De la ei am aflat cele ce urmeaza.
Faptele sunt reale si cuvintele mele incearca, modest, doar sa vi le povesteasca.
Erau niste tineri instruiti care incercau sa mearga pe propriile lor picioare, facand parte din generatia cautatoare, dornica de libertate si de mai multa cunoastere.
Nu aveau nici un gand sa ramana in Occident atunci cand au decis sa plece din Romania. Dealtfel nu incepuse marea migratie!
Era vorba doar de o perioada in care isi propusesera sa se perfectioneze, sa isi incerce capacitatile, sa concureze cu lumea cea mare.
Amandoi erau credinciosi dar plecarea in lume i-a facut mai atenti cu randuielile, asa ca nu incepeau nimic fara sa se roage lui Dumnezeu, cerand putere si intelepciune.
Si au primit cu prisosinta!
Asa ca, inca de la inceput, problemele lor se rezolvara ca prin ... minune de parca Cineva le mergea inainte deschizandu-le usi, punandu-i in fata oamenilor potriviti...
In scurt timp isi inchiriara un mic studio in banlieue si amandoi si-au gasit de lucru.
Desi toate se aranjasera, tinerei femei i se cuibarise in suflet o tristete inexplicabila. Sotul ei incerca, fara prea mare succes, sa o mai distraga in clipele ei de melancolie. Banuia ca motivul tristetii ei era dorul de casa, de familie. Isi reprosa chiar ca nu reusa sa umple cu atentia lui golul pe care, in mod evident, il purta ea in suflet.
Intr-o seara, asezati la masuta de fier forjat din micutul lor balcon, cu privirile indreptate spre Paris, admirand uitatura rosiatica a soarelui la apus, facura planuri de sfarsit de saptamana.
Ziua de duminica a fost pentru ea, de cand se stia, ziua de mers la biserica. Bunicii ei ii cultivasera cu grija dragostea pentru traditie si frumusetea respectarii ei.
De cand se aflau in Franta nu reusisera insa sa afle unde era biserica ortodoxa. Inca nu intalnisera romani si asta le dadea un sentiment si mai puternic de insingurare.
Observasera ca, desi nu mergeau la biserica, duminica era de cele mai multe ori o zi plata, ratata, in care mare lucru nu reuseau sa faca.
Acum, dupa ce se aranjasera, liturghiile de duminica incepeau sa lipseasca mai mult chiar decat familia!
In seara aceea decisera ca duminica sa plece in Paris si sa caute biserica romaneasca.
Astfel, in ziua cu pricina, s-au sculat cu noaptea in cap, si-au facut o rugaciune si, pregatiti cu sendviciuri, cafea si apa in rucsac, echipati cu pantofi de sport, plecara hotarati sa afle biserica ortodoxa.
Cum nu aveau nici cea mai mica idee au décis sa se lase pe mana Domnului. Si au mers unde au vazut cu ochii!
Era o zi frumoasa, de sfarsit de iunie, cu soare bland, cer senin si o anume racoare pe care curentii oceanici o aduc Parisului chiar si in zilele de vara.
Luara mai intai un tren apoi metroul si coborara in centrul orasului.
O apucara pe cheiurile Senei la pas. Se oprira la cei cativa bouchinisti mai matinali, apoi isi sucira gaturile admirand cochetele ferestre ale cladirilor hausmanniene, bucurandu-se ca niste copii ca nici un politist nu-i fluiera desi traversau
aiurea.
Era putina lume la ora aceea, duminica fiind o zi in care mai toti parizienii lenevesc in pat, asa ca... hoinarira manati de o singura idee.
La fiecare intersectie se lasau ispititi de cate un afis sau o indicatie turistica pentru a alege directia, spunand un "Doamne, ajuta-ne!"
Fara harta, privind ca badea Cartan Viena, cei doi ajunsera in fata unui marcaj: "Eglise ST Sulpice". Amandoi, in acelas timp, zisera: "Intr-acolo!" Si asa facura.
Traversara haotic, chicotind ca doi elevi de liceu, si o apucara pe strada ce-i purta numele lui Bonaparte.
Mica piateta din fata bisericii St Sulpice li se dezvalui cocheta in lumina diminetii.
Urcara treptele bisericii. Slujba incepuse deja. Amandoi se refugiara in firida din partea dreapta unde imensa pictura a lui Delacrois il infatisaza pe Iacob luptandu-se cu Ingerul Domnului... si se intrebau cum de se lasase ingerul biruit?
Ea se simtea stinghera in bisericile catolice dar auzul freamatului ritualului religios ii umplu ochii de lacrimi in ziua aceea!
Un dor nestapanit de Liturghie, de biserica din satul ei, de cadelnita diaconului Petru o aduse pe tanara femeie intr-o stare de nostalgie vecina cu tristetea.
Asezata pe banca din fata frescii, intoarse capul spre usa intrarii, ferindu-si ochii inlacrimati de privirile sotului ei,
pironindu-i in gol si cautand in amintiri biserica dupa care tanja.
Atunci zari o fetita. Imbracata intr-o rochita alba, vaporoasa, purta in brate un ursulet de plus.
O amintire vie o trezi. Avusese si ea un urs asemenea aceluia.
Micuta se indrepta spre usa imensa dar, inainte sa iasa din biserica, ii intalni privirea si ii facu semn cu mana. Tanara femeie, simtindu-se chemata de o forta mai puternica decat gandul ei melancolic, se grabi sa o ajunga.
Surprins, barbatul o urma.
Coborara scarile in graba dar, dupa ce dadu coltul, fetita disparu.
Ramasera derutati cand, la cativa pasi de colt observara o usa dubla deschisa larg si niste scari ce coborau in subsolul bisericii. Coborara si ei amandoi...
Deodata alte doua usi mari se deschisera la refuz si doi preoti imbracati in vesminte ortodoxe, urmati de un diacon si o multime de lume iesira ca pentru a intampina pe cineva. Unul din preoti purta in mana Cartea Sfanta.
Tanara ramase intepenita. Ar fi vrut sa ingenunghieze dar nu reusi... Cineva o apuca de mana si o trase spre perete.
- Vine Inaltul, ii sopti femeia in romaneste.
Nu ii venea a crede!
Incercand sa-si traga sufletul ce traia o stare de adanca uimire, privi si ea catre usa din capul scarilor pe care tocmai coborasera.
Cu lumina in spate, ca un inger, isi facu aparitia cel pe care toti il asteptau.
- Pe arhiereul si stapanul nostru, Doamne il pazeste... cantara toti intr-un glas.
In acel moment tanara femeie izbucni intr-un plans ce-i venea din cel mai tainic loc al sufletului ei, un plans pe care nu-si amintea sa-l mai fi plans vreodata!
Era plansul bucuriei, al aflarii, un plans binefacator care nu avea nimic cu trairile de fiecare zi!
Dumnezeu o adusese in locul de care avea nevoie, in Casa Lui, cu toata randuiala, tocmai cand o cotropise dorul de El!
Cu fata scaldata de lacrimi, urmand alaiul, sprijinita de bratul sotului ei, intra ca intr-un sanctuar in ceea ce avea sa afle ca era Biserica Ortodoxa Romana Sf. Parascheva si Sf. Genoveva, din Paris!
Si i se paru ca nu vazuse nimic mai frumos pe lume!
Pentru cei doi, Sf Parascheva si Sf Genoveva au ramas si azi sfintele lor de suflet.
Au plecat de mult din Paris dar biserica din cripta bazilicii St Sulpice e inca un loc special pentru ei, si, macar o data pe an, vin aici sa se reculeaga la Liturghie!
Cat au locuit in Paris - cativa ani buni - au tot cautat-o pe fetita care le-a aratat drumul spre biserica dar nu au mai intalnit-o niciodata...
"Cereti, si vi se va da; cautati si veti gasi; bateti, si vi se va deschide.
Caci oricine cere capata; cine cauta gaseste; si celui ce bate i se deschide." Matei 7 (7,8)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu