duminică, 3 iulie 2022

PRIORITATILE NOASTRE

 

Despre grijile vieţii - Matei 6, 22-33 

Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; oare nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât haina? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Pentru că după toate acestea se străduiesc păgânii; doar ştie Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă.


Evanghelia celei de-a treia Duminici de după Rusalii, Despre grijile vieţii (Matei 6, 22-33)face parte tot din Predica de pe munte in care Mantuitorul prezinta o adevarata "lista" a conditiilor necesare pentru a putea fi "admis" in Imparatia cerurilor.

Primordial este credinta in Hristos - insusirea mesajului Sau si urmarea invataturilor Sale - in sine, un cod de conduita civica si personala din care este scos pacatul, in toate formele lui.

Obstacolele ce ni se aseaza in calea spre Imparatie tin, exclusiv, de pacat si de risipirea noastra in amanuntele neesentiale ale vietii. 
Se spune ca diavolul se ascunde in detalii si, daca privim cu omestitate viata noastra, trebuie sa recunoastem ca detaliile, asa-zisele nimicuri, grijile cotidiene, ne sufoca, ne mananca timpul, ne sug energia, ne fura gandul de la Dumnezeu si de la rugaciune! 
Domnul nu ne cere insa sa abandonam lupta cu viata de fiecare zi si nici sa asteptam pasivi, lancezand, ci ne propune doar sa ne... refacem lista prioritatilor! Si prioritar este gandul la Dumnezeu! 
Cu El si prin El vom trece toate ale vietii! Caci, daca Dumnezeu este primul pe lista preocuparilor noastre, pazim legea si dreptatea Lui,  pentru toate acele griji care ne napadesc, El va avea grija si le vom trece cu bine!
"Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă."
Cat priveste lista noastra reala de prioritati, este
 necesar sa raspundem, sincer, la cateva intrebari:

- Cat din timp acordam noi azi lui Dumnezeu si cat nimicurilor lumii?
- Daca suntem dintre aceia care se roaga, este rugaciunea noastra expresie a iubirii, a credinciosiei, a multumirii si a acceptarii voii
lui Dumnezeu?

- Nu cumva rugaciunea adresata lui Dumnezeu este doar un sir de cereri spre implinirea voii noastre?
- N
u cumva avem o slaba credinta si de aceea ne lasam rapiti de ganduri, preocupandu-ne vesnic de altceva? 

Practic, suntem tulburati de 3 feluri de gânduri: 
ganduri ce ne vin din firea proprie, potrivite cu temperamentul nostru; 
- ganduri inspirate, care ne vin de la Dumnezeu;
- ganduri care ne vin de la vrajmasul!

Actionam potrivit unor impulsuri, fiind manati si tulburati de ceea ce simtim! Simtirile si perceptiile noastre sunt, in mare parte, rod al subconstientului. 
Este insa foarte important sa fim treji intr-atat incat să aflam de unde, de la cine vin toate acestea, pentru ca doar stiind exact sursa putem fi liberi, putem alege care gânduri sau sentimente ne fac bine, noua si celorlalti, şi care ne distrug.

Cuviosul Petru Damaschinul zice: „Omul înțelept se ne­voiește cu pricepere să-și mic­șo­re­ze, pe cât se poate, micile tre­buințe ale trupului, ca prin aceasta să ajungă să se îngrijească de puține, sau să nu aibă grijă deloc, ca să păzească poruncileFiindcă, în grija de multe, nici pe sine nu se poate vedea cineva…” 

Cautandu-L asadar pe Dumnezeu si increzandu-ne deplin in El, toate ni se limpezesc si viata isi pierde acel stress tulburator!




vineri, 1 iulie 2022

PACEA SI DEZBINAREA



Zis-a Domnul către ucenicii Săi: 

Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Nu socotiți că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabieCăci am venit să despart pe fiu de tatăl său, și pe fiică de mama sa, și pe noră de soacra sa; iar dușmanii omului vor fi casnicii lui. Sfârșind Iisus de dat aceste învățături celor doisprezece ucenici ai Săi, a trecut de acolo ca să învețe și să propovăduiască mai departe, prin cetățile lor.” MATEI 10, 32-36; 11, 1

In evanghelia ce se citeste azi - Matei 10, 32-36 - ca si la 
Luca 12: 48-59se vorbeste despre dezbinarea adusa de Hristos...

Foc am venit să arunc pe pământ, și cât aș vrea să fie acum aprins! Și cu botez am a Mă boteza și câtă nerăbdare am până ce se va îndeplini! Vi se pare că am venit să dau pace pe pământ? Vă spun că nu, ci dezbinare. Căci de acum înainte cinci dintr-o casă vor fi dezbinați: trei împotriva a doi și doi împotriva a trei. Dezbinați vor fi: tatăl împotriva fiului și fiul împotriva tatălui, mama împotriva fiicei și fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii sale și nora împotriva soacrei. Luca 12

„Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.” Matei 10

In ambele texte,  Mântuitorul spune că n-a venit să aducă pace pe pământ, ci dezbinare si sabie, adică ceartă, război, conflict.

Nu cred sa fie cineva pe care aceste cuvinte sa nu-l contrarieze, pentru că nu par deloc sa se potriveasca cu ideea hristica potrivit careia Dumnezeul nostru este Domnul păcii!

Iata câteva versete in acest sens:
  • În Predica de pe munte, într-una din cele nouă fericiri spune: „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5:9) încurajând întreagă omenire spre pace și bună înțelegere. 
  • Când îi trimite pe apostolii Săi la propovăduire, le spune: „Şi intrând în casă, uraţi-i, zicând: "Pace casei acesteia"” (Matei 10:12). 
  • După ce a vindecat-o pe femeia cu scurgere de sânge i-a spus: Fiică, a ta credinţa te-a mântuit, mergi în pace şi fii sănătoasă de boala ta! (Marcu 5, 34). 
  • Vorbind despre împotrivirea în fața păcatului până la sânge, la finalul Discursului spune: Bună este sarea; dacă însă sarea îşi pierde puterea, cu ce o veţi drege? Aveţi sare întru voi şi trăiţi în pace unii cu alţii.” (Marcu 9:50).
  • Ceata îngerilor la nașterea Domnului Iisus, cânta de față cu păstorii: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2:14). 
  • Când Li s-a arătat apostolilor după Înviere, evanghelia consemnează: Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă.  (Luca 24, 36). 
  • Când le spune apostolilor că Tatăl Îl va trimite pe Duhul Sfânt, adăugă: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze.”
Domnul Hristos ne incredinteaza că aduce pacea dar și dezbinarea. Desi nu s-ar zice, de fapt, nu este aici nici o contradictie!

Iata un verset din Evanghelia după Ioan:

Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33)


Ni se pun față-n față cele două concepte - de pace și de dezbinare. 
Cuvintele Mântuitorului sunt adresate apostolilor, după ce ii avertizeaza că El avea sa patimeasca și ca tocmai în acele momente toți îl vor părăsi.

Pacea de care vorbește Mântuitorul Hristos nu este pacea lumii, a societății în care trăim!
Este vorba despre pacea in Hristos, pe care o vom afla în noi (potrivit cuvintelor  din Luca 17:21, care spun ca „împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” ), o pace traita prin intrarea in relație directă cu El, pe calea  rugăciunii, prin împlinirea poruncilor Sale, prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Lui.

Dezbinarea de care vorbeşte este tocmai cea pe care o vom afla în lumea în care trăim, în exteriorul nostru. 

Si Mantuitorul îi atenţionează pe apostoli că vor avea necazuri în lume, chiar dacă au pace întru El.

A avea pace în Hristos înseamnă a fi impacat cu El, a avea conştiinta neumbrita de pacat. 
Hristos Domnul nu ţine minte răul, nu e răzbunător şi mereu ne va primi in pace, ne va primi la El cu bunătate, fără ranchiuni... 

Revenind acum la cuvintele Mântuitorului, cum că a venit să aducă în lume dezbinare între oameni, ba chiar între rude foarte apropiate, acestea sunt menite a ne face  sa intelegem ca trebuie să păstrăm pacea şi unirea cu oamenii... până la un punct. In clipa in care 
suntem in pericol de a cadea in pacat trebuie să ne împotrivim - chiar si parintilor!
Nu prin forţă, Iisus nu ne impinge la lupta in acest fel! Lupta duhovniceasca inseamna retragere, indepărtarea de cei care ne corup, ne ispitesc. 
Această depărtare creează de fapt ruptura, dezbinarea dintre oamenii care au viziuni diferite. 
Aceasta este sabia de care vorbeşte Mântuitorul... care taie ori ce fel le legatura, de relaţie care poate face rau celor implicaţi.

Nu întotdeauna este bună unirea, ci uneori şi despărţirea este bună. Iar „sabiea” este cuvântul credinţei, care ne taie pe noi de la dragostea prietenilor noştri şi a rudeniilor, dacă aceştia ne împiedică de la buna-cinsite de Dumnezeu. Că nu ne îndeamnă să ne despărţim de aceşta fără pricină, ci numai atunci când nu se unesc cu noi [în credinţă] iar, mai vârtos, atunci când ne împiedică de la credinţă” (Sfântul Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei – Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Matei).

Dezbinarea, de care vorbeşte Hristos Domnul, face diferenta intre viaţa curată şi viaţa păcătoasă.
Dumnezeu, Sfânta Treime, prin lucrarea Sa de mântuire în lume, smulge pe oameni din păcat, îi scoate din grupul celor indiferenţi şi necredincoşi...

Cat priveste persoanele care vor încerca să-i rupă pe oameni de Dumnezeu, ei ar trebuie să aiba in vedere confruntarea - mai devreme sau mai tarziu - cu Duhul Adevărului, cu însuşi Domnul, prezent în noi toţi!

Hristos ne dă pacea Sa, dar stă permanent împotriva tuturor celor care aduc dezbinarea
El, de fapt, îi rupe din comunitate pe cei care crează dezbinare.

Toată pacea lumii este de la Dumnezeu... iar dezbinarea şi războiul e doar o urmare a patimilor şi ambiţiilor noastre egoiste.


joi, 30 iunie 2022

DOMNUL PE TOATE LE STIE !


„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: 
Când vă vor prigoni în cetatea aceasta, fugiți în cealaltă; adevărat grăiesc vouă: Nu veți sfârși cetățile lui Israel, până ce va veni Fiul Omului. Nu este ucenic mai presus de învățătorul său, nici slugă mai presus de stăpânul său. Destul este ucenicului să fie ca învățătorul și slugii ca stăpânul. Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebul, cu cât mai mult pe casnicii lui? Deci nu vă temeți de ei, căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală și nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut. Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneți la lumină; și ceea ce auziți la ureche, propovăduiți de pe case. Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeți-vă mai curând de Acela care poate și sufletul, și trupul să le piardă în gheena. Oare nu se vând două vrăbii pe un ban? Și nici una din ele nu va cădea pe pământ fără știrea Tatălui vostru. La voi însă și perii capului toți sunt numărați. Așadar, nu vă temeți; voi sunteți cu mult mai de preț decât păsările.” Matei 10:23-31

Discursul pedagogic al Domnului Hristos adresat apostolilor e plin de sfaturi si indemnuri - necesare pentru propovaduirea in cele mai bune conditii a Evangheliei, a vestirii Noii Legi,  ca si pentru intelegerea răstignirii Domnului si a celor ce aveau să se întâmple după Înălțarea Sa.

Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă; adevărat grăiesc vouă: nu veţi sfârşi cetăţile lui Israel, până ce va veni Fiul Omului.” (Matei 10, 23)

„Domnul le poruncește să fugă când vor fi prigoniți, (din unele cetati) căci a ne arunca singuri în primejdie, făcându-ne pricină de osândire pentru ucigași și păgubindu-i pe cei care s-ar folosi prin propovăduire, diavolesc lucru este!” (Sf. Teofilact al Bulgariei).

Sfântul Maxim Mărturisitorul da acestor cetăți un sens alegoric. 
Astfel, cetatea, în sens figurat, este nevoința, ca de pildă înfrânarea de la vin, reținerea de la mâncări, care sunt spre pază și siguranță. 
Deci, in viziunea Sf Maxim Marturisitorul, când ne izgonesc dracii din una din aceste infranari, strecurând în noi înfumurarea și slava deșartă, in fata unei astfel de provocari, e bine să dăm inapoi ca să nu cădem în mândrie și să fugim prospectand altă virtute, debarasati de slava deșartă, până atunci cand ne vom recapata puterea nepătimirii.

Cand înaintăm într-una din virtuți și credem că suntem buni,  atunci, 
 e bine să dăm înapoi o perioadă și să concentram efortul nostru spre o altă virtute.
A da înapoi nu înseamnă să faci păcatul. Ci să lucrezi înțelept și sa-ti dozezi efortul spre o altă virtute, cel puțin până ți se liniștesc gândurile ca esti bun si nemaipomenit.

Tot Sf. Maxim asemuieste aceste cetăți cu sufletele oamenilor. 
Apostolii sunt trimiși in cetăți, adica spre suflete de oameni, si, daca vor fi alungați, sunt indemnati să se ducă la alți oameni, mai vrednici, la cei care sunt capabili să primească învățătura lor, vestea cea noua!

„Nu este ucenic mai presus de învăţătorul său, nici slugă mai presus de stăpânul său. Destul este ucenicului să fie ca învăţătorul şi slugii ca stăpânul. Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebul, cu cât mai mult pe casnicii lui?” (Matei 10, 24-25)

Aici Domnul ne învață să suferim ocările, si zice Sf. Teofilact.

Ca și cum ar zice: „Dacă Eu, Învățătorul și Stăpânul am suferit, cu atat mult mai vârtos voi, ucenicii și slugile Mele”. Dar, poate vă veți întreba de ce spune că „nu este ucenic mai presus de învățător” când vedem mulți uceinici mai presus de dascălii lor. Atâta timp cât sunt ucenici, sunt mai prejos decât învățătorul lor. Iar dacă se vor face mai presus, de aici înainte nu mai sunt ucenici!” (Sf. Teofilac al Bulgariei)
Ori își iau alt model / alt învățător, de la care pot învăța și căpăta o alta experiență, ori devin ei înșiși învățători pentru alții.
Adica, „Dacă pe Domnul Hristos, Dumnezeu-Creatorul, 
L-au numit domn al dracilor, ce este de mirare dacă și pe voi, casnicii Mei, vă vor cleveti. Vedeți că Domnul îi numește pe apostoli casnicii lui, nu slugile Lui. Ca să arate apropierea Lui față de ei.” (Sf. Teofilac al Bulgariei)

„Deci nu vă temeţi de ei, căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut.” (Matei 10, 26)

Asadar „îndrăzniți, căci adevărul nu se va ascunde și vremea va descoperi și fapta cea bună a voastră și răutatea celor care clevetesc. Că nu este lucru ascuns care nu se va cunoaște. Și măcar că vă clevetesc ei, însă mai pe urmă vă vor cunoaște pe voi.

Toate tainele lumii se vor da pe față. Toate marile secrete… Toate planurile rele…. Toate gândurile se vor dezvalui la judecata universală. Când va veni Domnul Iisus Hristos întru slava Sa, Adevărul va trona deplin și veșnic în lume. Minciuna, gândurile și intențiile ascunse ale oamenilor nu vor mai exista. Totul va fi dat pe față. Duhul lui Dumnezeu va fi totul în toate, și ne va uni pe toți. Și vom fi așa de uniți încât vom ști, vom simți, si ce gândește si ce simte celălalt.

Cum în împărăția cerurilor nu va mai exista nimic necurat, nici urmă de răutate sau minciună, toți cei care vor fi împreună în rai, vor trăi în Dumnezeu.
Atunci numai Adevărul și Iubirea ne vor însufleți.

Este necesar deci sa invatam inca de pe acum, de pe pământ, să spunem adevărul și să lucram numai în adevăr. 
Învățați-vă să fiți sinceri și să iubiți, căci așa va fi în împărăția cerurilor!
Cine nu trăiește în Adevăr acum, cum va putea trăi altfel în rai, când el este învățat să falsifice mereu realitatea, folosind minciuna?

Cine nu respectă și nu iubește pe aproapele său acum, cum își va iubi aproapele în rai, caci iubirea se intelege, se asuma în acest timp al lumii! 
Iubirea este o nevointa caci cine iubește se straduieste sa fie in voia si sa fac voia celuilalt!

Dacă am facut fapte de care ne este rușine, să le scoatem la iveală;  acele fapte sunt întuneric și lucrul diavolului. Acelea sunt patimile, lucrarea celui rău în noi, pe acelea trebuie să le vindecăm. Omul curat, sincer și smerit, nu se teme de nimic! Pe toate și le arată, pe toate le scoate la iveală, nu are nimic de ascuns!

Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneţi la lumină şi ceea ce auziţi la ureche, propovăduiţi de pe case.” (Matei 10, 27) 
Adica cele ce vi le-am spus în taină vouă, ca unor prieteni ai Mei, să le spuneți tare tuturor, zice Domnul
Dumnezeu nu are nimic de ascuns. Toată lucrarea Lui este numai LUMINĂ si ADEVAR. Căci nu este întuneric în voia Lui, în faptele Lui, în gândurile Lui, în atitudinea Lui față de noi!

Dumnezeu tot ceea ce face este iubire. Iubire și lumină. Dar este vorba de o iubire necreată, neinventată, o iubire desavarsita, trăită din veșnicie între Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, o iubire experiată din veci între Persoanele Sfintei Treimi. 
Oricat de ciudat ni se pare, iubirea nu este creată, nu poate fi căci „Dumnezeu iubire este” zice Sf. Ioan Evanghelistul, adica iubirea este din veșnicie! 

Ne amintim cum Dumnezeu se prezintă lui Moise zicând: „Eu sunt Cel ce sunt, fără a Se raporta la ceva dinaintea Lui sau de după. Greu de inteles pentru omul care e constrans de coordonatelele timpului si ale spatiului!
Iubirea este deci din veșnicie, relațiea intimă perfecta si frumoasă între Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, între toate cele trei Persoane deodată si fiecare cu fiecare!

Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena.” (Matei 10, 28)
Adica, dacă veți spune aceste adevăruri, pe care le-ați auzit în taină de la Mine, veți fi prigoniți, zice Domnul. Căci lumea nu suportă adevărul, lumea nu suportă să i se spună că lucrurile pe care le face  sunt rele. Dar voi să nu vă temeți de moarte, că mai înfricoșător este chinul cel din iad.

Cei care ucid trupul fac rău numai trupului dar fac bine sufletului, căci, prin suferință, sunt ispășite păcatele noastre și Domnul ne asteapta cu drag în împărăția Sa.
Dar, dacă facem pact cu diavolul, ne vindem sufletul și ne lasam păcatului, atunci relatia noastra cu Dumnezeu se raceste și sufletul nostru moare încet, încet. Atunci nu numai trupul va suferi ci și sufletul care va ajunge în iad.

Au nu se vând două vrăbii pe un ban? Şi nici una din ele nu va cădea pe pământ fără ştirea Tatălui vostru. La voi însă şi perii capului, toţi sunt număraţi. Aşadar nu vă temeţi; voi sunteţi cu mult mai de preţ decât păsările.” (Matei 10, 29-31)
Dacă nici o pasăre nu este prinsă fără voia lui Dumnezeu, cum oare vă voi părăsi Eu pe voi? zice Domnul.

Când spune că ne sunt numărați și perii capului, adică și firele de păr din cap, de fapt Domnul ne informeaza că El e Atotștiutor și Atotînțelept.

Câte fire de păr are omul ?
Ne naștem cu 100.000 de foliculi de păr.
Un adult are în jur de 5 milioane de fire de păr, distribuite pe tot corpul, fire de păr care cad și care cresc, numărul lor fiind în continuă schimbare.
Dar Dumnezeuștie 
 mereu cate fire de par avem, stie TOT, fără sa calculeze. 
Dumnezeu știe tot ce se întâmplă, știe, simte, vede, aude si... calculează! Are toate statisticile actualizate în timp real ! Ne stie toate gândurile, toate intențiile! Știe tot ce am facut si chiar ce vom face, tot, de la început la sfârșit! De la Adam, la judecata finala! Dumnezeu știe. 
Cum sa nu te inflacarezi si cum sa nu te cutremuri cand intelegi acestea? Cum sa nu te minunezi cand pricepi ce Dumnezeu minunat este Dumnezeul tau?! 

Toate la El sunt perfecte! De ce? Pentru că El știe deja efectul tuturor poruncilor Sale și al acțiunii cumulare a tuturor celor create! 
De aceea, sfaturile, îndemnurile date de Dumnezeu, poruncile Lui, sunt sentințe finale, sunt profeții, sunt cuvinte experiate deja, sunt fapte deja trăite  într-un oarecare fel.
De aceea ne putem bizui pe poruncile Lui fără niciun dubiu. 
Dumnezeu a zis si așa va fi!

Amin


miercuri, 29 iunie 2022

PRAZNICU SFINTILOR APOSTOLI PETRU SI PAVEL


„În vremea aceea, venind Iisus în părțile Cezareei lui Filip, îi întreba pe ucenicii Săi, zicând: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Iar ei au răspuns: Unii spun că ești Ioan Botezătorul, alții, Ilie, alții, Ieremia sau unul dintre proroci. Atunci Iisus le-a zis: Dar voi cine ziceți că sunt Eu? Răspunzând, Simon-Petru a zis: Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.
Iar Iisus, răspunzând, i-a zis:
Fericit ești, Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl Meu Cel din ceruri. Și Eu îți zic ție că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui. Și îți voi da cheile Împărăției cerurilor; și orice vei lega pe pământ va fi legat și în ceruri, și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri.” Matei 16: 13-20

Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte astăzi pe Sfinţii, slăviţii şi întru tot lăudaţii Apostoli Petru şi Pavel. 

Această serbare a corifeilor ucenicilor Domnului încheie postul dedicat cinstirii lor. După ce am parcurs acest timp de postire din cursul anului bisericesc, astăzi îi sărbătorim „pe ucenicii lui Hristos şi temeliile Bisericii, stâlpii cei adevăraţi şi temeiurile, şi dumnezeieştile trâmbiţe ale învăţăturilor lui Hristos şi ai Pătimirilor, pe mai-marii Apostolilor, pe Petru şi Pavel” (fragment stihiră Litie).

Ei sunt prăznuiţi de Biserică în aceeaşi zi pentru că sfârşitul lor martiric a fost la Roma în ziua de 29 iunie, în anul 67, în timpul persecuţiei împăratului roman Nero. Sfântul Petru a fost răstignit pe cruce, cerând să nu fie răstignit precum Domnul nostru Iisus Hristos, ci cu capul în jos, iar Sfântului Pavel, cetăţean roman, i-a fost tăiat capul.

Părintele profesor Ene Branişte scrie în Liturgica generală că serbarea lor comună este legată şi de „data transferării moaştelor celor doi Sfinţi Apostoli la locul numit ad catacumbas, de pe Via Appia din Roma, la 258. La Roma era sărbătorită cel puţin din vremea Sfântului Constantin cel Mare; de aici a trecut curând (chiar în cursul secolului al IV-lea) şi în Răsărit, unde este sărbătorită cu deosebită solemnitate, mai ales începând din secolul al VI-lea”.

Pentru lumea creştină, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt extrem de importanţi din perspectiva exemplului personal în lucrarea de propovăduire a Evangheliei lui Hristos. 
Opera lor de evanghelizare este stilizată liturgic de cântările serbării lor prin cuvinte de laudă ce ne spun că ei, „înconjurând toată lăţimea pământului, ca un plug au semănat credinţa şi tuturor au sădit cunoştinţa de Dumnezeu, arătându-le Cuvântul Treimii”. 
Prin propovăduirea lor lumea a descoperit lucrarea Prea­­sfintei Treimi pentru mântuirea nea­mului omenesc şi a primit Cuvântul revelat din paginile Sfintei Evanghelii.

Activitatea lor misionară este mărturisită de cartea Faptele Sfinţilor Apostoli pe care fiecare creştin e bine să o citească pentru a se bucura de roadele lucrării apostolice a Sfinţilor Petru şi Pavel. Aici vom descoperi locurile pe unde au propovăduit credinţa în Hristos, suferinţele şi greutăţile prin care au trecut pentru a întemeia comunităţi creştine.

Biserica îi cinsteşte împreună pentru a arăta lucrarea lor comună de vestire a Sfintei Evanghelii, lucru subliniat sugestiv pentru conştiinţa unităţii creştine de iconografia atonită în care cei doi Apostoli sunt reprezentaţi îmbrăţişaţi.

„În icoanele lor, cei doi Apostoli sunt reprezentați ținând în mâini Biserica în chipul unei mici biserici bizantine - aceasta, pentru că acești doi Apostoli au fost cu adevărat stâlpii și pietrele de temelie pe care s-a construit sfântul așezământ al Bisericii lui Hristos. Și reuniți amândoi într-o singură sărbătoare, zugră­viți împreună în aceeași icoană, simbolizează unitatea credinței, unitatea Bisericii, care este alcătuită din elemente eterogene: tăierea împrejur - adică evreii, cărora s-a adresat lucrarea misionară a lui Petru - și neamurile - adică idolatrii, pentru creștinarea cărora s-a ostenit Apostolul neamurilor, Pavel” (I.M. Fountoúlis).

Dacă parcurgem textul Sinaxarului de astăzi,vedem că acesta ne prezintă sintetic vieţile celor doi Apostoli. 
Astfel, despre Sfântul Apostol Petru aflăm că era fratele lui Andrei „cel întâi-chemat” şi erau din oraşul Betsaida Galileei. Tatăl lor era Iona din seminţia lui Simeon. În timpul când Sfântul Ioan Botezătorul era închis în temniţă, Hristos Domnul a mers la lacul Ghenizaret, unde se aflau Petru şi fratele său, Andrei, pe care i-a chemat să-L urmeze. Din acest moment Petru este martor la toată activitatea misionară a Domnului nostru Iisus Hristos. După Învierea Mântuitorului, Petru a propovăduit Evanghelia în Iudeea, Antiohia, Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi în Bitinia, ajungând până la Roma. Aici va suferi moarte martirică din porunca lui Nero.

Sfântul Apostol Pavel făcea parte din seminţia lui Veniamin şi era fariseu, fiind ucenic al marelui învăţat Gamaliel. Cunoştea foarte bine Legea lui Moise şi textele prorocilor. Era de loc din Tars şi la început a fost un prigonitor al Bisericii lui Hristos. Pe drumul Damascului are loc convertirea sa în urma arătării minunate a Mântuitorului nostru Iisus Hristos care l-a trimis la Anania, „un vechi ucenic de-al Domnului care locuia în Damasc; şi acela, învăţându-l, l-a botezat. Şi fiindcă s-a făcut vas alegerii, a plecat, ca şi cum ar fi zburat cu aripile, de a propovăduit la toată lumea; şi ajungând la Roma, şi învăţând pe mulţi, şi-a săvârşit viaţa acolo, tăindu-i-se capul din porunca împăratului Nero, pentru mărturisirea lui Hristos, în urma lui Petru, moaştele lor însă au fost aşezate la un loc”.

Această prezentare succintă a vieţilor lor trebuie să fie un imbold pentru creştinul ortodox de a deschide paginile Scripturii Noului Testament pentru a citi despre faptele lor minunate, dar, mai ales, pentru a se hrăni din cuvintele lor pline de harul Duhului Sfânt din epistolele pe care le-au redactat.

Mitropolitul Augustin de Florina ne spune că astăzi îi prăznuim pe aceşti Sfinţi Apostoli ai Domnului Hristos „amintindu-ne de cinstitele lor patimi, luând aminte la credința lor cea adevărată și la viața lor cea sfântă, cinstim nevinovăția în sufe­rințe şi credința lor cea adevărată. Iubind în ei cea mai înaltă virtute și imitându-i prin fapte deosebite, prin care ne putem asemăna lor (2 Te­sa­loniceni 3, 5-9), așteptăm fericirea cea veșnică pregătită tuturor sfinților”.

Noi acum îi cinstim pe corifeii Apostolilor alături de imnograful inspirat rostind cuvintele de laudă ale troparului prăznuirii lor: „Cei ce sunteți între Apostoli mai întâi pe scaun șezători, și lumii învățători, Stăpânului tuturor rugați-vă pace lumii să dăruiască și sufletelor noastre mare milă”.


 Pr. Ciprian Florin Apetrei 29 Iun, 2022

marți, 28 iunie 2022

CONDITIILE MISIONARISMULUI


Zis-a Domnul către ucenicii Săi: 
Să nu aveți nici aur, nici argint, nici bani în cingătorile voastre; nici traistă pe drum, nici două haine, nici încălțăminte, nici toiag;vrednic este lucrătorul de hrana sa. 
În orice cetate sau sat veți intra, cercetați cine este în el vrednic și acolo rămâneți până ce veți ieși. Și, intrând în casă, urați-i, zicând: «Pace acestei case!» Și, dacă este casa aceea vrednică, să vină pacea voastră peste ea. Iar de nu este vrednică, pacea voastră să se întoarcă la voi.
Și dacă nu vă va primi pe voi, nici nu va asculta cuvintele voastre, ieșind din casa sau din cetatea aceea, scuturați praful de pe picioarele voastre. Adevărat grăiesc vouă: Mai ușor va fi pământului Sodomei și Gomorei, în ziua judecății, decât acelei cetăți.” MATEI 10, 9 -15

Biserica ortodoxa, cel putin cea romana, nu are cultura misionarismului. Pustnicii rusi, care au evanghelizat Alaska, de ex, au pacticat misiune exclusiv prin exemplul personal - adica s-au purtat in asa fel incat localnicii au sfarsit prin a-i cauta si a le imbratisa credinta.

Cultura ortodoxa este pregnant focalizata pe salvarea personala, lepadarea individuala de pacate, iar comunismul, cu propagarea terorii, a tradarii si a dezbinarii, a fost si el un factor important in dezvoltarea acestui fel de lupta solitara pentru mantuire.

Dar Hristos si-a trimis discipolii la propovaduire si i-a pregatit pentru misionarism exclusiv si nu pentru salvarea lor personala! 
Rolul lor era acela de a da vestea cea buna!
Pericopa de azi, expune regulile misionarismului apostolic, notand ce are de facut un bun vestitor al lui Hristos!

Să nu aveți nici aur, nici argint, nici bani în cingătorile voastre; nici traistă pe drum, nici două haine, nici încălțăminte, nici toiagcă vrednic este lucrătorul de hrana sa. 


Cand pleci pe munte, iei cu tine doar strictul necesar  caci, dacă ai prea multe lucruri în rucsac, risti să nu poti urca muntele.

David, in infruntarea cu Goliat,  când i s-au dat toate armele pentru luptă, nici măcar nu a reușit să se miște. Dar, după ce s-a elibereat de întreaga armură, el a biruit inarmat doar... cu o prastie pentru că, spune el,  „Eu mă încred în numele Domnului”!

Iisus le spune apostolilor - si implicit noua - care sunt acele lucruri care nu sunt necesare si pe care nu trebuie sa le poarte apostolii Lui cu eipentru ca intelegerea si trairea evangheliei, pe care o aveau de propovaduit, să fie cu folos.

Mai întâi aurul si argintul
Aceste metale, care sunt valori materiale, odata ce le ai si nu poti sa te debarasezi de ele, certifica alipirea inimii tale de lume, de lucrurile si mijloacele care distrag atentia, care te fac să pierzi din vedere scopul principal al calatoriei!
Daca ei ar fi avut bani, misiunea lor ar fi fost compromisa. Tot ce aveau de facut era sa transmita mesajul, vestea implinirii fagaduintei!

Iisus le expune discipolilor – precum și nouă – tocmai ceea ce El a făcut, felul in care El a trait in lume.
In lume Iisus, desi Dumnezeu,  nu a considerat că trebuie să-și apere poziția, ci S-a golit pe Sine, S-a făcut mic, pentru a fi cu noi, ca si noi. 
Trimițându-ne si pe noi in lume, ne arata ca doar acest stil de viata este cel demn de urmat. Nu suntem invitati sa imitam ci sa ne insusim un mod de viata nou, diferit, al Sau!

Cand spune „Nici aur, nici argint”, Iisus ne sugereaza ca felul în care ne comportam si trăim este chiar mai important decât ceea ce spunem, deoarece exemplul nostru personal este mai grăitor decât o predică !

Traista o putem considera rucsacul, despre care vorbeam, în care, pentru a putea urca muntele,  punem doar cele strict necesare supravietuirii. Deci,
 daca ținta noastra este induhovnicirea, gasirea Imparatiei, valorile lumii nu ne sunt necesare, ba dimpotriva, si, evident, trebuie sa renuntam la ele !

Cele două haine tin de aspectul exterior
Dar de ce ar trebui sa traim fara cea de a doua haină? 
După cum spune și Sf. Ioan Botezătorul, a doua haină nu este a ta, ci e a fratelui tau! 
Dacă vrei, asadar, să mergi în misiune, mai întâi trebuie să-i dai fratelui tau una din haine!

Nici incaltaminte nu le trebuie! Asta pentru ca, o
mul liber, la vremea aceea, purta sandale, spre deosebire de sclav, care era descult. 
Asta inseamna ca propovăduitorul va trebui sa fie mereu in slujba fratelui, servitor al fratelui sau!

Nu au nevoie nici de toiag, care folosește ca sprijin, pentru că sprijinul lor este lemnul crucii!

Vrednic este lucratorul de hrana sa” !  
Cel care aduce vestea cea buna are dreptul la  rasplată! Rasplata lui ... in ceruri!

În orice cetate sau sat veți intra, cercetați cine este în el vrednic și acolo rămâneți până ce veți ieși. Și, intrând în casă, urați-i, zicând: «Pace acestei case!» Și, dacă este casa aceea vrednică, să vină pacea voastră peste ea. Iar de nu este vrednică, pacea voastră să se întoarcă la voi.

Salom, salutul evreiesc, inseamna pace. 
Cu alte cuvinte, dacă gazdele primesc oaspeti, vor primi si pacea, dacă nu, pacea se va reîntoarce la oaspete!
Apostolul, mesager al vestii celei bune, se prezintă și devine oaspete, într-o casă sau intr-un spațiu public, si, fiind oaspete, are o anume atitudine - este modest, politicos și firesc - iar gazda simte si ea ceva din atitudinea lui și manifesta si ea o anume bunăvoință, atat față de el cat și față de mesajul lui.

Și dacă nu vă va primi pe voi, nici nu va asculta cuvintele voastre, ieșind din casa sau din cetatea aceea, scuturați praful de pe picioarele voastre. Adevărat grăiesc vouă: Mai ușor va fi pământului Sodomei și Gomorei, în ziua judecății, decât acelei cetăți.”

Comparația cu Sodoma și Gomora tine de  "pedagogia” Mantuitorului… Oamenii din aceste orașe au murit datorită perversiunii cu care i-au tratat pe frații lor și pentru că L-au refuzat pe Dunmezeu, si orice iudeu stie asta!

A scutura praful de pe picioare" era un gest tipic!

Evreii, cand se reintorceau acasa, în Pământul Făgăduinței, pe pamantul dat lor de Dumnezeu, se scuturau de tot praful, caci pana si praful din tara paganilor trebuia indepartat caci ar fi putut sa-i intineze ! 
Gestul apostolilor nu trebuia sa fie unul ostil, de condamnare a celor care nu-i primeau sau nu le ascultatu mesajul, ci era un gest de iubire, care il invita pe celalalt la o reflexie mai profundă, spre salvarea sa. 
Era ca un fel de atentionare menita sa-l faca pe cel neospitalier să constientizeze împietrirea inimii sale,  inflexibilitatea minții sale, refuzul de a intelege!


O zi minunata, in care sa putem fi oaspeti si gazde bune!

luni, 27 iunie 2022

DESPRE CEI 12

„În vremea aceea, văzând Iisus mulțimile, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite și rătăcite ca niște oi care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Lui: Secerișul e mult, dar lucrătorii sunt puțini. Rugați, deci, pe Domnul secerișului ca să scoată lucrători la secerișul Său. 
Și, chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată și să tămăduiască orice boală și orice neputință. 
Iar numele celor doisprezece Apostoli sunt acestea: întâi Simon, cel numit Petru, și Andrei, fratele lui; Iacov al lui Zevedeu și Ioan, fratele lui; Filip și Bartolomeu, Toma și Matei vameșul, Iacov al lui Alfeu și Levi, ce se zice Tadeu; Simon Cananeul și Iuda Iscarioteanul, cel care L-a vândut. 
Pe aceștia doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le și zicând: În calea păgânilor să nu mergeți și în vreo cetate de samarineni să nu intrați; ci, mai degrabă, mergeți către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Și, mergând, propovăduiți, zicând: S-a apropiat Împărăția cerurilor! Tămăduiți pe cei bolnavi, curățiți pe cei leproși, înviați pe cei morți, pe diavoli scoateți-i; în dar ați luat, în dar să dați.” MATEI 9, 36-38; 10, 1-8

Domnul stie tot, cunoaste contextul vieții fiecăruia. Știe că răul din noi nu este numai din cauza noastră… ci și din cauze ce tin de lumea cazuta în care trăim. Fara ispitele diavolești, minciuna și toată lucrarea diavolească, oamenii ar reusi sa se fereasca de pacat. Domnul e mult milostiv și îndurător si nu se mânie "pana in sfarsit"! Uneori așteaptă ani de zile ca să ne schimbăm viața.

„Atunci a zis ucenicilor Lui: Secerişul e mult, dar lucrătorii sunt puţini.” (Matei 9, 37)

Evreii din vremea aceea nu aveau un adevarat conducator, un păstor! Căpeteniile lor nu numai că nu îi îndreptau, ci mai mult le făceau rău. Păstorul adevărat are milă de turm a sa.
„Rugaţi, deci, pe Domnul secerişului, ca să scoată lurcători la secerişul Său.” (Matei 9, 38)

Secerișul inseamna  mulțimea aceea care avea nevoie de vindecare, iar lucrătorii sunt cei care erau datori să învețe și care nu se aflau atunci în Israel!
Iar Domnul secerișului este chiar Iisus Hristos, Cel care este Domn al proorocilor și al apostolilor.

Daca recapitulam un pic, ar fi de observat faptul ca, la toate vindecările inscrise in capitolele 8 și 9, Iisus nu se roagă la Tatăl inainte de a-i vindeca pe oameni, ci o face de la Sine, direct, arătându-și astfel dumnezeirea.
În Vechiul Testament și apoi în Noul Testament toate vindecările făcute de oamenii sfinți, rânduiți de Domnul în lume, s-au făcut și se fac prin rugăciune, prin implorarea puterii lui Dumnezeu.

Capitolul  care urmeaza, contine un discurs extraordinar al Domnului, dedicat doar apostolilor Sai.

Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă. (Matei 10, 1)

Apostolii sunt aleși de Domnului Hristos in numar de 12, după numărul celor 12 seminții ale lui Israel - adică după numărul celor 12 fii ai lui Iacob (caruia Dumnezeu, ulterior, ii va schimba numele in 
Israel). 
Practic, poporul lui Dumnezeu, Israelul, se trage din familia patriarhului Iacob (Israel), 12 bărbați si femeile lor, care s-au înmulțit și au ajuns câteva sute de mii de oameni! 
Poporul acesta este singurul popor din această lume format de Dumnezeu, prin acțiunea Lui directă!

Sa punem in oglinda cei 12 fii („patriarhi”) ai lui Israel și cei 12 apostoli ai Domnului!
Pe pământ, prin cei 12 fii ai lui Israel, Dumnezeu și-a format un popor. 
Prin cei 12 apostoli Iși crează un alt popor, destinat Imparatiei ceresti!. 
Prin cei 12 apostoli, Domnul cheamă la mântuire toate neamurile pământului, stabilind ca țintă a tuturor: Împărăția Cerurilor
Practic, cei 12 apostoli vor lucra la formarea Bisericii lui Hristos, a Bisericii Cerești!
Apostolii nu au fost trimiși imediat în misiune, ci abia după ce au căpătat experiență în apropierea Maestrului, a Domnului nostru Iisus Hristos.
După ce L-au văzut înviind morții, alungând diavolii, poruncind mării, vindecând paraliticul și leprosul, iertând păcatele; în sfârșit după ce i-a convins de atotputernicia Sa prin faptele Sale și prin cuvintele Sale (..)” abia atunci au plecat ei în misiune.
La început nu-i expune la pericole mari… ca să nu-i deznădăjduiască. Și nu era nimic în Palestina de care să se teamă… căci erau toți iudei, de un neam cu ei. Trebuia doar să se întărească împotriva injuriilor și a disprețului. Totuși Domnul le prezice necazuri mari pentru viitor și le vorbește fără întrerupere, ca ei să se pregătească de la bun început si sa fie curajoși in incercarile viitoare. (Sf Ioan Gura de Aur)

Numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: Întâi Simon, cel numit Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov al lui Zevedeu şi Ioan fratele lui; Filip şi Vartolomeu, Toma şi Matei vameşul, Iacov al lui Alfeu şi Levi ce se zice Tadeu; Simon Cananeul şi Iuda Iscarioteanul, cel care L-a vândut.” (Matei 10, 2-4)

Între cele 12 nume pomenite de Ap Matei, observam cam aceleas nume...Simon Petru și Simon Cananeul, Iuda Iscarioteanul și Iuda fratele lui Iacob, Iacob, fiul lui Alfeu și Iacob fiul lui Zevedei.
In grupul celor 12 nu se află desigur nici Sfântul Apostol Pavel – chemat ulterior de Domnul Hristos la propovăduire, abia după Înălțarea Lui la cer, nici Sfântul Evanghelist Marcu (ucenic al Sf. Apostol Petru) si nici Sfântul Evanghelist Luca (ucenic al Sfântului Apostol Pavel)
În Bisericile Ortodoxe, pe catapeteasmă, exista icoanele celor 12 apostoli, chiar deasupra ușii altarului. Aceste icoane sunt de multe ori combinații ale celor 12 apostoli (primii chemați, fără Iuda, si cu Matia, ales apoi) ori cu Sf. Ev. Luca, Sf. Ev. Marcu si Sf. Ap. Pavel.

„Pe aceşti doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le lor şi zicând: În calea păgânilor să nu mergeţi, şi în vreo cetate de samarineni să nu intraţi; Ci mai degrabă mergeţi către oile cele pierdute ale casei lui Israel.” (Matei 10, 5-6)

Domnul Hristos le dă poruncă celor 12  să meargă in lume, să tămăduiasca și să propovăduiască împărăția cerurilor în Israel,  în teritoriul celor 12 semintii ale poporului lui Israel. 

Asta spre a arata că pe ei i-a chemat mai întâi la El! 

Evreii, asadar, au întâietate în a primi vestea cea bună, pentru ca în mijlocul lor S-a întrupat Dumnezeu!
Să nu-i judecam pe evreii de astăzi, să nu-i urâm si să nu-i consideram inamicii noștri sau ai Domnului Hristos! Domnul nu ne învață acest lucru. 
Primul dintre toți evreii care-și iubește neamul Său este Insusi Iisus Hristos, evreu și El . El Își iubește neamul și este dator față de familia lui - mama, Iosif, Ioachim și Ana, și toți moșii și strămoșii Lui. La fel, Maica Domnului, pe care o iubim cu toții, este si ea de neam evreica. chiar dacă ne este așa de apropiată si  o simțim ca fiind din neamul nostru!
Oricâte acuzații am aduce evreilor, simplul fapt că acest neam a dat omenirii pe Iisus Hristos și pe Fecioara Maria (Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu) îi absolvă de orice preconcepție despre caracterul lor. Dealtfel in toate pildele date de Mantuitorul spre indreptarea lor, ne regasim propriile noastre neputinte!
Și se cuvine ca noi să-i cinstim și pe ei  si să le fim recunoscători că din neamul lor au venit în lume asemenea mari Daruri.

Abia după venirea Duhului Sfânt peste ei, Domnul va urma să-i trimită pe apostoli și la neamurile păgâne.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Domnul Iisus Hristos urma să facă din apostoli: ATLEȚI AI EVLAVIEI, PROPOVĂDUITORI AI EVANGHELIEI LA TOT UNIVERSUL.

Domnul le da apostolilor sarcina să meargă către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Îi numește pe evrei oi pierdute… căci acestia nu mai  aveau păstor. 

Păstorul era de fapt în mijlocul lor - Domnul Savaot, Marele Dumnezeu, care a despicat marea prin toiagul lui Moise, care i-a trecut 40 de ani prin deșert, era acum între ei văzut. 
Dar ei nu L-au cunoscut. La vremea venirii Domnului pe pământ, Israelul ajunsese o turmă fără păstor, deși aveau templul, dadeau jertfe, aveau preoți si proorocii, Legea lui Moise și multe alte mărturii!
Ce paradox! Nimic nu este de ajuns spre mântuirea omului, dacă omul nu-și dă propria lui voință!

Un alt aspect, demn de remarcat, este că printre acești 12 apostoli era și Iuda. 

Iuda cel care L-a vandut pe Domnul, a primit si el putere de la Dumnezeu asupra duhurilor necurate, a primit si el darul de a vindeca boli grele și orice neputință trupească. Iuda făcea si el minuni mari în fața oamenilor! Prin Iuda, Dumnezeu își arăta puterea Lui Creatoare și nemărginită. 
Și totuși Iuda cade. El, care scotea demonii, a fost învins de demoni. Omul e dator să lupte vesnic cu demonii, cu duhurile rele din el și din lume, până la ultima suflare a vieții! Fara sa se mândrească si mereu să nădăjduiască în Dumnezeu, să aștepte puterea și rânduiala Lui în cele ale istoriei.

„Şi mergând, propovăduiţi, zicând: S-a apropiat împărăţia cerurilor.(Matei 10, 7)

Profeții din Vechiul Testament, promiteau oamenilor pământuri și bunuri pământești. Ei avertizau și arătau voia Domnului, anunțau și biruințele pe care Israelul avea să le aiba asupra altor popoare. Profeții anunțau sălășluirea în pământul făgăduinței. 

De această dată, apostolii sunt trimiși la evrei să le spună că s-a apropiat împărăția cerurilor. O shimbare radicală de paradigmă! 

Apostolii vin și propovăduiesc sfințenia, curăția, cinstea, căutarea Duhului Sfânt, toate daruri cerești pentru suflet.
Prin asta ei le sunt superiori profeților si aceasta schimbare sta si superioritatea Evangheliei lui Hristos față de Legea Veche, superioritatea Noului Testament față de Vechiul Testament. 
În Noul Testament, adevărata veste bună este aceea că  Hristos Domnul a venit ca să ne vindece de răutate și să ne împace unii cu alții.

Adevăratul pământ al făgăduinței este Hristos. 
Adevăratul pământ unde curge lapte și miere (cum li se promitea în Vechiul Testament evreilor) este Duhul Sfânt, comoara bunătăților și dătătorul de Viață.

Era prima dată în Israel când un grup de oameni propovăduiau oamenilor sfințenia. Invitatia la dialog se facea atunci prin minunile mari pe care apostolii le săvârșeau, prin vindecări, prin scoaterea demonilor. 
După astfel de minuni , oamenii se întrebau cine erau acești bărbați? Și cu ce putere facau ei acestea? 
Acestia începeau să le spuna despre Iisus Hristos, Cel  care le-a dat lor această putere, despre acel Mesia, pe care tot neamul lor îl aștepta.

„Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi.’ (Matei 10, 8)

Sf: Ioan Gură de Aur explică cuvintele : „în dar ați luat, în dar să dați” zicând că Iisus Hristos îi ferește pe apostoli de două patimi mari: lăcomia și mândria. 

Îi ferește de lăcomia de bani, zicându-le că darurile pe care le-au primit de la El nu valoarează cât întreaga lume, sunt neprețuite, nu poate nimeni plăti un preț pe el… oricare ar fi acela. Iar ei primind aceste daruri sunt datori să le dea mai departe către toți cei care le vor.
Nu trebuie să ceară nimic în schimbul acestor daruri. Ba mai mult, ei sunt datori să le dea mai departe. Astfel îi ferește și de mândrie… ca să nu creadă că darurile sunt de la ei… ci de la Dumnezeu către oameni (prin ei). 

Arătându-le ca trebuie să se ferească de aceste două patimi, îi ajută si pe oameni - ca să nu-i bănuiască de lăcomie, să nu creadă  că ei au plecat la vindecat și propovăduit pentru bani sau slavă lumească, ci ca au fost trimiși din dragostea lui Dumnezeu pentru oameni.

Să nu aveţi nici aur, nici arginţi, nici bani în cingătorile voastre; Nici traistă pe drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag; că vrednic este lucrătorul de hrana sa.” (Matei 10, 9-10)

Domnul Hristos îi învață pe apostoli sărăcia desăvârșită. 

Asta nu ca să-i facă de râs, ci ca să-i elibereze pe ei de orice grijă. 
E ca și cum le-ar spune: Nu vă îngrijiți de unde veți dormi, ce veți mânca și cu ce vă veți îmbrăca, voi avea Eu grijă de toate acestea, voi mergeți și faceți-vă misiunea pentru care v-am trimis în lume.

Apoi, sărăcia va întări și mai mult sinceritatea mesajului lor. Neagonisirea apostolilor, va arăta lumii într-adevăr că ei tânjesc după o împărăția ne-pământeană, mai presus de cele materiale,   o împărăție cerească, pe care o și propovăduiesc.

În al treilea rând, plecând fără nimic la ei, apostolii vor trăi pe propria lor piele grija și lucrarea lui Dumnezeu prin oameni. Și asta avea sa le sporeasca  credința și nădejdea în Creatorul și Purtătorul nostru de grijă.
Așa cum ei își fac datoria și vindecă, și propovăduiesc, așa și oamenii care vor primi aceste daruri, se vor nevoi să-i ajute, să le dea cele trebuincioase. Dar nu spre desfătare, spune Sf. Ioan Gură de Aur, ci spre împlinirea nevoilor stricte. Ca să nu fie numiți apostolii lacomi și bețivi, ci înfrânați și cu bună cuviință, asemenea Domnului lor!



SERILE BIBLICE

duminică, 26 iunie 2022

CHEMAREA APOSTOLILOR


În vremea aceea, umblând pe lângă Marea Galileei, Iisus a văzut pe Simon și pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând mrejele în mare, căci erau pescari. Și le-a zis Iisus: Veniți după Mine și vă voi face să fiți pescari de oameni. Și îndată, lăsând mrejele, au mers după El. 
Iar El, mergând puțin mai înainte, a văzut pe Iacov al lui Zevedeu și pe Ioan, fratele lui. Și ei erau în corabie, dregându-și mrejele. Și i-a chemat pe ei îndată. Iar ei, lăsând pe tatăl lor Zevedeu în corabie cu lucrătorii, s-au dus după El. 
Au venit în Capernaum și, îndată intrând sâmbăta în sinagogă, Iisus îi învăța. Și erau uimiți de învățătura Lui, căci El îi învăța pe ei ca Cel ce are putere, iar nu în felul cărturarilor.”Marcu 1: 16 - 22

Venirea lui Iisus în lume, a incheiat Timpul așteptării, caci Împărăția lui Dumnezeu a coborat pe pamant.
Cuvântul Sau ne lumineaza drumul. 
E nevoie să învățăm în fiecare zi să-L cunoaștem - ca sa iubesti cu desavarsire pe cineva e necesar sa-l cunosti!

Scena, descrisa in pasajul evanghelic de azi, ne sugereaza ca si noi ar trebui sa facem așa cum au făcut primii doi ucenici, ceilalți doi, apoi alții doi… și așa mai departe! 
Adică să ne construim, fiecare in parte, o relatie personală cu Iisus.
Caci chemarea Mantuitorului este adresata fiecarui om in parte, toti suntem chemati sa-L urmam!

Evanghelia ne lasa sa intelegem ca Dumnezeu anticipeaza nevoia noastra de a intra in legatura cu El! 
Intreaga noastra cautare, constienta sau nu, este precedată de căutarea Sa; nu noi Il cautam, ci El ne caută, nu noi venim la El, ci El vine, El ne vede, El ne vorbeste! 
Auzim noi, oare? Vedem noi, oare?

Omul este asa cum... este văzut de El. 
Caci, eu sunt exact asa cum ma vede El - fara fardul lumii, fara ascunzis - pentru ca la El nimic nu este ascuns!
Asta inseamna ca unul din motivele pentru care Dumnezeu S-a intrupat este acela de a-mi arata mie cine sunt eu cu adevarat! El este oglinda sufletului meu!

Faptul că El mă vede asa cum sunt - chiar sluta, pacatoasa, plina de bube - si ma iubeste, mă ajută să trăiesc, sa ma suport, sa ma accept
Orice om vrea să fie remarcat, 
apreciatiubit.
In oglinda, care este Iisus, eu imi descopar propria mea identitate si observ ca sunt iubita si invat sa ma iubesc asa cum sunt si nu asa cum m-ar vrea lumea, dupa criterii si mode trecatoare!
Asta ma face fericita! Pentru ca, stiindu-ma imperfecta, ma simt totusi iubita!

Revenind la text, Iisus ii vede pe Simon si pe Andrei, doi pescari simpli, si le spune sa-L urmeze! Chemarea nu are in ea nimic spectaculos, poate doar fermitatea! 
Ii cheama tocmai in timp ce ei pescuiau, adica nu chiar intr-un moment potrivit! 
Dar cand este oare momentul potrivit pentru a-L urma pe Domnul? 
Multi amanam ... nu gasim timp de rugaciune, de mers la Biserica... ne cotropeste viata si amanam momentul... desi nu stim clipa cand vom "pleca", lasand pe alta data aceasta intalnire!

Iisus le spune: Veniți după Mine și vă voi face să fiți pescari de oameni. Doar atat! 
Iisus nu a spus nici cine e, nici ce vrea, ci doar i-a invitat! Si acestia L-au urmat! 
Nu pentru ca erau prosti, inculti, ci pentru ca au simtit în El o putere irezistibila. Ei L-au vazut si L-au simtit! 
Si noi trebuie sa ajungem sa-L cunoastem, pentru ca apoi sa-L  
simtim. 
Iisus ne cheamă să fim ca El, ne propune sa devenim si noi fiii lui Dumnezeu. Aceasta este, in fond, rostul chemării Sale. 

Toți calatorim pe drumul vietii, drumul de la nastere la moarte. Evanghelia ne poarta exact in sens invers: de la moarte sigura la viata vesnica! Este un alt drum, unul nou, pe care Iisus ne invită să-l parcurgem impreuna cu El.

In viata, sunt raspantii si alegem sa o luam pe un anume drum, urmand pe cineva. Nu stim exact incotro duce drumul dar avem incredere in cel alaturi de care mergem... Ne inchipuim capatul,  ne lasam condusi, nu din prostie ci pentru ca avem incredere!

Credinta nu este in afara ratiunii. Contrar ideilor persiflante, un act de incredere si, nu in ultimul rand, unul de inteligenta!
Este un parcurs in etape, un drum al descoperirii, nu recitand absent rugaciunile, ci invatand 
sa le intelegi, sa le traiesti! O rugaciune rostita fara atentie nu foloseste la nimic.

Daca vrei sa te lasi gasit, te va gasi Cel care te cauta - care poate nu este neaparat cel pe care tu îl cauți, care poate nu corespunde imaginatiei tale, care te va surprinde fiind altceva, ceva de care tu  chiar ai nevoie!! 

Chemarea de a-L urma pe Dumnezeu este una directa, intima si personala! 
Credința inseamna sa stabilesti un raport personal de comuniune cu Dumnezeu  prin Iisus Hristos. 
E o relatie intre doua fiinte, de la persoană la persoană.
Credința depaseste ideea de doctrina; ea este o experiență care te crește. 

Evanghelia ne arată cum au parcurs apostolii drumul cunoasterii alaturi de Iisus, chiar nestiind incotro vor merge, neintelegand mai nimic, dar descoperind pe parcurs sensul, capatul drumului!

Vă voi face pescari de oameni”, le spune!
Omul nu poate trai in apa - caci se inneaca si moare. 
Privind lucrurile din aceasta perspectiva, am putea spune ca Iisus le sugereaza ca, misiunea lor va fi aceea de a-i salva pe oameni de la moarte!
Credinta incepe atunci cand ințelegi că timpul asteptarii s-a sfarsit! 
Si acesti simpli pescari au inteles asta caci îndată, lăsând mrejele, au mers după El!

Nu au fost hipnotizati! 
Au avut, cu siguranta, dubii si nu le era chiar clar ce inseamna "pescuirea de oameni", dar au simțit si că merita sa afle, urmandu-L pe Iisus. 
Apostolii au facut asta pentru ca au simțit in launtrul lor ca acela era momentul vietii lor!

Navoadele, cu care pescuiau, erau toata averea lor reprezentand si identitatea și profesia lor! 
Si si-au lasat nu doar navoadele, ci si familiile, totul, adica nu doar mijloacele existentei ci si tot ce ii lega sentimental de lumea lor!
Asta pentru ca ei au descoperit, in fond, ceva mult mai de pret, gasind sensul vietii, intelegand rostul ei! 
Acesti pescari vor continua sa munceasca, doar ca o vor face altfel, avand, de data asta, o relatie personala cu Domnul!

Textul continua cu o scena identica, care ai zice ca ar  fi putut chiar lipsi, dar ea isi are rostul ei! 
Prin repetarea tabloului anterior, ni se arata ca toti suntem chemati personal, pe nume, fiecare fiind important in planul mantuirii! 

Apostolii, odata decisi să-L urmeze pe Iisus, parcurgand un drum impreuna, și-au dat seama treptat tot mai bine despre ce era vorba… 
Chemarea lor s-a definitivat în timp, pas cu pas!

Îtelegem ca Impărăția lui Dumnezeu incepe de aici. Aici trebuie sa o cunoastem caci, odata ajunsi la poarta ei, s-ar putea sa fie prea tarziu! Dumnezeu e aici pe pământ, în mijlocul nostru și intră în experiența noastră cotidiană, zi după zi, până la o plinătate relațională tot mai mare…

Credința nu inseamna „a crede” doar la nivel mental, sau a spune din buze "cred", ci inseamna si „a vedea”, „a asculta” "a afla" și, mai presus de 
toate, „a merge” spre El, pe urmele Lui