marți, 30 iunie 2020

DISCERNAMANTUL - LIBERTATEA NOASTRA

CAPITOLELE 11 si 12  din Evanghelia dupa Matei fac referire la indarjirea cu care poporul evreu refuza sa-L primeasca pe Iisus.

Capitolul 11 s-ar putea imparti in trei parti:
-  Ioan Botezatorul si Iisus:  (11:1 - 19)
-  seria "Vai"urilor, mustrarea unor cetati (11: 20 - 24)
-  multumirea lui Iisus adresată Tatălui si Sa adresata celor osteniti (11: 26 - 30)

Pericopa de astazi se incadreaza, asadar, in prima parte aclasificarii - Ioan si Iisus.


Ca sa facem o analiza, e necesar sa revenim un pic asupra  subiectului Ioan Botezătorul, extrem de important pentru Ev. Matei, caci Ioan este vazut ca veriga care leaga Vechiul Testament de Noul Testament. 

Sf. Ioan Botezătorul reprezinta partea sănătoasă a vechiului Israel, cea care Il recunoaste pe Mesia! 
Ioan Il recunoaste pe Iisus in virtutea faptului că el este interpretul  vointei lui Dumnezeu, facand parte din iconomia dumnezeiască, proorocită de Isaia. 
Sf. Ioan este proorocul prin care Dumnezeu Insusi vorbeste poporului Său si prin cuvintele caruia se adevereste mesianitatea lui Iisus!

In viziunea Sf. Ev. Matei, totul se desfăsoară sub directa îndrumare a lui Dumnezeu. Proorocul Ioan este trimis de Dumnezeu Însusi – în duhul proorocilor întregii istorii a Israelului! 
Dumnezeu va interveni El Însusi, la momentul botezului, pentru a confirma - explicit si minunat - că Cel botezat este chiar Fiul Sau, prin care se împlineste planul Sau, iconomia Sa, voia divina

Ev. Matei concentreaza mesajul Sf. Ioan într-o singură frază, identică dealtfel, cu cea care rezuma propovăduirea Mântuitorului Hristos (4,17): 
"Pocăiti-vă că s-a apropiat împărătia cerurilor." (3,2).

Dumnezeu ne asteapta  pocainta si se bucura necontenit de intoarcerea noastra!

Mantuitorul se compară aici cu Ioan și, din spusele Sale, reiese faptul că ei doi au avut o lucrare comună, dar complementară. 
- Ioan a fost aspru, ascet și dur, care prin toate acestea i-a convins pe unii oameni să vină la pocăință. 
- Iisus Hristos a fost blând, a stat în lume printre păcătoși, a mâncat și a băut cu ei spunand că a venit în lume să-i cheme la pocăință pe cei păcătoși si nu pe cei drepți.
Au fost, iata, 2 tactici dumnezeiești de a chema oamenii la pocăință, Dumnezeu știind că unii vor rezona într-un fel și alții in altfel. 
A mai fost insa o categorie, formata din acei iudei care nu și-au schimbat inima, care nu au primit nici chemarea lui Ioan, nici cea a Domnului Hristos. Acestia i-au acuzat pe amândoi că au demon, demonstrand prin asta nimic altceva decat reaua lor vointa!
Acestora li se adreseaza Mantuitorul!
Domnul Hristos, ca Dumnezeu, a facut totul spre a-i câștiga pe oameni. 
Discernamantul este insa lucrarea pe care trebuie sa o facă omul insusi, prin libertatea conferita de Dumnezeu.
Asta este, in fapt, intelepciunea care il face pe om capabil sa aleaga binele de rau!
„Zis-a Domnul: Cu cine voi asemăna neamul acesta? Este asemenea copiilor care șed în piețe și strigă unii către alții, zicând: V-am cântat din fluier și n-ați jucat; v-am cântat de jale și nu v-ați tânguit. Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, și spun: Are demon. A venit Fiul Omului, mâncând și bând, și spun: Iată om mâncăcios și băutor de vin, prieten al vameșilor și al păcătoșilor. Dar înțelepciunea s-a dovedit dreaptă din faptele ei.
Atunci a început Iisus să mustre cetățile în care se făcuseră cele mai multe minuni ale Sale, pentru că nu s-au pocăit.”
MATEI 11, 16-20

luni, 29 iunie 2020

PETRU - DETINATORUL CHEILOR IMPARATIEI

Evanghelia zilei de astazi, zi de praznic, contine in ea promisiunea facuta Sf. Ap Petru de catre Mantuitorul Hristos, în timpul vieții sale pământești, prin care i-a fagaduit lui „Cheile Împărăției Cerurilor”.

Evenimentul s-a petrecut în timpul unei conversatii purtate cu apostolii Sai: „Și venind Iisus în părțile Cezareii lui Filip, îi întreba pe ucenicii Săi zicând: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Iar ei au răspuns: Unii, Ioan Botezătorul, alții Ilie, alții Ieremia sau unul dintre prooroci. Și le-a zis: Dar voi cine ziceți că sunt? Răspunzând Simon Petru a zis: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu (Mt. 16, 13-16). 

Pentru această hotărâta si esentiala mărturisire, Mântuitorul îl fericește pe Sf. Apostol, zicându-i: „Fericit ești Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri” (Mt. 16, 17). 

Ca răsplată, pentru mărturisirea spontana si plina de adevar, pe care apostolul Simon (Petru), a făcut-o cel dintâi, Mântuitorul i-a zis: 
„... tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui. Și îți voi da ție cheile împărăției cerurilor și orice vei lega pe pământ va fi legat și în ceruri, și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri” (Mt. 16, 18-19).

Prin urmare, când Mântuitorul i-a dat Sfântului Apostol Petru cheile imparatiei,  l-a împuternicit pe acesta să lege și să dezlege păcatele oamenilor: „și orice vei lega pe pământ va fi legat și în ceruri și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri” (Mt. 16, 19).

Petru este, in simplitatea lui, un personaj complex.

Cateva versete mai departe, dupa ce i se revelase adevarul - Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. -  cand Mantuitorul le spune ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni şi de la arhierei şi de la cărturari şi să fie ucis, şi a treia zi să învieze.( 16,21), Petru Ii va spune: 
" Fie-Ţi milă de Tine să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta." (16, 22). 

Si, cu  acest prilej, "El, întorcându-se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi eşti; că nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor"

Evenimentele care aveau sa se succeada - de la impetuoasa declaratie a lui Petru, facuta in timpul Cinei celei de Taina, cum că, daca toţi se vor lepăda de Invăţător, el nu se va lepăda şi chiar de va trebui să moara, tot nu se va lepăda, trecand prin proorocita intreita lepadare de Invatatorul sau, la plansul si pocainta sa ulterioara, pana la restaurarea sa, petrecuta la aratarea Mantuitorului, de la Marea Tiberiadei  - ni-l vor infatisa pe Petru ca fiind apostolul cu firea cea mai nestapanita!

Dincolo de toate  contrarietatile posibile, trebuie să preamărim mărturisirea hotărâtoare a dumnezeirii lui Iisus Hristos pe care Apostolul Petru a facut-o!
Petru avea o natura vulcanica insotita totusi de o anume tandrete. Era un om devotat, desi framantat de atacurile satanei, si avea o credinta bruta, de piatra, dar curata, credinta care avea sa fie modelata tocmai de caderile sale!

Din contextul Scripturii, intelegem insa si faptul că Mântuitorul a făgăduit puterea legarii si dezlegarii de pacate, nu doar lui Petru ci tuturor Apostolilor

Aceasta se va întâmpla la doar câteva zile dupa mărturisirea marelui Apostol, cand Mantuitorul se adreseaza tuturor apostolilor:
„oricâte veți lega pe pământ, vor fi legate și în cer, și oricâte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în cer” (Mt. 18, 18). 

„Împărăția Cerurilor”  este „împărăția darului” sau Biserica
pe care Mântuitorul a făgăduit că o va zidi pe piatra credinței și a mărturisirii lui Petru.

După un obicei stravechi, cunoscut atat 
la evrei cat si la mai toate popoarele, înmânarea cheilor înseamna încredințarea stapanirii asupra unei case  sau asupra unei averii (Is. 22, 22; Apoc. 3, 7).

Cuvintele Mântuitorului: „și-ți voi, da ție cheile Împărăției Cerului”, trebuie înțelese tocmai prin prizma semnificatiei stravechi a acestui gest; astfel, Sfântului Apostol Petru i s-a dat puterea de a închide și a deschide intrarea în această împărăție, adica de a primi în sânul Bisericii sau de a îndepărta de la ea, de a lega și de a dezlega păcatele oamenilor. 
Pentru că poate să fie membru al Bisericii numai acela care, prin pocăință, va primi iertarea păcatelor, iertare acordata de Dumnezeu prin slujitorii Bisericii. 

In cheile imparatiei, daruite Sf. Ap. Petru, rezida simbolul stăpânirii bisericești, care are împuternicire de la Domnul nostru Iisus Hristos să lege și să dezlege, să ierte sau să nu ierte, să deschidă sau să închida intrarea în Sfant lacasul ei (Mt. 18, 17).

Biserica leagă, și Biserica dezleagă, cum spune Fericitul Augustin . Caci Biserica, întemeiată pe piatra cea din capul unghiului, adică pe Domnul nostru Iisus Hristos (Efes. II, 20), leagă și dezleagă!
Să se înfricoșeze deci și cei legați și cei dezlegați; cei dezlegați să nu cadă iar sub aceeași osândă, iar cei legați să nu rămână în aceeași stare pentru totdeauna, având în vedere, că în afară de Biserică nu se poate primi dezlegare”.

SARBATOARE BINECUVANTATA!

„În vremea aceea, venind Iisus în părțile Cezareei lui Filip, îi întreba pe ucenicii Săi, zicând: 
Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? 
Iar ei au răspuns: 
Unii spun că ești Ioan Botezătorul, alții, Ilie, alții, Ieremia sau unul dintre proroci. 
Atunci Iisus le-a zis: 
Dar voi cine ziceți că sunt Eu? 
Răspunzând, Simon-Petru a zis: 
Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. 
Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: 
Fericit ești, Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl Meu Cel din ceruri. Și Eu îți zic ție că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui. Și îți voi da cheile Împărăției cerurilor; și orice vei lega pe pământ va fi legat și în ceruri, și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri.MATEI 16:13-18

duminică, 28 iunie 2020

IN LOCUL GRIJILOR ...CAUTAREA CELOR DUMNEZEIESTI

“Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat.” (Matei 6, 22)
Duhul este pentru suflet ceea ce ochiul este pentru trup, ne spune Sf. Ioan Gură de Aur.
Harul lui Dumnezeu este pentru sufletul omului, așa cum ochiul este pentru trup. Ochiul pentru trup este călăuză. Ne arată mereu drumul bun și ferit de obstacole, pe care trupul, în întregul lui, vrea să-l aleagă. Dacă ochii noștri se întunecă, dacă orbim, atunci tot trupul nostru va avea de suferit. Răni, durere, frustrare că nu se mai poate descurca simplu și ușor. Deznădejde că nu mai poate să se bucure de lumină… Că nu mai poate vedea chipul drag al aproapelui și natura minunată a lui Dumnezeu.
La fel și atunci când sufletul omului pierde Harul lui Dumnezeu, adică pierde comuniunea cu Duhul Sfânt, sufletul își pierde pacea.  Sufletul își pierde lumina. Sufletul nu mai are călăuză pe Duhul Sfânt în toate alegerile vieții.  Sufletul se întunecă… Deznădăjduiește… Suferă… Nu mai vede frumosul în el și nici în aproapele…  De aceea când omul pierde Harul lui Dumnezeu, tot trupul lui e întunecat, e în suferință.  Trăiește starea de iad… adică lipsa prezenței / comuniunii reale cu Dumnezeu.
“Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!” (Matei 6, 23)
Prin urmare dacă avem grijă să ne păstrăm ochii sănătoși, atunci să purtăm grijă și de sufletul nostru.  Adică de mintea noastră…. cea care cârmuiește întreaga noastră ființă.  Să-i dăm minții să macine doar cele bune, cele sfinte, cele pline de folos. Și atunci și ea va rodi în noi gândurile curate… și va putea primi ușor lumina dumnezeiască.
De aici înainte începe un subiect foarte interesant, foarte popular printre noi oamenii: grijile lumii. Un subiect mult discutat între creștini, în cărțile sfinte, între preot și fii duhovnicești… în biserici, în mănăstiri, în tot spațiu Bisericii Ortodoxe.
Iată cum continuă Domnul Iisus Hristos discursul său:
“Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.” (Matei 6, 24)
Mamona este zeul banului. Este domnul banului, a bogățiilor lumești. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că Domnul Iisus Hristos încearcă să ne desprindă sufletul de iubirea de averi, de iubirea de bani.
Iubirea de bani se leagă de siguranța viitorului. De altfel, acest gând, nu este o simplă speculație,ne aduce aminte de pilda bogatului căruia i-a rodit tarina, în care spune că-și va strica hambarele și va face altele și mai mari,  pentru a avea destul, în așa fel încât să mânânce, să bea și să se veselească mult timp de acum înainte. Deci, lăcomia de bani / de averi, este, de fapt, dorința omului de a-și asigura un viitor în care să aibă mereu cele necesare, să-și poată asigura plăcerile lumești pe care le îndrăgește. În adevăr că omul nu se îndrăgostește de materialul din care sunt făcuți banii, nici de hârtie, nici de aur, ci de ceea ce poate cumpăra cu ei...
Omul e, prin firea lui, programat să fie veșnic, creat de Dumnezeu să nu mai intre în neființă. Stie in sinea lui că e veșnic, și chiar dacă nu știe, vrea să trăiască cât mai mult…. și să se bucure de viață!  
Chiar dacă murim, murim doar cu trupul, și la a 2-a venire a Domnului Hristos, sufletul nostru își va recăpăta sufletul și vor merge împreună ori la osânda veșnică, ori la viața veșnică. De aceea caută în bani o siguranță a vieții lui.
Văzând cât de dezechilbrată e lumea în care trăim, cât de învolburată și schimbătoare, și cât de ușor vremurile se pot răsturna de la bine la rău și de la rău la bine, omul caută un stâlp al siguranței. Și de aceea se agață de bani, de averi, căci vede că prin ele își poate asigura, cel puțin pe termen scurt, cele pe care le râvnește.
Domnul Iisus Hristos pune iubirea de bani, pe domnul banilor, pe „zeul” mamona, față -n față cu slujirea și încrederea în Dumnezeu.
“De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?” (Matei 6, 25)
Ne încurajează să avem încredere în Dumnezeu, că El ne va da toate; să nu avem ca stâlp al siguranței noastre în viitor, banul, ci pe Domnul Însuși.
Într-un fel omul e creat să aibă nădejdea in viitor. Fără asta nu poate trăi, se consumă, se tulbură cu gândurile și moare… Dumnezeu știa asta. El l-a creat pe om așa. Dar nădejdea să-i fie de la El.
Dacă înțelegi că viața ta curge din Dumnezeu către tine, și ca te susține permanent în toate ale trupului și sufletului tău, dar și în toate ale mediului înconjurător, e deja mare lucru!
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Domnul Hristos nu ne poruncește aici să nu muncim, ci să nu ne îngrijorăm… să nu stăm cu gândul la împlinirea acestor nevoi, căci știe Domnul că avem toate aceste trebuințe. Căci chiar El ne-a creat astfel.
După ce spune:
“Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?” (Matei 6, 26)
Adaugă:
“Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot?” (Matei 6, 27)
Cine îngrijindu-se excesiv ar putea să-și împlinească ceea ce și-a propus? Sf. Ioan Gură de Aur, spune că dimpotrivă, chiar și atunci când considerăm, într-un anumit aspect al vieții, că noi am avut cea mai mare parte de merit / noi am muncit cel mai mult, chiar acolo e providența divină. Chiar acolo se vede grija lui Dumnezeu, Care face ca toate să fie posibile. 
Deși casa este construită de muncitori, în spatele acestei munci stă PRONIA CREATORULUI (purtarea Lui permanentă de grijă). Inspirația oferită de El oamenilor, puterea de muncă dată oamenilor, Legile Creației care fac posibilă construirea unei case.
Creșterea staturii cu un cot nu este în puterea oamenilor. Căci e înscris în noi genetic, de la zămislirea în pântecele maicii noastre, care ne va fi înălțimea. Asta arată că nu suntem stăpâni nici pe trupul nostru, deși face parte din noi, că nu funcționăm ca ființe independente, ci în comuniune cu Creatorul. Existăm doar prin El și în El.
“Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia.” (Matei 6, 28-29)
Dacă hrana este neaparat necesară viețuirii, hainele sunt secundare în importanță. Prin urmare, grija față de felul în care ne îmbrăcăm ar trebui să fie mult mai mică față de grija asigurării hranei. Dacă Dumnezeu a rânduit o asemenea frumusețea florilor câmpului… care par la prima vedere că nu sunt necesare la nimic… cum oare nu va rândui el haine omului, pentru care a fost creată LUMEA ?Dacă se îngrijește așa de mult, oferind frumusețe robilor (crinilor), cum oare nu se va îngrji El să ofere și mai multă frumusețe stăpânului (omului)? zice Sf. Ioan Gură de Aur.
Dumnezeu l-a creat pe om neîmbrăcat. Practic, dacă vă gândiți bine, suntem singurele creaturi ÎMBRĂCATE din toată Creația. 
Hainele nu sunt ale noastre… nu sunt parte din trupul nostru. E vizibil și clar de înțeles, că nu sunt din noi… nu sunt din firescul nostru…. Ci sunt un adaos. Un adaos ulterior la ființa noastră trupească. Firesc ar fi fost ca noi, oamenii, să stăm unii cu alții goi, fără să ne rușinăm. Așa cum stau pruncii cei mici unul lângă altul, și se joacă, goi fiind, fără să știe că sunt goi, fără să simtă rușinea. 
Firesc ar fi să fim toți dezbrăcați. Sau: E NEFIRESC că suntem îmbrăcați. Pentru că hainele au apărut abia după ce omul a căzut în păcat, abia atunci Adam a simțit rușinea, abia atunci s-a ferit de Dumnezeu, „gol” fiind, într-un tufiș. Neascultarea omului de Dumnezeu, gustarea din fructul oprit, din fructul pomului cunoștinței binelui și a răului, a adus omului rușinea și, implicit, nevoia de a se îmbrăca. E atât de nefiresc că suntem îmbrăcați, la fel cum ni s-ar părea nefiresc să vedem un pește în apă cu pantaloni scurți ori un porumbel cu cască de zbor.
Căderea omului în păcat, prin neascultare, a dus la retragerea Harului lui Dumnezeu de la el, într-o anumită măsură. 
Redobândirea acestui Har Dumnezeiesc, ne readuce în acea situație de firesc de la începutul creației…. și mult mai mult….Grijile se transformă în funii care ne leagă fedeleș, și ne fură libertatea.
Nu știu, cum vom fi în împărăția cerurilor, îmbrăcați sau debrăcați, dar cu siguranță cei care vor ajunge acolo, vor trăi prin Duhul Sfânt. Iar acolo nu va mai exista neputință, ispită, îndemn la rău, gând potrivnic, lascivitate… Ci doar Dumnezeu care va fi totul în toate. 
Dar la sfârșitul acestui discurs al Domnului nostru Iisus Hristos despre indemnul de a nu ne lega de grijile trupului, stă un aspect foarte important. Acela de a căuta împărăția cerurilor. Să nu ne îngrijim excesiv pentru mâncare, ca să putem mai ușor a căuta împărăția cerurilor. Să nu ne îngrijim excesiv pentru haine, ca să putem mai ușor a căuta împărăția cerurilor. Să nu ne legăm prin grijă de pământ, ca să ne înălțăm mai ușor la ceruri! Grijile sunt greutăți care atârnă de sufletul nostru, care se zbate să ajungă la cer. Interesant este că astăzi trăim într-o lume excesiv de grijulie față de hainele pe care le poartă - tocmai un semn al căderii ei.
Și iată ce spune Mantuitorul: Că nici Solomon, în toată măreția lui, în toată bogăția lui, nu s-a îmbrăcat asemenea unui crin!
Mătasea hainelor și broderiile complexe, finețea materialelor, și măiestria artiștilor care i-au creat hainele, nu se ridică la frumusețea simplă – curată și la mirosul proaspăt al crinilor câmpului. Solomon, cel mai bogat om al planetei în vremea lui… cel mai înțelept…. cel care a ridicat Templu Domnului, din cele mai bune materiale existente la vremea aceea… nu s-a îmbrăcat niciodată atât de frumos ca un crin!
Poate ca pentru ochiul nostru fandosit de azi, crinii câmpului nu se ridică la înălțimea frumuseții artistice realizate de om în istorie…  Ca să vedem frumusețea ar trebui să ne lăsăm curățiți de păcate! Deci, dacă Dumnezeuîmbracă câmpul  așa de frumos cu iarba , oare nu cu mult mai mult ar face asta pentru noi…..?
Cu ce oare vrea Domnul insa să-l îmbrace pe om?
„Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat” (Galateni 3, 27) Cu haina botezului, cu haina Harului lui Dumnezeu, cu Duhul Sfânt care este Iubirea Personificată a Tatălui către Fiul.
Dumnezeu vrea să-l îmbrace pe om în Haina Iubirii. Dumnezeu vrea să-l îmbrace pe om în Haina iubirii Sale pe care o arată Fiului Său. Vrea să ne facă fii ai Săi, așa cum Fiul este în mod ființial / natural, Fiu pentru El.
Dacă am experimenta măcar câteva clipe frumusețea în care vrea să ne îmbrace Dumnezeu, o viață întreagă am căuta această frumusețe! Niciodată nu am mai căuta altceva…
De aici hainele neglijente ale călugărilor…. De aceea hainele ponosite ale pustnicilor
Prin haine icercăm să ne deosebim unii față de alții. Prin haine ne mândrim, ne poziționăm social, ne arătăm mai bogați, mai sus pe scara socială.”Haina face pe om” zice un proverb românesc.
Dar Scriptura zice invers. Spune Sf. Apostol Iacob să nu căutăm la fața omului, la hainele lui, și să-l judecăm.
“Fraţii mei, nu căutând la faţa omului să aveţi credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul slavei. Căci, dacă va intra în adunarea voastră un om cu inele de aur în degete, în haină strălucită, şi va intra şi un sărac, în haină murdară, iar voi puneţi ochii pe cel care poartă haină strălucită şi-i ziceţi: Tu şezi bine aici, pe când săracului îi ziceţi: Tu stai acolo, în picioare, sau: Şezi jos, la picioarele mele, n-aţi făcut voi, oare, în gândul vostru, deosebire între unul şi altul şi nu v-aţi făcut judecători cu socoteli viclene?” (Iacob 2, 1-4)
Nu e cazul sa ne pledam pentru o lume fără haine, ci mai curand pentru o lume care cere să se îmbrace cu HAINA ÎMPĂRĂȚIEI CERURILOR. Ce haină a pregătit Dumnezeu omului !
“Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?” (Matei 6, 31)
Adica sa ne lasam viața în mâinile lui Dumnezeu. sa muncim ca să avem cele necesare, dar sa dam și altora și Domnul mereu va suplini ceea ce lipsește.
“Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele.”  (Matei 6, 32)
După mâncare și dupa haine fug oamenii care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu. Dar când omul Il cunoaște pe Domnul, este rănit de frumusețea Harului, si tanjeste permanent după Har.
“Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.” (Matei 6, 33)
Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu, implinind poruncile Domnului. Îl vom descoperi pe Dumnezeu în poruncile Lui. Împlinindu-I poruncile, vor dispărea inegalitățile din această lume. Vor dispărea sărăcia, bogăția, autoritatea, pozițiile sociale, invidia, pizma, certurile între oameni, bolile, etc. Va dispărea păcatul. Degeaba căutăm mâncare și băutură și vrem să fim și fericiți. Căci împărăția cerurilor nu este mâncare și băutură. Fericirea nu va veni din aceastea. Ci din împlinirea poruncilor Domnului.
Sa cautam cele dumnezeiești, și celelalte Domnul ni le va da la bună vreme, exact cât avem nevoie! 
Amin
Serile Biblice
Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; oare nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât haina? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Pentru că după toate acestea se străduiesc păgânii; doar ştie Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă.
Matei 6, 22-33 

sâmbătă, 27 iunie 2020

TRAINICIA ASCULTARII

Pericopa zilei de azi ne readuce la cap 7 din Evanghelia dupa Matei, Predica de pe Munte, mai precis la finalul acestui capitol, care are o concluzie esentiala.

Dar sa ne amintim versetele anterioare:

„Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune.” (Matei 7, 17-18)

Cuvintele insala de multe ori! Oamenii incearca sa ne spuna ce vrem sa auzim nu ceea ce chiar sunt sau cred ei! Intenționat sau nu… Fapta nu minte…. Faptele sunt adevărata fața a omului!

Sa nu ne lasam convinsi doar de cuvinte ci sa judecam dupa fapte  pe cei care ne invata si ne conduc! 

Nu doar cele vizibile, vandute ca reclama… nu doar la faptele facute in public sa privim ci la cele de zi cu zi, la comportamentul lor cotidian, si abia așa vom putea trage concluzii!

„De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte.” (Matei 7, 20)

Nimeni, nici chiar cei care au făcut minuni mari în vremea Lui, la începuturile creștinismului, în alte vremuri, pana azi, dacă nu au ROADELE DUHULUI nu pot intra în împărăția cerurilor.

Dacă o viață întreagă ești milostiv…. și ajuți mii de oameni, dar sufletul tău  nu s-a schimbat,  nu s-a despătimit, nu s-a curățat… e degeaba. 

Acum ajungem la finalul capitolului 7 și finalul predicii de pe munte, tema de azi. Un final extraordinar!

“De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi la îndeplineşte asemăna-se-va bărbatului înţelept care a clădit casa lui pe stâncă. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă. Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le îndeplineşte, asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip.

Şi a căzut ploaia şi au venit râurile mari şi au suflat vânturile şi au izbit casa aceea, şi a căzut. Şi căderea ei a fost mare. Iar când Iisus a sfârşit cuvintele acestea, mulţimile erau uimite de învăţătura Lui. Că îi învăţa pe ei ca unul care are putere, iar nu cum îi învăţau cărturarii lor.”
(Matei 7, 24-29)

„Fără Dumnezeu nu se poate fapta bună a se săvârși; de aceea, Hristos zice „asemăna-se-va bărbatului înţelept”zice Sf. Teofilact al Bulgariei. „Piatra” este Hristos. Iar „casa” este sufletul.„Deci, cela care își „va zidi” sufletul său pe lucrarea poruncilor lui Hristos, pe acesta nici „ploaia” – adică diavolul care-a cazut din cer – nici „râurile” – adică oamenii cei supărători, care de la o ploaie ca aceasta se înmulțesc, nici „vânturile” – adică duhurile răutății – și, în scurt, nici o ispită nu-l poate surpa pe unul ca acesta” zice Sf. Teofilact al Bulgariei.

Toate cuvintele pe care le-a spus Domnul în predica de pe munte, în capitolele 5, 6 sau 7, dacă le-am auzit dar nu le împlinim… nimic nu am făcut. 
La primele ispite vom cădea amarnic. 
Dacă le vom împlini ele vor fi pentru noi  zid de tarie, strajă sufletului și trupului. 
Împlinirea poruncilor lui Dumnezeu este PUTERE pentru om. 
Cine împlinește poruncile Domnului, își zidește sieși CETATE de nezdruncinat împrejurul vieții sale. Și va rezista în orice situație… Căci în cetate, în mijlocul ei, este altarul pe care stă Hristos.

Îl vom afla pe Dumnezeu  în chiar poruncile Lui. Îl vom afla  imediat pe Dumnezeu  împlinindu-I poruncile. 

Si asta este o mare taină….
Caci Dumnezeu este in iubirea pe care a asezat-o în poruncile Lui.

De aceea,  sa nu citim degeaba Sfânta Scriptură, sa nu ascultam degeaba Evanghelia lui Hristos în biserica. Ci sa punem în faptă!. Asa vom simți comoara ascunsă în cuvant. 

Împlinirea poruncilor Domnului este cea mai puternică armă a creștinului.

Domnul era urmat de o mulțime de oamenii simpli, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, nu de cărturari și farisei, nu de cei care-l priveau cu suspiciune, ci de oamenii care-i sorbeau cuvintele, care se bucurau să stea lângă El. 

Un lepros s-a apropiat de Domnul și inchinuanu-I-se,  I-a spus direct:
 Doamne, dacă voieşti, poţi să mă curăţeşti.

“Şi coborându-Se El din munte, mulţimi multe au mers după El. Şi iată un lepros, apropiindu-se, I se închina, zicând:
 Doamne, dacă voieşti, poţi să mă curăţeşti. Şi Iisus, întinzând mâna, S-a atins de el, zicând: Voiesc, curăţeşte-te. Şi îndată s-a curăţit lepra lui. Şi i-a zis Iisus: Vezi, nu spune nimănui, ci mergi, arată-te preotului şi adu darul pe care l-a rânduit Moise, spre mărturie lor.” (Matei 8, 1-4)

Lepra fiind o boală contagioasă, cei atinsi de ea trebuiau să stea în afara cetății, departe de oameni, ca să nu ii infecteze și pe alții. Dacă un om lepros s-ar fi apropiat de un alt om, acesta s-ar fi speriat și s-ar fi îndepărtat imediat, de frica bolii care aduce  mutilarea muta a trupului. 

Domnul insa nu s-a temut. 

Evanghelistul Luca spune chiar că acest lepros s-a așezat la picioarele Domnului. 
Domnul nu se teme. Degradarea  morții, prezenta în toate, nu putea să lucreze în Cel fără de păcat. 

Nu se mai pomenise niciodată în Israel ca un lepros să fie vindecat! Lepra e o boală cumplită, în care se tocesc oasele extremităților trupului: oasele mâinilor, picioarelor, nasul, etc… se macină încet… fără durere… Lepra mutilează încet si sigur. Desfigurează omul. Strică frumusețea dăruită lui de Dumnezeu.

Cerându-i să-l vindece, subintelegem ca leprosul recunoaște, înainte de orice, puterea Dumnezeiască a lui Iisus. 

E ca și cum i-ar fi zis: Știu că ai puterea să mă vindeci, căci ești Dumnezeu, deeci daca vrei, vindecă-mă! 
Si Domnul Hristos, răspunde ferm: „Voiesc, curăţeşte-te.”

E același răspuns care ni-l dă și noua pana astăzi. 

"Da,  vreau să te curățești de păcate. Dar tu vrei? 

Vindecare leprosului este interpretată de sfinții părinți și la figurat….vorbind si de o vindecare sufletului. 
Fără voința omului, fără conștientizarea păcatelor, Dumnezeu nu poate vindeca pe nimeni de nimic!

Mai înainte insa de a-i răspunde, Mantuitorul i-a cerut omului să-și întindă mâna. 

In fata tuturor il va vindeca pe om prin atingere, prin puterea dumnezeirii Lui! El aducea vindecare si prin cuvânt dar și  prin fapta!

După ce-l vindecă, Domnul 
îi spune: 

Vezi, nu spune nimănui, ci mergi, arată-te preotului și adu darul pe care l-a rânduit Moise, spre mărturie lor.”

Vezi, nu spune nimănui…”

Domnul nu a facut minuni din slavă deșartă,  ca o demonstratie, în fața oamenilor!

I-a vindecat pe cei bolnavi, suferinzi de ani de zile,pentru a-i scapa de suferinte dar si pentru a le spori credința lor si a celor din jur. 

Domnul Hristos îi sugreaza leprosului să nu meargă să-L laude… deși știa că acesta nu va putea sa tacă, fiind martorul unei asemenea minuni. Știa că acest om vindecat trupește, va striga în gura mare de bucurie…

Apoi îl trimite către preot: „mergi, arată-te preotului şi adu darul pe care l-a rânduit Moise, spre mărturie lor.”

Caci preotul era cel care trebuia să constate vindecare leprosului și re-acceptarea lui în comunitate.  

Domnul arată inca o data că împlinește legea lui Moise, dată chiar de Tatăl prin Vechiul Testament.
Poruncile raman!  Ele nu sunt doar arme și zid, ci ele sunt cele care zidesc castelul, palatul, casă sufletului… Zidesc un suflet frumos… Zidesc biserică și altar în inima noastră… 
Poruncile fac trupul CATEDRALĂ a Dumnezeului Celui Preaînat

Amin

Serile biblice


„Zis-a Domnul: Oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le îndeplinește asemăna-se-va bărbatului înțelept care și-a clădit casa pe stâncă. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă. Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele și nu le îndeplinește asemă­na-se-va bărbatului nechibzuit care și-a clădit casa pe nisip. Și a căzut ploaia și au venit râurile mari și au suflat vânturile și au izbit în casa aceea și a căzut; și căderea ei a fost mare. 
Iar când Iisus a sfârșit cuvintele acestea, mulțimile erau uimite de învățătura Lui. Că îi învăța pe ei ca Unul care are putere, iar nu cum îi învățau cărturarii lor. Deci, coborându-Se El din munte, mulțimi multe au mers după El. Și, iată, un lepros, apropiindu-se, I se închina, zicând: Doamne, dacă voiești, poți să mă curățești! Și Iisus, întinzând mâna, S-a atins de el, zicând: Voiesc, curățește-te! Apoi îndată s-a curățat lepra lui. Și i-a zis Iisus: Vezi, nu spune nimănui, ci mergi, arată-te preotului și adu darul pe care l-a rânduit Moise, spre mărturie lor.” MATEI 7, 24-29; 8, 1-4

vineri, 26 iunie 2020

INTRE NADEJDEA CRESTINA SI SPERANTA CA SURSA DE SUFERINTA

Noaptea trecuta nu am putut inchide un ochi. Mi-am spus rugaciuni, mi-am pus dopuri in urechi si tot am ravasit patul rasucindu-ma. Asa ca, am sfarsit prin a renunta... 
Mi-am facut un ceai si am rasfoit cateva carti gasite pe internet.

Asa am ajuns la un text scris de un autor francez din secolul XIX, Auguste de Villiers de L’Isle-Adam
Mica istorioara, de numai cateva pagini, este intitulata Tortura prin speranță (1888,Paris) - si am auzit de ea citind  "Jurnalul Fericirii" lui N Steinhart unde este amintita in treacat.

Actiunea acestei scurte povesti se petrece in vremea Inchizitiei. 
In beciurile unde condamnatilor li se aplicau cele mai cumplite torturi se afla si rabinul Aser Abarbanel, un evreu din Aragon, care de aproape un an indura cele mai inventive suplicii.
Marele Inchizitor  vine sa il anunte ca in ziua urmatoare
suferintele lui aveau sa se sfarseasca. Cum nu se lepadase de religia lui cu toate "insistentele" dureroase, rabinul avea sa fie ars pe rug. In fine, inchizitorul ii descrie cat mai infricosator scena mortii sale care, din pricina multor condamnati si a putinelor lemne ale rugului, avea sa fie lunga si dureroasa!
Bietul rabin ramane naucit dupa plecarea inchizitorului, cu toate simturile rascolite de frica mortii. 

In agitatia care il cuprinde, rabinul atinge niste usi care, in mod neasteptat, se dovedesc a nu fi inchise... 
Omul, destabilizat de descoperire, ajunge sa iasa totusi pe niste culoare pe unde, din cand in cand, treceau temnicerii dar... miraculos, nimeni nu-l observa, de parca frica il facuse invizibil. 

Furisatul prin holurile lungi il secatui si de putina forta de care mai dispunea si de simtul vederii, ca dealtfel de toate celelalte simturi. Inima ii batea mai-mai sa ii iasa din piept dar speranta de a scapa ii dadea putere. 

Sarmanul rabin pierduse notiunea timpului ratacind prin coridoarele intunecoase si umede cand, la un moment dat, simtii un curent puternic de aer rece. Ii trecu prin minte ca ar putea sa se afle in fata unei usi care sa-i aduca libertatea. 

Impinse usa veche de fier ruginit ce-i iesi in cale si... stupoare: ea se deschise la prima atingere cu un scartait puternic. 
Zgomotul aproape ca i-a oprit inima de frica. Ba mai auzi si un zgomot de pasi care ii ingheta total sangele in vine numai ca temnicerul, care tocmai trecu pe langa el, nu-l remarca. 

Revenindu-si in pic din emotii, realiza ca este afara si, desi era o noapte neagra si rece, bucuria de a fi reusit sa evadeze ii hrani puterile si incepu sa fuga fericit spre padure.

Dar, tocmai cand se socoti  scapat, Rabinul Aser Abarbanel, cu ochii scosi din orbite si gafaind ca un animal prins in capcana, se trezi in bratele scheletice ale Marelui Inchizitor, Dom Arbuez! 

Dezmeticindu-se înțelese insfarsit că toate etapele asa-zisei sale evadari nu fusesera decât o ultima tortură perfid planificată, o tortura numita speranta

Marele Inchizitor, cu ton acuzator și priviri ucigatoare, ii murmură în ureche, cu respirație fierbinte si urat mirositoare:

- Ce-i, copile! Doar nu 
voiai sa ne parasesti tocmai in ajunul apropiatei tale mantuiri!

Nădejdea este una dintre vir­tuțile teologice, alături de credin­ță și de dragoste. 
Și totuși, spe­ran­ța poate cunoaște deviatii care sa o transforme din virtute intr-un chin, intr-o suferinta lunga si grea.

Nu trebuie să fii victima unei masinatiuni odioase, ca aceea descrisa in povestioara lui Auguste de Villiers de L’Isle- Adam, pentru ca nădejdea ta sa devina rana care sa te indurereze pana la a te ucide.
Este destul sa nadajduiesti in chip eronat!

Azi totul se planifica, viata fiind prevazuta in desfasurarea ei in cele mai mici amanunte. Asta insa inseamna sa nu te increzi in Dumnezeu!  


Speranta, nadejdea crestina, nu inseamna planul tau binedefinit ci voia lui Dumnezeu! 
Proiectele noastre ambitioase nu lasa azi loc lui Dumnezeu si nici voii Sale. De aceea speranta de implinire a viselor inchipute de noi, cu vointa si insistenta, este un fel de a-L exclude pe Dumnezeu din ecuatie. 
Pe El Il folosim pentru micile noastre neputinte, rugandu-L, eventual, sa castigam la Loto! 😄

Dar asta nu este nadejdea crestina ci ambitia, vointa  noastra spre implinirea viselor noastre lumesti din care Il excludem pe Dumnezeu! 
Urmarindu-ne scopurile cu incrancenare, Il dam la schimb pe El pentru bunastarea si opulenta omeneasca, pentru viata in huzur si falsa stabilitate!

Nădejdea ca virtute teologică nu are un scop in sine.

Ea se manifesta ca speranta in mila lui Dumnezeu, convinsi fiind de dragostea Lui, increzatori fiind in logica divina care merge dincolo de orice vis ori plan omenesc. 

Speranța care nu tinteste catre Dumnezeu este vanare de vant si mai devreme sau mai tarziu se va transforma in suferinta, in deznadejde! 
Acest fel de a spera poate deveni chiar ucigator de suflet pentru cei care confunda visele proprii bazate pe ambitii cu virtutea nadejdii crestine! 

Singurul lucru pe care avem voie sa I-l cerem lui Dumnezeu este ca El sa aiba mila de noi si sa ne trimita Duhul Sfant care sa ne mangaie si sa ne intelepteasca, sa ne dea gandul cel bun si sa ne ajute sa facem alegerile cele bune!

miercuri, 24 iunie 2020

DE SANZIENE

Se spune ca ziua de azi, a Sanzienelor, poarta in ea o picatura din miracolul care a facut ca Elisabeta, descendenta din semintia lui Aaron, femeie  stearpa si deja batrana, sa zamisleasca pe Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului.

Aflati inca sub bucuria harul Cincizecimii, o stare de sublima bucurie se reverbereaza astfel incat in jurul acestei zile ceva miraculos pluteste in aer!

Ca este asa... o pot spune doar cei care, atenti fiind, au simtit o boare de har  coborand peste ei in preajma acestei sarbatori!

Eu cred in semnele acestei zile!

Inainte de orice, nasterea Sfantului Ioan, "cel mai mare dintre cei nascuti din femei" si cel mai mic dintre cei din Imparatia Domnului, este o sarbatoare a verii, a spicelor, a vietii in aer liber... a promisiunilor de casatorie, o zi a bucuriei!
E momentul luminii, ajunsa la maximum, in ziua solstitiului de vara, care incepe sa se micsoreze usor pana a permite sa straluceasca Lumina Vietii prin Nasterea lui Hristos!

Pana la sarbatoarea Sfintilor Petru si Pavel, trecand prin toate binefacerile mistice ale Sf Sarbatoari a Sanzienelor, nasterea Botezatorului, natura intreaga se bucura si ne bucura! 
Soarele ne daruieste lumina sa cu toata generozitatea.

Sfanta Scriptura tine si ea pasul, umplandu-ne sufletele cu intelepciunea ei.

Eu cred ca orice eveniment petrecut in timpului Sanzienelor este de luat in seama asa ca... sa ramanem treji!

La multi ani Ioanelor si Ionilor caci, e ziua lor de bucurie!
„Deoarece mulți au încercat să alcătuiască o istorisire despre faptele deplin adeverite între noi, așa cum ni le-au lăsat cei ce le-au văzut de la început și au fost slujitori ai Cuvântului, am găsit și eu cu cale, preaputernice Teofile, după ce am urmărit toate cu de-amănuntul de la început, să ți le scriu pe rând, ca să te încredințezi despre temeinicia învățăturii pe care ai primit-o. Era în zilele lui Irod, regele Iudeei, un preot cu numele Zaharia, din ceata preoțească a lui Abia, iar femeia lui era din fiicele lui Aaron și se numea Elisabeta. Și erau amândoi drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile și rânduielile Domnului. Dar nu aveau nici un copil, deoarece Elisabeta era stearpă și amândoi erau înaintați în zilele lor. Și pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu, în rândul săptămânii sale, a ieșit la sorți, după obiceiul preoției, să tămâieze, intrând în templul Domnului. Iar toată mulțimea poporului, în ceasul tămâierii, era afară și se ruga. Și i s-a arătat Îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii. Văzându-l, Zaharia s-a tulburat și frică a căzut peste el. Iar Îngerul a zis către el: Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată și Elisabeta, femeia ta, îți va naște un fiu și-l vei numi Ioan. Și bucurie și veselie vei avea, iar de nașterea lui mulți se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură amețitoare și încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Iar pe mulți din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Și va merge înaintea Lui cu duhul și cu puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților spre copii și pe cei neascultători la înțelepciunea drepților, ca să gătească Domnului un popor pregătit. Și a zis Zaharia către înger: După ce voi cunoaște aceasta? Căci eu sunt bătrân și femeia mea înaintată în zilele ei. Și Îngerul, răspunzând, i-a zis: Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu. Și am fost trimis să grăiesc către tine și să-ți binevestesc acestea. Și, iată, vei fi mut și nu vei putea să vorbești până în ziua când vor fi acestea, pentru că n-ai crezut în cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor. Și poporul aștepta pe Zaharia și se mira că întârzie în templu. Și, ieșind, nu putea să vorbească. Și ei au înțeles că a avut vedenie în templu; iar el le făcea semne și a rămas mut. Și când s-au împlinit zilele slujirii lui la templu, s-a dus la casa sa. Iar după aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zămislit și cinci luni s-a tăinuit pe sine, zicând: Că așa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea. Și după ce s-a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un fiu. Și au auzit vecinii și rudele ei că Domnul a mărit mila Sa față de ea și se bucurau împreună cu ea. Iar când a fost în ziua a opta, au venit să taie împrejur pruncul și-l numeau Zaharia, după numele tatălui său. Și răspunzând, mama lui a zis: Nu, ci se va chema Ioan. Și au zis către ea: Nimeni din rudenia ta nu se cheamă cu numele acesta. Și au făcut semn tatălui său cum ar vrea el să fie numit. Și, cerând o tăbliță, el a scris, zicând: Ioan este numele lui. Și toți s-au mirat. Și îndată i s-au deschis gura și limba și vorbea binecuvântând pe Dumnezeu. Și frică i-a cuprins pe toți care locuiau împrejurul lor; și în tot ținutul muntos al Iudeei s-au vestit toate aceste cuvinte. Și toți care le auzeau le puneau la inimă, zicând: Ce va fi oare acest copil? Căci mâna Domnului era cu el. Și Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de Duh Sfânt și a prorocit, zicând: Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat și a făcut răscumpărare poporului Său; și tu, pruncule, Proroc al Celui Preaînalt te vei chema, pentru că vei merge înaintea feței Domnului ca să gătești căile Lui. Iar copilul creștea și se întărea cu duhul. Și a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel.”

sâmbătă, 20 iunie 2020

DESPRE JUDECATI, CAINI SI MARGARITARE

Azi ne reintoarcem la cap 7 din Evanghelia dupa Matei!


"Nu judecați, ca să nu fiți judecați; căci cu judecata cu care judecați veți fi judecați, și cu măsura cu care măsurați vi se va măsura." zice Mantuitorul in Cuvantarea Sa!

La prima vedere, lucrurile par clare
.

Citind
tâlcuirea lui Ioan Gură de Aur, ne punem insa intrebarea:
Oare noi chiar nu trebuie să-i mustrăm pe frații noștri atunci când păcătuiesc?

Cercetand Noul Testament observam ca despre judecarea si mustrarea aproapelui unele afirmatii sunt, aparent, contradictorii.
  • „Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere ca să-l facă să stea.” (Ro,14, 4) ;
  • „De aceea, nu judecaţi ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul, Care va lumina cele ascunse ale întunericului şi va vădi sfaturile inimilor. Şi atunci fiecare va avea de la Dumnezeu lauda.” (1 Co. 4, 5)
  • „Propovăduieşte cuvântul, stăruieşte cu timp şi fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare şi învăţătura.” (2Tim, 4)
Pentru ca sa ne punem definitiv pe ganduri, iata si un pasaj din Evanghelia după Matei în care Mântuitorul Insusi are următorul discurs:
„De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul. Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş.” (Matei 18, 15-17) ! 

Aici Domnul ne recomandă, iata, să-l mustrăm pe cel ce ne greșește, dar în taina, fără să știe nimeni. Iar de nu, să aducem și alți oameni, pentru a-l convinge de răul făcut.
„Dacă este adevărat că nu trebuie să judeci, cum a statornicit Iisus Hristos atâtea persoane, nu numai pentru a mustra, ci chiar pentru a-i pedepsi pe cei ce păcătuiesc?” continua Sf. Ioan Gură de Aur.
„Mi se pare că Iisus Hristos nu oprește cu totul de a judeca toate păcatele și nu ridică acest drept la toată lumea, ci numai la cei care, plini ei înșiși de vicii, condamnă cu îndrăzneală în frații lor greșelile cele mai ușoare.” zice Sf. Ioan.

Domnul Iisus Hristos, ne dă chiar câteva repere ale judecății / mustrării aproapelui, pe care trebuie să le avem în vedere inainte de a deveni judecatori:
  • Cu judecata cu care judeci, vei fi judecat.
  • Cu măsura cu care măsori, vei fi măsurat.
  • Treci cu vederea multe din scăderile oamenilor? Atunci așa va rândui Dumnezeu și pentru tine în viață. Și alții vor fi îngăduitori cu tine și cu greșelile tale.
  • Ai făcut milă, vei fi miluit, spune Scriptura.
  • Ai iertat, vei fi iertat.
  • Ai trecut cu vederea greșeala mare a aproapelui tău, atunci îți va veni și ție rândul să greșești, și Domnul, prin oamenii de lângă tine, să-ți treacă cu vederea greșeala ta. Ai văzut mai degrabă binele din aproapele tău, și i-ai ascuns răutățile față de ceilalți oameni, așa ți se va întâmpla și ție. 
      Ai fost aspru cu celălalt? Ai fost foarte exigent? Ai fost      
      perfecționist și l-ai mustrat pe cel de lângă tine pentru cea mai  
      mică abatere? Așa îți va rândui Dumnezeu în viață, să ți se      
      întâmple și ție…. Iata ca tu ești propriu tău judecător!

Si, cu onestitate, trebuie sa recunoastem ca nu o data ne-am confruntat fiecare cu aceasta lectie dumnezeiasca! 
Mi s-a intamplat, nu o data, ca, judecand pe cineva pentru un anume lucru, sa ma gasesc eu insami exact in situatia celui pe care l-am judecat!
Si, ca sa nu fac confidente nepermise, dau cel mai simplu exemplu, cu care ne confruntam dealtfel toti: traficul!
Nu o data m-am enervat de greseala unul conducator auto, admonestandu-l cu claxoane enervante, pentru ca, la doar cativa metri mai departe, ca o lectie divina, sa ajung sa fac exact aceeasi greseala si primesc aceeasi admonestare! 
Dificil de indurat!
Când vrei să mustri, să mustri spre îndreptarea aproapelui tău. 
Când vrei să îndrepți să îndrepți cu iubire. Nu te ridica cu obrăznicie asupra fratelui tău, ne indeamna Sf Ioan Gura de Aur!
Da, mustră-l dar nu ca pe un dușman care caută să se răzbune, ci ca un medic care vrea să vindece un bolnav.”

Cand il judecăm pe aproapele nostru ar trebui, mai intai, sa ne gândim la propriile noastre greseli, sa fim îngăduitori, ca și Domnul să fie îngăduitor cu noi. Căci așa ni s-a zis că, de vom ierta aproapelui nostru greșelile lui, și El ne va ierta greselile noastre!
Daca este sa ne manifestam, ar trebui asadar sa fie doar spre indreptarea omului si nu spre răzbunare. 

De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? 

Intre barna si pai este o neta diferenta de marime!
Dupa cum talcuieste Sf. Ioan Gură de Aur,  Domnul Iisus Hristos ne sfătuiește sa nu te ne grabim a mustra greșelile mici ale aproapelui cand noi insine avem păcatele noastre, inca si mai mari, 
Iată ce zice Sf. Ioan: 
„Cel ce s-a întunecat de vicii să nu se facă judecător al fraților săi, mai ales atunci când greșealele lor nu sunt așa de mari.”
„El nu oprește în general de a-i corecta pe frații noștri, ci vrea ca noi să nu neglijăm propriile noastre greșeale, atunci când ne ridicăm cu îndrăzneală împotriva celor ale fratelui nostru.”

Nimeni nu trebuie asadar să condamne pe fratele său atunci când el însuși se face vinovat de aceeasi greseala!

 ” FĂȚARNICE, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. ”, zice Domnul cu asprime!
Sf. Ioan Gură de Aur spune că Domnul, in acest discurs, ii admonesteaza dur pe evreii care erau foarte serveri judecători ai celor mai mici greșeli, in vreme ce ei trăiau în păcate strigătoare la cer. 
Si gasim confirmarea acestei pareri in Matei, 23: 
“ Cărturarii şi fariseii au şezut în scaunul lui Moise; Deci toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac. Că leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu voiesc să le mişte.” (Matei 23, 1-3)
In concluzie:
Să judecăm și să mustrăm spre îndreptare, cu iubire și răbdare, gândindu-ne că și noi suntem păcătoși și avem destule greșeli, poate păcate mai mari, că putem oricând cădea în păcatele pe care le judecăm!

Mai departe...
“Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi.” (Matei 7, 6)

In limbajul iudaic, cainii erau asociati cu neevreii, adica cu inchinatorii la idoli.
In textul evanghelic cainii pot fi cei care dispretuiesc credinta in Dumnezeu, cei care nu numai ca nu o impartasesc, dar o iau in ras si o badjocoresc.
Cat despre porci... iudeii i-au socotit dintotdeauna animale necurate. Acestea intruchipau pentru ei anumite păcate. Astfel, porcul, scăldându-se în noroi, era asociat cu murdaria fizica si morala, precum si cu lacomia. 
Cei asemuiti cu porcii pot fi deci oamenii fara caracter si fara de scrupule.
Margaritarele, fiind pietre pretioase, se identifica aici cu Sfintele Taine! Am putea extinde simbolul la trairile intime, la slabiciuni ori la secrete ...
Cu alte cuvinte am putea interpreta asa:
"Aveti grija, nu intrati in discutii despre cele sfinte cu cei care nu au nimic sfant. Nu ii veti lumina, nu ii veti converti si, in plus, riscati sa fiti cei care "sangereaza"!
Nu fiti neglijenti cu lucrurile ce va sunt sfinte, nu va dezvaluiti prea mult, nu va expuneti intimitatile, caci veti deveni vulnerabili in fata celor fara de scrupule, care se vor folosi de ele pentru a va distruge. Si o vor face chiar si fara sa aiba un castig anume, pur si simplu numai pentru placerea de a va vedea la pamant!"
"Porcii" vor murdarii toate cele sfinte ale voastre asa ca... paziti-le de ei!
Atentie, asadar! Descoperiti-va cu masura caci pentru porci margaritarele voastre nu reprezinta nimic: ei le vor calca cu copitele lor si le vor ingroapa in mocirla in care se balacesc! 
Să nu dăm cele sfinte celor necredincioși, căci doar prin credință se înțeleg toate. Credința e cheia pentru a pricepe toate tainele lui Dumnezeu, și pentru a intra în marea Lui familie.
Omului necredincios ii poti explica intreaga teologie si tot nu va înțelege, și va striga și mai tare, va fi și mai îndârjit impotriva credintei. Cu astfel de oameni, insistând cu cele ale credinței înainte lui, nu facem decat sa-i înrăim și mai tare!Ne facem astfel  vinovați pentru o cădere și mai mare a lor. 
Să nu aruncăm deci mărgăritarele noastre înaintea porcilor.

Numai prin curăție sufletească, poate înțelege omul lucrarea Harului lui Dumnezeu în sufletul său, altfel decat plăcerea pe care ți-o aduce mâncarea, relațiile trupești, băutura și alte desfătări. 

Este bine să ne ferim de astfel de persoane. Să împărtășim cele ale credinței noastre cu oamenii care au o minimă deschidere față de Dumnezeu.

Vorbind cu aproapele tău, îți vei da seama dacă are credință în suflet, și dacă are, poți arunca sămânța cuvântului lui Dumnezeu. Dacă n-o are, sămânța cade lângă drum și nu rodește.

Iată ce-i spune Sf. Ap. Pavel lui Timotei:

“Alexandru arămarul mi-a făcut multe rele; Domnul să-i răsplătească după faptele lui. Păzeşte-te şi tu de el, căci s-a împotrivit foarte mult cuvântărilor noastre.” (2 Ti. 4, 14-15)

Apostolul îl încurajează pe Timotei să stea departe de Alexandru, căci s-a împotrivit cuvântărilor lui.
Un om care se împotrivește cuvântului lui Dumnezeu, este un om în care Duhul Sfânt nu mai sălășluiește. 

De aceea suntem sfatuiti să ne ferim de astfel de oameni, care nu suportă nici măcar să audă cuvântul „Dumnezeu” sau „Biserică” ori  care propovaduiesc idei gresite.

„Zis-a Domnul: 

Nu judecați, ca să nu fiți judecați; căci cu judecata cu care judecați veți fi judecați, și cu măsura cu care măsurați vi se va măsura. 
De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău și, iată, bârna este în ochiul tău? Fățarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea să scoți paiul din ochiul fratelui tău. 
Nu dați cele sfinte câinilor, nici nu puneți mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și, întorcându-se, să vă sfâșie pe voi. 
Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află și celui care bate i se va deschide.” MATEI 7, 1-6

spicuiri din "Serile Biblice"

vineri, 19 iunie 2020

POSTUL CRESTIN

Parerea mea despre post nu este deloc o conversatie teoretica ci absolut o traire personala.

Am mai spus asta: Postul nu e cura, postul este abstinenta necesara pentru a te putea construi in interior, caci punctul de plecare in postire este motivatia duhovniceasca.


Postul este o conduita duhovniceasca inainte de orice. Prin post ne obisnuim cu o anume disciplina.

In educatia copiilor, psihologii pediatri sustin ca orice sistem educational are nevoie de... reguli.
Da. Orice fiinta are nevoie de reguli pentru a nu trai in devalmasie, pentru a nu se pierde, pentru a nu irosi timpul. Acesta a fost si motivul pentru care Domnul i-a dat lui Moise Tablele Legii!

Viata intreaga se desfasoara dupa reguli, totul depinzand de cicluri, perioade, conditii locale schimbatoare...


Postul este o schimbare nu numai in meniul zilnic cat mai ales a felului in care, flamanzind un pic, reusim sa gandim, sa simtim!

Mancand mai putin, corpul este nevoit sa-si regandeasca sistemele - prin schimbarea alimentatiei resetam cu alte cuvinte procesele biologice care sunt fortate sa se schimbe si ele, adaptandu-se noilor informatii primite!
Si totul se reaseaza in alt fel - gandim altfel, vedem ce nu vedeam anterior, observam ceea ce ignoram pana mai ieri... etc!

Un NU hotarat impotriva "gastronomizarii" postului. Cu cat preocuparea noastra pentru a pregati mancaruri de post gustoase si apetisante este mai mare... cu atat mai mare este departarea de cele rostuite de postul ortodox. Caci postul e jertfa si nu imbuibare!
Eu am practicat postul in toate formele lui - normal, intermitent(foarte la moda in zilele nostre!),  negru - chiar si in timpul chimio-terapiei!). Am scris, nu o data, aici, pe blog, despre aceasta experienta a mea. 

Dincolo de beneficiile medicale si duhovnicesti, postind in vreme de suferinta, este poate cea mai speciala jertfire intre celelalte experiente duhovnicesti!
Ca tot suntem in Postul Sf Petru si Pavel, iata si o intamplare pilduitoare legata de acest subiect:


In Manastirea Esfigmenu, din Sfantul Munte Athos, in vremea egumenului Sofronie, vietuia un monah tanar, dar bogat in virtuti. In afara de multa sa evlavie, el se distingea si prin smerenie si multa nevointa.
Dar fiindca firea lui era bolnavicioasa si fusese obisnuit cu un trai bun, caci provenea dintr-o familie nobila, atunci cand a inceput nevointa, s-a imbolnavit de tuberculoza. Egumenul i-a dat atunci binecuvantare sa bea lapte chiar si in Postul Mare. 
Fratele a primit si a spus:
- Sa fie binecuvantat.
Dar fiindca avea multa credinta in Dumnezeu, si-a spus gandul sau egumenului:
- Daca-mi dati binecuvantare, voi bea ceai, iar Hristos, Care il poate face lapte, poate chiar si sa ma vindece cu ceaiul acesta.

Egumenul a fost foarte miscat si i-a dat binecuvantare sa bea ceai in loc de lapte.

Batranul Dorotei, ingrijitorul de bolnavi, spunea ca ceaiul acela
Hristos l-a facut nu numai lapte, ci chiar medicament tamaduitor, care l-a vindecat pe monah de tuberculoza. 
Dupa aceea si-a implinit indatoririle duhovnicesti si ascultarea cu usurinta si a postit ca toti ceilalti parinti!

Si totusi, revenind la Evanghelia de azi, de ce oare nu posteau apostolii lui Iisus? Discipolii lui Ioan Botezatorul le reproseau acest lucru.

Pentru ca, asa cum le va replica Mantuitorul, ei Il aveau pe Mire alaturi si se bucurau traind inca timpul nuntii! 

Ceea ce avea sa se intample - tradarea, patimile, moartea, ingroparea si invierea Domnului - ii va arunca pe apostoli in furtuni duhovnicesti nebanuite . Sa nu mai vorbim despre martiriul pe care toti aveau sa-l indure! Pentru toate astea apostolii au primit un fel de... "dezlegare" !

„În vremea aceea au venit la Iisus ucenicii lui Ioan, zicând: Pentru ce noi și fariseii postim mult, iar ucenicii Tăi nu postesc? Și Iisus le-a zis: Pot, oare, nuntașii să fie triști câtă vreme mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei, iar atunci vor posti. Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta se va desface de haină și se va face o ruptură și mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminteri burdufurile crapă, vinul se varsă și burdufurile se aruncă; ci pun vin nou în burdufuri noi și amândouă se păstrează împreună.”
MATEI 9, 14-17