miercuri, 31 mai 2017

CAND INTRISTAREA DEVINE BUCURIE

De 8 ani ma "antrenez" sa invat sa primesc suferinta ca pe un dar. Am depasit chiar 8 ani!
Timpul a trecut si tot ce tin minte este ca... am trecut!
Am uitat spaima, am uitat durerile, neputintele... Am in minte cateva flasuri, clipe, momente, si nu sunt capabila sa resimt ceva din suferintele prin care am trecut!

Cu ce am ramas? Cu bucuria regasirii mele in credinta!
Nu am invins eu, nu am facut eu nimic. Domnul m-a salvat!
Ceea ce imi este clar acum este faptul ca ma simteam atat de departe de El... Ma adanceam in singuratate, ma izolam si ii priveam pe toti cu ciuda - asta atunci cand reuseam sa mai 
privesc in jur! 
Si, cand ma asteptam mai putin, m-am simtit trasa in sus!

Intrebarea: "de ce eu, de ce mi se intampla mie asta?" a iesit din mintea mea si un gand nou m-a stapanit: 
"Doamne, Iti multumesc pentru suferinta care m-a salvat!"
"Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie!"

Omul are in el un ciudat fel de a raspunde semenilor pentru ajutorul lor. Ceea ce inseamna "recunostinta" este, in general, detestare! Cred ca din acest motiv preferam sa dam mita, daruri, in fine ceva . Totul vine din oroarea ca nu cumva sa fim nevoiti sa purtam recunostinta cuiva! 
Cel care te-a ajutat candva este martorul neputintelor tale si asta nu e usor de suportat! 

Cu Dumnezeu insa nu merg legile omenesti. 
Dumnezeu nu ramane niciodata dator! Orice jertfa este rasplatita. "Inima franta si smerita, Dumnezeu nu o va urgisi!" Si singurul nostru raspuns este dragostea!
Fara suferinta nu poti trece insa peste barierele ce-ti sunt puse in drumul spre iubirea de Dumnezeu!

...

Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă. Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Deci unii dintre ucenicii Lui ziceau între ei: Ce este aceasta ce ne spune: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, şi că Mă duc la Tatăl? 
Deci ziceau: Ce este aceasta ce zice: Puţin? Nu ştim ce zice. Şi a cunoscut Iisus că voiau să-L întrebe şi le-a zis: 
Despre aceasta vă întrebaţi între voi, că am zis: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea? Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. 
Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume. Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi. Şi în ziua aceea nu Mă veţi întreba nimic. Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da. Ioan 16, 15-23

marți, 30 mai 2017

ORICE SFARSIT ESTE UN NOU INCEPUT

Cand mi s-a spus intaia data ca am cancer de san am cazut ca traznita.
Cand, dupa 5 ani de zbateri, sperand ca am incheiat lupta, mi s-a spus ca am un alt cancer... am luat aminte! Eram pregatita!
Intaia oara am intrat intr-o agitatie naucitoare, a doua oara mintea mea devenise ordonata, preocupata de randuiala... despartatii.


Se spune ca nu conteaza nici cum incepi, nici cat te opintesti pe parcurs, ci conteaza cum termini!


Desigur orice om se cutremura in fata mortii dar un crestin trebuie sa fie pregatit sa treaca pragul acesta in deplina cunostinta de cauza!
Timpul pe care Domnul mi-l da nu-mi permit sa-l risipesc.
E de mare pret! 


Dealtfel, fara preaviz, mi-au murit intre timp prieteni care nu aveau cancer si care, teoretic, ar fi trebuit sa-mi supravietuiasca! Sunt deci convinsa de importanta darului!


Boala asta m-a facut sa ma gandesc la moarte in alt fel, punandu-ma in situatia de a impleti tristetea cu bucuria, incercand sa tin calea dreapta.
Ma abat deseori - caci suferinta te corupe, te insingureaza si te mana, prin egoism, in locuri intunecate - dar sper sa sfarsesc altfel decat as fi facut-o daca nu as fi primit darul suferintei.
Pentru asta multumesc Domnului ca nu m-a lasat sa cad in haos!

Pasajele evanghelice citite in zilele premergatoare Praznicului Pogorarii Duhului Sfant, sunt extrase din capitolele care redau Cuvantarea de despartire a Mantuitorului, discurs tinut in fata discipolilor Sai la ultima cina, discurs menit sa-i pregateasca pentru tristetea ce avea sa-i cuprinda, neuitand sa le insufle speranta fericirii de dup

Indiferent de capacitatile Sale dumnezeiesti, inomenit fiind, Iisus este si El trist pentru momentul sfarsitului Sau, pe care il cunostea cu de-amanuntul.

Dar decat sa ma framant nestiind, prefer sa cunosc adevarul!


Acesta este si motivul pentru care Mantuitorul isi pregateste ucenicii pentru suferintele lor viitoare.
In aceste incercari insa, ei, ucenicii, ca si noi, oamenii de rand, nu sunt singuri!

Iisus nu ne paraseste, ci ne trimite cel mai bun avocat intre avocati, acela care devine aparatorul nostru in judecarea noastra!

Duhul Sfant, cel ce avea sa coboase la Cincizecime, are menirea sa se lupte cu lumea tinand cuvantul Domnului, ajutandu-ne sa ramanem in Cuvantul lui Hristos. El desavarseste lucrarea divina.

Duhul Sfant, Duhul Adevarului
este detinatorul adevarului cuvintelor Mantuitorului, un fel de memorie exterioara necesara spre luare aminte, punctul noastre de referinta, reperul esential al trecerii noastre prin lume.

Iisus nu-si lasa singuri discipolii si implicit nu ne lasa nici pe noi sa orbecaim in intunericul lumii, ci il trimite pe cel care este capabil sa ajute spre a putea tine calea dreapta spre a ajunge la tinta, cel care Il mentine pe Iisus prezent nemijlocit in mijlocul nostru, pana la cea de-a doua Venire a Sa!

Mantuitorul ne da nadejde spre a intelege ca sfarsitul nu este altceva decat un nou inceput!


Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu. Şi acestea le vor face, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. Iar acestea vi le-am spus, ca să vă aduceţi aminte de ele, când va veni ceasul lor, că Eu vi le-am spus. Şi acestea nu vi le-am spus de la început, fiindcă eram cu voi. Dar acum Mă duc la Cel ce M-a trimis şi nimeni dintre voi nu întreabă: Unde Te duci? Ci, fiindcă v-am spus acestea, întristarea a umplut inima voastră. Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi. Şi El, venind, va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată. De păcat, pentru că ei nu cred în Mine; De dreptate, pentru că Mă duc la Tatăl Meu şi nu Mă veţi mai vedea; Şi de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost judecat. Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi. Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti. Ioan 16, 2-13

luni, 29 mai 2017

CE ESTE VIATA VESNICA?

La intrebarea aceasta raspunsul ni-l da Sf Ev Ioan in evanghelia citita in a 7-a duminica dupa Pasti. 

"viaţa veşnică este aceea ca să Te cunoască pe Tine, singurul, adevăratul Dumnezeu şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis" Punct!

Noi incercam sa ne imaginam, sa-L materializam pe Dumnezeu si asta poate deveni o capcana. Din acest motiv au aparut atatea si atatea factiuni. Daca fiecare isi imagineaza ceva, in functie de capacitatea sa, de felul sau de a interpreta lucrurile, nu se ajunge decat la un haos ideologic.

Se spune ca ingerii nu au imaginatie si asta pentru ca se afla in preajma lui Dumnezeu care este... mai presus de orice imaginatie! 

Cunoasterea lui Dumnezeu este o taina. 

In starea in care ne aflam noi, pamanteni, vederea lui Dumnezeu - asa cum ne-am dori-o noi - ne-ar omora. 

Stiindu-ne neincrezatori, El a decis sa-L intrupeze pe Insusi Fiul sau, dandu-ne chezasie! 

Dar de neincredere tot nu ne-am vindecat. In adanc avem nevoie de dovezi, de explicatii logice, de semne. 

Iisus a facut minuni si tot nu a fost deajuns! Suntem o natura de neincrezatori! 

Ca sa ne mantuim trebuie sa credem din tot sufletul nostru, din toata fiinta noastra! El, cel ce este deasupra tuturor lucrurilor, "negrait si necuprins cu gândul, nevazut, neajuns, pururea fiind si acelasi fiind", ni se dezvaluie atunci asa cum doar El stie si vrea, potrivit puterii noastre de a intelege!

El cunoaste firea noastra slaba - doar pana si Apostolii, care I-au stat in preajma lui Hristos, s-au indoit, s-au lepadat... Si totusi El rabda si asteapta sa raspundem fidelitatii Sale fata de noi cu fidelitate! Sa fim fideli si mai putin... imaginativi caci lumea iluziilor ne poate priva de cea mai desavarsita fericire!

În vremea aceea, ridicându-şi ochii Săi către cer, Iisus a cuvântat: 
Părinte, a venit ceasul! Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească pe Tine, precum I-ai dat stăpânire peste toată făptura, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui; iar viaţa veşnică este aceea ca să Te cunoască pe Tine, singurul, adevăratul Dumnezeu şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. 
Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ şi am săvârşit lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac. Şi acum Mă preamăreşte Tu, Părinte, la Tine însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. An făcut cunoscut numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume; ai Tăi erau, şi Mi i-ai dat Mie şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor; iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut acum că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceştia pe care Mi i-ai dat, căci ei sunt ai Tăi, şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele, şi M-am preamărit în ei. Mult nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău; pe cei care Mi i-ai dat, i-am păzit şi nici unul dintre ei n-a pierit, decât numai fiul pierzării, pentru ca să se împlinească Scriptura. Acum însă Eu vin la Tine şi acestea le grăiesc cât sunt în lume, pentru ca bucuria Mea s-o aibă deplin în ei. Ioan, 17: 1-13

sâmbătă, 27 mai 2017

Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui

Exista, cu siguranta, o miscare de schimbare a TOT!
A fost mereu si va fii cat lumea!

Recent am urmarit un reportaj care se voia un "studiu stiintific" asupra copiilor, mai precis despre asa-zisa "manipulare" exercitata asupra lor de catre familie! 
Copiii ar fi deci rezultatul "manipularii" noastre si nu al educatiei! 
Ei zic, fac, au pareri "doar" pt ca parintii ii inoculeaza cu ele! 

Ideea studiului ar fi aceea de a dovedi ca este necesar sa lasam copiii ca pe niste plante bune intre balarii spre a deveni persoane fara repere primite pe linie familiala, oameni care sa se formeze doar dupa propriile lor "descoperiri"! 
Rezultatul unei astfel de incercari nu stiu cine il va formula de vreme ce cercetatorii vor fi morti la vremea observarii acestei generatii de cobai!

De la aparitia "emanciparii" protestante, lumea tot incearca sa-L inlocuiasca pe Iisus, punand in locul invataturilor Sale tot felul de nebunii. Crestinii chiar ii pun in carca noi si noi idei.
Asa s-au creeat generatii de comunisti, marxisti, atei, freudisti, hippy, Yeh-yeh, antiautoritaristi... extremisti!
Nimic nu s-a dovedit insa a fi o certitudine asa ca... mereu apare cate ceva nou? 
Asa circula idei legate de mancare, fitoterapie, vaccinuri, tratamente paralele, ca si tot felul de alte convulsii ideologice pasagere! 
Lumea zice, incearca dar El este tot acolo, reperul de baza!

Observ intre credinciosi o disperare de mantuire proprie, si, ceea ce este laudabil pana la un punct, chiar intentia nemarturisita de a deveni sfinti! 
Este posibil - sfintenia ar trebui sa fie telul oricarui crestin.

Dar cunoscandu-l pe Hristos nu vedem nici o exagerare.
Nu ne-a spus ce trebuie sa mancam, nici ca e necesar sa ne urcam in munti, nici sa refuzam legea lumeasca... ci doar sa ascultam de sfaturile Tatalui  Ceresc, care sunt mereu echilibrate si care sunt date noua spre a ne ajuta sa traim in lume astfel incat, la ceasul plecarii de aici, cand vom ajunge in fata Lui ,sa nu avem ce ne reprosa !

Tinem posturi, regimuri draconice, mergem la biserica, sarutam moaste, purtam amulete dar ne insinguram, devenim exclusivisti, ne impotrivim ... facem imposibilul, sperand doar in salvarea noastra! 
In tot acest timp  uitam sa respectam cea mai importanta dintre porunci: IUBIREA!

De nu am face nimic mai mult decat sa ne iubim intre noi... am fi complet absolviti de toate caderile noastre!
Dar din pricina neputintei de a iubi... ne dam peste cap incercand orice ... mai putin asta!

Nu retragerea din lume este solutia ci exempul personal al unei vieti frumoase, plina de iubire si generozitate, un exemplu care sa fie demn de urmat!

Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl - Care rămâne întru Mine - face lucrările Lui. Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrările acestea. Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Şi orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul. Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face. De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi! Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi. Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii. În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi. Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui. Ioan 14, 10-21

vineri, 26 mai 2017


  • "Sa nu se tulbure inimile voastre!

De cele mai multe ori, daca nu mereu, ceea ce se transforma in dezastru in viata noastra este din pricina tulburarii!
Ne tulburam din orice dar cel mai adesea din cauza orgoliului! Nu degeaba ni se cere... smerenie!
Caci daca te smeresti... nici o umilinta nu te tulbura.

  • "In casa Tatalui Meu multe locuri sunt!" 
Cand auzi asta... esti deja linistit! 
Multi evitam sa ne gandim ca suntem muritori doar de frica "plecarii" in necunoscut, de frica une selectii acerbe...
In fond eu cred ca orice credincios isi va gasi locul in casa Domnului. Exista insa o conditie:

  • "Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine".
Asa ne spune Mantuitorul! El, care este vesnic in Tatal si Tatal in El, ne deschide calea!
Si ce inseamna sa ajungem la Tatal Ceresc prin El? Inseamana sa stim cele pe care ni le-a lasat spre cunoastere. Asa vom avea atunci, in clipa despartirii noastre de lumea asta, aptitudinea de a regreta, de a ne cai de cele ce ne-au... tulburat aici!

Si, daca ideile ni se par greu de insusit, sa credem macar in cele pe care le-a facut El pentru omenire! In jertfa Sa din care ne impartasim cu credinciosie!


Să nu se tulbure inima voastră
; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine. În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu. Şi unde Mă duc Eu, voi ştiţi şi ştiţi şi calea. Toma i-a zis: Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea? Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, şi pe Tatăl Meu L-aţi fi cunoscut; dar de acum Îl cunoaşteţi pe El şi L-aţi şi văzut. Filip I-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns. Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl? Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl - Care rămâne întru Mine - face lucrările Lui. Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrările acestea. Ioan 14, 1-11

luni, 22 mai 2017

GURA PACATOSULUI...

Bunica mea zicea ca este bine sa ai grija ce spui caci se poate intampla sa se si implineasca!
Unii sunt de parere ca e bine sa ai grija pana si ce-ti doresti caci, de ti se implineste dorinta, nu totdeauna este si de bine!
Nu stiu daca sfaturile de bun simt le si urmam dar, daca le-am primit, poate n-ar fi rau sa tinem seama de ele!

Cert este ca ne trezim cateodata spunand lucruri care se dovedesc in timp adevarate proorociri!

Asta pare sa fi fost si cazul lui Caiafa, cel care avea sa prezica jetfirea Mielului lui Dumnezeu! 
Da! Moartea Fiului lui Dumnezeu a salvat neamul omenesc, si a deschis umanitatii calea spre mantuire!

Deci arhiereii şi fariseii au adunat sinedriul şi ziceau: Ce facem, pentru că Omul Acesta face multe minuni? Dacă-L lăsăm aşa toţi vor crede în El, şi vor veni romanii şi ne vor lua ţara şi neamul. Iar Caiafa, unul dintre ei, care în anul acela era arhiereu le-a zis: Voi nu ştiţi nimic; nici nu gândiţi că ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul. Dar aceasta n-a zis-o de la sine, ci, fiind arhiereu al anului aceluia, a proorocit că Iisus avea să moară pentru neam, si nu numai pentru neam, ci şi ca să adune laolaltă pe fiii lui Dumnezeu cei împrăştiaţi.
Deci, din ziua aceea, s-au hotărât ca să-L ucidă. De aceea Iisus nu mai umbla pe faţă printre iudei, ci a plecat de acolo într-un ţinut aproape de pustie, într-o cetate numită Efraim, şi acolo a rămas cu ucenicii Săi. 
Şi era aproape Paştile iudeilor şi mulţi din ţară s-au suit la Ierusalim, mai înainte de Paşti, ca să se curăţească. Deci căutau pe Iisus şi, pe când stăteau în templu, ziceau între ei: Ce vi se pare? Oare nu va veni la sărbătoare? Iar arhiereii şi fariseii dăduseră porunci, că dacă va şti cineva unde este, să dea de veste, ca să-L prindă. Ioan 11, 47-57

duminică, 21 mai 2017

DUMINICA OCHILOR DESCHISI

Timpul isi vede de curgerea lui!

Azi este deja a 6.a duminica de la Pasti - numita si Duminica vindecarii  orbului din naştere!

In cartierul in care locuiesc, intalnesc adesea doi nevazatori.
Ma fascineaza curajul acestor oameni, caci imi pare infricosator sa te misti in intunericul nevederii. 
  
Orice handicap este greu de dus dar lipsa vederii imi pare cea mai traumatizanta caci te impiedica sa vezi frumusetea creatiei! 
Stiu ca Dumnezeu le lasa acestor oameni daruri speciale, menite sa-i ajute sa duca o viata aproape normala, dar pentru ei ramane mereu un alt fel de a intelege ceea ce se petrece in jur!
Vindecarea orbirii native nu este cu putinta omului, si, daca toate celelalte minuni facute de Mantuitorul Hristos puteau sa para fascinatii, redarea vederii acestui om ramane de departe cea mai epatanta dintre ele, cea mai clara dovada a puterii Sale dumnezeiesti!

Sa vezi  nu este insa doar ceva ce priveste  vederea propriu-zisa,  ci si  o chestiune de puterea de perceptie prin celelalte simturi, o putere a mintii, capacitatea de vedea dincolo de aparente, si, nu in ultimul rand, de a simti, de a crede, de a vibra!
Pentru a intelege ca Iisus era Fiul lui Dumnezeu nu era nevoie neaparata de vedere cat de simtire, de credinta, de sensibilitate, de a avea ochii sufletului larg deschisi!

În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici acesta n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui Care M-a trimis pe Mine; căci vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat şi a uns cu tină ochii orbului. Apoi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului, care se tâlcuieşte: trimis. Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei care-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină, a uns ochii mei şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii. Deci, iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei şi m-am spălat şi văd. Însă unii dintre farisei ziceau: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei. Au zis, deci, orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că Proroc este. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea. Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum? Au răspuns, însă, părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb; dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinţii lui pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale ca, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul acesta este păcătos. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu că, fiind orb, acum văd. Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui? Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit cu Moise, dar pe Acesta nu-L ştim de unde este. A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este, iar El mi-a deschis ochii. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar, dacă este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. Dacă n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic.
Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară. A auzit Iisus că l-au dat afară şi, găsindu-l, l-a întrebat: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Cel ce vorbeşte cu tine, Acela este. Iar el a grăit: Cred, Doamne! şi s-a închinat Lui.
 
Ioan 9, 1-38

sâmbătă, 20 mai 2017

ORIGINI

M-am trezit zilele trecute vorbind singura! 
De ce? 
Pentru ca mi-am dat seama cat ii seman tatalui meu! 
Sunt, ca si el, un autodidact, imi plac lucrurile care ii placeau lui, am pasiuni, caut, am chiar aceeasi sensibilitate psihica... In fine, pana si gastrita care ma chinuie imi pare ca vine de la el.
Nu pot sa fac abstractie de originea mea, chiar daca as vrea!

Sunt oameni care, traind drame familiale, par detasati de parintele (de parintii) vinovat (vinovati)  de umbrirea copilariei lor. 
Nu putem insa scapa de prezenta lor, a parintilor nostri, inscrisa in noi. 

Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu, a venit sa puna in practica Planul Tatalui de salvare a lumii.  Nu toti au perceput asta.
Cei care au crezut, i-au primit mesajul si L-au primi si pe El inlauntrul lor prin Sfintele Taine, si prin ele pe Insusi Dumnezeu Tatal!
Acum se pune o intrebare fireasca: cum sa mai traim facand abstractie de asta?


Oile Mele ascultă de glasul Meu şi Eu le cunosc pe ele, şi ele vin după Mine. Şi Eu le dau viaţă veşnică şi nu vor pieri în veac, şi din mâna Mea nimeni nu le va răpi. Tatăl Meu, Care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi, şi nimeni nu poate să le răpească din mâna Tatălui Meu. Iar Eu şi Tatăl Meu una suntem. Iarăşi au luat pietre iudeii ca să arunce asupra Lui. Iisus le-a răspuns: Multe lucruri bune v-am arătat vouă de la Tatăl Meu. Pentru care din ele, aruncaţi cu pietre asupra Mea? I-au răspuns iudeii: Nu pentru lucru bun aruncăm cu pietre asupra Ta, ci pentru hulă şi pentru că Tu, om fiind, Te faci pe Tine Dumnezeu. Iisus le-a răspuns: Nu e scris în Legea voastră că „Eu am zis: dumnezei sunteţi” ?Dacă i-a numit dumnezei pe aceia către care a fost cuvântul lui Dumnezeu - şi Scriptura nu poate să fie desfiinţată - Despre Cel pe care Tatăl L-a sfinţit şi L-a trimis în lume, voi ziceţi: "Tu huleşti, căci ai spus: "Fiul lui Dumnezeu sunt""? 
Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu credeţi în Mine. Iar dacă le fac, chiar dacă nu credeţi în Mine, credeţi în aceste lucrări, ca să ştiţi şi să cunoaşteţi că Tatăl este în Mine şi Eu în Tatăl. Ioan 10, 27-38

vineri, 19 mai 2017

VREMEA CIRESELOR...

LE TEMP DE CERISES  - este un cantec frantuzesc, vechi de vreo 150 de ani.
Linia lui melodica este duioasa iar cuvintele vorbesc despre acel  timp al cireselor, timpul  tineretilor noastre.
Sufletele noastre raman ancorate cumva intr-un Mai nesfarsit, chiar daca, biologic, imbatranim!

Toti trecem prin Mai.ul asta, tanjind apoi dupa emotia si bucuria cu care ne-a inundat. 

Intram in vremea cireselor fara prea multa intelepciune, doar cu dragostea noastra de traire.
Toti speram - de cand e lumea - sa gasim atunci acel "ceva" care da gust vietii, fericirea mult visata. 


Dar cati dintre noi stim ca in luna Mai a vietii noastre este posibil sa ne intalnim chiar cu fericirea adevarata, a noastra, cea care sa ne aduca efervescenta necesara unui parcurs lumesc corespunzator? Cati reusim sa o identificam, cati indraznim sa ne oprim si sa ne bucuram de darul primit? 


Cei mai multi trecem pe langa fericire,  inselati de gandul ca nu e inca momentul, ca viata este un perpetuu timp al cireselor, ca dincolo de emotia de azi exista alte si alte euforii pe care nu merita sa nu la simtim si ca avem inca vreme destula pana sa ne bucuram de fericirea... de lunga durata!

Sa nu te lasi inselat de senzatiile amagitoare ... sa fii capabil sa vezi ca ceea ce astepti, ceea ce e pentru tine, se gaseste la doar o lungime de brat, in fata ta, insemna sa nu ratezi sansa vietii tale!

Evident toti cei ce ocolesc ori amana, dintr-un motiv sau altul, potrivitele alegeri, in vremea cireselor, spun apoi ca "nu regreta nimic din ce au facut ci doar din ce nu au facut"... 
Bla, bla, bla, bla!

Adevarul este ca, trecand pe langa "oferta", amagiti de ideea ca fericirea  cunoscuta in acel timp al cireselor nu este decat un preambul, ramanem vesnic cu o rana, pe care o zidim apoi cu grija, undeva in adanc, ca sa nu se vada!

Vremea cireselor trece si cu ea poate trece si visata noastra fericire!

In timpurile Mantuitorului, toti il asteptau pe MESIA dar nu toti s-au oprit, nu toti au putut, nu toti au vrut sa inteleaga ca El venise deja si Se afla chiar in fata lor!

Si urmasii urmasilor lor asteapta si azi pe Cineva care va reveni dar ... nu pentru ei!




Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, fiindcă Eu Îmi pun sufletul, ca iarăşi să-l iau. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun şi putere am iarăşi ca să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu. Iarăşi s-a făcut dezbinare între iudei, pentru cuvintele acestea. Şi mulţi dintre ei ziceau: Are demon şi este nebun. De ce să-L ascultaţi? Alţii ziceau: Cuvintele acestea nu sunt ale unui demonizat. Cum poate un demon să deschidă ochii orbilor? Şi era atunci la Ierusalim sărbătoarea înnoirii templului şi era iarnă. Iar Iisus umbla prin templu, în pridvorul lui Solomon. Deci L-au împresurat iudeii şi Îi ziceau: Până când ne scoţi sufletul? Dacă Tu eşti Hristosul, spune-o nouă pe faţă. Iisus le-a răspuns: V-am spus şi nu credeţi. Lucrările pe care le fac în numele Tatălui Meu, acestea mărturisesc despre Mine. Dar voi nu credeţi, pentru că nu sunteţi dintre oile Mele. Oile Mele ascultă de glasul Meu şi Eu le cunosc pe ele, şi ele vin după Mine. Şi Eu le dau viaţă veşnică şi nu vor pieri în veac, şi din mâna Mea nimeni nu le va răpi. Ioan 10, 17-28

joi, 18 mai 2017

" Il n’est pire aveugle que celui qui ne veut pas voir"./ Il n'est pire sourd que celui qui ne veut pas entendre."


Aceste doua proverbe complementare din limba franceza sunt traductibile si raspandite si in alte limbi.

Asadar nu-i orb mai orb decat cel care nu vrea sa vada  si nici surd mai surd decat cel care nu vrea sa auda!

Pentru toti acestia exista si un al treilea proverb, socotit versatil, prea... frantuzesc, dupa parerea unora, care zice:
"Il n'y a que les imbéciles qui ne changent pas d'avis."  
Numai neghiobii nu-si schimba parerea! 

Cand nu vrei sa vezi, nici sa auzi, mintea si inima ta se invartoseaza si ridica ziduri de netrecut.

Celor care doresc sa afle, Domnul li Se dezvaluie treptat, caci puterea Lui este mare si mintea noastra are nevoie de timp si pregatire.  Cei de... bunacredinta, cei cu inima curata, nu-si tulbura sufletul ci primesc ceea ce vine dinspre Dumnezeu, fiecare pe masura puterii lui de intelegere. Si luminarea vine!
Exista si merituosi a caror perceptie este fulgeratoare! 
Ei devin sfinti!

Şi a zis: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi. Şi au auzit acestea unii dintre fariseii, care erau cu El, şi I-au zis: Oare şi noi suntem orbi? Iisus le-a zis: Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă, în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar. Iar cel ce intră prin uşă este păstorul oilor. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui, şi oile sale le cheamă pe nume şi le mână afară. Şi când le scoate afară pe toate ale sale, merge înaintea lor, şi oile merg după el, căci cunosc glasul lui. Iar după un străin, ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul lui. Această pildă le-a spus-o Iisus, dar ei n-au înţeles ce înseamnă cuvintele Lui. A zis deci iarăşi Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt uşa oilor. Toţi câţi au venit mai înainte de Mine sunt furi şi tâlhari, dar oile nu i-au ascultat. Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla.
Ioan 9, 39-41 şi 10, 1-9

miercuri, 17 mai 2017

Azi se rememoreaza

momentul inmultirii painilor si pestilor, asa cum l-a povestit Evanghelistul Ioan!

Oricat l-am citi si reciti, pasajul descrie un moment coplesitor.  
Pe mine insa ma emotioneaza mereu copilul, despre care aflam din relatarea lui Andrei.
Intre 5000 de barbati - la care se adauga femeile lor - copilul a fost singurul care a pastrat ceva de mancare. 
Poate a uitat sa manance, dar nu intamplator, caci cu siguranta Dumnezeu a fost acela care l-a facut sa pastreze painile si pestii... Copilul este simbolul curatiei, al neprihanirii... Din mana lui a luat Mantuitorul merindele si le-a binecuvantat si apoi le-a impartit! 
Multimea s-a saturat! Ma gandesc ca era asa de extaziata sa fie in preajma Lui incat foamea de mancare nu putea trece inaintea dorintei de a sorbi Cuvantul Sau!

Si in seara aceea mesajul a fost deplin.
Si concluzia... a decurs de la sine:
"Acesta este într-adevăr Proorocul, Care va să vină în lume."

Deci ridicându-Şi Iisus ochii şi văzând că mulţime multă vine către El, a zis către Filip: De unde vom cumpăra pâine, ca să mănânce aceştia? Iar aceasta o zicea ca să-l încerce, că El ştia ce avea să facă. Şi Filip i-a răspuns: Pâini de două sute de dinari nu le vor ajunge, ca să ia fiecare câte puţin. Şi a zis Lui unul din ucenici, Andrei, fratele lui Simon Petru: Este aici un băiat care are cinci pâini de orz şi doi peşti. Dar ce sunt acestea la atâţia? Şi a zis Iisus: Faceţi pe oameni să se aşeze. Şi era iarbă multă în acel loc. Deci au şezut bărbaţii în număr ca la cinci mii. Şi Iisus a luat pâinile şi, mulţumind, a dat ucenicilor, iar ucenicii celor ce şedeau; asemenea şi din peşti, cât au voit. Iar după ce s-au săturat, a zis ucenicilor Săi: adunaţi fărâmiturile ce au rămas, ca să nu se piardă ceva. Deci au adunat şi au umplut douăsprezece coşuri de fărâmituri, care au rămas de la cei ce au mâncat din cele cinci pâini de orz. Iar oamenii văzând minunea pe care a făcut-o, ziceau: Acesta este într-adevăr Proorocul, Care va să vină în lume. Ioan 6, 5-14

marți, 16 mai 2017

Secretul nemuririi...

ne spune Mantuitorul, sta in libertatea de a... asculta de Dumnezeu! 
Este un fel de intoarcere la origini, o  constientizare, o recunoastere a slabei noastre naturi,  incapabila sa gereze statulul libertatii, cazand in haosul libertinajului!
Nimic din ce ne spune Mantuitorul nu este spre distrugere!
Respectarea invataturilor Lui ne da acces la Cerurile cele Inalte, acolo unde nimic nu mai este la fel, unde totul devine de un firec ingeresc!
Tentatia neascultarii naste in noi indoiala, orbirea duhovniceasca, impietrirea inimilor noastre!

Chiar dacă pereții duri ai sufletelor celor care au construit fortărețe în jur sunt reci, e nevoie în continuare de iubire. Orice zid are crăpătura sa prin care poate crește iarbă sau se poate vedea înăuntru.
Chiar dacă pereții duri ai sufletelor celor care au construit fortărețe în jur sunt reci, e nevoie în continuare de iubire. Orice zid are crăpătura sa prin care poate crește iarbă sau se poate vedea înăuntru.
HRISOSTOM FILIPESCU


Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac. Iudeii I-au zis: Acum am cunoscut că ai demon. Avraam a murit, de asemenea şi proorocii; şi Tu zici: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va gusta moartea în veac. Nu cumva eşti Tu mai mare decât tatăl nostru Avraam, care a murit? Şi au murit şi proorocii. Cine te faci Tu a fi? Iisus a răspuns: Dacă Mă slăvesc Eu pe Mine Însumi, slava Mea nimic nu este. Tatăl Meu este Cel care Mă slăveşte, despre Care ziceţi voi că este Dumnezeul vostru. Şi nu L-aţi cunoscut, dar Eu Îl ştiu; şi dacă aş zice că nu-L ştiu, aş fi mincinos asemenea vouă. Ci Îl ştiu şi păzesc cuvântul Lui. Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea şi a văzut-o şi s-a bucurat. Deci au zis iudeii către El: Încă nu ai cincizeci de ani şi l-ai văzut pe Avraam? Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam. Deci au luat pietre ca să arunce asupra Lui. Dar Iisus S-a ferit şi a ieşit din templu şi, trecând prin mijlocul lor, S-a dus. Ioan 8, 51-59

luni, 15 mai 2017

Sa vezi si sa nu crezi - Sa gandesti si sa nu simti!


Se spune ca, daca vrei ca ceva de pret sa scape de raufacatori trebuie sa-l lasi la vedere si nu sa-l ascunzi!
Deseori ceea ce este evident, ca lumina zilei, ne scapa. Romanii zic ca ... nu vedem padurea din pricina copacilor!

Asta este natura umana si asa s-a intamplat si in vremea Mantuitorului.

Sunt unii care, plecand de la ideea preexistentei unui Plan Divin, cred ca toti cei implicati in jertfirea Mantuitorului ar trebui absolviti de orice vina , caci erau "orbi si surzi", "pentru a se implini cele scrise"!

Complet fals!
Cele scrise de prooroci cu mult inainte erau dezvaluiri ale celor ascunse in inimile iudeilor, o inainte vedere a felului lor de a reactiona, de a gandi, de a crede!

Planul Divin are in sine pururea libertatea omului de a alege partea cea buna, simtirea duhovniceasca, dragostea!

Zadarnic asteapta pe Mesia cei care nu sunt capabili sa-si acordeze mintea cu inima!
Caci credinta se naste in minte dar se desavarseste traind-o in inima!



Le-a zis Iisus: Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, M-aţi iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieşit şi am venit. Pentru că n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis. De ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Fiindcă nu puteţi să daţi ascultare cuvântului Meu. Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii. Dar pe Mine, fiindcă spun adevărul, nu Mă credeţi. Cine dintre voi Mă vădeşte de păcat? Dacă spun adevărul, de ce voi nu Mă credeţi? Cel care este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; de aceea voi nu ascultaţi pentru că nu sunteţi de la Dumnezeu. Au răspuns iudeii şi I-au zis: Oare, nu zicem noi bine că Tu eşti samarinean şi ai demon? A răspuns Iisus: Eu nu am demon, ci cinstesc pe Tatăl Meu, şi voi nu Mă cinstiţi pe Mine. Dar Eu nu caut slava Mea. Este cine să o caute şi să judece. Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac. Ioan 8, 42-51

duminică, 14 mai 2017

DE CE SAMARINEANCA?

A 5-a duminica dupa Pasti este numita Duminica samarinencei!
Banuiesc ca toti cei ce au obiceiul sa mearga la Biserica, fie si sporadic, au auzit aceasta Evanghelie.
Ea reda un moment unic, acela in care Mantuitorul se desconspira, in schimbul de replici intre El si femeia samarineanca dezvaluindu-se intreaga teologie a mantuirii!

Pentru a intelege de ce iudeii ii urau pe samariteni, redau mai jos o succinta explicare istorie scrisa de IOAN- LUCIAN RADU:

"Țara locuită de evrei, în vremea Mântuitorului, cunoștea două provincii: Galileea, la nord și Iudeea, la sud. Între aceste două provincii se interpunea Samaria. Când trebuiau să meargă din Iudeea în Galileea și invers, evreii nu treceau prin Samaria, deși drumul era cel mai scurt, ci preferau să ocolească, mergând prin deșert, pe unde greutățile erau foarte mari, din cauza lipsei apei și a atacurilor fiarelor sălbatice. Când erau totuși forțați să treacă prin Samaria, făceau călătoria în mare grabă, iar când ieșeau din acest teritoriu, își scuturau sandalele, ca nu cumva praful samarinenilor să spurce pământul sfânt al evreilor.

Cine erau samarinenii și de ce îi urau evreii așa de mult?

Odată cu divizarea regatului Israel, în anul 930 î. Hr., urmată de moartea lui Solomon, Regatul de Nord, cunoscut de acum sub numele de Israel și cel de Sud, numit Iuda, au purtat războaie unul împotriva celuilalt, timp de două secole. Omri, al șaptelea rege al lui Israel, care a venit la domnie în anul 885 î. Hr., a cumpărat un munte, pe care a zidit un oraș, pe care l-a numit Samaria, după numele lui Șemer, cel care i-l vânduse (III Regi 16, 24), întreaga regiune din jur devenind cunoscută sub același nume. Samaria, împreună cu regii care au domnit acolo, au devenit cunoscuți pentru idolatria lor. Cel mai cunoscut rege idolatru este cunoscut în contextul activității profetului Ilie și acesta este Ahab, a cărui soție, Izabela, de origine feniciană, a omorât profeții Domnului, aducând în regat sute de profeți și preoți ai zeilor Baal și Așera.

În 722, î.Hr, după un asediu de trei ani, regele Șalmaneser al Asiriei a cucerit Samaria și a deportat elita israelită în Arisiria. Succesorul acestuia, Sargon, „a adunat oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat şi din Sefarvaim şi i-a aşezat prin cetăţile Samariei în locul fiilor lui Israel” (IV Regi 17, 24). Fiecare grup stabilit în regiune a venit cu propriile lui zeități, creându-se un amalgam de credințe politeiste și, de aceea, Dumnezeu a trimis lei ca să-i omoare, deoarece „nu cinsteau pe Domnul” (IV Regi 17,25). În urma acestor evenimente, coloniștii îi raportează regelui faptul că leii îi omoară, deoarece nu cunosc legea Dumnezeului țării în care au fost trimiși. Pentru a remedia situația, regele a trimis din exil un preot, care să-i învețe cum să-L venereze pe Dumnezeu. Deoarece israeliții rămași s-au căsătorit cu coloniștii, rezultatul a fost un popor amestecat, care afirma credința în Dumnezeu și în legea lui Moise, dar, în același timp, venera zeitățile străinilor, cu care se amestecaseră. Așadar, nici populația, nici credința nu era pură.
Ierusalim şi Garizim

În 538 Î. Hr., la 70 de ani după ce locuitorii Regatului de Sud, Iuda, au fost duși în exil în Babilon, regele persan, Cirus, a permis israeliților să se întoarcă la Ierusalim, unde aveau să refacă ținutul, care rămăsese pustiu și să construiască orașul și templul. După cum relatează cărțile Ezdra și Neemia, samarinenii s-au oferit să îi ajute la reconstruirea templului, deoarece, spuneau ei, se închinau aceluiași Dumnezeu (Ezdra 4, 1-3). Când Zorobabel, conducătorul evreilor întorși din exil i-a refuzat, samarinenii au încercat să împiedice construcția templului, mituind sfetnicii regali și trimițând repetate scrisori regilor persani ce au urmat la domnie, până ce armatele lui Artaxerxe au venit la Ierusalim și au oprit lucrările evreilor (Ezdra 4, 4-23).

Cartea Neemia arată că Sanbalat, guvernatorul Samariei, i-a ridiculizat pe evrei atunci când au început să rezidească zidurile Ierusalimului, aliindu-se cu arabii și amoniții pentru a zădărnici inițiativa evreiască, lucru care nu i-a reușit. Nereușind să domine acțiunea evreiască, samarinenii au construit un templu propriu, pe Muntele Garizim, unde se aduceau jertfe similare celor aduse în templul din Ierusalim. Se pare că acest templu a fost zidit de Sanbalat, cu consimțământul lui Alexandru cel Mare, așa cum menționează istoricul Iosif Flaviu, punându-l mare preot pe ginerele său, Manase, unul dintre nepoții marelui preot din Ierusalim, care fusese izgonit de Neemia, pentru că încălcase porunca de a nu se căsători cu femei de alt neam (Neemia 13, 29). De atunci, templul de pe muntele Garizim s-a așezat într-o poziție de rivalitate religioasă față de cultul oficiat în Ierusalim, până când, în 166 î.Hr., Antiohus Epifanes l-a dedicat lui Zeus Xenios (iubitorul de străini), iar în 109, regele evreu Ioan Hircan, l-a distrus.

Dar calea ce a dus la dușmănia dintre evrei și samarineni, așa cum este descrisă în Noul Testament, cinci secole mai târziu, nu se oprește aici. În jurul anului 332 î. Hr., văzând deschiderea lui Alexandru Macedon față de evreii din Ierusalim, samarinenii își revendică descendența evreiască, însă, la scurt timp, îl asasinează pe unul dintre guvernatorii numiți de împărat, lucru care a dus la cucerirea Samariei și colonizarea ei cu macedoneni, având ca rezultat elenizarea poporului. După moartea lui Alexandru, cultul de tip iudaic a continuat pe Muntele Garizim, Iosif Flaviu informând că oricine din Ierusalim, care era acuzat de abateri de la Lege, putea să fugă în Samaria, unde își putea continua forma tradiționala de venerare, în templul contrafăcut.

Aceeași pretenție de a avea origini iudaice au afișat-o și când dinastia Ptolemeilor din Egipt s-a arătat favorabilă evreilor, însă a negat-o cu vehemență atunci când seleucizii din Siria și, mai ales Antiohus IV Epifanes, au preluat conducerea regiunii, fiind hotărâți să extermine orice urmă de iudaism. Samarinenii, după cum relatează Iosif Flaviu, au trimis o scrisoare regelui, în care îi demonstrau că erau fenicieni, de origine și că templul de pe Garizim fusese construit de înaintașii lor, care practicaseră anumite superstiții evreiești, din cauza calamităților ce se abătuseră asupra lor. De aceea, se arătau mulțumiți de pedepsele primite de evrei și cereau ca templul lor să fie dedicat lui Zeus, lucru care s-a și întâmplat (II Macabei, 6, 2). În jurul anului 109, regele evreu Ioan Hircan a cucerit Samaria, distrugând orașul și templul, iar mai târziu, orașul a fost reconstruit de către romani, iar Irod cel Mare i-a schimbat numele în Sevasta, și l-a organizat într-o puternică fortăreață.

În vremea în care Iisus Hristos rostea pilda samarineanului milostiv, cei mai disprețuiti în viziunea iudeilor, erau samarinenii. Istoria le dădea toate motivele să urască acest popor corcit, care le crease atât de multe necazuri, popor care îmbrățișase un iudaism corupt, sincretist, atunci când le era favorabil, dar îl abandonase la fel de repede atunci când situația devenise constrângătoare. "


Revenind asupra intrebarii din titlu...
Samarinenii aveau conștiința stării de fapt, căci femeia samarineancă îi spune Mântuitorului: „Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii” (Ioan 4, 9).

Evanghelistul expune aici intreaga teologie a mantuirii!

- "Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi, dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu va mai înseta, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare, spre viaţă veşnică."
Cand femeia ii cere sa bea din acea apa vie, Mantuitorul o provoaca la spovedanie, lasand sa se inteleaga ca, pentru a bea din apa vie a credintei e nevoie mai intai de marturisire sincera si lepadare de pacate!

Samarineanca, in scurta ei discutie cu Mantuitorul, pe care Il simte ca fiind Mesia, lasa sa i se vada setea de ei de Dumnezeu si pentru asta Iisus o rasplateste, dezvaluindu-i-Se!
"Ştim că va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate.
Si Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine."

De ce a trebuit sa afle tocmai samarineanca mai inaintea apostolilor cine era El ?
Poate pentru ca trebuia vestit lumii ca poporul ales era pe cale a-si pierde  exclusivitatea protectie lui Dumnezeu. 

Alte neamuri aveau sa fie printre alesi, cu conditia sa se inchine Tatalui in Duh si adevar!
 - "Dar vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători Îşi doreşte. Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr." 

Dar sa citim evanghelia:


În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Şi era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau!, fiindcă ucenicii Lui se duseseră în cetate ca să cumpere de mâncare. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei apă, de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai şi fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână şi au băut din ea el însuşi şi fiii lui şi turmele lui? Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi, dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu va mai înseta, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare, spre viaţă veşnică. Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. Iisus i-a zis: Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici. Femeia a răspuns şi a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus. Femeia I-a zis:
- Doamne, văd că Tu eşti Proroc. Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Şi Iisus i-a zis:
- Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că mântuirea din iudei este. Dar vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători Îşi doreşte. Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr. I-a zis femeia: Ştim că va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine. Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Şi se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi? sau: Ce vorbeşti cu ea? Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: Veniţi să vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva acesta este Hristos? Şi au ieşit din cetate şi veneau către El. Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învăţătorule, mănâncă. Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi. Ziceau, deci, ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui Care M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată, zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele, că sunt albe pentru seceriş. Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţă veşnică, pentru ca împreună să se bucure şi cel ce seamănă şi cel ce seceră. Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: Că unul este semănătorul şi altul secerătorul. Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor. Şi mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut. Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile. Şi mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui. Iar femeii îi ziceau: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii. Ioan 4: 5-42

sâmbătă, 13 mai 2017

DESPRE ADEVAR SI LIBERTATE

Intre minciuna si adevar, ca si intre pacat si puritate ori robie si libertate, exista diferenta antinomica dintre intuneric si lumina!
Cine iubeste adevarul este liber - sa minti este o corvoada si un stres continuu care te subjuga! 
Aparent avem senzatia ca minciuna ne salveaza, dar ea ne tine legati si nu ne putem debarasa de ea decat prin adevar!

Sfantul Augustin, la vremea sa, intand in polemica cu Ieronim - care se aratase tolerant fata de minciuna - a dezvoltat subiectul acesta in doua lucrari cunoscute: 
"Despre minciuna" si "Impotriva minciunii". 
Potrivit eseurilor augustiniene exista 8 feluri de minciuna, plecand de la cea mai grava la cea mai putin grava, minciuna care, zice el, nu face rau nimanui!

Dar cuvintele Mantuitorului merg dincolo se semantica bruta.  -"Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi."   - caci adevarul Lui este adevarul suprem care este iubirea! 

In discursul Mantuitorului robia este una singura: pacatul!
Caci cel care slujeste ca rob cuiva poate avea speranta eliberarii. Pacatul insa iti da iluzia ca esti liber, privandu-te de libertate!


Deci zicea Iisus către iudeii care crezuseră în El: 
Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei; Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi. 
Ei însă I-au răspuns: Noi suntem sămânţa lui Avraam şi nimănui niciodată n-am fost robi. Cum zici Tu că: Veţi fi liberi? Iisus le-a răspuns: Adevărat, adevărat vă spun: Oricine săvârşeşte păcatul este rob al păcatului. Iar robul nu rămâne în casă în veac; Fiul însă rămâne în veac. Deci, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr. Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam, dar căutaţi să Mă omorâţi, pentru că cuvântul Meu nu încape în voi. Eu vorbesc ceea ce am văzut la Tatăl Meu, iar voi faceţi ceea ce aţi auzit de la tatăl vostru. Ei au răspuns şi I-au zis: Tatăl nostru este Avraam. Iisus le-a zis: Dacă aţi fi fiii lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam. Dar voi acum căutaţi să Mă ucideţi pe Mine, Omul care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Avraam n-a făcut aceasta. Voi faceţi faptele tatălui vostru. Zis-au Lui: Noi nu ne-am născut din desfrânare. Un tată avem: pe Dumnezeu. Le-a zis Iisus: Dacă Dumnezeu are fi Tatăl vostru, M-aţi iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieşit şi am venit. Pentru că n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis. Ioan 8, 31-42

vineri, 12 mai 2017

PACATUL DE A NU AUZI


Pentru romani, o petrecere frantuzeasca este anosta. Poti sa pui ce muzica vrei, ei prefera sa vorbeasca mai curand decat sa danseze!

Daca ai prilejul sa fii martorul unei discutii intre doi intelectuali francezi, chiar concurenti in idei de ar fi ei, nu poti sa nu remarci arta dialogului. 
In Franta este considerat intelectual cel care se ocupa, profesional sau din pasiune, de activitati culturale si filozofice; un intelectual este un explorator al discursului filozofic si, nu in ultimul rand, o persoana deschisa ideilor. 
Un detinator de diploma postliceala nu este asadar in mod automat un intelectual, diploma fiind doar o specializare!
 
Discutia intre astfel de persoane te subjuga, nu atat prin ideile expuse, interesante si mereu profund umaniste, cat mai ales prin felul in care mintile acestor oameni sunt dispuse sa accepte si opinii ce nu le apartin.
Sa fii capabil sa asculti, sa recunosti ca nu le stii pe toate ori ca si ideea celuilalt este buna, poate chiar mai buna decat a ta, denota mai mult decat un caracter deschis! Nimeni nu se infurie, nimeni nu jugneste.

Numai ca suntem rar martori la astfel de dialoguri. In general asistam zilnic doar la discutii sterile intre... diversi. 
In majoritatea lor, oamenii vorbesc fara sa dialogheze, dialog insemnand intai de toate un schimb de idei, de opinii, si nu respingerea lor a priori! 
Fiecare o tine pe a lui, cum s-ar spune, fara ca vreunul sa auda ce spune altul, necum sa accepte ceva din opiniile celuilalt!
Este evident ca e greu, daca nu imposibil, sa schimbi ideile oamenilor,  singura modalitate - in afara interesului personal - ramanand manipularea! 
In fata unui dialog al surzilor Adevarul ramane mereu o notiune abstracta!

Gandind la aceste realitati ale firii omenesti,  putem intelege cat de imposibil de acceptat a fost discursul Mantuitorului pentru cei ce vedeau in El un concurent, un pericol, cineva care putea sa le zdruncine, daca nu chiar sa le doboare, pozitia lor in societate!
Surzenia spirituala a iudeilor i-a impiedicat atunci sa
inteleaga Cine era Iisus! 
Inutil sa filozofam pe tema asta: azi se petrece exact acelas lucru si nu numai cu cei ce apartin poporului ales!

Mare pacat!


Şi iarăşi le-a zis: Eu Mă duc şi Mă veţi căuta şi veţi muri în păcatul vostru. Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni. Deci ziceau iudeii: Nu cumva Îşi va ridica singur viaţa? Că zice: Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni. Şi El le zicea: Voi sunteţi din cele de jos; Eu sunt din cele de sus. Voi sunteţi din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta. V-am spus deci vouă că veţi muri în păcatele voastre. Căci dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre. Deci Îi ziceau ei: Cine eşti Tu? Şi a zis lor Iisus: Ceea ce v-am spus de la început. Multe am de spus despre voi şi de judecat. Dar Cel ce M-a trimis pe Mine adevărat este, şi cele ce am auzit de la El, Eu acestea le grăiesc în lume. Şi ei n-au înţeles că le vorbea despre Tatăl. Deci le-a zis Iisus: Când veţi înălţa pe Fiul Omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt şi că de la Mine însumi nu fac nimic, ci precum M-a învăţat Tatăl, aşa vorbesc. Şi Cel ce M-a trimis este cu Mine; nu M-a lăsat singur, fiindcă Eu fac pururea cele plăcute Lui. Spunând El acestea, mulţi au crezut în El. 
Ioan 8, 21-30