luni, 30 decembrie 2019

Cum se zice, dar, că Hristos este Fiul lui David?

... Căci însuși Da­vid spune în Cartea Psalmilor: "Zis-a Domnul Dom­nului meu: Șezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale. 
Deci, David Îl numește Domn; atunci, cum este Fiu al lui?" Din Evanghelia de azi 

Aceasta este o întrebare pusă de Mântuitorul nostru  
saducheilor şi cărturarilor, la care răspunsul nu era ușor de găsit. Intrebarea se referea la un verset din Psalmul 109
„Zis-a Domnul Domnului meu, șezi de-a dreapta mea, până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale”. 

Putea numi David fiu pe Domnul lui?


Mulţi probabil au crezut că este o eroare gramaticală sau cuvintele trebuie înțelese în sensul figurat. 
Fiind inspirat de Dumnezeu, regele David (cel luat din cea mai modestă viață și așezat în fruntea poporului, urmărit de un rege nedrept, aidoma  Mântuitorul după nașterea Sa),
a prorocit venirea lui Mesia. 

Privind astfel aceste cuvinte, le înțelegem sensul. 

Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria, a fost unul dintre urmașii regelui David, adică era din neam împărătesc. Din perspectivă istorică, oamenii Îl pot considera pe Mântuitorul ca fiind urmașul lui David, însă, din perspectivă divină, David este un fiu al Fiului lui Dum­nezeu.” Pr D Păduraru

Nasterea Fiului Tatalui ceresc din Fecioara Maria este inceputul unor transformari si cresteri ale chipului dupa care am fost ziditi spre asemanarea noastra cu Dumnezeu, in toata "libertatea maririi fiilor lui Dumnezeu" (Rom 8, 21).
Nasterea vesnica din Tatal, aduce, prin intruparea si nasterea vremelnica din Fecioara, nasterea fiilor Tatalui pentru vesnicie.
El se naste intru om, prin om si pentru om, iar noi ne nastem intru El, prin El si pentru El.
” 

Creștin Ortodox.ro

Mântuitorul Iisus Hristos este numit de mai multe ori în Noul Testament „Fiul lui David”. Asta pentru ca in Mântuitorul Iisus Hristos se împlinește profeția conform căreia Mesia va veni din neamul lui David.
Iisus Hristos a fost Mesia Cel promis!
După trup EL era din neamul lui David.
Conform genealogiilor Sale, Sfânta Fecioară Maria era desecendentă a seminției lui David. De asemenea și Sfântul și Dreptul Iosif, tatăl adoptiv (putem spune) al Domnului Hristos, era tot din neamul lui David. Așadar, după trup, Hristos este Fiul lui David, în sensul că este din seminția lui, prin Maica Sa, Sfânta Fecioară Maria.
Însă, de cele mai multe ori atunci când se face referire la Hristos ca Fiu a lui David se are în vedere mai ales mesianitatea Sa.
 

„În vremea aceea au venit la Iisus unii dintre saduchei, care zic că nu este înviere, și L-au întrebat, zicând: Învățătorule, Moise ne-a lăsat scris: «Dacă moare fratele cuiva, având femeie, și el n-a avut copii, să ia fratele lui pe femeia văduvă și să ridice urmaș fratelui său». Erau, deci, șapte frați. Și cel dintâi, luându-și femeie, a murit fără de copii. Și a luat-o al doilea și a murit și el fără copii. A luat-o și al treilea; și, tot așa, toți șapte n-au lăsat copii și au murit. La urmă a murit și femeia. Deci, la înviere, a căruia dintre ei va fi femeia, căci toți șapte au avut-o de soție? Și le-a zis lor Iisus: Fiii veacului acestuia se însoară și se mărită; dar cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela și învierea cea din morți nici nu se însoară, nici nu se mărită. Căci nici să moară nu mai pot, căci sunt la fel cu îngerii și sunt fii ai lui Dumne­zeu, fiind fii ai învierii. Iar că morții înviază a arătat chiar Moise la rug, când numește Domn pe «Dumne­zeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov». Dumnezeu, deci, nu este Dumnezeu al morților, ci al celor vii, căci toți sunt vii în El. Iar unii dintre cărturari, răspunzând, au zis: Învățăto­rule, bine ai zis. De aceea nu mai cutezau să-L întrebe nimic. Iar El i-a întrebat: Cum se zice, dar, că Hristos este Fiul lui David? Căci însuși Da­vid spune în Cartea Psalmilor: «Zis-a Domnul Dom­nului meu: Șezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale». Deci, David Îl numește Domn; atunci, cum este Fiu al lui?” Luca 20, 27-44


Uciderea copiilor din Betleem - intre mit si realitate

... este un eveniment consemnat doar in Evanghelia dupa Matei, el neapărând în  altă consemnare istorică! Nici istoricul evreu din primul secol, Iosif Flavius nu înregistrează acest eveniment în vreuna dintre scrierile sale. Din această cauză, mulți critici au negat caracterul istoric al acestei relatări biblice.
 „Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul:Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt” (Matei 2, 16-18).
Crimele lui Irod cel Mare
Este adevărat că Iosif Flaviu nu înregistrează uciderea copiilor nevinovați din Betleem. Totuși, el consemnează un număr mare de crime nemiloase săvârșite de către Irod, cu scopul de a-și păstra tronul în siguranță.
Irod a fost încoronat „rege al iudeilor” de Senatul roman în anul 40 î.Hr., în Roma. Era, totuși, un rege fără regat. La întoarcerea sa în Israel, el a primit o armată romană și a putut să cucerească Ierusalimul. Prima sa poruncă a fost aceea de a-i elimina pe regii israeliți din dinastia Hasmoneană, predecesori lui. Matatia Antigonus a fost executat cu ajutorul lui Marc Antoniu și Irod a ucis 45 oameni de frunte ai partidului lui Antigonus în 37 î.Hr. 
El a dispus ca bătrânul Ioan Hyrcanus al II-lea să fie strangulat din cauza unui presupus complot pentru răsturnarea lui Irod în 30 î.Hr.
Irod a continuat să elimine membrii familiei Hasmoneane. L-a ucis pe cumnatul său, Aristobul, în vârstă de 18 ani, care, la momentul respectiv, era Marele Preot. Acesta a fost înecat, în 35 î.Hr., de către oamenii lui Irod în piscina din palatul de iarnă din Ierihon, deoarece Irod credea că romanii l-ar favoriza pe Aristobul ca domnitor al Iudeii în locul lui. 
Irod a dispus, de asemenea, ca soacra sa, Alexandra (mama soției sale, Mariamne) să fie executată în 28 î.Hr. A ucis-o chiar și pe cea de-a doua sa soție, Mariamne, în 29 î.Hr.
De asemenea, a dispus ca trei dintre fiii săi să fie uciși. Primii doi, Alexandru și Aristobul, fiii lui Mariamne, au fost strangulați în Sevastia (Samaria), în anul 7 î.Hr. și îngropați la Alexandrium. Ultimul, cu doar cinci zile înainte de moartea lui Irod, a fost Antipater, care a fost îngropat fără ceremonie la Hyrcania
Intensificarea crimelor în ultimii ani de viață
Irod cel Mare a devenit de-a dreptul paranoic în ultimii săi patru ani de viață (8-4 î.Hr.). În anul 7 î.Hr., a dispus ca 300 de lideri militari să fie executați. Altă dată, a dispus ca o serie de farisei să fie executați în același an, după ce a aflat faptul că i-au prezis soției lui Pheroras (Pheroras a fost fratele mai mic al lui Irod și tetrarh în Pereea) că, prin hotărârea lui Dumnezeu, tronul lui Irod va fi luat de la el și de la urmașii săi și puterea regală îi va reveni ei și lui Pheroras și copiilor lor. Astfel de profeții circulând în împărăția lui, nu este de mirare ca Irod a vrut să-L omoare pe Iisus, atunci când magii au dezvăluit că s-a născut noul „rege al iudeilor” (Matei 2:1-2). Toate aceste acte de cruzime ale regelui Irod cel Mare sunt consemnate de către Iosif Flavius în lucrarea sa, Antichități iudaice, cărțile 15-17.
Macrobius (cca. 400 d. Hr.), unul dintre ultimii scriitori păgâni din Roma, în lucrarea sa, Saturnalia, a scris: „Când a auzit că Irod, împăratul iudeilor, a ordonat ca fiul său să fie ucis, ca parte a actului de ucidere băieților de până la doi ani, el (împăratul Augustus) a remarcat: Este mai bine să fii porcul lui Irod, decât fiul său”
Deși afirmația este contestată, deoarece este posibil ca Macrobius să fi primit deformat unele dintre faptele  istorice,  el ne-ar putea da și o referință cronologică.      Dacă a făcut referire la moartea lui Antipater, în anul 4 î.Hr., sacrificarea pruncilor ar fi fost unul dintre ultimele, dacă nu chiar ultima crimă brutală a lui Irod, înainte de moarte. De asemenea, referința la uciderea copiilor arată faptul că aceasta era cunoscută în vremea lui Macrobius și că nu era contestată de către popoarele păgâne.
De ce nu a consemnat Iosif Flaviu uciderea pruncilor?
Există câteva explicații posibile pentru faptul că Iosif Flaviu nu a consemnat evenimentul uciderii copiilor. În primul rând, el a scris la sfârșitul primului secol și este posibil să nu fi cunoscut acest eveniment, care s-a petrecut cu aproape 100 de ani înainte. Mărturie pentru aceasta stau câteva întâmplări foarte importante, care nu au fost notate de Iosif.
În al doilea rând, se pare că masacrul nu ar fi fost așa de mare ca în înregistrările ulterioare din istoria Bisericii. Tradiția bizantină plasează numărul copiilor la 14.000 iar tradiția siriană spune că 64.000 de copii nevinovați au fost uciși. Cu toate acestea, profesorul William F. Albright, șeful societății americane de arheologie din Țara Sfântă, estimează că populația din Betleem, la momentul nașterii lui Iisus era de aproximativ 300 de persoane, plasând numărul copiilor mai mici de doi ani sub cel de 20.            Având în vedere celelalte acte oribile ale lui Irod, un eveniment de o mică amploare ca acesta nu ar fi fost unul menit să fie remarcat.
Așadar, uciderea copiilor nevinovați este neatestată în consemnările laice, dar plauzibilitatea istorică a acestui eveniment este în concordanță cu caracterul și acțiunile lui Irod cel Mare. Pe lângă uciderea dușmanilor, el nu a avut mustrări de conștiință în uciderea membrilor familiei sale și prietenilor. Irod nu s-ar fi gândit de două ori cu privire la uciderea câtorva copii dintr-un sat mic și obscur la sud de Ierusalim, cu scopul de a-și păstra tronul în siguranță, chiar dacă acesta a fost unul dintre ultimele sale fapte mișelești pe care le-a comis înainte de a muri. 
Pe când Irod era pe moarte, cuprins de durere și agonie oamenii lui Dumnezeu au fost de părere că Irod suferea aceste lucruri deoarece „Dumnezeu 1-a pedepsit pentru numeroasele sale nelegiuiri”(Antichități Iudaice, cartea 17).
IOAN-LUCIAN RADU DOXOLOGIA;RO

sâmbătă, 28 decembrie 2019

"La Dumnezeu toate sunt cu putinţă!"

Astazi, cand speranta de viata a crescut simtitor, batranetea este o preocupare constanta. In plus, traind in lumea imaginii, a fi batran devine un lucru neplacut daca nu rusinos!
In librarii rafturi intregi stau incarcate cu o multime de carti  care se intrec sa dea sfaturi legate de ...  tinerete fara batranete si viata fara de moarte!

Este clar ca cei care slujesc vremurilor nu vor reusi sa imbatraneasca frumos, cu toate incercarile costisitoare de a ramane tineri si frumosi!

Ce ar trebui sa facem ca sa privim batranetea cu seninatate? Suntem oare capabili sa imbatranim frumos?

Investirea totala, de-a lungul vietii, in duhul lumii face ca sufletul sa devina dependent de o anume epoca de "glorie", de un anume statut!
Parintii care sunt obsedati de copiii lor devin depresivi odata cu plecarea acestora de acasa, asta daca ii vor lasa sa-si ia zborul!
De asemenea, persoanele concentrate pe felul in care arata devin disperate odata cu vederea semnelor imbatranirii!
Cei mandri de pozitia lor profesionala inghit cu greu pastila pensionarii... 
Si lista exemplelor este lunga.

Toti imbatranim, si cei care fac ceva in lume si pentru lume, ca si cei care fac ...  doar umbra pamantului! 
In sala de asteptare a doctorului nimeni nu se mai prezinta cu ceea ce a facut sau a fost in tinerete: toti isi povestesc betesugurile! La batranete ne uniformizam cumva, fiind cu totii... doar batrani.  

In vremurile de pe urma... nu vor fi nici bogati, nici saraci, nici destepti si nici prosti, nici frumosi nici urati, nici femei, nici barbati - ci doar... suflete zidite din fapte!

Cine crede in Dumnezeu intelege altfel timpurile si se adapteaza in alt fel lumii si varstei. 
Batranetile frumoase trebuie traite cu credinta, intelepciune si nadejdea ca la Dumnezeu toate sunt cu putinţă!

Devotamentul, inchinarea vietii lui Dumnezeu, credinciosia fata de El, isi au rasplata promisa de Mantuitorul Hristos!

Numai ca noi nu masuram cu aceleasi masuri cu care masoara EL si, de cum auzim de rasplata, gandul nostru ramane cantonat in lume, in cotidianul material al ei...
Multi cred, din nefericire, ca venind la biserica vor fi rasplatiti de Dumnezeu avand  asigurata fericirea si un trai bun aici


Cea mai mare rasplata a lui Dumnezeu ramane insa mantuirea, accesul in Imparatia Lui !
Asta inseamna fericirea suprema si desavarsita: viata vesnica, deplina armonie, apropierea de Dumnezeu, iubirea!

Si rasplata mai mare decat asta... nu exista!
 

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cât de greu este celor ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului decât bogatului să intre în Îm­pă­răția lui Dumnezeu. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alții: Și cine poate să se mân­tu­ias­că? Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul acesta este cu neputință, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putință. 
Și a înce­put Petru a-I zice: Iată, noi am lăsat toate și Ți-am urmat. Iisus a răspuns: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care și-a lăsat casă, sau frați, sau su­rori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau țarine pen­tru Mine și pentru Evanghelie și să nu ia însutit acum, în vremea aceasta de prigoniri, case și frați și surori și mame și copii și țarine, iar în veacul ce va să vină - viața veșnică. Și mulți din cei dintâi vor fi pe urmă, iar cei din urmă vor fi cei întâi. Și erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Și ei erau uimiți și cei ce mergeau după El se temeau.” MARCU 10, 24-32

vineri, 27 decembrie 2019

PILDA LUCRATORILOR RAI

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie; a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el a plecat departe. Când s-a apropiat vremea roadelor, a trimis pe slujitorii săi la lucrători ca să ia partea lui de roade. Dar lucrătorii, punând mâna pe slujitori, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. Din nou a trimis alţi slujitori, mai mulţi decât cei dintâi, şi au făcut acelora tot aşa. 
La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând: Se vor ruşina de fiul meu. Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui. Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis. 
Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători? I-au răspuns: Pe aceștia răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la vremea lor. Zis-a lor Iisus: Oare n-aţi citit niciodată în Scripturi: «Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri»? De aceea vă spun vouă că Împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cel peste care va cădea ea, îl va zdrobi.” MATEI 21, 33-44

Pilda lucratorilor nevrednici din vie este redata in toate evangheliile sinoptice: Matei 21 , Marcu 12 , Luca 20.

Rostirea acestei pilde are loc cu cateva zile inainte ca Mantuitorul sa dovedeasca ca El este Fiul Stapanului pe care lucratorii viei pomenite (arhiereii, fariseii si carturarii timpului ) aveau sa-L omoare! 

In ea sunt inscrise  niste simboluri:  Astfel:
Stapanul este Dumnezeu Insusi;
Via este lucrarea lui Dumnezeu, lucrarea sfanta de mantuire a lumii iar
lucratorii viei sunt cei chemati sa pregateasca intrarea oamenilor in Imparatia Lui Dumnezeu. ;
Turnul de paza simbolizeaza templul; 
Teascul este viata spirituala a poporului ales de Dumnezeu; 
Slujitorii trimisi de stapan si ucisi de lucratori sunt porocii
Fiul stapanului este preinchipuirea lui Hristos!

Poporul evreu, pentru credinta si marea sa evlavie ce I-o purta lui Dumnezeu a fost ales de EL - dintre toate popoarele -
pentru  punerea in practicare a planului Sau de mantuire a lumii

De aceea El i-a dat acestui popor Legea lui Moise, care continea  reguli religioase morale si cultice necesare pentru a putea sa-si pastreze identitatea, pentru a lucra in via Domnului,  precum se spune in pilda. 

Mantuitorul arata astfel pacatosenia lumii, care, chiar si atunci cand este chemata la o lucrare sfanta, prin care se poate salva, este nerecunoscatoare, razvratita si indaratnica in a implini voia lui Dumnezeu. 


Reactia lucratorilor din vie este comportamentul oamenilor rai si nerecunoscatori care, dupa ce au fost chemati sa participe la lucrarea lui Dumnezeu, au uitat repede de stapan si s-au facut stapani ei insisi, considerand via in care au fost angajati sa lucreze ca fiind proprietatea lor personala. 

Planul  lui Dumnezeu, indeplinit pe pamant prin alesii sau slujitorii Sai, este o lucrare de pregatire a oamenilor pentru mantuire, spre a dobandi viata fericita din Imparatia lui Dumnezeu. Cei care nu lucreaza  dupa voia lui Dumnezeu, nu vor intra in Imparatia Lui, dar nici nu vor putea zadarnici planul Lui de mantuire a lumii! 

Iata cum concluzioneaza  Sfantul Ioan Gura de Aur principalele idei  inscrise in aceasta PILDA  A LUCRATORILOR  RAI:

"Multe lucruri arata Hristos in aceasta pilda:


  • Ca Dumnezeu a purtat de grija iudeilor de la inceput;
  • ca ei dintru inceput au fost niste ucigasi;
  • ca Dumnezeu n-a lasat nimic din cele ce trebuiau pentru purtarea lor de grija;
  • ca nu S-a intors dinspre ei nici dupa ce au ucis pe profeti, ci a trimis chiar pe Fiul Lui;
  • ca unul si acelasi este Dumnezeul Noului si Vechiului Testament;
  • ca moartea Fiului Lui are sa savarseasca mari lucruri;
  • ca iudeii au sa sufere cea mai cumplita pedeapsa pentru rastignirea Lui si pentru indrazneala lor;
  • ca au sa fie chemate neamurile si ca iudeii au sa cada."
O zi binecuvantata!

joi, 26 decembrie 2019

Fuga in Egipt


Pasajul evanghelic de azi - din Evanghelia dupa Matei, cap 2, 13-23 - este supranumit Fuga in Egipt! Este un pasaj care necesita cateva cunostinte de baza din Vechiul Testament.

Potrivit textului, la sfatul pe care ingerul il da lui Iosif, 
logodnicul
Sfintei Fecioare, Iisus va fi purtat in Egipt, in refugiu, pentru a scapa de razbunarea lui Irod care, intaratat de "tradarea" magilor, temandu-se ca nou-nascutul ii va lua tronul, porunceste ca toti copiii sub 2 ani sa fie ucisi! 

Egiptul este un punct de referinta in istoria poporului iudeu, dupa cum si in cea a crestinatatii!
 
Exilul in Egipt, uciderea pruncilor si revenirea Sa în pământul făgăduinței, sunt momente prin care Iisus retrăiește istoria poporului Său, cuprinsa in Vechiul Testament!
El este, asemenea poporului lui Israel, Fiul exilat si apoi eliberat din Egipt,  Cel care se va reîntoarce în pământul făgăduinței! 
Făgăduința lui Dumnezeu se împlinește în El, care este Cel Drept, care nu face răul dar il ia asupra Sa, împlinind toată dreptatea (3,15).
„Fuga” sa, fortata de imprejurari, nu este insa sfârșitul, ci tocmai împlinirea planului lui Dumnezeu. Răul este si el o parte a planului Domnului!
În concluzie, textul prezintă drama poporului lui Israel precum si cea a tuturor popoarelor. 

In Cartea lui Osea se vorbește despre noul exod (adica o noua ieșire) dintr-un Egipt și mai dur - reîntoarcerea din Babilon! 
Va fi începutul unei noi comuniuni între Dumnezeu și poporul Său, care va înflori în deșert (Os. 2,16)!

Cum stim, Iacov, cel caruia Domnul ii va schimba numele in Israel, a avut 12 copii intre care unul se chema Iosif, pentru care chiar si avea o slabiciune! Iosif a fost vandut de catre frații lui (gelosi pe acesta pentru iubirea ce i-o purta tatal lor) unui egiptean
Asemenea lui, Iisus este nevoit sa paraseasca Iudeea si sa ajunga in Egipt, alungat de gelozia lui Irod! 

Iosif cel vandut ajunge rob in Egipt dar Dumnezeu va fi cu el si-l va face stapan peste tot Egiptul. 
Iisus  ajunge in Egipt, intocmai lui Iosif si, dupa ce va trece prin toate incercarile randuite de Tatal, va deveni Imparatul Lumii… Iubind El lumea, se va lasa chiar rastignit pe cruce.

Daca poporul lui Israel, din cauza foametei, a trebuit sa vina in Egipt pentru mancare,  Iisus Hristos  se va intoarce din Egipt pentru a ni se da noua spre hrana, vindecand toată boala și toata neputința… 

Iesind din Egipt, poporul lui Israel avea sa mearga spre Canaanul fagaduit de Dumnezeu!
Intoarcerea lui Iisus Hristos din Egipt va fi tot o iesire: iesirea lumii din pacat, din întunericul  in care pacatul l-a aruncat…

Revenind la textul Evangheliei, se spune ca atunci Irod a 
ucis ca la 14000 de prunci! Chiar daca numarul copiilor pare unul  exagerat de mare, uciderea lor a fost desigur un masacru!

"De ce a îngăduit Dumnezeu asta?" este o posibila intrebare ce sta ca o piatra de poticnire pentru multi, cauza uciderii fiind salvarea Fiului lui Dumnezeu!
Numai ca motivul acestei crime oribile nu a fost pruncul nou-nascut, ci patima puterii, obsesiile si cruzimea lui Irod!

Dumnezeu a  prorocit acest rau prin gura profetul Ieremia - Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: „Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt.(2, 17)

Sf. Ioan Gură de Aur spune ca, atunci cand Dumnezeu ingaduie astfel de nenorociri este negresit spre iertarea pacatelor!
Pruncii nu aveau nici un pacat dar aceasta moarte brutala le-a adus lor cununa in ceruri! Ei sunt mucenici ai lui Hristos si de aceea si sunt pomeniti in calendarul Bisericii Ortodoxe!

Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu ei nu mai sunt”  spune textul. 
Rahela, sotia lui Iacov, mama lui Iosif, cel vandut de fratii sai, dar si mama lui Veniamin, ultimul din cei 12 fii ai lui Iacob (Israel) a murit imediat dupa nasterea celui din urma si a fost inmormantata langa Betleem.
Teritoriul Betleemului a fost dat mostenire neamului lui Veniamin.  Rama face parte tot din tinuturile lui Veniamin!
Fraza "Rahela îşi plânge copiii" face din aceasta un fel de mama a tuturor copiilor din acele teritorii!

Capitolul 2 al Evangheliei dupa Matei vine sa ne arate odata in plus ca, in pofida minunilor care au insotit intrupatea lui Dumnezeu,  oamenii L-au intampinat cu ostilitate!

Daca e sa fim onesti si astazi facem la fel: 
cand e vorba de urmarea lui Dumnezeu, de apropierea de Hristos, de ideea de a-I sluji Lui, este o retinere, poate chiar o teama, in oameni ! 
Ne desprindem greu de obiceiurile noastre proaste, avem senzatia ca pierdem ceva esential daca ne abandonam lui Dumnezeu dar, refuzandu-L, nu facem decat sa pierdem exact esentialul! 
Renuntam greu la pacat si multi nu se simt pregatiti sa se schimbe!  "Biserica... la batranete", zic unii, doar ca nimeni nu stie daca mai e timp de batanete sau cand e timpul potrivit... Si Diavolul e multumit!
Pana nu ai gustat insa din fericirea de a-L cunoaste pe Hristos, nu stii cat de minunata este sa o traiesti!

Este adevarat ca, odata ce ai inteles ceva din lucrurile Domnului, pricepi si ca schimbarea ta implica suferinta -  desprinderea de pacat este echivalenta cu sevrajul drogatului - si  aceasta suferinta trebuie asumata! 
Suferinta asta insa este una "asistata", caci cel ce se intoarce la cele bune nu este nici o clipa singur ci cu Dumnezeu iar bucuria vindecarii e vesnica, nu doar o ameteala de o clipa !

Spuneam in postarea trecuta ca Hristos sta la poarta inimii noastre si asteapta sa-I deschidem, sa-L lasam sa intre! 
Cine Il primeste in inima sa si Ii urmeaza Lui trebuie sa se lupte constant cu trupul sau - si asta nu doar pe perioada unui post! Viata vazuta prin prizma unui crestin este un razboi cu sine si cu lumea, iar constientizarea pacatului este ceva care te ingretoseaza dar care te ajuta sa te ridici.

Cand te asezi in lumina adevarului lui Dumnezeu, din preajma ta este posibil sa dispara o serie de indivizi - in general  lumea prefera penumbra, daca nu chiar intunericul, caci lumina adevarului face rau! - insa niciodata nu vei fi singur caci Dumnezeu va fi mereu langa tine!


După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L omoare. Iar el, sculându-se, a luat noaptea Pruncul şi pe Mama Sa şi au plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin prorocul: «Din Egipt am chemat pe Fiul Meu». Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte tare şi, trimiţând, a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia Prorocul: «Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată, pentru că ei nu mai sunt».
După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, şi i-a zis: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viaţa Pruncului. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe Mama Sa şi au venit în pământul lui Israel. Dar auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, Iosif s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă în vis, s-a dus în părţile Galileei. Şi, venind, a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin proroci, că Nazarinean Se va chema.”
MATEI 2: 13-23

marți, 24 decembrie 2019

Hristos Se naşte, măriţi-L!


In toata aceasta goana nebuna dupa fericire, bucurandu-ne de multe, de orice si de nimic, intre galagia lumii, agitatie, bling-bling-uri, cadouri, sarmale si cozonaci, exista pericolul sa uitam esentialul, care este Hristos!
In casele noastre, in ziua Praznicului, Hristos este invitatul de onoare!

An de an traim Nasterea Sfanta  si prin aceasta traire ar trebui sa ne apropiem mai mult de Hristos-omul, Cel care se jertfeste pururea, din care gustam la Sfanta Euharistie si cu care astfel ne inrudim. 
El s-a intrupat pentru noi, pentru ca noi sa nu mai fim robi ai pacatului, sa renastem cu adevarat ca fii ai lui Dumnezeu. Scopul inomenirii Fiului lui Dumnezeu suntem noi, prin nasterea Sa ne nastem si noi din nou, prin pocainta, pentru a fi invitati ai Ospatului din Imparatia lui Dumnezeu ! 
De aceea masa din ziua de Crăciun nu este o masa oarecare. 
Ea anticipeaza Ospatul veșnic la care suntem poftiti cu totii in Imparatia lui Dumnezeu! 

Craciunul este o sarbatoare a familiei, in care suntem in acelas timp impreuna cu Dumnezeu dar si cu toti ai nostri, frati intru Hristos!

Magia Craciunului nu are nimic de-a face cu beculetele, cadourile, mult prea multe si tot mai scumpe, nici cu petrecerile gastronomice, muzici si galagie .
Craciunul nu poate exista fara Hristos si nici o bucurie nu poate fi autentica decat impreuna cu El,  Cel care a adus cerul in launtrul nostru! 

Se simte in aer din ce in ce mai putin spiritul autentic al Craciunului!
Nasterea Domnului, acea minune care ar trebui sa ne cutremure, a fost inlocuita cu foamea de cadouri si placerea pentru chiohanuri!

Binecuvantati fie cei care stiu ca de Craciun familia trebuie sa se reuneasca, dincolo de orice animozitati, ca nimeni nu trebuie sa fie singur ! 
Stralucirea Craciunului este adusa de minunea Nasterii Domnului si nu de beculete. Când Îl ai pe Hristos de partea ta, nu poţi decât să-L întâmpini! Nu poţi decât să te bucuri, să fii strălucitor!
Acestei minuni  ii adaugam si noi cateva lucruri mici, simple: smerenia noastra, pocainta, dragostea si gandul la bucuria celorlalti. Toate acestea vor crea cu siguranta o admosfera de neuitat!

Hristos vine sa ne colinde, vine sa ne ureze de bine, sa ne trezeasca, sa ne faca sa ne ridicam ochii la Cer! 
Sa ne deschidem dar usa inimii ca El sa poata sa intre in ea!  
Sa ne veselim in Domnul!

Hristos Se naşte, măriţi-L!
Hristos din Ceruri, întâmpinaţi-L!
Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!
Cântaţi Domnului tot pământul şi cu bucurie lăudaţi-L, popoare, că S-a preamărit!

Amin

Va doresc tuturor un Craciun adevarat alaturi de toti cei ce va iubesc si pe care ii iubiti!


luni, 23 decembrie 2019

"Cand S-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea"

„În vremea aceea, apropiindu-Se Iisus de coborâșul Muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor, bucurându-se, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră, zicând: Binecuvântat este Împăratul care vine întru numele Domnului! Pace în cer și slavă întru cei de sus! 
Dar unii farisei din mulțime au zis către El: Învățătorule, ceartă-ți ucenicii. Și El, răspunzând, a zis: Zic vouă: Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga. Și, când S-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea, zicând: Dacă ai fi cunoscut și tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum sunt ascunse de ochii tăi. Căci vor veni zile peste tine când dușmanii tăi vor săpa șanț în jurul tău și te vor împresura și te vor strâmtora din toate părțile și te vor face una cu pământul, pe tine și pe fiii tăi care sunt în tine, și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale.”

De pe Muntele Maslinilor, Cetatea Ierusalimului se vede in intregimea ei!

 Vedere a zidurilor de rasarit unde existau portile prin care
Iisus a intrat in Ierusalim 

Si privind spre Templu, Mantuitorul a plans caci stia ce avea sa se abata peste acele locuri, peste poporul ales, orb si surd la cele pe care El incerca sa le daruiasca spre stiinta!





Pe locul unde "Domnul a plans", acolo unde, privind Templul, le-a prezis  apostolilor cele ce aveau sa se intample, a fost ridicata o biserica de unde se vad vechile porti ale intrarii in Ierusalim. Asezata cu altarul spre apus, ca pentru a vedea cetatea cu ochii Domnului, biserica are forma unei lacrimi. De acolo panorama este splendida! Si, marturisesc, am plans si eu!
«Domnul nu le-a vorbit apostolilor mai dinainte numai de Palestina și de suferințele de acolo, ci i-a lăsat să înțeleagă și luptele de pe toată fața pământului, spunându-le: Veți fi duși înaintea împăraților și domnilor, arătându-le că mai târziu are să-i trimită la predicatori și la păgâni. Ai pornit cu război pe toată lumea împotriva noastră, puteau spune ucenicii; ai înarmat împotriva noastră pe toți locuitorii pământului, popoare, tirani, împărați! Iar cuvintele pe care ni le-ai spus mai târziu sunt mult mai înfricoșătoare, că din pricina noastră oamenii vor ajunge ucigași de frați, de copii, de părinți. (...) Dar ucenicii nici n-au gândit așa, nici n-au grăit așa și nici nu I-au cerut Domnului socoteală de poruncile date lor, ci I s-au supus, L-au ascultat. Aceasta nu datorită numai virtuții lor, ci și înțelepciunii învățătorului. (...) Că Dumnezeu Își îndeplinește totdeauna planurile Sale, chiar dacă nici un om nu ia aminte. Cu aceste cuvinte îi mângâie Domnul pe ucenicii Săi, nu din pricină că ucenicii doreau pedepsirea altora, ci pentru ca ucenicii să fie încredințați că Îl vor avea, în orice împrejurare, alături de ei pe Cel Care le-a spus și știa mai dinainte acestea; și să fie încredințați de asemenea că nu vor suferi pentru că ar fi niște răi și niște ciumați.” 

Ioan Gura de Aur - Omilii

duminică, 22 decembrie 2019

DUMINICA DINAINTEA CRACIUNULUI


a Sfinților Părinți după trup ai Domnului


In Duminica dinaintea Craciunului este randuit a fi citita genealogia lui Iisus, din Evanghelia dupa Matei, cap 1.

Pasajul este cam lung iar pentru noi imposibil de retinut, cu exceptia unor nume mai sonore.

Ne punem totusi intrebarea :
- De ce oare a considerat evanghelistul Matei ca era necesar sa reconstituie arborele genealogic al lui Iisus?
  • Evanghelistului Matei nu face o biografie a Domnului Iisus, ci incearca sa ofere o invatatura, un fel de cateheză, anume pentru iudeii din vremea lui, care se simteau atrasi de Hristos si de tot ceea ce propovaduiau apostoli Sai.

Si, cum lucrarea trebuia sa aibe o ordine clara, Matei incepe cu... inceputul: filiatia lui Iisus omul, originea Sa iudaica, descendenta Sa din marii patriarhi ai poporului ales! Hristos nu-si reneaga neamul - cum ar fi putut face asta de vreme ce Dumnezeu a socotit acest neam demn de a fi partas la inomenirea Fiului Sau!?  Nu reneaga nici o clipa Vechea Lege, nici invataturile vechi, ci doar le reinnoieste, le adanceste chiar, impodobindu-le cu o infinita iubire si intelegere.
Evanghelia a fost conceputa ca un raspuns dat întrebărilor pe care, în mod firesc, le-ar fi putut pune un  iudeu - botezat sau dornic sa se boteze cu botezul Domnului - privind persoana lui Iisus, esenta mesajului Său şi felul in care acest mesaj a fost primit de către poporul din care Dumnezeu a ales sa se nasca.
De aceea Matei face referire la cele trei epoci, fiecare a cate 14 neamuri, impartind timpul istoric de dinainte de Hristos in trei: de la Avram la David, de la David la iesirea din sclavie a poporului ales si, ultima, de la iesire la nasterea lui Iisus.

Acest capitol din Evanghelie, poate lung si greoi, ne pune si pe noi in randul neamului lui Hristos, caci, daca admitem ca Hristos este in noi prin Sfintele Taine, tot ce ne aduce El prin sangele si trupul Sau cu care ne cuminecam, este parte din noi! 

Insiruirea generatiilor, de la Avraam la Iosif, era necesara pentru a intari umanitatea lui Hristos. Avand o familie, o descendenta, Iisus are si o istorie, o origine omeneasca. El apartine lumii noastre, se naste ca un OM, avand o anume genealogie

Matei forteaza putin calculul generatiilor si asta pentru a intari perfectiunea Lui - caci daca cifra 7 este, in numerologia iudaica, simbolul perfectiunii, 14 este dubla perfectiune a acestui OM!  
Pentru iudei era foarte importanta genealogia, dupa cum si numerologia, numerele fiind pentru ei purtatoare de mesaje. 
Matei a scris Evanghelia pentru iudei,  si a scris-o in limba aramaica. Cifra 14 se scria in aceasta limba  cu niste caractere care mai insemnau si Messia, adica Salvatorul pe care poporul evreu il asteapta !

In insiruirea numelor predecesorilor lui Iisus, sunt si numele a catorva femei, intre ele fiind unele straine de neamul iudaic si altele chiar de moralitate indoielnica!

Evanghelistul  lasa astfel de inteles ca Iisus - Dumnezeu si Om - a venit in lume pentru toti oamenii, fie ei iudei ori de alt neam, femei ori barbati, curati sau pacatosi!

Evanghelia vorbeste, in partea a II.a a capitolului 1, si despre originea dumnezeiasca a lui Iisus, explicand cum a fost El conceput :

Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfant. 

Apostolul Matei prezinta astfel originea umana a lui Iisus, pe linie masculina, de la Avraam la Iosif, aceasta fiind coordonata orizontala, lumeasca, a genealogiei Mantuitorului.  Acesteia i se adauga, desigur, o coordonata verticală, esențială, care da dimensiunea mistagogica a Nasterii Lui, infaptuita de Duhul Sfant.

Evanghelistul demonstreaza astfel nu numai umanitatea
lui Iisus, Cel care a devenit om prin Nasterea din Fecioara Maria, ci si originea lui dumnezeiasca, prin conceperea lui mai presus de fire, prin Duhul Sfant!

Intruparea lui Dumnezeu inseamna, de fapt, inceputul unei alte etape a creatiei, cand Imparatia lui Dumnezeu a coborat inlauntrul nostru! 
Prin Nasterea Lui Iisus, Cuvântul  vine în lume luand „chip de rob”. Prin lucrarea Duhului Sfant, El se zămislește în pântecele Fecioarei Maria si, Dumnezeu fiind, El se face om. 

Taina Crăciunului este cu neputință a ne-o explica pe deplin cu mintea noastra pentru ca in aceasta ecuatie nu se gasesc  parametri lumii noastre ci voia lui Dumnezeu si minunea divina.

Dumineca dinaintea Craciunului este preambulul acestei mari  sarbatori si ea ne introduce in taina sub care sta Nasterea Mantuitorului.

Ospățul din ziua de Crăciun nu este o masa oarecare. 
El anticipeaza Ospatul veșnic la care suntem poftiti in Imparatia lui Dumnezeu!

An de an traim Nasterea Sfanta a lui Dumnezeu si prin aceasta traire ne apropiem mai mult de Hristos-omul, Cel din care gustam la Sfanta Euharistie si cu care astfel ne inrudim. 
De aceea Craciunul este o sarbatoare a familiei in care suntem in acelas timp impreuna cu Dumnezeu dar si cu toti fratii nostri cei intru Hristos!
Amin

Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. 
Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda și pe frații lui; Iuda a născut pe Fares și pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram; Aram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon; Salmon a născut pe Booz, din Rahav; Booz a născut pe Iobed, din Rut; Iobed a născut pe Iesei; Iesei a născut pe regele David; 
David a născut pe Solomon, din femeia lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa; Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia; Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Iezechia; Iezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amos; Amos a născut pe Iosia; Iosia a născut pe Iehonia și pe frații lui, la strămutarea în Babilon. 
După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor; Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Ahim; Ahim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care Se cheamă Hristos. 
Aşadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri.
Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt.
Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns.
Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. 
Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice:
"Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu".
Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa.
Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.
Matei 1, 1-25