezece Apostoli , pe toti cei ce vor crede Intransul, prin cuvantul lor si cere lui Dumnezeu ca pe toti sa-i pastreze in aceeasi unitate de credinta, de nadejde si de dragoste, pentru ca toti sa fie vrednici de slava primita de El de la Tatal si fagaduita celor ce vor trai dupa invatatura Sa.

Sf. Chiril al Ierusalimului, in comentarul sau asupra Evangheliei a patra,(Ioan) ne spune ca in doua feluri se fac partasi crestinii de slava lui Hristos: unindu-se cu El trupeste 
ca si om, prin Sfanta Euharistiesi duhovniceste, ca si Dumnezeu, prin lucrarea Sf. Duh din celelalte Taine (P.G. 74, col.564).

Mantuitorul nu are insa in vedere, in rugaciunea Sa pentru credinciosi, numai viata lor pamanteasca (unde comuniunea cu Dumnezeu se realizeaza prin har, credinta si fapte bune) ci si viata viitoare, unde ne asteapta desavarsita cunoastere a lui Dumnezeu si impartasirea directa din izvorul vesnicei fericiri. 
Mantuitorul voieste, asadar, ca toti crestinii, printr-o justa rasplatire din partea dreptatii divine, sa fie impreuna cu El in ceruri, pentru ca sa vada slava cea dumnezeiasca si sa se impartaseasca de-a pururi din dragostea cu care Dumnezeu-Tatal a iubit din veci pe Fiul Sau cel Unul Nascut.(3)

(1), (2); (3)
https://www.crestinortodox.ro/paste/patimile-hristos/rugaciunea-arhiereasca-mantuitorului-71088.html

În  Rugăciunea arhiereasca, Mantuitorul ne dezvaluie, intimitatea relației Sale cu Tatăl și cu noi toți!
Rugaciunea Sa ne permite sa intram si noi în misterul lui Dumnezeu!

Evanghelia după Ioan nu conține rugăciunea Tatăl nostru; cap. 17 este insa o parafrazare a acesteia!
Ioan reda rugaciunea ca pe o reverberare a Duhului, repetand aceleași cuvinte… Cuvintele se unduiesc, ca cercurile pe care o piatra le face, lovind luciul apei - se mișcă și se intind tot mai departe... Iubirea pornește de la Tatăl la Fiul si ajunge pana la noi, iar de la noi la alții… până când toți vor fi una ! 
Iisus se aseaza intre noi si Dumnezeu, facandu-ni-L cunoscut, ca si noi sa-l vedem si sa-L intelegem!

Apostolii îi ceruseră Invatatorului să-i învețe cum să se roage ...si Domnul, iata, vorbind
 cu Tatăl, ne învață si pe noi toti să ne rugăm.
Adevărata problemă a rugăciunii noastre este locul in care ne rugăm, desi ne intrebam mereu cum! 
Mergem în biserici, in manastiri, in locuri sfinte, cautam duhovnici... In fapt... cautam locul!
Caci constiinta noastra ne spune ca în nici un loc dintre acestea, nu reusim sa ne rugăm cu adevarat! 
Putem da slava lui Dumnezeu, cinsti icoane sfinte... dar locul de rugat este in sinele nostru, acolo unde salasluieste Domnul ... Ca sa ne rugam acolo trebuie sa coboaram in noi!
Si nu stim, nu suntem obișnuiți să coboram in launtrul nostru, să ne intelegem repetatele greseli, sa vedem ce tinem acolo, departe de ochii lumii si de constiinta noastra! Acolo, in adanc, Domnul vede, e prezent si nu spune nimic ci doar asteapta smerenia noastra mantuitoare! 
Mereu noi suntem în afară, în lucrurile pe care le facem, in cele care ne inconjoara, in gandul altora... 
Ziua de duminica ar trebui sa o petrecem in liniste, sa coboram in noi, sa ne rugam si... sa nu mai facem nimic altceva! 
Asta este rostul odihnei, al sabatului/al duminicii! Noi insa petrecem: plecam in we, mancam, bem si ne bucuram! 
Evreii... vai de ei, in ziua sabatului nu pun mana pe intrerupator... de parca electricitatea ii impiedica sa mediteze, dar poate e ceva cat de cat adevarat in acest gest care s-a vulgarizat insa in timp!
Meditatia crestina este tocmai coborarea mintii in inima... Ea este complet diferita de cea de tip yoga, atat de raspandita azi in lume!
La asta nu este usor de ajuns caci mai intai trebuie sa te cutremuri de cele facute pentru a te putea bucura de lumina Duhului!
LA ACEASTA BUCURIE se ajunge insistand in cunoasterea de sine Mereu trebuie sa ne rugam Domnului nu cu buzele ci cu inima deschisa, cu constienta ca se afla acolo, in sinele nostru, asteptandu-ne! 

Creatia este perfecta! Lucrarea lui Dumnezeu este fara cusur!
Oricat de greu pare de crezut, in toata aceasta perfectiune nesfarsita, intreg misterul universului se gaseste în noi insine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu