vineri, 22 martie 2019

SI IAR DESPRE MARTURISIREA PACATELOR


Sfântul Clement Romanul, Epistola către Corinteni (I), cap. LI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, p. 83

„(...) Să ne rugăm să ne ierte Dumnezeu toate păcatele pe care le-am făcut și în care am căzut prin ispita celui potrivnic (II Tesaloniceni 2, 4). (...) 

Că este mai bine omului să-și mărturisească păcatele decât să-și învârtoșeze inima, cum s-a învârtoșat inima celor ce s-au răzvrătit împotriva lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu (Numerii 16, 1-2), a căror osândă a ajuns cunoscută: Că s-au pogorât de vii în iad (Numerii 16, 30, 33) și moartea îi va paște pe ei (Psalmi 48, 14). Iar Faraon și oastea lui și toate căpeteniile Egiptului, carele și călăreții lor nu pentru altă pricină s-au scufundat în Marea Roșie și au pierit, ci pentru că și-au învârtoșat inimile lor cele neînțele­gătoare, după ce s-au făcut semne și minuni în pământul Egiptului de Moise, slujitorul lui Dumnezeu (Ieșirea cap. 14).

Stăpânul, fraților, nu are nevoie de nimic; nu cere de la nimeni nimic (Fapte 17, 25) decât să I se mărturisească. Că spune David, alesul Său: "Mărtu­risi-mă-voi Dom­nului și-I va plăcea Lui mai mult decât un vițel tânăr, căruia îi cresc coarnele și unghiile. Să vadă săracii și să se veselească(Psalmi 68, 34-36)."”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia X, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 117

„Păcatul e mare rușine. De facem păcate, nu numai că trebuie să ne rușinăm, dar să ne și acoperim fețele; și ca și cei ce se îneacă, așa să ne nefericim. Dar, mai bine spus, nici atunci nu trebuie să ne descurajăm, ci să ne grăbim să ne mărturisim păcatele și să fim recunoscători Stăpânului.  

Avem un astfel de Stăpân că nu ne cere nimic altceva după ce am săvârșit păcatul, dacă am fost prinși vreodată de trândăvie, decât să ne mărturisim păcatele, să ne oprim la acestea și să nu mai cădem în aceleași păcate.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XX, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 239-240

„… cum vom mai putea noi avea parte de cuvânt de apărare, când nu arătăm în toată graba Stăpânului rănile noastre, ca să primim de la El vindecarea lor? Dacă nu facem asta acum când e post, când gândurile ne sunt atât de liniștite, când petrecerile au fost puse pe fugă, apoi când vom mai putea să ne gândim la cele ce-am făcut? De aceea vă rog ca totdeauna să luăm seama de noi înșine, să priveghem; toată viața să ne-o cheltuim cu asta, ca, prin străduința noastră, să putem scăpa de chinul acela groaznic și să fim în afara gheenei focului. Și mai cu seamă acum, cu mai multă sârguință, trebuie făcut lucrul acesta, acum când, datorită timpului de post, vi se predică mai mult și mai des.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu