Dimineata
Nu stiu inca cum o sa-mi fie ziua de azi - ploua urat si tusesc la fel de urat - insa ma voi bucura desigur de tinerii mei prieteni veniti de departe sa ma vada!
Exista si nebuni intru gesturi surprinzator de frumoase!
Din APOSTOLI
1 Ioan 1: 8-10; 2:1-6
"8. Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi.
9. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea.
10. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos şi cuvântul Lui nu este întru noi."
"1. Copiii mei, acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiţi, şi dacă va păcătui cineva, avem mijlocitor către Tatăl, pe Iisus Hristos cel drept.
2. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru păcatele noastre, ci şi pentru ale lumii întregi.
3. Şi întru aceasta ştim că L-am cunoscut, dacă păzim poruncile Lui.
4. Cel ce zice: L-am cunoscut, dar poruncile Lui nu le păzeşte, mincinos este şi întru el adevărul nu se află.
5. Iar cine păzeşte cuvântul Lui, întru acela, cu adevărat, dragostea lui Dumnezeu este desăvârşită. Prin aceasta, cunoaştem că suntem întru El.
6. Cine zice că petrece întru El dator este, precum Acela a umblat, şi el aşa să umble."
EVANGHELIA ZILEI
MARCU 13: 31-37. 14: 1-2"31. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
32. Iar despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl.
33. Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi acea vreme.
34. Este ca un om care a plecat în altă ţară şi, lăsându-şi casa, a dat puterea în mâna slugilor, dând fiecăruia lucrul lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze.
35. Vegheaţi, dar, că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşilor, sau dimineaţa.
36. Ca nu cumva venind fără veste, să vă afle pe voi dormind.
37. Iar ceea ce zic vouă, zic tuturor: Privegheaţi!
1. Şi după două zile erau Paştile şi Azimile. Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-l prindă cu vicleşug, ca să-L omoare.
2. Dar ziceau: Nu la sărbătoare, ca să nu fie tulburare în popor."
Asadar sa veghem si sa reflectam la greselile noastre!
E vremea sa ne spovedim si sa ne smerim!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu