POVESTEA LUI SAMSON

Unele texte din Vechiul Testament surprind, chiar contrariaza - fie prin brutalitatea evenimentelor descrise, fie prin imoralitatea afişata de personaje, uneori parca neincriminata de narator. 

Exista povesti din care Dumnezeu, tacut in fata multor nenorociri, pare absent!

Si azi, ca de cand lumea, multi se impiedica daca nu chiar se smintesc!

Povestea lui Samson, pe care, in linii mari, ar trebui sa o stie toata lumea, se gaseste in Cartea Judecatori si chiar merita citita cu atentie - daca nu ca o chestie de morala, cel putin ca o tema de cultura generala. Ea este radiografia unui esec spiritual!

https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=46&cap=16  

Pe scurt: din Cartea lui Iosua Navi

După moartea lui Moise, robul Domnului, a grăit Domnul cu Iosua, fiul lui Navi, slujitorul lui Moise, şi a zis:
"Moise, robul Meu, a murit. Scoală dar şi treci Iordanul tu şi tot poporul acesta, în ţara pe care o voi da fiilor lui Israel.
Tot locul pe care vor călca tălpile picioarelor voastre, îl voi da vouă, cum am spus lui Moise..." 

Dar si Iosua a murit, la o sută zece ani, "iar fiii lui Israel au început a face rele înaintea ochilor Domnului" ... Au părăsit pe Domnul şi au început a se închina lui Baal şi Astartelor."

De aceea s-a aprins mânia Domnului asupra lui Israel şi l-a dat în mâinile jefuitorilor care i-au jefuit; i-a dat în mâinile vrăjmaşilor dimprejurul lor şi n-au mai putut să se împotrivească vrăjmaşilor lor.
Dar  Domnul le-a dat si  judecători care i-au izbăvit din mâinile jefuitorilor lor.

Samson, înzestrat cu puteri supranaturale. a fost un astfel de judecător, ales al Domnului spre a scapa poporul Sau de sub dominatia filistenilor!

Povestea lui Samson incepe la nasterea sa, prin ajutorul lui Dumnezeu, el fiind  „nazireu” .

Un nazireu era o persoană legata prin juramant a fi inchinat lui Dumnezeu. Potrivit acestui juramant, el trebuia sa nu bea băuturi tari și să nu-și taie părul niciodata. 

Samson a respectat, pana la un momen dat, acest pact si Dumnezeu inzestrandu-l cu putere, nici un lucru, oricat de greu nu ii era imposibil de facut. Nimeni si nimic nu-l putea birui. 

Astfel a sfâșiat un leu cu mâinile goale, a omorât o mie de oameni într-o zi, folosind drept armă o falcă de măgar, a scos chiar porțile orașului Gaza, le-a pus pe umeri și le-a dus pe vârful unui munte! 

Filistenii, inamici ai Israelului si stapanitorii lui din acea vreme, au incercat in fel si chip sa-l omoare pe Samson dar s-au lovit mereu de puterea aceea venita de la Dumnezeu care-l facea invincibil.

Samson insa avea o mare slabiciune pentru femei, slabiciune care avea duca, inevitabil, la ruperea pactului cu Dumnezeu!

„Venind însă odată Samson la Gaza, a văzut acolo o femeie desfrânată şi a intrat la ea“. Judecători 16, 1 

 

Atras de o femeie filisteana, pe nume Dalila, el a cedat insistentelor ei si i-a dezvaluit acesteia secretul puterii sale care se afla în părul lui, niciodata tuns. 

Dalila, in timp ce Samson dormea, a taiat 7 suvite din părul lui si l-a predat soldatilor filisteni, care l-au legat cu usurinta si i-au scot ochii, lasandu-l si fara vedere.

Insa, iê parcursul incarcerarii sale, parul lui a crescut si Samson I s-a adresat lui Dumnezeu  : 

"Doamne Dumnezeule, adu-ţi aminte de mine şi întăreşte-mă încă o dată, o, Dumnezeule, ca printr-o singură lovitură să mă răzbun pe Filisteni pentru cei doi ochi ai mei !" (Judecatori 16,28)

Dumnezeu l-a auzit si Samson si-a recapatat puterile reusind sa se răzbune, dărâmând pilaștrii templului filistean, în interiorul căruia petreceau 3000 de oameni, omorându-i pe toți, pierind el insusi sub dărâmături! 

Povestitorul biblic nu se opreste la lipsa de moralitate a lui Samson - nu-l condamnă şi nici nu comenteaza fapta lui, catalogand-o ca fiind un păcat ci se multumeste doar cu relatarea. 

Din versetele 9, 12, 14  mai aflam ca puterea lui Samson, care îi venea de la Dumnezeu, nu l-a părăsit, in conditiile in care nu se vorbeste nimic despre pocainta! 

Sedus de farmecele femeii, Samson i-a mărturisit Dalilei că doar  tunderea părului îi poate slăbi forţa, dezvaluindu-si astfel taina.

In final, fără să se menţioneze vreo pocăinţă sau vreo transformare interioară a judecatorului Samson, aflam ca Dumnezeu i-a ascultat rugaciunea ca şi mai înainte (v. 28), dandu-i ocazia lui Samson sa se razbune, daramand templul, ucigand mulţi filisteni, pierind el insusi sub daramaturi! 

TEXTUL BIBLIC ne incearca puterea de a vede ceva ce omului, limitat in spatiu si timp, ii este aproape imposibil de vazut: planul de ansamblu al lui Dumnezeu! 

Fără îndoială, citind cu atentie, observam ca puterea lui Samson este socotita,ca fiind în legătură cu pogorârea Duhului, fara nici o legatura cu moralitatea sa, despre care nu se spune nimic!

Încă de la început, lucrarea sa de judecător, de lider carismatic şi izbăvitor faţă de opresiunile străinilor, a însemnat împărtăşirea de Duhul lui Dumnezeu:

„Şi a început Duhul Domnului să lucreze prin el în tabăra lui Dan“ (Judecători 13, 25). 

Fiecare faptă de eroism este justificata prin primirea Duhului:

1- Când s-a întâlnit cu un leu pe drum, ni se spune ca 

„S-a coborât peste el Duhul Domnului şi el a sfâşiat leul ca pe un ied; şi nu avea nimic în mână“ (14, 6). 

2 - Cand Samson, in timpul petrecerii de nunta, lanseaza o intrecere pentru dezlegarea unei ghicitori, fiind ispitit si tradat de femeia sa cu explicaţia ghicitorii, ni se spune ca

„S-a coborât peste el Duhul Domnului şi s-a dus în Ascalon şi, ucigând acolo treizeci de oameni, a dezbrăcat de pe ei hainele şi a dat rândurile de haine celor ce au ghicit ghicitoarea sa“ (14, 19). 

3 - În fine, cu puţin timp înainte de întâmplarea din Gaza, fiind legat la peştera Etam de iudei, a fost predat vrăjmaşilor filisteni în localitatea Lehi, legat fedeleş si

 „Atunci S-a coborât peste el Duhul Domnului şi funiile care erau peste mâinile lui s-au făcut ca nişte câlţi arşi de foc şi au căzut legăturile de pe mâinile lui“ (Judecători 15, 14).

Intelegem deci că toate ispravile lui Samson sunt manifestări directe ale pogorârii Duhului lui Dumnezeu. 

De altfel, şi ceilalţi judecători sunt investiţi ca si conducători tot prin pogorârea Duhului: 

Otniel - lupta împotriva lui Cuşan Rişataim (Judecători 3, 8); Ghedeon - lupta împotriva madianiţilor şi a amaleciţilor (6, 34); Ieftae - împotriva amoniţilor (11, 29). 

Acelaşi lucru se va întâmpla şi în cazul regilor Saul (1 Regi 10, 6.9-10) si David (16, 13).

Cum e posibil atunci ca un om, peste care S-a pogorât Duhul lui Dumnezeu, sa fie imoral, iar Dumnezeu sa-l asculte si sa il ajute în continuare ca şi cum nimic nu s-a întâmplat?

Este aici tocmai taina voii Sale!

Daca ne gandim la Noului Testament, fapta din Judecători 16, 1 este condamnată aspru de Mântuitorul Hristos, care, comentând Decalogul, în care era interzis adulterul, spune:

„Aţi auzit că s-a zis celor de demult: «Să nu săvârşeşti adulter». Eu însă vă spun vouă că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui. Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul să fie aruncat în gheenă“ (Matei 5, 27-29).

Canonic vorbind, atâta vreme cât cartea Judecătorilor se află în Sfânta Scriptură după Pentateuh,  înseamna că judecarea teologică a faptelor de aici se poate face in baza Legii si stim ca Legea interzicea orice  legătura cu străinii (Ieşire 34, 15-16), precum şi prostituţia (Levitic 19, 29; cf. Numeri 25, 1 şi urm.)!

Asadar cum putem explica lipsa de reacţie a autorului biblic în cazul lui Samson,  lipsa pocăinţei lui Samson ca si lipsa pedepsei divine?! 

TREBUIE SA AVEM IN VEDERE  ca relatările din Vechiul Testament păstrează concepţii morale mai vechi. 

Pe atunci, frecventarea unei prostituate nu constituia totusi o chestiune aşa de importantă, ca mai târziu. 

Sa nu uitam si cat preţ se punea pe viaţa unei femei (a se vedea episodul şocant cu crima din Ghibeea, din Judecători 19, pe care o voi spune cu alt prilej!) 

Morala avea sa evolueze în timp, culminând incontestabil cu moralitatea Noului Testament. 

Daca moralitatea era precara, oare mai poate fi socotit textul biblic ca o revelaţie dumnezeiască?

De ce nu. Scriptura nu este decat evocarea realitatii umane si nu are nici un cuvant in plus, nici unul in minus! 

Nu poti sa explici inexplicabilul, dupa cum nu-L putem aduce pe Dumnezeu in praful lumii cand, de fapt, suntem chemati sa ne ridicam din el!

Credinta in taina divina ne poate insa alunga dubiile si ne apara de sminteala!

Revenind la text, istoria lui Samson este împărţită în două: 

1 - ridicarea sa la rangul de judecător (cap. 13-15) 

şi 

2 - decăderea sa (cap. 16 ), care are legatura durecta cu renunţarea la votul de nazireu*: (legătura cu o femeie desfrânată (Judecători 16, 1-4; cf. Numeri 6, 8) şi taierea părului (Numeri, 16, 4-22; cf. Numeri 6, 5) sunt lucruri care il descalifica pe Samson din statutul cu care a fost investit!)

Ce insemna a fi  Nazireu 

Cuvantul vine de la ebraicul nazir, care înseamnă „consacrat” sau „pus deoparte”. 

Nazireul era „sfântul Domnului” (Numeri 6,8) și trebuia să se păzească de orice necurăție rituală.

Prescripțiile Legii, pe care acesta le urma, sunt acelea cu cele respectate de Marele Preot și de toti preoții în cult, după cum este descris în Levitic și în Ezechiel. 

Asumarea acestui vot ascetic cerea ca Nazireul să respecte următoarele:

• să se înfrâneze de la vin, oțet (care era făcut din vin), struguri, stafide și orice băutură alcoolică;
• să se abțină de la tăierea părului și a bărbii;
• să evite contactul cu cadavrele, chiar și a celor a unui membru al familiei (caci, potrivit Legii iudaice, orice trup mort era considerat necurat).

Acest vot se făcea de obicei pentru o perioadă fixă de timp—30, 90 sau chiar 100 zile. La început omul aducea ca jertfă un miel, o oaie, un berbec și un coș cu pâine și turte. În unele cazuri, unul din părinți făcea acest vot in locul fiului său, vot pe care copilul trebuia să-l respecte întreaga viață.

Analizând scrupulos capitolul 16, putem remarca că naratorul biblic nu mai pomeneste nimic despre pogorârea Duhului, ca în capitolele anterioare. Si peste această.... "tăcere" nu putem trece cu superficialitate!

Chiar daca efectul primirii Duhului, adica puterea sa neobişnuită, a rămas (caci Samson a reusit sa mearga cu porţile cetăţii în cârcă de la Gaza la Hebron, adica vreo 65 km!!!),  despre Dumnezeu nu ni se mai spune nimic! 

Mai putem remarca ca nu se mai face nici o referire la funcţia de judecător a lui Samson (Judecători 15, 20)! 

Samson, prins in pacat, s-a detasat de Dumnezeu, s-a insingurat tot mai mult şi a inceput sa sz comporte haotic. 

El fusese ales sa scoata poporului lui Dumnezeu din mana filistenilor, dar preocupat mai degrabă dedispute personale, Samson

acţionează corect doar în măsura în care reuseste sa slăbeasca dominaţia militară a Filistenilor, gresind insa fatal din pricina slabiciunii morale.

Istoria lui Samson este pana la urma istoria unui esec duhovnicesc, depăşit totusi prin pocăinţa, chiar daca nu se vorbeste explicit despre asta!

Poate nu este lipsit de interes sa tinem cont ca, la vremea aceea, filistenii aveau o cultură mult superioară celei a israeliţilor ! 

Ei prelucrau deja fierul - cf. 1 Regi 13, 19-22), moşteniseră garnizoanele egiptenilor din zona Gaza, avand, evident, şi contacte economico-culturale cu Egiptul. 

Până la aparitia monarhiei, odată cu Saul, israeliţii au fost efectiv sub o dubla dominaţie filisteană - atat militara cat si culturală !

Samson a ajuns chiar sa fraternizeze cu cei care îi oprimau poporul, desi misiunea lui era alta, sedus, cu siguranta, nu doar de femeile filistene, ci şi de cultura opresorilor! 

Deşi captiv propriilor sale alegeri de viata, neînvăţând nimic din trădările anterioare (ex. femeia din Timna care seamănă izbitor cu Dalila), Samson a fost totusi ascultat de Dumnezeu si asta pentru ca şi cel mai păcătos om are acces la Dumnezeu prin rugăciune! 

Cat priveste rolul său de judecător al Israelului... faptele l-au descalificat si rugaciunea a fost tardiva si nelucratoare!

Arhiereul Daniil Stoenescu, intr-un articol publicat in Ziarul Lumina acum cativa ani, vede in istoria lui Samson intalnirea celor doua coordonate spirituale

- Verticala Prezentului si 

- Orizontala Atotprezentei lui Dumnezeu, 

dandu-ne astfel un raspuns legat de pacat! 

Textul este minunat de aceea il adaug inca o data!

"Judecătorul Samson îşi potenţează Verticala Prezentului prin harul lui Dumnezeu, de care a fost dăruit şi înzestrat cu putere fizică, dar el îşi pierde parţial Verticala Prezentului, care i se dărâmă prin păcatul cu Dalila şi tăierea celor şapte şuviţe. 

Verticala Prezentului lui Samson se reclădeşte şi se restaurează prin sfărâmarea celor doi stâlpi ai casei filistenilor, în urma rugăciunii din ceasul morţii lui, precum s-a întâmplat mai târziu si cu tâlharul de pe cruce.

Revelaţia din Sfânta şi Dumnezeiasca Scriptură, a Vechiului şi a Noului Testament, este traversată, de la cel dintâi cuvânt din Facere până la cel din urmă cuvânt din Apocalipsă, de Orizontala Atotprezenţei lui Dumnezeu. 

Pe această Orizontală a Atotprezenţei divine se ridică, din când în când şi din vreme în vreme, Verticala Prezentului, prin toate treptele, pragurile sau etapele Revelaţiei dumnezeieşti, prin drepţi, patriarhi, regi, profeţi, prin Mântuitorul Iisus Hristos, prin Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Evanghelişti! " 

(Ziarul LUMINA: Verticala Prezentului şi Orizontala Atotprezenţei - 23 iunie 2019)

Asadar, stradaniile noastre, sub grija lui Dumnezeu, se inscriu mereu in Planul Divin pe care noi, mici fiind, nu reusim sa-l vedem in ansamblu!

 

SEPHORA SI SCURTA EI POVESTE

Nu, nu este vorba  nici de parfumuri, nici de machiaje, nici de alte produse de cosmetice dar cred ca nu este rau sa stim si de unde vin numele brandurilor care ne-au invadat existenta,

SEFORA (SEPHORA sau TZIPORA) a fost sotia lui MOISE, cel care a scos poporul evreu din Egipt, si mama copiilor sai!

"Conform tradiției, MOISE este primul profet al iudaismului ,

este cel mai important personaj din Biblia ebraică, fiind cel care  a primit Legea (PORUNCILE) pentru iudaism, prefigurare a lui Iisus Hristos pentru creștinism !

Pentru tradițiile monoteiste evreiești și creștine, Moise este autorul Pentateuhului , adică Tora evreiască, cel care a scris, sub 

inspiratie divina, primele cinci cărți ale Bibliei, cărți care și sunt temei pentru aceste două religii. 

In aceste 5 carti  este relatată povestea lui Moise însuși, cea a Patriarhilor și cea a poporului lui Israel . 

Moise este infatisat ca profet și călăuză, cel care conduce poporul evreu din Egipt, unde traia în sclavie, spre tara promisa de Dumnezeu - după ce, coplesit de cele zece urgii aduse Egiptului, Faraonul  a permis eliberarea lor . 

Fiu al lui Amram și Iochebed , Moise a fost abandonat de mama sa pentru a-l salva de la moarte, caci, la acea vreme, Faraonul daduse ordin ca toti copiii evreilor sa fie ucisi, considerand ca se inmultesc prea mult! Copilul are sansa sa fie salvat de slugile fiicei Faraonului si, cum era tare frumos, ea a prins drag si a decis sa-l creasca, cautandu-i chiar pe mama sa pe care a luat-o ca doica!

Moise este primul personaj din Biblie numit „om al lui Dumnezeu"  
Conform acelorasi tradiții, Moise este cel care  a scris „dupa dictarea lui Dumnezeu” Decalogul, cele 10 Porunci, precum si un întreg set de legi religioase, sociale și chiar alimentare, menite sa prezerve sanatatea si credinta poporului in timpul migrarii si nu numai!

Povestea lui Moise si a Sephorei incepe in vremea in care acesta a decis sa fuga din Egipt, de teama Faraonului, dupa ce a ucis un egiptean care ii chinuia pe sclavii evrei. 

In vremea acestui auto-exil, Moise a ajuns in casa lui Ietro, preot in tinutul Madian, care nu era evreu. 

Aici s-a casatorit cu Sephora,  una din cele 7  fete ale gazdei sale.

Biblia nu da prea multe detalii cu privire la Sephora. Ce ne spune este ca aceasta i-a nascut doi fii:  

Pe cel dintai l-a numit "Gherşon, zicând: "Am ajuns pribeag în ţară străină". Şi luând iarăşi în pântece, femeia a născut alt fiu şi i-a pus numele Eliezer, pentru că şi-a zis: "Dumnezeul tatălui meu mi-a fost ajutor şi m-a scăpat din mâna lui Faraon"

Pe cand "Moise păştea oile lui Ietro, preotul din Madian, socrul său. Şi depărtându-se odată cu turma în pustie, a ajuns până la muntele lui Dumnezeu, la Horeb;

Iar acolo i S-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, ce ieşea dintr-un rug; şi a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia.
Atunci Moise şi-a zis: "Mă duc să văd această arătare minunată: că rugul nu se mistuieşte".
Iar dacă a văzut Domnul că se apropie să privească, a strigat la el Domnul din rug şi a zis: "Moise! Moise!". Şi el a răspuns: "Iată-mă, Doamne!"
Şi Domnul a zis: "Nu te apropia aici! Ci scoate-ţi încălţămintea din picioarele tale, că locul pe care calci este pământ sfânt!"
Apoi i-a zis iarăşi: "Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov!" Şi şi-a acoperit Moise faţa sa, că se temea să privească pe Dumnezeu.
Zis-a Domnul către Moise: "Am văzut necazul poporului Meu în Egipt şi strigarea lui de sub apăsători am auzit şi durerea lui o ştiu.
M-am pogorât dar să-l izbăvesc din mâna Egiptenilor, să-l scot din tara aceasta şi să-l duc într-un pământ roditor şi larg, în ţara unde curge miere şi lapte, în ţinutul Canaaneilor, al Heteilor, al Amoreilor, al Ferezeilor, al Ghergheseilor, al Heveilor şi al Iebuseilor.
Iată dar că strigarea fiilor lui Israel a ajuns acum până la Mine şi am văzut chinurile lor, cu care-i pedepsesc Egiptenii.
Vino dar să te trimit la Faraon, regele Egiptului, ca să scoţi pe fiii lui Israel, poporul Meu, din ţara Egiptului!"

Si, impreuna cu sotia si copiii,  a plecat spre Egipt sa-si implineasca misiunea. Pe drum, Moise este insa doborat de un rau de moarte! 

Putem deduce ca Sephora nu a vrut sau poate nu a fost o priritate in a face, conform traditiei, circumcizia baietilor lui Moise ... 

Sephora, vazandu-si sotul rapus, cu o vie intuitie feminina si o reactie surprinzatoare, face in gers neasteptat, intelegand ca nerespectatrea traditiei in ce priveste circumcizia copiilor a facut ca Dumnezeu sa-l paraseasca pe Moise! 

Astfel, a practicat ea insasi ritualul si barbatul ei si-a revenit ca prin minune, salvand viata sotului ei!

Biblia ne-o mai arata pe Sephora  in tabara evreilor din desert. unde vine impreuna cu tatal ei, Ietro, si cei doi fii.

Si cu acest prilej, aceasta femeie, care a inteles ca venirea ei a tulburat comunitatea, da dovada de o mare intelepciune si spirit de sacrificiu, lasandu-si sotul sa-si duca la bun sfarsit misiunea pentru care fusese investit de Dumnezeu!

Naratorul biblic nu comenteaza ci ne lasa pe noi sa citim printre randuri!

POVESTEA ESTEREI - EROINA POPORULUI EVREU

o gasim in Cartea care ii poarta numele!

Acțiunea se petrece în al treilea an al domniei împăratului Artaxerxe cel Mare (identificat cu Xerxes I) al Persiei.(conf Wiki)

Estera a fost una din multele sotii ale împăratului persan, o evreică care, pentru poporul iudeu, este considerata a fi una dintre cele mai frumoase femei ale tuturor timpurilor, care a reușit să-și salveze poporul de la genocidul plănuit de vizirul Aman. 

Cartea „Meghilat Ester” mentioneaza o serie de persecuții și discriminări la care au fost supuși evreii in Imperiul Persan, ca si minoritate religioasă și etnica.

Evreica Estera (pe numele său ebraic Hadasa), avea statut de "sotie a împăratului".

Ea avea un var, pe nume Mardoheu (Mordehai), care o si crescuse, un om în vârstă. Acesta facea parte dintre evreii pe care Nabucodonosor, regele Babilonului, ii luase in robie din Ierusalim. 

Aman, unul dintre sfetnicii împăratului, o persoană foarte orgolioasă care îi ura de moarte pe evrei, avea o antipatie evidenta fata de Mardoheu, evreul, caci acesta refuza sistematic să i se închine lui, ca si superior, Aman a urzit un plan menit să-i distrugă pe toti evreii.

Artaxerxe cel Mare, care stăpânea peste o sută douăzeci și șapte de provincii (sau satrapii), din India până în Etiopia, era magulit să tina cont de sfaturile consilierului și prim-ministrului sau, Aman, care nu rata nici un prilej sa-l linguseasca

Insa intenția reala a lui Aman era de data asta sa il înlăture pe evreul Mardoheu din poziția-cheie pe care ajunsese sa o obtina la curte. 

Ca urmare a descoperirii unui complot impotriva lui Artaxerxe, Aman a profitat si i-a sugerat acestuia săse foloseasca de acest prilej ca să scape de evrei, spre binele lui! 

De-a lungul secolelor, argumentul acesta s-a perpetuat, devenind un manifest clasic al antisemitismului: 

"Este un popor risipit şi împrăştiat printre popoare, prin toate ţările regatului tău. Legile lui sunt deosebite de legile tuturor popoarelor, legilor regelui nu se supun şi regele nu se cuvine să-l lase aşa. 

Dacă binevoieşte regele, atunci să se hotărască în scris să fie ucişi şi eu voi cântări zece mii de talanţi de argint şi voi da în mâna vistiernicilor, ca să-i verse în vistieria regelui"... 

Și regele a spus: „Banii și poporul sunt ale tale să faci cu el cum crezi potrivit”... 

Astfel, Aman a trimis, prin curieri, instrucțiuni scrise catre toate provinciile regatului, să distrugă, să masacreze, să ii extermine "pe toți evreii, tineri și bătrâni, copii și femei, într-o singură zi și să le prade averile" (Ester, 3:8-13) !

Aflând de uneltirile lui Aman, Mahoreu a apelat la Estera pe care a rugat-o să-și folosească poziția de sotie pentru a vorbi cu împăratul în numele evreior. 

Conform obiceiului, nimeni insa nu se putea adresa împăratului decât dacă era chemat de acesta. Cel care indraznea sa i se adreseze  fara a fi chemat era pedepsit cu moartea. 

Estera a decis sa riste si sa i se adreseze soțului său!

Mai întâi insa ea s-a pregătit dupa cuviinta, ținând post timp de trei zile si rugându-se!

A „treia zi, Estera s-a îmbrăcat cu haine împărătești și a venit la curtea dinăuntru a casei împăratului! 

Impăratul ședea pe scaunul lui împărătesc, în casa împărătească, în fața ușii casei. 

Când a văzut-o împăratul pe împărăteasa Estera în picioare în curte, ea a căpătat trecere în fața lui; și împăratul a întins Esterei toiagul împărătesc de aur pe care-l ținea în mână; Estera s-a apropiat și a atins vârful sceptrului sau” (Ester, 5:1-2)

iar regele i-a pus sceptrul pe grumazul ei şi a sărutat-o, zicându-i: "Vorbeşte-mi!" 

Şi ea a zis: "Stăpânul meu, eu am văzut în tine parcă pe îngerul lui Dumnezeu şi s-a tulburat inima mea de frică în faţa slavei tale, că minunat eşti stăpâne şi faţa ta este plină de har". 

Şi când vorbea ea, a căzut din pricina slăbiciunii şi regele s-a tulburat şi toate slugile lui o mângâiau.

Apoi regele i-a zis: "Ce voieşti, regină Estera şi care-ţi este cererea? Chiar şi jumătate din regat ţi se va da". 

Şi a zis Estera: "Eu am acum zi de sărbătoare. De binevoieşte 

regele, să vină cu Aman astăzi la ospăţul pe care l-am pregătit eu".

Iar regele a zis: "Mergi degrabă după Aman, ca să se facă după cuvântul Esterei". 

Şi a venit regele cu Aman la ospăţul ce-l pregătise Estera.

 La băutură regele a zis către Estera: "Ce dorinţă ai? Ea ţi se va îndeplini. Care este cererea ta? Ea ţi se va împlini chiar şi până la jumătate din regatul meu!"  

Atunci Estera a răspuns şi a zis: "Iată dorinţa şi cererea mea: De am aflat bunăvoinţă în ochii regelui şi de binevoieşte el să împlinească dorinţa mea şi să-mi împlinească cererea, atunci să vină regele cu Aman mâine la ospăţul ce-l voi pregăti, şi eu voi da răspuns după porunca regelui".

La cel de-al doilea ospat, imparatul din nou o intreaba pe Estera cu ce sa o rasplateasca. De aceasta data ea a răspuns: 

"De am aflat bunăvoinţă în ochii tăi, o, rege, şi dacă binevoieşte regele, atunci să ni se dăruiască viată mie şi poporului meu, după ruga mea. Căci suntem vânduţi noi, eu şi poporul meu, spre ucidere, spre nimicire şi pieire. De am fi vânduţi ca să fim robi eu aş fi tăcut, deşi vrăjmaşul nu ar fi acoperit paguba regelui".
Şi regele Artaxerxe a răspuns: 

"Cine este acela şi unde este omul care a îndrăznit a gândi să facă aşa? Iar Estera a răspuns: "Asupritorul Şi vrăjmaşul este răutăciosul Aman!" şi s-a cutremurat Aman înaintea regelui şi a reginei" 

Înțelegând adevăratele intenții ale lui Aman, Artaxerxe a „zis împărătesei Estera și lui Mordehai evreul: „Iată, am dat Esterei casa lui Aman, pe el să-l spânzurați de spânzurătoare, pentru că a ridicat mâna împotriva evreilor”  (Estera, 8:7 )

Si a dat poruncă să se scrie scrisori prin care „împăratul lăsa evreii din fiecare cetate să se adune, să-și apere viața, să nimicească, să ucidă și să distrugă pe cei din fiecare popor și ținut care i-ar lovi pe ei, pe pruncii și femeile lor și care ar vrea să le ia averile”(Estera, 8:11)  

Si aceasta a fost în ziua de 13-a a lunii Adar, a douăsprezecea lună în calendarul iudaic (luna Februarie).

Mordehai a trimis scrisori tuturor evreilor din toate ținuturile împăratului, în care le poruncea să sărbătorească în fiecare an ziua a paisprezecea și a cincisprezecea a lunii Adar, ca zile de victorie a evreilor împotriva celor care doreau să-i extermine!

Aman și cei zece fii ai lui au fost spânzurați în acele zile

„Zilele acestea trebuiau să fie pomenite și sărbătorite în fiecare familie, în fiecare ținut și în fiecare oraș și zilele acestea de Purim nu trebuiau desființate niciodată din mijlocul evreilor, nici să se șteargă amintirea lor printre vrăjmașii lor”. (Estera, 9:28) 

Povestea Esterei se încheie cu următorul paragraf: „iudeul Mardoheu era al doilea după regele Artaxerxe, mare înaintea Iudeilor şi iubit între mulţimile fraţilor săi, căci căuta binele poporului său şi vorbea în folosul neamului lui.  (Est, 10:3) 

Cele zece capitole ale Cartii Esterei spun o poveste foarte veche, petrecută în timpuri îndepărtate, dar a cărei amintire este vie și astăzi, prin aducerea-aminte a ei în fiecare an, cu ocazia sărbătorii de Purim, de-a lungul secolelor!

De Purim, care cade în perioada de început a primăverii, este celebrat tocmai miracolul salvării evreilor din Persia în ultimii ani ai existenței Imperiului Persan! 

Sarbatoarea Purim, este ziua in care evreii fac daruri oamenilor săraci, citesc povestea Esterei, se aduna la mese festive, si ofera prietenilor prajituri în formă de triunghi, numite după răufăcătorul Haman din Cartea Esterei 

ABESALOM SI TAMARA, FIICA REGELUI DAVID

Va spuneam ca in Biblie intalnim doua femei care poarta numele TAMARA si, ca sa nu amanam explicatiile, ma gandesc sa aflam si povestea celei de-a doua!

Despre cea pomenita in Genealogia lui Iisus am povestit deja anterior (ZARA din TAMAR).

Cealalta Tamara, care a fost fiica lui David, este pomenita cu prilejul unei fapte abominabile care a declansat chiar un razboi civil, pricinuindu-i o imensa suferinta regelui David - care va pierde doi fii iubiti!

Dintre toate pericolele înfruntate de regele David în decursul îndelungatei sale domnii, cel mai mare si poate cel mai solicitant sufleteste, a fost revolta lui Abesalom, fiul favorit al tatălui său dar și al poporului lui Israel. 

Manierat, frumos, chiar fermecator, Abesalon, cu aere de print care au cucerit de la bun început inimile oamenilor, a ajuns sa-si tradeze tatal.

La baza tradarii lui Abesalom au stat câteva neintelegeri anterioare, greu de trecut cu vederea, și care, într-o oarecare măsură, îi oferă unele circumstanțe atenuante fiului rebel al regelui David. 

Ruptura dintre marele David și fiul său a inceput din cauza unei întâmplări abominabile. 

Regele avea mai multe soții și o multime de concubine care îi oferiseră multi urmași. Printre aceștia se afla și Amnon, pe care dealtfel David il iubea foarte mult fiind deci frate vitreg, de tata, cu Abesalom!

Amnon a comis insa o faptă oribilă, violând-o pe sora lui Abesalon,
care se chema Tamara (2 Regi 13), fiica lui David, adica sora sa dupa tata!

Scriptura ne spune că „a auzit regele David de toate cele întâmplate și s-a mâniat foarte tare, dar n-a stricat inima lui Amnon, fiul său, căci îl iubea pentru că era întâiul său născut” (2 Regi 13, 21). Tamara era, însă, sora de sânge a lui Abesalom - adica si dupa mama si dupa tata! 

Înfuriat de lipsa de reacție a lui David, Abesalom a făcut un ospăț mare, la care și-a invitat toți frații și acolo le-a poruncit slugilor sale să-l ucidă pe Amnon pentru fărădelegea lui. 

Fiindu-i insa teamă de pedeapsă, Abesalom s-a autoexilat pentru mai bine de trei ani. 

Rechemat la curte, printr-o favoare făcută de Ioab, generalul armatei și mâna dreaptă a regelui David, Abesalom a fost primit la curte dar cu mare raceala de către tatăl său. Acest fapt i-a alimentat puternic resentimentele deja existente față de propriul sau părinte. 

Asa se face ca fiul rebel a început să discute cu oamenii care aveau plângeri, cu intentia de a-și castiga aliați și, la momentul oportun, a pornit o mare rebeliune împotriva regelui !

(detaliile se gasesc in 2 Regi 15-17). 

David a fost nevoit să plece el însuși într-un exil forțat, dar Abesalom nu a fost in stare să profite de oportunitatea oferita de exilul tatalui, amanand o confruntare directă. 

In final, totul s-a transformat într-un război civil, câștigat, în cele din urmă, de regele David! 

Desi regele e victorios nu vrea sa-si pedepseasca fiul, asa ca a poruncit ca in cazul in care va fi gasit de armata sa, Abesalom să nu fie ucis, însă Ioab, mâna dreaptă a regelui, a nesocotit

ordinul stapanului.  Astfel, de indata ce l-a prins pe Abesalom, l-a ucis! David a fost cuprins de o imensa durere sufletească, fapt consemnat în 2 Regi 18, 33: 

„Atunci regele s-a tulburat și s-a dus în foișorul de ­deasupra porții și a plâns, iar când se ducea, zicea: «O, fiul meu, Abesalom, Abesalom, fiul meu! Mai bine muream eu în locul tău! Abesalom, Abesalom, fiul meu!»”  

POVESTEA TAMAREI, UNA DINTRE FEMEILE AFLATE IN GENEALOGIA MANTUITORULUI

Pentru ca recent am ascultat in Biserica primul capitol al Evangheliei dupa Matei care ne prezinta originea umană (vv. 1-17) și cea divină (vv. 18-25) a lui Iisus, m-am gandit ca este potrivit sa ne reamintim despre femeile pomenite in aceasta insiruire 

Desi aceasta citire este pentru unii poate fara sens, iar pentru altii chiar plictisitoare, ea este foarte importanta de vreme ce toti ne tragem dintr-o familie care a avut o familie si asa mai departe. 

Pentru evrei cunosterea predecesorilor  era foate importanta.

In genealogia pe care ne-o prezinta Ev. Matei, regasim, in mod surprinzator, si numele a 4 femei - Tamara, Rahab, Rut si femeia lui Urie, Batseba., cand, in mod traditionalal, orice genealogie are in vedere doar linia paternă! 

Apoi, cel putin la fel de surprinzator, este faptul ca aceste femei  erau straine -  Tamara şi Rahab erau cananite, Rut era moabită, iar femeia lui Urie, Batşeba, era hitită”! 

In plus, povestile acestor femei, straine de neamul "ales", sunt departe de a fi ireprosabile!

Aceste femei apar totusi în genealogia, pe care ne-o prezintă Evanghelistul  Matei, ceea ce arăta că nu numai bărbaţii, ci şi femeile sunt parte a planului de mântuire,  ca orice persoană umana, creată după chipul lui Dumnezeu, este chemată la sfinţenie, spre asemănarea cu Dumnezeu! 

Mesia nu vine doar pentru mântuirea poporului evreu, ci şi pentru mântuirea altor popoare - care vor crede în El şi care, crezând, se vor boteza în numele Preasfintei Treimi şi vor deveni parte din Biserica lui Hristos!

EL nu vine nici pentru sfinti ci pentru pacatosi, pentru a-i aduce la pocainta!

TAMARA

Povestea Tamarei o gasim in CARTEA Facerea, intaia carte a lui Moise, din Vechiul Testament, la cap. 38. 

Al doilea personaj important al acestei povesti este Iuda, unul din fiii întemeietori ai triburilor lui Israel.

Caci Iuda a avut trei băieți, Ir, Onan și Șela. 

Pentru Ir, cel mai mare fiu al său, Iuda i-a luat o nevastă cannanita, pe nume Tamara. 

Dar Ir a fost un om foarte rău și a si murit de tânăr, fără a lăsa urmași.

Conform tradiției, Tamara, ramasa vaduva, trebuia dată de sotie lui Onan, fratele mijlociu, dar acesta a refuzat se casatoreasca, ignorand acest obicei - care urmarea să se perpetueze numele fratelui decedat, prin copiii facuti cu femeia lui. Dealtfel si Onan a murit de tânăr.

Dupa cum era datina, Tamara urma acum sa fie dată ultimului dintre fiii lui Iuda dar, cum acesta, inca copilas, neavand inca vârsta potrivita casatoriei, Iuda a trimis-o pe Tamara la tatal ei, la Timna, ca să traiasca acolo o vreme, ca vaduva, până când Șela, fiul cel mic, ajungea la varsta de insuratoare.

In acest timp, soția lui Iuda a murit și, după ce acesta a plans-o, conform tradiției, a decis să meargă cu oile la Timna. 
Dar, desi Șela împlinise vârsta necesară casatoriei, din pricina problemelor, Iuda uitat complet ca trebuia să isi dea acordul ca Șela sa o ia pe Tamara de sotie.  

Aceasta omisiune a ingrijorat-o pe femeie.

Tamara se temea că ii trece vremea fertilitatii si va rămâne vesnic văduvă si fara copii (o situatie absolut dramatica la acea vreme

pentru o femeie singura, caci copiii erau un spijin la anii batranetii) 

Auzind ea că Iuda urmează să meargă la Timna, a pus la cale un plan ... cel putin ciudat.

S-a deghizat în prostituată, cu scopul precis de a-l seduce pe Iuda, socrul ei, ca să aibă un copil cu acesta.

Cand Iuda a pornit cu oile spre Timna, Tamara, de nerecunoscut, l-a asteaptat la o răscruce de drumuri si l-a ademenit, invitandu-l sa "o cunoasca"! Si Iuda a cedat.

Nepregătit pentru o astfel de "aventură", Iuda nu a avut cu ce să o plătească pe femeie pentru "serviciile" oferite, și, onest cum era, la cererea femeii, i-a lasat drept gaj, inelul, lanțul și toiagul său, urmând ca să îi trimită ulterior plata.  

Tamara, conform planului ticluit, ii ceruse ca plata un ied.

Cineva i-a dat de veste Tamarei, nora sa, zicându-i: „Iată, socrul tău merge la Timna să-și tundă oile“.  Atunci ea și-a dezbrăcat hainele de văduvie, s'a înfășurat cu un văl și, gătindu-se, a ieșit și a șezut la poarta Enaim, care este în drumul spre Timna. Căci vedea că Șela se făcuse mare și ea nu-i fusese dată de soție. 

Și dac'a văzut-o Iuda, a crezut că-i o desfrânată; căci ea își avea fața acoperită, iar el n'a recunoscut-o. Și abătându-se spre ea din cale, i-a zis: „Lasă-mă să intru la tine!“ Căci el nu știa că e nora lui. Iar ea a zis: „Dacă intri la mine, ce-mi dai?“  El i-a răspuns: „Îți voi trimite un ied din turma mea“. Iar ea a zis: „Bine, dar să-mi dai un zălog până-l vei trimite“. Răspuns-a Iuda: „Ce zălog să-ți dau?“ Și ea a zis: „Inelul tău, colanul tău și toiagul pe care-l ai în mână“. Și el i le-a dat și a intrat la ea; și ea a rămas grea de la el.

Ajuns acasă, Iuda s-a grabit sa ii trimita "prostituatei" iedul promis drept plata dar, din păcate, nimeni din Timna nu auzise de femeia cu care s-a "cunoscut" Iuda.

După trei luni, Iuda a aflat că nora lui era însărcinată și, potrivit legii, a condamnat-o la moarte pentru adulter. 

Dar Tamara i-a trimis lui Iuda cele trei obiecte lăsate gaj, insotite de  explicația că posesorul lor era tatăl copilului pe care ea îl purta în pântece!

Și a fost că după vreo trei luni i s'a spus lui Iuda: „Tamara, noru-ta, s'a desfrânat, și iată c'a rămas însărcinată din desfrânare“.

 Iar Iuda a zis: „Scoateți-o, și să fie arsă!“ 

Dar pe când o duceau, ea a trimis să i se spună socrului său: „De la omul căruia îi aparțin aceste lucruri, de la el sunt eu însărcinată“. Și a zis: „Spune ale cui sunt inelul, colanul și toiagul acesta!“   

Iuda le-a recunoscut și a zis: „Tamara e mai dreaptă decât mine; fiindcă e drept că nu i-am dat-o lui Șela, fiul meu“. 

Și de atunci n'a mai cunoscut-o. Și a fost că'n vremea când ea era să nască, iată că'n pântecele ei erau doi gemeni.  Și a fost că'n timp ce ea năștea, s'a ivit mâna unuia din ei; iar moașa i-a prins mâna și i-a legat un fir de ață roșie, zicând: „Acesta a ieșit întâi“. Dar acesta și-a tras mâna înapoi, și îndată a ieșit fratele lui. Și ea a zis: „Cum de-ai făcut tu spărtură prin gard?...“.

Și i-au pus numele Fares.  Apoi a ieșit și fratele său, cu firul de ață roșie la mână; și i s'a pus numele Zara.

Acesta din urma este ZARA din TAMAR, strămoșul, pe linie maternă, a Regelui David,  cel din a cărui spiță se trage, conform evangheliei, Insuși Iisus Hristos!

Ps 

Este important de stiut ca, in Vechiul Testament, mai exista o femeie cu numele de Tamara care a fost una din fiicele regelui David, sora fiului sau Abesalon, si care are... o alta poveste, pe care o voi publica in curand!

POVESTEA SAREI - MAMA NEAMULUI ALES

Noaptea Craciunului este dedicata nu doar nasterii Miraculoase ci tuturor celor care nasc! 

Femeia, prin care lumea a cazut in dizgratie, a renascut tot gratie ei! Sfanta Fecioara a rascumparat cu durere de mama , incercata in cel mai dur fel, suferita tuturor mamelor, a sters lacrimile si ne-a dat sansa mantuirii prin acele cuvinte: Fie mie dupa cuvantul Tau!

oricat ar parea de ciudat, femeia este prezenta in Sfanta Scriptura intr-un mod hatarator, as indrazni a zice si Dumnezeu a luat-o in seama, respectandu-i dreptul tocmai grarie blestemului care privea nasterea de prunci!

Scriptura are in ea o pleiada de femei care, desi aparent nemerituase, au reusit sa faca acel "ceva" care le-a dat mantuirea!

daca vorbim de femile Scripturii nu o putem uita pe Sara despre care aflam din Cartea Facerii, cap. 12-23 : ea a fost soția lui Avraam,  mama lui Ițhac (Isaac) si stăpîna lui Hagar (Agar). 

Sara este socotita ca fiind una din cele 4 cele mai frumoase femei ale lumii! (ele fiind Sara, Rahab, Abigail si Estera)

Numele eu initial a fost „Sarai”, considerat unul fără vreo explicaţie etimologica, si nici Sara, numele acordat ei de Insusi Dumnezeu, si care o va face cunoscută în Biblie, nu este un nume în sensul strict al cuvântului ci mai curand un titlu: „principesă”, „prinţesă”, „suverană”. 

Atât Abraham (Abraam) cât şi Sara erau originari din Urul Caldeii, şi se chemau iniţial Avram şi Sarai. 

Potrivit Cartii Facerea 20,12, Sara (Sarai) era chiar sora vitregă a lui Avram, având amândoi acelaşi tată.

Pentru a nu se sminti nimeni afand asta, trebuie sa precizez ca abia începând timpurile descrise in Levitic 18,9 şi Deuteronom 27, 22, 

căsătoria între fraţi vitregi şi surori vitrege a fost interzisă; 

In 2Regi 13,13, se arata ca, la acel moment, acest tip de unire era încă oarecum permis.

Primul verset in care este mentionat numele Sarei spune asa: 

“Iar Avram şi Nahor şi-au luat femei; numele femeii lui Avram era Sarai, iar numele femeii lui Nahor era Milca, fata lui Haran, tatăl Milcăi şi al Iscăi. 

Sarai însă era stearpă şi nu năştea copii.” Fa 11:29-30!

Lipsa copiilor era văzută la acea vreme, într-adevăr, ca o ruşine, 

chiar o pedeapsă de la Dumnezeu şi, intr-o vreme în care nu se cunoşteau alte garanţii pentru bătrâneţe, în afară de copii, însemna şi un pericol social si economic. 

Valoarea acordata în Israel copiilor rezultă din instituirea, azi ciudată pentru noi, a căsătoriei leviratice, potrivit căreia fratele unui bărbat căsătorit care a murit era obligat să ia în căsătorie pe soţia acestuia rămasă văduvă, pentru a garanta defunctului o descendenţă şi să i se asigure supravieţuirea numelui acestuia (cf Dt 25,5-10)! Vaduva era ferita astfel de la pieire!

Este cu atât mai surprinzător faptul că Dumnezeu a ales tocmai pe Avram şi Sarai, o pereche varstnica si sterilă pe deasupra, sa devină întemeietorii unui mare popor!

Lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu, culminând în persoana lui Iisus Hristos, începe împotriva oricărei speranţe şi a oricaror aşteptări! 

Dumnezeu insa nu construieşte pe măreţia şi prestaţia omului, ci acţionează în mod cu totul liber şi suveran. 

Cel care a creat lumea din nimic, poate, iata, face fertila o femeie sterilă şi înaintată în vârstă!

În acest fel, reiese cu şi mai mare evidenţă că poporul ales nu este rodul fecundităţii umane (cf In 1,13) ci îşi datorează propria origine unei intervenţii gratuite din partea lui Dumnezeu, a vointei Sale!

Terah, tatal lui Avram, a emigrat, împreună cu Avram şi Sarai, precum şi cu nepotul său, Lot, din Urul Caldeii, spre Haran, actuala Turcie sud-orientală, în apropiere de Urfa (care se afla la graniţa cu Siria de astăzi). 

Aici, Dumnezeu i-a vorbit si i-a făgăduit lui Avram că va deveni proto-părintele unui mare popor şi i-a cerut să se mute în Canaan. 

Avram avea atunci 75 de ani, iar Sarai, 65 (Fac 11,31-12,5)!

      

Foarte curând însă, credinţa lor in Dumnezeu le-a fost pusă la încercare. Tara pe care Avram o primise moştenire a fost lovită de o mare foamete, astfel încât au fost constrânşi să plece din nou în prosperul Egipt. 

Pentru că Sarai, în ciuda vârstei înaintate, avea în continuare un aspect atrăgător, chiar juvenil, Avram a lăsat să se creadă că Sarai este sora sa (ceea ce era in parte adevarat!), asta pentru a evita să fie ucis, ca soţ al ei, în cazul în care cineva ar fi încercat să se apropie de ea. 

Dar frumuseţea ei a trezit atâta admiraţie încât faraonul a luat-o în palatul lui, trimiţând daruri însemnate "fratelui" ei . 

Înşelăciunea lui Avram, inventată din prea mare frică, a dat roade şi l-a ajutat să treacă peste un mare pericol, dar i-a şi adus prejudiciu casniciei sale, anulând în acest fel orice speranţă de a mai avea urmaşi! 

Dumnezeu Işi realizează insa planurile Sale fara sa se foloseasca de acţiunile gresite ale omului. 

Astfel El a intervenit lovind casa  faraonului cu plăgi dureroase! Atunci faraonul a aflat adevărul despre Sarai şi i-a redat-o lui Avram (Fac 12,10-20).

Deşi străbuna lui Israel era în pericol şi făgăduinţa unei descendenţe numeroase părea să apună cu totul, Dumnezeu a găsit o cale, chiar şi în acea situaţie complicata!
Omul propune şi Dumnezeu dispune! (cf Prov 16,9)! 

Si Sarai a fost obligata să-şi dea seama de adevarul promisiunii într-un mod impresionant!
După zece ani de viaţă în Canaan, în ciuda făgăduinţei solemne făcută de Dumnezeu, cum ei tot nu aveau încă copii, Sarai a încercat să rezolve problema urmaşilor dupa capul si voia ei!
Este vorba de o soluţie la care erau constrânse să apeleze cuplurile sterile din antichitatea Orientului Mijlociu! Astfel, daca soţia nu putea să aibă copii, legea îi permiteau soţului să aiba drept concubină pe slujitoarea soţiei şi să procreeze cu ea. 

După o lungă perioadă de aşteptare, Sarai, panicata, s-a indoit de împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu  şi părea să fie chiar mulţumită de soluţia pe care o gasise. 

Agar, sclava ei egipteană, in care Sarai avea mare încredere, era singura ei speranţă!

Urmând sfatul soţiei sale, Avram s-a unit cu Agar si aceasta a rămas însărcinată, spre bucuria ambelor femei. 

Foarte curând insa Sarai avea sa regrete, intelegand că alesese calea cea bună. Mai mult, ca o consecinţa a iniţiativei ei, bunele relaţii cu Agar s-au stricat.

Într-adevăr, imediat ce Agar şi-a dat seama că aşteaptă un copil, a început să o privească de sus pe stapana sa, asa încât, soţia lui Avram a devenit geloasă şi a căzut în deprimare. 

„Ruşinea” sterilităţii ei, de care a suferit întreaga viaţă, a revinit ca deschiderea unei rani sângerânde, cu atât mai mult cu cât copilul din pantece slujnicei era şi al soţului ei. 

La smandria si siguranta afisate de Agar, Sarai putea să răspundă doar afirmandu-si poziţia ei de putere, reacţionand în aşa fel încât să traseze liniile asfel incat Agar sa inteleaga cine era de fapt stăpâna casei. 

"Sarai însă, femeia lui Avram, nu-i năştea. Dar avea ea o slujnică egipteancă, al cărei nume era Agar.

Atunci a zis Sarai către Avram: "Iată m-a închis Domnul, ca să nu nasc. Intră dar la slujnica mea, poate vei dobândi copii de la ea!" Şi a ascultat Avram vorba Saraii.
A luat deci Sarai, femeia lui Avram, pe Agar egipteanca, slujnica sa, la zece ani după venirea lui Avram în pământul Canaan, şi a dat-o de femeie lui Avram, bărbatul său.
Şi a intrat acesta la Agar şi ea a zămislit; şi văzând că a zămislit, ea a început a dispreţui pe stăpâna sa." Fa 16:1-4

Situaţia lui Agar a devenit  repede insuportabilă astfel incat aceasta a decis sa fuga, cu intentia de a se intoarce în Egipt. 

Dar un înger al Domnului a intervenit si a trimis-o inapoi la Avram, pe atunci in vârsta de 86 de ani, căruia Agar i-a născut un fiu, pe care el l-a numit Ismael (Fac 16,1-16).

Când Avram avea 99 de ani, Dumnezeu reapare şi ii promite din nou ca va face din el „tatăl unei mulţimi de popoare” (Fac 17,4), schimbandu-i numele din Avram in Abraham (Avraam), care inseamna tată al unei mulţimi!

Domnul ii va schimba si numele lui Sarai in Sara, care inseamna

 principesă!

.

“Dumnezeu i-a spus lui Avraham: "Sa nu mai chemi Sarai pe sotia ta, caci Sara este numele ei. Eu o voi binecuvanta si iti voi darui un fiu din ea; o voi binecuvanta si ea va fi mama unor neamuri intregi; chiar imparati ai popoarelor vor iesi din ea." Fa.17:15-16

Noul nume al Sarei este mai curand un titlu onorific acordat pe baza făgăduinţei făcute lui Abraham de Dumnezeu : 

„Eu o voi binecuvânta şi-ţi voi da un fiu şi din ea; o voi binecuvânta şi popoare şi regi de popoare se vor naşte din ea” (Fac 16,17).

Dar, după toate experienţele avute pînă la acel moment, la gândul promisiunii unei descendenţe numeroase, Abraham nu putea decât să se indoiasca şi, de fapt, chiar întreabă cu oarecare ironie: 

„E cu putinţă să mai aibă un fiu cel de o sută de ani? Şi Sara, la nouăzeci şi nouă de ani, va mai putea oare să nască?” (17,17). 

Insa intr-o zi, la Stejarul Mamvri, unde isi avea cortul, au venit la Abraham trei oameni,  pe care el ii ospătează cu generozitate. 

In Ei el are capacitatea duhovniceasca de a-L vedea pe Dumnezeul unul in Treime! 

Scopul vizitei Celor Trei era să-i promită din nou ui Abraham un fiu. 

În lumea antică, de altfel pătrunsă de un spirit religios foarte adânc, era răspândit motivul narativ potrivit căruia zeii coborau între oameni, ascunşi sub aparenţe umane, pentru a-i vizita pe cei pioşi şi a-i răsplăti pentru ospitalitatea lor. 

Aici, însă, cei trei oameni sunt Insusi Dumnezeu. 

Când Dumnezeu l-a anunţat pe Abraham că nevasta sa ii va naste un fiu peste un an, Sara, care trăgea cu urechea în spatele cortului, a râs în inima ei zicând „Acum când am îmbătrânit, să mai am eu această mângâiere? Şi soţul meu de acum este bătrân” (Fac 18,12).

Dumnezeu însă îi promite că în timp de un an, va avea un fiu pe care, ca amintire a surâsului ei ironic, va trebui să-l numească Isaac,
care se talmaceste „El (Dumnezeu) râde” (în sensul că se complace a fi binevoitor).

Dar acestui mod de a râde, Dumnezeu opune cuvântul convingător al credinţei: „Este oare ceva imposibil pentru Domnul?” (Fac 18,14).

Sara rămâne atât de tulburată, încât râsul ei se schimba în teamă. Dintr-o dată îşi dă seama cât de omenesc este modul ei de a gândi şi cât de puţină încredere avea în Dumnezeu. 

Dar El îi aminteşte: „Da, tu ai râs”, dându-i de înţeles că va trebui să-şi schimbe părerea.

Într-adevăr, un an mai tarziu, Sara a nascut un copil, căruia Abraham i-a dat numele de Isaac, asa cum i-a cerut Dumnezeu. 

Iar Sara, a spus: „motiv de râs mi-a dat Dumnezeu; oricine va afla, va râde de mine!” (Fac 21,6) şi aici avem a treia referinţă cu privire la semnificaţia acestui nume. 

De această dată, Sara nu mai râde de incredulitate, ci de bucurie şi împlinire, în faţa unei situaţii atât de neaşteptate: 

„Cine ar fi putut spune lui Abraham: Sara va alăpta prunci la sânul ei? Şi totuşi, i-am născut un fiu la bătrâneţile sale…” (Fac 21,7).

Dacă a fost o vreme când, în conflictul cu Agar şi în gelozia pe care o simţea fata de ea, îi era teamă de propria imagine, dupa ce a devenit mama, Sara a inceput sa-si faca griji pentru viitorul fiului ei, Isaac. 

Într-o zi, vâzându-l pe Ismael că se joacă cu Isaac, i s-a părut insuportabilă ideea că fiul unei sclave, fie el chiar fiu al lui Avraam, ar putea aduce prejudicii la poziţia şi drepturile de moştenitor făgăduit de Dumnezeu. 

De aceea, cu o îndârjire teribila, Sara i-a cerut lui Avraam să-i alunge în deşert pe Agar cu fiul ei. 

Dar Dumnezeu a avut grijă de cei doi, i-a salvat de la moarte sigură şi a promis că şi Ismael va deveni tatăl unui mare popor (Fac 21,1-21).

Desi venirea pe lume a lui Ismael a fost ideea Sarei, tot ea ii va spune lui Avraam: “Ismael nu poate mosteni la un loc cu fiul meu Isaac.” 

Intre copilul Sarei, Isaac, si copilul Agarei, Ismael, este astfel o diferenta fundamentala.

Biblia il prezinta pe Isaac ca pe un copil primit prin fagaduinta, prin credinta. Caci, desi Avraam avea 100 de ani si sotia lui 90, ei il vor concepe pe Isaac, copilul promis de Dumnezeu, strabunul

Domnului Isus Hristos. 

Caci... 

Nu toti cei ce se coboara din Israel sunt Israel si, macar ca sunt samanta lui Avraam, nu toti sunt copiii lui Avraam; ci este scris:

"In Isaac vei avea o samanta care-ti va purta numele." căci nu toţi cei din Israel sunt şi israeliţi; Nici pentru că sunt urmaşii lui Avraam, sunt toţi fii, ci "întru Isaac, a zis, se vor chema ţie urmaşi"

Adică: Nu copiii trupului sunt copii ai lui Dumnezeu, ci fiii făgăduinţei se socotesc urmaşi. 

Căci al făgăduinţei este cuvântul acesta: "La anul) pe vremea aceasta voi veni şi Sara va avea un fiu". (Romani cap. 9).

Tot astfel si noi trebuie sa deosebim lucrarile initiate si realizate de Dumnezeu Insusi de cele pe care dorim noi sa le facem!

Despre Sara, Biblia ne spune în continuare că a murit la 127 de ani, la Kiriat-Arba, viitorul Hebron. 

Moartea Sarei este strans legata de episodul Sacrificiului lui Isaac (Fac.22), testul credintei lui Avraam!

Ea a fost inmormantata de catre Aveaam in Pestera Mahpela pe care a cumparat-o in acest scop de la hiiti, un alt episod biblic important!

Avraam a insistat sa cumpere  de la locuitorii zonei aceasta palmă de pământ, desi acestia ii oferisera locul in dar! 

Aceea era insa singura bucata de pamant despre care putea spune cu adevarat ca ii apartinea lui în ţara făgăduită. 

Pamantul acela, al carui stapan devine, este o dovada de iubire de vreme acolo şi-a înmormântat soţia ! (Fac 23, 1-20).

Sara nu este o figură idealizată a Cartii Sfinte! 

Ea este prezentata cu realism; in sentimentele, in gandurile si deciziile ei se regaseste oricare femeie adevărata. 

Ea nu are deloc profilul unei eroine sau al unei sfinte. 

Atinsa in orgoliul propriu, femeia reacţionează cu duritate. În faţa făgăduinţei lui Dumnezeu, judecata ei este cea a unei persoane pragmatice, care vede în promisiune ceva imposibil şi care, conştientă de neputinţa sa, nu poate decât să râdă ironic de ea insasi. 

Într-adevăr, credinţa ei nu este o realitate evidentă şi imediată, ci o evolutie continuă, o descoperire, obţinută după grele momente de asteptari şi dezamăgiri. 

Cu atât mai puternică este, aşadar, la sfârşitul existenţei ei, conştiinţa că Dumnezeu acţionează prin modalităţi de neînţeles, dar întotdeauna spre o si mai mare uimire a oamenilor, spre bucuria lor. 

În Noul Testament, Sara este considerată o profeţie a Bisericii care ii naştere pe fiii lui Dumnezeu prin graţia divină şi răspunsul omului.

In traditia iudaica, Sara este “mama noastra Sara” . Ea este, alaturi de Avraam avinu (parintele nostru Avraam), fondatoarea poporului evreu si mama tuturor celor trecuti la iudaism. 

Astfel, o persoana convertita, chiar si in zilele noastre, este numita  fiul/fiica lui Avraham si al/a Sarei!

Sara e subiectul multor discuții pe marginea Bibliei! 

In serviciul religios mozaic, indiferent de sectă, există o întreagă pericopă dedicată Sarei, bazată pe textul din Facerea 23:1–25:18.
In traditia iudaica, Sara este cea care, alaturi de Avraam, ajuta la marirea “familiei” evreiesti prin convertirea la iudaism a femeilor, in vreme ce Avraam ii convertea pe barbati.

Sara, sotia lui Avraam, este celebrată de Biserica Ortodoxa pe 13 iulie, de Biserica Catolică pe 19 august, iar pe 10 septembrie de Biserica coptă. 

Sursa: ProFamilia.ro