sâmbătă, 22 martie 2014

Z 44

Aseara mi-am cam pierdut rabdarea. Si cine nu si-ar pierde-o?

Pansamentele mi-au transformat pielea din jurul operatiei in rana, port un sutien strans de o saptamana, scotandu-l doar cand ma spal, si, ca sa fie complet... sunt nevoita sa port si niste ciorapi anti-staza pe care ii scot doar cand fac dus si cand ii spal, bucurandu-ma de iesirea din stransoarea lor  cand ii pun la usucat si  scap un pic de ei!
Firele au inceput sa ma stranga dar miercuri sper sa se termine cu toate aceste inconveniente colaterale. Stiu, e nimica toata dar...  viata e facuta din nimicuri, in general!
Inca nu pot sa-mi folosesc bratul drept la toata amplitudinea - nici nu am voie dealtfel dar, si de as avea, durerea m-ar impiedica.

Ca sa schimb registrul vaicarelilor am sa spun ca, pentru cina de ieri, am pregatit o lasagne de legume - delicioasa - din care nu a mai ramas nimic - desi speram ca cei mari sa poata avea cate o bucatica pentru pranzul de azi,  la scoala americana!

Pentru  azi nu am inspiratie dar... un taboule poate ma va scoate din dilema zilei!

Azi e zi liturgica!

SÂMBĂTĂ
ÎN SĂPTĂMÂNA A TREIA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST
Evanghelia de la Marcu
(II, 14-17)

In vremea aceea, trecând, Iisus l-a văzut pe Levi al lui Alfeu şezând la vamă şi i-a zis: „Vino după Mine!“ Iar el, ridicându-se, a mers după Dânsul. Şi pe când şedea El la masă în casa lui Levi, mulţi vameşi şi păcătoşi şedeau la masă cu Iisus şi cu ucenicii Săi; că mulţi erau aceştia şi-I urmau. Iar cărturarii şi fariseii, văzându-L că mănâncă împreună cu păcătoşii şi cu vameşii, ziceau către ucenicii Lui: „De ce mănâncă şi bea învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii?“ Şi auzind Iisus, le-a zis: „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Nu pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi am venit să-i chem la pocăinţă“.

Tot azi se citeşte şI Evanghelia pentru cei morţi
de la Ioan
(V, 24-30)


Zis-a Domnul către iudeii care veniseră atunci la Dânsul: „Adevăr, adevăr vă spun: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel care M'a trimis, are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s'a mutat din moarte la viaţă. Adevăr, adevăr vă spun, că vine ceasul, şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi cei ce vor auzi vor învia. Că precum Tatăl are viaţă întru Sine, aşa I-a dat şi Fiului să aibă viaţă întru Sine; şi putere I-a dat să facă judecată, pentru că El este Fiul Omului. Nu vă miraţi de aceasta; că vine ceasul când toţi cei din morminte Îi vor auzi glasul; şi cei ce au făcut cele bune vor ieşi spre învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândei. Eu nu pot să fac de la Mine nimic; judec după cum aud, şi judecata Mea este dreaptă; pentru că nu caut voia mea ci voia Celui ce M'a trimis.“
Amin

Ajuta-ne Doamne sa ne tinem de tine si iarta-ne de cele rele pe care le-am facut!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu