duminică, 31 octombrie 2021

DUMINICA BOGATULUI NEMILOSTIV SI A SARACULUI LAZAR


Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porții lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. 

Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam.
A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi, în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie! Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că tu ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, iar Lazăr, asemenea, pe cele rele; şi acum aici el se mângâie, iar tu te chinuiești. Şi, peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca aceia care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiți în casa tatălui meu, căci am cinci frați, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe proroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraame, ci, dacă cineva dintre morți se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de proroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morți.
Luca 16, 19-31

Parabola aceasta, a bogatul nemilostiv şi a săracului Lazăr, ne poarta deopotriva pe pamant si in viata de apoi!

Inceputul capitolului 16 din Evanghelia lui Luca il prezinta mai intai pe iconomul necredincios, care, in mod surprinzator poate, este apreciat pentru felul intelept in care a stiut sa-si foloseasca, macar in ultimul ceas, bogatia acumulata ilicit. (Lc. 16, 1‑9), mesajul Mantuitorului fiind acela ca noi, ca iconomi,
 ca administratori, ai unor bunuri lumesti, care dealtfel nu ne apartin de vreme ce nu le putem lua cu noi si dincolo, trebuie sa fim in stare sa le folosim cu intelepciune si spre folos. 

Această a doua parabolă a capitolului 16, îl prezinta pe omul bogat în slava sa pământească, pentru ca apoi sa-l vedem suferind, in iad, unde, paradoxal, devine constient de lipsa lui de intelepciune in vremea cat si-a purtat slava pe pamant si unde descopera, in fine, rugaciunea!
Evident, bogatul, 
anonim pentru noi, caci  Mantuitorul nu-i spune numele, fiind lipsit de orice mila, preocupat doar de propria-i slava, este personajul negativ al povestii  - dar nu pentru ca este bogat ci pentru ca bogatia sa nu a produs nimic, ea fiind folosita exclusiv pentru sine!
Nici saracului  nu i se pot atribui merite doar pentru ca este sarac si bolnav. In lumea saracilor se petrec adesea lucruri odioase si pacatul e la el acasa! 

Saracul parabolei se numeste Lazar. Unii comentatori fac legatura intre acest nume si radacina cuvantului Eleazar - care inseamna „Dumnezeu m‑a ajutat” sau „Dumnezeu este ajutorul meu” - altii leaga numele de Lazar din Betania... 

Asa necajit cum fusese pe pamant, el este rasplatit dincolo! 

Dumnezeu il ajuta, dar nu pentru ca a fost sarac, saracia nefiind o virtute,  ci pentru ca si-a purtat crucea suferintei si a saraciei sale fara sa carteasca si cu deplina incredere in ajutorul lui Dumnezeu!


Desi parabola nu isi propune un mesaj eshatologic, totusi ni se prezinta starea de dupa moarte a celor doi, fiecare ajuns in alta parte. 

Interesant este ca, aflat in tinutul iadului, bogatul poate vedea binele pe care nu-l mai poate avea, fericirea pe care a pierdut-o pe veci! 

Dupa unii teologi chinurile iadului se identifica cu suferinta simtita in fata constientizarii pierderii definitive a fericirii adevarate!

Lazar cunoaste fericirea vesnica! Bogatul asuda vazand ce-a pierdut, constient de ceea ce ar fi trebuit sa faca pentru a fi si el fericit!

Desi cei doi se pot vedea, totusi intelegem ca intre cele doua trairi  este o prapastie de netrecut

Podul spre vesnica fericire, ca si cel spre vesnica suferinta, se construieste din timpul vietii. Dincolo... nu se mai poate face nimic!

Bogatul intelege ca el oricum nu mai are vreo sansa si, in toata nemilostivirea pe care a aratat-o in timpul vietii, se gandeste cu teama si mila la fratii sai... si-I  cere permisiunea Domnului sa-l invieze pe Lazar si sa-l trimita la acestia! 

Dar numai cine e surd si orb duhovniceste nu stie ce are de facut pentru mantuirea sa! Caci totul este scris!
Asadar raspunsul lui Dumnezeu este dezamagitor pentru bogat: Cei care nu ascultă de Moise şi de prooroci, (adica daca nu asculta si nu cred in cele spuse de Dumnezeu prin gura unor alesi) nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morţi.

Apostolul Luca era deja un martor al Invierii Mantuitorului, fapt ignorat de catre majoritatea contemporanilor Lui! 

Da-ne, Doamne, mintea cea de pe urma! Sa nu plecam in neoranduiala ci sa facem inainte de toate voia lui Dumnezeu!

Amin



sâmbătă, 30 octombrie 2021

MINUNEA VINDECARII PRIN CREDINTA APROAPELUI


„În vremea aceea Iisus învăța și de față ședeau farisei și învățători ai Legii, veniți din toate orașele mici ale Galileei, ale Iudeei și din Ierusalim. Iar puterea Domnului se arăta în tămăduiri. Și, iată, niște bărbați aduceau, pe pat, pe un om care era slăbănog și căutau să-l ducă înăuntru și să-l pună înaintea Lui; dar, negăsind pe unde să-l ducă, din pricina mulțimii, s-au suit pe acoperiș și, printre cărămizi, l-au lăsat cu patul în mijloc, înaintea lui Iisus. Și, văzând credința lor, El i-a zis: Omule, iertate îți sunt păcatele tale! 
Iar fariseii și cărturarii au început să cârtească, zicând: Cine e Acesta care grăiește hule? Cine poate să ierte păcatele decât numai singur Dumnezeu? Iar Iisus, cunoscând gândurile lor, răspunzând a zis către ei: Ce cugetați în inimile voastre? Ce este mai ușor? A zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Ridică-te și umblă? 
Dar, ca să știți că Fiul Omului are pe pământ putere să ierte păcatele, a zis slăbănogului: Ție îți zic: Ridică-te, ia patul tău și mergi la casa ta! Și îndată, ridicându-se înaintea lor, luând patul pe care zăcuse, s-a dus la casa lui, slăvind pe Dumnezeu. Și uimire i-a cuprins pe toți și slăveau pe Dumnezeu și, plini de frică, ziceau: Am văzut astăzi lucruri minunate.” LUCA 5: 17-26

Oprindu-ne asupra minunilor infaptuite de Mantuitorul Hristos si enumerate in Evanghelia dupa Luca, observam o anume succesiune: alungarea duhului rau prin cuvant, vindecarea soacrei lui Petru, prin atingere, pescuirea minunata, prin cuvant, vindecarea leprosului, prin vointa Domnului...
Azi parcurgem a cincea vindecare miraculoasa, o iertare izbavitoare, a unui "slabanog", vindecat gratie credintei apropiatilor sai!

Ni se spune ca niște bărbați aduceau, pe pat, pe un om care era slăbănog. Omul nu putea umbla. 

Slabanogeala dezvaluie un soi de abandon in fata vietii, o frica de a mai trai, persoana e coplesita de frici considerand viata ca lipsita de sens!
Daca leprosul, desi alungat din societate, isi dorea sa traiasca, si obtine vindecarea in chip miraculos, slabanogul nu-si mai doreste nimic, zacand pe patul sau ca si mort! Ori, a renunta la idealuri, la viata, care este un dar dumnezeiesc, este un pacat !

Toţi avem blocaje dar, prin grija Domnului, exista mereu ceva sau cineva care sa ne poarte spre a iesi din ele! E mereu o anume legatura intre noi - fie in rau, infricosand, paralizandu-l pe celalalt , fie in bine, ducandu-l, dându-i speranţă, oferindu-i picioarele noastre celui neputincios, rugandu-ne pentru el! Acest devotament este tocmai dinamica credintei!

Despre slabanogul acela nu stim daca era sau nu credincios! Insa cei patru prieteni care ii purtau patul si pe el, erau siguri ca Iisus putea sa-l vindece! Ei credeau in El !
Cu dragostea si indrazneala, credinta lor a facut posibila minunea!

Cred, sunt convinsa, ca ne putem vindeca prin credinta si rugaciunea celor care ne iubesc si carora le pasa de noi! 
Eu am avut ocazia sa simt pe propria-mi piele, in propria-mi carne, efectul gandului bun, crestin, ruga oamenilor carora le pasa de mine si credeau in Dumnezeu!

Şi Iisus văzând credința lor,  El i-a zis: Omule, iertate îți sunt păcatele tale!   

În limba ebraică păcatul este sinonim cu a greşi ţinta, a da faliment. 
Toţi ne confruntam in viata cu o anume ratare a tintei, o neizbutire a atingerii scopului propus ! Adesea nu stim incotro s-o apucam, nici daca drumul apucat este unul bun sau, dimpotriva, unul care ne afunda! 
Păcatele noastre ne blochează uneori imobilizandu-ne.
Cine poate spune ca nu a fost bolnav, ca nu s-a simtit slabit, vulnerabil, epuizat, poate chiar infrant?!
Boala este un semn al corpului care ne spune ca trebuie sa schimbam ceva, sa ne oprim, sa ne  indepartam de zgomotul lumii, sa ne facem un examen de constinta, schimband ce se mai poate, indreptand greselile si reinnodand firul acolo unde... s-a rupt!

Tie îți zic: Ridică-te, ia patul tău și mergi la casa ta, ii spune Iisus slabanogului. 

Patul este, pentru omul sănătos, locul unde se odihneste dar pentru cel bolnav e locul in care sufera!
Omul se ridică, isi ia patul pe care zăcea şi pleacă acasă la el,  GRATIE CREDINTEI PRIETENILOR. Se poate intoarce singur pe picioarele sale, ACASA! 
Casa e locul familiei, al iubirii, al originii, al tatalui. 
Întreaga noastră viaţă este drumul intoarcerii noastre acasă, la Domnul.
Toti cei care au văzut minunea au fost uimiţi, si, slavindu-L pe Dumnezeu, ziceau : Am văzut astăzi lucruri minunate.

Acest "astazi" ne suna ca o invitatie de a trai astăzi, acum, ceea ce relatează textul biblic. 

vineri, 29 octombrie 2021

FERICIRILE DUPA LUCA

„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte și să se vindece de bolile lor. Și cei chinuiți de duhuri necurate se vindecau. Și toată mulțimea căuta să se atingă de El, că putere ieșea din El și-i vindeca pe toți. Iar El, ridicându-Și ochii spre ucenicii Săi, zicea: Fericiți sunteți voi, cei săraci, că a voastră este Împărăția lui Dumnezeu. 
Fericiți sunteți voi, care flămânziți acum, că vă veți sătura. 
Fericiți sunteți voi, cei ce plângeți acum, că veți râde. 
Fericiți veți fi când oamenii vă vor urî pe voi și vă vor izgoni dintre ei și vă vor batjocori și vor lepăda numele vostru, ca rău, din pricina Fiului Omului. 
Bucurați-vă în ziua aceea și vă veseliți, că, iată, plata voastră este multă în ceruri.”

In timpul Dumnezeistii Liturghii, sunt cateva momente importante precum si cateva cantari, imne, care le marcheaza. Intre cantarile de referinta se numara si Fericirile, care reda cuvintele  rostite de Mantuitorul Hristos in celebra Cuvantare de pe Muntele Fericirilor!

Muntele acesta se afla la 175 metri deasupra Marii Galileii, dar la 35 metri sub nivelul Marii Mediterane. Este mai curand un deal mic, aflat in fata Marii Galileii, devenit faimos gratie Cuvantarii Domnului Iisus, probabil cea mai faimoasa predica si una din cele mai cunoscute din lume.

In predica de pe Muntele Fericirilor sunt socotite fericite 9 categorii de persoane, in varianta lui Matei, si 4 in versiunea lui Luca!


Fericirile Evangheliei dupa Luca sunt legate de saracie!
Dar sa privim atent frumuseţea sărăciei propuse de Iisus! 

Fericirile ating un punct sensibil al existenţei noastre, omul fiind din totdeauna obsedat de fericire! El isi doreste ce e bun, frumos si asta il face fericit! 
Nenorocirea este ca mai tot ce este bun si il face fericit are legatura cu a avea, a fi peste ceilalti, a domina, a se indreptati pe sine
Din aceasta greseala de simtire omul a ajuns sa vietuiasca complet gresit! 

Ne straduim si ne folosim de tot felul de mijloace pentru a ne împlini dorinţele! A
vand toti aceleaşi dorinţe, ajungem chiar sa ne certăm unii cu alţii. Asta ne distruge - pe noi, pe ceilalţii şi lumea!

De aici cred ca vine o anume ambiguitate si in raport cu Dumnezeu! Pentru ca se simte o incercare de a-L castiga pe Dumnezeu de partea noastra pentru a putea fi fericiti! 
Dar e corect? Care e fericirea pe care ne-o doreste Dumnezeu?

Daca lumea noastra inainteaza prin forta, violenta, distrugere, lipsa de respect fata de natura, Dumnezeu ne porunceste iubirea, iertarea, solidaritatea, viaţa in duh si adevar!
Acest text poate fi socotit esential pentru credinta noastra!

Noi, daca cat de cat ne tinem de cateva porunci, nu reuşim sa ne insusim cele mai esentiale porunci ale lui Dumnezeu care privesc viata si iubirea.
Textul ne arata dorinţa lui Dumnezeu de a-l şti pe om fericit. 

Dar sa citim atent: 
Fericiți sunteți voi, cei săraci, că a voastră este Împărăția lui Dumnezeu.

Daca cei saraci sunt fericitii, de ce noi jinduim sa fim bogati? Unde e greseala? Ce nu am inteles?

Cuvantul grecesc folosit aici este ptocos, definind pe cineva
care trăieşte din cerşit, care nu are nimic al lui şi inspiră milă.
Acesti oameni sunt socotiti de catre Iisus a fi fericiţi dar nu pentru ca sunt saraci ci pentru ca atitudinea lor este diferita fata de dar! 
Si pentru asta Imparatia Domnului este a lor! 

Toate lucrurile fundamentale din viata noastra sunt, de fapt, daruri! Ceea ce inseamna ca si noi trăim din dar, din mila Domnului, asemenea saracului! 
În dar si daruire totul este important, căci darul este semn de iubire,  de compasiune, de viaţă. De aceea sărăcia este lucrul care ne intelepteste!

Iubirea este asemenea saraciei care primeşte în dar totul şi dă totul în dar. Aceasta este Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ!
Tot ce are Tatăl, intreaga fiinţa Sa, e si a Fiului, si tot ce are Fiul este  in intregime si al Tatălui, ei traind în acelaşi Duh.
Fiul  este ceea ce este Tatal; Sfântul Duh, pentru că purcede din Dumnezeu, nu este Fiul, pentru ca nu este decat un Fiu unic, dar El este ceea ce este Fiul”. (Sf. Grigorie de Nazianz)

Fiecare dintre Aceste Ipostasuri este Dumnezeu adevarat, intre ele existand o dragoste desavarsita care nu se epuizeaza niciodata, caci ea le uneste in chip creator, perpetuu !
Această Iubire permite să ca fiecare sa fie Unul al Celuilalt, în dăruire totala reciprocă.

Fericiți sunteți voi, care flămânziți acum, că vă veți sătura. 

Expresia aceasta… sună ciudat. 
De fapt, motivul fericirii nu de fapt foamea, ci faptul că în viitor acest om înfometat va fi sătul. 
Aşadar, există un viitor, altul decat prezentul pe care il traiesti! 
Răul nu constă în a muri de foame, ci în a fi nepasator la foamea altuia ori de a-i înfometa pe alţii!
Viaţa e darul care ne invita sa daruim si dăruim trăind din iubire!
Motivul fericirii este in viitorul diferit de prezent!

Fericiți sunteți voi, cei ce plângeți acum, că veți râde. 

Plânsul prezentului va fi răsplătit prin râsul victoriei asupra răului. Tu, care plângi raul lumii, vei birui! Vom trai această răsturnare de situaţie.

Fericiți veți fi când oamenii vă vor urî pe voi și vă vor izgoni dintre ei și vă vor batjocori și vor lepăda numele vostru, ca rău, din pricina Fiului Omului. 

A ura este contrariul lui a iubi! Asa ca... Vai vouă când vă vor vorbi de bine! Puternicul niciodată nu este iubit, ci doar linguşit!   Asa ca mai bine urat decat iubit cu fatarnicie! Apoi, sa fii urat pentru Hristos... este cel mai bun lucru care ti se poate intampla! 

Observăm că Fericirile Il descriu cumva pe Mantuitorul care era sărac, care a flamanzit în deşert, care a plans,  care a suferit batai si scuipari, care a fost urât şi exclus, care a fost omorât ca un prostscris, pe cruce, dar care apoi a înviat!

Bucurați-vă în ziua aceea și vă veseliți, că, iată, plata voastră este multă în ceruri.”

Nefericiti fiind, sa ne bucuram caci asa  ii putem semana lui Hristos care a biruit raul si a inviat!
Fericirea adevarata se descopera in lipsuri, in lacrimi si in iubire!

Fericirile sunt Cuvintul care ne revelează adevărul, Cuvantul care are puterea de a ne vindeca de toate nefericirile! 
Ascultarea acestui Cuvânt  ne aduna laolalta! 


joi, 28 octombrie 2021

APOSTOLII SI... NUMARUL 12


„În vremea aceea Iisus a ieșit la munte ca să Se roage și a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu. Și, când s-a făcut ziuă, a chemat la Sine pe ucenicii Săi și a ales din ei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli: pe Simon, căruia i-a zis Petru, și pe Andrei, fratele lui, și pe Iacov, și pe Ioan, și pe Filip, și pe Bartolomeu, și pe Matei, și pe Toma, și pe Iacov al lui Alfeu, și pe Simon numit Zilotul, și pe Iuda al lui Iacov, și pe Iuda Iscarioteanul, care L-a vândut. 
Și, coborând împreună cu ei, au stat în loc șes, El și mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte și să se vindece de bolile lor. 
Și cei chinuiți de duhuri necurate se vindecau. Și toată mulțimea căuta să se atingă de El, că putere ieșea din El și-i vindeca pe toți.”
Luca 6: 12-19

Pasajul evanghelic al zilei de astazi evoca alegerea celor 12 apostoli fdr ctre Mantuitprul Hristos.

În Evanghelia după Luca, momentul alegerii celor 12, dintre toti ucenicii lui Iisus, este asezat, cred ca deloc intamplator, intre minunea vindecarii mainii uscate si discursul Fericirilor, din care intelegem cum ne vindeca Cuvantul !

Mana - care ne ajuta sa lucram, sa mancam, sa mangaiem, sa ne imbratisam, sa ne imprietenim etc - poate si lovi, dobora,  distruge, chiar si 
ucide, caci toate sunt bune foarte daca sunt folosite cum se cuvine!
Biserica lui Hristos este insa  ca o mana sanatoasa, care ne aduna pentru a putea asculta Cuvantul, a trai Evanghelia si a fi fericiti!
Biserica este cladita de acest Cuvânt, pe şi prin acest Cuvânt! 
Biserica noastra ii cinsteste in ziua de 30 iunie!

Dar  de ce 12?

Numărului 12 este socotit numărul puterii divine, in el fiind ascunsa taina lui Dumnezeu! 
Cartea Sfântă este cea care confirma faptul ca 12 nu este un numar oarecare! Marile concepte religioase și filosofice sunt legate de numărul 12, el fiind incarcat de semnificații misterioase profunde.

Sunt 12 ceasuri într-o zi și 12 luni într-un an, 12 zodii în zodiac; sunt 12 semintii ale poporului lui Israel si, sunt si 12 apostoli, care au răspândit învățătura lui Iisus!
Iisus a mers prima dată la templu la varsta de 12 ani, uimind preoții de acolo cu profunzimea gândirii Lui.
Când a început să propovaduiasca Iisus a chemat lângă Sine 12 apostoli, atatia cate semintii are poporul  lui Israel!
Ei sunt cei care, după sacrificiul Mântuitorului, au intemeiat Biserica Lui, punand astfel bazele creștinismului.  

Numărul 12  apare de multe ori in Evanghelii. 
Sunt 12 scaune pe care vor sta cei 12 judecători, care vor judeca cele 12 seminții!
Când  Iisus a inmultit painile, au rămas 12 coșuri pline cu firimituri!
Iisus, în timp ce mergea spre casa unei tinere de 12 ani, care era pe moarte, vindecă o femeie, care sângera de 12 ani . 
Numărul Evangheliilor citite pe Drumul Crucii este 12ele reprezentând stâlpii credinței. 

Datorită legăturii lui strânse cu Biblia și cu începuturile creștinismului, dar și cu Apocalipsa, despre care se vorbește in cea de a 12-a carte, acest număr a capatat  semnificații mistice!

Dar si pentru matematicieni, numărului 12 este special.
Există foarte puține numere care se pot divide în atâtea subunități, precum 12! El poate fi împărțit în jumătăți, sferturi, treimi, șesimi și doisprezecimi, ceea ce explică de ce a fost ales drept etalon al împărțirii timpului!
Multiplii lui 12 sunt folosiți nu doar pentru exprimarea timpului, dar și a spațiului - Cercul are 360 de grade, adică 3×12×10!
12 este un număr pozitiv, care sprijină și susține o mulțime de teorii universale dar el, biblic vorbind, are o importanta primordiala, 12 
fiind numarul semintiilor lui Israel! 
Numarul apostolilor alesi, dupa voia  lui Iisus, ne spune ca de la chemarea Mantuitorului nu a fost exclus nimeni! Cum nici azi nu este exclus nimeni!

Acestia 12 alesi erau oameni obisnuiti, deloc perfecti! 
Sa nu uitam momentul prinderii, judecarii si rastignirii lui Iisus, cand  Iuda L-a trădat, Petru s-a lepădat de El... in timp ce toti ceilalți au fugit! 
Desi stia ce avea sa se intample, totuși Domnul i-a chemat pe ei,  la fel cum pe cheama si pe noi, sa venim la El asa cum suntem, cu toate neputintele noastre!

Cei 12 Apostoli, propovaduitori ai Cuvantului Domnului nostru Iisus Hristos, au primit putere si cunoastere. 
Dintre ei insa doar doi au scris evangheliile ca martori oculari ai evenimentelor - Matei si Ioan. 
Numele celor 12 Apostoli, sunt pomenite insa in toate evangheliile.
Sfanta Traditie a completat in chip fericit ceea ce aveau sa scrie Matei si Ioan  - dar si Luca si Marcu ( desi evangheliile acestora din urma au aparut sub anonimat!)
Exista insa si scrieri ale unor istorici - oarecum contemporani evenimentelor  - cum ar fi  Tacit, Suetoniu și Pliniu cel Tânăr - care atesta moartea muceniceasca a celor care l-au urmat pe Hristos.
Biserica noastra ii cinsteste in ziua de 30 iunie!

Apostolat s-a facut, se face si se va mai face. 
Putem face si noi azi! Numai ca doar ei, apostolii Mantuitorului, au primit si harisma, puterea, darul vindecarii si al stapanirii duhurilor necurate, un dar primit DIRECT de la Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu Insusi!  


Amin


miercuri, 27 octombrie 2021

Jugul cel ușor al Domnului nostru Iisus Hristos

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul să-i descopere. 
Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară.” Matei 11: 27-30


marți, 26 octombrie 2021

DE CE PORUNCA IUBIRII?


„Zis-a Domnul către ucenicii Săi:
Aceasta vă poruncesc: Să vă iubiți unul pe altul. Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar, pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăște. Aduceți-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. 
Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi. Dar toate acestea le vor face vouă din pricina numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel Care M-a trimis pe Mine. 
Dacă n-aș fi venit și nu le-aș fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovățire pentru păcatul lor. 
Cel ce Mă urăște pe Mine urăște și pe Tatăl Meu. 
Dacă nu aș fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut, păcat nu ar avea; dar acum M-au văzut și M-au urât și pe Mine și pe Tatăl Meu; iar aceasta, ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: «M-au urât pe nedrept». 
Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. Și voi mărturisiți, pentru că de la început sunteți cu Mine. Acestea vi le-am spus ca să nu vă poticniți în credința voastră. Vă vor scoate pe voi din sinagogi; și chiar va veni vremea când oricine vă va ucide pe voi va crede că aduce slujire lui Dumnezeu.” 
IOAN 15: 17-27; 16: 1-3

Astazi se citeste din Evanghelia dupa Ioan. Mai precis sfarsitul cap. 15, fragmentul care face parte din ceea ce numim Cuvantarea de despartire!

Dupa cum deja stim, Ioan scrie diferit fata de cei trei sinoptici. 
Evanghelia sa este o continua antiteza intre iubire și ură, lumină și întuneric… Din aceasta "lupta", invingatoare sunt, evident, iubirea si lumina! 
Victoria este una diferita fata de ceea ce traieste lumea, in general!  Invingatoare este  iubirea…  asa cum intunericul  poate fi stapanit cu un întuneric mai mare, ci numai cu lumină…
Puterea asupra celuilalt este deplina cand decidem sa ne punem viața în slujba lui…

Iisus este urât pentru că a trăit iubind și ne-a revelat si noua aceasta taina, arătandu-ne cât este de greșit felul nostru de a trai, continua noastra ambitie de a ne impune, de a domina pe cel din jur, cât de gresita este conceptia noastra despre felul in care functioneaza lumea!

Fragmentul ne introduce in admosfera Cinei celei de Taina, o admosfera plina de emotie, cu mesaje spuse si intelese , in acel moment, pe jumatate.
Mantuitorul, stiind ce avea sa se intample, le da ultimile sfaturi si indemnuri apostolilor Sai, prevenindu-i, pe cat era cu putinta!
Acestea vi le-am spus ca să nu vă poticniți în credința voastră." (In 16, 1)
Dar multe din spusele Sale aveau sa fie intelese pe parcurs! 

Cuvintele rostite de Domnul Iisus Hristos sunt spre întărirea în credinţă a ucenicilor Săi.
El ii invata că, la baza misiunii lor, trebuie să stea dragostea. Dar nu orice fel de dragoste, nu cea in care omul cauta binele sau personal, nevoia lui de iubire subjugand pe celalalt,  ci acea iubire jertfelnică, prin care omul se daruieste pe sine din iubire si se sacrifica pe altarul iubirii!
 
Daca Fiul lui Dumnezeu a fost respins şi prigonit, nu putea sa se intample altfel cu ucenicii Sai! 
În misiunea lor, apostolii aveau o singura datorie: aceea de a ramane fideli învăţăturilor Domnului Hristos. 

Învăţătura lui Hristos nu este interpretabilă şi aplicabilă după bunul plac sau interesul fiecăruia. Învăţăturile Sale ne sunt necesare pentru mântuirea sufletului şi sunt pregătitoare pentru viaţa cea veşnică. 

Iisus, spre a-i intari, a-i face puternici pe apostolii Sai, reitereaza
porunca iubirii - arma in fata urii ce avea sa se abata asupra lor ca efect firesc al urii ce o nutreau fata de El! 

"Să vă iubiți unul pe altul"! le spune si "Aduceți-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi." 

Cine  Il are ca reper pe Mantuitorul Hristos relativizeaza orice nemultumire in lumea asta caci ce dureri, ce nefericiri, ce
ofense ale noastre pot intrece durerea, nefericirea si ofensele indurate de El, Fiul lui Dumnezeu, Cel fara de pacat si "urat pe nedrept"?

Si din nou ma duce gandul la "biciul iubirii", despre care vorbea Sfantul Isaac Sirul - gandind la pedeapsa cu care Domnul ii va pedepsi, la Judecata de Apoi, pe cai care aici, in lume, pacatuiesc nesocotind puterea biruitoare a iubirii! 


“Iar eu zic ca cei chinuiti in gheena vor fi biciuiti de biciul iubirii. Adica cei ce simt ca au gresit fata de dragoste
sufera acolo un chin mai mare decat orice chin. Caci tristetea intiparita in inima de pacatul fata de iubire e mai ascutita decat orice chin din lume. E nebunie sa socoteasca cineva ca pacatosii se lipsesc in gheena de dragostea lui Dumnezeu. Dragostea este odrasla cunostintei adevarului, care, dupa marturisirea de obste, s-a dat tuturor. Dar dragostea lucreaza prin puterea ei in doua feluri: pe pacatosi ii chinuiesteiar pe cei ce au facut cele cuvenite ii veseleste. Si aceasta este, dupa judecata mea, parerea de rau sau chinul din gheena. 
Dragostea imbata insa sufletele celor de sus cu desfatarea ei”.

Amin

luni, 25 octombrie 2021

SOACRA LUI PETRU, "INDATA RIDICANDU-SE, LE SLUJEA"


„În vremea aceea a intrat Iisus în casa lui Simon. Iar soacra lui Simon era cuprinsă de friguri și L-au rugat pentru ea. 
Atunci El, plecându-Se asupra ei, a certat frigurile și frigurile au lăsat-o. Iar ea, îndată ridicându-se, le slujea
Dar, apunând soarele, toți câți aveau bolnavi de felurite boli îi aduceau la El; iar El, punându-Și mâinile pe fiecare dintre ei, îi făcea sănătoși. 
Și din mulți ieșeau diavoli, care strigau și ziceau: Tu ești Fiul lui Dumnezeu! Dar El, certându-i, nu-i lăsa să vorbească acestea, pentru că știau că El este Hristos. 
Însă, făcându-se ziuă, a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu; iar mulțimile Îl căutau și au venit până la El și-L țineau ca să nu plece de la ei. Însă El a zis către ei: Trebuie să binevestesc Împărăția lui Dumnezeu și altor cetăți, fiindcă pentru aceasta am fost trimis. 
Și propovăduia în sinagogile Galileei."  Luca 4: 38-44

Frumusetea Sfintei Evanghelii consta in izvorul permanent al informatiei pe care il contine! 
Repetarea pericopelor nu este in masura nici sa ne plictiseasca, nici sa ne plafoneze interesul ci ne indeamna la gasirea sensurilor noi, mai adanci. Ochii nostri se debaraseaza incet si treptat de voalurile cu care Adevatul Evangheliei este acoperit, astfel incat intelegerea  noastra sa fie pe masura cautarilor, a interesului, a dorului si a iubirii noastre pentru Hristos!

Minunea vindecarii soacrei lui Petru ni se poate parea una putin importanta si totusi nu intamplator este una cu care Iisus Si-a inceput minunil... Vindecarea aceasta, rapida si despre care nu ni se dau prea multe explicatii, este plina de simboluri ce vor fi dezvoltate pe rand in Evanghelie.

Mai intai, insasi parerea noastra despre ce este important si ce nu este una contrara invataturii lui Hristos! 
Pentru noi este importanta ierarhia. Apostolii erau si ei framantati de cine este mai mare intre ei si in Imparatia Cerurilor!
Iisus spune ca cel mai mic este de fapt cel mai mare, rasturnand astfel ierarhia valorilor lumii noastre!

Iisus a venit sa ne slujasca noua, S-a micit, S-a golit pe Sine ca sa din iubire, ca sa ne schimbam mentalitatea ! El, Fiul lui Dumnezeu, a spalat picioarele apostolilor Sai si a murit de buna voie pe cruce pentru noi!

In casa sa, despre care putem spune ca este prima Biserica, soacra lui Petru este repede vindecata de frigurile care o fortau sa fie servita de altii! 
Vindecarea femeii nu este in sine o minune spectaculoasa pentru noi, care consideram minunea cu un semn de manifestare a puterii. 

In aceeasi zi, Mantuitorul il scapase pe demonizat de raul din el.
Dar si frigurile sunt semnul raului! Corpul da un mesaj ca in el se petrece ceva anormal, deci ceva este rau...
Iisus a certat frigurile și frigurile au lăsat-o. Iar ea, îndată 
ridicându-se, le slujea

Când discipolii se ceartă cu privire la cine e mai mare intre ei, Mantuitorul spune despre Sine ca n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi. Asadar slujind, aceasta femeie, tamaduita de friguri, face ca si Iisus, care ne slujeste noua -  slujirea fiind o caracteristica esentiala a Lui!

Dumnezeu, care este iubire, ne slujeste caci sa iubesti asta inseamna: sa nu ai pic de egoism si sa faci tot ce iti este in putere ca cel iubit sa fie fericit, micsorandu-te pe tine ca el sa poata creste si straluci!

Judecand asa, acesta femeie este un exemplu minunat si iata, trece neobservat, desi ea este egala lui Iisus! Nu vindecarea ci slujirea ei este cu adevarat o minune!

Daca demonizatul vindecat ne indica eliberatea din ghearele raului, vindecarea soacrei lui Petru ne spune ca, odata scapati de diavol, suntem liberi, dar liberi sa facem binele, sa slujim aproapelui, sa iubim si sa ne devotam!
Pentru noi libertatea înseamnă să dominăm şi să fim stăpâni! Liber, în concepţia noastră, este acela care-i stăpâneşte pe toţi si face ce vrea! Dar adevărata libertate, e libertatea lui Dumnezeu, adică libertatea de a ne iubi şi de a ne sluji unii pe altii (Gal. 5,13). 
E libertatea de a trai viata cea adevarata! 

Luca dezvolta Evanghelia sa intre doi parametri: soacra lui Petru, vaduva care-si da ultimul banut la templu, doua pericope scurte si, pentru unii, neimportante! Aceste femei insa vorbesc cu anticipatie despre tot ce face Iisus si este consemnat in Evanghelie! El a venit, ne-a slujit, ne slujeste si nu precupeteste nimic pentru iubirea ce ne-o poarta, nici chiar viata!

Ar mai fi de meditat asupra unor aspecte cuprinse in acest scurt fragment evanghelic - despre activitatea lui Iisus din zi, de cea de seara cand minunile se inmultesc, despre noaptea, zorii si rugaciunea Sa - dar ma gandesc sa le pastrez pentru o alta ocazie!

Domnul sa ne ajute sa intelegem bogatia Evangheliei si sa ne decidem sa-L urmam pe Hristos nu doar cu buzele si venitul la Biserica ci prin lucrarea efectiva a invataturilor Sale, prin schimbarea launtrului nostru!

duminică, 24 octombrie 2021

EXORCISM IN TINUTUL GHERGHESENILOR

 


Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39

În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileii. Și, ieșind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon și care de multă vreme nu mai punea haină pe el și în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Văzându-L pe Iisus, a strigat, a căzut înaintea Lui și cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui!, fiindcă poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulți ani îl stăpânea; și era legat în lanțuri și în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era dus de demon în pustie. 
Și l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ți este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulți intraseră în el. 
Și-L rugau să nu le poruncească să meargă în adânc. Și era acolo o turmă mare de porci, care pășteau pe munte. Și L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; iar El le-a îngăduit. Și, ieșind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe țărm în lac și s-a înecat. 
Iar păzitorii, văzând ce s-a întâmplat, au fugit și au vestit în cetate și prin sate. Atunci au ieșit locuitorii să vadă ce s-a întâmplat și au venit la Iisus și au găsit pe omul din care ieșiseră demonii, îmbrăcat și întreg la minte, șezând jos, la picioarele lui Iisus, și s-au înfricoșat. 
Iar cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. 
Și L-a rugat pe El toată mulțimea din ținutul Gherghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinși de frică mare. 
Atunci El, intrând în corabie, S-a întors înapoi. 
Iar bărbatul din care ieșiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul, zicând: Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu. Și el a plecat, vestind în toată cetatea cât bine i-a făcut Iisus. Luca 8, 26-39

sâmbătă, 23 octombrie 2021

GANDURI LEGATE DE VINDECAREA DEMONIZATULUI IN SINAGOGA DIN CAPERNAUM

„În vremea aceea a venit Iisus în Capernaum, cetate a Galileei, și învăța poporul sâmbăta. Și erau uimiți de învățătura Lui, căci cuvântul Lui era cu putere. Iar în sinagogă era un om având duh de demon necurat și a strigat cu glas mare: Lasă! Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te știu cine ești: Sfântul lui Dumnezeu! Și l-a certat Iisus, zicând: Taci și ieși din el! Iar demonul, aruncându-l în mijlocul sinagogii, a ieșit din el, cu nimic vătămându-l. Și frică li s-a făcut tuturor și spuneau unii către alții, zicând: Ce este acest cuvânt? Că poruncește cu stăpânire și cu putere duhurilor necurate și ele ies.” Luca 4: 31-36

Evanghelia dupa Luca (4:31-37), ca si in cea dupa Marcu (1:21-28), aseaza aceasta minune la inceputul propovaduirii Domnului Iisus, in ordine cronologica. Evanghelistul Matei prezinta, ca intaia minune a Mantuitorului, vindecarea unui lepros, in vreme ce Ioan, a carui Evanghelie este aparte de sinoptici, incepe cu prefacerea apei in vin la Nunta din Canna Galileei. 

Aceasta alegere nu este deloc intamplatoare, dupa cum nimic din ce a spus si a facut Mantuitorul nu are de-a face cu intamplarea!

Asadar, ne aflam dupa momentul in care Iisus a spus : Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre.
Concetatenii Mantuitorului, scandalizati de predica Sa, au vrut sa-L arunce de pe buza muntelui ca sa-L omoare! 
Plecand de acolo, in Capenaum, Iisus a continuat propovaduirea, predicand in sinagoga.

Iar în sinagoga din Capernaum, un loc de practicare a cultului, in zi de sambata, zi de rugaciune, era un om având duh de demon necurat 

Iisus a venit sa implineasca Cuvantul, implinire promisa lui Israel de proorocul Isaia! Asta inseamna ca, de cate ori ascultam Cuvantul Sau noi ne curatam de rau!

Este de neinteles cum, in loc de rugaciune, se gaseste si un duh necurat care salasluieste intr-un om venit sa se roage, un om care respecta cultul si traditia! 

Acest tablou nu este unul care ii priveste doar pe iudeii vremii lui Iisus! Scena aceasta ne spune ca si noi, astazi, putem merge la Biserica, ne putem chiar apropia de Sfintele Taine, fiind inca locuiti de rau!  Cuvantul trebuie lasat sa intre in noi ca sa ne curete! 

Daca nu intelegem Cuvantul, daca mintea noastra nu capteaza acest Cuvant al Adevarului ca el sa lucreze binele in noi, suntem morti, caci a avea duhul demonului necurat inseamna tocmai a trai o viata fara viata, o viata deja moarta!

Demonul, diavolul - un cuvant mai folosit de noi care, semantic, sugereaza despartirea, dividerea, departarea - are o mare problema cu cultul religios! In biserica el se lupta cu Dumnezeu, incercand sa ne departeze de El si iubirea Sa! De aceea ispitele sunt foarte mari in biserica si in noi, cei care suntem practicanti! Caci, asa cum prin Cuvantul Adevarului ne mantuim, prin cuvantul insinuant al diavolului ne pierdem! 

Sarpele, prin cuvinte masluite, a sugerat ca Dumnezeu ar fi invidios si gelos si de aici a plecat tot raul! In minte ne-a asezat o imagine falsa si...  poate ca de aceea ne comportam ca si cum tot ce vrem este sa semanam acestui dumnezeu fals descris de sarpe si nu Dumnezeului nostru cel Adevarat! Caci suntem invidiosi, gelosi si de aici vin toate relele de pe pamant!

Cuvântul lui Iisus este special: este eficient, viu, pătrunzător şi rupe zidurile care ne ţin prizonieri şi face să iasă afară răul din noi.

Sunt oameni care vin la Biserica sperand doar in magia sacrului, fara sa miste nimic in ei, detasand complet viata si apucaturile lor de Cuvantul Domnului! Inchinarea la moaste, fara curatirea prin 
Cuvantul Sfant, nu ne garanteaza automat mantuirea! Putem constata ca multe gesturi religioase sunt adoptate ca un fel de magie pentru castigul binelui lumesc! Devastator pentru mantuirea noastra!

Adesea atribuim celor sfinte idei, imagini, fantasme, strecurate in minte de cel rau! Noi insa suntem obligati sa ascultam Cuvantul cel Adevarat caci curatirea prin Cuvant, prin ascultare si intelegere, este exclusiv personala. Eu trebuie sa ascult, asa cum eu mananc sau eu iubesc! Poate lucra cineva in locul meu dar nimeni nu poate manca in locul meu, nici iubi pentru mine! Eu, si numai eu, trebuie sa mananc, sa iubesc si... sa ascult Cuvantul! Doar asa il pot trai in viata mea! 

Cel care vine la Biserica dar nu face cele ale Domnului in afara ei este locuit de cel rau! Si acest lucru trebuie sa ne preocupe ori de cate ori ne trezim ca facem ceva rau!

Diavolul se foloseste de imagine (asta a facut de la inceput, bagand in mintea Evei si a lui Adam o imagine falsa despre Dumnezeu!) Putem astfel sa intelegem pericolul care ne paste in prezent!? Imaginea ne domina! De aceea trebuie sa ne ferim de orice vine pe calea imaginii! Intre lucruri bune, intre atatea video-uri pe care le urmarim, fie ele si cu fete bisericesti, sta mereu la panda diavolul creator de fantasme care ne tulbura mintea si ne departeaza de Dumnezeu cel Adevarat! 

Evanghelia este o lentila de corectare a imaginii gresite despre Dumnezeu pe care o avem in cap!

Prin gura omului posedat, diavolul vorbeste. Daca nu citim superficial pasajul evanghelic, observam ca pluralul se intrepatrunde cu singularul. Cati demoni sunt de fapt? Unul sau mai multi? 

Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te știu 
cine ești: Sfântul lui Dumnezeu!
Diavolul Il recunoaste pe Dumnezeu! Este singurul care nu se indoieste nici o clipa ca Iisus este Fiul Lui! 

In pluralul textului putem fi inclusi noi, cei prezenti fizic la rugaciune, in biserica, care suntem locuiti, ne lasam distrasi de la Cuvantul Sfant de gandurile lumesti! Treaba diavolului este sa ne  desparta de Dumnezeu! Si diavolul aici, pe pamant, este stapan! Sa ne amintim ce ii spune lui Iisus in pustiu, la momentul ispitirii!

Ție Îți voi da toată stăpânirea aceasta și strălucirea lor, căci mi-a fost dată mie și eu o dau cui voiesc; deci, dacă Tu Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta. (Lc. 4,16)

Diavolul lucreaza bine cu omul pe care il tine sub puterea sa prin micile/mari placeri, prin invidie, gelozie, ura ... Dar Iisus de aceea S-a intrupat: ca sa-l elibereze pe om de sub aceasta dominatie!
Si arma Mantuitorului este Cuvantul! A fi in Biserica fara a trai Cuvantul este o ramanere sub puterea duhului rau!

Fragmentul de azi incepe cu mirarea auditorului in fata Cuvantului Mantuitorului "
Și erau uimiți de învățătura Lui, căci cuvântul Lui era cu putere" si se incheie cu intrebarea: "Ce este acest cuvânt? Că poruncește cu stăpânire și cu putere duhurilor necurate și ele ies."

Luca pune vindecarea demonizatului intre două remarci legate de forta Cuvântului caci tocmai Cuvântul divin pe care îl asculţi are puterea să te elibereze de înşelăciune, de minciună. Numai adevărul, care-ţi arată toate contradicţiile din tine, te 
eliberează de linistea mincinoasa, automultumirea in care te complaci!

Telul nostru in Biserica trebuie sa fie acela de a nu lasa Cuvântul să treacă pe lângă noi, căci prima acţiune a diavolului este de a confisca cuvântul, de a inabisi samanta Cuvantului, de a ne distrage atentia, astfel încât  el sa nu poata să ne intre în inimă, sa nu rodeasca.

Numai lasad Cuvantul sa intre in inima noastra vom putea simti forta, puterea lui eliberatoare! 

vineri, 22 octombrie 2021

IISUS IN PATRIA SA


„În vremea aceea se mirau toți de cuvintele harului care ieșeau din gura lui Iisus și ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Și El le-a zis: Cu adevărat, Îmi veți spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuți! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă și aici în patria Ta. Și le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un proroc nu este bine primit în patria sa. Și adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie în Israel, când s-a închis cerul trei ani și șase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul, și la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Și mulți leproși erau în Israel în zilele prorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curățat, decât Neeman Sirianul. 
Și toți în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie. Și, ridicându-se, L-au scos afară din cetate și L-au dus până pe sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie; iar El, trecând prin mijlocul lor, a plecat de acolo.”
LUCA: 4, 22-30

După distrugerea Templului din Ierusalim, în anul 587 î.Hr., de catre oștile babiloniene ale regelui Nabucodonosor și reclădirea lui  ulterioară - din vremea lui Zorobabel - in ciuda instabilitatii politice si a influentelor spirituale, poporul ales a pastrat legatura cu Dumnezeu.

In zilele Întrupării Mântuitorului, toată această „evlavie” daca nu disparuse, devenise cel putin discutabila. Respectarea Legii lui Moise avea cu mult mai multe manifestarile exterioare decat  spirituale si morale. 
Credinta iudeilor nu mai era cea pe care ar fi trebuit sa o aiba ca  popor ales de Dumnezeu, aflat in asteptarea lui Mesia!

In momentul Intruparii Domnului, iudeii treceau printr-o perioadă relativ liniștită, din punct de vedere politic si social. 
Ca si traire religioasa, Templul din Ierusalim continua sa fascineze si sa atraga nenumărați iudei, din interiorul și din afara hotarelor, cultul iudaic fiind apreciat chiar și de romanii. 

Daca romanii ajunsesera sa se apropie de Dumnezeu,  iudeii insa gândeau mai mult politic decât religios!
Desi  tineau la respectarea Legii, se simtea o lipsa de conexiune cu Dumnezeu, o racire a iubirii fata de El, cum si fata de semenii lor. Plutea in aer, asadar, o oarecare tulburare si parea ca nimeni nu se mai putea bucura, nimeni nu se arată dispus să caute, sa afle dacă Mesia într-adevăr Se nascuse sau inca nu. 
Trairea, conectarea lor cu Dumnezeu era la cote foarte scazute. 
Iudeii se complaceau încremeniți într-o gandire paralelă, neatenti la semnele trimise de Dumnezeu, desi le tot cereau! După cum spune Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan: Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1, 11).

Desi mulți au fost martori ai minunilor savarsite de Domnul Hristos, totuși, atitudinea poporului poate fi considerata mai curand ambigua, oscilanta, decat sincera! 
Multimi de oameni  Il urmau si-L ascultau, dar in acelas timp exista si o mare neincredere, o oarecare adversitate, inversunare chiar, impotriva Mantuitorului! 
Si acest "dualism" al poporului iudeu se va dovedi in doua momente cruciale, petrecute la doar o saptamana distanta unul de celalalt: slăvirea Domnului, la Intrarea în Ierusalim, si ura din ziua condamnarii Mântuitorului! 

Si nazarinenii, desi se proclamau credincioși și slujitori ai lui Dumnezeu,  s-au  dovedit incapabili să Îl descopere cu adevărat pe Hristos și să creadă în El și in învă­țătura Sa. 
Mandria si invidia aveau sa-i orbeasca!
Hristos Insusi „se mira de necredinţa lor (Marcu 6, 6) 

Fragmentul evanghelic de astazi este continuare a celui de ieri.
Iisus, aflat in sinagoga din Nazaret, locul und, tine o scurta predica de doar cateva cuvinte care insa vor declansa indignarea auditoriului!
Evanghelistul Luca ne spune ca oamenii; care ascultasera cuvintele Lui, au fost asa de indignati incat „L-au scos afară din cetate şi L-au dus pe sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie” (Luca 4, 29)!

Concetatenii Domnului se dovedesc complet rupti de Lege de vreme ce sunt la un pas doar de a-L ucide pentru vorbele adevarate rostite:   
Cu adevărat Îmi veţi spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă şi aici în patria Ta. Şi le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un proroc nu este bine primit în patria sa. Şi adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie, în Israel, când s-a închis cerul trei ani şi şase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul. Şi la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Şi mulţi leproşi erau în Israel în zilele prorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curăţat, decât Neeman Sirianul” (Luca 4, 23-27). 

Iisus rosteste acest discurs împotriva cărturarilor și fariseilor fățarnici acuzandu-i implicit de propovaduirea formala a Legii lui Moise, lege in care nu mai credeau de vreme ce nici ei insisi nu o mai respectau!
Astfel, El da, doua exemple : cel al vaduvei din Serapta si cel al lui Neeman, leprosul. 
Simpla referire la acesti păgâni, din vremea proorocului Elisei, care au trăit minuni extraordinare si au sfarsit prin a crede in Dumnezeu,
exemple binecunoscute iudeilor din Cartile lui Moise - rănește mandria nazarinenilor într-atat incat aceștia vor să-L arunce în prăpastie!

Acestia erau pagani aflati in nevoie, care nu se asteptau la nimic. 
Ei au primit harul caci acesta ramane in veci un dar! 
Iudeii pretindeau insa darul, considerandu-se detinatori de drept ai harului! Ori harul, iubirea lui Dumnezeu, nu se pretinde! 
Se primeste in dar! Primirea lui este o chestiune de dorinta si de dragoste!
Nu poti pretinde ca cineva sa te iubeasca! Iubirea ajunge la tine ca efect al propriei tale iubiri, al propriei tale jertfe de dragoste!

Sfantul Ambrozie al Milanului ne sugereaza, evocand povestea lui Neeman, ca nimeni din cei care-L cunosc pe Dumnezeu nu are dreptul sa se indoiasca de adevarul, puterea si iubirea Sa! 
Tot ce avem de facut este sa ne incredem si sa iubim!

Era un sirian (numit) Neeman, care avea lepră și nu putea să fie curățit de nimeni. Atunci o fată dintre prizonieri i-a spus că este în Israil un profet care ar putea să-l cură­țească de boala leprei. Luând el aur și argint - spune Scriptura - s-a îndreptat spre regele lui Israil. Acesta, aflând scopul venirii lui, și-a sfâșiat hainele, spunând că era mai degrabă pus la încercare, când ți se cerea ceea ce nu era în puterea lui; dar Elisei i-a trimis vorbă regelui să-l îndrume pe sirian la el, ca să cunoască cum că este Dumnezeu în Israil. Și după ce acesta a venit, l-a povățuit să se scufunde de șapte ori în râul Iordan. Atunci acela a început să-i spună că el avea ape mai bune în patria sa, în care se scufundase de multe ori, dar niciodată nu se curățise de lepră. Chemat din nou acolo, nu asculta de povețele profetului; dar, la îndemnul și stă­ruințele slugilor, a consimțit și s-a scufundat. Și fiind curățit din aceasta, a înțeles că faptul de a se curăți cineva nu stă în puterea apelor, ci a Harului. 
Cunoaște acum cine este acea fată mai tânără printre prinșii de război: este adunarea neamurilor, adică Biserica Domnului, ținută mai înainte în stăpânirea păcatului, când încă nu avea libertatea dată de Har; la sfatul acesteia, acea deșartă mulțime a neamurilor a auzit cuvântul prorocesc, de care la început s-a îndoit mult timp; dar mai târziu, când s-a convins că trebuie să-l urmeze, a fost spălată de toată întinăciunea păcătoșeniei. Și Neeman cel puțin s-a îndoit înainte de a se tămădui; tu însă te-ai tămăduit deja și de aceea nu ai dreptul să te mai îndoiești.” Sfântul Ambrozie al Milanului, Despre Sfintele Taine, Capitolul III, 15-18, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, pp. 12-13

Formalismul, de care se fac vinovati iudeii, este o capcana, o primejdie si pentru credinta noastra! 
Amestecam obiceiurile cu credinta...  inflorind-o pe ici, pe colo, cu rituri locale de inspiratie pagana!
Facem reguli, desi nu e treaba noastra. Ii judecam pe cei care nu fac "cum" si "ce" "trebuie", fara insa sa ne oprim spre a vedea si ce este in inima lor! 
Am putea fi surprinsi sa observam ca sunt poate mai smeriti chiar decat cei care se straduiesc sa respecte mai curand forma decat fondul cultului nostru ortodox,

joi, 21 octombrie 2021

IMPLINIREA SCRIPTURII

„În vremea aceea a venit Iisus în Nazaret, unde fusese crescut, și, după obiceiul Său, a intrat în ziua sâmbetei în sinagogă și S-a ridicat să citească. Și I s-a dat cartea prorocului Isaia
Iar El, deschizând cartea, a găsit locul unde era scris: «Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiți cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea și celor orbi vederea; să izbăvesc pe cei apăsați și să vestesc anul plăcut Domnului»
Și, închizând cartea și dând-o slujitorului, a șezut, iar ochii tuturor din sinagogă erau ațintiți asupra Lui. Atunci El a început a zice către ei: Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre. Și toți Îl încuviințau și se mirau de cuvintele harului care ieșeau din gura Lui” Luca 4, 16-22

Evanghelia de astazi ni-L arata pe Domnul  predicand in Sinagoga! Iisus se ridică pentru a citi. 

Semantica verbului a citi, în limba greacă, este a recunoaşte - caci a citi înseamnă a recunoaşte semnele, apoi cuvintele, pe care le-ai învăţat  si le intelegi, dar, deasemenea, poţi recunoaşte, în spatele cuvintelor sau printre randuri,  realitatea pe care acestea o descriu.

Si I se dă Cartea Profetului Isaia
Exista  in Isaia cap. 29, o referire la carte si a citi - care ne lamureste ca a deschide cartea şi a citi nu este atât de simplu!
"Că Domnul a turnat peste voi un duh de toropeală. El a închis ochii voştri, profeţilor, şi capetele voastre, văzătorilor, le-a acoperit cu văl. Drept aceea orice descoperire este pentru voi ca graiurile dintr-o carte pecetluită. Dacă le dai cuiva care ştie carte şi-i zici: "Citeşte!" el iţi răspunde: "Nu pot, căci ea este pecetluită!"
Şi dacă o dai cuiva care nu ştie carte şi-i zici: "Citeşte!", el îţi va răspunde: "Nu ştiu carte!".Şi a zis Domnul: "De aceea poporul acesta se apropie de Mine cu gura şi cu buzele Mă cinsteşte, dar cu inima este departe, căci închinarea înaintea Mea nu este decât o rânduială omenească învăţată de la oameni. De aceea voi face pentru poporul acesta minuni fără seamăn. Înţelepciunea celor înţelepţi se va pierde şi isteţimea celor isteţi va pieri". Is 29: 10-14

De multe ori adevărul este captiv, pecetluit, si nu putem să-l deschidem. Faptul de a citi, de a interpreta şi de a deschide devine foarte important.

Clement Alexandrinul spune:

„S-ar putea ca un om, din cei nepricepuți, să vină acolo unde tu predai gnoza și el să nu fie în stare să sesizeze adevărul; el te va înțelege greșit și va cădea; deci, spune Scriptura, fii atent cu folosirea învățăturii și închide izvorul cel viu care este în adâncul tău; închide-l tuturor celor ce se apropie fără judecată și dă băutură numai celor care însetează de adevăr. Ascunde adâncul cunoașterii (Romani 11, 13) tuturor celor care nu sunt în stare să-l primească! Acoperă groapa! Stăpânul gropii, gnosticul însuși, va fi pedepsit, spune Scriptura; că el este de vină că s-a smintit acela; sau pentru că acela a fost înghițit de măreția învățăturii, fiind încă mic la suflet. (...) Filozofia - care este într-adevăr filozofie - și adevărata teologie să aparțină numai acelora care se apropie adeseori de ele și care au dat probă de credință în toată viața lor. Da, scrierile acestea vor ca noi să avem nevoie de un interpret și de un învățător; numai așa ele vor fi studiate mai bine, iar noi nu vom greși, pentru că am primit învățăturile de la oameni care le cunosc bine, de la oameni care ne-au socotit vrednici să ne folosim de ele. De altfel, toate lucrurile, care se văd printr-un voal, arată adevărul mai măreț și mai venerabil, ca de pildă fructele care se văd prin apă sau ca formele lucrurilor care se lasă a fi ghicite prin voalurile care le acoperă; pentru că lumina puternică lasă să se descopere defectele; în afară de asta, lucrurile care se văd așa cum sunt ele nu pot fi înțelese decât într-un singur chip. Este, însă, cu putință să scoți dintr-un simbol mai multe sensuri, așa cum am văzut când am vorbit de cuvintele ascunse. Așa stând lucrurile, omul fără experiență și neînvățat greșește; gnosticul, însă, înțelege sensul adevărat. Scrierile acelea nu vor să fie date oricui se întâmplă, fără deosebire, nici să fie făcuți părtași la bunătățile înțelepciunii cei care nici în vis nu și-au curățit sufletul; că nu-i îngăduit să oferi tuturor veniților cele dobândite cu atâtea lupte și nici să istorisești tainele Cuvântului celor necurați.”
 (Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, pp. 342-343)

Textul citit de Mantuitor este din cap 61 din Cartea lui Isaia , unde se vorbeşte tocmai despre Mesia, Unsul,  care, plin de Duh Sfant, va elibera poporul Său. 

Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc celor robiţi slobozire şi celor prinşi în război libertate; Să dau de ştire un an de milostivire al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; Să mângâi pe cei întristaţi; celor ce jelesc Sionul, să le pun pe cap cunună în loc de cenuşă, untdelemn de bucurie în loc de veşminte de doliu, slavă în loc de deznădejde. Ei vor fi numiţi: stejari ai dreptăţii, sad al Domnului spre slăvirea Lui.

Dupa citirea pasajului, Mantuitorul nu a ţinut o predică lungă, ci doar a spus: Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre. 
Şi ei se minunau de cuvintele Sale pline de har dar ...

Prima reacţie este pozitivă, căci textul lui Isaia anunta implinirea nazuintelor omului: ca din orbi să devenim vazatori, din sclavi să devenim liberi... 
Dar exista ceva care nu se potrivea in mintea celor care auzeau: 
după părerea lor, Iisus nu putea fi Unsul caci, dacă ar fi Unsul, nu ar fi locuit in Nazaret, în casa pe care toţi o cunoaşteau. Nu ar putea fi fiul lui Iosif, căci tatăl său ar trebui sa aiba un renume ... 
Era deci scandalos de-a dreptul ca acest om, care era unul... oarecare, sa rosteasca Cuvântul lui Dumnezeu!
Iisus nu era pe masura imaginii construite in mintea oamenilor! 
CUM PUTEA FI UNSUL, un tamplar din Nazaret?

Noi si azi judecam la fel! Punem oamenii in casute... ne invartim pe aceleasi orbite, in aceleasi medii, purtam aceleasi metehne! Nu facem schimb intre noi, deci comuniunea este doar o poveste caci nu iesim din cercul nostru. si nu venim spre ceilalti!

Iisus nu ar fi nici azi mai bine primit! Nimeni nu L-ar socoti destul de bun, mai ales cunoscutii Sai! 
Asta impotriva a ceea ce spune si a ceea ce face! 
Pentru ca nu se potriveste  mentalitatii societatii !  
Nu pricepem nici azi ca El Şi-a însuşit tocmai limitele şi fragilitatea noastră, astfel încât ele să nu fie obstacol ci sa ne uneasca si sa ne faca liberi! 

Mantuitorul le stia gandul asa ca le va spune : "Cu adevărat Îmi veţi spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă şi aici în patria Ta. (daca esti in stare!) 
Doar ca... nici un prooroc nu este bine primit în patria sa.