miercuri, 28 septembrie 2022

Toate aceste rele ies dinăuntru și spurcă pe om.


„În vremea aceea, chemând Iisus toată mulțimea la El, zicea: Ascultați-Mă toți și înțelegeți: Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă. De are cineva urechi de auzit, să audă. Și, când a intrat în casă de la mulțime, L-au întrebat ucenicii despre această pildă. Și El le-a zis: Așadar și voi sunteți nepricepuți? Nu înțelegeți oare că tot ce intră în om din afară nu poate să-l spurce? Că nu intră în inima lui, ci în pântece, și iese afară, pe calea sa, bucatele fiind toate curate. 
Dar zicea că ceea ce iese din om, aceea spurcă pe om. Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, uciderile, hoțiile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înșelăciunea, nerușinarea, ochiul pizmaș, hula, trufia, ușurătatea. Toate aceste rele ies dinăuntru și spurcă pe om. 
Și ridicându-Se de acolo, S-a dus în hotarele Tirului și ale Sidonului.”

In Pildele lui Solomon sta scris ca este bine sa fie o masura in toate! Cand toate se abordeaza cu masura nimic nu este rau dupa cum si binele excesiv poate deveni periculos!

Domnul ne elibereaza de cutume care ne ingradesc, ne scapa de propriile noastre fantasme create de noi, plecand de la Lege!

Daca e sa fim corecti, legea il punea pe om sa aiba respect pentru natura, sa aibe grija si sa fie atent in jur. Cu timpul, odata cu nerespectarea acestor reguli si natura a devenit tulburata! Azi vedem consecintele indiferentei omului !

Daca revenim la versetele anterioare, unde apostolii mancau cu mainile nespalate, mesajul Mantuitorului ar fi acela ca Dumnezeu te accepta asa cum esti! Pentru El toata lumea are dreptul sa I se roage, sa I se inchine, sa-L iubeasca! Spalat sau nespalat, bun sau rau, frumos sau urat!

Apoi, raul nu apartine mediului. Dumnezeu le-a facut bine pe toate dar omul a intors creatia cum a vrut el! Ca este poluare in apele oceanelor nu este vina agentului poluant ci a celor care au aruncat acest produs toxic in ocean! Neglijenta, indiferenta, neiubirea si rautatea omului fac tot rau! 

Toate acestea salasluiesc in inima!
..."ceea ce iese din om, aceea spurcă pe om. Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, uciderile, hoțiile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înșelăciunea, nerușinarea, ochiul pizmaș, hula, trufia, ușurătatea. Toate aceste rele ies dinăuntru și spurcă pe om. 

Trupul creat de Dumnezeu cu dragoste l-am facut salas al raului! Nu ce mancam conteaza ci ce simtim! Concentrandu-ne pe lucruri lumesti uitam sa iubim sau iubim cum nu trebuie si ce nu trebuie!

Domnul Hristos ne invata iubirea! Ne spune de veacuri ca am lasat templul lui Dumnezeu, care este trupul, sa fie locul pacatului, l-am transformat in idol, punandu-l inaintea sufletului!Ne preocupam ca fata sa nu aibe riduri si uitam ca frumusetea vine din inima!

Pentru a trai o noua viata, aceea propusa de Hristos, e nevoie de un anume discernamant care isi are reperul in iubire! Caci haina sufletului este iubirea  - pentru Dumnezeu si pentru cel de alaturi!

Sfântul Ioan Gură de Aur, in Omilii la Facere,
spune ceva atat de actual...

„Spuneți-mi, nu suntem, oare, alcătuiți din două părți, din suflet şi din trup? Pentru ce nu avem tot atâta grijă de amândouă, ci de trup ne străduim să-i dăm tot felul de îngrijiri, dăm bani la doctori, îl căutăm cu multă grijă, îl îmbrăcăm cu haine luxoase, îl hrănim mai mult decât îi trebuie, vrem să fie mereu odihnit şi să nu fie supărat de nici o boală, iar de se întâmplă să sufere puțin, facem totul ca să-l însănătoşim? Aşa ne purtăm cu trupul, de partea cea de mai puțin preț! 
Că te întreb: este la fel sufletul cu trupul? 
Iar dacă vrei să vezi deosebirea dintre ele, uită-te că nici un preț nu are trupul când este părăsit de suflet
Când ai, deci, de trup atâta grijă, pentru care pricină disprețuieşti atât de mult grija pe care trebuie s-o ai de suflet? Pentru ce nu-i dai hrana potrivită, adică învățătura Dumnezeieştilor Scripturi? (...) 
Sufletul nu cere atâta cheltuială; ci, dacă vrei, după cum trupului îi dai hrană în fiecare zi cheltuind bani, dă-i şi sufletului! Nu-l lăsa să piară de foame, dă-i şi lui hrana potrivită: citirea Scripturilor şi auzirea cuvântărilor duhovniceşti. Nu numai cu pâine va trăi omul, spune Hristos, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4, 4). 
Făcând aşa, vei face o împărțire minunată şi vei gândi cum se cuvine de partea cea mai apropiată nouă. După cum trupului îi dai felurite haine şi ții seamă de vreme în felul îmbrăcămintei, tot aşa şi sufletul
Nu-l lăsa să umble gol de fapte bune, ci îmbracă-l cu hainele ce i se cuvin. Făcând aşa, îndată îi vei da curaj şi-l vei readuce la sănătatea lui firească.
- Care sunt hainele lui?
Milostenia şi dărnicia cu săracii. Aceasta-i cea mai frumoasă haină a sufletului; aceasta-i haina lui strălucitoare. Iar dacă vrei să-i dai nu numai haine, ci vrei să-l împodobeşti cum îți împodobeşti trupul, adaugă-i şi ajutorul rugăciunilor, mărturisirea păcatelor şi nu conteni a-i curăța fața cu lacrimi necurmate.”


 

marți, 27 septembrie 2022

Cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă....

„În vremea aceea L-au întrebat pe Iisus fariseii și cărturarii: Pentru ce nu umblă ucenicii Tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă pâine cu mâinile nespălate? Iar El le-a zis: Bine a prorocit Isaia despre voi, fățarnicilor, precum este scris: «Acest popor Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Însă, în zadar Mă cinstesc ei, învățând învățături care sunt porunci omenești». Căci, lăsând porunca lui Dumnezeu, țineți datina oamenilor: spălarea urcioarelor și a paharelor și multe altele ca acestea, pe care le faceți. Și le zicea lor: Bine, ați lepădat porunca lui Dumnezeu, ca să țineți datina voastră! Căci Moise a zis: «Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta» și: «cel ce va grăi de rău pe tatăl său ori pe mama sa, cu moarte să se sfârșească». Voi însă ziceți: Dacă un om va spune tatălui sau mamei sale: Corban!, adică: Cu ce te-aș fi putut ajuta este dăruit lui Dumnezeu, nu-l mai lăsați să facă nimic pentru tatăl său ori pentru mama sa. Și, astfel, desființați cuvântul lui Dumnezeu cu datina voastră, pe care singuri ați dat-o. Și faceți multe asemănătoare cu acestea. Atunci, chemând iarăși mulțimea la El, zicea: Ascultați-Mă toți și înțelegeți: Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă. De are cineva urechi de auzit, să audă.”

Marcu 7: 5-16

Textul acesta ne arată motivul pentru care inima noastră este împietrită - pentru ca nu putem comite eroarea de a considera cuvintele Mantuitorului ca fiind exclusiv adresate fariseilor!

Iisus ne arată motivul pentru care nu înțelegem, nici noi, cum nu au inteles nici apostolii Sai, misterul pâinii, adica iubirea aceea care ne dă viața.

Nu înțelegem pentru ca viața noastră se desfășoară după lege... la rece! 
Legea este piedica in calea iubirii daca respectand-o mecanic, ea ma face doar sa am conștiința împăcată si sa ma simt liniștita și, odată ce fac tot ce trebuie, nu mă mai interesez de nimeni și de nimic! 
Pot exista oameni corecți, din punct de vedere formal, care, aparent, nu încalcă nicio lege, dar care, în realitate, "nu mănâncă painea", adică nu trăiesc iubirea…

Aici este vorba despre acea religiozitate formală a omului care il face sa se si creada perfect!

In antichitate exista o mare problemă, care, în zilele noastre revine ca o modă, cu privire la regulile de alimentație. 
După părerea lor, dacă mâncai unele lucruri, erai necurat… Spre exemplu, era interzisă consumarea cărnii de porc, apoi animalelor trebuia să li se taie gâtul, astfel încât să nu rămână sânge în ele, pentru că sângele e socotit viața… În  centrul acestor reguli era aceea ca „să nu se fiarbă iedul în laptele maicii sale”. Poate părea un lucru nesemnificativ… Însă laptele maicii sale este și brânza… și untul… În concluzie, un evreu care vrea să respecte această lege, nu ar pune în același frigider carnea iedului lângă laptele sau brânza caprei, respectand toate aceste lucruri mărunte, considerandu-le drepte…

Azi am putea râde de ei, dar daca ne uităm la dietele din zilele noastre - fără grăsimi, fără gluten, fără cofeină… "fără", "fara" constatam ca nu suntem departe!
Este gandirea potrivit careia binele și răul se află în lucruri… fapt pentru care, dacă fac unele lucruri dupa cum se zice sunt în ordine, dar, dacă fac altele, mă simt tulburat… Este o formă  infantilă de a concepe binele și răul, pe care se pare ca o avem toți.

În schimb, Iisus spune că toate sunt bune, ca nimic din ce a lasat Dumnezeu pe pamant nu estei rău…

Iisus vrea să ne restituie libertatea… 
Sa ne gandim un pic: de ce producatorii au luat unele calorii din alimente? Pentru că singuri nu suntem capabili să ne controlăm, deci alții trebuie să ne ajute! Asta înseamnă că, de fapt, nu suntem liberi să mâncăm doar cât e necesar, nu ne putem controla, nu suntem cumpătați… 
In joc e libertatea noastră, nu faptul că acea hrană e bună sau rea… Problema e... în inima noastră: Capacitatea de a fi liberi fata de lucruri este aceea care ne permite să le folosim corect; dacă nu putem fi cumpătați, alții trebuie să ne dea hrană cea buna -fără calorii, fără cofeină etc

Deci, lucrurile sunt absolutizate și devin tabu sau, intr-o abordare biblica, idoli. 
Dar problema este a libertății. 
In zilele noastre există lucruri mult mai grave care deriva din aceleasi neputinte. 
Spre exemplu: e bine sau rău ca genetica să fie aplicată la toate nivelurile? În sine, nu-i nici bine și nici rău. Depinde insa de felul în care o folosești… Adică  nici să nu demonizăm genetica dar nici sa o abordam haotic! Căci apoi unul poate deveni unchiul bunicii sale printr-o manipulare genetică! Daca acest fapt nu-i bun, trebuie să fim atenți… 

Așadar, problema binelui și a răului nu stă în lucruri, căci toate lucrurile sunt posibile… Întrebarea este: care sunt cele bune? 
Iisus ne spune!
Sunt bune acelea care-l ajută pe om să crească în iubire și în libertate! 
Iar acest fapt e un pic diferit de cel de a nu fierbe iedul în laptele maicii sale
Deși aceasta din urmă conditie e o primă lege care are sensul ei, prin faptul că știm să deosebim lucrurile, există insa ceva mai profund dincolo de ea… care se cheama IUBIRE!

luni, 26 septembrie 2022

INTRE CREEDINTA SI... FORMALISM


„În vremea aceea, ieșind Iisus din corabie, îndată L-au cunoscut cei din ținutul Ghenizaretului. Și străbăteau tot ținutul acela și au început să-I aducă bolnavi pe paturi, acolo unde auzeau că este El. Și oriunde intra, în sate sau în cetăți sau în târguri, puneau la răspântii pe cei bolnavi și-L rugau să le îngăduie să se atingă măcar de poala hainei Sale. Și câți se atingeau de El, se vindecau. Și s-au adunat la El fariseii și unii dintre cărturari, care veniseră din Ierusalim. Și, văzând pe unii din ucenicii Lui că mănâncă pâine cu mâinile necurate, adică nespălate, cârteau; căci fariseii și toți iudeii, dacă nu-și spală mâinile până la cot, nu mănâncă, ținând datina bătrânilor. Și când vin din piață, dacă nu se spală, nu mănâncă; și alte multe sunt pe care au primit să le țină: spălarea paharelor și a urcioarelor și a vaselor de aramă și a paturilor. Și L-au întrebat pe El fariseii și cărturarii: Pentru ce nu umblă ucenicii Tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă pâine cu mâinile nespălate? Iar El le-a zis: Bine a prorocit Isaia despre voi, fățarnicilor, precum este scris: «Acest popor Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Însă, în zadar Mă cinstesc ei, învățând învățături care sunt porunci omenești». Căci, lăsând porunca lui Dumnezeu, țineți datina oamenilor.”

Dupa datina... aceasta este o expresie intalnita des si la noi, pana azi. 
Insa, poate ar trebui sa ne intrebam mai des:
Cat din credinta noastra este... datina strabuna si cat este formalism? 
Cat din ce facem este pentru respectarea traditiei si cat este mandria de a arata ca suntem "cineva"?

Trebuie sa facem asa ca... asa se face! Eu asa fac... Caci ne rade lumea... zicem adesea!

Ei bine, "trebuie" acesta nu prea are ce cauta de fapt decat in cele ale lui Dumnezeu!  
Rugaciunea din inima inlocuieste toate vasele parastaselor si toate pomenile la care se impart lucruri spre fala!

Domnul ne lasa liberi, nu ne constrange! El ne vrea de buna voie, sa simtim si sa facem totul din adancul fiintei noastre.
Dar noi alegem sa facem gesturi asa zis crestinesti pentru a fi vazuti, laudati, invidiati chiar, desi invidia aduce numai rau!

Cantonati in formalism ne identificam cu fariseii si carturarii care nu vedeau minunile, nici nu luau in seama felul simplu de viata al apostolilor si al Mantuitorului, oprindu-se asupra unor gesturi, initial bune, care insa s-au transformat in religiozitate!

Nu ne este de nici un folos duhovnicesc daca am ostenit facand de mancare pentru un parastas daca ideea este aceea de a invita pe imbuibati ca sa aibe cine ne lauda! 

Mancarea nu este ceva sfant, nici macar daca e sfintita! 
Iisus este in prescura, in vin si in coliva! Restul e fala! 
Inteleg traditia! Dar atentie sa nu devina scopul principal, inlocuind credinta!

Daca vrem sa hranim, cu prilejul parastasului, sa-i hranim pe saraci! 

La ce foloseste un cadou daruit daca el a fost doar un prilej de a te fali?
Curatenia inimii si gandul curat la cei care nu mai sunt, rugaciunile inaltate catre Domnul sunt tot ceea ce face din noi crestini adevarati, ostasi ai lui Hristos! 

Restul ... este doar desertaciunea lumii!

miercuri, 14 septembrie 2022

INALTAREA CINSTITEI SI DE VIATA FACATOAREI CRUCI


„În vremea aceea s-au sfătuit arhiereii și bătrânii poporului împotriva lui Iisus, ca să-L omoare, și L-au dus la Pilat, zicând: Răstignește-L! Răstignește-L! Zis-a lor Pilat: Luați-L voi și răstigniți-L, căci eu nu-I găsesc nici o vină! Iudeii i-au răspuns: Noi avem Lege și, după Legea noastră, El trebuie să moară, că S-a făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu. Deci, când a auzit Pilat acest cuvânt, mai mult s-a temut. Și a intrat iarăși în pretoriu și I-a zis lui Iisus: De unde ești Tu? Iar Iisus nu i-a dat nici un răspuns. Deci, Pilat I-a zis: Mie nu-mi vorbești? Nu știi că am putere să Te eliberez și putere am să Te răstignesc? Iisus a răspuns: N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ți-ar fi fost dat ție de sus. De aceea, cel ce M-a predat ție mai mare păcat are. Deci Pilat, auzind cuvintele acestea, L-a dus afară pe Iisus și a șezut pe scaunul de judecată, în locul numit «pardosit cu pietre», iar evreiește Gabbata. Și era Vinerea Paștilor, cam la ceasul al șaselea, iar Pilat a zis iudeilor: Iată, Împăratul vostru! Deci au strigat aceia: Ia-L! Ia-L! Răstignește-L! Pilat le-a zis: Să răstignesc pe Împăratul vostru? Arhiereii au răspuns: Nu avem împărat decât pe Cezarul. Atunci L-a dat lor, ca să-L răstignească. Și ei au luat pe Iisus și L-au dus ca să fie răstignit. Și, ducându-Și Crucea, a ieșit la locul ce se cheamă «al Căpățânii», care evreiește se zice Golgota, unde L-au răstignit; și împreună cu El au răstignit pe alți doi, de o parte și de alta, iar în mijloc pe Iisus. Iar Pilat a scris o tăbliță și a pus-o deasupra Crucii. Și era scris: Iisus Nazarineanul, Împăratul iudeilor. Deci, mulți dintre iudei au citit această tăbliță, căci locul unde a fost răstignit Iisus era aproape de cetate. Și era scris evreiește, latinește și grecește. Și stăteau lângă Crucea lui Iisus: Mama Sa și sora Mamei Sale, Maria lui Cleopa și Maria Magdalena. Deci Iisus, văzând pe Mama Sa și pe ucenicul pe care îl iubea stând alături, a zis Mamei Sale: Femeie, iată fiul tău! Apoi a zis ucenicului: Iată, Mama ta! Și, din ceasul acela, ucenicul a luat-o la sine. După aceea, știind Iisus că acum toate s-au săvârșit, plecându-Și capul, Și-a dat duhul. Deci iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe Cruce, căci era mare ziua sâmbetei aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor și să-i ridice. Deci, au venit ostașii și au zdrobit fluierele picioarelor celui dintâi și ale celuilalt care era răstignit împreună cu el. Dar, venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu I-au zdrobit fluierele picioarelor, ci unul dintre ostași cu sulița a împuns coasta Lui și îndată au ieșit sânge și apă. Și cel ce a văzut a mărturisit și este adevărată mărturia lui.” 
IOAN 19, 6-11;25-28;30-35


Prima lună a anului bisericesc dedica o buna parte tainei Sfintei Cruci , Crucea rastignirii  Mântuitorului Hristos. 
Cel puțin opt zile, tematica liturgica este legata de jertfa Mantuitorului Hristos,  avand în vedere Praznicul Impărătesc al Înălțării cinstitei și de viață făcătoarei Cruci și cele două duminici care il incadreza! 
În cazul în care ziua de 14 septembrie este într‑o zi de duminică, durata dintre cele două duminici de dinainte și de după praznic se dublează! 
Duminica  - inaintea sărbătorii - Apostolul - din Galateni 6, 11‑18, a vorbit despre martiriul lumii. 
Înălțarea pe cruce a Fiului Omului a fost anunțată în vechime de gestul vindecator al lui Moise care (conf. Numeri 21, 8‑9.) după porunca divină, a înălțat în pustie un șarpe de aramă pe un stâlp pentru salvarea de la moarte a celor mușcați de reptilele veninoase. 
Ea este urmarea și împlinirea iubirii infinite pe care Dumnezeu o nutreste pentru lume, spre mântuirea și nemurirea celor care cred în Hristos (cf. Ioan 3, 13‑17). 
Esenta credinței în Fiul lui Dumnezeu, întrupat și răstignit, este chemarea implicită la martiriul inspirat de jertfa Mântuitorului.
Duminica viitoare vom continua meditatia asupra legaturii dintre credință și martiriu, expresii ale răstignirii si vietuirii cu si in Hristos (Galateni 2, 20).

Credința, centrată pe sacrificiul iubitor al Domnului, este răspunsul Sfântului Apostol Pavel la chemarea evanghelică a duminicii precedente: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să‑și ia crucea și să‑Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34). 
Răspunsul are o clara conotație ascetico‑mistică (cf. Galateni 2, 16‑19), însă finalitatea este dată de dramatismul persecutiei și de disponibilitatea la mărturisire sângeroasă, deoarece, avertizează Mântuitorul: „De cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinții îngeri” (Marcu 8, 39).
Biserica retraieste liturgic judecarea și răstignirea lui Iisus in Evanghelia citita astazi.  
Actualizarea pătimirilor Domnului are implicații mariologice* (cf. Ioan 19, 26‑27) și misteriologice (cf. Ioan 19, 34).
Sângele vărsat pe Cruce este vinul Euharistiei, moment la care participă cei înnoiți prin apa Botezului, daruri de răscumpărare și de viață veșnică provenite din maternitatea tainică a Sfintei Fecioare Maria.
Biserica pune accentul pe Hristos cel răstignit, ca revelare deplină a puterii și înțelepciunii divine, în contrast cu cea a lumii (1 Corinteni 1, 18‑24). 
Dumnezeu alege calea jertfei, adică a umilinței, a suferinței și, în cele din urmă, a morții! 
Cuvântul Crucii” este scandalos și absurd pentru cei care nu fac experiența eliberării de moarte.
Puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu este izbăvitoare de păcat și de orice tip de pieire „pentru cei chemați”…  la martiriu spiritual, care presupune o mărturie a „cuvântului Crucii”, o permanenta umilinta, omorare a eului si sporire în virtuti. 
Mărturia sângeroasă a „cuvântului Crucii”  este răspunsul  la chemarea la sacrificiu de sine, pe care ne-o adresează Hristos prin jertfa Sa mântuitoare.
Pavel a inteles: 
Crucea e nebunie pentru elini (filosofii), sminteala pentru iudei (caci “blestemat e cel ce e intins pe lemn” -toti vinovatii Vechiului Testament erau osanditi la moarte prin cruce) 
Dar pentru noi e puterea lui Dumnezeu”. 

Ioan Gura de Aur va spune: “Privesc la cruce, privesc la Hristos, si-L numesc Imparat pe Hristos pentru ca-L vad rastignit”. 

"Fiul lui Dumnezeu a venit sa rastigneasca pacatul, orgoliul, deci moartea. Caci daca prin pacat jertfa, care ne instituie in fata lui Dumnezeu, Adam a transformat-o in moarte, prin despartire, in Hristos, pe Cruce, moartea se transforma in jertfa, care duce la inviere." 

Pr C. Galeriu



marți, 13 septembrie 2022

DE CE NU ESTE RODIRE ?

În vremea aceea, fiind Iisus singur, au venit ucenicii Lui și, împreună cu cei doisprezece, Îl întrebau despre pilda semănătorului. Și le-a răspuns: Vouă vă este dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară totul se face în pilde, ca, uitându-se, să nu vadă și, auzind, să nu înțeleagă, ca nu cumva să se întoarcă și să fie iertați

Și le-a zis: Nu pricepeți pilda aceasta? Dar cum veți înțelege toate pildele? 

Semănătorul seamănă cuvântul. Cele de lângă drum sunt aceia în care se seamănă cuvântul și, când îl aud, îndată vine Satana și ia cuvântul cel semănat în inimile lor. Cele semănate pe loc pietros sunt aceia care, când aud cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie, dar n-au rădăcină în ei, ci țin până la un timp; apoi, când se întâmplă strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintesc. Și cele semănate între spini sunt cei ce ascultă cuvântul, dar grijile veacului și înșelăciunea bogăției și poftele după celelalte pătrunzând în ei, înăbușă cuvântul și îl fac neroditor. Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei ce aud cuvântul și-l primesc și aduc roade: unul treizeci, altul șaizeci și altul o sută. Și le zicea: Se aduce oare făclia ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în sfeșnic? Căci nu e nimic ascuns ca să nu se dea pe față; nici nu a fost ceva tăinuit decât spre a fi arătat. Cine are urechi de auzit, să audă!

 Astazi este ziua in care Biserica ne invita sa meditam la talcuirea pildadei semanatorului, singura talcuire facuta de Mantuitorul Insusi!

Exista aici un evident simbolism al semintei, ea reprezentand Cuvantul lui Dumnezeu, El fiind semanatorul, insa subiectul pildei il constituie de fapt calitatea pamantului in care va germina samanta!

Daca samanta este Cuvantul, pamantul de semanat este pregatit de cei chemati de Dumnezeu sa semene cuvantul Lui cu grija, astfel incat sa rodeasca si sa nu se risipeasca, roadele fiind pe masura ascultatorilor.
Mantuitorul explica apostolilor pe rand cauzele nerodirii. 

Oare de ce nu rodim noi azi?

Mai intai, traim o crasa lipsa de interes fata de cuvant, in general, si fata de cel sfant in special. Biblia nu mai prezinta atractivitate, continutul ei fiind considerat ca ceva ce nu se mai priveste pe noi, cei de azi. Cum ar putea sa mai rodeasca astfel Cuvantul lui Dumnezeu!

Alta pricina a nerodirii este citirea si ascultarea Cuvantului sfant in afara duhului lui Dumnezeu.  Sf. Maxim  Marturisitorul mentioneaza faptul ca Dumnezeu se descopera prin Cuvant celor care, curatiti de funinginea pacatelor, au inima, mintea, gandul deschise! Cum sa mai coboare iertarea Sa peste noi cand nu suntem in stare sa ne pocaim, sa ne recunoastem pacatele?
In Biblie sta scris ca, dupa greseala lui David - care a pus la cale uciderea lui Urie cu scopul de a-i lua nevasta - Domnul l-a trimis la el pe Natan, proorocul.

1. ... şi a venit acela la el şi i-a zis: "Erau într-o cetate doi oameni: unul bogat şi altul sărac.
2. Cel bogat avea foarte multe vite mari şi mărunte,
3. Iar cel sărac n-avea decât o singură oiţă, pe care el o cumpărase de mică şi o hrănise şi ea crescuse cu copiii lui. Din pâinea lui mâncase şi ea şi se adăpase din ulcica lui, la sânul lui dormise şi era pentru el ca o fiică.
4. Dar iată că a venit la bogat un călător, şi gazda nu s-a îndurat să ia din oile sale sau din vitele sale, ca să gătească cină pentru călătorul care venise la el, ci a luat oiţa săracului şi a gătit-o pe aceea pentru omul care venise la el".
5. Atunci s-a mâniat David cumplit asupra acelui om şi a zis către Natan: "Precum este adevărat că Domnul este viu, tot aşa este de adevărat că omul care a făcut aceasta este vrednic de moarte;
6. Pentru oaie el trebuie să întoarcă împătrit, pentru că a făcut una ca aceasta şi pentru că n-a avut milă".
7. Atunci Natan a zis către David: "Tu eşti omul care a făcut aceasta. Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Eu te-am uns rege pentru Israel şi Eu te-am izbăvit din mâna lui Saul,
8. Ţi-am dat casa domnului tău şi femeile domnului tău la sânul tău; ţi-am dat ţie casa lui Israel şi a lui Iuda şi, dacă aceasta este puţin pentru tine, ţi-aş mai adăuga.
9. Pentru ce însă ai nesocotit tu cuvântul Domnului, făcând rău înaintea ochilor Lui? Pe Urie Heteul tu l-ai lovit cu sabia, pe femeia lui ţi-ai luat-o de soţie, iar pe el l-ai ucis cu sabia Amoniţilor.
10. Deci nu se va depărta sabia de deasupra casei tale în veac, pentru că tu M-ai nesocotit pe Mine şi ai luat pe femeia lui Urie Heteul, ca să-ţi fie nevastă.
11. Aşa zice Domnul: Iată Eu voi ridica asupra ta rău chiar din casa ta şi voi lua pe femeile tale înaintea ochilor tăi şi le voi da aproapelui tău şi se va culca acela cu femeile tale în văzul soarelui acestuia.
12. Tu ai făcut pe ascuns, iar Eu voi face aceasta înaintea a tot Israelul şi înaintea soarelui".
"Am păcătuit înaintea Domnului", a zis David către Natan.
13. Şi Domnul a ridicat păcatul de deasupra ta, a zis Natan, şi tu nu vei muri. (2, Samuel, 12)
       
Iata cum pocainta poate ridica pedeapsa divina!
Pocainta vine ca urmare a implicarii noastre in mesajul Cuvantului lui Dumnezeu. 
Pentru a indeparta sabia Lui de deasupra capetelor noastre ar trebui sa-I primim Cuvantul ca fiind trimis pentru fiecare din noi in parte, considerandu-l actual si personalizat.
Este necesar sa ma smeresc, sa-mi spun ca eu sunt Petru, cel care s-a lepadat de Domnul, si nu altul! Eu sunt Iuda tradatorul, eu sunt Saul prigonitorul! 

Identificarea aceasta este un prim pas spre rodirea Cuvantului pe care Diavolul abia asteapta sa ni-l smulga din suflet, caci el stie care este puterea lui! 

Apoi, abordarea cuvantului cu necredinta este o serioasa pricina a nerodirii, caci Cuvantul lui Dumnezeu, dupa cum spune si Sf Ap Pavel,  "si lucreaza intru voi cei ce credeti. (Tesaloniceni 2/13)!
Domnul nostru Iisus Hristos se consuma in mod continuu si permanent in timpul Sf Liturghii, prin Sf Euharistie, oferindu-ni-Se, insa El se consuma si prin Cuvantul Scripturii!
De aceea ar trebui sa purtam aceeasi grija pentru Cuvant, ca si pentru Sfinta Euharistie!

Prin Cuvant Dumnezeu a creeat universul, prin Cuvant neamurile sunt chemate la mantuire. Cuvantul este arma, prin el s-a schimbat lumea, 
s-au imbunatatit moravurile... 

Ne intrebam atunci:
Ce am facut cu Cuvantul lui Dumnezeu?
Cum si unde se arata puterea Cuvantului Sau astazi? 
De ce aceasta arma puternica are inraurire atat de anemica azi?
Desi Cuvantul se predica si astazi, unde sunt oare roadele lui, si, mai ales, unde sunt lacrimile de pocainta ale crestinilor?

luni, 12 septembrie 2022

CUVANTUL CU ROD INCALCULABIL



În vremea aceea, fiind Iisus singur, au venit ucenicii Lui și, împreună cu cei doisprezece, Îl întrebau despre pilda semănătorului. Și le-a răspuns: Vouă vă este dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară totul se face în pilde, ca, uitându-se, să nu vadă și, auzind, să nu înțeleagă, ca nu cumva să se întoarcă și să fie iertați. Și le-a zis: Nu pricepeți pilda aceasta? Dar cum veți înțelege toate pildele? Semănătorul seamănă cuvântul. Cele de lângă drum sunt aceia în care se seamănă cuvântul și, când îl aud, îndată vine Satana și ia cuvântul cel semănat în inimile lor. Cele semănate pe loc pietros sunt aceia care, când aud cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie, dar n-au rădăcină în ei, ci țin până la un timp; apoi, când se întâmplă strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintesc. Și cele semănate între spini sunt cei ce ascultă cuvântul, dar grijile veacului și înșelăciunea bogăției și poftele după celelalte pătrunzând în ei înăbușă cuvântul și îl fac neroditor. Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei ce aud cuvântul și-l primesc și aduc roade: unul treizeci, altul șaizeci și altul o sută. Și le zicea: Se aduce oare făclia ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în sfeșnic? Căci nu e nimic ascuns ca să nu se dea pe față; nici nu a fost ceva tăinuit decât spre a fi arătat. Cine are urechi de auzit să auda" Marcu 4.10-23

Pericopa de astazi este talmacirea pildei semanatorului, facuta de  Iisus Insusi in fata apostolilor! 

Desigur, s ar putea crede ca stim tot ce este legat de aceasta pilda, dar  pedagogia divina tine la repetare, omul avand o capacitate infinita de asi sterge memoria de cele bune! 
Asadar

Cuvântul e sămânță si, precum samanta, produce rod, potrivit calitatii  pamantului. Asemenea, cuvântul germineaza, indrumand viața, celor care asculta, în funcție de cuvant si de ascultator! 
Cuvântul lui Dumnezeu are ca scop schimbarea vietii noastre! Ne ajuta sa ajungem sa traim dupa voia Lui, sa crestem duhovniceste, pentru a fi mantuiti! Alte cuvinte... ne invata altele!

Pilda semanatorului, in parabola, cuprinde in ea taina vietii 
Mantuitorul! Explicatia, pe care apoi o da Iisus apostolilor, este un mesaj clar adresat noua!

Pilda ne evaluează drumul pe care l-am făcut până acum în citirea Evangheliei. Ea este un indrumar cu privire la felul in care trebuie sa ascultăm Cuvântul Domnului. 
Crestinul trebuie sa se chestioneze permanent, sa-si raporteze tot timpul felul sau de viata la Cuvantul Evangheliei, sa vada in ce masura traieste potrivit invataturilor auzite!

Finalul pericopei este ... surprinzător. Caci, desi pare ca samanta cuvantului se pierde, rod tot va exista! Si este incalculabil! 
El are timpul lui de germinare, diferit de la om la om; Cuvantul Domnului rodeste la vremea potrivita!

Cuvantul lui Dumnezeu lucreaza spre a da rod si rodul este... incalculabil! Pt asta insa trebuie ... sa fim atenti - si noi si cei care rostesc Cuvantul in Sfanta Biserica!

duminică, 11 septembrie 2022

Convorbirea Domnului Hristos cu Nicodim



Zis-a Domnul: Nimeni nu s-a suit la cer decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Şi, după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să Se înalţe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Pentru că Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Fiindcă n-a trimis Dumezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea
 Ioan 3, 13-17

Fragmentul evanghelic din aceasta duminica face parte din dialogul Mantuitorului cu Nicodim, "fruntas al Iudeilor", invatator de Lege, care vine si ii pune lui Iisus două scurte întrebări, care Ii oferă Mântuitorului prilejul de a dezvolta câteva teme fundamentale. 
Aceasta convorbire are impregnata in ea stilul specific al redactarii  Sf Evanghelist Ioan!

Referirea la un eveniment cunoscut din istoria biblică vechi-testamentară este binevenită, mai ales cu un cunoscator al Legii, ca Nicodim.

Cum stim din VT, pentru necontenita nemultumire a evreilor din timpul peregrinării lor, Dumnezeu ii pedepseşte, la un moment dat,  trimiţându-le şerpi veninoşi. 
Dumnezeu, în urma rugăciunilor lui Moise, le da un remediul salvator. Astfel Moise primeşte poruncă să înalţe un şarpe de aramă pe un lemn, la care doar privind, cel muşcat de şarpe se vindeca. Aceasta avea sa arate tuturor faptul că salvarea vine tot de la Dumnezeu, adica de Sus!
Esential era sa se păstreze conştiinţa că Dumnezeu era cu ei, că El i-a scos din robia Egiptului şi El îi va conduce în pământul făgăduinţei si, pentru ca totul sa decurga bine, ei trebuiau sa stie asta
.

Înălţarea şarpelui de aramă pe lemn ne duce  insa cu gandul la înălţarea pe lemnul Crucii a Mântuitorului Hristos. 
Aşa cum sarpele de arama inaltat pe lemn a fost salvator pentru iudei, tot aşa răstignirea Fiului lui Dumnezeu va fi mântuitoare pentru omenirea întreagă. 
Fiul lui Dumnezeu Se va înălţa pe cruce, aşa cum şarpele a fost înălţat de Moise, spre izbăvirea celor pierduţi.

Era firesc ca un reprezentant de frunte al societăţii iudaice, cum este Nicodim, să poată pătrunde sensurile ascunse ale evenimentelor vechi-testamentare. 
De aceea Mântuitorul Hristos le foloseşte în discuţia cu el.
Ca şi în cazul şarpelui de aramă, şi în situaţia ridicării Fiului lui Dumnezeu pe Cruce  izbăvirea nu vine ca o succesiune cauză-efect. Izbăvirea vine de sus, de la Dumnezeu!

În dialogul cu Nicodim, Mântuitorul Hristos aduce vorba despre tensiunea dintre realităţile pământeşti şi cele cereşti, dintre cele de aici şi cele din cer, dintre cele trupeşti şi cele duhovniceşti. 

El face foarte clar precizarea că nu are nimeni acces la cele cereşti, decât Cel care a coborât de acolo
De aceea, El, Fiul lui Dumnezeu întrupat, va deveni unica noastră poartă spre cer, singura şansă a lumii create, pământeşti, de a se împărtăşi de cele cereşti.

De ce este insa atât de importantă această ajungere a noastră la cer şi împărtăşirea de cele cereşti!?! 

Pentru că aceasta este finalitatea existenţei noastre, pentru aceasta am fost creaţi şi, în consecinţă, numai aşa ne împlinim existenţa. 
Izbăvirea, eliberarea, mântuirea, împlinirea, vederea împărăţiei, viaţa veşnică, toate aceste sintagme, exprimă împlinirea existenţială a omului, finalitatea pentru care el a fost creat.
Aceasta este marea taină a credinţei noastre şi aceasta face Biserica prin lucrarea ei continuă: il împărtăşeşte pe Dumnezeu omenirii. 
Biserica însăşi este un segment  de omenire care se împărtăşeşte la propriu de Dumnezeu. Biserica este formată din suma celor care, prin botez, au primit Duhul lui Dumnezeu.

Evenimentul la care Mântuitorul Hristos face foarte clar trimitere, în dialogul cu Nicodim, este cel al botezului: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu(Ioan 3, 5).

Mântuitorul vorbeşte despre o naştere din duh, în contrast, bineînţeles, cu naşterea din trup, pe care o cunoaştem. Naşterea din trup presupune naşterea prin sămânţă. Cauza naşterii este semănarea unei seminţe care întâlneşte un ogor rodnic şi se zămisleşte acolo o fiinţă umană. 
Paralel cu această naştere trupească, şi mult superioară ei, este naşterea din Duh, naşterea de sus, naşterea din cer, din apă şi din duh. 
Acest eveniment, care nouă ne scapă de cele mai multe ori, deşi este mai important decât naşterea trupească, se săvârşeşte în Taina Sfântului Botez, printr-un gest foarte simplu din punct de vedere fizic.

În discuţia cu Nicodim, Hristos subliniază componenta duhovnicească a lumii create, in ansamblul ei,  
orice parte a ei avand două realitati: una fizică şi o alta duhov­nicească. 
Componenta duhovnicească, este ceea ce noi numim gând, intenţie, motivaţie, mişcare lăuntrică. 
Trupul şi fizicul sunt manifestări, expresii ale realităţii duhovniceşti.

Dacă ne consumăm viaţa la nivel exterior şi fizic, fără să luăm seama la componenta duhovnicească a propriei noastre existenţe, suntem la nivelul jalnic al supravieţuirii, la nivelul cel mai de jos, în care contează doar ce se întâmplă în exterior, nu şi ce sens au în inima noastră lucrurile care se întâmplă. 
La acest nivel cu greu se poate vorbi despre cele dumnezeieşti. 

Noi, oamenii, suntem chemaţi să trăim nu numai la nivelul omenesc, ci la nivelul dumnezeiesc, adică părtaşi realităţilor dumnezeieşti.

„Dumnezeu este duh”, spune acelaşi Sfânt Evanghelist Ioan. Dumnezeu nu Se manifestă trupeşte, pentru că nu este trup, nici fizic, pentru că nu este fizic. Dumnezeu este duh şi se manifestă duhovniceşte. 

Să ne gândim ce este duhul! 
Gândul nostru, intenţia noastră, vrerea noastră sunt realităţi duhovniceşti. Toate sentimentele noastre se zămislesc la nivel duhovnicesc şi sunt realităţi duhovniceşti. 
Tot Sfântul Ioan Evanghelistul spune   Dumnezeu este iubire. Nu ne spune că iubeşte, ci că este iubire. 
Dumnezeu este plinătatea existentei duhovniceşti şi plinătatea existenţei duhovniceşti este existenţa ca iubire.

Omul şi el este duh, dar nu are plinătatea existenţei pentru că nu există prin sine, ci există prin alimentare din resurse exterioare. 
Şi noi experimentăm iubirea, într-o măsură sau alta, şi ne putem da seama că asta este o stare duhovnicească. Sigur, se manifestă în trup şi în mişcările noastre fizice, dar este o realitate duhovnicească.

Noutatea pe care o aduce Hristos şi despre care vorbeşte Evanghelia de astăzi, ca de altfel, în general, toată Evanghelia Mântuitorului Hristos, este posibilitatea ce se oferă omului de a se împărtăşi de Duhul dumnezeiesc şi de a trăi la nivel duhovnicesc-dumnezeiesc. Aceasta este naşterea din nou, despre care vorbeşte Hristos, sau cea de-a doua naştere, naşterea din duh

Este atât de importantă această posibilitate ce se oferă oamenilor în Hristos, încât ea a fost echivalată cu o nouă creaţie. 
Aşa cum la început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul, tot aşa, prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, avem un pământ nou şi un cer nou. 
Aşa cum a făcut Dumnezeu în continuare pe om din ţărână, la prima creaţie, tot aşa, prin Hristos Dumnezeu, face pe omul cel nou, „făptura cea nouă”, din duh. Cerul cel nou şi pământul cel nou vor lua chip desăvârşit la sfârşitul veacurilor, atunci când se va schimba chipul acestei lumi. La fel şi omul cel nou, va lua chip deplin la învierea cea de obşte.

Biserica există ca să-l cheme pe om la nivelul dumnezeiesc de vieţuire, nu să-i îmbunătăţească viaţa materială a omului, nici chiar pe cea morală.

Hristos ne cheamă să fim atenţi cu săracii, cu cei nevoiaşi, cu cei defavorizaţi, nu pentru a rezolva problemele sociale, ci pentru ca să fim ca Dumnezeu, ca să ne aşezăm în duhul dumnezeiesc, în modul de vieţuire duhovnicesc.
Acolo este esenţialul!
Că am dat cuiva ceva îmi agonisesc nişte merite, mă ridic poate in ochii multora. Poate mai şi contabilizez spunând: iată, Doamne, ce fac eu! Dumnezeu face mult mai multe lucruri bune decât noi şi nu îşi face nici un fel de publicitate, nici nu aşteaptă vreo răsplată.

In limbajul Sfântului Evanghelist Ioan lucrurile sunt foarte clare. Se porneşte de la afirmaţia din Evanghelia de astăzi, că Fiul omului nu a venit să judece lumea, ci ca să o mântuiască, atrăgându-ne atenţia ca nu cumva să ne raportăm la Dumnezeu şi la Fiul lui Dumnezeu, la Evanghelie şi la Biserica Sa, ca la o instanţă care stă la pândă, aşa cum ne pândesc poliţiştii noştri, când depăşim viteza sau când greşim în vreun alt fel. Nu! 
Dumnezeu nu vânează greşelile noastre! 
Dumnezeu stă şi vânează doar întoarcerea noastră.
Întoarce spatele de la greşelile şi de la păcatele noastre şi aşteaptă întoarcerea noastră cu faţa spre El, ca să reverse asupra noastră harul Său, mila Sa, bunătatea Sa!

Cu adevărat, Fiul Omului a venit să ne izbăvească, nu să ne pedepsească. Din păcate, crezându-se că ameninţările şi înfricoşările disciplinează şi cuminţesc pe oameni, acestea sunt folosite uneori excesiv de mult de către predicatori.
Este o deviere de la adevărul Evangheliei.

Sfântul Ioan Evanghelistul spune că Hristos va judeca lumea pentru că Tatăl I-a încredinţat judecata lumii:
„Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului.” (Ioan 5, 22).
Dar judecata Lui nu va fi ca judecata omenească.
Judecata va coincide cu dezbrăcarea lumii de materialitatea în spatele cărei se ascund oamenii, 
de opacitatea în spatele căreia zămislim, săvârşim şi înregistrăm nestingheriţi răul.

Va fi o transparenţă totală, o dezgolire totală a tuturor, concomitentă cu revelaţia completă a adevărului lumii şi al lui Dumnezeu. 
Va fi ceva echivalent cu afişarea la vedere a celor mai ascunse gânduri ale noastre. 

Faceţi un exerciţiu de imaginaţie! 
Ce ar însemna pentru oricare dintre noi să se producă, la un moment dat, în public, această developare totală a gândurilor şi sentimentelor noastre ascunse, intime! 
Mă întreb dacă am putea suporta scena aceea?!

Judecata va fi confruntarea noastră cu adevărul deplin, cu adevărul privind existenţa noastră
Ne spune acest lucru foarte clar Mântuitorul Hristos:
 Cine Mă nesocoteşte pe Mine şi nu primeşte cuvintele Mele are judecător ca să-l judece: cuvântul pe care l-a spus acela îl va judeca în ziua cea de apoi”. (Ioan 12,48).

Va cădea vălul de pe ochii noştri, de pe mintea şi mai ales de pe inima noastră şi vom înţelege desăvârşit ceea ce ar fi trebuit să facem sau mai ales ceea ce ar fi trebuit să fim.

Va fi o judecată fiinţială, ontologică. 
Să ne închipuim dezamăgirea, ruşinea, tristeţea, frica ce ne vor cuprinde constatând amăgirea, rătăcirea, în care am trăit. 
Orice confruntare cu adevărul este o judecată. 
Cel mai îngrozitor lucru va fi demascarea totală a ipocriziei în care am trăit, faptul că am trăit luptându-ne continuu să ne ascundem adevăratul nostru chip şi să amăgim lumea din jur şi chiar pe noi înşine cu o imagine falsă.

Hristos va judeca lumea pentru că El este plinătatea existenţei, inclusiv a existenţei omeneşti. 
Confruntarea cu Hristos este  judecata în sine. 
Lumea este supusă perpetuu judecăţii prin confruntare cu prezenţa lui Hristos şi a Bisericii.
Judecata este momentul întâlnirii cu Dumnezeu faţă către faţă!

Cei care au crezut în El şi au vieţuit consecvent acestei credinţe nu vor mai fi judecaţi. Ne asigură Hristos însuşi: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă. (Ioan 5, 24).

Lucrul acesta este repetat de multe ori în Evanghelia după Ioan: Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu.” (Ioan 3,18).
Aceasta este judecata lui Dumnezeu! 

Mesajul Dumnezeieştilor Evanghelii, pe care Biserica îl transmite peste veacuri, nu este unul de ameninţare, cum lasă uneori să se înţeleagă chiar şi unii slujitori ai Bisericii!
Înţelepciunea omenească, mintea strâmtă a oamenilor a generat o pedagogie bazată pe sancţiune - pozitivă, ca răsplată pentru cei buni, şi negativă, ca pedeapsă pentru cei răi.
Pedagogia dumnezeiască este radical diferită. 
Este pedagogia iubirii desăvârşite
Cine iubeşte nu cere nimic celuilalt, ci face El totul, oferă totul.

Evanghelia de astăzi consemnează şi cea mai tulburătoare declaraţie de dragoste făcută de Dumnezeu oamenilor:
Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Sau Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3,16).

Singurul lucru care rămâne de făcut este ca omul să vrea sa primească dragostea lui Dumnezeu şi să-I răspundă!

De unde vine neputinţa aceasta de a-I raspunde?
 
Din necredinţa şi întunecimea mintii noastre! 
Din încrederea prostească a omului în mintea sa! 
Din ignorarea înţelepciunii dumnezeieşti. 
Din persistenta grotescă în îndreptăţirea de sine, deşi evidenţele ne contrazic flagrant. 
Din discrepanţa radicală dintre pedagogia dumnezeiască şi pedagogia omenească!
Din trufia omului, care vrea să aibă dreptate, chiar în confruntarea cu Dumnezeu însuşi.

Biserica este deschisă pentru toată lumea, nu există nici un fel de oprelişte, nu dă nimeni pe cineva afară din biserică. Tocmai clasele sociale defavorizate, slăbănogite, ameninţate de defecţiunile mecanismului social şi politic îşi găsesc adăpostul şi mângâierea în Biserică. 

Dumnezeu nu judecă lumea aşa cum o judecăm noi.
Am văzut, comportamentele diferite din pilda Datornicului nemilostiv!
Judecata lui Dumnezeu este, mai curând, judecata propriilor noastre fapte reflectate în adevăr. 
Evanghelia Mântuitorului Hristos este prin excelenţă Evanghelia iubirii copleşitoare a lui Dumnezeu. 








(din: Pr. Constantin Coman, “Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor”, Editura Bizantina, Bucuresti, 2010)

sâmbătă, 10 septembrie 2022

CELE CUVENITE DOMNULUI


„În vremea aceea au ținut sfat fariseii ca să-L prindă pe Iisus în cuvânt. Și au trimis la El pe ucenicii lor, împreună cu irodianii, zicând: Învățătorule, știm că ești Omul adevărului și întru adevăr înveți calea lui Dumnezeu și nu-Ți pasă de nimeni, pentru că nu cauți la fața oamenilor. Spune-ne, deci, nouă: Ce Ți se pare? Se cuvine să dăm dajdie cezarului sau nu? Iar Iisus, cunoscând vicleșugul lor, le-a răspuns: Ce Mă ispitiți, fățarnicilor? Arătați-Mi banul de dajdie. Iar ei I-au adus un dinar. Iisus le-a zis: Al cui e chipul acesta și inscripția de pe el? Răspuns-au ei: Ale cezarului. Atunci a zis lor: Dați, deci cezarului cele ce sunt ale cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu. Auzind acestea, s-au minunat și, lăsându-L, s-au dus.”

MATEI 22:15-22

Dați, deci cezarului cele ce sunt ale cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu.

Exista asadar un anume raport de fidelitate între un creștin și stat. 
Afirmatia nu vrea sa spună că un creștin  nu recunoaște statul ci autoritatea lui Dumnezeu, nici ca el se folosește de stat numai in masura in care trage foloase iar când nu-i mai folosește, îl ignora. Nu! Creștinul trebuie, are datoria să fie loial față de stat (cf. Rm. 13).

Iisus ne spune insa că mai există si un alt fel de loialitate cu care crestinul e dator : „Să-I dăm lui Dumnezeu ce-i a lui Dumnezeu”…

Si ce este a lui Dumnezeu daca nu IUBIREA!

Dumnezeu ne cere să iubim - pe EL și pe aproapele nostru! E vorba de acea iubire, numita in greaca veche AGAPE, iubirea neconditionata, desavarsita, care este izvor de viata!

Statul cere ceea ce este al lui si, daca nu suntem corecti, potrivit intelegerii, va trebui sa dam seama!

Dar dacă noi nu-i dăm lui Dumnezeu ceea ce este al Lui, atunci se poate naște orice fel de stat, putând să se nască si o normă prigonitoare, o forță supremă care sa stăpâneasca cu violență totul și pe toți… Sunt lucruri care s-au întâmplat și care se întâmplă mereu,  si în zilele noastre, si care sunt tot mai vizibile.

Așadar, este un text ceva mai complicat decât pare la prima citire.

"Dați, deci cezarului cele ce sunt ale cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu.". înseamnă de fapt a da fiecăruia ce este al lui, ce i se cuvine, ceea ce aduce pacea sociala si randuiala in credinta!

"În vremea noastră, în loc de „cele ce sunt ale cezarului” le avem si pe „cele lumeşti” şi problema se pune aşa: cele lumeşti, la vremea lor, cele dumnezeieşti, la vremea lor; dar oamenii s-au năpustit asupra celor lumeşti, iar cele dumnezeieşti sunt lăsate deoparte. 
Ca atare, acestea din urmă nu numai că nu sunt pe locul cuvenit lor, aşa cum se cuvine, dar au căzut chiar cu totul în uitare. 
Ca urmare a acestei uitări, aparent neintenţionate, pomenirea lor se întunecă în conştiinţă, iar apoi devin tulburi atat conţinutul cat şi temeiurile lor. 
De aici iau naştere slăbiciunea convingerilor şi şubrezenia credinţei, iar apoi înstrăinarea de ea şi clătinarea în bătaia vânturilor tuturor învăţăturilor mincinoase.
Această cale o străbate oricine dă dovadă de nepăsare faţă de cele dumnezeieşti; şi tot această cale o străbate şi societatea atunci când în rânduielile sale începe să nu mai ia aminte la cerinţele lui Dumnezeu!

Atunci când cele dumnezeieşti trec pe ultimul plan, în societate începe să se înstăpânească emanciparea faţă de cerinţele lui Dumnezeu - în plan intelectual, moral şi estetic - iar secularizarea (slujirea duhului vremii) în politică, obiceiuri, distracţii, iar apoi în educaţie şi în toate instituţiile. 
În ziua de azi, despre cele dumnezeieşti nu gândeşte, nu vorbeşte, nu scrie nimeni şi nici măcar prin minte nu le trece oamenilor să le aibă în vedere în întreprinderile lor. 
Mai trebuie, atunci, să ne minunăm că învăţăturile potrivnice credinţei sunt primite si acceptate  în societate şi că societatea înclină către o necredinţă generală?"

(
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, pp. 230-231)

joi, 8 septembrie 2022

DUMNEZEU CA OASPETE


„În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Și ea avea o soră ce se numea Maria, care, așezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire și, apropiindu-se, a zis: Doamne, oare nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i, deci, să-mi ajute. Și, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijești și pentru multe te silești, dar un singur lucru trebuie: căci Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea. Și, când zicea El acestea, o femeie din mulțime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat și fericit este pieptul la care ai supt! Iar El a zis: Așa este, dar fericiți sunt și cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe el.” Luca 10, 38-42; 11, 27-28

De sarbatoarea Maicii Domnului se citeste acest pasaj evanghelic, din Evanghelia dupa Luca, dar nu pentru ca unul din personajele pericopei este Maria, sora lui Lazar!

In Evanghelia dupa Luca, putem observa ca pildele sale au mai mereu două personaje extreme: vameșul și fariseul;  bogatul și săracu, tâlharul bun și cel rău, Simon leprosul și femeia păcătoasă, fariseul și hidropicul... iar, în această pericopa, Marta și Maria.

De altfel in toate si in noi, toti, exista un dualism: in sinele nostru sunt mereu doua personaje si cred ca sinergia acestor entitati inseamna echilibru! 
Lumea toata este intr-un exhilibru fragil, balansand intre extreme: bine si rau, frumos si urat, diabolic si divin...
În textul nostru extremele sunt Marta și Maria, 
surorile lui Lazar, cel inviat din morti, de catre Iisus Domnul si intruchipeaza două moduri diferite de a-L primi pe Domnul, care le intrase în casă. 

Marta, gazda plina de zel, se zdrobeste toata muncind ca toate sa iasa bine; este, evident, agitata, frământată si suparata cand isi da seama ca este chiar depasita de probleme. Initial tine să facă singura multe lucruri, sa primeasca exclusiv laudele musafirului, să fie perfecta in ochii Lui, să facă fata cu succes acelei vizite speciale!

Simtind insa ca ii e greu sa faca ce isi propusese, Marta este furioasa pe Maria pentru ca nu o ajuta, si indrazneste chiar sa-I spuna asta Domnului Iisus, care considera ca Maria a ales ce trebuia: sa asculte cuvantul lui Dumnezeu!

Pentru Marta, prezența Domnului înseamnă complicatii, muncă si griji. Pentru Maria, prezența Domnului este o binecuvantare si nu face decat sa soarba cuvintele rostite de Iisus! 

Daca tot este pericopa, putem gasi multe puncte in care sa ne regasim!
Modul nostru de a trăi credința se aseamana cu zdroaba Martei, care se implică, face multe lucruri, vrea sa fie apreciata pentru asta și-i critică pe cei care fac altfel!
Pentru Maria, insa „a face” este mai întâi de toate „a asculta”.

Pot primi musafiri, facand un dineu reusit, dar daca abia astept sa plece oaspetii... nu am fost gazda ci doar mi-am prezentat talentele!
A fi gazda… înseamnă a te lasa invadat de gandurile, de ideile, de sentimentele celui ce ti-a trecut pragul, inseamna sa-l asculti!  
Asta inseamna a primi. Și acest lucru este cu totul altceva!
A fi gazda înseamnă a da spațiu persoanei pe care vrei să o primești (in casă, la masă), a o onora in totul, iar găzduirea desavarsita  este ascultarea celuilalt.

Dumnezeu este Cuvântul, El este Mirele, iar noi suntem ascultătorii Cuvântului! Ascultand, devenim ca El!
Dacă însă traim in functie de munca noastra și de cuvintele noastre, de ideile si fantasmele noastre, devenim asemenea fariseilor, drepți poate, dar toată dreptatea este formala, de fatada! 
Și acesta este felul asa-zis caldut de a trai creștinismul.

Comportamentul Martei este unul copilaresc. Ea vrea să merite,  sa ii placa Mantuitorului prin ce face, să cumpere mulțumirea, aprecierea Lui. 
Dupa unii exegeti, Maria este considerata a fi femeia desfranata care a spalat picioarele Mantuitorului cu lacrimi si le-a sters cu pasul sau!
Presupunand ca asa era, Maria a facut un mare pas inainte! 
Îl primește pe Iisus fara sa se arata cine nu e, stă lângă El, oferindu-I atenția și afecțiunea ei totală… Marta insa este, duhovniceste, in urma Mariei…

Unii tin să-i placă lui Dumnezeu, de parca Dumnezeu ar avea nevoie de lucruri pentru a-I plăcea. 
Sunt multi aceia care vor să se mântuiască exclusiv prin ce fac ei!
Unii se comporta de parca Dumnezeu este un despot a carui bunavointa trebuie castigata prin donatii!

Mântuirea este iubirea gratuită pe care ne-o ofera Dumnezeu… 
Dumnezeu ma place cum sunt, ma iarta si ma mangaie, caci sunt creatia Sa! 
Problema este exact invers: 
Dumnezeu este Cel Care vrea sa-L iubesc! El ma iubeste infinit si acestei iubiri eu trebuie sa-i raspund cu iubire - pentru El si pentru ceilalti!

Asta nu înseamnă că eu, iubindu-L tot mai mult și străduindu-mă din răsputeri, până la a si muri pentru El, voi merita iubirea Sa… Nici un om nu merita atata iubire cata ne da Dumnezeu!… 

Omul trebuie doar sa ajunga să înțeleaga că Dumnezeu il iubește, indiferent de incercarile prin care trebuie sa treaca! Atunci el va simti plăcerea și gustul de a trai prin si cu aceasta iubire. Abia atunci va putea iubi așa cum este iubit. 

Iubirile noastre, daca nu sunt asa... sunt trairi egoiste, caci se refera la noi, eu-ul fiind personajul principal - sotul MEU, copilul MEU, mama MEA etc! 
Iubirea care se naste din iubire, din convingerea ca esti iubit, este o iubire pentru care jertfa este o binecuvantare!
Altfel putem sa numim sentimentele, trairile, cum dorim, dar iubirea desavarsita este cu totul altceva!

Marto, Marto, te îngrijești și pentru multe te silești, dar un singur lucru trebuie: căci Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea. zice Mantuitorul! 
Acest singur lucru este Cuvântul pe care-l ascultă Maria, acel Cuvânt care vorbeste despre pătimirea lui Iisus pentru noi…

Noi uram suferinta, dorim doar huzur, sanatate, prosperitate! 
Iisus insa a acceptat, din iubire, sa fie sarac, umil si sa moara ca un talhar! 
Multi crestini merg la biserica sperand ca asa vor fi feriti de necazuri si de boli! Le poti avea pe toate... dar fara iubire ce esti?

DACA DRAGOSTE NU AM, NIMIC NU SUNT! (1 Corinteni)

Fragmentului din cap 10 i se mai adauga azi un verset din cap. urmator, asta pentru a fi clar de ce Maria a ales partea cea buna care nu se va lua de la ea: cuvantul!

... "o femeie din mulțime, ridicând glasul, I-a zis:Fericit este pântecele care Te-a purtat și fericit este pieptul la care ai supt!
Iar El a zis: Așa este, dar fericiți sunt și cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe el.” 

Versetul face aluzie la Maria, Maica Domnului! 
Ea a fost aceea care a ascultat si a crezut Cuvântul lui Dumnezeu. Ea este maică pentru că a primit Cuvântul in launtrul sau, spunand „da”. 
Maria este maică nu doar pentru că L-a născut pe Iisus ci pentru ca, ascultand Cuvantul Lui Dumnezeu, a acceptat, L-a primit, L-a iubit si L-a aparat pe cel pe care Domnul i l-a daruit! 

Dumnezeu e Cuvânt. 
Prin Cuvânt a făcut lumea! A zis si s-a facut
Poate face totul prin Cuvant. 
Dar un singur lucru nu poate, dacă noi nu Îi permitem. 
Nu putem deveni fiii Sai, adică egali cu El, cu forta, adica daca refuzam sa ascultam Cuvântul Său!
Putem sa aprindem candele, sa nu spalam in zi de sarbatoare, ori sa vopsim oua de Pasti... dar daca nu ascultam Evanghelia in Biserica, Tatal Nostru nu ne este o rugaciune de folos, caci El nu ne poate fi Tata!

Amin