marți, 28 aprilie 2015

NEBUNII INTERNETULUI SI CANCERUL

Astazi mi-au picat ochii pe un articol postat pe Hotnews.ro.
Si nu numai ochii!
Lumea internetului este bantuita de tot felul de nebuni!
Asta a devenit terenul lor de activitate.
Insa sa iti canalizezi viata, tesand minciuni despre starea ta de sanatate, inventand o presupusa boala de cancer la cap in faza terminala... asta le intrece pe toate!

Conform articolului de pe site-ul http://www.vice.com/ro/read/cum-a-reusit-bloggerita-belle-gibson-sa-ne-pacaleasca-atata-timp-311, pe care va invit sa-l cititi, domnisoara Gibson, din Australia, timp de 6 ani si-a construit o imagine complet falsa pe internet.
Dupa ce si-a inventat povestea cu boala de cancer in faza terminala - de care sustinea ca s-a vindecat prin mijloace naturiste, tratamente Ayurveda (numele o veni de la aiureala!) si alte chestii dubioase - tinand lumea cu sufletul la gura - și-a lansat, în 2013, aplicația pe sănătate și lifestyle The Whole Pantry, în baza "experienței sale cu cancerul".

Mitomania este o boala, dar cand incepi sa castigi bani, publicand carti si devenind vedeta... profitand de buna-credinta a celor bolnavi cu adevarat, e vorba de cinism si pura escrocherie!

Toti se intreaba acum cum a fost posibil sa se lase inselati.
Una dintre concluziile analizei acestui caz este:
dorința oamenilor de crede ca se poate – "caci sunt mulți cei pentru care medicina modernă nu dă rezultate și atunci își doresc cu disperare să se poată vindeca prin terapii alternative, așa că preferă să creadă astfel de povești."

Dupa parerea mea, industria de medicamente a cam intrat in faza sa demonizanta, exagerand in nesfarsita ei cupiditate. Naturismul antimedical incepe sa ia proportii revolutionare (Olivia Steer este exemplul romanesc al momentului)
Saracii incep sa nu-si mai poata permite tratamentele, mult prea scumpe si prea dure, pentru tratarea cancerului (in fine, poate "tratare" e mult spus!) asa ca... povestile, propuse de indivizi bolnavi psihic ca d.ra Gibson, par salvatoare si sunt acceptate imediat. Un fel de pai pentru cel ce e pe cale sa se inece!
Dar nici stilul de viata sanatos nu este la indemana oricui, preturile produselor bio devenind tot mai prohibitive.
Si astfel nu ne raman decat povestile!
Sa renunti la tot ce stiinta a descoperit pana acum... e, cred eu, periculos, insa sa duci o viata sanatoasa este ideal!
O viata curata presupune insa ca pe langa mancare sanatoasa si sport sa te analizezi si pe tine si sa sa-ti cureti si inima, nu numai trupul "caci din inima ies gandurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtisagurile, marturiile mincinoase, hulele. Iata lucrurile care spurca pe om; (Matei 15,19.20)

Dar fiecare, la disperare, decide in ce vrea sa creada si face pana la urma ce este el in stare sa faca!

Cat despre domnisoara Gipson... fereasca Dumnezeu  sa se imbolnaveasca de cancer! Nimeni nu o va mai crede!