Vom servi masa la un restaurant apoi vom merge sa vedem un film. Ador sa merg la film aici: salile sunt elegante, fotoliile mai confortabile decat cele de acasa, in fine, imi place si basta!
Dar cum a mai rasarit o data soarele "pe strada mea", dau slava lui Dumnezeu.
Pana la urma cancerul asta care iar ma locuieste, nu este un motiv suficent de puternic pentru a ma impiedica sa admir frumusetea unei noi zile de primavara! Poate, cine stie, infruptandu-ma din bucurie impreuna cu dusmanul asta, se va imbuna si el! Avea bunica mea o teorie despre imblanzirea dusmanului. Ea zicea ca nu este bine sa fii rau cu el, nici suparat pe el si, mai ales sa-l sfidezi ci sa te porti bine cu el si sa ii dai ocazia sa fie multumit! :)
Ceea ce ma gandesc sa fac cu boala asta.
Azi este zi aliturgica.
Voi insera mai jos o poezie a lui Nechifor Crainic, scrisa in inchisoare, la Aiud, poezie pe care mi-a trimis-o prietena mea duhovniceasca, Martha .
Cerșea la colţ un slăbănog/ În zdrenţe, slut și fără dinţi./ Neguţătorul de arginţi/ Gândi zărindu-l pe milog:/ Eu nu dau mila mea obol/Acestui trântor de prisos/ Și-ntoarse rânjetu-i câinos/ Rămasului cu mâna-n gol./ Trecu maestrul glorios/ Al farmecului triumfal/ Cu spiritul în ideal/ Și-a zis văzând pe zdrenţăros:/E-atât de slut și mă-nspăimânt/ Eu, magul purei frumuseţi!/ Și-ntoarse recele dispreţ/ Rămasului cu mâna-n vânt./ Trecu predicatorul sfânt/ Grăbindu-se către amvon,/ Vijelios ca un ciclon/ Să se dezlănţuie-n cuvânt,/ S-aprindă mila din altar,/ De soarta celui slăbănog,/ Dar ocoli pe-acest milog/ Cu mâna-ntinsă în zadar./ Târziu, când noaptea cobora,/ Sosi o umbră ca-n icoane,/ Pe mâini cu semne de piroane/ Și-o inimă ce sângera./ Pe chipul ars de chin și vai/ Oftând îl sărută fierbinte/ Cu veșnicie în cuvinte:/ "Tu azi, vei fi cu mine-n rai".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu