sâmbătă, 20 octombrie 2018

BINE SI RAU - LEGE SI FARADELEGE

Acum vreo 10 ani am suferit o fractura la bratul stang!
Am purtat un manson de gips o luna de zile si, dupa ce mi-a fost indepartata carcasa aceea care ma impiedica sa-l misc, bratul meu arata deprimant de flasc si slabit.
Asta din pricina imobilizarii!
Cam asa vad eu lumea de azi: ca un brat scos din gips!
Am devenit o lume flascaita, fara zvanc, fara vointa, prea multa vreme tinuta in gipsul confortului. 
Ce se va intampla? Orice.
Ce mai putem face? Impasul pare de netrecut.

Sa ne rugam, deci, noi, cei care putem, vrem si credem! Sa-I cerem  lui Dumnezeu putere si intelepciune, forta si determinare!
Ca doar El ne mai poate salva de nebunii care circula liberi si de impostorii care ne conduc!
Nu ne lasa ca pe niste oi pierdute, Pastorule, si miluieste-ne pe noi pacatosii!

Şi se apropiau de El toţi vameşii şi păcătoşii, ca să-L asculte. Şi fariseii şi cărturarii cârteau, zicând: Acesta primeşte la Sine pe păcătoşi şi mănâncă cu ei. Şi a zis către ei pilda aceasta, spunând: care om dintre voi, având o sută de oi şi pierzând din ele una, nu lasă pe cele nouăzeci şi nouă în pustie şi se duce după cea pierdută, până ce o găseşte? Şi găsind-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se; şi sosind acasă, cheamă prietenii şi vecinii, zicându-le: Bucuraţi-vă cu mine, că am găsit oaia cea pierdută. Zic vouă: Că aşa şi în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie de pocăinţă. Sau care femeie, având zece drahme, dacă pierde o drahmă, nu aprinde lumina şi nu mătură casa şi nu caută cu grijă până ce o găseşte? Şi găsind-o, cheamă prietenele şi vecinele sale, spunându-le: Bucuraţi-vă cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem. Zic vouă, aşa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte.
Luca 15, 1-10

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu