Azi , la o saptamana de la prima cura de citostatice... lumina se zareste "la capatul tunelului"! :) Dumnezeu m-a insotit pana aici, tinandu-ma de mana cu blandete!
Dupa ziua de ieri, petrecuta in mutenie, aproape totala, si oarecum nemancata... azi sper in mai bine! Afara e soare si o temperatura agreabila, asa ca... bun e Dumnezeu!Stimularea leucocitelor nu m-a mai chinuit insa aftele din gura au fost patimirea zilei de ieri! Se vede treaba ca m-am laudat prea tare zilele trecute ca nu mai am mare lucru in gura! :)
Nu am putut manca, nu am putut vorbi... In fine, asta cu vorbitul... nu-i mare paguba! :)
Am facut totusi o plimbare dar ploaia m-a izgonit acasa drept pentru care, am deschis televizorul - pt prima data de cand sunt sub influenta chimiei - mi-am instalat masa de calcat in fata lui si am calcat, incercand sa-mi abat gandurile de la gura umflata si arzanda.
Simtindu-mi limba ca oparita, m-am gandit insa cu seriozitate ca poate imi primesc o dreapta pedeapsa!
Asta pentru toate vorbele spuse aiurea de-a lungul vietii mele! :)
Ca, Doamne, cat voi mai fi vorbit fara de rost!? Cate nu voi fi zis cu pacat ...
Am patimit cu smerenie asadar, daruidu-i Domnului durerile drept jertfa si am zis:
Iarta-ma, Doamne!
Am dormit bine in noaptea asta, ceea ce este déjà o binefacere - caci durerile adorm si ele!
In acesta dimineata am facut o baie de ulei, pentru gura mea suferinda, apoi o gargara cu produsul special si ma simt ceva mai bine. Oricum limba s-a mai desumflat si nici culoarea ei nu mai este violacee! Buzele le simt inca ciudat si parca gatul este prea uscat...
Micul dejun - un ou moale, paine cu unt si o cafea cu aroma de ciocolata - mi-a picat bine, desi, pe ici pe colo, aftele existente inca m-au mai facut sa ma stramb!
Bun! Asadar, cu ajutorul lui Dumnezeu, al sf. Nectarie, Maicii Domnului si Maicii Parascheva, ca si al Sf Anton, pe care i-am invocat tot timpul, sunt pe cale sa trec si peste un ultim obstacol. Ce va fi in turul doi al citostaticelor... la asta inca nu ma gandesc.
De azi ma socotesc trecuta de efectele secundare ale primului tur!
Sper sa reusesc sa mananc mai bine si sa imi recapat cheful de viata, usor alterat in ultimile zile!
Doamne, iti multumesc - inca o data - pentru tot!
Pentru copiii pe care mi i-ai dat, pentru viata frumoasa pe care am trait-o, pentru zambete dar si pentru lacrimi si suferinte, care m-au ajutat sa Te vad si sa Te cuprind!
Iarta-ma daca am indraznit sa fiu vreodata nemultumita!
Suferintele astea de acum pune-mi-le in socoteala mantuirii mele si sterge-mi, de este cu putinta, cate ceva din greselile mele, facandu-ma demna sa stau inaintea Ta! Amin.
Incepand de maine voi pune o mica oprire acestui jurnal.
Sa ma ajute Dumnezeu sa aduc celor ce-l rasfoiesc si vesti bune, ganduri frumoase... speranta!
Pe curand.
Evanghelia zilei de azi
Ioan 6, 48-54)
Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră în El: Eu sunt Pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie, dar au murit; aceasta este Pâinea care Se pogoară din cer, pentru ca tot cel ce mănâncă din Ea să nu moară. Eu sunt Pâinea cea vie, Care S'a pogorât din cer. De va mânca cineva din Pâinea aceasta, viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este Trupul Meu“. Deci se certau Iudeii între ei, zicând: „Cum poate acesta să ne dea trupul lui să-l mâncăm?...“. Şi le-a zis Iisus: „Adevăr, adevăr vă spun: Dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă întru voi. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Amin
PS
Iata despre ce vorbea mesajul de ieri al "vocii constiintei" mele, Martha:
Despre PACATUL MANDRIEI
Mândria este primul din cele sapte păcate capitale, după cum smerenia este cea mai mare virtute.
Însă atât de complex, de ambiguu, de perfid si viclean, de nociv si distrugător este acest păcat, încât până si marii sfinti... au fost ispititi de el.
Nu este om pe fata pământului care să nu fie ispitit de acest diavol; de la copilul cel mai mic, până la omul cel mai în vârstă, de la cel mai simplu om, până la cel mai învătat.
Păcatul mândriei este auto-supra-dimensionarea persoanei noastre.
Suntem mândri si facem acest păcat al mândriei atunci când:
- ne atribuim unele merite sau daruri care de fapt nu sunt ale noastre,
- când ne lăudăm în fata oamenilor pentru ce am făcut, fâră să gândim că Dumnezeu ne-a învrednicit să le facem,
- când ne supărăm pe oricine si din orice motiv,
- când ne facem publicitate pentru orice faptă bună, pe care poate nici n-am facut-o,
- când ignorăm si râdem, atât pe bună dreptate, cât si pe nedrept, de cineva,
- când invidiem si urâm pe cineva care este mai bun decât noi,
- când vorbim pe cineva de rău, indiferent dacă este adevărat sau nu,
- când ne îmbrăcăm în diferite haine tentante pentru a place oamenilor sau pentru a fi în centrul atentiei,
- când spunem aproapelui faptele bune pe care le-am facut etc.
Reversul acestui păcat este virtutea smereniei.
De reflectat
O crestina, pe care o indragesc, mi-a vorbit despre descoperirea ei cu privire la lepadarea lui Petru de trei ori, in seara vinderii lui Iisus.
Cu totii stim ca, dupa Invierea Mantuitorului, Petru, insotit de apostoli, a inceput sa faca minuni si sa predice catre popor. Atunci multi evrei s-au crestinat. "mulţi din cei ce auziseră cuvântul (lui) au crezut şi numărul bărbaţilor credincioşi s-a făcut ca la cinci mii." Fapte 4
Oare nu cumva, fara sentimentul vinovatiei de a se fi lepadat de Fiul lui Dumnezeu, in seara vinderii Sale, Petru ar fi putut cadea in pacatul mandriei, in fata unei asemenea convertiri masive la credinta crestina? In fata puterilor ce ieseau din el?
Cu siguranta!
Dumnezeu a ingaduit lipsa lui de loialitate pentru ca, smerit in adancul sau de neputinta de a fi fost la inaltime, Petru sa devina constient ca nimic din ce avea sa faca si sa spuna nu ii apartinea, ci erau izvorate din harul si puterea date lui de Dumnezeu!
Cu bine si
Domnul sa ne ajute si pe noi, pacatosii, sa fim smeriti! Amin
