marți, 30 noiembrie 2021

SARBATOAREA SFANTULUI ANDREI


Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României; Sinaxar


Sfântul Apostol Andrei era din Betsaida, orăşel ce se afla pe malul lacului Ghenizaret, şi era fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Mântuitorului Hristos. Înainte de a fi Apostol al Domnului, Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. După Înălţarea Mântuitorului la cer şi după Cincizecime, Apostolii au tras la sorţi şi au mers în toată lumea pentru predicarea cuvântului Evangheliei. Atunci, Sfântului Andrei i-a căzut sorţul să meargă în Bitinia, la Bizanţ, în Tracia şi Macedonia, până la Dunăre şi Sciţia (adică Dobrogea de astăzi) şi până în Crimeea. Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat la Patras, lângă Corint, fiind răstignit cu capul în jos pe o cruce în forma literei X, căreia i s-a spus „Crucea Sfântului Andrei”. El este socotit Ocrotitorul României, întrucât a adus lumina Evangheliei lui Hristos pe teritoriul ţării noastre. În România, cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei a fost adus pentru prima dată în anul 1996, la Iaşi, prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Pentru a doua oară, capul Ocrotitorului României a fost adus la Bucureşti în anul 2011, iar cu prilejul sfinţirii Catedralei Naţionale, în data de 25 noiembrie 2018, Mitropolitul Hrisostom de Patra a adus la Bucureşti mâna dreaptă a Sfântului Apostol Andrei. 
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel mărturisea atunci că „cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei ne-a ajutat să gândim frumos la această catedrală, iar mâna Sfântului Apostol Andrei ne-a arătat mâna care a făcut catedrala, pentru că Sfântul Andrei a construit catedrala, folosindu-se de priceperea constructorilor şi a pictorilor. Deci, Sfântul Andrei ne ajută să gândim duhovniceşte şi să lucrăm duhovniceşte, să fim misionari în timpul nostru după modelul său din primul secol”.

Pr. Ştefan Sfarghie - 30 Noiembrie, 2021

luni, 29 noiembrie 2021

iONA - SEMNUL COBORARII IN IAD A MANTUITORULUI

„În vremea aceea, adunându-se mulțime de oameni, Iisus a început a zice: Neamul acesta este un neam viclean; cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul prorocului Iona. Căci precum a fost Iona un semn pentru niniviteni, așa va fi și Fiul Omului semn pentru acest neam. Regina de la miazăzi se va ridica la judecată cu bărbații neamului acestuia și-i va osândi, pentru că a venit de la marginile pământului ca să asculte înțelepciunea lui Solomon; și, iată, mai mult decât Solomon este aici. Bărbații din Ninive se vor ridica la judecată cu neamul acesta și-l vor osândi, pentru că s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; și, iată, mai mult decât Iona este aici. Nimeni, aprinzând făclie, nu o pune în loc ascuns, nici sub obroc, ci în sfeșnic, așa încât cei care intră să vadă lumina ei.” Luca 11: 29-33

Pericopa de azi se adreseaza celor care cer semne din cer, carora Iisus le spune ca nu au cum primi semn de vreme ce singurul semn se afla deja pe pământ!
Despre semnele cerute de poporul lui Israel lui Dumnezeu, de-a lungul istoriei sale, stim, fie si numai din auzite. 
Nevoia de semne ramasese asadar un soi de manifestare traditionala, prin care poporul ales isi revigora credinta la intervale istorice de timp.

Ascultarea și păstrarea Cuvântului (asemenea Sfintei Fecioare) face ca Dumnezeu sa se nasca în lume și în noi. Astfel cerul este pe pământ.

Doua lucruri ar trebui sa  ne reamintim si sa meditam un pic la ele:
- ce este semnul lui Iona
- povestea Reginei  de la miazazi 


Iona a fost unul dintre proorocii lui Israel care a primit sarcina de la Dumnezeu sa mearga in Ninive si sa anunte poporului asirian de acolo ca orasul lor avea sa fie distrus ca urmare a pacatelor locuitorilor. 
Iona insa nu face ce-i porunceste Dumnezeu si fuge cu o corabie in largul marii.  
O furtuna puternica e gata sa-i piarda pe cei aflati pe corabie, ceea ce il face pe Iona sa inteleaga ca atrasese mania lui Dumnezeu. Constient de pacatul sau, Ii cere Domnului sa-l abandoneze in apele marii pentru ca ceilalti aflati pe corabie sa nu fie sacrificati din pricina neascultarii sale.  
Si rugamintea ii este indeplinita.
Un peste urias il inghite insa si Iona ramane in burta acestuia 3 zile si 3 nopti, timp in care face rugaciuni de pocainta. Pestele il scuipa in final pe tarm si astfel scapat, prorocul Iona merge in Ninive sa implineasca porunca Domnului. 

Locuitorii orasului Ninive se inchinau la idoli si erau macinati de grele pacate insa vestea adusa de Iona, proaspat iesit din burta balenei si poate chiar transfigurat la chip, a  fost ascultata. Biblia mentioneaza astfel ca ei „au crezut în Dumnezeu, au ținut post și s-au îmbrăcat în sac” (Iona 3, 5)

Cum nimic nu este lipsit de rost in Planul lui Dumnezeu, intelegem - abia in vremea lui Iisus - ca scopul real al misiunii lui Iona  si a aventurii sale legate de sederea in burta pestelui a fost prefigurarea celor trei zile petrecute de Mantuitorul Hristos, de la rastignire la Inviere, prezicere a intoarcerii Mantuitorului din adancul iadului!

Regina de la Miazazi  este Regina din Saba, despre care aflam din Cartea a III. a a Regilor
"Regina din Saba însă, auzind de slava lui Solomon cea în numele Domnului, a venit să-i încerce înţelepciunea cu cuvinte greu de înţeles. Venind ea de la Ierusalim cu foarte mare bogăţie, cu cămile încărcate cu aromate, cu foarte mult aur şi pietre scumpe, a mers la Solomon şi s-a sfătuit cu el pentru tot ce avea ea pe inimă. Şi i-a dezlegat Solomon toate vorbele ei şi n-a fost vorbă adâncă pe care să n-o cunoască regele şi să nu i-o dezlege. Văzând deci Regina din Saba toată înţelepciunea lui Solomon (...) a zis regelui: Adevărat este ce am auzit eu în ţara mea de lucrurile tale şi de înţelepciunea ta. Însă eu nu credeam vorbele, până n-am venit şi n-am văzut cu ochii mei şi iată, nici pe jumătate nu mi se spusese; tu ai înţelepciune şi bogăţie mult mai mare decât am auzit eu. (...) Binecuvântat fie Domnul Dumnezeul tău Care a binevoit să te pună pe tronul lui Israel! Domnul, din dragostea cea veşnică a Lui către Israel, te-a pus rege să faci judecată şi dreptate. (...) Iar regele Solomon a dat Reginei din Saba tot ce a dorit şi a cerut, pe lângă ce i-a dăruit regele Solomon cu mâna lui. Şi s-a întors ea înapoi la ţara ei şi toate slugile ei.”

Despre ea pomeneste atat Coranul cat si multe alte povesti egiptene. Unii exegeti dau un  anume inteles Cantarii Cantarilor, considerand-o drept o carte marturisitoare a iubirii lui Solomon pentru aceasta misterioasa regina.

In interpretarea creştină a Vechiul Testament, intalnirea dintre inteleptul Solomon si Regina din Saba are insa valori istorice şi metaforice. 
Astfel vizita reginei intruchipeaza căsătoria metaforică a lui Hristos cu Biserica, Solomon este prefigurarea lui Messia, iar Regina din Saba reprezintă poporul care crede şi îl ascultă pe Messia. Castitatea Reginei din Saba este considerată a fi  o prearatare a Fecioarei Maria, iar cele trei daruri pe care le-ar fi adus cu ea – aur, mirodenii şi pietre preţioase – reprezintă darurile magilor – aur, smirnă şi tămâie - aduse pruncului Iisus.

Iata cateva repere la care putem medita, citind vorbele Mantuitorului luate azi din Evanghelia dupa Luca, cap. 11!

O zi binecuvantata tuturor!

duminică, 28 noiembrie 2021

DUMINICA DREGATORULUI BOGAT



În vremea aceea un om oarecare s-a apropiat de Iisus și L-a întrebat, ­zicând: Bunule Învățător, ce să fac ca să moș­tenesc viața de veci? ­Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numești bun? Nimeni nu este bun, decât Unul Dumnezeu. Știi poruncile: Să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta. Iar el a zis: ­Toate acestea le-am păzit din tinerețile mele. Auzind, Iisus i-a zis: Încă una îți lipsește: Vinde toate câte ai și le împarte săracilor, și vei avea comoară în ceruri; și vino de urmează Mie. 
Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. Și văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăția lui ­Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăția lui Dumnezeu. 
Zis-au cei ce ascultau: Și cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu.

In pasajul evanghelic al acestei duminici este vorba depre un dregator si o intrebare esentiala pe care acesta I-o pune Mantuitorului: "Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața de veci?"
Este o intrebare esentiala care denota decizia omului acestuia de a atinge punctul cel mai de sus al existentei sale!

Dialogul, pe care il regasim si la ceilalti sinoptici - Marcu 10, 17 - 27,  Matei 19:16-22, - este socotit  unul  de referinta pentru cei ce vor sa se retraga in manastire. 
Aceasta alegere de viata implica o completa detasare de cele  ale lumii si imbratisarea totala a unei existente in si cu Hristos, scopul final fiind dobandirea mantuirii personale.
Dealtfel telul vietii tuturor crestinilor - fie ei monahi sau nu - este mantuirea, pentru a putea primi darul viatii vesnice! 

Analizand dialogul dintre Mantuitorul si dregatorul interesat de conditiile pe care ar trebui sa le indeplineasca pentru a dobandi viata vesnica, gasim o seama de mesaje extrem de importante.

Din Ev. dupa Matei stim un amanunt important, acela ca dregatorul nostru era si... tanar!
Tanar si "dregator" insemna implicit bogat si respectat, dar nu oricum ci prin procura, adica prin mostenire de la parintii sai!

Aflat, asadar, in aceasta spirala ascendenta a mostenirii iata ca tanarul dregator se gandeste si la vesnicie si intreaba:
"Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața de veci?"
Tanar, bogat, instruit si respectat, iata, un om care isi mai doreste si vesnicia! 

Mantuitorul, pare iritat de apelativul "bun" considerand ca, numindu-L asa, Il ignora pe Dumnezeu, singurul Care este Bun!
    Apoi, Mantuitorul ii insira cateva porunci, imperios necesar  a fi respectate pentru a intra in imparatia lui Dumnezeu.
    Afirmatia dregatorului potrivit careia el respecta poruncile dintotdeauna, conform celorlalti sinoptici, Il imblanzeste pe Domnul (din evanghelia lui Marcu, de ex., aflam chiar ca Iisus a  privit spre el "cu dragoste"!)
    Numai ca respectarea formala a legilor lui Dumnezeu nu este ceea ce Iisus vrea de la noi
    In sarguinata implinirii normelor, putem scapa uneori esentialul! Si esentialul este iubirea pentru ceilalti! 
    Ravna noastra de ne mantui personal trebuie  sa treaca peste egoismul nostru si sa ne desavarseasca in iubire! 
    Iata, asadar, ca nu intamplator Mantuitorul ii aminteste dregatorului doar poruncile aflate in a doua parte a Decalogului, cele care privesc iubirea aproapelui, fara sa o numeasca explicit!

    Încă una îți lipsește - ii spune Iisus - Vinde toate câte ai și le împarte săracilor și vei avea comoară în ceruri; apoi vino de urmează Mie".
    La aceasta afirmatie, ni se spune ca tanarul s-a intristat. 
    As zice ca intristarea lui nu isi are cauza in faptul ca era bogat si tinea la bogatii (Scriptura ne spune dealtfel ca tanarul a urmat sfatul Mantuitorului si, in final, s-a numarat intre apostolii Lui!). Cele spuse de Iisus i-au aratat ca nu se putea califica la mantuire, desi el era convins ca are calitatile necesare si poate se si astepta sa fie laudat pentru performanta de a fi respectat din copilaria sa poruncile lui Dumnezeu!
    Chiar daca intre porunci nu e trecuta smerenia ca atare ea este totusi subanteleasa!
    Mantuitorul face atunci remarca : "Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăția lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăția lui Dumnezeu." 
    De ce sa fie putini bogatii care se mantuiesc?
    Pentru ca bogatia in sine poate deveni un obstacol in calea mantuirii, in masura in care ea il tine pe om legat de altceva decat de Dumnezeu! 
    Apoi, prin desfatarile ce decurg din ea, omul bogat este expus si
    impins spre pacat!
    Remarca privitoare la mantuire creat un moment de panica si de deruta in randul celor care ascultau! 
    Daca acela, care respecta legile, nu se poate mantui atunci "cine poate să se mântuiască"?
    Noi, in zbuciumul  cotidian,  ne pierdem. Ne zdrobim sa cerem de la Dumnezeu reusite lumesti cand, de fapt, ar trebui sa-I cerem doar putere si protectia Sa atat de necesara pentru a nu ne abate de la regulile Lui, de la acele norme care ne pot "califica" pentru a accede in Imparatia lui Dumnezeu!

    Caci cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu. 
    Si cuvintele acestea relativizeaza totul!

    Chiar daca ni se pare greu, aproape imposibil de sperat la mantuire...  nimic nu este pierdut.
    Mantuitorul nu ne lasa sa deznadajduimNici un efort al nostru, de a ne apropia de Dumnezeu spre a obtine mantuirea  nu este insa in zadar! 

    Totul conteaza si nimic nu va fi uitat! 

    Renuntare omului la tot ceea ce are poate fi solutia radicala, dar singura, pe care o prezintă Evanghelia după Luca. 
    Este vorba absolut despre tot ceea ce poate tine pe om legat de sine si de lumea aceasta, în dauna raportării lui la Dumnezeu. Omul nu trebuie sa se sprijine pe bogatie (Luca 12,15: Si a zis către ei: Vedeti si paziti-vă de toată lacomia, căci viata cuiva nu sta in prisosul avutiilor sale). 
    Nu trebuie nici macar sa se ingrijeasca de cele trebuincioase vietii pantesti, hrana si îmbracaminte, ci chiar si pentru acestea – pentru tot, prin urmare - trebuie sa nadajduiasca, cu credinta, că vor veni de la Dumnezeu. Singura preocupare este stradania de a trai in Imparatia lui Dumnezeu (Luca 12,31: Cautati mai intai imparatia Lui. Si toate acestea se vor adăuga vouă.)
    Este vorba, asadar, de o perspectiva eminamente teologică asupra vietii. 
    Renuntarea nu priveste deci numai bogatia ci tot ceea ce poate constitui pentru om o atractie care il tine legat, blocandu-l in aceasta lume si inchizandu-i perspectiva catre Imparatia lui Dumnezu!

    Amin

    vineri, 26 noiembrie 2021

    SFANTUL DUH SI DUHUL NECURAT


    „Zis-a Domnul: Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea; și cel ce nu adună cu Mine risipește. Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă căutând odihnă și, negăsind, zice: Mă voi întoarce la casa mea, de unde am ieșit. Și venind, o află măturată și împodobită. Atunci merge și ia cu el alte șapte du­huri, mai rele decât el și, intrând, locuiește acolo; și se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi.”

    A fi cu Iisus înseamnă să ai același stil de viață cu al Sau, inseamna sa fii ca El - care stă la masa cu păcătoșii, care e deschis tuturor, care-i recunoaște pe toți ca fiindu-I frați, care-și pune viața la dispoziția altora, care nu intră în jocurile de putere de niciun fel (nici religioase, nici politice)… 
    Asta înseamnă să fii cu Iisus și nu ceea ce ti se pare, inventezi ori  creei tu… și care-ti justifica actiunile.

    Este important să fim cu Iisus, ca si El. Dacă nu suntem cu El, suntem împotriva Lui si fiind impotriva Lui nu Lui ii facem rau ci noua, deviind, ratacind calea ! 
    Dacă nu traim in duhul Său – care e duhul iubirii și al vieții, al Tatălui care ne vrea fiii Lui și frați ai aproapelui nostru – suntem morți și aducem moarte.

    Pericopa de azi reda cuvintele Mantuitorului care ne spun  ca atunci
    Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă căutând odihnă și, negăsind, zice: Mă voi întoarce la casa mea, de unde am ieșit. Și venind, o află măturată și împodobită. Atunci merge și ia cu el alte șapte duhuri, mai rele decât el, și, intrând, locuiește acolo; și se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi.

    Mesajul ne priveste si pe noi care, prin botez, am fost eliberati de sub puterea raului. 
    Trebuie sa intelegem ca Botezul nu este decat inceputul caci abia când raul a ieșit… începe lupta noastra personala cu el! 
    Până când duhul răului se afla in om, nu există nici o luptă, caci omul face voia duhului!
    Pot striga in gura mare ca fac totul in numele lui Hristos, fiind dominata de acest duh, devin implicit instrumentul său si exemplul Mantuitorului, pe care trebuie sa-l urmez, se va pierde intre dorintele mele straine de El!
    Diavolul poate vorbi ca Hristos și în numele lui Hristos, dar nu face nimic ca El! Si orice facem noi si nu face Iisus... nu este decat o actiune a diavolului!
    Diavolul vorbește în numele lui Dumnezeu, dar nu are in el Duhul lui Dumnezeu!

    Asadar duhul cel rău care iese din om umblă prin locuri fără de apă, căutând odihna pe care insa nu o găsește. 
    Apa, în creație, este chip al Duhului Sfânt, o icoana a lucrării Duhului Sfânt. Duhul Sfânt este viața lumii. El vindecă, curățește, sfințește… Unde este apă este si viață si acolo unde este viață este Duhul Sfânt. Apa este transparenta precum nevăzut este Duhul.
    Apa este în tot… intocmai Duhului Sfant, prezent in tot si in toate prin energiile necreate!

    In Sfânta Scriptură  apa a dat viață dar si prin apa a venit si pedeapsa, în vederea unei renașteri a omului.

    Stim ca, ma început, tot pământul era plin de apă, iar Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra apelor. (Facere 1, 2)!
    Al doilea verset al Sfintei Scripturi pune apa în legătură directă cu Duhul Sfânt!
    De aceea diavolii umbla in locuri fara de apă, căci acolo unde nu este apă nu este nici Duhul Sfânt,  iar diavolul se teme și fuge de Duhul lui Dumnezeu!

    Potopul lui Noe a fost cea mai mare pedeapsă dată de Dumnezeu oamenilor; care nu mai ascultau de nimeni și nimic.
    Natura omului este insa asa de inclinata spre pacat incat fara pedepse nici nu poate exista! Exemplul ni-l dau chiar copiii lui Noe care, desi au trait timpul unei astfel de lectii, cum a fost potopul universal, totusi au recazut in pacat!

    Potopul lui Noe nu a fost insa doar o pedeapsă, ci si o naștere din nou a lumii căci, așa cum la inceput lumea s-a făcut din apă, și a doua oara tot din apa - cea care acoperea toți munții pământului - a ieșit la suprafață noua si primenita.
    Geografia planetei, după potopul lui Noe, s-a schimbat mult...

    Sfântul Ioan Botezătorul aduce botezul cu apa spre pocainta!
    Dar dupa Ioan vine Domnul Hristos care botează nu numai cu apă ci și cu Duhul Sfânt.
    Botezul lui HRISTOS este cea de-a III.a naștere a lumii - dupa facerea lumii si potopul lui Noe!
    Prin botez noi murim pentru a invia cu Hristos!

    Dar Botezul este doar inceputul indumnezeirii omului, lucrarea enorma, finala, a lui Dumnezeu!
    Lenea noastra duhovniceasca produce insa o fisura in relatia cu Dumnezeu si... asta il atrage imediat pe diavol care gaseste terenul pregatit spre a-l departa pe om de Dumnezeu!

    Daca esti botezat dar  judeci, detesti, nu iubesti si nu ierti, crezi ce vrei tu despre oameni si Dumnezeu - nu esti decat prada diavolilor! 
    Acesta este mesajul ascuns in aceste versete!

    Abia atunci când suntem eliberați de duhul necurat începe lupta noastra împotriva lui, pentru că el nu se lasa alungat ci vrea să se întoarcă, vrea să continue sa ne stapaneasca. 
    Ori de cate ori vom incerca să facem binele, vom trai implicit si experienta impotrivirii acestui duh!
    Tocmai când vrem să-I slujim Domnului iata ca începe lupta cu răul. 

    Duhul necurat asadar, cand a ieșit din om, umblă peste tot, caută odihnă, dar nu o află, și-și propune să se întoarcă de unde a ieșit… dar nu vine singur, ci ia cu sine inca șapte draci, mai răi decât el. Cu alte cuvinte, ispitele devin mai mari, mai puternice. Noi trebuie să fim atenți și să ne agatam de credință permanent. „Satana umblă ca un leu și-și caută prada”.1Pt. 5,8:

    Deci lucrurile nu sunt simple: suntem botezati, mergem Duminica la Biserica și totul merge bine… De fapt, tocmai cand devenim "practicanti", întâlnim dificultăț mult mai mari 
    pentru că acum
     începem să urcăm, tindem spre un alt nivel cautandu-L pe Dumnezeu…si dracului nu-i place deloc unirea noastra cu Domnul!
    Când începem să fim cu adevarat cu Iisus,  ne dăm seama că așa cum El a fost ispitit până la capăt, până la cruce, așa se întâmplă și cu noi.
    Creștinul devine un luptător in razboiul nevazut! 

    Este posibil ca un credincios să facă relele cele mai mari, cu bune intenții, în numele lui Dumnezeu, ajutat insa de duhul sub care a trait inainte sa-I urmeze lui Iisus, intarit acum de ajutorul altor șapte draci mult mai subtili, mai perversi… 
    Sa nu ne lasam inselati - dracul ispitește mereu în scop bun… Să ne amintim cu ce a fost ispitit Iisus!

    Singurul nostru model de viata ramane Hristos!

    joi, 25 noiembrie 2021

    DEZBINAREA NOASTRA



    De 2000 de ani oamenii citesc si tot nu le vine a crede ca Adevarul este scris in Cartea Sfanta!

    Azi lumea traieste dezbinare, asa cum dezbinare a fost mereu inaintea tuturor marilor tragedii care au zguduit-o de-a lungul istoriei. 
    Insa tot ce se petrece la scara mondiala exista, in mic, la nivelul relatiilor intre oameni. Orgoliile, ura, invidia, judecatile nepermise, pacatele firii si ale mintii, toate ne devoreaza, ne duc spre dezbinare si nu spre unire! 
    In unire si in dragoste suntem puternici! Acesta este motivul pentru care ispita dezbinarii ne sta ca oferta inainte! 
    Deaceea sansa omenirii sta in schimbarea fiecarui individ, prin urmarea cuvantului lui Dumnezeu!
      
    Cineva nebotezat mi-a spus odata ca el nu are nevoie de Dumnezeu ca sa fie bun. Si el este un om bun. Nu pot judeca eu daca astfel se va mantui sau nu, caci asta este decizia Domnului. 
    Dar bun nu inseamna neaparat perfect si nepatat, 24 de ore din 24! Gresim si fara sa stim, ucidem adesea cu cuvantul, judecam fara sa avem acest drept, credem in zvonuri, detestam gratuit persoane pe care nici nu le cunoastem si asta uneori doar pentru ca au alta culoare de piele sau alta origine, ori necunoscuti de pe FB; mintim - fie si numai prin omisiune; ne simtim indreptatiti sa avem, sa fim, sa pretindem!
    Omul este insa sortit greselii si deci pacatului! 
    Pentru ratacirile astea ale noastre avem nevoie de El, ca sa tinem calea cea dreapta, ca sa constientizam fiecare pas gresit, fiecare judecata pripita, fiecare eroare, fiecare clipa in care nu stim sau nu putem sa ne smerim! 
    Hristos este oglinda in care ne vedem asa cum suntem!

    Exista derapaje si in randul crestinilor, demonul extremelor dezbinand Biserica insasi!
    In Cartea Sfanta gasim raspuns la toate! Totul e sa nu scoatem cuvantul din context - precum sectele ce au impanzit lumea.

    Şi a scos un demon, şi acela era mut. Şi când a ieşit demonul, mutul a vorbit, iar mulţimile s-au minunat. Iar unii dintre ei au zis: Cu Beelzebul, căpetenia demonilor, scoate pe demoni. Iar alţii, ispitindu-L, cereau de la El semn din cer. Dar El, cunoscând gândurile lor, le-a zis:  

    Orice împărăţie, dezbinându-se în sine, se pustieşte şi casă peste casă cade. Şi dacă satana s-a dezbinat în sine, cum va mai sta împărăţia lui?  
    Fiindcă ziceţi că Eu scot pe demoni cu Beelzebul. Iar dacă Eu scot demonii cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot? De aceea ei vă vor fi judecători. Iar dacă Eu, cu degetul lui Dumnezeu, scot pe demoni iată a ajuns la voi împărăţia lui Dumnezeu. Când cel tare şi înarmat fiind îşi păzeşte curtea, avuţiile lui sunt în pace. Dar când unul mai tare decât el vine asupra lui şi-l înfrânge, îi ia toate armele pe care se bizuia, iar prăzile de la el le împarte. 
    Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cel ce nu adună cu Mine risipeşte. 
    Luca 11, 14-23

    miercuri, 24 noiembrie 2021

    CERERILE NOASTRE...


    Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia; și cel care caută găsește; și celui care bate i se va deschide. Și care tată dintre voi, dacă îi va cere fiul pâine, oare îi va da piatră? Sau dacă îi va cere pește, oare îi va da, în loc de pește, șarpe? Sau dacă-i va cere un ou, îi va da scorpie? Deci dacă voi, răi fiind, știți să dați fiilor voștri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care Îl cer de la El!” Luca 11: 9 - 13

    Fragmentul, extras din Evanghelia dupa Luca, vine sa ne explice felul in care trebuie sa ne rugam, felul nostru de a-I cere Domnului cele ce ne lipsesc, cele de care avem nevoie!
    Pentru asta trebuie sa stim ce ne lipseste! Trebuie sa intelegem ca tot ceea ce ne lipseste este Dumnezeu - adica iubirea, fericirea... viata!
     
    Toti poate am trait sentimentul ca, rugandu-ne, El nu ne aude...
    Asta face parte din experienta rugaciunii!
    Cu siguranta este important ca uneori Dumnezeu sa ramana surd la cererile noastre! Pentru ca sa nu incetam sa ne rugăm ci să insistăm!

    Daca El ne-ar da imediat lucrurile pe care noi I le cerem, ar fi un dezastru! Dumnezeu nu este un distribuitor de daruri dorite!
    Noi, de cele mai multe ori, ne dorim lucruri, deci lumea pieritoare!
    Cererile noastre trebuie sa fie intru restaurarea noastra! 
    Dumnezeu pentru asta vrea să-L cautam pe El… și nu darurile Sale!
    El vrea să insistăm în rugăciune caci vrea să se dăruiască pe Sine! 
    Rugaciunea este oglinda sufletului si a mintii noastre! Ceea ce cerem si felul in care cerem arata ce anume intelegem noi ca ne este de trebuinta.
    Cel care stie ce sa ceara si cum sa ceara este mereu rasplatit implinindu-i-se dorinta!

    De aceea, ca sa Il cunosti pe Dumnezeu, este esential sa-ti doresti 
    sa-L stii, sa-L afli!
    Dumnezeu nu ne hartuieste sa-L iubim ci asteapta sa ajungem sa intelegem ca-L dorim si dorindu-L, ni se face vazut, simtit si astfel Il descoperim ! Cine are nevoie de o iubire din interes? 
    Rugăciunea este starea de comuniune a iubirii! 

    In relatia cu Dumnezeu, rugaciunea este esentiala - ea fiind mai curand o forma de dialog decat un mod exclusiv de a ne expune nevoile! In cererile noastre catre Dumnezeu se vede stadiul duhovniciei noastre. 
    Stim oare sa ne rugam, stim ce si cum sa-I cerem? 
    Raspunsul vine odata cu cresterea noastra spirituala!

    Intelegerea rugăciunii are nevoie de timp. Timpul inseamna viață. Rugăciunea e locul în care Dumnezeu ni se deschide pentru ca noi să ne deschidem față de El. 

    Textul dealtfel nu pune accent pe cererile și nemulțumirile noastre, ci ne ajută să înțelegem că greșeala noastră este tocmai aceea de a-I cere Domnului lucruri, în loc să-L cerem pe El!

    marți, 23 noiembrie 2021

    RUGACIUNEA DOMNEASCA


    Cautand talcuirea rugaciunii Tatal Nostru  facuta de Sf Ioan Gura de Aur, am dat peste un blog dedicat in intregime rugaciunii domnesti!
    Accesand asadar link-ul:
      https://rugaciuneatatalnostru.wordpress.com/ - din care am extras un mic fragment - se poate gasi talcuirea acestei rugaciuni, vers cu vers, in patru variante: 
    • cea a Sfântului Ioan Gură de Aur – stâlp al Bisericii Ortodoxe 
    • a Sfântului Nicolae Velimirovici – unul dintre cei mai mari predicatori ai lumii - 
    • a lui Olivier Clement – un mare teolog al Bisericii Ortodoxe din secolul XX
    • si a IPS Bartolomeu Anania – indragit ierarh român 
    Ma gandesc ca nimic nu poate multumi mai mult pe cel care isi doreste sa cunoasca sensurile teologice ale singurei rugaciuni lasate noua de Dumnezeu, asa ca am asezat aici sursa! 

    Rugaciunea merita cu adevarat o talcuire amanuntita  si docta pentru ca, spusa prea des, ea ar putea sa isi piarda intelesurile ei profunde cu valoare de conectare suprema cu Dumnezeu.

    "Rugăciunea “Tatăl nostru” este singura rugăciune pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu în mod direct, rostită chiar de gura Sa cea sfântă, toate celelalte rugăciuni ale Bisericii fiind insuflate de Duhul Sfânt dar trecute prin inima, mintea și gura oamenilor. Tocmai de aceea această rugăciune este considerată mai deosebită decât toate celelalte, este dacă vreți: rugăciunea rugăciunilor, conținând în ea însăși bogăție de înțelesuri.
    Este rugăciunea pe care Sfinții Părinți ne recomandă s-o spunem seara în fața icoanei, dimineața, înainte și după masă, în timpul zilei și oricând avem nevoie de ajutorul Domnului. Această rugăciune este nelipsită din cultul Bisericii Ortodoxe, neexistând slujbă care să n-o conțină, rugăciunea “Tatăl nostru” făcând parte din rugăciunile începătoare. Rugăciunea această minunată o rostim noi, toți creștinii botezați, la Sfânta Liturghie, înainte e a ne împărtăși, ca semn de împăcare a tuturor între noi și a tuturor cu Dumnezeu."

    „În vremea aceea, fiind Iisus într-un loc și rugându-se, când a încetat, unul dintre ucenicii Săi a zis către Dânsul: Doamne, învață-ne să ne rugăm, cum a învățat și Ioan pe ucenicii lui. Atunci Iisus le-a zis: când vă rugați să ziceți: Tatăl nostru, care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău. Vie împărăția Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă, dă-ne-o nouă în fiecare zi. Și ne iartă nouă păcatele noastre, precum și noi iertăm tuturor celor care ne greșesc nouă. Și nu ne duce pe noi în ispită; ci ne izbăvește de cel rău. Apoi a zis către ei: Dacă cineva dintre voi va avea un prieten și se duce la el în miezul nopții și-i va spune: prietene, dă-mi împrumut trei pâini, căci a venit de la drum un prieten la mine și n-am ce să-i pun înainte; iar cel dinăuntru va răspunde: nu mă da de osteneală!, acum ușa este încuiată și copiii mei sunt în așternut cu mine; nu pot să mă scol să-ți dau. Zic vouă: chiar de nu s-ar scula să-i dea în puterea prieteniei, tot are să se scoale, silit de îndrăzneala lui, și-i va da cât îi trebuie. Drept aceea vă spun vouă: cereți și se va da vouă; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Pentru că oricine cere va lua; și cine caută va găsi; și celui care bate, i se va deschide.Luca 11: 1-11

    luni, 22 noiembrie 2021

    CUM IL CUNOASTEM PE DUMNEZEU?



    Desi constituie principala preocupare spirituala a credinciosilor, cunoasterea lui Dumnezeu nu se poate nicidecum defini asa cum o facem cu tot ce ne inconjoara! 
    Caci Dumnezeu, este «inaltimea desavarsirilor celor nespuse si adancul tainelor celor neurmate » cum sta scris in Acatistul Preasfintei Treimi.

    „Zis-a Domnul: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte cine este Fiul, decât numai Tatăl, şi cine este Tatăl, decât numai Fiul şi cel căruia voieşte Fiul să-i descopere. 
    Atunci, întorcându-se către ucenici, de o parte, a zis: Fericiţi sunt ochii care văd cele ce vedeţi voi! Căci zic vouă: Mulţi proroci şi regi au voit să vadă ceea ce vedeţi voi, dar n-au văzut, şi să audă ceea ce auziţi voi, şi n-au auzit.” Luca 10: 22-24

    Din punct de vedere religios, desi se spune ca « Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu» (Ioan 1, 18]), si "nimeni nu cunoaşte cine este Fiul, decât numai Tatăl, şi cine este Tatăl, decât numai Fiul şi cel căruia voieşte Fiul să-i descopere. (Luca 10: 22), cunoasterea lui Dumnezeu am putea-o defini ca fiind perceperea spirituala a adevarului dumnezeiesc, descoperit prin intruparea lui Hristos, Fiul Sau!

    In demersul oamenilor de a-L cunoaste pe Dumnezeu; au aparut, inevitabil, pietre de potignire, uneori greseli, confuzii, caci fiinta Lui este de necuprins cu mintea.
    Ratiunea umana isi are limitele ei, recunoscute si acceptate de religie, ca si de stiinta, omul fiind capabil sa-si utilizeze numai a zecea parte din capacitatea intelectuala cu care a fost inzestrat de catre creator.

    Unii oameni Il cauta o viata, pierzandu-se in fundaturi
    «logice», altii Il gasesc si fara sa vrea, prin voia Lui !
    Unii Il cauta in cuvinte, ratacindu-se, altii  Il simt pur si simplu fara sa exploreze voit! Aceasta ramane, incontestabil, o taina!

    Stiindu-ne mistuiti de dor, Dumnezeu, in marinimia Sa, ni L-a trimis pe Hristos, Fiul Sau, ca Dumnezeu intrupat, Dumnezeu adevarat si om adevarat, spre domolirea nevoii noastre de EL!

    A cauta printre cele ale teologiei, spre descoperirea Acestui mister, este totusi o provocare deosebita pentru un crestin! Istoria lui Hristos, ca persoana, nu este simpla.

    Nasterea Fiului din Fecioara a schimbat randuiala, istoria lumii de pana atunci. Timpul s-a impartit in: inainte si dupa Hristos!
    Venirea lui Hristos este un moment crucial pentru intreaga umanitate. El a venit in lume atunci cand lumea a fost in stare sa-L primeasca.

    "Hristos nu este unul dintre cei multi, nu este unul oarecare, ci Fiul lui Dumnezeu. Prin persoana Sa ne-a venit mantuirea, promisa tuturor neamurilor » spune Sf Ambrozie!

    Iisus este Mantuitorul lumii, este acea taina ascunsa inca cu veacuri inainte de Intruparea Sa, in care se afla toata plinatatea
     mantuirii, caci prin moarte, Inviere si Inaltarea la Cer s-au impacat toate lucrurile, cele de pe pamant cu cele din cer!
    Cel ce crede fierbinte, mis­tuit de dorul după Dum­ne­zeu, poate vedea, prin Hristos, cum Cerul a coborat pe pamant si are accesul la aflarea caii prin care se ajunge de pe pamant la Cer!

    Iisus Hristos, Cuvantul lui Dumnezeu Intrupat, este persoana divino-umana care a schimbat nu doar istoria, ci mai ales omul. 
    Dincolo de orice, El este iubire, jertfa, iertare si speranta. E jertfirea din iubire, este iertarea dupa care strigam, este speranta care da sens existentei! Hristos ne usureaza dorul de Dumnezeu si ne invata cum sa-L ajungem. El ne rascumpara!
    Des­co­pe­ri­rea dum­ne­ze­iască ne este in acest fel ingaduita.

    Am fost facuti de Dumnezeu dupa „chipul si asemanarea Sa” şi, prin aceasta am primit si dreptul de a-L putea descoperi spre transformarea noastra!
    Dumnezeu ne-a pretuit pana intr-atat incat, cunoscandu-ne neputinta de a-I privi Slava, ni S-a descoperit pe deplin prin întru­pa­rea Fiului Sau. 
    Astfel orice cre­din­cio­s I-a putut primi si I-a putut intelege mesajul !
    Prin Fiul ne identificam noi suferinta carnii si totodata ne gasim si puterea spirituala de a ne ridica dincolo de limitarea in timp.

    Cunoasterea autentetica de Dumnezeu se savarseste in Biserica, prin deplinatatea harului care salasluieste in ea, Biserica fiind un organism bivalent - divin si uman deopotriva – caci in ea se gaseste atat trupul dumnezeiesc cat si cel omenesc ale lui Hristos - un organism ale cărui mădulare sunt tinute laolalta de Duhul Sfânt, prezent în toţi membrii Bisericii, indiferent de nivelul de asceza al acestora. 
    In Biserica sunt si pacatosi si sfinţi si doar Domnul stie cum lucreaza Duhul in fiecare!

    Sf. Apostol Pavel spune:"El (Hristos) este capul trupului, al Bisericii. El este începutul, întâiul născut dintre cei morţi, pentru ca El să aibă primul loc în toate lucrurile." (Coloseni 1,18.).

    In Biserica Il intalnim pe Dumnezeu [« Cel ce M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal » (Ioan 14, 9)], prin Domnul nostru Iisus Hristos , Cel ce se afla pe Sfantul Disc și in Sfantul Potir, în Sfanta Impartasanie, jertfindu-Se necontenit ! 
    Impartasindu-ne din Hristos, avem acces la Lumina cea adevarata,
    caci Iisus este « lumina lumii » (Ioan 8,12; 1, 9) si, astfel,  Adevarul ni se infatisaza in toata splendoarea Lui !
    In astfel de imprejurari are loc prefacerea fiintei noastre, care devine apta s
    a sesizeze reali­tatile de dincolo de lume si sa afle sensul lor.

    Trairea in Hristos ne face sufletul mai sensibil, capabil sa simta prezenta lui Dumnezeu in preajma, sa-I auda chemarea la rugaciune, sa primeasca Duhul Sfant.
    Prin Hristos incolteste in noi iubirea in forma ei desavarsita si o tot mai mare dorinta a-L cauta pe Tatal spre a ne odihni in bratele Sale !

    «Că ne-ai făcut spre a Te căuta şi neli­ni­s­tit este sufle­tul nos­tru pâna nu se va odihni întru Tine».(Fericitul Augustin)

    « Cel care examineaza mai adanc lucrurile va spune ca exista, dupa Scriptura, un anume simt dumnezeiesc pe care numai cei fericiti stiu sa-l dobandeasca, ale carei specii au o vedere in stare sa contemple obiecte superioare corpului, de pilda serafimii si heruvimii; un auz capabil sa prinda glasurile ce n-au nici o realitate in acest aer; un gust in stare sa savureze painea vie ce coboara din cer si da viata lumii; un miros care simte miresme cum e aceea a lui Hristos inaintea lui Dumnezeu; un pipait ca acela despre care Iona zice ca a pipait cu mainile lui Cuvantul vietii" (Origen)

    duminică, 21 noiembrie 2021

    PILDA BOGATULUI CARUIA I-A RODIT TARINA

     

    Luca 12, 16-21

    Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belşug țarina. Și el cugeta în sine, ­zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Și a zis: Aceasta voi face: Voi strica ­hambarele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo toate roadele mele și bunătățile mele; și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te. Însă Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori pentru sine însuși și nu se îmbogățește în Dumnezeu.


    vineri, 19 noiembrie 2021

    70 AU FOST TRIMISI LA PROPOVADUIRE



    „În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei:
    Secerișul este mult, dar lucrătorii sunt puțini; rugați, deci, pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său. 
    Mergeți! Iată, Eu vă trimit ca pe niște miei în mijlocul lupilor. Nu purtați pungă, nici traistă, nici încălțăminte; și pe nimeni să nu salutați pe cale. 
    Iar în orice casă veți intra, întâi ziceți: Pace casei acesteia! 
    Și de va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste el, iar de nu, se va întoarce la voi. 
    Și în această casă rămâneți, mâncând și bând cele ce vă vor da, căci vrednic este lucrătorul de plata sa. 
    Nu vă mutați din casă în casă. 
    Și în orice cetate veți intra și vă vor primi, mâncați cele ce vă vor pune înainte. 
    Și vindecați pe bolnavii din ea și ziceți-le: S-a apropiat de voi Împărăția lui Dumnezeu.
    Și în orice cetate veți intra și nu vă vor primi, ieșind în piețele ei, ziceți: Și praful care s-a lipit de picioarele noastre din cetatea voastră vi-l scuturăm vouă. Dar aceasta să știți, că s-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu. 
    Zic vouă că mai ușor va fi Sodomei în ziua aceea decât cetății aceleia. Vai ție, Horazine! Vai ție, Betsaido! Căci dacă în Tir și în Sidon s-ar fi făcut minunile care s-au făcut la voi, de mult s-ar fi pocăit, stând în sac și în cenușă. Dar Tirului și Sidonului mai ușor le va fi la judecată decât vouă. Și tu, Capernaume, nu ai fost înălțat oare până la cer? Până la iad vei fi coborât!”

    Fragmentul evanghelic de astazi, extras din cap. 10 al EvANGHELIEI dupa LUCA (v. 1 -16), vorbeste despre trimiterea in misiune a celor 70 de apostoli!

    In Scriptura ... totul este intocmit dupa simbolistica divina!
    La Taina lui Dumnezeu nu poti ajunge oricum, ci, fie prin revelatie, cu voia Domnului, fie pas cu pas, incet si in etape, prin stradania cautarii personale, pentru a intelege fara sminteala cele ale Sale!

    Sa vedem... de ce intai 12 Apostoli si de ce
     apoi  inca 70(72)?

    Mantuitorul Si-a ales, cum s-ar spune, un "nucleu dur" al discipolilor sai, format din 12 oameni din randul celor ce-L urmau, cate unul pentru fiecare din cele 12 semintii ale poporului lui Israel,  care 
    I-au stat in apropiere si au cunoscut Cuvantul Sau!

    Cand a venit ceasul, Iisus a mai ales dintre fidelii Sai, conform Traditiei, inca 70(dupa unii 72) pe care i-a trimis in lume, perechi, perechi, pentru vesti Cuvantul si a trezi in popor constiinta cinstirii lui Dumnezeu, cu mesajul: "S-a apropiat de voi împărăţia lui Dumnezeu"

    Desi numarul ucenicilor lui Hristos s-a marit pe parcurs, Traditia ii pomeneste ca find 70 - o cifra care ar putea sa fie legata de cele 70 de neamuri ale lumii, pomenite in primul capitol al Bibliei - Facerea.

    Numarul 70, in unele variante 72, ne poate duce cu gandul si de numarul traducatorilor Septuagintei. 
    Septuaginta este varianta in limba greaca a Vechiului Testament, o traducere din ebraică în limba greacă a Cartilor lui Moise și a celorlalte cărți ale Vechiului Testament.
    Traditia spune ca "traducerea respectivă a fost opera comună a 70 (sau, după o altă variantă, a 72) de înțelepți evrei, aleși anume, pentru nepartinirecâte șase din fiecare trib iudeu. Traducerea s-a realizat la Alexandria, în secolul al III-lea î.Hr., in timpul domniei lui Ptolemeu al II-lea (285-247)".
    Motivul pentru care s(a facut traducerea nu se cunoaste dar, se pare ca regele Ptolemeu, dorind sa mareasca biblioteca din Alexandria, "astfel încât să includă înțelepciunea tuturor vechilor religii din lume", a avut ideea acestei "aventuri".
    Cum greaca era limba oficială din Alexandria, Scripturile au fost în consecință traduse în această limbă.

    Cat despre cei 70 de apostoli propovaduitori, doar apostolul Luca ii pomeneste! 

    Despre misiune si "codul" de comportare a misionarului am comentat cu prilejul lecturii sinoptice din Matei (10; 9-15).
    Azi as dori sa ma opresc asupra a doua propozitii inserate in discursul Domnului: "...Capernaume, nu ai fost înălțat oare până la cer? Până la iad vei fi coborât!”

    Capernaum este locul în care a locuit Iisus și totuși, desi concetatenii lui L-au văzut făcând minuni incredibile, n-au putut crede in El.
    Vazand că nu le putea misca sufletele cu vorba bună, Mantuitorul incearca sa-i trezeasca amintindu-le și de pedeapsă!

    Domnul ii compară aici pe locuitorii Capernaumului cu cei mai desfrânați dintre oameni, iar cetatea lor cu cea mai detestata si mai pedepsita dintre cetati - Sodoma.
    Dacă s-ar fi făcut atâtea minuni în Sodoma, zice Domnul, pana si locuitorii ei s-ar fi trezit si atunci Dumnezeu nu i-ar mai fi pedepsit așa cum a făcut-o.

    Aceste cuvinte ne pun in fata perspectiva judecatii universale, care va avea loc la cea de-a doua venire a Mantuitorului, cand vor fi chemate 
    popoarele toate sa dea seama de cele facute ! 

    După ce Domnul, în multe feluri, încercase să-i convingă pe evrei că El nu era doar fiul teslarului Iosif și nici doar un ales al lui Dumnezeu ori 
    un profet, ci mult mai mult decât atât, acum îi mustră iarasi ... 

    Nu! Iisus Hristos nu era un simplu maestru, nici un sfânt mare, ca Ioan, care și-a facut ucenici si acestia l-au urmat întru toate! 
    El a aratat ca avea putere de Creator, de administrator, de iconom al Creației. 

    Cărturarii și fariseii, înțelepți prin ei înșiși si mandri de aceasta, au căzut tocmai prin mândria lor. 
    Dumnezeu le-a ascuns aceste taine pentru orgoliul si viclenia lor si le-a dăruit apostolilor, niste pescari umili, puterea și înțelepciunea intelegerii  tainelor cerului. Ei meritau - fiind, smeriți, simpli, fara mandrie! 

    Poate ar trebui sa meditam azi un pic ca cadere! Caci trebuie sa fie cumplita caderea dupa ce ai urcat! 
    Cu cat urci mai sus cu atat cobori mai adanc!
    Natura omului este una speciala: urcand, uita de unde a plecat, cine l-a ajutat, pentru ce a urcat...  ignora complet faptul ca exista si cadere!
    Tocmai aceasta «amnezie» a maririi da durere caderii!


     

    joi, 18 noiembrie 2021

    IISUS, MANTUIREA SUFLETELOR NOASTRE


    Am putea spune ca Evanghelia lucana isi incheie prima parte cu evenimentul Schimbarii la Fata a lui Iisus, intruparea Cuvântului.  Omul devine si el cuvântul pe care-l ascultă iar Fiul lui Dumnezeu e Cuvântul deplin ascultat.  Dar intelegem ca, pana aici, apostolii... nu au inteles mai nimic!

    Si, iata ca, 
    fără Iisus, nici nu reușesc să vindece un posedat, în ciuda faptului că misiunea lor era aceea de a invinge răul. 
    Asta tocmai pentru că inca nu înțeleg Cuvântul și nici nu pricep ca raul se biruie pe cruce! 
    Crucea este locul în care Dumnezeu ni Se arata ca Stăpân al lumii... prin mila si dragostea Sa. 

    Astfel, ceea ce urmeaza este un "instructaj" dedicat apostolilor, deci si clerului zilelor noastre.

    De cand am inceput sa rasfoiesc Scriptura, am observat o anume indulgenta a Bisericii care face ca multi credinciosi sa confunde credinta cu un soi de superstitie! 
    "Mergem la biserica sa ne fie bine in lumea asta!" 
    Nu ni se explica valoarea jertfei, dupa modelul hristic, si nici de ce suferinta nu este pedeapsa ci este ceva de bine!
    Cand am ridicat acesta problema, mi s-a spus ca ortodoxia este si asa destul de constrangatoare si nu se vrea o greutate mai mare pe umerii crestinului!

    In urma cu cativa ani, am fost intrebata care este diferenta intre DUMNEZEU ortodox si Cel catolic. 
    Cel ce ma intrebase era un francez dar, la discutie, participa si un englez catolic.
    Am sa-ti spun eu cat de simplu se poate - interveni englezul.  DUMNEZEUL lor mangaie pe cand al nostru ... pedepseste! 

    Orice explicatie dogmatica ar fi fost de prisos  si apoi, pe atunci nici nu ma simteam pregatita sa spun ceva demn de luat in seama! 
    Au trecut o multime de ani, si peste lume si peste mine...
    Intre timp am inceput sa mai inteleg ca problema nu este ca sunt inca neortodocsi in lume ci ca noi, crestinii ortodocsi, orbecaim ca oi fara pastor! Noua ne trebuie catehizare! Dar nu morala predicata din amvon ci explicatie docta!

    Iata  Iacov și Ioan I-au zis: Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut și Ilie? 

    Asta ne bantuie pe toti: vrem de cand lumea sa-i pedepsim pe cei care nu sunt asemenea noua! Asta inseamna ca putem avea multă iubire pentru Hristos, făcând exact opusul a ceea ce El a făcut!
    Și acesta e un rau mai mare decat a nu crede in Dumnezeu! Dumnezeu ii iubeste si pe cei care nu cred! Mantuirea... este alta poveste! 
    Despre care Dumnezeu ni se vorbeste atunci? 
    Intelegem noi care este diferenta intre a milui si a mantui? Ce este credinciosia sau cum functioneaza judecata divina?

    Dumnezeu adevărat este Cel care moare pentru toți pacatosii, adică pentru fiecare dintre noi… Un altfel de dumnezeu este cel care, încă de la început, șarpele l-a sugerat lui Adam și Evei! 
    Dar Dumnezeu nu este așa! Nici invidios, nici razbunator! 
    E IUBIRE si JERTFA!

    Există deci riscul să ne credem creștini ortodocsi, dar să-l credem pe satana. 
    Și facem toate in numele iubirii pentru Iisus, asemenea lui Iacob și Ioan care si ei Îl iubesc pe Iisus!

    Cum as putea sa-L vad altfel pe Iisus decat ca pe salvatorul meu? 
    La pedeapsa ma osandesc singura, in orice clipa in care ma abat de la Calea Sa! Atunci cand un creştin ramane prins de lume, aduce, sufletului sau si celor din jur, cel mai mare prejudiciu!

    Crezand in El, nadajduiesc in bunatatea, iertarea si mangaierea Sa,
    traind insa ura fata de pacatele mele din fiecare clipa si iubind Lumina pe care o aduce El in mine cu fiecare gand bun indreptat catre semeni!

    El ne iubeste si are intelegere fata de slabiciunile noastre dar soarta intregii lumi sta azi in capacitatea noastra de a intelege Jertfa Crucii, jertfa iubirii!

    În vremea aceea s-a apropiat de Iisus unul dintre ucenicii Săi și I-a zis: Învățătorule, am văzut pe unul care în numele Tău scoate demoni și l-am oprit, pentru că nu-Ți urmează împreună cu noi. Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriți; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi. Și când s-au împlinit zilele înălțării Sale, El S-a hotărât să meargă la Ierusalim. Și a trimis vestitori înaintea feței Sale. Și ei, mergând, au intrat într-un sat de samarineni ca să facă pregătiri pentru El. Dar ei nu L-au primit, pentru că El Se îndrepta spre Ierusalim. Și, văzând aceasta, ucenicii Iacov și Ioan I-au zis: Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut și Ilie? Iar El, întorcându-Se, i-a certat și le-a zis: Nu știți, oare, fiii cărui Duh sunteți? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască. Și s-au dus în alt sat.” Luca 9, 49-56

    miercuri, 17 noiembrie 2021

    SCARA INVERSA A VALORII DUMNEZEIESTI: CEL MAI MIC ESTE... CEL MARE

    „Nu sunt de disprețuit lucrurile care par mici, dar fără de care nu se poate întemeia nimic măreț." Fericitul Ieronim

    „Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Puneți în urechile voastre cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Iar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei, ca să nu-l priceapă, și se temeau să-L întrebe despre acest cuvânt.

     Și a intrat acest gând în inima lor: Cine dintre ei ar fi mai mare? Iar Iisus, cunoscând cugetul inimii lor, a luat un copil, l-a pus lângă Sine și le-a zis: Oricine va primi pe pruncul acesta în numele Meu, pe Mine Mă primește; iar oricine Mă va primi pe Mine, primește pe Cel Care M-a trimis pe Mine. Căci cel ce este mai mic între voi toți, acesta este mare. 

    Iar Ioan, răspunzând, a zis: Învățătorule, am văzut pe unul care în numele Tău scoate demoni și l-am oprit, pentru că nu-Ți urmează împreună cu noi. Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriți; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi.”  Luca 9: 44- 50


    Textul propus astazi spre meditatie face parte din Cap 9, capitol in care Evanghelia lucana are, ca punct central, Schmbarea la Fata a Domnului.
    Dupa acest moment apoteotic, care i-a bulversat pe ucenicii care i-au fost martori, are loc intalnirea cu indracitul, pe care apostolii nu au reusit sa-l vindece, desi Domnul le daduse putere!

    In acest context, Mantuitorul doreste sa le trezeasca atentia apostolilor, rostind imperativul: 
    Puneți în urechile voastre cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor.
    Cu alte cuvinte," intelegeti ca Iisus, va fi tradat"
    Cel care face minuni, care stie totul dinainte, acceptă trădarea noastră, daruindu-Se pe Sine în mâinile noastre!

    Cuvantul acesta tulbura dar ramane nelamurit, caci apostolii, desi nu inteleg, nu mai cer explicatii, jenati poate de nestiinta lor dar si impiedicati de gandul maririi care pusese stapanire pe ei. 
    Și a intrat acest gând în inima lor: Cine dintre ei ar fi mai mare?

    Ceea ce urmeaza este o ilustrare a doua concepte diferite:  „măreția” – asa cum o gandeste omul – si măreția conform luiDumn ezeu. 
    De aici, diferenta intre conceptul de comunitate, asa cum il intelegem noi ("chiar daca impreuna... fiecare pentru el"), și cel al logicii divine.

    Iar Iisus, cunoscând cugetul inimii lor, a luat un copil, l-a pus lângă Sine și le-a zis: Oricine va primi pe pruncul acesta în numele Meu, pe Mine Mă primește; iar oricine Mă va primi pe Mine, primește pe Cel Care M-a trimis pe Mine. Căci cel ce este mai mic între voi toți, acesta este mare.  

    Duhul rau, care a pus stapanire pe noi, se vadeste in faptul ca, in comunitate, indiferent de marimea ei - cuplu, prietenii, familie, grup religios, societatea, in totalitatea ei - fiecare individ nutreste, tainic sau pe fata, dorinta de a fi mai mare decât celălalt!
    Fiecare se vrea în centru și e capabil sa sacrifice orice pentru asta. Succesul diavolului sta in faptul ca egoismul a devenit suveran.

    Iisus ne explica insa ca persoana care se împlinește cu adevărat nu este aceea care pune "eul" în centrul tuturor preocuparilor, pentru ca, iata, El este model al Celui mai mare care e ultimul dintre toți! 
    Cum ar trebui sa fim?
    Ca acel copil pe care Iisus l-a pus langa Sine. Copilul crede, isi iubeste mama instinctiv, fara sa puna intrebari, fara sa se indoiasca de ea, are incredere! Asa ne iubeste El!

    Textul continua insa sa ne arate lipsurile care fac ca noi sa nu ajungem usor sa ne implinim cu adevarat! 
    De cele mai multe ori consideram ca cei care nu sunt ca noi nu sunt buni! După părerea lui Iisus insa, cu cât suntem mai diferiți, dar credinciosi, cu atât e mai bine! 

    Nu putine sunt persoanele pioase, rugatoare, care sunt dominate de un anume orgoliu religios colectiv  - "noi suntem cei buni iar ceilalti, diferiti de noi, sunt dusmani! 
    Orice excludere implica excluderea lui Iisus-Dumnezeu care S-a făcut cel mai mic dintre toți. Dacă excludem pe cineva din comunitatea noastră, exclusul e tocmai El, care S-a lăsat exclus , pentru ca noi toți să ne putem regăsi în El.
    Și Tatăl are fiii…si toți sunt diferiți!
    Dacă cineva nu gândește ca noi,  acela oare nu valorează nimic? 

    Din ce in ce mai puternic societatea de azi se fractureaza din pricina inversunarii lui "ca mine e bine"!
    Fiecare crede ca detine adevarul absolut! Lumea nu mai are dubii ci doar certitudini, cum spunea A Plesu! Nu suntem capabili sa admiram, sa ne uimim de inteligenta cuiva ori sa ne indoim de ideile proprii!

    Vorbim de unitate, patriotism, ortodoxie dar faptele dovedesc segregatie, intoleranta, suficienta in toate, incredere in sine fara nici o baza reala! Am readus lumea intr-un trecut de trista amintire!
    Dar pasul inapoi poate fi un elan necesar pentru a trece peste abis!
    Exemplul Domnului Iisus este salvarea! Nu cruciade ci o lupta serioasa cu tot ce tulbura pacea Sa!
    Amin






    marți, 16 noiembrie 2021

    LEPADAREA DE SINE, LUAREA CRUCII SI URMAREA LUI HRISTOS

    "Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în toate zilele și să-Mi urmeze Mie; căci cine va voi să-și scape viața o va pierde; iar cine-și va pierde viața pentru Mine, acela o va mântui. Căci ce folosește omului dacă va câștiga lumea toată, iar pe sine se va pierde sau se va păgubi? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, se va rușina de el și Fiul Omului când va veni întru slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri. Cu adevărat însă vă spun vouă: Sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu.” Luca 9, 23-27

    Textul acesta ridica o intrebare esentiala: ce inseamna a te lepăda de tine insuti?

    Sf Ioan Gura de Aur explica aceasta sintagma incepand cu lepadarea de cineva
    Caci, atunci cand te lepezi de cineva inseamna ca te departezi de acea persoana pana la indiferenta; nu iti mai pasa de el, oricare i-ar fi  suferinta, nu-l ajuti, nu-l sprijini, n-ai mila de el fie ca ti-e frate, fie ca ti-e prieten. 

    Asta inseamna ca Domnul  vrea sa fim la fel de straini si de indiferenti fata de noi si trupul nostru - "să nu ne fie milă de el de este biciuit, surghiunit, ars sau în alt fel chinuit! Dacă ne purtăm aşa cu el, atunci avem milă de el. " zice Sf Ioan.

    Hristos nu ne spune numai sa nu avem mila de noi insine ci chiar mai mult: sa ne lepadam se sinele nostru adică: 
    „Să n-ai nimic comun cu tine însuţi, ci să te dai primejdiilor, muncilor; aşa suflet să ai, ca şi cum n-ai suferi tu acestea, ci altul!  . Şi n-a spus: „Să se tăgăduiască”, ci: „Să se lepede”. Iar a te lepăda e mai mult decît a te tăgădui."

    Si mai spune Hristos: Şi să-şi ia crucea lui“. 

    Luarea crucii este o consecinta a lepadarii de sine. Insa, ca sa a nu se considere ca urmarea lui Hristos este legata doar de momentele de suferinta, El ne explica pana unde merge aceasta "lepadare de sine". 
    Este clar ca detasarea de propria persoana, indiferenta fata de trupul atat de doritor de confort si inclinat spre lene si huzur, trebuie sa dureze toata viata, "in toate zilele", pana la moarte!
    "Nu o dată, nici de două ori, ci toată viaţa. „Să ai necontenit, spune Hristos, înaintea ochilor moartea aceasta şi să fii pregătit, în fiecare zi, de junghiere! Mulţi au dispreţuit averile, desfătarea, slava, dar n-au putut dispreţui moartea, ci s-au temut de primejdii. De aceea Eu vreau ca luptătorul Meu să lupte pînă la sînge, să stea în arenă pînă la junghiere. De-ar trebui să sufere moartea, o moarte ruşinoasă, o moarte blestemată, o moarte cu proastă faimă, pe toate să le sufere cu curaj şi, mai mult, să se bucure de această moarte“. explica Sf Ioan Gura de Aur!

    „Şi să-mi urmeze Mie!”. zice Iisus, adica ne lasa libertatea deplina de a-L urma sau nu!
    "Pentru că se poate să suferi chinuri şi să nu-I urmezi lui Hristos, cînd nu le suferi pentru El – că şi tîlharii, jefuitorii de morminte, înşelătorii suferă o mulţime de chinuri -  de aceea, ca să nu socoteşti că sînt de ajuns numai suferinţele, Hristos a adăugat şi pricina pentru care să înduri suferinţele. - Care este pricina aceasta?
    Să urmezi lui Hristos făcînd şi suferind acestea; să suferi toate pentru Hristos şi să ai şi celelalte virtuţi!"

    căci cine va voi să-și scape viața o va pierde; iar cine-și va pierde viața pentru Mine, acela o va mântui. Căci ce folosește omului dacă va câștiga lumea toată, iar pe sine se va pierde sau se va păgubi?"
     
    Apostolul Luca vorbeste despre viata. Matei are o alta varianta, cea comentata dealtfel de Sf Ioan Gura de Aur, in care se vorbeste despre suflet:
    "Cel care vrea să-şi mîntuie sufletul îl va pierde; iar cel care-şi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla. Căci ce va folosi omul dacă va dobîndi lumea toată, dar îşi va pierde sufletul său? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său ?” 
    (Matei 16, 25-26)

    Ceea ce spune Hristos aici are urmatorul înţeles: 
    „Nu vă dau această poruncă pentru că nu vreau să vă cruţ, ci pentru că vreau foarte mult să vă cruţ”. Aşa se întîmplă şi cu ostaşii. Dacă generalul îşi cruţă ostaşii şi-i lasă să stea mereu în cetate, îi pierde şi pe ei şi pe cei din cetate. „Ca să nu vi se întîmple şi vouă lucrul acesta, spune Hristos, trebuie să fiţi pregătiţi necontenit de moarte. Ca şi acum are să izbucnească un cumplit război. Nu sta, dar, înăuntru, ci ieşi afară şi luptă; atunci trăieşti, cînd cazi pe cîmpul de bătaie!” Dacă în războaiele acestea de pe pămînt ostaşul, care este pregătit totdeauna să fie ucis, caută să fie mai viteaz şi mai de neînvins, caută să fie înfricoşător pentru duşmani, deşi, dacă moare împăratul lui, pentru care a pus mîna pe armă, nu are putere să-l învie, cu mult mai mult în războaiele acestea duhovniceşti, unde sînt atîtea nădejdi de înviere, cel care-şi va da sufletul său spre moarte îl va găsi. În primul rînd, pentru că nu va fi biruit iute; în al doilea rînd, pentru că dacă moare va fi călăuzit spre o viaţă mai bună."

    Apoi Hristos a spus: Căci ce folosește omului dacă va câștiga lumea toată, iar pe sine se va pierde sau se va păgubi?. "Hristos pune pe fiecare faţă în faţă cu sufletul lui." "Ce folos va avea de-ar dobîndi toată lumea, dar şi-ar pierde sufletul? Spune-mi, ce ai cîştiga din faptul că eşti stăpîn, dar ai vedea pe slugile tale desfătîndu-se, iar tu suferind cumplit? Nimic! Acelaşi lucru gîndeşte-l şi de sufletul tău! Cînd trupul se desfătează şi se îmbogăţeşte, sufletul îşi aşteaptă pieirea."
    Ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” "Hristos stăruie asupra aceluiaşi lucru. „Ai, oare, alt suflet, îţi spune Domnul, ca să-l dai în schimbul sufletului tău?” Nu ai! Dacă pierzi bani, paguba o poţi repara tot cu bani; aşa e şi dacă pierzi case, robi sau orice altceva din averile tale; dar dacă-ţi pierzi sufletul, viata, nu mai poţi da în schimb alt suflet, alta viata. De-ai avea lumea toată, de-ai fi împăratul lumii, n-ai putea să cumperi un singur suflet, chiar de-ai da pentru el toate bogăţiile lumii, cu lumea la un loc!"

    "Şi ce e de mirare dacă se întîmplă aceasta cu sufletul, cînd şi cu trupul se întîmplă la fel? De-ai purta nenumărate coroane pe cap, dar dacă îţi este bolnav trupul de o boală de nevindecat, nu-ţi vei putea însănătoşi trupul de-ai da toată împărăţia ta, de-ai adăuga nenumărate trupuri, oraşe şi bani! Acelaşi lucru gîndeşte-l şi despre suflet; dar, mai bine spus, chiar cu mult mai mult despre suflet. Lasă, dar, totul la o parte şi cheltuieşte-ţi toată rîvna numai pentru suflet! Nu te îngriji de lucruri străine! Ingrijeşte-te de tine şi de cele ale tale! Noi cei de astăzi ne asemănăm, în ceea ce facem, cu muncitorii din mine. De pe urma muncii lor n-au nici folos şi nici nu se îmbogăţesc, ci se vatămă mult, că-şi pun viaţa în primejdie pentru alţii, se primejduiesc în zadar şi nu cîştigă nimic de pe urma sudorii şi morţii lor. Şi astăzi sînt mulţi care imită pe aceştia, care robesc în mine pentru îmbogăţirea altora; dar, mai bine spus, sînt chiar mai nenorociţi decît aceştia, cu atît mai mult cu cît pe noi ne aşteaptă şi iadul după aceste munci. Sudorilor muncitorilor din mine le pune capăt moartea; pentru noi însă moartea este început de nenumărate munci. Iar dacă ai spune că îmbogăţindu-te te desfătezi de ostenelile tale, arată-mi că îţi este fericit sufletul şi atunci te voi crede! Că sufletul este bunul cel mai de seamă pe care îl avem. Dacă trupul se îngraşă, iar sufletul se ofileşte nu îţi este de vreun folos buna stare a trupului, după cum cînd slujnica e veselă, bunăstarea slujnicei nu-i de nici un folos stăpînei ei pe moarte şi nici frumuseţea îmbrăcămintei, de vreun folos pentru un trup bolnav. Dar Hristos îţi va spune iarăşi: „Ce va da omul în schimb pentru sufletul lui?” Mereu şi mereu îţi porunceşte să te ocupi numai de suflet şi numai de el să te îngrijeşti."  Ioan Gura de Aur