Z 21

Iata un nou rasarit de soare desi el, soarele, sta ascuns intre niste nori negri si grosi!
Multumesc, Doamne!

Au trecut deja trei saptamani de cand am aflat ca voi lua de la capat  urcusul anevoios al Golgotei mele. 

Domnul a asezat insa in inima mea pace si mai mult de atat ce sa-mi doresc? Sa-mi fie deci dupa cum vrea El! 

De imi este alaturi... nimic nu este greu de indurat.

Tristeti? Cred ca nu e momentul sa am. Va veni timpul si pentru ele.... "Ajunge zilei necazul ei!"

Deocamdata... am drag de tot ce e in jurul meu!

Slava Tie, Dumnezeul meu!

 

Evanghelia dupa Luca 

23: 1-34; 44-56

In vremea aceea, sculându-se toată mulţimea, L-au dus pe Iisus în faţa lui Pilat. Şi au început să-L pârască, zicând: „Pe acesta l-am găsit răzvrătind neamul nostru şi împiedicându-l să dea dajdie cezarului şi zicând că el este Hristos Împărat“. Iar Pilat L-a întrebat, zicând: „Eşti tu împăratul Iudeilor?“ Iar El, răspunzând, a zis: „Tu o spui“. Iar Pilat a zis către arhierei şi către mulţime: „Nu găsesc nici o vină în omul acesta“. Dar ei stăruiau, zicând că El întărâtă poporul învăţând prin toată Iudeea, începând din Galileea până aici. Iar când Pilat a auzit aceasta, a întrebat dacă omul este galileean. Şi aflând că este sub stăpânirea lui Irod, L-a trimis la Irod, care era şi el în Ierusalim în acele zile. Iar Irod, văzându-L pe Iisus, s'a bucurat foarte, că de multă vreme dorea să-L vadă, fiindcă auzise de El şi nădăjduia să vadă vreo minune săvârşită de El. Şi I-a pus întrebări în vorbe multe, dar El nu i-a răspuns nimic. Şi arhiereii şi cărturarii erau de faţă, învinuindu-L cu înverşunare. Iar Irod, împreună cu ostaşii săi, batjocorindu-L şi luându-L în râs, L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare şi L-a trimis înapoi la Pilat. Şi în chiar ziua aceea Irod şi Pilat s'au făcut prieteni unul cu altul, că mai'nainte erau duşmani unul altuia. Iar Pilat, chemând arhiereii şi căpeteniile şi poporul, a zis către ei: „Pe omul acesta l-aţi adus la mine ca pe unul ce răzvrăteşte poporul; şi iată că eu, cercetându-l în faţa voastră, în omul acesta n'am găsit nici o vină din cele pe care voi le aduceţi împotrivă-i; şi nici Irod, căci l-a trimis îndărăt la noi. Şi iată, El n'a săvârşit nimic vrednic de moarte. Aşadar, după ce-i voi da o pedeapsă, îl voi elibera“. Şi el trebuia ca de praznic să le elibereze un vinovat. Dar ei cu toţii au strigat, zicând: „Ia-l pe acesta şi eliberează-ne pe Baraba!“ – care era aruncat în temniţă pentru o răscoală făcută în cetate şi pentru omor. Iar Pilat, vrând să-L elibereze pe Iisus, le-a vorbit din nou, dar ei strigau, zicând: „Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!...“. Iar el le-a zis a treia oară: „Ce rău a făcut acesta? N'am găsit în el nici o vină vrednică de moarte. Aşadar, după ce-i voi da o pedeapsă, îl voi elibera“. Dar ei stăruiau, cerând cu strigăte mari să fie răstignit; şi strigătele lor au biruit. Şi Pilat a hotărât să li se'mplinească cererea. Şi le-a eliberat pe cel aruncat în temniţă pentru răscoală şi omor, pe care-l cereau ei, iar pe Iisus L-a dat la voia lor. Şi pe când Îl duceau, au pus mâna pe un oarecare Simon Cireneul, care venea de la ţarină, şi i-au pus crucea, ca s'o ducă'n urma lui Iisus. Şi-L urmau mulţime multă de popor şi femei care se băteau în piept şi-L plângeau. Şi întorcându-Se către ele, le-a zis: „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plângeţi-vă şi pe copiii voştri. Că iată, vin zile'n care vor zice: Fericite sunt cele sterpe şi pântecele care n'au născut şi sânii care n'au alăptat! Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi!, şi dealurilor: Acoperiţi-ne! Că dacă fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat ce va fi?“ Şi alţi doi erau duşi, făcători de rele, ca să fie omorâţi împreună cu El. Şi când au ajuns la locul ce se cheamă Al-Căpăţânii, L-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga. Iar Iisus a zis: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!“ Şi şi-au împărţit hainele Lui prin aruncare la sorţi. Şi era acum ca la al şaselea ceas, şi întuneric s'a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea; şi s'a întunecat soarele; şi catapeteasma templului s'a sfâşiat prin mijloc. Şi Iisus, strigând cu glas mare, a zis: „Părinte, în mâinile Tale Îmi pun Duhul“. Şi aceasta zicând, Şi-a dat duhul. Iar sutaşul, văzând ceea ce se petrecuse, Îl slăvea pe Dumnezeu, zicând: „Cu adevărat, Omul Acesta drept a fost!“ Şi toate mulţimile care veniseră la această privelişte, văzând cele întâmplate, se întorceau bătându-şi pieptul. Şi toţi cunoscuţii Lui, ca şi femeile care-L însoţiseră din Galileea, stăteau departe, privind acestea. Şi iată un bărbat cu numele Iosif, sfetnic fiind, bărbat bun şi drept – acesta nu se învoise cu sfatul şi cu fapta lor –. El era din Arimateea, cetate a Iudeilor, şi aştepta împărăţia lui Dumnezeu; acesta, venind la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. Şi l-a coborât şi l-a înfăşurat în giulgiu şi l-a pus într'un mormânt săpat în piatră, în care nimeni niciodată nu mai fusese pus. Şi ziua aceea era vineri şi se lumina spre sâmbătă. Şi femeile care veniseră cu El din Galileea mergeau în urmă şi au văzut mormântul şi cum I-a fost aşezat trupul. Şi după ce s'au întors, au pregătit miresme şi miruri; iar sâmbătă s'au odihnit, după lege." O prietena mi-a trimis ieri Raportul lui Pilat catre Imparat, raport descoperit in bibliotecile Vaticanului.  Tot ce scrie Pilat in acel document este cuprins in  Evanghelia de mai sus. Evanghelistul nu pomeneste insa despre sfatul sotiei lui Pilat si nici despre simtamintele acestuia. Iata fragmentul: "Eu îmi luasem de femeie (soţie) o domnişoară dintre Gali, care avusese nişte descoperiri(vedenii) pentru viitor. Plângând, ea s-a aruncat la picioarele mele şi mi-a zis : ”Păzeşte-te! Să nu te atingi de omul acesta, pentru că el este sfânt! Noaptea trecută eu l-am văzut în vis. El umbla deasupra apelor. El zbura pe aripile vântului şi vorbea furtunilor şi peştilor mării şi toate erau supuse voinţei lui. Chiar şi râul de pe muntele Kidron curgea plin de sânge. Statuile Cezarului erau pline de murdăria Golgotei. Catapetesmele din'lăuntrul templului s-au dărâmat şi soarele s-a întunecat ca îmbrăcat în doliu. O! Pilate, rău mare te aşteaptă, dacă nu vei asculta sfatul femeii tale. Blestemele Senatului Roman! Teme-te de puterea cerului !” Si Pilat ii scrie Cezarului intreaga istorie a judecatii lui Iisus, plimbatul lui de la Caiafa, la Pilat, de la Pilat la Irod, de la Irod inapoi la Pilat. Mai departe el povesteste: Ziua s-a întunecat ca un amurg, asemenea celui văzut la moartea lui Iulius Cezar cel Mare, care s-a întâmplat tot aşa, pe la mijlocul lui martie. Eu, Guvernatorul provinciei răsculate, stăteam rezemat de o coloană a palatului meu, gândindu-mă la înfricoşătorul fapt al acestor oameni cruzi, care târau spre execuţie pe nevinovatul Nazarinean. Toţi dispăruseră din jurul meu. Ierusalimul scosese afară pe locuitorii săi, care se înşiraseră pe părţile funebre ce conduc spre Geronica (Golgota). Un aer de jale şi întristare, mă acoperea. Garda mea însoţise pe cavaleri, iar sutaşul pentru a arăta o umbră de putere, se străduia să facă ordine. Eram lăsat singur şi cu inima zdrobită şi mă gândeam că, ceea ce s-a petrecut în momentul acesta, stătuse mai mult în puterea zeilor, decât în puterea omului. Deodată,  se auzi un mare strigăt ce venea de pe Golgota, care părea că este adus de vânt şi care anunţa o agonie pe care urechea omenească n-a mai auzit-o vreodată. Nori mari, întunecoşi şi negri s-au coborât şi au acoperit aripa templului şi, aşezându-se asupra oraşului, l-au acoperit ca un văl şi un puternic cutremur de pământ a zguduit totul. Atât de înfricoşătoare au fost semnele care s-au văzut, atât pe ceruri, cât şi pe pământ, încât se zice că, Dionisie Areopagitul ar fi exclamat : „sau autorul naturii suferă, sau   Universul se sfârşeşte”! Către ceasul dintâi al nopţii, mi-am luat mantia pe mine şi am pornit pe jos în oraş, spre porţile Golgotei. Jertfa era consumată! Mulţimea se întorcea în cetate, dar de fapt, tot agitată dar şi posomorâtă şi cu feţele lor întunecate şi mohorâte şi disperate. Mulţi erau cuprinşi de frică şi de remuşcare pentru cele ce văzuseră. De asemenea, am văzut mica trupă de ostaşi, trecând mâhniţi iar purtătorii steagului îşi învăluiseră capul, în semn de întristare. Am auzit un ostaş murmurând în cuvinte străine, pe care eu nu le-am înţeles. Ici şi colo, se vedeau grupuri de oameni şi femei adunaţi şi, când aruncau privirea spre Muntele Calvarului, rămâneau nemişcaţi, ca în aşteptarea vreunei alte minuni a naturii. M-am întors în pretoriu întristat şi plin de gândurile care mă frământau. Urcându-mă pe trepte, se puteau vedea stropii de sânge, care curseseră de la Nazarinean. După un timp a venit la mine un bătrân, cu un grup de femei plângând, care rămaseră la poartă, iar el s-a aruncat la picioarele mele, plângând amar. L-am întrebat ce vrea şi el mi-a zis : „Eu sunt Iosif din Arimateea şi am venit să cer de la tine îngăduinţa de a îngropa pe Iisus din Nazaret”. I-am zis: „Cerinţa ta se va împlini”. Atunci, primind raportul că Iisus este mort, am poruncit lui Naulius să ia cu sine ostaşi şi să supravegheze înmormântarea, ca să nu fie împiedicată. Câteva zile mai târziu, mormântul a fost găsit gol. Ucenicii săi au vestit în toată provincia că, Iisus s-a sculat dintre morţi, cum prezisese el. Îmi mai rămăsese numai această datorie, ca să fac cunoscut împăratului această întâmplare degustătoare şi neobişnuită. Chiar în noaptea aceea ce a urmat catastrofei neaşteptate, am început a face acest raport şi către ziuă, s-a auzit sunet de pe Calvar, întonând aria Dianei, care a venit la urechile mele !"   Foarte impresionant!