Blogul acesta este jurnalul meu duhovnicesc pe care l-am inceput cu prilejul celei de-a doua batalii pe care a trebuit sa o dau cu cancerul.
Am inceput numarandu-mi zilele si am continuat inaltand rugaciuni!
Aici este coltul meu de "rugaciune deschisa" prin care ma pregatesc pentru momentul primirii darului celui de pe urma!
"De este cineva binecredincios si iubitor de Dumnezeu, sa se bucure de acest praznic frumos si luminat.
De este cineva sluga inteleapta, sa intre, bucurandu-se, intru bucuria Domnului sau.
De s-a ostenit cineva postind, sa-si ia acum rasplata.
De a lucrat cineva din ceasul cel dintai, sa-si primeasca astazi plata cea dreapta.
De a venit cineva dupa ceasul al treilea, multumind sa praznuiasca. De a ajuns cineva dupa ceasul al saselea, sa nu se indoiasca, nicidecum, caci cu nimic nu va fi pagubit.
De a intarziat cineva pana in ceasul al noualea, sa se apropie, nicidecum indoindu-se.
De a ajuns cineva abia in ceasul al unsprezecelea, sa nu se teama din pricina intarzierii, caci darnic fiind Stapanul, primeste pe cel de pe urma ca si pe cel dintai, odihneste pe cel din al unsprezecelea ceas ca si pe cel ce a lucrat din ceasul dintai; si pe cel de pe urma miluieste, si pe cel dintai mangaie; si aceluia plateste, si acestuia daruieste; si faptele le primeste; si gandul il tine in seama, si lucrul il pretuieste, si vointa o lauda.
Pentru aceasta, intrati toti intru bucuria Domnului nostru: si cei dintai, si cei de al doilea, luati plata.
Bogatii si saracii impreuna bucurati-va.
Cei ce v-ati infranat si cei lenesi, cinstiti ziua.
Cei ce ati postit si cei ce n-ati postit, veseliti-va astazi.
Masa este plina, ospatati-va toti. Vitelul este mult, nimeni sa nu iasa flamand. Gustati toti din ospatul credintei! Impartasiti-va toti din bogatia bunatatii.
Sa nu se planga nimeni de lipsa, ca s-a aratat Imparatia cea de obste.
Nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate, ca din mormant iertare a rasarit.
Nimeni sa nu se teama de moarte, ca ne-a izbavit pe noi moartea Mantuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de ea. Pradat-a iadul Cel ce S-a pogorat in iad; umplutu-l-a de amaraciune, fiindca a gustat din trupul Lui. Si aceasta mai inainte intelegand-o Isaia, a strigat: Iadul, zice, s-a amarat, intimpinandu-Te pe Tine jos: amaratu-s-a ca s-a stricat. S-a amarat, ca a fost batjocorit; s-a amarat, ca a fost omorat; s-a amarat, ca s-a surpat; s-a amarat, ca a fost legat. A primit un trup si de Dumnezeu a fost lovit. A primit pamant si s-a intalnit cu cerul. A primit ceea ce vedea si a cazut prin ceea ce nu vedea.
Unde-ti este, moarte, boldul? Unde-ti este, iadule, biruinta? Inviat-a Hristos si tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos si au cazut diavolii. Inviat-a Hristos si se bucura ingerii. Inviat-a Hristos si viata stapaneste.
Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in groapa; ca Hristos, sculandu-Se din morti, incepatura celor adormiti S-a facut. Lui se cuvine slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin.
Cele patru elemente pomenite de sinaxarul zilei de Joi (zi pe care o incepem inca de Miercuri seara!) sunt:
"Sfânta spălare a picioarelor ” a ucenicilor ;
„Cina cea de Taină", unde are loc instituirea Sfintei Impartasanii;
„Rugăciunea cea mai presus de fire” a Mantuitorului, din grădina Ghetsimani;
"Vanzarea Domnului"de catre Iuda Iscarioteanu, ca si Lepadarea lui Petru!
As dori sa ma opresc asupra acestui ultim punct, un moment de mare tristete, si el anticipat de Mantuitorul, acela al lepadarii lui Petru, consemnat de toti cei patru evanghelisti - Marcu 13: 66-72, Matei 25: 69-75, Luca 22: 54-62, Ioan 18: 15-18, 25-27!
Ma gandesc ca acest eveniment priveste natura umana, gata mereu sa cada!
In seara arestarii, atat Iuda cat si Petru L-au tradat pe Iisus!
Nu exista tradari mari si tradari mici, dar constientizarea, asumarea tradarii poate fi urmata sau nu de smerenie si pocainta! Orgoliul ranit ii pierde pe cei mandri!
Lepadarea lui Petru este, incontestabil, un gest de lasitate, care nu a fost declansat nici de invidie, nici de ura.
Petru Il iubea cu ardoare pe Invatator!
El minte totusi de trei ori, spunand ca nu-L cunoaste pe Iisus, caruia, cu putina vreme inainte Ii spusese "Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. ", si asta in cel mai greu moment! Dar daca aceasta ratacire este o greseala, este totusi una care il va ridica pe Petru din caderea lui, spre deosebire de tradarea lui Iuda care, neurmata de pocainta, il va pierde definitiv pe acesta!
Petru se dezice de statutul sau de Apostol dar mustrarea de sine il va ajuta, derapajul sau fiindu-i spre invatare de minte si de mare folos! Ca sa recontituim momentul ar trebui sa punem impreuna toate informatiile desprinse din Evanghelii dar si din Fapte si Epistolele pauline.
Stim, de exemplu, ca apostolii, cuprinsi de spaima, atunci s-au risipit!
Doar doi dintre ei au reusit totusi sa-si gaseasca puterea de a urma procesiunea care-L ducea pe Iisus la moarte sigura! Acestia au fost Petru si Ioan - ucenicul cel iubit.
Acesta din urma nu a incercat de fel sa-si ascunda apartenenta la grupul fidelilor lui Iisus, ceea ce dovedeste ca mereu exista si o cale a adevarului! Ceea ce nu i s-a intamplat insa lui Petru.
Incontestabil, noaptea aceea a fost o noapte plina de spaima si de sminteala, cum a si avertizat Mantuitorul! Voi toți vă veți sminti întru Mine în noaptea aceasta...
Este deci de inteles ca teama si ingrijorarea au pus stapanire pe Petru.
Acesta a uitat ca nu demult respinsese cu patos orice posibilitate ca el sa-L tradeze pe Mantuitorul:
"Chiar daca toti se vor sminti intru Tine, eu niciodata nu ma voi sminti… Si de ar fi sa mor impreuna cu Tine, nu ma voi lepada de Tine"(dupa cum ne spune Matei. 26, 33,35).
Dar... a uitat totusi si s-a si lepadat.
Putem considera ca lepadarea asta a fost un subterfugiu pentru a evita sa se puna inutil in pericol! Numai ca, iata, minciunile spuse nu par sa-l fi scapat de primejdie. Petru era o fire nervoasa asa ca sentimentul vinovatiei si teama de pericol trebuie sa-l fi tulburat teribil. Dar, dupa ultima sa tagaduire a auzit cocosul cantand si si-a amintit!
Si-a amintit si de prezicerea Domnului - inainte de a canta de doua ori cocosul, de trei ori te vei lepada de Mine- si-a amintit precis si vorbele pe care el I le spusese el, asigurandu-L de dragostea si devotamentul sau neconditionate!
Si a inteles ce a facut, si-a inteles caderea si atunci, ne spune Evanghelistul Luca, "Domnul, intorcandu-Se, l-a privit de departe pe Petru."
Ne putem imagina ce a citit Petru in privirea Mantuitorului, in care, sigur, nu era nici repros, nici nemultumire ci numai suferinta si o imensa si dureroasa tristete, nu pentru ca El fusese tradat ci pentru ca Petru nu reusise sa se tina drept! Sarmanul de tine, cat te va durea asta!
Si asa si era caci Petru a inteles ca invatatorul i-a aflat lepadarea, ca juramintele lui nebunesti erau acum ridicole, ca L-a ranit profund pe Cel pe care Il iubea si care era mai intristat de aceasta tradare decat cea a lui Iuda, chiar si de umilintele arestarii Sale!
Lacrimile nu l-au parasit intreaga sa viata pe Apostolul Petru!
Ucenicul sau, Sfantul Clement, istoriseste ca toata viata, la cantarea de noapte a cocosului, Petru ingenunchea si, scaldat in lacrimi, se caia pentru lepadarea sa si cerea iertare, macar ca Domnul Insusi, la scurta vreme dupa Invierea Sa, i-a aratat ca il iertase !
O alta traditie bisericeasca spune ca, din pricina plansului, ochii Sfantului Petru au fost rosii intotdeauna.
Putem intelege starea lui Petru. Cand iubesti atat de puternic, atat de arzator si realizezi felul in care l-ai dezamagit, l-ai ranit pe cel iubit, tradandu-l cu grosolanie, cu atata lipsa de judecata, chiar daca esti iertat, nu poti decat sa te frangi sub povara regretelor!
Desigur multi dintre noi azi cred ca lepadarea lui Petru este neinsemnata. Care dintre noi, de frica, ar fi facut altfel, am spune!?
Cauza caderii lui Petru nu sta insa atat in frica sa de pericol cat in infumurarea lui, in prea multa incredere in sine! "Chiar daca toti se vor sminti intru Tine, eu niciodata nu ma voi sminti", spune el, socotindu-se parca mai presus de restul ucenicilor!
Nu se indoieste nimeni de faptul ca Petru Il iubea pe Domnul sincer, din tot sufletul sau, insa pare evident ca a uitat esentialul:
Fara Mine nimic nu veti putea face (In 15, 5).
Omul nu se poate bizui doar pe propriile-i puteri, ca nu poate sti niciodata in ce fel va reactiona in fata unei situatii dificile, daca nu se sprijina pe ajutorul dumnezeiesc!
Revenind la tradarea lui Iuda, demnul de pomenire Bartolomeu Anania spunea că Iuda se plimbă cinic, nestingherit, printre noi, ca ipostază „a sărutării care acoperă trădarea”.
Umbra lui este identificată oricând și oriunde, anormalul este prezentat drept normal, răul ca bine, păcatul ca virtute. Iuda a întinat, prin vicleșug, gesturile firesti ale prieteniei, ame onestității si fidelității umane. Dar Iuda nu se cere vazut numai în lume. Sa ne intrebam oare cât din Iuda se află și în mine? În ce ungher al sufletului meu se odihneste Iuda si asteapta?
Insa, până la sfârșitul veacurilor, va exista in noi siun Iuda si un Petru - ori de câte ori preferăm bunurile materiale in detrimentul iubirii lui Dumnezeu, cand alegem minciuna in locul adevarului.
Este vorba, până la urmă, de același păcat al lui Adam, reiterat în căderea lui Iuda și a tuturor păcătoșilor.
Am citit recent ca niste cercetatori americani ar fi constatat ca cei care nu au in fire capacitatea de a recunoste si a-si asuma greselile sunt predispusi la boala Altzheimer!
Iuda „și-a agonisit” spânzurare pentru ce a făcut; realizand ca a tradat, dar, din pricina mandriei, nu a mai putut să se întoarcă si a preferat sa-si ia viata!
Petru, cutremurat si intristat de ceea ce fusese in stare sa faca, cu inima sfaramata, spasit, s-a intors la vechea lui indeletnicire, socotindu-se nedemn de a mai fi apostolul lui Hristos!
Și, ieșind afară, Petru a plâns cu amar.
Hristos Domnul ne învață că in orice cădere există si ridicare, că trădarea iubirii, cât de mare ar fi ea, nu poate anulaIubirea Însăși.
De indata ce voi vedea în mine „ceva din Iuda” nu-l voi lasa să se „manifeste” până la capăt! Dacă m-am asemănat lui prin primele opțiuni, vreau să aleg altceva decât a ales el în final.
Voi face ca Petru si, plângând și cerând iertare pentru iubirea trădată, voi aștepta Învierea ca răspuns la credința mea în iubirea nemărginită și iertătoare a lui Dumnezeu!
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Știți că peste două zile vor fi Paștile și Fiul Omului va fi dat să fie răstignit.
Atunci arhiereii și bătrânii poporului s-au adunat în curtea arhiereului care se numea Caiafa și împreună s-au sfătuit ca să-L prindă pe Iisus cu vicleșug și să-L omoare. Dar ziceau: Nu în ziua praznicului, ca să nu se facă tulburare în popor. Fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, s-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preț, și l-a turnat pe capul Lui pe când ședea la masă. Și, văzând ucenicii, s-au mâniat și au zis: De ce risipa aceasta? Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor. Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceți supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea față de Mine. Căci pe săraci totdeauna îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna; că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune și ce-a făcut ea, spre pomenirea ei.
Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, a zis: Ce voiți să-mi dați, și eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginți. Și de atunci căuta un prilej ca să-L dea în mâinile lor.
În cea dintâi zi a Azimelor, au venit ucenicii la Iisus și L-au întrebat: Unde voiești să-Ți pregătim să mănânci Paștile? Iar El a zis: Mergeți în cetate, la un anumit om, și spuneți-i: Învățătorul zice: Timpul Meu este aproape; la tine vreau să fac Paștile cu ucenicii Mei. Și ucenicii au făcut precum le-a poruncit Iisus și au pregătit Paștile. Iar când s-a făcut seară, a șezut la masă cu cei doisprezece ucenici. Și, știind că Tatăl I-a dat Lui toate în mâini și că de la Dumnezeu a ieșit și la Dumnezeu merge, S-a ridicat de la Cină, S-a dezbrăcat de haine și, luând un ștergar, S-a încins cu el. După aceea, a turnat apă în vasul de spălat și a început să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins. A venit, deci, la Simon-Petru. Iar acesta I-a zis: Doamne, oare Tu să-mi speli mie picioarele? A răspuns Iisus și i-a zis: Ceea ce fac Eu, tu nu știi acum, dar vei înțelege după aceasta.
Petru I-a zis: Nu-mi vei spăla picioarele în veac.
Iisus i-a răspuns: Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine.
Simon-Petru I-a zis: Doamne, spală-mi nu numai picioarele mele, ci și mâinile și capul.
Iisus i-a zis: Cel ce a făcut baie n-are nevoie să-i fie spălate decât picioarele, căci este curat tot. Și voi sunteți curați, însă nu toți.
Că știa pe cel ce avea să-L vândă; de aceea a zis: Nu toți sunteți curați.
După ce le-a spălat picioarele și Și-a luat hainele, S-a așezat iar la masă și le-a zis: Înțelegeți ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiți pe Mine: Învățătorul și Domnul, și bine ziceți, căci sunt. Deci, dacă Eu, Domnul și Învățătorul, v-am spălat vouă picioarele, și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora; că v-am dat vouă pildă ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceți și voi.
Adevărat, adevărat zic vouă: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său, nici solul mai mare decât cel ce l-a trimis pe el. Când știți acestea, fericiți sunteți dacă le veți face.
Și, pe când mâncau, Iisus a zis: Adevărat grăiesc vouă că unul dintre voi Mă va vinde. Și ei, întristându-se foarte, au început să-I zică fiecare: Nu cumva sunt eu, Doamne? Iar El, răspunzând, a zis: Cel ce a întins cu Mine mâna în blid, acela Mă va vinde. Dar Fiul Omului merge precum este scris despre El. Vai însă acelui om prin care Fiul Omului se vinde! Bine era de omul acela dacă nu se năștea.
Iar Iuda, cel ce L-a vândut, răspunzând a zis: Nu cumva sunt eu, Învățătorule? Răspuns-a lui: Tu ai zis.
Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine și binecuvântând, a frânt și, dând ucenicilor, a zis: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Și, luând paharul și mulțumind, le-a dat, zicând: Beți dintru acesta toți, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor.
Și vă spun vouă că nu voi mai bea de acum din acest rod al viței până în ziua aceea când îl voi bea cu voi, nou, în Împărăția Tatălui Meu. Și, cântând laude, au ieșit la Muntele Măslinilor.
Atunci Iisus le-a zis: Voi toți vă veți sminti întru Mine în noaptea aceasta, căci scris este: «Bate-voi păstorul și se vor risipi oile turmei». Dar, după învierea Mea, voi merge mai înainte de voi în Galileea.
Iar Petru, răspunzând, I-a zis: Dacă toți se vor sminti întru Tine, eu niciodată nu mă voi sminti.
Iisus i-a zis: Adevărat zic ție că în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta cocoșul, de trei ori te vei lepăda de Mine.
Petru I-a zis: Și de ar fi să mor împreună cu Tine, nu mă voi lepăda de Tine. Și toți ucenicii au zis la fel.
Atunci Iisus a mers împreună cu ei la un loc ce se cheamă Ghetsimani și a zis ucenicilor: Ședeți aici, până ce Mă voi duce acolo și Mă voi ruga. Și, luând cu Sine pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zevedeu, a început a Se întrista și a Se mâhni. Atunci le-a zis: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneți aici și privegheați împreună cu Mine.
Și, mergând puțin mai înainte, a căzut cu fața la pământ, rugându-Se și zicând:
Părintele Meu, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum voiești Tu.
Atunci un înger din cer s-a arătat Lui și-L întărea. Iar El, fiind în mare durere, mai stăruitor Se ruga. Și sudoarea Lui s-a făcut ca picăturile mari de sânge și picurau pe pământ.
Apoi, ridicându-Se de la rugăciune, a venit la ucenici și i-a găsit dormind și i-a zis lui Petru: Așa, n-ați putut un ceas să privegheați cu Mine! Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită; căci duhul este osârduitor, dar trupul neputincios.
Iarăși ducându-Se, a doua oară,
S-a rugat, zicând: Părintele Meu, dacă nu este cu putință să treacă acest pahar, ca să nu-l beau, facă-se voia Ta!
Și, venind iarăși, i-a aflat dormind, căci ochii lor erau îngreuiați de somn. Și, lăsându-i, S-a dus iarăși a treia oară și S-a rugat, același cuvânt zicând.
Atunci a venit la ucenici și le-a zis: Dormiți de acum și vă odihniți! Iată, s-a apropiat ceasul și Fiul Omului va fi dat în mâinile păcătoșilor. Sculați-vă să mergem; iată, s-a apropiat cel ce M-a vândut.
Și, pe când vorbea încă, iată, a sosit Iuda, unul dintre cei doisprezece, și împreună cu el mulțime multă cu săbii și cu ciomege, de la arhierei și de la bătrânii poporului.
Iar vânzătorul le-a dat semn, zicând: Pe Care-L voi săruta, Acela este; puneți mâna pe El.
Și îndată apropiindu-se de Iisus, a zis: Bucură-Te, Învățătorule! Și L-a sărutat. Iar Iisus i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus și L-au prins. Și iată, unul dintre cei ce erau cu Iisus, întinzând mâna, a tras sabia și, lovind pe sluga arhiereului, i-a tăiat urechea.
Atunci Iisus i-a zis: Întoarce sabia ta la locul ei, că toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Sau ți se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu și să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Dar cum se vor împlini Scripturile, că așa trebuie să fie?
În ceasul acela a zis Iisus mulțimilor: Ca la un tâlhar ați ieșit, cu săbii și cu ciomege, ca să Mă prindeți. În fiecare zi ședeam în templu și învățam, și n-ați pus mâna pe Mine. Dar toate acestea s-au făcut ca să se împlinească Scripturile prorocilor.
Atunci toți ucenicii lăsându-L, au fugit. Iar cei care L-au prins pe Iisus L-au dus la Caiafa arhiereul, unde s-au adunat cărturarii și bătrânii.
Iar Petru Îl urma de departe până a ajuns la curtea arhiereului și, intrând înăuntru, ședea cu slugile, ca să vadă sfârșitul. Iar arhiereii, bătrânii și tot sinedriul căutau mărturie mincinoasă împotriva lui Iisus, ca să-L omoare. Și n-au găsit, deși veniseră mulți martori mincinoși. Mai pe urmă, însă, au venit doi și au spus: Acesta a zis: Pot să dărâm templul lui Dumnezeu și în trei zile să-l clădesc. Și, sculându-se, arhiereul I-a zis: Nu răspunzi nimic la ceea ce mărturisesc aceștia împotriva Ta? Dar Iisus tăcea. Și arhiereul I-a zis: Te jur pe Dumnezeul cel viu să ne spui nouă de ești Tu Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Iisus i-a răspuns: Tu ai zis. Și vă spun încă: De acum veți vedea pe Fiul Omului șezând de-a dreapta Puterii și venind pe norii cerului. Atunci arhiereul și-a sfâșiat hainele, zicând: A hulit! Ce ne mai trebuie martori? Iată, acum ați auzit blasfemia Lui. Ce vi se pare? Iar ei răspunzând, au zis: Este vinovat de moarte. Și au scuipat în obrazul Lui, bătându-L cu pumnii, iar unii Îi dădeau palme, zicând: Prorocește-ne, Hristoase, cine este cel ce Te-a lovit?
Iar Petru ședea afară, în curte. Și o slujnică s-a apropiat de el, zicând: Și tu erai cu Iisus Galileeanul. Dar el s-a lepădat înaintea tuturor, zicând: Nu știu ce zici. Și ieșind el la poartă, l-a văzut altă slujnică și a zis celor de acolo: Și acesta era cu Iisus Nazarineanul. Și iarăși s-a lepădat cu jurământ: Nu cunosc pe Omul acesta. Iar după puțin, apropiindu-se cei ce stăteau acolo, au zis lui Petru: Cu adevărat și tu ești dintre ei, căci și graiul tău te vădește. Atunci el a început a se blestema și a se jura: Nu cunosc pe Omul acesta. Și îndată a cântat cocoșul. Iar Petru și-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, Care zisese: Mai înainte de a cânta cocoșul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Și, ieșind afară, a plâns cu amar. Iar când s-a făcut ziuă, toți arhiereii și bătrânii poporului au ținut sfat împotriva lui Iisus, ca să-L omoare. Și legându-L, L-au dus și L-au predat dregătorului Ponțiu Pilat.”
Incepand de aseara, am intrat asadar intr-o alta dimensiune a Saptamanii Mari.
In Miercurea Saptamanii Sfintelor Patimiri - care incepe cu Denia de Marti seara - se face, asa cum a spus Insusi Mantuitorul, pomenirea femeii pacatoase carea spalat cu lacrimi si a uns cu mir picioarele Mantuitorului, inainte de Patima Sa, ca simbol al pocaintei si indreptarii omului pacatos.
"Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune și ce-a făcut ea, spre pomenirea ei."
Ziua de Miercuri este si ziua în care Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece apostoli, L-a vândut pe Iisus fariseilor şi cărturarilor, care voiau să-L ucidă, pentru treizeci de arginţi.
„A zis: «Ce voiţi să îmi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre?» Iar ei i-au dat treizeci de arginţi. Şi de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor” (Matei, 26, 15-16). "Cand am citit aceasta din Scriptura, sufletul meu s-a umplut de nemultumire – si asupra mai-marilor iudei, si asupra lui Iuda. Ce aveau in vedere acesti mai-mari, de au atras asupra lor si a poporului vina si pedeapsa pentru uciderea de Dumnezeu? Si cum a putut sa se hotarasca la asa o fapta Iuda, care intotdeauna era asa de apropiat de Domnul si asa limpede vazuse intiparita in El plinatatea Dumnezeirii? Dupa aceea, gandul meu s-a mutat la caracterul tradarii lui Iuda; si in timp ce cugetam la lucrul acesta, din constiinta au inceput sa rasara una dupa alta propriile mele fapte, foarte asemanatoare cu fapta lui Iuda. Cu cat ma gandeam mai mult, cu atat semanau mai tare. Atunci, in locul nemultumirii impotriva lui Iuda, a inceput sa renasca temerea pentru mine insumi, si glasul launtric mi-a grait: “Lasa-l tu pe Iuda, intoarce-ti mai degraba luarea-aminte asupra ta si ingrijeste-te sa scapi de soarta lui amara”.
Cu acest indemn, fratilor, ma infatisez si eu voua. Aveam de gand sa va infatisez cat de neagra este tradarea lui Iuda. Acum, insa, zic:
sa-l lasam pe Iuda.Sa cercetam mai bine faptele noastre, ca sa curatim din viata noastra tot ce poarta vreo trasatura a caracterului lui Iuda – si prin aceasta sa scapam de pedeapsa cereasca ce a cazut asupra lui." Sf.Teofan Zavoratul
Asa cum spuneam si cu alta ocazie, nu exista tradari mari si tradari mici, nici tradari cu justificari! Tradarea e una si este un pacat, arma in mana diavolului!
Sa nu ne amagim cumva crezand ca Iuda ar fi fost predestinat sa tradeze! Nu.
El, care copilarise cu Iisus, care Il cunostea poate cel mai bine, singurul "scolit" din randul celor 12 apostoli, avea sa-L vanda din pricina relelor din el - iubirea pentru bani si poate, de ce nu, mai mult decat atat, chiar din invidia ce o fi simtit-o in fata perfectiunii pe care o intruchipa Iisus!
Prin tradarea lui, Iuda a fost unealta care doar a grabit prinderea si uciderea Mantuitorului!Exemplul lui Iuda nu este numai prilej de cugetare filozofica asupra tradarii ci unul de auto-analiza.
Asa cum spunea si Sf Teofan Zavoratul in predica sa, din care am extras pasajul de mai sus, e cazul, inainte de a ne revolta, sa cautam in adancul firii noastre cele mai nebanuite rele, nemarturisitele inclinatii spre rau, caci acolo se va ascunde mereu vrajmasul pentru a ne prinde in mrejele sale!
Nimeni nu este la adapost si oricine este un potential tradator, cata vreme pacatul traieste in noi.
Patimile, placerile care depasesc firescul lasat de DUMNEZEU, hranesc inclinatiile noastre spre rau. De aceea despatimirea este o conditie a accederii spre Dumnezeu, caci doar desprinsi de pacate putem gandi cu mintea in inima! Altfel... oricand poate invia Iuda din noi!
PS
Miercuri este asadar ziua in care Iuda L-a vandut pe Hristos fariserilor, pe treizeci de arginti.
Tradarea lui Iuda, din acea zi, este motivul pentru care ziua de miercuri a fost declarată zi de post. Zilele de miercuri (ziua tradarii) si vineri (ziua în care Iisus a fost răstignit), sunt cele două zile ale săptămânii în care creştinii postesc pe tot parcursul anului, cu excepţia zilelor in care este dezlegare, fiind zile de „harţi” în calendarul ortodox.
„În vremea aceea, fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, S-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preț, și l-a turnat pe capul Lui pe când ședea la masă. Și văzând ucenicii, s-au mâniat și au zis:
De ce risipa aceasta? Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor. Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceți supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea față de Mine. Căci pe săraci totdeauna îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna; că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune și ce-a făcut ea, spre pomenirea ei.
Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, a zis: Ce voiți să-mi dați, și eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginți. Și, de atunci, căuta un prilej ca să-L dea în mâinile lor.” Matei, 26, 6-16
Odata cu ziua de Marti, ispititorii Domnului inceteaza sa-I mai puna intrebari spre a-L prinde in cuvant!
Sfânta şi Marea Marţi - in care am intrat inca de aseara - ne zugrăveşte alte doua Pilde spuse de Domnul Hristos :
Pilda celor zece fecioaresi Pilda talantilor
Hristos, cel ce se pregăteşte să meargă spre judecată, pălmuire, scuipare, răstignire şi moarte de bună voie pentru împăcarea noastră cu Dumnezeu, este văzut drept „adevăratul Mire”.
In Marea Marti, ca si in celelalte zile din Saptamana Sfintelor Patimiri, pana miercuri inclusiv, la slujba de dimineata, la utrenie, se intoneaza: "Iata mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care va afla-o priveghind; iara netrebnica e cea pe care o va gasi lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te ingreuiezi, ca sa nu te dai mortii si afara din Imparatie sa te incui, ci te desteapta strigand: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeul nostru, pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi".
Pilda celor 10 fecioare, din Evanghelia dupa Matei, 25: 1-13, este una cunoscuta, facand parte din textele evanghelice care se citesc la Sfantul Maslu! Ea este o parabola plina de simboluri, rostita de Mantuitorul, dupa intrarea Sa in Ierusalim si inaintea Sfintelor Patimi, intr-un moment de proorociri foarte important si deosebit de dificil, cand lupta cu fariseii era pe fata. Atunci a vorbit despre sfarsit - Vremea cea de pe urma - si despre revenirea Sa in toata Slava !
Textul acesta ne pune intr-o relatie mistica cu Hristos, relatie care se bazeaza pe alte criterii decat cele omenesti.
Parabola ne sugereaza ca unicul scop al vietii noastre pe acest pamant este intrarea in Imparatia lui Dumnezeu!
Suntem chemati sa luam aminte la cele cinci fecioare intelepte, care au avut untdelemn in candelele lor, si sa le urmam intelepciunea!
(candela aprinsa simbolozand arătarea lui Hristos ca Fiul lui Dumnezeu, untdelemnul fiind dobândirea Duhului Sfânt, iar vasele - altarul nostru launtric!)
Drumul, care se face pe timp de noapte, sugereaza neputinta noastra, dificultatea noastra de a-L cunoaste pe Dumnezeu!
Fecioarele intelepte l-au intampinat pe Mirele, care este Domnul Hristos, au intrat cu el in camara nuntii si s-au bucurat de ospatul mirelui!
Celelalte cinci fecioare, neintelepte, nu s-au putut bucura de intalnirea cu El pentru ca au fost nevoite sa mearga sa-si cumpere untdelemn pentru candelele lor.
Domnul Hristos ne avertizeaza ca trebuie sa fim intotdeauna pregatiti, prin fapte bune,pentru intampinarea Mirelui ceresc, ca sa putem lua parte la ospatul cel vesnic.
Si ne mai indeamna la priveghere, concluzia pildei fiind:
Privegheati si va rugati ca nu stiti cind vine Fiul Omului (Mt. 25, 13)!
Sa fim asadar cu luare aminte la noi insine, la datoriile noastre, sa-L asteptam pe Mirele ceresc cu inima iubitoare si cu fapte bune, ca si intru aceasta sa se preamareasca Tatal nostru cel din ceruri! "Pilda talantilor" din Evanghelia dupa Matei, 25: 14-30, este
si ea cunoscuta si una din parabolele care au suscitat interes, analiza bogatiei simbolurilor si a tainelor inscrise in ea fiind demna de studii aprofundate.
Dincolo de povestea stapanului care isi lasa averea in grija a trei supusi, sta ascuns un mesaj eshatologic.
Cuvintele Mantuitorul ne lasa sa intelegem ca vor reusi sa intre "intru bucuria Domnului"(Imparatia cea cereasca) doar cei harnici si loiali lui Dumnezeu, care vor face tot ce le este in putinta spre a inmulti darurile pe care EL le-a impartit, dand fiecăruia după puterea lui!
Lenea este socotita un pacat. A avea toate atuurile sa sporesti, sa imbunatatesti viata ta si a semenilor si sa nu o faci, din lene, egoism, neglijenta ori nepasare... este o cale sigura de a pierde atentia si mila lui Dumnezeu, precum si dreptul de a intra in Imparatia Sa!
"... cea mai mare bucurie binecuvantata de Dumnezeu este inmultirea darurilor primite de la El. Iar aceasta inmultire a darurilor presupune smerenie si harnicie, nu mandrie si lenevire, dar mai ales iubire de Dumnezeu si de aproapele.
Daca talantii cuiva sunt inmultiti in folosul comunitatii umane, cel talentat aduce bucurie lui Dumnezeu si semenilor lui. Asadar, bucuria din Evanghelia de astazi este bucuria harniciei si a darniciei, bucuria rodirii prin daruirea de sine, bucuria celui care a facut mult bine altora, asemanandu-se astfel cu Dumnezeu Cel Multmilostiv. Numai aceasta bucurie a rodirii este bucuria deplina in viata unei persoane si a unei comunitati umane." (Preafericitul Daniel)
Din Evanghelia dupa Matei 24: 36-51; 25: 1-46; 26: 1-2
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: De ziua și de ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Și, precum a fost în zilele lui Noe, așa va fi și venirea Fiului Omului. Căci, precum în zilele acelea dinainte de potop oamenii mâncau și beau, se însurau și se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și n-au știut până ce a venit potopul și i-a luat pe toți, la fel va fi și venirea Fiului Omului. Atunci, din doi care vor fi în țarină, unul se va lua și altul se va lăsa. Din două care vor măcina la moară, una se va lua și alta se va lăsa. Privegheați, deci, că nu știți în care zi vine Domnul vostru. Însă aceasta să știți, că, de-ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea și n-ar lăsa să i se spargă casa. De aceea și voi fiți gata, că în ceasul în care nu gândiți, Fiul Omului va veni. Cine, oare, este sluga credincioasă și înțeleaptă, pe care a pus-o stăpânul peste slugile sale ca să le dea hrană la timp? Fericită este sluga aceea pe care, venind stăpânul său, o va afla făcând așa. Adevărat zic vouă că o va pune peste toate avuțiile sale. Iar dacă acea slugă, rea fiind, va zice în inima sa: stăpânul meu întârzie, și va începe să bată pe cei ce slujesc împreună cu el, să mănânce și să bea cu bețivii, veni-va stăpânul slugii aceleia, în ziua când nu se așteaptă și în ceasul pe care nu-l cunoaște, și o va tăia din dregătorie, și partea ei o va pune cu fățarnicii. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților.
Atunci se va asemăna Împărăția cerurilor cu zece fecioare care, luând candelele lor, au ieșit întru întâmpinarea Mirelui. Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înțelepte. Căci cele fără minte, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn. Iar cele înțelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor. Dar, întârziind Mirele, au ațipit toate și au adormit. Iar la miezul nopții s-a făcut strigare: Iată, Mirele vine! Ieșiți întru întâmpinarea Lui!
Atunci s-au deșteptat toate acele fecioare și au împodobit candelele lor. Și cele fără minte au zis către cele înțelepte: Dați-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre. Dar cele înțelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă și nici vouă. Mai bine mergeți la cei ce vând și cumpărați pentru voi. Deci, plecând ele ca să cumpere, a venit Mirele, iar cele ce erau gata au intrat cu El la nuntă și ușa s-a închis.
Iar mai pe urmă au sosit și celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă!
Iar El, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi. Drept aceea, privegheați, că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului.
Și mai este ca un om care, plecând departe, și-a chemat slujitorii și le-a dat pe mână avuția sa. Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui, și a plecat. Îndată mergând, cel ce luase cinci talanți a lucrat cu ei și a câștigat alți cinci talanți. De asemenea și cel cu doi a câștigat alți doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ și a ascuns argintul stăpânului său. După multă vreme a venit și stăpânul acelor slujitori și a făcut socoteala cu ei. Și, apropiindu-se cel care luase cinci talanți, a adus alți cinci talanți, zicând: Doamne, cinci talanți mi-ai dat, iată alți cinci talanți am câștigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se și cel cu doi talanți, a zis: Doamne, doi talanți mi-ai dat, iată alți doi talanți am câștigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi și cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am știut că ești om aspru, care seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat și, temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată, ai ce este al tău. Și răspunzând, stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană și leneșă, știai că secer unde n-am semănat și adun de unde n-am împrăștiat? Se cuvenea, deci, ca tu să dai arginții mei la schimbătorii de bani și eu, venind, aș fi luat ce este al meu cu dobândă. Luați, deci, de la el talantul și dați-l celui ce are zece talanți. Căci tot celui ce are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel ce n-are și ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncați-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților.
Iar când va veni Fiul Omului întru slava Sa și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale. Și se vor aduna înaintea Lui toate neamurile și-i va despărți pe unii de alții precum desparte păstorul oile de capre. Și va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine. Atunci drepții Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând și Te-am hrănit? Sau însetat și Ți-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin și Te-am primit, sau gol și Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă: Întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut. Atunci va zice și celor de-a stânga: Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui. Căci flămând am fost și nu Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și nu Mi-ați dat să beau; străin am fost și nu M-ați primit; gol, și nu M-ați îmbrăcat; bolnav și în temniță, și nu M-ați cercetat. Atunci vor răspunde și ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniță și nu Ți-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu ați făcut unuia dintre aceștia prea mici, nici Mie nu Mi-ați făcut. Și vor merge aceștia la osândă veșnică, iar drepții la viață veșnică.
Iar după ce a sfârșit toate aceste cuvinte, a zis Iisus către ucenicii Săi: Știți că peste două zile vor fi Paștile și Fiul Omului va fi dat să fie răstignit.”
Suntem în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, cel mai important timp duhovnicesc din cursul anului bisericesc, când zilele sunt numite Sfinte şi Mari, ceea ce a făcut ca acest răstimp liturgic să primească și denumirea de Săptămâna Mare.
Se numeşte aşa „nu pentru că zilele ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că de-a lungul ei s-au săvârșit minunile mari și mai presus de fire și faptele neobișnuite ale Mântuitorului nostru” (Sinaxar Sfânta şi Marea Sâmbătă).
Acum suntem alături de Hristos în Ierusalim la Sfintele şi Mântuitoarele Sale Pătimiri, participând la slujbele care urmăresc ultima săptămână din activitatea Sa mesianică, conform relatărilor Sfinţilor Evanghelişti.
Fiecare zi din Săptămâna Mare are o temă centrală care reflectă textul Sfintelor Evanghelii ce ne vorbesc despre Sfintele Pătimiri ale Domnului. Aceste teme sunt reflectate în imnurile Triodului, unde în sinaxare regăsim dezvoltări teologice ale înţelegerii zilelor Sfinte şi Mari ale Săptămânii Sfintelor Pătimiri.
Încă din Sfânta şi Marea Luni de la începutul Deniei de duminică seara, Triodul enunţă tema centrală a Săptămânii Mari: „Cinstitele Pătimiri au răsărit lumii în această zi ca nişte lumini de mântuire, că Hristos merge să pătimească din bunătatea Sa. Cel ce cuprinde toate cu palma primeşte a fi răstignit pe lemn, ca să mântuiască pe om”.
Sfânta şi Marea Luni este ziua ce „aduce luminat începuturile Pătimirilor Domnului”, când „Ziditorul merge să ia răstignire” ca să „mântuiască pe om”. În această zi ne-a fost pusă înainte imaginea smochinului care s-a uscat la cuvântul Mântuitorului (Matei 21, 19-20). Sinaxarul explică episodul biblic pe baza unei vechi tradiţii transmise de Isidor Pelusiotul: „Pomul călcării poruncii a fost smochinul. Din frunzele lui și-au făcut acoperământ strămoșii noștri călcători de poruncă. Din pricină că n-a fost blestemat atunci, a fost blestemat acum de Hristos, ca un iubitor de oameni, ca să nu mai facă rod, care este pricina păcatului. Iar că păcatul se aseamănă cu smochina este lucru destul de limpede: are dulceața plăcerii, lipiciunea păcatului, iar în urmă, usturimea și iuțimea conștiinței”.
O altă temă a zilei de luni este „pomenirea Fericitului Iosif cel preafrumos”, care-L preînchipuie pe Hristos, vândut de ucenicul Său pentru 30 de arginţi la fel cum a fost şi Iosif vândut de fraţii săi.
Sfânta şi Marea Marţi are ca temă imaginea celor 10 fecioare din parabola pe care o rosteşte Mântuitorul în Ierusalim înainte de Sfintele Sale Pătimiri (Matei 25, 1-13). „Pilda celor zece fecioare a spus-o (Hristos) pentru a ne îndemna spre milostenie și, în același timp, spre a ne învăța să fim cu toții gata înainte de sfârșitul vieții” (Sinaxar Sfânta şi Marea Marţi).
Sfânta şi Marea Miercuri ne vorbeşte prin imnografia Triodului despre vânzarea lui Iuda, numit „înşelător”, care, „poftind iubirea de argint, a gândit cu vicleşug” să-L vândă pe Hristos și „pentru aceasta, îmbătându-se, a alergat la iudei şi a zis călcătorilor de lege: Ce vreţi să-mi daţi, şi eu Îl voi da pe El vouă, ca să-L răstigniţi?”
Ce-l determină pe Iuda să gândească vânzarea Învăţătorului său este ungerea pe care o face femeia păcătoasă Domnului Hristos înainte de Mântuitoarele Sale Pătimiri, care este şi tema acestei zile. Sinaxarul din Triod ne spune: „Pomenirea ei s-a pus în această zi, pentru ca, după cuvântul Mântuitorului, să se predice pretutindenea și tuturor fapta ei cea plină de multă învățătură”.
Sfânta şi Marea Joi este ziua Cinei celei de Taină, când Mântuitorul nostru Iisus Hristos a instituit Sfânta Euharistie. De la începutul Deniei, troparul sintetizează evenimentele acestei zile: „Când măriţii ucenici la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubirea de argint, bolnăvindu-se, s-a întunecat și judecătorilor celor fără de lege, pe Tine Judecătorul cel drept, Te-a dat”.
Sinaxarul ne spune că în această zi „prăznuim patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de Taină, adică predarea înfricoșatelor Taine, rugăciunea cea mai presus de fire și vânzarea Domnului”.
Sfânta şi Marea Vineri este ziua în care Hristos S-a răstignit pe Cruce pentru mântuirea noastră. Acum „prăznuim sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Pătimiri ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița și, înainte de toate, crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, ce a fost răstignit împreună cu El” (Sinaxar Sfânta şi Marea Vineri).
Sfânta şi Marea Sâmbătă este capătul urcuşului nostru duhovnicesc din timpul liturgic al Triodului şi ţinta eforturilor noastre ascetice din vremea postului. Este cea mai importantă zi din Săptămâna Mare, când „prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viață veșnică” (Sinaxar Sfânta şi Marea Vineri).
Acum cântăm troparul plin de conţinut dogmatic: „Când Te-ai pogorât la moarte, Cel ce ești Viața cea fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii; și când ai înviat pe cei morți din cele de desubt, toate puterile cerești au strigat: Dătătorule de viață, Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ție!”
Acum se face trecerea către sărbătoarea Învierii Domnului. Mai ales când săvârşim în această ultimă zi a Săptămânii Mari Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, care ne introduce în bucuria pascală prin citirea pericopei evanghelice de la Matei 28, 1-20, care ne prezintă Învierea Domnului.
In a cincea Duminica de Post s-a citit, mai intai, din Evanghelia dupa Marcu, cap. 10, 32 -45, textul facand parte din ceea ce numiminvatatura lui Iisus privind slujirea smerita.
În
vremea aceea Iisus a luat la Sine iarăşi pe cei doisprezece şi a
început să le spună cele ce aveau să I se întâmple: lată, ne suim la
Ierusalim şi Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; îl
vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor; îl vor batjocori,
şi-L vor scuipa, şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va
învia. Şi au venit la El lacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I:
Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Iar El le-a
zis: Ce voiţi să vă fac? Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a
dreapta Ta şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta. Dar Iisus le-a
răspuns: Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu
sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei I-au zis:
Putem.
Şi Iisus le-a zis: Paharul
pe care Eu îl beau îl veţi bea şi cu botezul cu care Mă botez vă veţi
boteza, dar a şedea de-a dreapta Mea sau de-a stânga Mea nu este al Meu a
da, ci celor pentru care s-a pregătit.
Şi,
auzind, cei zece au început a se mânia pe Iacov şi pe Ioan. Atunci
Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: Ştiţi că cei ce se socotesc
cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le
stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru; şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie slugă tuturor. Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulți. MARCU 10, 32 - 45
In acest pasaj evanghelic, intelegem ca dorinta celor doi ucenici de a fi in lumina slavei dumnezeiesti este atat de puternica incat ea trece inaintea oricarei logici. Cu acest prilej, Mantuitorul vorbeste despre botezul suferintelor si despre paharul sangelui, al mortii, pe care Fiul Omului avea sa le primeasca, anticipand cu aceasta ocazie Sfinte Sale Patimi! Dorinta de marire a celor doi ucenici este domolita de Mantuitorul Hristos, care le spune ca doar slujirea sfanta si smerita ii va deosebi de ceilalti oameni!
"care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru; şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie slugă tuturor". Despre sfarsitul celor doi ucenici stim ca, asa cum le-a prezis Iisus, aveau sa bea si ei paharul suferintei !
"Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea şi cu botezul cu care Mă botez vă veţi boteza..."
Sfântul
Iacob va fi decapitat de către regele Irod, cu sabia, iar Sfântul Ioan
va fi exilat în insula Patmos, de către împăratul roman Domiţian.
Tot astazi s-a mai citit si un fragment din Evanghelia dupa Luca - cap 7, 36 - 50, cunoscut sub numele de "Evanghelia femeii pacatoase", fragment introdus in cult incepand cu secolul al XIII-lea., in semn de cinstire a Sfintei Maria Egipteanca, care si-a rascumparat pacatele vietuind in pustie, postind, plangand, luptandu-se cu diavolii si rugandu-se...timp de 47 de ani !
"În
vremea aceea, unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi
intrând în casa fariseului, a şezut la masă. Şi iată era în cetate o
femeie păcătoasă şi, aflând că şade la masă, în casa fariseului, a adus
un alabastru cu mir. Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând,
a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le
ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir. Şi văzând,
fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar
şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă.
Şi răspunzând, Iisus a zis către el: "Simone, am să-ţi spun ceva".
"Învăţătorule, spune", zise el. "Un cămătar avea doi datornici. Unul era
dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci. Dar, neavând
ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va
iubi mai mult?" Simon, răspunzând, a zis: "Socotesc că acela căruia i-a
iertat mai mult." Iar El i-a zis: "Drept ai judecat". Şi întorcându-se
către femeie, a zis lui Simon: "Vezi
pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai
dat; ea însă cu lacrimi Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei.
Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă, de când am intrat, n-a încetat să-Mi
sărute picioarele. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir
Mi-a uns picioarele. De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele
multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte." Şi
a zis ei: "Iertate îţi sunt păcatele". Şi au început cei ce şedeau
împreună la masă să zică în sine: "Cine este Acesta care iartă şi
păcatele?" Iar către femeie a zis: "Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace".Luca 7, 36-50
Exemplul
iertarii primite de o femeie pacatoasa, caita profunda pentru pacatele
ei, plina de dragoste si evlavie fata de Iisus, da intarire si curaj oricarui nevoitor crestin, care ar putea deznadajdui vazandu-si starea jalnica de duhovnicie!
Acest pasaj evanghelic, alaturi de povesteavietii cuvioasei Maria Egipteanca, este o gura de oxigen pentru cei osteniti si poate descurajati in aceste saptamani de post si cercetare interioara!
Ne aflam la finalul celei de-a patra săptămâni din post, numită „Săptămâna din mijlocul Sfântului şi Marelui Post”.
Fiind în săptămâna ce urmează Duminicii Sfintei Cruci, tema principală este cinstirea „lemnului de viaţă dătător” pe care trebuie să-l avem înainte pentru a ne învrednici să vedem Sfintele Pătimiri ale Domnului şi slăvita Lui Înviere. Si o cinstim toată săptămâna din mijlocul postului, pentru că în ea vedem semnul mântuirii noastre; „semn de bucurie”, „sceptrul cel dumnezeiesc al Împăratului” şi „lemnul cel preacinstit”, care, la „înjumătăţirea postului”, ne cheamă să lepădăm păcatul şi să aşteptăm „limanul mântuirii, adică vremea Pătimirii Domnului, cea de bunăvoie”.
Ea este „izvorul virtuţilor pe care trebuie să ne sârguim să le practicăm” pentru a ajunge în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului.
Nu este întâmplător îndemnul cântărilor „să ne închinăm lemnului ce s-a arătat mijlocitor vieţii noastre, Crucii lui Hristos, Dumnezeul nostru, prin Care s-a rănit moartea şi ni s-a dăruit învierea”.
„Preacinstita Cruce sfinţeşte vremea postului”, adică timpul de asceză ce ne-a rămas să-l parcurgem „cu umilinţă” până la Săptămâna Mare; când vom vedea că „trei cruci a înfipt Pilat pe Golgota: două tâlharilor, şi una Dătătorului de viaţă”, prin care „temeliile morţii s-au clătinat” şi noi am dobândit mântuirea.
Crucea este cinstită în mijlocul Postului Mare pentru a ne arăta că drumul desăvârşirii noastre duhovniceşti are ca obiectiv să ajungem în Vinerea Mare când Hristos S-a răstignit pentru mântuirea noastră. Adică, în ziua când „Stăpânul făpturii şi Domnul Slavei pe Cruce a fost pironit şi în coastă a fost împuns, fiere şi oţet a gustat”, fiind încununat cu „cunună de spini”, „Cel ce acoperă cerul cu nori”, iar „cu haină de ocară a fost îmbrăcat şi peste obraz a fost lovit cu mână de ţărână, Cel ce a zidit pe om cu mâna; pe spate a fost bătut, Cel ce îmbracă cerul cu nori; scuipări şi biciuiri a luat, ocări şi palme, şi toate le-a răbdat” pentru noi, „ca să mântuiască lumea de înşelăciune, ca un milostiv”.
În această săptămână Crucea ne aminteste că ea este Pomul vieţii prin care am fost izbăviţi din moartea păcatului adusă de căderea lui Adam. Prin lemnul Crucii am dobândit Raiul pierdut de Adam. Acum, în timpul postului, vindecăm păcatul nepostirii şi neascultării lui Adam prin postire şi ascultare faţă de Dumnezeu.
Sfinţii Părinţi aseamănă Crucea cu Pomul vieții şi tot ei sunt cei care au aşezat cinstirea ei în Duminica a treia din post şi în săptămâna care-i urmează. Ei spun că, după cum în mijlocul Raiului era sădit Pomul Vieţii, tot aşa în mijlocul Postului Mare este cinstită Sfânta Cruce, numită şi Pomul vieţii.
Sfânta Cruce; ca Pom al vieţii; ne aminteşte, acum la jumătatea postului, atât de bucuria lui Adam din Rai, cât și de pierderea acestei bucurii în urma păcatului neascultării şi nepostirii.
Sinaxarul din Duminica a treia din Postul Mare ne spune că cinstirea Crucii „în săptămâna de la mijlocul postului celui de patruzeci de zile” a fost făcută după exemplul lui Moise, care a îndulcit izvorul când a pus lemnul în mijlocul lui. La fel, Dumnezeu, „prin lemnul cel de viaţă făcător al cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, îndulceşte amărăciunea postului celui de patruzeci de zile şi ne mângâie pe noi care trăim ca în pustie până ce ne va duce, prin învierea Lui, la Ierusalimul cel de sus”.
Prin post suntem transpuşi în starea sihaştrilor care se nevoiesc în pustie.
Asumându-ne Crucea în viaţa noastră mergem cu ea către Săptămâna Mare şi Înviere. Pentru că Hristos prin „lemnul Crucii a stins văpaia păcatului” şi ne-a „izbăvit din mâna potrivnicului”.
De aceea, astăzi, cerem lui Hristos să ne învrednicească să vedem Sfintele Sale Pătimiri care au „izvorât nepătimire tuturor oamenilor” şi mărturisim că prin Învierea Sa ne-a înălţat „pe noi cei căzuţi în moarte”, împăcându-ne cu Părintele Său, vărsându-Și sângele pentru noi.
Crucea este „puterea nebiruită” pe care Domnul ne-a dăruit-o nouă, creştinilor. Prin ea sunt biruiţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, iar pacea lui Hristos „umbreşte Biserica”.
