duminică, 31 iulie 2022

DUMINICA A VII A dupa Rusalii


Matei 9, 27-35

În vremea aceea, pe când trecea Iisus, doi orbi se țineau după El, strigând şi zicând: Miluiește-ne pe noi, Fiule al lui David! 
Iar după ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeți că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credința voastră fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeți, nimeni să nu știe. Dar ei, ieșind, L-au vestit în tot ținutul acela. Şi, plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Şi, fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulțimile se minunau, zicând: Niciodată nu s-a văzut așa ceva în Israel. 
Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. 
Şi Iisus străbătea toate cetățile şi satele, învățând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăției şi vindecând toată boala şi toată neputința în popor.

In aceasta duminica Biserica a randuit sa fie citit textului evanghelic extras din cap 9 al Evangheliei dupa Matei (27 - 35), in care ni se relateaza doua minuni infaptuite de Domnul Iisus, doua vindecari care au urmat invierii fiicei lui Nair.
Este vorba de redarea vederii a doi orbi si vindecarea unui mut demonizat. 

Strigătul acestor orbi făcea multă zarvă în jur, atragand atenția tuturor. 
Ei strigau cu credință fierbinte către Domnul. 
Auziseră de Iisus și de minunile Lui, de multele vindecări și sufletul lor tânjea sa fie binecuvântați cu un asemenea dar! 
Desi fara vedere, intelesesera, dupa marea forfotă din jur, cine urma sa vina; strigau cu putere, constienti ca aceea era singura lor șansă. 

Sf. Ioan Gură de Aur explica că, la vremea aceea  toata harmalaia care se făcea în jurul lui Iisus a lucrat temeinic, sporindu-le oamenilor credința.

Orbii aceia Il numesc pe Iisus Fiul lui David
Când evreii voiau să laude un rege, obisnuiau sa ii spuna că e fiu al lui David. Era un fel de a-l socoti deosebit, ca descendent al lui David, un om bineplăcut lui Dumnezeu! Acesta insemna ca era considerat ca fiind fără de prihană, cu inimă curată, fără răutate, unul care a făcut în totdeauna voia Domnului! 

Orbii numindu-L pe Iisus Fiul lui David, încearcă oarecum să-I atragă atenția spre ei, laudandu-L!  
Ca doar asta face omul: reactioneaza la laude fiind încântat si implicit astfel devine mai atent cu omul care il vorbește de bine!
Dar la Dumnezeu nu este așa, căci Domnul știe toate ale omului.

„După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne!: (Matei 9, 28)
Ni se spune, iata, ca Iisus "a intrat in casa" - un amanunt important despre care ne vorbeste si Sf. Ioan Gură de Aur.  Domnul nu-i vindecă pe acești doi orbi în mijlocul mulțimii, ci intra cu ei în casă. 
Este felul Domnului de a ne arata ca e bine sa ne mai si retragem uneori, evitand slava deșartă!

Ajunși în casă,  Domnul nu-i vindecă imediat pe cei doi ci, mai intai, îi întreabă: Credeți că pot să fac Eu aceasta? caci Domnul Iisus nu vindecă niciodată pe oameni din propria Sa inițiativă, ci așteaptă din partea lor semnul credintei, dorinta lor  vie de a fi vindecați, de a se debarasa de robia bolii, a pacatului! Si asta se intampla pana azi, in viața noastra de zi cu zi.

Unii primesc mai mult de la Dumnezeu și alții mai puțin. 
Căci mila pe care o arată Dumnezeu pentru oameni are, fără îndoială, un raport cu credința celor pe care-i mântuiește El” zice Sf. Ioan Gură de Aur.
Diferența intre darurile primite de la Dumnezeu are a face mai intai cu voia Sa si apoi cu deschiderea fiecăruia către El.

Revenind la cei doi orbi: Domnul îi vindeca.
Știa inimile lor, le cunostea credința, dar ii intreaba mai intai daca ei cred in El, intrebarea asta confirmand faptul ca Domnul da ajutor in baza convingerii noastre!
„Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă! (Matei 9, 29)

Sa luam aminte deci ca nimic nu e definitiv, totul avand legatura cu noi si credinta noastra!
Cine crede mult, mult primește si, mai ales, trainic. 
Cine nădăjduiește tare în Dumnezeu, Domnul ii devine acoperământ  și nu va cădea în veci! 
Cine are credință slabă, va cădea ușor, va deznădăjdui repede, va huli la vreme de necaz! 
Caci fricile dau buzna peste noi când necunoscutul și dezamagirea ne ingenunchiaza! Atunci trebuie sa ne amintim ca in spatele credintei noastre sta 
speranta ! 
Dacă crezi că Domnul te ajută,  sa stii ca deja ai primit ajutorul !

Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie.” (Matei 9, 30)

In urma minunilor pe care le-a facut, Domnul le spunea celor vindecați fie să meargă si să se arate preotilor, fie sa propovăduiască minunea (cum a fost cu demonizații din Gadara), fie le spune să tacă, să nu spună nimănui.
 Sf. Ioan Gură de Aur ne explica care este diferenta intre aceste indemnuri:
Atunci când slava unei fapte se întoarce toată spre Dumnezeu, nu numai că nu ne împiedică, ci ne poruncește s-o facem, ca el să fie lăudat.

Si orbii n-au tăcut. Ar fi fost prea greu pentru ei !
Erau atât de bucuroși, proaspeti ca niște nou-născuți, cum ar fi putut sa taca?!

Iar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela.
Şi plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon.” (Matei 9, 31-32)
Intelegem ca muțenia acestui om nu era genetică ci era cauzata de un demon care-l stapanea și nu-l lăsa să vorbească. 
Acest om nu putea deci nici să ceara ajutor si nici să strige, asemenea orbilor. De aceea Domnul nici nu-l întreabă nimic pe acesta ci il vindecă imediat.

Şi fiind scos demonul, mutul a grăit. 
Iar mulţimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a arătat aşa în Israel.” (Matei 9, 33)

Minunile, la care 
iudeii de atunci au fost martori, erau mult peste ce auziseră ei din cartile lui Moise, în vremea regilor și a profeților lui Israel.
Minunile erau SEMNE ale DUMNEZEIRII MANTUITORULUI.
 
Semnul este ceva care mereu contrariază, ceva iesit din comun care il obligă pe om să mediteze, sa aleaga, sa decida daca crede sau nu. 

Cine era Acel om care învia morții, potolea marea și vânturile, vindeca orbii, refacea trupurile schilodite, mergea pe apă, le știa gândurile, citea in inima lor si le vorbea așa cum n-a vorbit nimeni niciodată…!?

Minunile erau doar caile prin care Dumnezeu îi ridica pe oameni cu mintea către adevărata Lui origine: Iisus Hristos Dumnezeu!

Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni.” (Matei 9, 34)

Aceasta este o acuzație josnică si fara suport, care va fi demontata de Iisus Insusi - explicare pe care o gasim in relatarea aceluiasi eveniment, in Evangheliile dupa  Luca si Marcu.

Acuzația fariseilor era nu numai de rea-credinta ci si lipsită de logică. 
Dacă Iisus scotea pe demoni cu domnul demonilor, pe leproși cum îi vindeca, pe morți cum îi învia, pe orbi cum i-a facut să vadă? Tot cu demonul? 
Face oare demonul așa ceva? Are demonul putere să facă asta? Cum să vindece diavolul un om și să-l facă sănătos, când principala lui activitate este sa-l distruga, intorcandu-l impotriva lui Dumnezeu.
Demonul mereu sta la panda, vrea să-l facă pe om să cadă și Ii cere mereu Domnului permisiunea de a-l ispiti, doar, doar va găsi pe cineva care să i se alieze contra lui Dumnezeu.
Nici nu vrea să facă acest lucru. Căci el este ucigaș de oameni, așa cum o spune chiar Mântuitorul.

Oamenii aceia se aflau intr-o confuzie majora!
Si L-au omorât pe Iisus, pentru că erau atât de confuzi, atât de depărtați de Adevăr, incat nu puteau sa vada ca se aflau in fata lui Dumnezeu Insusi!

Şi Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor.” (Matei 9, 35)

Domnul merge în întâmpinarea noastra 
ca să ne învețe pe toți adevărul, să nu rămână nimeni în minciună. 
El nu așteaptă neaparat ca noi să venim la El,  ci e prezent perpetuu. 
De credinta noastra insa depinde totul - revelatia si ajutorul Sau, minunata primire a darurilor - caci Domnul ne vrea liberi, ne lasa sa alegem! Nimic cu de-a sila, nimic impus!
Domnul lucrează astfel și prin faptă și prin cuvânt pentru a ne aduce cu putere la Sine pe toti!

Blaise Pascal  si-a imaginat un dialog cu Domnul, un dialog care circula azi rupt din context. 
"Consoleaza-te (omule): nu mai fi cautat daca nu m-ai fi gasit (deja)!" 

Asa isi inchipuia savantul francez raspunsul divin, fraza parand o concluzie a propriei analize, o confirmare a faptului ca Dumnezeu exista in inima tuturor dar ca, de credinta noastra, de dorul nostru pentru El depinde sa-L si vedem!

marți, 26 iulie 2022

INTELEPCIUNEA RETRAGERII


Ca sa intram in admosfera momentului descris in
fragmentul  propus astazi (14: 1-13) , din 
Evanghelia dupa Matei, sa ne reamintim ca IROD, despre care se face vorbire aici, este fiul lui IROD cel MARE, cel care, însetat de putere și cu mintea întunecata de diavol, a ordonat uciderea tuturor pruncilor de parte bărbătească in varsta de pana la 2 ani, din ținutul Betleem, la nasterea Mantuitorului!

Se pare ca acest rege, tiran si mândru si el, ca si tatal sau, 
află abia acum despre Iisus.

În vremea aceea, a auzit tetrarhul Irod de vestea ce se dusese despre Iisus. Şi a zis slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul; el s-a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el.

Irod, daca se temea de cineva, acela nu era Dumnezeu  ci Ioan Botezatorul!  Chiar si dupa ce i-a taiat capul acestuia, il macina aceeasi frica ca si atunci cand Ioan era in viata!
Cum Ioan Botezătorul nu a făcut nici o minune cât a trăit, Irod isi inchipuia că acesta inviase, capatand si darul minunilor de la Dumnezeu!

Ioan Botezătorul, cat a fost in viata, l-a mustrat public pe Irod pentru pacatul de a fi luat de soție pe femeia fratelui său, Filip, deși legea nu-i îngăduia aceasta. 
Legea lui Moise permitea intr-adevar evreilor sa ia de soție pe femeia fratelui,  dacă acesta a murit și nu a lăsat niciun urmaș. 
Insa Filip, fratele lui Irod, lăsase un urmaș - o fiica pe nume  Salomeea. Prin aceasta casatorie, Irod a luat și a 4-a parte din stăpânirea Israelului!
Căsătorindu-se cu cumnata sa, regele nu doar ca încălca porunca lui Dumnezeu dar crea un precedent periculos, dand un  rau exemplu întregului  popor. Si Irod, chiar daca nu se temea de Dumnezeu, se temea de popor și de aceea l-a arestat pe Ioan Botezătorul si a amânat cat a putut uciderea sa. 

Căci Irod, prinzând pe Ioan, l-a legat şi l-a pus în temniţă, pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele său. Căci Ioan îi zicea lui: Nu ţi se cuvine s-o ai de soţie.
Şi voind să-l ucidă, s-a temut de mulţime, că-l socotea pe el ca prooroc.
 

Cu ocazia aniversarii zilei de nastere a Salomeei, fiica sa vitrega si totodata nepoata sa, aceasta dansează provocator în mijlocul invitaților. Dansul fetei l-a fascinat pe Irod, care, amețit de bautura si de miscarile lascive ale Salomeei, de fata cu toata lumea aflata la petrecere, s-a jurat că-i va da orice ii va cere. 
Irod a reactionat fara sa gandeasca dar diavolul abia așteaptă  astfel de ocazii pentru a-i elimina pe cei care-I slujesc Domnului!

Salomeea, îndemnată de Irodiada, mama sa, care il ura pe Ioan, cere, nici mai mult nici mai putin, decat... capul Botezătorului - „aici” pe tavă, "acum" si "aici" ca nu cumva mai târziu,  trezindu-se din băutură si 
caindu-se pentru ca aceptase un asa targ, sa o refuze!

Iar prăznuind Irod ziua lui de naştere, fiica Irodiadei a jucat în mijloc şi i-a plăcut lui Irod. De aceea, cu jurământ i-a făgăduit să-i dea orice va cere. Iar ea, îndemnată fiind de mama sa, a zis: "Dă-mi, aici pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul".

Şi regele s-a întristat, dar, pentru jurământ şi pentru cei care şedeau cu el la masă, a poruncit să i se dea.
Şi a trimis şi a tăiat capul lui Ioan, în temniţă.
Şi capul lui a fost adus pe tipsie şi a fost dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale.
Şi, venind ucenicii lui, au luat trupul lui şi l-au înmormântat şi s-au dus să dea de ştire lui Iisus.

Irod s-a întristat, zice evanghelistul, pentru că știa bine ca Ioan era un om curat, dar si pentru ca, din pricina jurământului dat in fata prietenilor sai cu pripeala, pe care mandria il impiedica sa-l incalce, se vede nevoit sa dea curs cererii!
Diavolul a găsit astfel o cale pentru ca Irod să-l omoare pe Ioan Botezătorul!

Iar Iisus, auzind, S-a dus de acolo singur, cu corabia, în loc pustiu dar, aflând, mulţimile au venit după El, pe jos, din cetăţi.

Revenind, Evanghelia ne spune ca ucenicii lui Ioan au venit la Iisus sa-I spuna ce credea Irod despre El, cum ca este Ioan Botezătorul, înviat din morți si revenit in lume sa faca minuni. 

Iisus decide atunci ca este momentul sa plece de acolo.
Confuzia cu privire la inviere  "fantomatica", putea periclita viitoarea Sa Inviere din morti! 

Totodata, plecand, Mantuitorul impiedica orice posibila vărsare de sânge, învâțându-ne astfel și pe noi sa evitam cu intelepciune conflictele ! 

Si S-a dus în loc pustiu... o reculegere inainte de minunea înmulțirii pâinilor! 

Mesajul evanghelic de azi ar fi acela al infranarii, al rezistentei in fata ispitelor, si al evitarii oricarei situatii conflictuale!
Pentru a reusi e nevoie insa sa ne debarasam de mandrie, un dusman mare si arma in mana diavolului!

„În vremea aceea a auzit tetrarhul Irod vestea ce se dusese despre Iisus și a zis slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul; el a înviat din morți și de aceea se fac minuni prin el. Căci Irod, prinzând pe Ioan, l-a legat și l-a pus în temniță, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său. Căci Ioan îi zicea lui: Nu ți se cuvine s-o ai de soție. Și, voind să-l ucidă, s-a temut de mulțime, că-l socotea pe el ca proroc. Iar prăznuind Irod ziua lui de naștere, fiica Irodiadei a jucat în fața oaspeților și i-a plăcut lui Irod. De aceea, cu jurământ i-a făgăduit să-i dea orice-i va cere. Iar ea, îndemnată fiind de mama sa, a zis: Dă-mi aici, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul. Și regele s-a întristat, dar, pentru jurământ și pentru cei care ședeau cu el la masă, a poruncit să i se dea. Și a trimis de a tăiat capul lui Ioan în temniță. Și capul lui a fost adus pe tipsie și a fost dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale. 
Și, venind ucenicii lui Ioan, au luat trupul lui și l-au înmormântat și s-au dus să dea de știre lui Iisus. 
Iar Iisus, auzind, S-a dus de acolo singur, cu corabia, în loc pustiu; dar mulțimile, aflând, au venit după El pe jos, din cetăți.”
MATEI 14, 1-13

luni, 25 iulie 2022

Iisus in patria Sa


Parabola de azi, ultimele versete ale cap 13 din Evanghelia dupa Matei,  ne spune ca, in propriul Lui loc de "bastina",  in satul Lui, acolo unde a crescut, Iisus nu a fost crezut, motiv pentru care nici nu a facut minuni in acel loc.

Consatenii Sai nu au putut intelege cum de stia El atatea si, in mod cert, ii si puneau la indoiala capacitatile. 
Pentru ca l-au vazut crescand, muncind in atelierul lui Iosif nu i-au acordat nici un credit!
Din cate se stie, doar Iuda si Ioan - cel pe care il iubea Iisus -au fost cei care I-au cunosteau parcursul si care Ii simtisera valoarea! 
Unul l-a iubit mai presus de sine, altul l-a invidiat pana la moarte!

Sf Ioan Gura de aur zicea: 

"Nimic nu dezbina mai mult ca invidia si gelozia
zgârcitul se bucura când primeste ceva; invidiosul 
nu când primeste el, ci când nu primeste altul. 
El socoteste ca un bun al lui toata nenorocirea ce se întâmpla altuia si nu ceea ce i se întâmpla bun lui. Dusman al întregii firi omenesti, el merge peste tot 

Invidia si gelozia sunt un bumerang: fac rau tuturor - si invidiosului si invidiatului!

Expresia "Nu este proroc disprețuit decât în patria lui și în casa lui"  ar putea sta la baza indemnului dumnezeiesc de a ne iubi unii pe altii!

Desi dezideratul oamenilor este sa fie iubiti, fara sa iubeasca si ei nu pot primi iubire! Sa iubesti, desi pare greu de crezut, este foarte greu! 

E nevoie de munca stradanie ca sa iubesti! De renuntari, de jertfa, de toleranta...
Pana sa cunosti incantarea iubirii, trebuie sa uiti de tine, de egoismul care te stapaneste, sa te debarasezi de invidie si de gelozie!
De aceea, desi Domnul nu ne-a indemnat sa iubim intregul glob ci doar pe "aproapele" nostru, cerinta asta se dovedeste a fi foarte greu de realizat!

„În vremea aceea, venind în patria Sa, Iisus îi învăța pe ei în sinagoga lor, încât ei erau uimiți și ziceau: De unde are El înțelepciunea aceasta și puterile? Oare nu este Acesta fiul teslarului? Oare nu se numește mama Lui Maria și frații Lui: Iacov și Iosif și Simon și Iuda? Și surorile Lui oare nu sunt toate la noi? Deci, de unde are El toate acestea? Și se sminteau în privința Lui. Iar Iisus le-a zis: Nu este proroc disprețuit decât în patria lui și în casa lui. Și n-a făcut acolo multe minuni, din pricina necredinței lor.”
Matei 11: 54-58

duminică, 24 iulie 2022

DESPRE DARUL IERTARII


În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea şi a venit în cetatea Sa. Şi, iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credința lor, a zis slăbănogului: Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sinea lor: Acesta hulește. Şi Iisus, știind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetați rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne? 
A zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Ridică-te şi umblă? Dar, ca să știți că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Ridică-te, ia-ți patul şi mergi la casa ta. 
Şi ridicân­du-se, s-a dus la casa lui. 
Iar mulțimile, văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Care dă oamenilor asemenea putere. 
MATEI 9: 1- 8


Pasajul evanghelic de astazi ne introduce  in mijlocul evenimentelor, in perioada efervescenta in care Mantuitorul facea minunile Sale, toate semne 
ale dumnezeirii Sale.

Oamenii au fost fascinati mereu de minuni si nu cred sa fie un om care sa nu-si fi dorit macar o data in viata sa i se faca o minune! Se  pare insa ca Dumnezeu nu face minuni neaparat 
pentru cani le dorim, crezandu-le  noi necesare ori salvatoare. 

Luate pe rand, minunile Mantuitorului toate sunt un prilej concret  pentru a ne spune ceva, a ne transmite un anume mesaj!

Prin fiecare minune Mantuitorul ne spune defapt cum, prin Cuvantul Sau,  omul  se poate 
innoi, avand sansa de a renaste, de a se elibera de frica mortii - prin credinciosie si smerenie.

Ce om oare ar rezista tentatiei de a face minuni, daca ar putea sa le faca? Imediat ar da chiar un recital de minuni!
Mantuitorul insa nu S-a dat in spectacol ci a facut numai acele minuni prin care putea sa ne spuna ceva!
El nu a venit pentru a face minuni ci ca sa ne arate Calea.

In pasajul evanghelic citit astazi, Sf Evanghelist Matei ne prezinta singura minune pe care Mantuitorul o explica El Insusi ca purtand un mesaj
: "ca să știți că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele"

Aceasta minune este una de referinta caci tocmai de aici 
Mantuitorului se vor trage toate acuzele si, in final, moartea. 

Aici este miezul, punctul maxim, al credintei noastre, caci este momentul in care ni se explica cum Iisus ne poate dezlega din toate prin iertarea Sa!

De ce totul pleaca de la vindecare unui paralitic?
 
Întreaga viață umană este o călătorie catre un loc. Întreruperea călătoriei este sinonima cu moartea. Cine nu mai umblă, cine nu mai are dorințe, cine nu are un țel, cine nu mai spera estdeja mort. 
Omul este cineva aflat in permanenta cautare. Este un călător. 
mereu nemultumit - atat de locul in care se află cat și de starea sa. Pare ca centrul de interes al omului este mereu situat undeva,  în afara sa. 

Paraliticul reprezintă omul care ar mai vrea sa calatoreasca dar nu poate caci, desi e viu, este imobilizat.

Pentru om, a fi imobilizat trupește este o mare neplăcere, dar a fi imobilizat sufletește este inca si mai grav, lucru pe care-l experimentam destul de bine. 

A fi la pat, a fi legat, a nu putea ieși din casă, a fi prizonierii propriilor noastre esecuri, legati de propriul trecut, este un dezastru. 
Intreaga poveste a omului, în loc să fie una de viață, devine o istorie de... moarte, un mormant care il tine prizonier , il paralizează, il blochează pe om si nu- i mai permite să aiba un viitor, un drum, un țel, o speranta! 
Imaginea paraliticului este asemănătoare, la exterior, cu starea dezastruoasă a omului care a esuat pe toate planurile. 
S-ar putea chiar ca un paralizat sa poata calatori mai bine in sine lui decat multi "sanatosi"!

Raul are puterea de a produce o anchilozare a spiritului, poate stinge dorințele, entuziasmul, împiedicand orice posibilitate de schimbare cand omul isi spune: " e imposibil să fiu altfel, așa sunt eu și nu ma pot schimba." 

Toate aceste "anchilozari" le experimentam zilnic.
Starea asta este moarte, căci viața este ceva care curge, care se mișcă, pe cand paralizia întrerupe acest flux al vieții.

Fiind neputincios, omul din pericopa de azi nu putea merge pana la Iisus, spre a incerca sa se vindece. 
Evanghelia ne lasa sa intelegem ca acest om este adus la Iisus. Câțiva semeni și-au asumat deci responsabilitatea de a-l duce ei pe acest om la Vindecatorul! 

De multe ori si noi suntem ... duși. Multi oameni pot spune ca "cineva" i-a dus la biserica sau le-a vorbit despre biserica! Domnul ne conduce la El prin semeni. 

Asadar niste oameni cu suflet l-au adus pe paralitic întins pe un pat, iar Iisus,  văzând credința lor, i-a spus omului: «Curaj, fiule, îți sunt iertate păcatele».

Iisus vede credința lor, acea credință comună care este premisa fiecărei minuni. 

Cu alte cuvinte, Iisus  nu face minunea, ci credința noastră. 
De ce? Doar El este mereu cu noi si deci minunea există mereu!  
Credința noastra insa face ca noi sa putem primi darul Său. Adevărata minune este însăși credința, care este capacitatea noastra de a-L primi pe El ca dar, in noi.

Dupa cum scrie evanghelistul, primul cuvânt rostit de Mantuitorul este curaj
Sa facem un mic exercitiu de imaginatie si sa ne inchipuim in postura cuiva aflat in blocajele și neîncredere, cu  gândul că nu  mai poate merge înainte, că totul este întunecat și ca așa va fi mereu și deodata Domnul vine si ne spune: curaj! 
Ce usurare!

Curajul este opusul fricii asa cum frica este opusul credinței. Dacă eu privesc eșecurile trecutului meu, ma vor napadi frica și neîncrederea și voi ramane cu inima împietrită; dar, dacă privesc la Domnul care-mi vorbește, în loc de frică voi simti curaj, în locul neîncrederii voi capata incredere. 
De ce? Pentru că El îmi spune: Curaj!

Si imi mai spune "Fiule". 
În greacă cuvântul initial este tecnon care înseamnă ceva mai mult decat "fiu", sugerand : "te-am generat Eu",  adica "chiar dacă tu nu știi că ești fiul meu, eu știu ca-ți sunt Tată. Tu poate că încă nu știi că-ți sunt Tată, totuși eu sunt Tatăl tău". 
E vorba de acea paternitate  care da forta si incurajaza. 

Si ii mai spune cu duiosie : Îți sunt îndepărtate păcatele. in traducerea noastra "iertate"  dar in greacă cuvantul folosit este "afiemi" care înseamnă "a îndepărta"... păcatele.
Acest termen poate avea mai multe înțelesuri. 
Sensul cel mai profund il gasim în Facere 3 descriind păcatul lui Adam. 
Consecinta pacatului este ... o despărțire.

Omul este relațional si păcatul a intrerupt relația care il reprezinta, caci, prin pacat, s-a rupt de Dumnezeu.
Pacatul  compromite tot, pana si relatia omului cu sine insusi prin aceea ca, stiindu-se vinovat, omul nu se mai place si, chiar daca nu este constient, se detesta! Viata devine o mimare -
se întrerupe si relația cu celalalt, se rupe relația cu natura, chiar și cu viața! 
Cum Dumnezeu e viața, înseamnă că rupandu-se de El, omul termină relația cu viața. 
Parca nici nu vrea să se nască daca luam in calcul durerile nasterii si plansul echivalent primei respiratii. 
Pacatul a intrerupt relația cu scopul vieții omului!  
Prin pacat omul a ajuns sa traiasca moartea ca pe o traumă, nu ca pe o comuniune. Ne sperie sa murim, desi la capat ne asteapta Dumnezeu!
 

După cum observăm, păcatul este falimentul omului în toate relațiile sale. Il desparte de scopul vietii la care nu mai poate ajunge. Toate raporturile cu sine, cu Dumnezeu, cu ceilalți, cu natura sunt blocate. 
Păcatul este un blocaj major.

Esecurile succesive ne apasă și devin o noua realitate noi devenind o suma de ratari!
Dar, iata,  vine Iisus si spune: 
Iti sunt îndepărtate de la tine aceste esecuri. Nu le mai ai asupra ta. Falimentele nu mai sunt realitatea ta, substanța ta, identitatea ta.
Ce pace capeti!
 
Dar, unii dintre cărturari spuneau între ei: „Acesta spune blasfemii!” si Iisus, cunoscând gândurile lor, a zis: „De ce gândiţi rău în inimile voastre?" Caci Iisus vede gândul inimilor! 

El e doar iubire, iubire ca datorie si, in consecinta, El nu ne judecă pe noi, ci mereu se judecă pe Sine. Ia asupra Sa această judecată care pentru noi devine iertare
Tinand cont de aceasta suprema iertare putem intelege cine este Dumnezeu!
 
Caci Dumnezeu nu e legea, nu e o obligatie a noastră, nu e nici macar vinovatia noastra! 
Dumnezeu e iubire infinită, Cel care iubește și dăruiește! Si tocmai in virtutea acestei iubiri absolute ne iarta. 

Citind Evanghelia in acestasta cheie,  descoperim ca sensul tuturor minunilor infaptuite de Iisus este iertarea. 
Singura cunoaștere concretă despre Dumnezeu este faptul că El ne iarta si ne elibereaza de moartea ca trauma, de acea moarte pe care o purtam in noi  și care este esecul nostru ca oameni, de inchistare, păcate, neputinta de a fi in comuniune cu aproapele. 
Descoperind asta, inteleg ca inviez si eu împreună cu Hristos care a biruit moartea și răul pentru păcatele noastre! 

Iertarea este, asadar, minunea cea mai mare pentru că înseamnă mult mai mult decât a învia un om mort. Mortul va muri din nou, după ce a înviat, ca si Lazar! 
Iertarea însă, ma face să renasc la o stare nouă, datorită Celui care iubeste infinit. 
Iertarea ma ajută sa renasc asemenea Fiului, care este iubit infinit de Tatăl. Deci iertarea ma include si pe mine, omul, în viața lui Dumnezeu, caci sunt infiat, ridicat la gradul de fiu! 

Esenta este tocmai această iertare.

Mantuitorul continua: Ce este mai uşor să spun: «Păcatele îţi sunt iertate», sau să spun: «Ridică-te şi umblă»?
 

In acest moment Iisus face minunea,  o minune exterioara, cea vizibilă, desi vindecarea interioară  era cea care IL interesa mai mult. 

Minunea insanatosirii paraliticului este infaptuita cu un anumit scop, anume "ca să ştiţi că Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ”
si i-a spus paralizatului: „Ridică-te, ia-ţi targa(patul) şi du-te la casa ta!”
 

Motivul minunii a fost deci acela ca noi să știm ca Fiul omului e judecătorul suprem al istoriei, este Dumnezeu Însuși,  
are putere - puterea lui Dumnezeu-tatal - Cel care judeca si care are capacitatea de a ierta. 

Dacă Dumnezeu ar vrea să exercite alte puteri - spre exemplu, aceea de a face dreptate pe  pamânt instantaneu - atunci El m-ar putea ucide de indata ce gresesc și astfel ar face dreptate. Câți am ma supraviețui insa pe pământ dacă Dumnezeu si-ar exercita această putere?  

Puterea lui Dumnezeu nu e sa pedepseasca ci este a ierta. 
Iisus S-a responsabilizat fata de noi sa ne ierte!

Cand noi vedem că istoria merge într-o direcție neconforma, indraznim sa Il judecam pe Dumnezeu pentru ca nu intervine. 
Dumnezeu intervine mereu insa iertând și așteaptand ca oamenii păcătoși sa inteleaga si sa accepte iertarea Sa.

Iertarea are acest aspect interesant: cel care înțelege ca a primit iertarea devine om nou, începe să priceapă că este iubit infinit de Dumnezeu chiar așa cum este, răul său nu este ultimul, nu este definitiv, ci răul său este locul în care face experiența cea mai profundă a acestei iubiri. Si va iubi
si el mai mult, pentru că se simte iubit enorm.

Iisus dă poporului Său cunoașterea mântuirii prin iertarea păcatelor. Această putere ajnge astfel pe pământ
prin Iisus, care a venit in lume și care prin tot ceea ce a făcut și a spus, a arătat această putere a lui Dumnezeu. 
Puterea asta ne-a fost daruita nouă. Este puterea care ajută lumea să supravietuiasca, este puterea iertării, a iubirii care este mai mare decât răul.
 
Iisus îl trimite la el acasă pe omul vindecat.
Pare un îndemn neesential. Toti avem un "acasa", nu?! 

Insa cuvintele astea ne pot sugera si ca omul neiertat nu prea este ... "acasa"  ci in afara ei
Casa ta se află acolo unde poți trăi făcând binele, unde ai relații cu toti, unde te manifesti firesc si te implinesti. 
Numai omul iertat are un loc unde se simte acasă și unde poate locui și trăi in pace. Altfel nu are casă si oriunde altundeva ar merge e ca in închisoare. 

"Şi ridicân­du-se, s-a dus la casa lui. "

Deci omul iertat este trimis din închisoare la casa sa.
Intreaga noastră viață este o reîntoarcere acasă, in fapt la Tatăl.  
Iertarea ne conduce mereu acasă.

Si omul s-a ridicat! Acesta ridicare este sinonima învierii. Aceasta este învierea: a merge acasă. Nu mai ești închis în moarte.

Patul este amintit aici la început și la sfârșit. Mai intai patul îl ducea pe slabanog. Apoi el este cel care duce patul
Ce sa inseamne asta?

Patul este legea, locul disputei cu mine, dacă sunt păcătos, deoarece neputinta traita in patul meu denunță păcatul meu și-mi spune: "Vezi cum ai ajuns? Ești un ratat!" 
Prin iertare ajung ca legea sa o port eu. Adică, cine iubește, trăiește plinătatea legii știind să iubească.
Cine iubește  respectă legea, dar nu din datorie, ci din dragoste. 
 
Așadar, paraliticul are  o casă, merge acasa, caci iertarea ii permite asta, poate să-și ducă patul, are puterea de a trăi.


Mai departe ni se spune ca   mulțimile, văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Care dă oamenilor asemenea putere. 
Adică această putere, prin Iisus, a trecut la oameni. Oamenii înșiși trăiesc prin iertarea pe care și-o oferă unii altora. 
Prin iertare se face prezentă între oameni casa omului, eliberarea persoanei, posibilitatea călătoriei. Prezența lui Dumnezeu se află în iertarea frățească. 
"Dacă fratele tău are ceva împotriva ta, mai întâi mergi și te împacă", adică împăcarea și iertarea dintre noi sunt minunea definitivă, insemnand prezența lui Hristos înviat in mijlocul nostru.

In lume, greseala este urmata de pedeapsa.
În viața spirituală însă avem o răsturnare de situație: primul lucru necesar este iertarea. 

În viața spirituală, în relația ta cu ceilalți, primești iertarea numai dacă recunoști răul ca atare. Dacă nu recunoști răul, pe care l-ai făcut, ce fel de iertare poti primi? Nici una caci te crezi nevinovat!

Legea e importantă și pe plan religios, pentru că ne evidentiaza răul. E ca patul, care te poarta!
Propria ta conștiință îți spune ce este drept și ce nu. Dar, dacă conștiința adoarme, omul nu mai este om. 
Animalul nu are nevoie de conștiință, pentru că el este condus de instinct. 
În schimb, omul este condus de scopuri - de libertate, de capacitatea de a înțelege și a vrea, de responsabilitatea față de celalalt. 
Și toate acestea trebuie cultivate în om.

Minunea in sine este deci doar forma iar noi, orbiti de imagine, de forma, suntem tentati sa pierdem din vedere continutul, miezul ei, care este mesajul ! 

Asadar, minunile Mantuitorului au nu doar forma si continut ci au si un sens precis!

Sensul fiecărui miracol este iesirea din păcat, caci pacatul ne blocheaza viata,  ne leaga, ne robeste, ne desparte de Dumnezeu, de cei din jur dar si de noi insine .

Adevarata minune este deci iertarea si invingerea pacatului, pentru ca pacatul înseamnă pieire.

sâmbătă, 23 iulie 2022

DOUA MINUNI FACUTE IN TIHNA


Iata ca ne reintoarcem la doua vindecari, cuprinse in capitolul 9; al Evangheliei dupa Matei !

Să ne reamintim: 

la Domnul Hristos vine un dregător  si ii zice:
Fiica mea a murit de curând dar, venind, pune mâna Ta peste ea şi va fi vie”. (Matei 9, 18)

Domnul ii spune că va veni insa nu se grabeste de fel!
Ba, pe drum, trecand pe langa o femeie cu scurgere de sânge de 12 ani, o vindecă si ii vorbeste: Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit! 
Vorbește apoi cu apostolii, vorbește mulțimilor  și abia intr-un tarziu se duce si la fata, deacum moarta iremediabil!

Acelas lucru s-a perecut si in cazul  lui Lazar cand Domnul nu se grăbește, chiar întârzie, desi fusese anuntat ca Lazar era pe moarte! Revine abia dupa 4 zile!  Si invierea lui lazar nu poate fi sub nici o forma contestata!
Mai putem gasi si alte exemple...

Domnul Iisus nu se grăbește.
La noi, oamenii, există multă frică si multa agitatie, tot mai multa panica! Trecerea timpului ne face și mai îngrijorați… 
Domnul insa nu se grabeste. Si cel care este cu Hristos transcede timpul, intrând Veșnicia în el.

„Iisus, venind la casa dregătorului şi văzând pe cântăreţii din flaut şi mulţimea tulburată, a zis: 
Depărtaţi-vă, căci copila n-a murit, ci doarme. Dar ei râdeau de El.” (Matei 9, 23-24)

Toți erau, asadar, martori că fata murise , asa ca... nimeni nu ar mai fi putut spune ca era doar leșinată!„Iar după ce mulţimea a fost scoasă afară, intrând, a luat-o de mână, şi copila s-a sculat. Şi a ieşit vestea aceasta în tot ţinutul acela.” (Matei 9, 25-26)

Toate sunt simple la Dumnezeu!
Asemenea pentru toti cei care cred in EL!

"În vremea aceea a venit un dregător și s-a închinat lui Iisus, zicând: Fiica mea a murit de curând, dar, venind, pune mâna Ta peste ea și va fi vie
Atunci Iisus, ridicându-Se, a mers după el împreună cu ucenicii. 
Și, iată, o femeie cu scurgere de sânge de doisprezece ani, apropiindu-se de El pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui. Căci zicea în gândul ei: Numai să mă ating de haina Lui și mă voi face sănătoasă. Iar Iisus, întorcându-Se și văzând-o, i-a zis: Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit! Și s-a tămăduit eia din ceasul acela. fem
Iisus, venind la casa dregătorului și văzând pe cântăreții din flaut și mulțimea tulburată, a zis: Depărtați-vă, căci copila n-a murit, ci doarme. Dar ei râdeau de El. Iar după ce mulțimea a fost scoasă afară, intrând, a luat-o de mână și copila s-a ridicat. Și a ieșit vestea aceasta în tot ținutul acela.” MATEI 9, 18 - 26

miercuri, 20 iulie 2022

ILIE, al doilea înaintemergător al venirii lui Hristos


„În vremea aceea se mirau toți de cuvintele harului care ieșeau din gura lui Iisus și ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? 
Și El le-a zis: Cu adevărat, Îmi veți spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuți! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă și aici în patria Ta. Și le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un proroc nu este bine primit în patria sa. Și adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie în Israel, când s-a închis cerul trei ani și șase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul, și la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Și mulți leproși erau în Israel în zilele prorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curățat, decât Neeman Sirianul. Și toți în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie. Și, ridicându-se, L-au scos afară din cetate și L-au dus până pe sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie; iar El, trecând prin mijlocul lor, a plecat de acolo.”

Luca 4, 22–30


Biserica Ortodoxă il prăznuieste azi, pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. 

De sarbatoarea Sf Ilie se citeste un fragment din Ev dupa Luca, fragment in care Mantuitorul aminteste de vremea cand acesta si prorocul Elisei au facut minuni care au schimbat pana si sufletele unor pagani:

După distrugerea Templului din Ierusalim (587î.Hr)
de catre oștile babiloniene ale regelui Nabucodonosor și reclădirea lui ulterioară - care avea sa se petreaca in vremea lui Zorobabel - in ciuda instabilitatii politice si a diverselor influente spirituale, poporul ales  a pastrat legatura cu Dumnezeu.

Dar, la momentul Întrupării Mântuitorului, toată această „evlavie”devenise discutabila. Implinirea Legii lui Moise avea mai mult manifestarile exterioare. Credinta iudeilor nu era cea pe care ar fi trebuit sa o aibea ca si popor ales de Dumnezeu, in asteptarea lui Mesia!

In troparul acestei zile,  acest profet, care a trăit cu 900 de ani înainte de Hristos, este numit al doilea înaintemergător al venirii Lui:
Cel ce a fost înger în trup, temeiul prorocilor, al doilea înaintemergător al venirii lui Hristos, Ilie slăvitul, care a trimis de sus lui Elizei dar, izgonește bolile și pe cei leproși îi curățește. Pentru aceasta, și celor ce-l cinstesc pe dânsul le izvorăște tămăduiri”.

Știm din Sfânta Scriptură a Noului Testament că Înaintemergătorul Domnului nostru Iisus Hristos este Sfântul Proroc Ioan Botezătorul. 
Atunci despre ce venire a lui Hristos este vorba și cum se face ca acest profet va fi al doilea înaintemergător al Mântuitorului Iisus Hristos? 

Stim că Domnul Iisus Hristos va veni la Parusie pentru a judeca toate neamurile. 
Pentru această a doua venire în lume a lui Hristos Sfântul Proroc Ilie, care a fost ridicat de Dumnezeu la cer, va fi înaintemergător
La sfârșitul veacurilor, Ilie va veni pe pământ, alături de Enoh, care a fost ridicat și el de Dumnezeu la cer, și vor vesti impreuna pe Hristos ca Domn și Dumnezeu, pregătind lumea pentru cea de-a doua venire a lui Hristos, la Parusie. 

Despre acest lucru părintele Cleopa mărturisea: „Acești doi proroci au să se pogoare, să vină din Rai, trimiși de Dumnezeu, fiind luați cu tot cu trup la Cer. Când vor predica ei cu mare putere și vor înfrunta pe Antihrist trei ani și jumătate, cât va împărăți el, Sfinții Enoh și Ilie vor avea mare putere să străbată tot pământul cu fel de fel de minuni. Au să facă minuni mari și semne în Ierusalim. (…) Când vor predica ei, îi va auzi tot pământul și-i va vedea toată lumea (…)”. 
Sfântul Nicolae Velimirovici ne spune: „În minunata carte a Apocalipsei este prezisă venirea a doi martori puternici ai lui Hristos chiar înainte de sfârşitul lumii. Potrivit Predaniei, aceştia vor fi Enoh şi Ilie. Cu mare putere atât în fapte, cât şi în cuvinte, aceştia vor mărturisi despre Hristosul Cel viu şi, ca nişte gornişti care sună alarma, vor chema neamul omenesc cel stricat să se pocăiască grabnic”.

Aceste lucruri sunt consemnate în Cartea Apocalipsei
Şi voi da putere celor doi martori ai Mei şi vor proroci o mie două sute şaizeci de zile îmbrăcaţi în sac. Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice care stau înaintea Dumnezeului pământului. Şi dacă voieşte cineva să-i vatăme, foc iese din gura lor şi-i mistuie pe vrăjmaşii lor; şi dacă ar voi cineva să-i vatăme, acela trebuie să fie ucis. Aceştia au stăpânire să închidă cerul, ca să nu plouă ploaie în zilele prorociei lor, şi stăpânire au peste ape să le schimbe în sânge şi să bată pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi. Iar când vor isprăvi cu mărturia lor, fiara care se ridică din adânc va face război cu ei și-i va birui și-i va omorî” (Apocalipsa 11, 3-7).

Sfinții Părinți Efrem Sirul și Ioan Damaschin arată foarte clar că cei „doi martori” menționați în Apocalipsă sunt Ilie și Enoh. 

Cărțile noastre de cult mărturisesc Tradiția Bisericii care îi identifică în cei doi martori pe Ilie și Enoh. În acest sens, despre Sfântul Proroc Ilie ni se spune că „a fost răpit cu trupul într-un car de foc şi este viu până acum, păzit de Dumnezeu în lăcaşurile Raiului. A fost văzut în trup de cei trei Apostoli în vremea Schimbării la Faţă a Domnului pe Muntele Tabor şi iarăşi va fi văzut în trup de oamenii cei muritori ­înaintea venirii celei de-a doua pe pământ a Domnului. În acea vreme, cel care odinioară a scăpat de sabia Izabelei va pătimi de sabia lui
Antihrist nu numai ca Proroc, ci şi ca Mucenic, şi va fi găsit vrednic de mai mare slavă de la Dătătorul de plată, Dumnezeu”.

Tot din tradiția liturgică aflăm că „Ilie va veni dimpreună cu Enoh înainte de a doua venire a lui Hristos, pentru a osândi nelegiuirea cea fără de margini a lui Antihrist şi a însufleţi evlavia credincioşilor”.

Din aceste texte înțelegem de ce Sfântul Proroc Ilie este numit „al doilea înaintemergător al venirii lui Hristos”.



Pr. Ciprian Florin Apetrei 21 Iul, 2021

marți, 19 iulie 2022

GRAUL SI NEGHINA sau DE CE DOMNUL II INGADUIE PE CEI RAI


Zis-a Domnul pilda aceasta:
Asemenea este Împărăția cerurilor omului care a semănat sămânță bună în țarina sa. Dar, pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmașul lui, a semănat neghină printre grâu și s-a dus. Iar dacă a crescut paiul și a făcut rod, atunci s-a arătat și neghina. Venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu oare sămânță bună în țarina ta? De unde, dar, are neghină? Iar el le-a răspuns: 
Un om vrăjmaș a făcut aceasta. Slugile i-au zis: Voiești, deci, să ne ducem și s-o plivim? El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să smulgeți o dată cu ea și grâul. Lăsați să crească împreună, și grâul și neghina, până la seceriș, iar la vremea secerișului voi zice secerătorilor: Pliviți întâi neghina și legați-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunați-l în hambarul meu.” 
MATEI 13, 24 - 30

Poate ca pare plictisitor pentru unii reluarea permanenta a pildelor evanghelice. Si totusi, chiar daca avem impresia ca stim despre ce este vorba, constatam ca mereu este ceva nou, ceva care ne-a scapat, ceva care nu a incaput in predica preotului... Repetitio mater studiorum est!

Azi am atasat o predica a pr prof S Tofana care cuprinde un amanunt interesant referitor la traducerile uneori eronate ale Scripturii! Merita ascultata!

Cuvantul lui Dumnezeu are valoarea semintei!

Dezvoltarea parabolei semanatorului, pe care Mantuitorul o face El Insusi, cuprinde o explicatie necesara pentru le descrie apostolilor Imparatia lui Dumnezeu si regulile ei cat mai clar !

In prima parte a parabolei, Mantuitorul a afirmat ca doar un sfert  din sămânță a căzut pe pământul cel bun. 

In continuare,  El le spune ca diavolul nu se lasa si impiedica sa germineze pana si
 samanta căzută pe „pământul cel bun” !

Acest lucru este cu putinta doar din pricina noastra, a lenii noastre duhovnicesti, a delasarii noastre, a lipsei de grija pentru intretinerea comuniunii cu Dumnezeu, a abandonului in fata placerilor, a huzurului, a nepasarii. 

Țarina este deci lumea aceasta dar si sufletul fiecărui om, iar Cel care a semănat cuvantul lui Dumnezeu este Hristos
Pamantul cel bun sunt oamenii buni sau gândurile omului patrunse de cuvantul lui Hristos. 
Neghina simbolizeaza eresurile sau gândurile noastre rele, iar cel semanatorul lor este diavolul.
Cei care dorm ”sunt cei care dintru lenevire lasa sa le patrunda in minte si suflet eresurile și gândurile celor rele". 
Slugile sunt îngerii care ne ajută la mântuire și vor să alunge eresurile de pe pământ și sa-i piarda pe eretici și pe cei ce gândesc cele rele. 

Dar Dumnezeu nu ii lasa ca să nu pătimească dimpreună cu ei și cei drepți. 
Dumnezeu nici chiar pentru gândurile cele rele nu voiește ca omul să fie tăiat!
Evanghelistul Matei, care era el însuși "neghină", dacă ar fi fost tăiat din viață, s-ar fi tăiat împreună cu el și grâul cuvântului lui Dumnezeu care avea să răsară mai apoi dintr-însul! 
La fel s-ar fi intamplat și cu Pavel și cu tâlharul de pe cruce. 
Aceștia, neghină fiind, n-au fost tăiați ci au fost lăsați să trăiască, pentru ca să crească fapta lor bună cea de pe urmă. 

Deci Domnul le spune îngerilor ca doar la sfârșit, 
la Judecata finala, să adune neghina, adică pe eretici !
Dar cum? În snopi, adica legându-i de mâini și de picioare, căci așa toată puterea lor lucrătoare de rau se va lega. 

In împărăția cerurilor nu va mai există asadar nicio lucrare a răului. nici un gând rău… nici o inimă vicleană… nici un gând ascuns… nimic necurat nu va intra în împărăția cerurilor caci acolo Dumnezeu va fi toate în toți.

Iar grâul va fi adunat de secerătorii îngeri în hambarele ceresti!



duminică, 17 iulie 2022

A V.a DUMINICA DUPA RUSALII





„În vremea aceea, trecând Iisus dincolo, în ținutul ­Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizați care ieșeau din morminte, atât de cumpliți, încât nimeni nu putea să treacă pe ­calea aceea. Și, iată, au început să strige și să ­zică: Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai ­venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești? 

Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoți afară, lasă-ne să intrăm în turma de porci. 

Atunci, El le-a zis: Duceți-vă! Iar ei, ieșind, s-au dus în turma de porci. Și îndată toată ­turma s-a aruncat de pe țărm în mare și a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit și, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizații. Și, iată, toată cetatea a ieșit în ­întâmpinarea lui Iisus și, văzându-L, L-au rugat să plece din hotarele lor

Iar Iisus, intrând în corabie, a trecut marea și a venit în cetatea Sa.”

Matei 8, 28-34; 9, 1


Capitolul 8 al Evangheliei dupa Matei IL prezinta pe Mantuitorul Hristos in Capernaum,  facand minuni, vindecari miraculoase, toate spre inteleptirea oamenilor!
Este vorba despre vindecarea leprosului, a slugii sutasuluia soacrei lui Petru si a altor 
bolnavi.Iisus linisteste furtuna de pe mare si vindeca doi demonizati din tinutul gadarenilor.

Desi asistasera la minunile Mantuitorului, iudeii incă nu erau convinși de faptul că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Unul din Treime. 
Linistirea apelor marii va ramane totusi o minune dedicata inteleptirii apostolilor, pe care n-o vor uita niciodată și care le va fi lor o mare lecție în construirea unei relații speciale cu Dumnezeu. 

Şi trecând El dincolo, în ţinutul gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Şi iată, au început să strige şi să zică: "Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?” (Matei 8, 28-29)

Ajungând asadar,  pe uscat, dupa potolilea furtunii, grupul, in fruntea caruia era Mantuitorul, întâlneste doi oameni stapaniti de duhuri diavolești, care 
nu mai puteau trai in randul lumii, in nici un chip, infricosand pe ceilalti oameni! Din acest motiv ajunsesera sa traiasca in afara comunitatii, haladuind prin morminte . 

Daca ne amintim ... apostolii s-au mirat după ce Domnul a potolit marea și erau încă în dubiu, intrebandu-se : „Cine-o fi aceasta?” , dar diavolii aici mărturisesc cu voce tare: Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu! Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?

Sf. Apostol Iacob spune: „Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură.” (Iacov 2, 19)

Pentru apostoli, dumnezeirea lui Iisus era, in acel moment, încă o enigmă, căci omul e trup și e limitat de toate cele ale trupului. Dar demonul e duh, e un înger căzut, și dumnezeirea lui Iisus este pentru el o REALITATE clară. 


Diavolii Il recunosc asadar pe Dumnezeu. 

Dar dușmănia si împotrivirea lor față de El, este simtita si in cuvinte („ai venit aici să ne chinuiești”). Ei socotesc chin faptul că Domnul ar putea sa nu ii mai lase să ii chinuie ei pe oameni!

Intelegem ca demonii, in acel moment, vazandu-L pe Iisus, erau speriati crezand că a venit sfârșitul lumii și judecata finala: ai venit aici mai înainte de vreme”. 
Căci diavolii sunt sloboziți până în sfârșitul lumii de a ne lupta pe noi. zice Sf. Teofilact al Bulgariei. 

Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci. (Matei 8, 30-31) 

Iudeii nu mancau, si nu mananca nici azi, carne de porc. 
La vremea aceea ei cresteau porci doar pentru castig, vanzand carne popoarelor pagane din jur, care nu vedeau in acest animal ceva "necurat"! 

Carnea de porc le este interzisă iudeilor inca din vremea lui Moise! 
Orice animal cu copita despicată, care are copita despărţită în două şi îşi rumegă mâncarea, îl puteţi mânca.” (Leviticul 11: 3 – Vechiul Testament) 
“Porcul are copita despicată şi despărţită în două, dar nu rumegă; acesta este necurat pentru voi.” (VT, Leviticul 11: 7 )

Porcul face parte deci dintr-o categorie aparte, de animale interzise, alaturi de iepure și cămila. “Carnea lor să nu o mâncați, pentru că toate acestea sunt necurate”. (VT, Levitic 11: 3-8)

Azi puțini sunt creștinii care mai țin cont de această interdicție!
Prin felul lui de a se hrani, porcul este  si un simbol al lăcomiei pântecelui! 
Parabola pune astfel fata in fata pacatul lacomiei si iubirea aproapelui!

Diavolii, in incercarea lor de a castiga timp si nu numai, au cerut Domnului să le permita sa intre în porci - gandul lor ascuns fiind acela ca, omorând porcii, stăpânii lor sa fie furiosi sa refuze să-L primească acolo pe Iisus. Ceea ce si avea sa se intample! 


Desi le cunostea gandul, totusi Domnul acceptă cererea diavolilor, punanad in evidenta vrăjmășia pe care diavolii o revarsa asupra lumii. Este un fel subtil de a ne arata ca, daca le-ar permite Dumnezeu, diavolii i-ar omorî și pe oameni asa cum i-au omorat si pe porci! 

Şi El le-a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii. Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor.  (Matei 8, 32-34) 

De altfel,  Dumnezeu  ar fi putut sa-i  fi omorât și pe cei doi indraciti, dar devine evident ca 
nimic nu se intampla fara ingaduinta Lui. 
Totul este in mana lui Dumnezeu!
"Nu este nimeni asupra căruia să nu privegheze providența lui Dumnezeu", zice Sf. Ioan Gură de Aur. 
Dumnezeu nu are grijă de oameni, asa, în general, ci se ingrijeste de fiecare om în parte si permanent. Omul e creat să trăiască prin Dumnezeu.

După această mare minune, de vindecare a unor oameni, considerați de societate ca fiind definitiv pierduți, cei din ținutul gadarenilor nu s-au bucurat deloc, fiind prea suparati de pierderea suferita prin moartea porcilor pentru a se lasa convinși de faptul că Iisus era Fiul lui Dumnezeu, Unul din Treime!

"Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să plece din hotarele lor. "

Dacă în cetatea Samariei, după convorbirea cu femeia samariteancă, oamenii l-au primit pe Domnul bucuroși, crezând și ei că El este Mesia, doar pe baza cuvântului femeii samarinence, 
gadarenii L-au respins pe Dumnezeu, desi fusesera martorii unei minuni absolut tulburatoare. 
Nu s-au putut bucura de vindecarea fraților lor prea tulburati de paguba, dependenti de gandul castigului!

Domnul ne invata că se cuvine să facem tot posibilul pentru binele și mântuirea aproapelui nostru. Aceasta este adevărata bucurie!

Să ne bucurăm deci mereu cu cel ce se bucură! 
Să ne întristăm cu cel ce se întristează!

Amin