duminică, 26 februarie 2017

DUMINICA IERTARII

... a fost randuit a fi ultima zi inainte de intrarea in Sfantul si Marele Post.


Motivul este unul lesne de inteles: cum sa inaintezi pe calea duhovniciei cu pietrele de moara ale ranchiunii agatate de suflet?

Ni se sugereaza, ba chiar ni se explica clar, ca fara sa iertam nu este cu putinta nici sa traim dar nici sa murim in pace!
Si intrebarea urmatoare vine brutal: "cum sa fac sa pot ierta pe cineva care m-a ranit, m-a tradat, m-a furat, in fine, pe cineva pe care il detest?

Pentru reusita exista o reteta: post, rugaciune spovedanie, milostenie. Si toate astea ne vor fi explicate de-a lungul Postului.

Desigur, la inceput chestia poate parea insurmontabila,
dar, daca Domnul ne-a spus ca asta trebuie sa facem, inseamna ca avem in noi si puterea de a reusi.

Sa iertam este asadar primul pas spre bucuria Invierii!
Iertarea asta ne implica si pe noi insine caci, cel care nu se poate ierta pe sine, nici pe altii nu-i iarta si  nu capata nici iertarea Domnului!



Duminica Izgonirii lui Adam din Rai
(a Lăsatului sec de brânză)
(Matei 6, 14-21)

Zis-a Domnul: Dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, va ierta şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi întunecă feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică şi unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.






vineri, 24 februarie 2017

RUGACIUNEA DOMNEASCA

"Le ai" sau nu cu bisericadaca esti botezat, macar Rugaciunea "Tatal Nostru" ar trebui sa o stii  - nu mai zic ca imperativ ar fi sa stii si Crezul!
Revenind la aceasta rugaciune, singura pe care o avem de la Mantuitorul Hristos, numita si Rugaciunea Domneasca, ea nu este o rugaciune ca oricare caci, dincolo de invocare si cerere de ajutor, ea contine un soi de invoiala a noastra cu Dumnezeu. Acest...  juramant trece neobservat, impletit fiind cu cererile noastre. 

..."şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri!"!  
Cu alte cuvinte: nici mai mult nici mai putin, ci pe masura puterii mele, atat cat pot eu sa iert, iarta-mi si mie, Doamne!

Si nu-i asa ca nu mai este asa simplu?

Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate. Deci nu vă asemănaţi lor, că ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El. Deci voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin! 
Matei 6, 1-13

luni, 20 februarie 2017

SFANTUL SI MARELE POST

a inceput, chiar daca saptamana aceasta inca mai mancam oua si branzeturi!

Sa ne rugam, asadar, sa punem inceput bun si sa mai inaintam cat de putin pe calea duhovniciei.

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al găririi în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.

Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşealele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor.

Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul!

Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine, păcătosul!

Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuieşte-mă!

Fără de număr am greşit, Doamne, iartă-mă!

Amin

duminică, 19 februarie 2017

INFRICOSATOAREA JUDECATA

nu este atat un act de dreptate cat unul de iubire!

desi la prima vedere am putea spune ca este un act just, de dreptate, prin care raii vor fi pedepsiti iar cei buni rasplatiti. 
Numai ca in pericopa despre judecata devine infricosatoare nu pedeapsa, ci dezvaluirea unei chei, cheia care dezleaga secretul mantuirii noastre!
Caci dezvaluirea faptului ca nimic nu se va intampla in afara... iubirii, ne poate cutremura!
Oare iubim destul?

La judecata vom sta cu totii in fata Judecatorului, care este Hristos! El ne va cantari faptele bune si cele rele, El si nu Dumnezeu Tatal, prea transcedent pentru o astfel de "cernere"! 
Dumnezeu Fiul s-a intrupat traind toate cele ale omului. El a cunoscut suferinta si suferinta a devenit calea mantuirii noastre.
Hristos ne este si judecator si aparator, ca Rascumparator al nostru!

Dumnezeu ne asteapta in Locurile Sale pregatite ca dar de iubire. Si vom beneficia de darul iubirii Sale in functie de felul in care ne-am invatat lectia iubirii, caci daca Dumnezeu este iubire si noi suntem facuti dupa chipul si asemanarea Sa, inseamna ca intreaga nostra trecere prin lume este un drum parcurs spre a ne identifica cu El. Viata este deci o scoala a iubirii! Cine nu poate iubi se va asemana mai curand ingerilor intunericului care il vor cucerii!
Sfântul Isaac Sirul spunea, facand aluzie la Ev. dupa Luca, cap 20, 30: 
Cel ce în dragoste trăieşte, rodul vieţii din Dumnezeu culege şi în lumea aceasta aerul învierii încă de acum îl respiră. Întru aerul acesta se desfătează drepţii la înviere. Dragostea este Împărăţia pe care cu taină a făgăduit-o Domnul apostolilor a o mânca în Împărăţia Lui”.
Sfântul Isaac Sirul, vorbește despre dragostea dumnezeiască, aceeași și față de cei „buni”, și față de cei „răi” :
Eu zic cum că cei ce în gheenă se muncesc, cu biciul dragostei se biciuiesc. Căci ce este mai amar şi mai cumplit decât chinul dragostei?... Însă dragostea îmbată sufletele fiilor Cerului cu desfătarea ei”.

Judecata lui Dumnezeu este un act de iubire si iubirea fata de cei din jur va fi si criteriul judecatii!

Nu-i asa ca devine... infricosator sa stii ca nimic nu te mai salveaza stiind ca mai curand ai urat decat ai iubit?

Zis-a Domnul: Când va veni Fiul Omului întru slava Sa și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale. Și se vor aduna înaintea Lui toate neamurile și-i va despărți pe unii de alții, precum desparte păstorul oile de capre. Și va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine. Atunci, drepții Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând și Te-am hrănit? Sau însetat și Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin și Te-am primit, sau gol și Te-am îmbrăcat? Și când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă: Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut. Atunci va zice și celor de-a stânga: Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este pregătit diavolului și îngerilor lui. Căci flămând am fost și nu Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și nu Mi-ați dat să beau; străin am fost și nu M-ați primit; gol, și nu M-ați îmbrăcat; bolnav și în temniță, și nu M-ați cercetat. Atunci vor răspunde și ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniță și nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu ați făcut unuia dintre acești prea mici, nici Mie nu Mi-ați făcut. Și vor merge aceștia la osândă veșnică, iar drepții la viața veșnică. Mt. 25, 31-46


vineri, 17 februarie 2017

JERTFA

Daca privim cu atentie, cu siguranta fiecare din noi poate observa ca pentru orice lucru temeinic  facut in viata a trebuit sa jertfim ceva!
Jertfa Mantuitorului este insa suprema!
Jertfa Lui pentru salvarea noastra!


Şi L-au dus la locul zis Golgota, care se tălmăceşte "locul Căpăţânii". Iar când L-au răstignit, era ceasul al treilea. Iar când a fost ceasul al şaselea, întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea. Şi la al nouălea ceas, a strigat Iisus cu glas mare: Eloi, Eloi, lama sabahtani?, care se tălmăceşte: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit? Iar unii din cei ce stăteau acolo, auzind, ziceau: Iată, îl strigă pe Ilie. Şi, alergând, unul a înmuiat un burete în oţet, l-a pus într-o trestie şi I-a dat să bea, zicând: Lăsaţi să vedem dacă vine Ilie ca să-L coboare. Iar Iisus, scoţând un strigăt mare, Şi-a dat duhul. Şi catapeteasma templului s-a rupt în două, de sus până jos. Iar sutaşul care stătea în faţa Lui, văzând că astfel Şi-a dat duhul, a zis: Cu adevărat omul acesta era Fiul lui Dumnezeu! Şi erau şi femei care priveau de departe; între ele: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel Mic şi a lui Iosi, şi Salomeea, care, pe când era El în Galileea, mergeau după El şi Îi slujeau, şi multe altele care se suiseră cu El la Ierusalim. (Marcu 15, 22/ 25/ 33-41)

joi, 16 februarie 2017

INVIDIA UCIGATOARE

Şi îndată dimineaţa, arhiereii, ţinând sfat cu bătrânii, cu cărturarii şi cu tot sinedriul şi legând pe Iisus, L-au dus şi L-au predat lui Pilat. Şi L-a întrebat Pilat: Tu eşti regele iudeilor? Iar El, răspunzând, i-a zis: Tu zici. Iar arhiereii Îl învinuiau de multe. Iar Pilat L-a întrebat: Nu răspunzi nimic? Iată câte spun împotriva Ta. Dar Iisus nimic n-a mai răspuns, încât Pilat se mira. Iar la sărbătoarea Paştilor, le elibera un întemniţat pe care-l cereau ei. Şi era unul cu numele Baraba închis împreună cu nişte răzvrătiţi, care în răscoală săvârşiseră ucidere. Şi mulţimea, venind sus, a început să ceară lui Pilat să le facă precum obişnuia pentru ei. Iar Pilat le-a răspuns, zicând: Voiţi să vă eliberez pe regele iudeilor? Fiindcă ştia că arhiereii Îl dăduseră în mâna lui din invidie. Dar arhiereii au aţâţat mulţimea ca să le elibereze mai degrabă pe Baraba. Iar Pilat, răspunzând iarăşi, le-a zis: Ce voi face deci cu cel despre care ziceţi că este regele iudeilor? Ei iarăşi au strigat: Răstigneşte-L! Iar Pilat le-a zis: Dar ce rău a făcut? Iar ei mai mult strigau: Răstigneşte-L! Şi Pilat, vrând să facă pe voia mulţimii, le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus, biciuindu-L, L-a dat ca să fie răstignit. Marcu 15, 1-15

miercuri, 15 februarie 2017

SUFERINTA VENITA PRIN UMILINTA - CONDITIE A DESAVARSIRII

Sa fii umilit de semeni ar trebui sa fie o bucurie! 
Nu se intampla asa pentru ca mandria ne mananca sufletele!
Cred ca cea mai buna solutie pentru a scapa aceasta plaga este sa ne gandim mereu la umilintele Mantuitorului si sa luam in calcul faptul ca EL era fara de pacat! El ii invata de bine iar arhiereii ii puneau in carca vinovatii inventate!

Ma intreb: De ce as fi eu mai indreptatit/indreptatita sa fiu ridicat/ridicata in slavi? Cu ce sunt eu mai deosebit/deosebita decat altii?
Cine sunt eu in raport cu EL? ar fi o intrebare care ne-ar ajuta sa ne venim in fire!

Daca am putea iesi cateva clipe din sinele nostru, unde ne vedem frumosi, destepti si buni, perfecti... am constata ca nu avem nimic in plus fata de semeni, ca mereu e ceva ce nu merge, ceva ce nu facem bine, ceva de care sa ne rusinam. 
Parintele Arsenie Papacioc spunea ca "mantuirea prin suferinta vine prin umilinta"! Nu este destul sa suferi pentru ca esti umilit ci trebuie sa te smeresti acceptant umilinta, stiind ca insusi Mantuitorul a trecut prin ea!

Ne doare tradarea? Tradat a fost si El! Si de dusmani si de prieteni!

Eu cred ca daca am avut parte de oameni care m-au umilit este pentru ca de ei aveam nevoie ca sa ma pot smeri!
Dumnezeu nu ne lasa si ne trimite mereu mesaje:
- Smereste-te, nefericitule om, caci nu ai nimic in plus fata de cei pe care ii detesti si ii judeci!"

Ni se pare nedrept sa suferim? Noi suferim de pacatosi ce suntem, in timp ce El a suferit pentru noi!
Gandind la toate astea viata ni se va parea mai usor de indurat si drumul crucii noastre mai usor de parcurs!

Şi îndată, încă vorbind El, a venit Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, şi cu el mulţime cu săbii şi cu ciomege, de la arhierei, de la cărturari şi de la bătrâni. Iar vânzătorul le dăduse semn, zicând: Pe care-L voi săruta, Acela este. Prindeţi-L şi duceţi-L cu pază. Şi venind îndată şi apropiindu-se de El, a zis Lui: Învăţătorule! Şi L-a sărutat. Iar ei au pus mâna pe El şi L-au prins. Unul din cei ce stăteau pe lângă El, scoţând sabia, a lovit pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Ca la un tâlhar aţi ieşit cu săbii şi cu toiege, ca să Mă prindeţi. În fiecare zi eram la voi în templu, învăţând, şi nu M-aţi prins. Dar acestea sunt ca să se împlinească Scripturile. Şi, lăsându-L, au fugit toţi. Iar un tânăr mergea după El, înfăşurat într-o pânzătură, pe trupul gol, şi au pus mâna pe el. El însă, smulgându-se din pânzătură, a fugit gol. Şi au dus pe Iisus la arhiereu şi s-au adunat acolo toţi arhiereii şi bătrânii şi cărturarii. Iar Petru, de departe, a mers după El, până a intrat înăuntru în curtea arhiereului şi şedea împreună cu slugile, încălzindu-se la foc. Arhiereii şi tot sinedriul căutau împotriva lui Iisus mărturie ca să-L dea la moarte, dar nu găseau. Că mulţi mărturiseau mincinos împotriva Lui, dar mărturiile nu se potriveau. Şi ridicându-se unii, au dat mărturie mincinoasă împotriva Lui, zicând: noi L-am auzit zicând: Voi dărâma acest templu făcut de mână, şi în trei zile altul, nefăcut de mână, voi clădi. Dar nici aşa mărturia lor nu era la fel. Şi, sculându-se în mijlocul lor, arhiereul L-a întrebat pe Iisus, zicând: Nu răspunzi nimic la tot ce mărturisesc împotriva Ta aceştia? Iar El tăcea şi nu răspundea nimic. Iarăşi L-a întrebat arhiereul şi I-a zis: Eşti tu Hristosul, Fiul Celui binecuvântat? Iar Iisus a zis: Eu sunt şi veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Celui Atotputernic şi venind pe norii cerului. Iar arhiereul, sfâşiindu-şi hainele, a zis: Ce trebuinţă mai avem de martori? Aţi auzit hula. Ce vi se pare vouă? Iar ei toţi au judecat că El este vinovat de moarte. Şi unii au început să-L scuipe şi să-I acopere faţa şi să-L bată cu pumnii şi să-I zică: Prooroceşte! Şi slugile Îl băteau cu palmele. Şi Petru fiind jos în curte, a venit una din slujnicele arhiereului, şi văzându-l pe Petru, încălzindu-se, s-a uitat la el şi a zis: Şi tu erai cu Iisus Nazarineanul. El însă a tăgăduit, zicând: Nici nu ştiu, nici nu înţeleg ce zici. Şi a ieşit afară înaintea curţii; şi a cântat cocoşul. Iar slujnica, văzându-l, a început iarăşi să spună celor de faţă că acesta este dintre ei. Iar el a tăgăduit iarăşi. Şi după puţin timp, cei de faţă ziceau iarăşi lui Petru: Cu adevărat eşti dintre ei, căci eşti şi galileian şi vorbirea ta se aseamănă. Iar el a început să se blesteme şi să se jure: Nu ştiu pe omul acesta despre care ziceţi. Şi îndată cocoşul a cântat a doua oară. Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul pe care i-l spusese Iisus: Înainte de a cânta de două ori cocoşul , de trei ori te vei lepăda de Mine. Şi a început să plângă. Şi îndată dimineaţa, arhiereii, ţinând sfat cu bătrânii, cu cărturarii şi cu tot sinedriul şi legând pe Iisus, L-au dus şi L-au predat lui Pilat. 
Marcu 14, 43-72 şi 15, 1

marți, 14 februarie 2017

UN GAND DE SF. VALENTIN


Nu intentionez sa abordez tema Dragobete versus Sf Valentin! E deja prea discutata si devine prin asta derizorie, ca orice exagerata insistenta pe diferite subiecte pro si contra!

Cert este ca azi lumea consumista se lasa purtata intr-un joc stupid, caruia i s-a atribuit in mod abuziv numele unui sfant a carui mucenicie nu o mai cunoaste nimeni, ratacita printre reclamele la parfumuri, bijuterii, haine, mancaruri, vacante ori geluri afrodisiace! 

Imi amintesc de o reclama la un sortiment de branza, care se numeste "Caprices des Dieux". In zilele premergatoare zilei indragostitilor, reclama facea o invitatie la... "Caprices... sans eux", (adica capricii... fara ei!), taind din denumire cuvantul "Dieux" si propunand ... diverse stratageme spre a ingurgita ... "capriciul"! 
Adica: azi e voie orice, chiar si sa ne dam afara din casa copiii ca sa mancam linistiti noi, singuri, "capriciile" in forma de branza! Imaginatie fara limite si parsive mesaje subliminare!

Dar sa revenim.
"Istoria Sfantului Valentin, devenit patronul indragostitilor, se naste in  Imperiul Roman. 
Biserica Catolica recunoaste cel putin trei sfinti diferiti care se numesc Valentin sau Valentinus si care cu totii au fost marti­rizati. " (F.Bichir)
Unul dintre ei a fost un preot care slujea prin secolul al IIl-lea in Roma (si care se presupune a fi Valentin cel care a intrat in istoria... iubiri). 
Imparatul Claudius al II-lea, constatand ca tinerii necasatoriti erau soldati mult mai eficienti decat cei cu neveste si familii,  a scos in afara legii casatoria pen­tru  tineri, gandind sa faca din barbatii necasatoriti o sursa de potentiali soldati. 
Preotul Valentin, considerand nedrept decretul inperial, l-a in­fruntat pe Claudius, continuand sa oficieze casatorii in secret pentru tinerii indra­gostiti. Cand fapta lui a fost descoperita, imparatul l-a condamnat la moarte. Si se spune ca ar fi murit martirizat in ziua de 14 Februarie!

Alte traditii spun ca Valentin ar fi fost omorat pentru incercarea de a-i fi ajutat pe crestitini sa scape din teribilele inchisorii romane, unde erau batuti si torturati.

In mai toate culturile, cu sau fara Sf. Valentin,  perioada din an care debuteaza la 15 februarie, este, din timpuri antice, una dedicata iubirii. Este socotita a fi vremea imperecherii pasarilor si a organizarii de sarbatori menite a facilita intalnirile intre tineri in vederea casatoriei!

 
Manuitorii gandurilor si slabiciunilor noastre, traind dupa principile unei lumi care nu mai are nimic sfant, ne imping azi sa facem juraminte si promisiuni sub obladuirea unui sfant! 
In aceasta ecuatie, iubirea se lasa subinteleasa iar Sfantul este complet dat uitarii!

Trebuie sa recunoastem ca omul este nefiabil! 
Promitem si, desi suntem capabili sa juram pe orice ca promisiunile noastre sunt sincere, le incalcam cu gratie!
Ne indragostim si ne juram credinta dar tradam ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat!

In Evanghelia zilei de astazi, pe langa sublima initiere  a Sfintei Euharistii, m-a frapat evocarea a doua momente dramatice: tradarea lui Iuda si anticiparea lepadarii lui Petru!
Iuda... este un subiect de controversa a exegetilor.
Petru... mai putin, dar tradarea lui ramane, cu toata convingerea lui ca el nu s-ar putea lepada niciodata de Mantuitorul!

Reflectia mea de astazi s-a materializat intr-o propozitie, devenita cliseu, dar izvorata din realitate:
NICIODATA SA NU SPUI "NICIODATA"!

Daca extindem, ajungem la rostul indemnului hristic de a nu-i judeca pe ceilalti caci, orice ai simti tu fata de celalalt, nu tu traiesti durerea lui, nu plangi lacrimile lui, nu oftezi oftatul lui - le ai pe ale tale si nu ai habar cum vei reactiona intr-o anume situatie, nici chiar cand esti indragostit de Hristos!

Ingaduita asadar fata de ceilalti! 

Iar Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s-a dus la arhierei ca să li-L dea pe Iisus. Şi, auzind ei, s-au bucurat şi au făgăduit să-i dea bani. Şi el căuta cum să-L dea lor, la timp potrivit. Iar în ziua cea dintâi a Azimilor, când jertfeau Paştile, ucenicii Lui L-au întrebat: Unde voieşti să gătim, ca să mănânci Paştile? Şi a trimis doi din ucenicii Lui, zicându-le: Mergeţi în cetate şi vă va întâmpina un om, ducând un urcior cu apă; mergeţi după el. Şi unde va intra, spuneţi stăpânului casei că Învăţătorul zice: Unde este odaia în care să mănânc Paştile împreună cu ucenicii Mei? Iar el vă va arăta un foişor mare aşternut gata. Acolo să pregătiţi pentru noi. Şi au ieşit ucenicii şi au venit în cetate şi au găsit aşa precum le-a spus şi au pregătit Paştile. 
Iar făcându-se seară, a venit cu cei doisprezece. Pe când şedeau la masă şi mâncau, Iisus a zis: Adevărat grăiesc vouă că unul dintre voi, care mănâncă împreună cu Mine, Mă va vinde. Ei au început să se întristeze şi să-I zică, unul câte unul: Nu cumva sunt eu? Iar El le-a zis: Unul dintre cei doisprezece, care întinge cu Mine în blid. Că Fiul Omului merge precum este scris despre El; dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul Omului. Bine era de omul acela dacă nu s-ar fi născut. Şi, mâncând ei, a luat Iisus pâine şi binecuvântând, a frânt şi le-a dat lor şi a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Şi luând paharul, mulţumind, le-a dat şi au băut din el toţi. Şi a zis lor: Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă. Adevărat grăiesc vouă că de acum nu voi mai bea din rodul viţei până în ziua aceea când îl voi bea nou în împărăţia lui Dumnezeu. Şi după ce au cântat cântări de laudă, au ieşit la Muntele Măslinilor. Şi le-a zis Iisus: Toţi vă veţi sminti, că scris este: "Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile". Dar după învierea Mea, voi merge mai înainte de voi în Galileea. Iar Petru I-a zis: Chiar dacă toţi se vor sminti întru Tine, totuşi eu nu. 
Şi i-a zis Iisus: Adevărat grăiesc ţie: Că tu astăzi, în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta de două ori cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine. El însă spunea mai stăruitor: Şi de-ar fi să mor cu Tine, nu Te voi tăgădui. Şi tot aşa ziceau toţi. 
Şi au venit la un loc al cărui nume este Ghetsimani, şi acolo a zis către ucenicii Săi: Şedeţi aici până ce Mă voi ruga. Şi a luat cu El pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan şi a început a Se tulbura şi a Se mâhni. Şi le-a zis lor: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneţi aici şi privegheaţi. Şi mergând puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi Se ruga, ca, de este cu putinţă, să treacă de la El ceasul (acesta). Şi zicea: Avva Părinte, toate sunt Ţie cu putinţă. Depărtează paharul acesta de la Mine. Dar nu ce voiesc Eu, ci ceea ce voieşti Tu. Şi a venit şi i-a găsit dormind şi a zis lui Petru: Simone, dormi? N-ai avut tărie ca să veghezi un ceas? Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul neputincios. Şi iarăşi mergând, s-a rugat, acelaşi cuvânt zicând. Şi iarăşi venind, i-a găsit dormind, căci ochii lor erau îngreuiaţi şi nu ştiau ce să-I răspundă. Şi a venit a treia oară şi le-a zis: Dormiţi de acum şi vă odihniţi! E gata! A sosit ceasul. Iată Fiul Omului este dat în mâinile păcătoşilor. Sculaţi-vă să mergem. Iată, cel ce M-a vândut s-a apropiat. Marcu 14, 10-42

luni, 13 februarie 2017

A STI SAU A NU STI


"Cine stie multe moare repede" spune un proverb romanesc. Nu cred ca inteleptii care l-au emis s-au gandit la faptul ca daca vrei sa traiesti mult trebuie sa fii incult, ci tocmai la zbuciumul pe care il produce cunoasterea unor adevaruri. Chinuitor este sa stii ca lumea te uraste, ca te tradeaza, ca te minte, dupa cum devastator este sa stii dinainte suferintele prin care vei trece! 
 
Este cunoscut faptul ca horoscopul zilei este mai citit decat Evanghelia zilei! Unii explica asta prin faptul ca horoscopul e scurt si e diferit iar Evangheliile
sunt dificile, alambicate si mereu aceleasi. EROARE! 
Cine are o colectie de ziare va fi uimit sa constate cat sunt de "aceleasi" propozitiile prezicatoare ale horoscoapelor. 
Textul Evangheliilor este intr-adevar reluat dar prin el aflam mereu altceva, ca un raspuns la gandul, starea sau speranta noastra!
 

Cine este credicios practicant stie ca Dumnezeu nu permite ca noi sa cautam aflarea viitorului.
De ce?

Poate pentru ca el, viitorul, este ceva ce depinde de prezent, de alegerile noastre spontane, de judecati instinctive, cu alte cuvinte, de libertatea cu care Dumnezeu ne-a inzestrat, chiar daca libertate poate inseamna inclusiv departarea de EL!

A cunoaste dinainte cursul vietii noastre poate aduce un blocaj al prezentului pentru un viitor incert si supus schimbarii. Caci gratie libertatii divine, omul isi poate schimba oricand asa-zisul destin!

Evanghelia de astazi vorbeste despre Intrarea Mantuitorului Hristos in Ierusalim. 

Episodul este arhi-cunoscut. Lumea Il aclama ca pe un personaj de vaza in timp ce El intra umil si trist, calarind... un manz!
Dar dincolo de aceasta imagine, zugravita si in icoane, putem observa o alta: aceea a unui Om  care, in acel moment de glorie, putem spune, STIE ca in cateva zile cei care il aclama ii vor cere moartea pe Cruce!

El stie pentru ca Dumnezeu i-a incredintat Planul Sau. 

Isus, ca om, desi este trist, se supune voii Domnului.
Mantuitorul ar fi putut schimba totul insa doar prin neascultare! 

Parintele N. Steinhart zicea ca atunci cand nu mai exista iesire, cand ai epuizat toate variantele de salvare nu-ti mai este frica de moarte. 
Eu am experimentat asta in noptea cutremurului din 1986 si experimentez zilnic, gandindu-ma la finalul bolii mele. 
Si totusi, cat timp te simti in mana lui Dumnezeu... spunand: "Fie Doamne dupa cum doresti Tu!" toate intra intr-un normal duhovnicesc care te ajuta sa mergi inainte.

Cand Dumnezeu ne-a impus sa nu incercam sa aflam viitorul nu a facut-o pentru ca ne-a vrut prosti ci pentru a fi luptatori intru inoirea si salvarea noastra, sperand mereu in bine si in mai bine, impotriva aparentelor dezamagitoare!


Şi când s-au apropiat de Ierusalim, la Betfaghe şi la Betania, lângă Muntele Măslinilor, a trimis pe doi dintre ucenicii Săi, şi le-a zis: Mergeţi în satul care este înaintea voastră şi, intrând în el, îndată veţi afla un mânz legat, pe care n-a şezut până acum nici un om. Dezlegaţi-l şi aduceţi-l. Iar de vă va zice cineva: De ce faceţi aceasta? Spuneţi că Domnul are trebuinţă de el şi îndată îl va trimite aici. Deci au mers şi au găsit mânzul legat la o poartă, afară la răspântie, şi l-au dezlegat. Şi unii din cei ce stăteau acolo, le-au zis: De ce dezlegaţi mânzul? Iar ei le-au spus precum le zisese Iisus, şi i-au lăsat. Şi au adus mânzul la Iisus şi şi-au pus hainele pe el şi Iisus a şezut pe el. Şi mulţi îşi aşterneau hainele pe cale, iar alţii aşterneau ramuri, pe care le tăiau de prin grădini. Iar cei ce mergeau înainte şi cei ce veneau pe urmă strigau, zicând: 

Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului! Binecuvântată este împărăţia ce vine a părintelui nostru David! Osana întru cei de sus! 
OŞi a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu şi, privind toate în jur şi vremea fiind spre seară, a ieşit spre Betania cu cei doisprezece. Marcu 11, 1

duminică, 12 februarie 2017

CONVINGEREA CA IUBIREA TATALUI CERESC ESTE FARA MARGINI

o etapa necesara pe drumul induhovnicirii


A treia duminica a Triodului ne propune spre meditatie pilda fiului risipitor, de fapt a fiilor nerecunoscatori  - caci unul risipeste ceea ce nu a adunat iar celalalt aduna fara sa stranga nimic!

Dincolo de dorinta de emancipare a unui fiu rebel, si ranchiuna fiului supus dar nemultumit ca nu a primit ceea ce nici macar nu a cerut, sta iubirea Tatalui, personaj ce intruchipeaza pe Dumnezeu.


Dumnezeu ne asteapta nu din momentul in care am decis sau am gandit sa ne intoarcem la El ci chiar din clipa in care am cazut in pacat, parasindu-L. 
El stie, sufera pentru neputinta noastra si asteapta indurereat sa ne venim in fire.
Cand reusitele pamantesti ne ametesc ca si cand caderile in abis ne deznadajduiesc, nu trebuie sa uitam ca iubirea Tatalui Ceresc este nemarginita si neconditionata, iar mana Lui este atat de puternica incat il poate feri de cadere si pe cel aflat pe culmi, dupa cum il poate ajuta  pe cel cazut sa iasa din adancul cel mai adanc!

Sigur, pilda are fatete multiple si exegetii pot gasi tot felul de mesaje inscrise in ea. 

Revenind la ale noastre, fiecare este fiul cuiva dupa cum poate fi si parintele si chiar fratele cuiva!
Cati din fii pot spune ca nu si-au mahnit parintii ? 
Cati parinti s-au abtinut sa-si judece copiii, le-au respectat dreptul la libertate, continuand sa-i stranga la piept chiar siatunci cand sunt neascultatori ?
Si pana la urma, cati frati pot spune ca s-au pus cu onestitate in locul celuilalt frate, fara sa-l judece si fara sa-si indurereze parintii acuzandu-i de partinitoare iubire?

Sunt si aceste idei niste provocari spirituale la care merita sa reflectam inainte de a intra in Sfantul si Marele Post!

sâmbătă, 11 februarie 2017

NU CONTEAZA CAT DAI CI CU CE SUFLET !

Cei care suntem crestini practicanti avem o responsabilitate sporita, gesturile si comportamentul nostru fiind o invitatie sau, dimpotriva, o retinere spre credinta pentru cei care se numesc crestini dar... nu au luat inca Calea Bisericii.

In evanghelia zilei de azi se vorbeste despre vaduva care da din putinul ei, un banut visteriei templului, darul celor bogati fiind cu mult mai neinsemnat decat al sau, comparativ cu valoarea reala a venitului!

Pe site-ul Patriarhiei, pr Paduraru da un citat din sf Ambrozie care zicea ca „Dispoziţia inimii dă valoarea darului. Ea singură dă preţul celor oferite”.
Adevarul este ca darul este "primit" la Dumnezeu numai daca el nu este dat spre fala sau spre mai stiu eu ce ganduri ascunse! pana la urma nu e vorba de valoare ci de sentimente! Si cei care suntem practicanti ar trebui sa stim ca  pentru orice gest vom da seama in fata lui Dumnezeu!



Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să se plimbe în haine lungi, care iubesc plecăciunile în pieţe şi scaunele cele dintâi în sinagogi şi locurile cele dintâi la ospeţe, mâncând casele văduvelor şi de ochii lumii rugându-se îndelung; aceştia vor lua mai mare osândă. Şi privind, a văzut pe cei bogaţi, aruncând darurile lor în vistieria templului. Şi a văzut şi pe o văduvă săracă, aruncând acolo doi bani. Şi a zis: Adevărat vă spun că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât toţi. Căci toţi aceştia din prisosul lor au aruncat la daruri, aceasta însă din sărăcia ei a aruncat tot ce avea pentru viaţă. 
Luca 20, 46-47 şi 21, 1-4

joi, 9 februarie 2017

EN GARDE!

Ca sa te construiesti duhovniceste, sa te poti apropia de Dumnezeu, este asadar nevoie de rabdare. Dar nu numai, caci orice neatentie, orice moment de "adormire" duhovniceasca, orice abatere din drum, ne da inapoi cu mult mai multi pasi decat cei facuti inainte! 
- Hai, lasa, ia si mananca, ca ai postit destul! iti zice unul.
- Vino cu noi, lasa, ca la biserica te tot duci! zice altul.

- Ce pacate ai tu? Doar n-ai omorat pe nimeni! te incurajaza altcineva.
Si tot asa, iti va slabi forta de a fi fidel si consecvent in credinta fata de Dumnezeu si de a reusi acest demers!
Precum spadasinul, e nevoie sa fim mereu  vigilenti in lupta, en garde, cum se spune, pregatiti sa ne luptam cu ispitele, veghind permanent ca nici un moment sa nu ne fie distrasa atentia de la scopul nostru, care este dobandirea celui mai de seama lucru din viata unui crestin.

Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi acea vreme. Este ca un om care a plecat în altă ţară şi, lăsându-şi casa, a dat puterea în mâna slugilor, dând fiecăruia lucrul lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze. Vegheaţi dar, că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşilor, sau dimineaţa. Ca nu cumva venind fără veste, să vă afle pe voi dormind. Iar ceea ce zic vouă, zic tuturor: Privegheaţi! Şi după două zile erau Paştile şi Azimile. Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-l prindă cu vicleşug, ca să-L omoare. Dar ziceau: Nu la sărbătoare, ca să nu fie tulburare în popor. Marcu 13, 31-37 şi 14, 1-2

luni, 6 februarie 2017

RABDARE...

Drumul duhovniciei nu poate fi parcurs fara rabdare!
Piedicile apar la tot pasul. E si asta un semn ca... esti pe drumul cel bun!

Stiu pe cineva care, dupa 1990, a tras lozul cel mare, cum se spune. A castigat bani multi, foarte multi. Si si-a dezvoltat o afacere prospera.
Odata, unul din partenerii sai de afaceri l-a invitat sa faca o vacanta in Israel. Ajuns acolo, a avut curiozitatea sa viziteze Locurile Sfinte. 
Si... click! 
Ceva s-a intamplat! O scanteie a primit acolo si... s-a intors acasa total schimbat. A devenit omul lui Dumnezeu.
Afacerile omului au inceput sa mearga prost, sotia lui s-a imbolnavit de cancer de san, fiul sau a suferit un accident de motocicleta. "Binevoitorii" au inceput sa-i rada in nas: 
- Pai bine, mai Gicule, ce face, ma, Dumnezeul tau? Unde este? 
Omul se intreba si el cateodata insa nu cu suparare.

Intr-o zi cineva i-a propus sa mearga la Sambata, la manastire, si sa vorbeasca cu parintele Teofil, care inca traia la vremea aceea. 
Si, dupa acea intalnire... omul nostru nu a mai avut nici o indoiala: ii trebuia rabdare caci parintele ii spusese ca  cel ce va răbda până la urmă, acela se va mântui.  
Si a avut rabdare si pana la urma, dupa niste ani de incercari... viata lui a intrat pe alt fagas, unul cu pace. 

Si-a vandut afacerea, sotia lui a reusit sa scape pana acum de boala cea rea si fiului sau i s-a brevetat o inventie pentru care a si castigat un premiu! El a avut rabdare, dragoste de Dumnezeu si credinciosie!

In general insa, din nefericire, ne cam pierdem rabdarea... 
Cat despre credinciosie... 

 
Luaţi seama la voi înşivă. Că vă vor da în adunări şi veţi fi bătuţi în sinagogi şi veţi sta înaintea conducătorilor şi a regilor, pentru Mine, spre mărturie lor. Ci mai întâi Evanghelia trebuie să se propovăduiască la toate neamurile. Iar când vă vor duce ca să vă predea, nu vă îngrijiţi dinainte ce veţi vorbi, ci să vorbiţi ceea ce se va da vouă în ceasul acela. Căci nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Sfânt. Şi va da frate pe frate la moarte şi tată pe copil şi copiii se vor răzvrăti împotriva părinţilor şi îi vor ucide. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până la urmă, acela se va mântui.
 

Marcu 13, 9-13

POCAINTA

Anul acesta Invierea Domnului o vom trai pe data de 16 aprilie! 
Asta inseamna ca Pastele se apropie! 

Anul liturgic este impartit in trei mari perioade: Octoihul, Triodul si Penticostarul. 
Triodul este una dintre aceste trei mari perioade. 

"Numită și perioada prepascală, Triodul precede perioada Penticostarului (opt săptămâni de la Paști) și urmează perioadei celei mai lungi, Octoihul. Timpul Triodului ține de la Duminica Vameșului și Fariseului și până în Sâmbăta Mare (înainte de Paști), în total 10 săptămâni care ne pregătesc și ne provoacă la o sinceră cercetare de sine și la un serios demers al întregii noastre ființe pentru întâlnirea și viețuirea cu și în Hristos cel răstignit și înviat." Ortodoxwiki

Practic, din Duminica Vamesului si a Fariseului  incepem pregatirea noastra duhovniceasca in vederea trairii bucuriei Invierii Mantuitorului Hristos!
Pentru cei care sunt crestini practicanti, nu mai este nici o surpriza succesiunea evangheliilor din timpul Triodului!  

Acestea vin sa marcheze punctele esentiale ale urcusului nostru duhovnicesc.
Prima etapa : pocainta

- "pilda aceasta ne insufla... cea mai de nadejde cale pentru a ne strapunge: nimicirea in noi insine a parerii de sine fariseice si inrada­cinarea in inima a tanguirii de pocainta a vamesului: „Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului! " Sf Teofan Zavoratul
  
Luca 18, 10-14
Zis-a Domnul pilda aceasta: Doi oameni s-au suit la templu ca să se roage: unul era fariseu și celălalt vameș. Fariseul, stând drept, așa se ruga în sine: Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, prea desfrânați, sau ca și acest vameș. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câștig. Iar vameșul, departe stând, nu voia nici ochii să-și ridice către cer, ci-și bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa decât acela. Fiindcă oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța.

miercuri, 1 februarie 2017

IUBIREA



MAI MARE DECAT ACEASTA NU ESTE ALTA PORUNCA


Şi apropiindu-se unul din cărturari, care îi auzise vorbind între ei şi, văzând că bine le-a răspuns, L-a întrebat: 

Care poruncă este întâia dintre toate? 
Iisus i-a răspuns că întâia este: „Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn”. Şi: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta”. Aceasta este cea dintâi poruncă. 
Iar a doua e aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Mai mare decât acestea nu este altă poruncă. 
Şi I-a zis cărturarul: Bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că unul este Dumnezeu şi nu este altul afară de El. Şi a-L iubi pe El din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul şi din toată puterea şi a iubi pe aproapele tău ca pe tine însuţi este mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele. 
Iar Iisus, văzându-l că a răspuns cu înţelepciune, i-a zis: Nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu. Şi nimeni nu mai îndrăznea să-L mai întrebe. Şi învăţând Iisus în templu, grăia zicând: Cum zic cărturarii că Hristos este Fiul lui David? Însuşi David a zis întru Duhul Sfânt: „Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmaşii tăi aşternut picioarelor Tale”. Deci însuşi David Îl numeşte pe El Domn; de unde dar este fiul lui? Şi mulţimea cea multă Îl asculta cu bucurie. 
Marcu 12, 28-37


DESPRE IUBIRE
- un interviu luat pr. Teofil Paraian -
  
 
 


Vorbind despre chintesenta virtutilor care este iubirea, arãtati-ne cum lucreazã ea în societate si, mai cu seamã, cum putem ajunge la o adevãratã iubire.
Iubirea determinã alte iubiri. Dumnezeu porunceste iubi-rea, Dumnezeu spune cã iubirea este porunca cea mai înaltã, deci ne angajeazã în iubire. Dacã Domnul Hristos a spus: "Întru aceasta vor cunoaste toti cã sunteti ucenicii Mei, dacã veti avea dragoste unii fatã de altii" (Ioan 13, 35) sau "Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sã vã iubiti unul pe altul" (Ioan 13, 34), înseamnã cã Domnul Hristos conteazã pe iubire la Judecata de Apoi. Vom fi întrebati atunci despre faptele iubirii pe care le-am fãcut sau pe care nu le-am fãcut. Fiecare dintre noi lucreazã cu capacitatea lui, cu puterea iubitoare pe care i-a dat-o Dumnezeu, cu iubirea la care a ajuns.
Iubirea trebuie salvatã, trebuie sã fie mântuitã, ca orice lucru pe care omul îl poate întrebuinta în bine sau în rãu, pentru cã "ce faci te si face", iar Sfântul Marcu Ascetul zice cã "Dacã nu faci binele pe care îl stii n-are rost sã cunosti alt bine" ca sã-l faci pe acela.
Fiecare lucrãm cu capacitatea noastrã si trebuie sã veghem asupra iubirii, pentru ca iubirea sã fie cum o vrea Dumnezeu, dupã poruncã, si sã determine alte iubiri din partea celor care rãspund iubirii noastre. Existã o emulatie în iubire, existã o angajare în iubire. Domnul Hristos l-a întrebat pe Sfântul Apostol Petru: "Mã iubesti tu mai mult decât acestia?" (Ioan 21, 15). Deci Domnul Hristos vrea chiar o emulatie în iubire, sã iubim cât putem noi mai mult, ca sã-i putem ajuta mai mult pe oameni.
Noi credem cã societatea se îmbunãtãteste prin îmbunãtãtirea oamenilor, iar dacã ne angajãm cu o iubire adevãratã, atunci înmultim iubirea noastrã si determinãm si înmultim iubirea altora. Este un fel de lucrare care se întrepãtrunde. Cei care sunt apropiati, se simt bine unii cu altii, simt datoria de a se angaja spre binele altora. Individul primeste de la societate sugestii în legãturã cu tot ceea ce este frumos, nu numai cu iubirea, iar în mãsura în care omul primeste sugestiile societãtii, se modeleazã prin acestea, ca si prin Evanghelie, care tine de societatea crestinã. În mãsura în care omul progreseazã în iubire, îi determinã si pe altii sã se angajeze la aceeasi lucrare, formând astfel un suvoi de iubire. Aceasta depinde de mãsura în care oamenii sunt preocupati de lucruri de felul acesta, pentru cã dacã nu esti preocupat, iubirea rãmâne o calitate si atâta tot.
Apoi, în ce priveste legãtura între crestini si societatea necrestinã, Sfântul Apostol Pavel, în Epistola cãtre Romani, are cuvântul: "Nu vã potriviti cu acest veac, ci sã vã schimbati prin înnoirea mintii" (Romani 12, 2). Domnul Hristos, vorbind despre învãtãtura crestinã, o aseamãnã cu aluatul de dospire care schimbã structura frãmântãturii în care se pune. Ni se recomandã o preocupare cât mai atentã si cât mai stãruitoare de îmbunãtãtire a fiecãruia dintre noi.
În ceea ce priveste viata cãlugãreascã într-o societate crestinã: monahismul este o societate a Bisericii, o asociatie de oameni care sunt preocupati mai mult de viata spiritualã, care au niste conditii speciale pentru o viatã de cercetare de sine, o viatã de îmbunãtãtire, o viatã de urmãrire a perfectiunii crestine. De aceea monahii sunt, sau ar trebui sã fie, modele pentru credin-ciosii nemonahi care sunt si ei binecuvântati de Dumnezeu.
Viata comunã este viata de familie, pe care Biserica o binecuvinteazã si pe care oamenii o trãiesc la mãsurile lor si prin care se realizeazã continuitatea neamului omenesc, deci si posibilitatea de a exista cãlugãrii. Cãlugãrii nu existã de la sine, ci existã prin familiile din care pornesc. Odatã ajunsi în con-ditiile pe care le au cãlugãrii si realizând lucruri care tin de o viatã sfântã, de o viatã în care iubirea îsi manifestã prezenta, cãlugãrii sunt un fel de ferment, un fel de aluat de dospire în raport cu societatea crestinã si poate si în raport cu societatea necrestinã, pentru cã oamenii, de obicei, se intereseazã si de o viatã care este diferitã de viata lor.
În ziua când am depus voturile monahale (împreunã cu încã doi candidati), mitropolitul de atunci a zis: "Voi, astãzi, ati propovãduit mai mult decât oricând în viata voastrã de pânã acum si ati dovedit lumii, credinciosilor care au fost de fatã, cã existã si un alt mod de vietuire decât viata comunã, a celor multi".
 
 

Pentru a rãmâne în sfera iubirii, as vrea sã facem referire putin la Emil Cioran care, într-una din lucrãrile lui, spune cam asa: "Între iubirea lui Hristos si iubirea comunã (cum o defineati dumneavoastrã), nu existã diferente". În"Lacrimi si sfinti", Emil Cioran vorbeste cam asa, eronat, evident: "Câti vor fi fost gelosi pe Iisus Hristos pe care sotiile lor Îl vor fi iubind sau câte sotii la rândul lor..." s.a.m.d.
V-as ruga sã evidentiati diferentele dintre iubirea fatã de celãlalt (între soti, între prieteni) si iubirea lui Dumnezeu, care este "un izvor care vuieste", si sã anulati diferentele.
În ceea ce priveste esenta iubirii, iubirea este aceeasi. Crestinismul nu a creat iubirea. Crestinismul a accentuat iubirea, a pus-o în valoare, a scos-o în evidentã. Crestinismul are rostul de a salva iubirea, de a o directiona, de a face din iubirea pãti-masã - iubire virtuoasã, iubire adevãratã.
Domnul Hristos a spus: "Cel ce iubeste pe tatã ori pe mamã mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeste pe fiu sau pe fiicã mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Si cel ce nu-si ia crucea si nu-Mi urmeazã Mie nu este vrednic de Mine" (Matei 10, 37-38).
Deci Domnul Hristos a avut în vedere posibilitatea de a se schimba calitatea iubirii, de a fi directionatã spre negativ iubirea, de aceea spune cã "cel ce iubeste pe tatã sau pe mamã mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine", în întelesul cã cel care nu tine seama se iubirea lui Hristos, renuntã la Hristos pentru a face ceea ce îsi doresc pãrintii lui. "Cel ce iubeste pe fiu sau pe fiicã mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine". Aceasta nu desfiinteazã iubirea fatã de copii, ci o accentueazã si o mentine într-o sferã deosebitã ce nu poate niciodatã sã fie nimicitã, umbritã sau înlãturatã nici mãcar partial, pentru cã Domnul Hristos mentine iubirea.
Eu am spus undeva cã mi-am programat toate prieteniile pentru vesnicie. De ce? Pentru cã, mai înainte de toate, n-are rost sã renunt la ceva pozitiv. În al doilea rând, când ele se realizeazã prin Hristos, rãmân în vesnicie.
Deci esenta iubirii e aceeasi si la crestini si la necrestini, dar diferentele sunt acestea, cã o iubire care este dupã poruncã si care nu face rãul, este o iubire statornicã prin faptul cã te mentine în legãturã cu Domnul Hristos. Întâi e Hristos si apoi sunt ceilalti oameni!
 

Pentru a evidentia limitele dintre iubire si falsa iubire, ar trebui sã vorbim despre bucurie sau, mai exact, despre iubirea care zideste, aducãtoare de bucurie si luminã.
Între învãtãturile Domnului nostru Iisus Hristos este si una care dã probleme multora, care este mai putin doritã de oameni dar care îsi are importanta si rostul ei. Este vorba despre iubirea fatã de dusmani. Întelegem cu totii iubirea fatã de prieteni, fatã de pãrinti, fatã de copii, întelegem cu totii cã ni se cere iubire fatã de oamenii care nu ne fac nici un rãu. Dorim cu totii sã se înmulteascã iubirea, am vrea sã fie cât mai multã iubire în lumea aceasta, chiar dacã nu contribuim noi destul sã se înmulteascã iubirea, chiar dacã nu întrebuintãm întreaga noastrã capacitate de iubire fireascã.
Toate acestea le întelegem direct si fãrã un efort oarecare, însã când ni se spune "Iubiti pe vrãjmasii vostri, binecuvântati pe cei ce vã blestemã, faceti bine celor ce vã urãsc si rugati-vã pentru cei ce vã vatãmã sau vã prigonesc" (Matei 5, 44), parcã stãm la îndoialã! Chiar dacã stim cã au fost oameni care au împlinit lucrurile acestea, de exemplu, Sfântul Arhidiacon Stefan, care s-a rugat pentru cei care îl ucideau cu pietre zicând: "Doamne, nu le socoti lor pãcatul acesta!" (Fapte 7, 60).
Ne pare bine cã Domnul Hristos a zis: "Pãrinte, iartã-le lor, cã nu stiu ce fac" (Luca 23, 34), cuvânt pe care l-a rostit fiind rãstignit pe Cruce, referindu-se la rãstignitorii Sãi; totusi, când ni se spune nouã sã facem asa, parcã avem ezitãri. Domnul Hristos vine cu o argumentare si zice: "Ca sã fiti fiii Tatãlui vostru Celui din ceruri, cã El face sã rãsarã soarele peste cei rãi si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti" (Matei 5, 45). Si în continuare: "Dacã iubiti numai pe cei ce vã iubesc, ce rãsplatã veti avea? Au nu fac si vamesii acelasi lucru?" (Matei 5, 46). Dacã faceti bine numai celor ce vã fac bine, ce rãsplatã puteti avea, cã doar si vamesii (categorie dispretuitã pe vremea aceea) fac acelasi lucru. "Fiti, dar, voi desãvârsiti precum Tatãl vostru Cel ceresc desãvârsit este" (Matei 5, 48). Domnul Hristos spune cuvintele acestea pentru a ne arãta cã numai asa putem sã fim fii ai Tatãlui nostru Celui din ceruri, care nu-si mãsoarã iubirea cu starea pe care o au oamenii spre care Îsi îndreaptã iubirea.
Eu cred, însã, cã atunci când Domnul Hristos a spus cuvântul "Iubiti pe vrãjmasii vostri", s-a gândit si la faptul cã iubirea este fericire. Nimeni nu este mai fericit decât acela care iubeste si se simte iubit. În orice caz, iubirea este aducãtoare de multumire, aducãtoare de fericire.
Când iubesti pe cineva, intri în sfera bucuriei, esti satisfã-cut de însusi faptul cã iubesti. Pentru cã Domnul Hristos stia si stie lucrul acesta, a rânduit si iubirea fatã de dusmani. Nu numai în întelesul cã dacã nu iubesti pe dusmani te pãgubesti sau în întelesul cã dacã îi iubesti nu rãsplãtesti rãul cu rãu, ci mai cu seamã în întelesul cã, iubind pe dusmani, ai încã un prilej sã te simti iubit, iubirea fiind aducãtoare de fericire, aducãtoare de bucurie.
În toatã Evanghelia întâlnim gândul cã Domnul Hristos ce-re oamenilor bucuria: "Bucurati-vã si vã veseliti cã plata voastrã multã este în ceruri" (Matei 5, 12); "Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea sã fie în voi si ca bucuria voastrã sã fie deplinã" (Ioan 15,11); "Iarãsi vã voi vedea si se va bucura inima voastrã si bucuria voastrã nimeni nu o va lua de la voi" (Ioan 16, 22). Mântuitorul a prezentat Împãrãtia lui Dumnezeu ca pe un prilej de ospãt, ca pe un prilej de bucurie: "Multi vor veni si vor sta la masã în Împãrãtia lui Dumnezeu cu Avraam, cu Isaac si cu Iacov"; "Bine, slugã bunã si credincioasã, peste putine ai fost credincioasã, peste multe te voi pune; intrã întru bucuria domnului tãu" (Matei 25, 23). Oamenii s-au bucurat de Domnul Hristos, de prezenta Lui, de atingerea de El. L-au auzit vorbin-du-le, îndemnându-i spre bucurie. Multimea uimitã si bucuroasã a alergat sã I se închine când Domnul Hristos a coborât din Muntele Schimbãrii la Fatã (cf. Marcu 9, 15).
Sfintii Apostoli au insistat si ei în învãtãturile lor si în scrierile lor pentru bucurie. Sfântul Apostol Pavel zice: "Bucurati-vã întru bucuria nãdejdii", cuvânt scris în Epistola cãtre Romani, sau "Bucurati-vã pururea întru Domnul. Si iarãsi zic: Bucurati-vã" (Filipeni 4, 4).
Toate acestea sunt îndemnuri la bucurie pentru cã Dumnezeu vrea ca toti oamenii sã intre în suvoiul de bucurie, iar iubirea este un temei de bucurie. Cu cât iubesti mai mult si pe mai multi, cu atât esti mai mult în sfera bucuriei. Asa cã nu se poate desprinde iubirea de bucurie, nici bucuria de iubire. Se conditioneazã una pe alta, se sustin. Bucuria sustine iubirea, iubirea sustine bucuria si acestea douã îl caracterizeazã pe crestinul cel bun, care se modeleazã dupã voia lui Dumnezeu.
   

O temã de permanentã actualitate este iubirea în rândul tinerilor. Aveti si o carte care s-a ocupat cu acest subiect. Aceastã iubire în rândul tinerilor este uneori denaturatã, de multe ori este întinatã, ajungându-se chiar la curvie. Care este sfatul Preacuviosiei voastre?
Mai întâi de toate as vrea sã spun cã pe când eram copil si auzeam vorbindu-se de iubire aveam impresia cã este un lucru interzis. Nu-mi aduc aminte ce gândeam în legãturã cu porunca de a iubi, dar când se vorbea despre tineri - cã se iubesc, aveam impresia cã este un lucru care nu trebuie sã se facã. Nu-mi aduc aminte la ce mã gândeam anume sau pânã unde mã gândeam cã duce iubirea, dar tin minte foarte bine cã aveam impresia cã iubirea este un lucru interzis, mai ales între tineri de sex opus.
În realitate nu este asa, pentru cã iubirea este o virtute, este un dar de la Dumnezeu, este ceea ce ne aseamãnã cu Dumnezeu. Dacã stim cum sã ne rânduim iubirea la tinerete si la bãtrânete, iubirea rãmâne o realitate salvatoare, o realitate mântuitoare.
Însã, pentru cã toate ale omului sunt la nivelul omului si pentru cã în iubirea curatã pot sã intre si lucruri neconforme cu curãtia, cu iubirea superioarã, trebuie sã avem în vedere niste lucruri. Mai întâi de toate, s-a ajuns la o întelegere gresitã a prieteniei. Odatã eram în fata unei fete care se numea Monica, si i-am zis:

  • Si eu am o prietenã pe care o cheamã Monica.
  • Nu se poate!
  • De ce sã nu se poatã?
  • Pentru cã dumneavoastrã sunteti cãlugãr si nu puteti avea prietene!
În realitate, asa cãlugãr cum sunt, pot avea prietene cât de multe, dacã prietenia este înteleasã cum trebuie înteleasã, fãrã implicatii de altã naturã, care astãzi sunt gândite în legãturã cu prietenia. Prietenia este un lucru sfânt. Prietenia este ceva din realitatea raiului adus aici, pe pãmânt. De ce n-am putea (cum zice Sfântul Apostol Pavel) avea o sorã cum au ceilalti apostoli, de ce n-as putea avea si eu o prietenã cum a avut sfântul Ioan Gurã de Aur? La mãsurile acelea, putem avea toti prietene, cât de multe! Când este vorba de implicatii care nu tin de prietenie, acelea nu tin nici de iubire!
Iubirea îi apropie pe oameni, dar nu-i angajeazã la lucruri care nu tin de prietenie, care pot aduce complicatii (si de cele mai multe ori aduc complicatii). Sunt putini prieteni care îsi con-tinuã prietenia în cãsãtorie. Sunt atâtia oameni care spun, si mai ales eu am posibilitatea sã aud spunând: "am avut un prieten si m-am certat cu el". Nu se poate! Cum sã te certi cu un prieten? Ori ai prieten si nu te certi niciodatã, ori zici cã ai prieten si te-ai certat cu el, dar asta înseamnã cã nu ai avut un prieten.
În ceea ce priveste iubirea între tineri, eu zic cã trebuie tinutã la mãsurile iubirii dintre frate si sorã. De obicei când ne gândim la o iubire curatã, la o iubire salvatã, ne gândim la iubirea dintre frati care se respectã ca fratii si se iubesc ca fratii. Când este vorba de o iubire care scade, care oferã ce nu trebuie sã ofere, sigur cã lucrurile se complicã! Iubirea scade, se întineazã si nu mai duce la ceea ce întelegem noi a fi bucurie, ci duce la niste lucruri care nu tin de prietenie, ci tin de cãsãtorie. Sunt lucruri care în cãsãtorie merg bine, dar în prietenie nu trebuie admise!
 

Totusi, sfatul final în vederea realizãrii acestor lucruri, care ar fi, vizându-L si pe Dumnezeu?
Dacã tii seama de Dumnezeu, stii ce ai de fãcut. Oamenii care fac altceva decât vrea Dumnezeu, de obicei nu tin seama de Dumnezeu! Pentru cei mai multi oameni, chiar dintre cei care se considerã credinciosi, Dumnezeu este mai mult o idee decât o realitate, mai mult o probabilitate decât ceva sigur. Ei nu se raporteazã la Dumnezeu.
Atunci când te raportezi la Dumnezeu, te întrebi: Ce-mi porunceste Dumnezeu, în cazul acesta? "Ce vrea Dumnezeu de la mine? Ce asteaptã Dumnezeu de la mine?" Dacã tii seama de Dumnezeu, lucrurile merg bine de la sine. Nu a zis Domnul Hristos: "Cel ce iubeste pe tatã ori pe mamã mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel iubeste pe fiu sau pe fiicã mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Si cel ce nu-si ia crucea si nu-Mi urmeazã Mie nu este vrednic de Mine"? Tocmai asta a vrut sã scoatã în evidentã, cã în mãsura în care tii seama de Dumnezeu, lucrurile decurg de la sine cum trebuie, iar când nu tii seama de Dumnezeu, atunci admiti lucruri pe care nu le binecuvinteazã Dumnezeu.
Pãrintii care-i lasã pe copiii lor în nerânduialã, în nelegiuire, pentru cã "sunt copiii lor" si... "lasã sã se distreze"... "c-asa-i bine"... "c-asa-i modern"..., aceia nu mai tin seama de Dumnezeu! Copiii care-si necãjesc pãrintii fãcând lucruri pe care pãrintii nu le vor, nu-si mai iubesc pãrintii, ci-si iubesc patimile si lucrurile la care n-ar avea dreptul pânã nu sunt în rânduialã cu viata, cu cãsãtoria. În cazul acesta, bineînteles cã Dumnezeu este absent din gândurile lor, din simtãmintele lor, si atunci lucrurile merg în afarã de Dumnezeu, iar Dumnezeu nu poate binecuvânta o astfel de viatã.
Când se tine seama de Dumnezeu, totul merge în legãturã cu Dumnezeu si în legãturã cu porunca lui Dumnezeu, iar viata nu suferã scãderi. În cazurile acestea, cu implicatii care nu tin de prietenie, de cele mai multe ori, oamenii nu-si lucreazã binele vesnic, ci un bine pãrut, un bine pe care îl admit ei pentru o vreme, apoi hai sã ne certãm cã n-am mai fost prieteni! Nu se poate! Când este vorba de Dumnezeu, lucrurile merg bine si bucuria este sigurã, pânã la sfârsitul vietii. O iubire care are scãderi si umbre poate fi ducãtoare la un fel de multumire vremelnicã, dupã care aduce nemultumiri.
 

O iubire desacralizatã poate fi recuperatã?Dacã da, cum?
O iubire desacralizatã poate fi recuperatã numai în mãsura în care cineva o recunoaste a fi desacralizatã. Dacã o socoteste normalã, "cã asa face toatã lumea" s.a.m.d, nu poate fi recuperatã. Se târãste la nivelul omului care se angajeazã la acea iubire desacralizatã, pentru cã toate ale omului sunt la mãsurile la care se gãseste omul.
Cred cã o iubire desacralizatã poate fi si ea salvatã asa cum poate fi salvat orice în viata omului, dar în mãsura în care omul recunoaste negativul din iubirea lui si se sileste, cu ajutorul lui Dumnezeu, sã-si reabiliteze iubirea. Deci întâi este gândul cã nu face bine când are o iubire pe care nu o vrea Dumnezeu asa.
Sunt necesare raportarea la porunca lui Dumnezeu, constiinta cã nu-i bine, dorinta de bine si rugãciunea cãtre Dumnezeu. Mântuirea nu ne-o dãm noi, ci ne-o dã Dumnezeu. Iubirea n-o schimbãm noi cu puterile noastre, ci o schimbã Dumnezeu în noi, în mãsura în care dorim sã fim schimbati de Dumnezeu de la rãu la bine.
 

Pãrinte Teofil, dati-ne un cuvânt de folos.
Sã salvãm si sã înmultim iubirea!