joi, 27 iunie 2019

DUMINICA INTAI, DUPA RUSALII - A TUTUROR SFINTILOR

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oame­nilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; și cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.
Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată, noi am lăsat toate și Ţi-am urmat Ţie. Cu noi, oare, ce va fi?
Iar Iisus le-a zis: Ade­vărat zic vouă că voi, cei ce Mi-ați urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale, veți ședea și voi pe două­sprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel.
Și oricine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii sau țarini pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi și viață veșnică va moșteni. Și mulți dintâi vor fi pe urmă și cei de pe urmă vor fi întâi.


Capitolul 10 al Evangheliei dupa Matei constituie un veritabil discurs misionar, prin care Mantuitorul le prezinta celor doisprezece Apostoli misiunea pentru care au fost alesi (10,1-4) si pentru care ei sunt trimisi in lume (10, 5-16). 
Misiunea e nobila dar deloc usoara si Mantuitorul ii previne, invatandu-i cum sa faca fata viitoarelor persecutii, ce atitudine sa adopte in fata reactiei oamenilor (10, 17-25).

Desigur se vor teme - justificat sau nu (10,26-31) - daca se vor teme, insa cel mai important lucru ramanea acela de a-L marturisi pe Hristos cu orice pret! 
Marturisirea lor in fata lumii (10,32-39)   devenea o necesitate (10,32).
Apostolilor li se explica cum Credinta cea Noua avea sa dezbine (10, 34-36) - pentru ca, in final, cel care se dovedeste vrednic de Hristos (10,37-39) sa-si primeasca rasplata (10,40-42). 

In aceasta prima Duminica dupa Marele Praznic al Rusaliilor ii cinstim pe toti sfintii! Această zi ne aminteste despre anonimatul sfințeniei, despre faptul că numele celor ajunsi in Imparatie sunt înscrise acolo, în ceruri, nu în calendarele noastre care nu i-ar putea cuprinde pe toti. 
Dumnezeu știe cine e sfânt! 
Toți avem parte de mijlocirea sfintilor pe care ii chemam in ajutor sa ne poarte rugaciunea la Dumnezeu!

sâmbătă, 22 iunie 2019

MATEI cap 5: 33-41

Citind mai departe capitolul 5, simtim cum cuvintele Mantuitorului pun oridine in esenta Legii vechi.
  • Despre juraminte
Pare ca lipseste ceva, nu-i asa? Cine se jura? Cel invinuit!
Da. Mantuitorul nu vorbeste nici despre nesinceritate, nici despre furt ci despre cel care, spre a nu fi invinuit de acestea... se jura! Pe nimic sa nu ne juram caci nimic nu este al nostru: totul este al lui Dumnezeu!
Cuvantul trebuie sa aiba acoperire in fapte! Omul trebuie sa ajunga la acea tinuta morala care sa nu lase loc de nici o banuiala.
  • Despre razbunare
"Legea talionului, una dintre cele mai vechi legi existente, consta în justa reciprocitate a crimei și a pedepsei. Această lege este deseori simbolizată prin expresia „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Ea caracterizează o stare intermediară a justiției penale între sistemul razbunarii și recurgerea la un judecator , ca un al treilea, imparțial și dezinteresat." Wikip
Mantuitorul nu numai ca nu este de acord cu razbunare ci da solutii absolut nepracticate: te loveste cineva... lasa-l sa te mai loveasca!; iti ia cineva haina de pe tine... da-i si camasa!

In ce chip implinaste Iisus legea? Cu pace, intelegere si dragoste!
Dumnezeu, prin legea data lui Moise, a pus doar o limita violentei care salasluia atunci in oameni. Daca ar fi dat atunci o lege similara cu cea explicata de Mantuitorul... ar fi fost imposibil ca acei oameni sa o urmeze. Ori nesupunerea ar f
Asa cum noi nu dam mancare solida unui bebelus tot asa legile trebuiau adaptate starii morale a omului!

Priviti cat de greu ne este noua, romanilor, sa ne armonizam azi legislatia noastra cu  cea europeana! 
E nevoie de timp pentru a intelege orice.

„Zis‑a Domnul: Ați auzit că s‑a zis celor de demult: «Să nu juri strâmb, ci să ții înaintea Domnului jurămintele tale». Eu însă vă spun vouă: Să nu vă jurați nicidecum, nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu, nici pe pământ, fiindcă este așternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a marelui Împărat, nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poți să faci un fir de păr alb sau negru. Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; și ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, este de la cel viclean. Ați auzit că s‑a zis: «Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte». Eu însă vă spun: Nu vă împotriviți celui rău; iar cui te lovește peste obrazul drept, întoarce‑i și pe celălalt. Celui ce voiește să se judece cu tine și să‑ți ia haina, lasă‑i și cămașa. Iar dacă te va sili cineva să mergi o mie de pași, mergi cu el două mii.

joi, 20 iunie 2019

AZI... DESPRE ADULTER

Asa cum era firesc, continuam sa parcurgem Predica de pe Munte, observand ca, desi Legea lui Moise trebuia sa ramana neclintita, tot ceea ce spune Mantuitorul vine parca sa o desfiinteze complet!
Caci, iata, nu doar pacatul adulterului este condamnat ci si gandul la pacat!

Doamne, cum sa te mai strecori azi spre a te tine curat in lumea asta unde, la fiecare colt de strada, este un afis cu femei si barbati dezgoliti si nu numai, - caci nu e numai goliciunea ci si... ochii lor care trebuie sa ne transmita pofta pentru orice, pacatul, ispitirea, fiind sursa de castig!?

Cum sa reactionezi in vremurile astea in care adulterul a devenit firesc si, daca cumva pretinzi ca nu ai inselat, se considera fie ca ai un defect, fie ca minti!?

Se fac studii peste studii pe care se cheltuiesc averi pentru a intelege de ce casatoriile tin asa de putin, de ce divorturile au devenit o practica curenta. Se da vina pe stress, pe profesiile care acapareaza vietile oamenilor ajungang sa-i faca sa se instraineze unii de altii... pe faptul ca ... dragostea tine ... 3 ani, etc.

Nici un psiholog nu indrazneste sa spuna ca ceea ce majoritatea oamenilor numeste "dragoste" este doar un fel de... fitness, sentimentele fiind confuze, confundate!

Dar, daca lumea nu piere inca, inseamna ca exista cu siguranta si curatenie in ea! Altfel... am pieri ca Sodoma si Gomora!

„Zis‑a Domnul: Ați auzit că s‑a zis celor de demult: «Să nu săvârșești adulter!». Eu însă vă spun: Oricine se uită la femeie, poftind‑o, a și săvârșit adulter cu ea în inima lui. Iar dacă ochiul tău cel drept te smintește pe tine, scoate‑l și aruncă‑l de la tine, căci mai de folos îți este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă. Și, dacă mâna ta cea dreaptă te smintește, taie‑o și o aruncă de la tine, căci mai de folos îți este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă. S‑a zis iarăși: «Cine va lăsa pe femeia sa, să‑i dea carte de despărțire». Eu însă vă spun vouă: Oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, o face să săvârșească adulter, iar cine va lua pe cea lăsată, adulter săvârșește.”

miercuri, 19 iunie 2019

Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc.

Rusaliile au trecut.

Noi insa continuam sa le avem in suflet si nu numai.
O scurta privire in calendar si vom observa ca toate se raporteaza la... Rusalii!

Evanghelia de azi ne poarta in scrierea evanghelistului Matei.
Fragmentul este din capitolul 5 al Evangheliei, capitol care, impreună cu urmatoarele doua (6 și 7), constituie așa numita Predică de pe Munte. 

Asadar versetele propuse azi spre meditatie fac parte din Predica Fericirilor, discursul cel mai frumos si mai plin de intelepciune care s-a rostit vreodata de-a lungul intregii istorii a umanitatii!

Cu siguranta vom vorbi despre cele 9 Fericiri ale lui Matei la timpul potrivit.

Pentru a analiza pericopa de azi nu ar fi rau sa citim macar cateva versete mai sus:

"17. Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc.
18. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate.
19. Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor; iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor."

Desigur, cand spune Legea este vorba despre Legea lui Moise.

Este important de stiut ca pana atunci, cand Dumnezeu i-a incredintat lui Moise Tablele Legii, oamenii traiau fara nici o norma scrisa care sa le spuna ce este rau si ce este bine
Lumea totusi nu traia chiar in devalmasie, caci tot omul are o conștiința care este vocea lui Dumnezeu din el, voce care ii spune ce e bine și ce nu, si mai are si rațiune care il ajuta sa constate si singur care sunt consecintele faptelor sale. 

Totuși  nevoia de lege, de norma, a devenit tot mai mare.
Odata cu Legea cuvantul primit l-a facut pe om constient că în el exista un ce care-l impinge spre rau… care-l stapaneste, care-l atrage fara voia lui spre cele ce nu se cuvin si ca ii este greu sa i se impotriveasca! 
Asadar Legea lui Moise a adus doar conștiința pacatului din om și implicit din lume nu și vindecarea de pacat!

Păcatul poate fi biruit doar de Harul lui Dumnezeu. Iar Legea lui Moise nu a adus Harul! 
Totusi cat de importanta si necesara a fost aceasta etapa pentru opera de vindecare a omenirii gandita de Dumnezeu! Fara Legea lui Moise omul nu ar fi inteles boala si nu si-ar fi dorit vindecarea, care avea sa vina prin Iisus!
In cele trei versete anterioare pericopei, Iisus ii avertizeaza pe cei ce-L ascultau nu numai ca nu a venit sa strice legea ci si ca legea se va implini fara nici cea mai mica abatere! Dumnezeu nu isi schimba planurile! 
Numai ca trebuie sa tinem cont ca in acest plan exista un factor important si anume faptul ca in toata aceasta opera de salvare a omului Dumnezeu a prevazut - stiind dinainte - toate alegerile noastre libere! Adica putem spune ca pana la urma de noi depinde cum se va termina aceasta cooperare intre om si Dumnezeu, mereu vie si schimbatoare!
Revenind la pericopa de azi:
Iisus aduce ceva nou, nuantand legea!
  • Mai intai El le cere fidelilor sa fie exemplari!
Faptele creștinilor trebuie sa fie la inaltimea invataturii primite de la Dumnezeu!
Dacă între un crestin si un necreștin / sau un botezat nepracticant nu se vede o diferență notabilă în stilul de viață, înseamnă că am făcut compromis cu lumea. 
Creștinismul este in razboi cu lumea, aduce război plăcerilor și egoismului. Creștinismul trăit după voia Domnului ne va aduce răstignire… și apoi Înviere.
  • Apoi, daca potrivit Legii era păcat să ucizi, de acum înainte va fi păcat si să te mânii pe fratele tău ori să-i vorbești urât … iar călcarea poruncii, te va arunca in iad . 
Dacă până la Hristos, era păcat să ucizi, dar te puteai mânia,  si puteai chiar răsplăti răul cu răul în aceeași măsură, de acum înainte… te face nevrednic de iubirea lui Dumnezeu pana și mânia!
  • Prin Iisus Hristos, Domnul aduce în om dumnezeirea, puterea Lui cea mare care este HARUL. Omul nu mai este singur si nici slab: el are putere să facă mai mult dar i se va si cere mai mult.

Dumnezeu s-a pogorat in nor și a dat tablele legii lui Moise, dar acum El S-a intrupat in om și vine cu legea harului.

Predica de pe munte, este similara întâlnirii poporului lui Israel in pustie cu Dumnezeu.
Jertfă, darul nostru înaintea Domnului, este iertarea aproapelui și iubirea lui. Arderile de tot care se aduceau la templu sunt inlocuite cu adevărata jertfă, cea a "duhul umilit, inima înfrântă și smerită", care iubește pe aproapele…. Numai cine arată iubire față de tot omul, numai acela iubește pe Dumnezeu.

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: 
Dacă nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor și a fariseilor, nu veți intra în Împărăția cerurilor
Ați auzit că s-a zis celor de demult: «Să nu ucizi!»; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă. Eu însă vă spun vouă: Oricine se mânie pe fratele său, vrednic va fi de osândă; și cine va zice fratelui său: Netrebnicule! vrednic va fi de judecata soborului; iar cine va zice: Nebunule! vrednic va fi de gheena focului. 
Deci, dacă îți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, și mergi întâi și împacă-te cu fratele tău și apoi, venind, adu darul tău. Împacă-te cu pârâșul tău degrabă, cât ești cu el pe cale, ca nu cumva pârâșul să te dea judecătorului, iar judecătorul, slujitorului și să fii aruncat în temniță. Adevărat grăiesc ție: Nu vei ieși de acolo până ce nu vei fi dat cel de pe urmă ban.”
MATEI 5, 20-26

duminică, 16 iunie 2019

POGOGAREA DUHULUI SI RUGACIUNILE PLECARII GENUNCHILOR

"Si cand a sosit ziua Cincizecimii, erau toti impreuna in acelasi loc. Si din cer, fara de veste, s-a facut un vuiet, ca de suflare de vant ce vine repede, si a umplut toata casa unde sedeau ei. Si li s-au aratat, impartite, limbi ca de foc si au sezut pe fiecare dintre ei. Si s-au umplut toti de Duhul Sfant si au inceput sa vorbeasca in alte limbi, precum le dadea lor Duhul a grai" (Fapte 2, 1-4)

In pasajul de mai sus, din Faptele Apostolilor, ni se arata momentul Pogorarii Duhului Sfant in mijlcul fidelilor Mantuitorului, dupa Inaltarea Domnului,  puterea pe care le-a dat-o lor dar pe care ne-o aduce si noua. 

"Focul, in chipul caruia Si-a facut aparitia Duhul Sfant, nu era un foc natural si din acest motiv Scriptura vorbeste de limbi ca de foc si nu limbi de foc

E importanta aceasta precizare pentru ca exista o diferenta majora intre lumina dumnezeirii si lumina focului cunoscut de om. Lumina dumnezeiasca fiind necreata nu sufera schimbari si alterari, precum cea a focului. Iar daca lumina focului este cand mai putin intensa, cand intensa, in functie de foc, lumina dumnezeiasca fiind necreata, nu i-a luminat pe Apostoli progresiv." *

Insa in relatare se omite cuvantul "Apostoli", ceea ce inseamna ca "in acea zi se gaseau laolalta nu numai cei doisprezece, ci toti cei o suta douazeci de frati care s-au aflat impreuna cu Apostolii alaturi de Iisus, incepand cu Botezul savarsit de Ioan si pana la Inaltare (F.A. 1, 22). 

Sfantul Ioan Gura de Aur, Teofilact si alti exegeti, afirma chiar ca la Cincizecime au fost prezenti nu numai apostolii, ci si alti frati. 
De aici reiese ca Sfantul Duh s-a revarsat peste toti membrii Bisericii, si nu numai peste ierarhia reprezentata de apostoli. 
Exegeza ortodoxa, precum si cea romano-catolica, bazate pe Traditie, afirma ca la Cincizecime era de fata si Maica Domnului!"*


"Faptul ca limbile apar impartite, denota ca fiecare persoana se invredniceste in mod propriu de primirea Duhului! 
Acest Duh sfinteste asadar pe fiecare om in parte si pe toti laolalta, adica sfinteste persoanele aflate in comuniune sau pentru comuniune."*

Trebuie subliniat faptul ca Cincizecimea, este ziua de nastere a Bisericii si implicit a crestinismului.

De aceea nu trebuie sa fim niciodata singuri intr-o astfel de zi si nici plecati in vacante, departe de familie!
Sarbatorile religioase sunt pentru a ne reuni, pentru a reinnoda firele rupte sau uzate de fel si fel de intamplari ale relatiilor dintre noi, pentru a ne incarca cu puterea Duhului lui Hristos care se pogoara peste cei aflati impreuna.

Sa ne cautam, sa ne adunam, sa petrecem impreuna in astfel de zile cand e necesar sa fim in comuniune cu ai nostri si cu Hristos, nelasand sa ni se piarda traditia, oricat de risipiti am fi!

DESPRE VECERNIA PLECARII GENUNCHILOR


Ingenuncherea in zi de duminica sau de mare sarbatoare a fost interzisa de Sfintii Parinti ai Bisericii, tocmai pentru ca bucuria zilei de praznic, a sarbatorii, sa fie deplina. 
De Rusalii, chiar daca este Praznic Imparatesc si Duminica, preotii si credinciosii ingenuncheaza!

Asta pentru ca este coplesitor de mare darul Duhului Sfant si NE PLECAM GENUNCHII in stare de smerenie si de rugaciune staruitoare, necesare pentru a fi vrednici in fata  Pogorararii Sfantului Duh.

Aceste rugaciuni, de o bogatie teologica extraordinara, sunt atribuite  Sfantului Sofronie, Patriarhul Ierusalimului (560-638). 



In ziua de Rusalii, dupa Liturghie, stand in genunchi in fata Sfintelor Usi ale Altarului, preotul citeste sapte rugaciuni, care invoca ajutorul Sfintei Treimi, amintind de cele sapte daruri ale Sfantului Duh care s-a pogorat in ziua Cincizecimii.

In aceste rugaciuni, foarte impresionante, preotul cere indurare pentru noi, ca si pentru cei adormiti in Domnul.
Datorita faptului ca cele sapte rugaciuni se citesc in genunchi, slujba aceasta se mai numeste si Vecernia plecarii genunchilor.

Cele sapte daruri ale Duhului Sfant, de care se aminteste in rugaciunile plecarii genunchilor, sunt: 


Duhul temerii, 
Duhul tariei, 
Duhul sfatului, 
Duhul stiintei, 
Duhul cunostintei, 
Duhul intelegerii, 
Duhul intelepciunii.

Primele doua daruri sunt  faptuitoare: temandu-ne ne retinem de la rele si cu taria ne vom stradui in  cele bune!
E doar o prima etapa!

Daca harul Sfantului Botez mortifica omul cel vechi spre a permite devenirea celui nou, darurile Sfantului Duh reinoiesc si amplifica forta  de cunoastere a sufletului si staruinta in credinta, dupa ce sufletul nostru L-a cunoscut pe Dumnezeu. 
Ele sunt daruri de deschidere a mintii si de evolutie a ei inspre Dumnezeu

Ele devin fructuoase  numai cand s-au dezvoltat in noi suficient de mult capacitatile intelectuale, care colaboreaza cu ele spre o comuniune desavarsita cu Dumnezeu! 

Viata in duh insa nu se poate cunoaste decat dupa despatimire!
Sa fim in Duh si Adevar nu este cu putinta decat fiind curati!
Curatirea aceasta esta o lupta pentru intreaga viata pentru un crestin!

Inlaturand, prin pocainta, strat cu strat, patimile noastre, puterea darurilor devine tot mai vizibila, aureoland fiinta noastra.  Astfel, putin cate putin, incepem sa simtim  puterea ce lucreaza in noi la aceasta curatire.

Duhul Sfant la inceput isi arata  puterea Sa,  pentru ca pe urma sa-si arate  lumina, pana la  iluminarea deplina ce va stapani  constiinta noastra.

Sa avem o sarbatoare frumoasa impreuna!
Fie ca darurile Sfantului Duh sa ne fie ingaduite!

vineri, 14 iunie 2019

ODOVANIA PRAZNICULUI INALTARII DOMNULUI

Odovania (în greacă: ἀπόδοσις (apodosis) este un cuvant ce vine din limba în slavonă si inseamna încheierea unei sărbători care a avut o praznuire prelungita.

Astazi este asadar ultima zi în care, in acest an liturgic, este prăznuită în Biserică Inaltarea Domnului !
La odovania acestui praznic, se slujesc din nou majoritatea cântărilor și rugăciunilor liturgice specifice Inaltarii!

Fragmentul liturgic de astazi este finalul rugaciunii arhieresti a Mantuitorului.

In seara Cinei celei de Taina, Iisus se roaga, intr-o stare de totala trascendenta, pentru Sine, pentru ucenicii Sai si pentru lume.

Iisus ii cere Tatalui unitatea acelora care cred în numele Său, credinta fiind criteriu de recunoaştere a dumnezeirii Lui, Cel care, prin invatatura Sa îi poate ţine pe cei ce L-au cunoscut in unitate prin traire duhovniceasca (17, 20).
Mantuitorul Ii impartaseste Tatalui dorinta Sa ca Apostolii si toti Ucenicii Lui, să continue sa fie în comuniune cu El. 
Iubirea Lui s-a impregnat in ei dar nu numai în ei, ci şi în lume (17, 24).

„În vremea aceea Iisus, ridicându‑Și ochii către cer, a zis: Părinte, precum M‑ai trimis pe Mine în lume, și Eu i‑am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfințesc pe Mine însumi, ca și ei să fie sfințiți întru adevăr. Dar nu numai pentru aceștia Mă rog, ci și pentru cei care vor crede în Mine prin cuvântul lor, ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M‑ai trimis. Și slava pe care Tu Mi‑ai dat‑o, le‑am dat‑o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârșiți întru unime, și să cunoască lumea că Tu M‑ai trimis și că i‑ai iubit pe ei precum M‑ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca unde sunt Eu să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i‑ai dat, ca să vadă slava Mea pe care Mi‑ai dat‑o, pentru că Tu M‑ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu Te‑a cunoscut, dar Eu Te‑am cunoscut și aceștia au cunoscut că Tu M‑ai trimis. Și le‑am făcut cunoscut numele Tău și‑l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M‑ai iubit Tu să fie în ei și Eu să fiu în ei.” Ioan 17, 18 - 26

joi, 13 iunie 2019

IN ASTEPTAREA POGORARII DUHULUI SFANT...

Cultul crestin ortodox are canoane privind ritualul de rugaciune. 

Rugaciunea ne ajuta sa ne linistim, sa deschidem zilnic o fereastra spre Cer, sa intram  cu pace in legatura cu Creatorul, sa ne inchinam Lui, sa-L slavim, sa-I multumim pentru toate cate le-am primit de la El - bune sau rele - cerandu-I grija si atentia Sa!

Taina Treimii, cea mai mare si mai nepatrunsa dintre taine, ne pune inainte cunoasterea unui unic Dumnezeu, Unul în Fiinţă dar întreit în Persoane. 
Cele Trei Persoane - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfântsunt egale şi co-substanţiale, deosebindu-Se între Ele numai prin faptul ca fiecare in parte isi are insusiri proprii. 

Si  Juramantul nostru de Credinta - Crezul - ne invata insusirile fiecaruia din cele trei ipostasuri in care se manifesta Dumnezeu.

Duhul Sfant este  "Domnul de-viaţă-făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit, Care a grăit prin prooroci"...


Canonic, orice rugaciune ar trebui sa o incepem mereu cu invocarea Duhului Sfant, acel ipostas al Treimii  care ne ajuta sa intram in legatura cu Tatal!

Imparate ceresc, mangaietorule,
Duhul adevarului, care pretutindenea esti
Si toate le implinesti,
Vistierul bunatatilor si datatorule de viata,
Vino si te salasluieste intru noi
Si ne curateste pe noi de toata intinaciunea
Si mantuieste-ne, bunule, sufletele noastre. 
Amin!

Mica si adesea spusa in graba, fara prea multa atentie, aceasta rugaciune cuprinde in ea totusi calea spre Dumnezeu Cel care a facut cerul si pamantul!
Ea ne arata Cine este si ce face pentru noi Sfantul Duh, Cel fara de care lumea nu ar avea viata.

Lumea este locuita, bantuita,  si de alte duhuri, care ne leaga de patimi, ne robesc si ne stau in cale spre a nu-L gasi pe Dumnezeu, caci doar acolo unde este Duhul Sau este si libertatea de a-L afla!

Duhul Sfant ne mangaie,  ne ajuta sa ne regasim pe drumul mantuirii, dand ravna trupului nostru neputincios.
Darurile Lui sunt nepretuite! El ne da intelepciune, ne ajuta sa ne stapanim firea, sa fim indrazneti ori smeriti, iubitori si milostivi. De la El ne vin priceperile, nadejdea, dragostea pentru dreptate si adevar, taria si blandetea, iubirea, pacea si rabdarea!

Si, pentru ca vorbeam de ritual, pana in ziua Cincizecimii nu se rosteste rugaciunea de invocare a Duhului Sfant,
rugaciunile incepand cu:

"Hristos a Inviat din morti/ Cu moartea pre moarte calcand/ Si celor din morminte/ Viata daruindu-le!"

De ce?
Pentru a ne bucura din plin de Sfanta Pogorare a Duhului lui Dumnezeu, cand vom trai atunci aceeasi emotie ca si in ziua Invierii!

Duhul Domnului sa ne cotropeasca si sa ne miluiasca! 
Amin


Zis‑a Domnul către ucenicii Săi: Adevărat, adevărat zic vouă: Oricâte veți cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da. Până acum n‑ați cerut nimic în numele Meu; cereți și veți primi, ca bucuria voastră să fie deplină. Acestea vi le‑am spus în pilde, dar vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci pe față vă voi vesti despre Tatăl. În ziua aceea veți cere în numele Meu; și nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi, căci Însuși Tatăl vă iubește pe voi, fiindcă voi M‑ați iubit pe Mine și ați crezut că de la Dumnezeu am ieșit. Ieșit‑am de la Tatăl și am venit în lume; iarăși las lumea și Mă duc la Tatăl. Au zis ucenicii Săi: Iată, acum vorbești pe față și nu spui nici o pildă. Acum știm că Tu știi toate și nu ai nevoie să Te întrebe cineva. De aceea credem că ai ieșit de la Dumnezeu. Iisus le‑a răspuns: Acum credeți? Iată, vine ceasul, și a și venit, ca să vă risipiți fiecare la ale sale și pe Mine să Mă lăsați singur. Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine. Acestea le‑am grăit către voi, ca întru Mine pace să aveți.” Ioan 16, 23 - 33

miercuri, 12 iunie 2019

"Oricâte veți cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da.”

Asa cum am mai spus in postarile precedente, in cuvantarea de despartire a Mantuitorului  putem gasi  trei idei fundamentale:


1 -  Iisus, Isi defineste  El Insusi persoana
2 -  Iisus le dezvaluie apostolilor activitatea, rolul  şi  misiunea Duhului Sfânt in lume
3 -  Isus le prezinta importanta  calităţii lor ca si Apostoli şi le explica rolul lor în lume.

Mantuitorul le spune apostolilor si cate ceva despre misiunea şi activitatea Duhului Sfânt în lume. Spunem "cate ceva" pentru ca El are grija sa le impartaseasca atat cat, la vremea aceea, ei erau in stare sa priceapa. 

In capitolul  14, 26 Mantuitorul le prezinta Sfantul Duh ca fiind invăţător al Apostolilor şi martor al Evangheliei
Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu. 

In capitolul 16 , asa cum am vazut in citirea evanghelica de ieri, gasim explicatia Mantuitorului privind faptul ca Duhul Sfânt va fi cel care va judeca lumea
Şi El, venind, va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată(16, 8)
Apoi tot Duhul Sfant va fi călăuzitor  al Apostolilor spre adevărul Evangheliei 
Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti.(16, 13)
Calitatea de Apostol şi rolul ucenicilor în lume nu avea sa fie ceva tocmai usor. Jertfa lor este subanteleasa!  
Originea apostolatului este divină –Apostolii sunt chemaţi direct de Iisus, Care ii numeste prietenii Săi şi le aminteste despre jertfa prietenului pentru prieten - de aceea adevărul dumnezeiesc le este impartasit numai lor, ca prieteni ai Săi. 
Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.(15, 13) 
În faţa prigonirilor viitoare, Mântuitorul caută să-i întărească pe ucenicii Săi, pentru ultima oară, arătându-le că ei nemai- fiind  din lume - dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte.(15, 19) -  trebuie sa înteleaga prigoanele care se vor abate asupra lor  ca fiind urmarea imbratisarii cauzei lui Iisus. 
De aceea, era necesar ca ei sa stie că Mântuitorul le va fii mereu alaturi si ii va intari pentru a le putea face fata 
Acestea vi le-am spus, ca să nu vă smintiţi. Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu. Şi acestea le vor face, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. Iar acestea vi le-am spus, ca să vă aduceţi aminte de ele, când va veni ceasul lor, că Eu vi le-am spus. Şi acestea nu vi le-am spus de la început, fiindcă eram cu voi. Dar acum Mă duc la Cel ce M-a trimis şi nimeni dintre voi nu întreabă: Unde Te duci? Ci, fiindcă v-am spus acestea, întristarea a umplut inima voastră.(16, 1-6). - despărţirea de Apostoli va fi de scurtă durată , iar întristarea lor se va preface, în scurt timp, în bucurie (16, 20-23)- rugăciunea şi cererile lor vor fi ascultate (16, 23-24) - Iisus, pe care ei l-au urmat, este Cel care va birui lumea (16, 33). 
Apostolii vor fi mărturisitori ai lui Iisus şi cunoscători ai dumnezeirii Sale (15, 27).

„Zis‑a Domnul către ucenicii Săi: 
Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu va lua și va vesti vouă. Puțin și nu Mă veți mai vedea, și iarăși puțin și Mă veți vedea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Deci, unii dintre ucenicii Lui ziceau între ei: Ce este aceasta ce ne spune: Puțin și nu Mă veți mai vedea și iarăși puțin și Mă veți vedea, și că Mă duc la Tatăl? Deci ziceau: Ce este aceasta ce zice: Puțin? Nu știm ce zice. 
Și a cunoscut Iisus că voiau să‑L întrebe și le‑a zis: Despre aceasta vă întrebați între voi, că am zis: Puțin și nu Mă veți mai vedea, și iarăși puțin și Mă veți vedea? Adevărat, adevărat zic vouă că voi veți plânge și vă veți tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veți întrista, dar întristarea voastră se va preschimba în bucurie. Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar, după ce a născut copilul, nu‑și mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s‑a născut om în lume. Deci, și voi acum sunteți triști, dar iarăși vă voi vedea și se va bucura inima voastră și bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi. Și în ziua aceea nu Mă veți întreba nimic. Adevărat, adevărat zic vouă: Oricâte veți cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da.

marți, 11 iunie 2019

SAPTAMANA DINAINTEA POGORARII DUHULUI SFANT

Doamne, ajuta!
Ieri am fost "absenta", asa ca am ramas datoare.😊

Saptamana aceasta suntem si noi, dupa 2000 de ani, la fel de nerabdatori de Coborarea Duhului Sfant, precum erau si Apostolii, care erau departe de a-si imagina cele ce aveau sa urmeze, care avea sa fie puterea Duhului Adevarului ce avea sa coboare peste ei!

Biserica a randuit in aceste zile ca citirile sa se faca din Cuvantarea de despartire a Mantuitorului, din Evanghelia dupa Ioan, ultimile sale sfaturi si cuvinte de intelepciune catre apostoli, pe care ii numeste prietenii Sai!

Ieri s-a citit din cap.14 si 15.
Cuvantul lasat apostolilor - si noua - de Hristos puncteaza ceva extrem de important, anume ca fara El nimic din ce facem nu e trainic!  


Cuvantul Lui ramane in veci valabil! 
Si nu doar pentru ca este moral ci pentru ca vine din intelepciunea eterna a Sfintei Treimi!

Adesea ne credem creatorii propriului bine. Cand binele nu mai este zicem ca... am avut ghinion!
Nu de putine ori ne intrebam cum se face ca dupa unii, desi au urcat ca steaua pe cer, ramane doar un trist nimic. 
Cum se face ca oameni pe care ii socoteam la un moment dat "norocosi", cu toata sansa pe care au avut-o, nu au reusit sa construiasca nimic trainic sau ce au construit s-a risipit, a pierit ca nimic!?

Bunica mea era convinsa ca oamenii mereu sunt ajutati de cineva: unii de Dumnezeu, altii de diavol!  
Ceea ce este facut cu ajutorul lui Dumnezeu e trainic, ceea ce spijina diavolul se risipeste!

Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze. Aţi auzit că v-am spus: Mă duc şi voi veni la voi. De M-aţi iubi v-aţi bucura că Mă duc la Tatăl, pentru că Tatăl este mai mare decât Mine. Şi acum v-am spus acestea înainte de a se întâmpla, ca să credeţi când se vor întâmpla. Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine stăpânitorul acestei lumi şi el nu are nimic în Mine; dar ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl şi precum Tatăl Mi-a poruncit aşa fac. Sculaţi-vă, să mergem de aici. Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă. Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard. Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă. Ioan 14, 27-31; 15, 1-7

Astazi, periplul evanghelic se opreste la capitolul 16 din aceeasi Evanghelie, capitol care contine punerea la curent a apostolilor de venirea Duhului Sfant.


„Zis‑a Domnul către ucenicii Săi: Vine ceasul când oricine vă va ucide va crede că aduce închinare lui Dumnezeu. Și acestea le vor face pentru că n‑au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. Iar acestea vi le‑am spus ca să vă aduceți aminte de ele, când va veni ceasul lor, că Eu vi le‑am spus. Și acestea nu vi le‑am spus de la început, fiindcă eram cu voi. Dar acum Mă duc la Cel ce M‑a trimis și nimeni dintre voi nu Mă întreabă: Unde Te duci? Ci, fiindcă v‑am spus acestea, întristarea a umplut inima voastră. Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc Eu; căci, dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi; iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi. Și El, venind, va vădi lumea de păcat și de dreptate și de judecată. De păcat, pentru că ei nu cred în Mine; de dreptate, pentru că Mă duc la Tatăl Meu și nu Mă veți mai vedea; și de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost judecat. Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteți să le purtați. Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul.”

Sfântul Teofan Zăvorâtul, in Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,  spunea:
"Domnul Iisus Hristos este viţa; creştinii sunt lăstarii şi mlădiţele. Suntem legaţi de Dânsul prin credinţă şi aducem roadă prin viaţa trăită după îndreptarul credinţei. 
Părintele Ceresc e Grădinarul ce îngrijeşte de această viţă. El taie mlădiţa care nu aduce rod (adică cel care crede, însă nu trăieşte după cum o cere credinţa sa) și o curăţă pe cea care aduce rod (adică pe cel care nu numai crede, ci se şi străduieşte să vieţuiască după îndreptarul credinţei, Dumnezeu îl ajută să se îmbogăţească în fapte bune, care sunt roadele credinţei). 
Fiecare să-şi orânduiască viaţa ţinând seama de această lege a lucrării dumnezeieşti în noi, amintindu-şi bine că fără Domnul nimic nu putem face. La el să alergăm pentru orice nevoie; iar numele Lui cel preasfânt şi preadulce să se depene necontenit în mintea, inima şi pe limba ta."

luni, 10 iunie 2019

PERIPLU BIBLIC: DE LA VECHIUL TESTAMENT LA DELACROIX... (3) DINASTIA IUDAICA - AVRAHAM

Dinastia iudaica incepe cu Patriarhul Avraham!

"Avram a fost al unsprezecelea patriarh,  pe linia lui Sem, fiul lui Noe"   (Noe a avut trei baieti: Sem, Iafet si Ham)

Biblia ne prezinta in persoana lui Avraam, Avraham de mai tarziu, pe omul lui Dumnezeu, cel care avea ochi sa-L vada si care Il asculta in mod absolut, intr-atat incat nu a cartit nici cand Dumnezeu i-a cerut sa Ii dea ca jertfe pe Isaac, fiul sau iubit!

La sfatul Domnului, Care i s-a aratat, Avraam pleaca din tinutul Haran, impreuna cu femeia lui, Sarrai, cu Lot, nepotul sau,  cu toti oamenii si cu tot ce agonisise, in tara Cannaanului.
"Apoi a străbătut Avraam ţara aceasta până la locul numit Sichem, până la stejarul Mamvri. Pe atunci aici trăiau Canaaneii.
Acolo i S-a arătat Domnul lui Avram şi i-a zis: "Tara aceasta o voi da urmaşilor tăi"

Şi a zidit Avram acolo un jertfelnic Domnului Celui ce Se arătase.
(FACEREA 12, 6 - 7)


Într-o alta aratare a lui Dumnezeu, Abraam indrazneste sa-I ceara Lui ca promisiunea facuta anterior, la stejarul Mamvri, să se concretizeze si sa fie binecuvantat cu un moștenitor, reafirmându-si credința sa necondiționată, lucru pe care „Dumnezeu i l-a socotit dreptate”motiv pentru care a si  incheiat cu Abraam un legământ  materializat (conform cu practica juridică babiloniană): "Dumnezeu în simbolul unei flăcări arzânde a trecut printre animalele sacrificate și tăiate în două" (cf. Gn 15).

Sarai, sotia lui, fusese sterilă si era inaintata în varsta !
Pentru a avea totuși un fiu, ea i-a oferit lui Abraam pe sclava sa, Hagar (Agar), ca ea să-i dea un moștenitor, care, potrivit legii babiloniene, ar fi fost considerat fiul stăpânei.

Asa, la 86 de ani, Abraam l-a avut pe Ismael (cf. Fa. 16). 

Când avea 99 de ani, într-o alta aparitie, Dumnezeu i-a precizat lui Abraam termenii legamantului încheiat între ei.
Domnul a reînnoit atunci promisiunea unei descendențe extrem de numeroase (cf. Fa. 17,2.4-6) și a unei tari .
Abraam trebuia să se angajeze să-I fie credincios Lui socotindu-l ca  singurul Dumnezeu adevărat (v.7), să Ii fie fidel (v.1) și să aibă încredere promisiunea Sa


Cu acest prilej, semnul vizibil al alianței a fost stabilit a fi  circumciziunea indivizilor de parte bărbătească (vv. 11-14), semn prin care descendenții lui Abraam devin moștenitori ai promisiunilor făcute patriarhului (v. 12).

Domnul îi prevestește apropiata naștere a unui fiu din Sarai, care va fi moștenitorul direct al promisiunilor divine.
Bine înțeles că și Ismael are partea sa de binecuvântare (vv. 15-22).
Atunci Abraam s-a circumcis; a circumcis și pe Ismael (care pe atunci avea 13 ani) precum și pe toți bărbații din casa lui, inclusiv 100 de persoane care erau de proveniență străini (vv. 25-27)!

Noua viata a lui Abraam a fost marcata –din voia lui Dumnezeu – si prin schimbarea numelui sau și a soției sale.
- Abraam (nume atestat documentar în Mesopotamia cu formele A-ba-am-ra-ma, A-ba-ra-ma, A-ba-am-ram; cu semnificația: „este din tată mare”, adică, ‚născut nobil’), se va numi Abraham  (cf. Gn 17,5), nume pe care Biblia îl interpretează: „Tatăl unei mari mulțimi de popoare”; 
Sarai (nume asirian Sa-ra-ai) se va numi Sarahprincipesă” (prosibil corespunzător babilonianului Sarratu – „regină”).

Mai târziu, tot la Stejarul lui Mambre, într-o alta misterioasă apariție, a trei „oameni” - care pentru crestini ortodocși se identifica cu Sfanta Treime  -  Abraham primeste confirmarea lui Dumnezeu privind moștenitorul promis - cu toata indoiala Sarei.

Aratarea de la stejarul lui Mambre este privita ca prima descoperire a lui Dumnezeu ca fiinta treimica, textul (Gn. Cap. 18, 1 - 15)  spunand asa: 

Apoi Domnul S-a arătat iarăşi lui Avraam la stejarul Mamvri, într-o zi pe la amiază, când şedea el în uşa cortului său. Atunci ridicându-şi ochii săi, a privit şi iată trei Oameni stăteau înaintea lui; şi cum l-a văzut, a alergat din pragul cortului său în întâmpinarea Lor şi s-a închinat până la pământ. Apoi a zis: "Doamne, de am aflat har înaintea Ta, nu ocoli pe robul Tău! Se va aduce apă să Vă spălaţi picioarele şi să Vă odihniţi sub acest copac. Şi voi aduce pâine şi veţi mânca, apoi Vă veţi duce în drumul Vostru, întrucât treceţi pe la robul Vostru!" Zis-au Aceia: "Fă, precum ai zis!" După aceea a alergat Avraam în cort la Sarra şi i-a zis: "Frământă degrabă trei măsuri de făină bună şi fă azime!" Apoi Avraam a dat fuga la cireadă, a luat un viţel tânăr şi gras şi l-a dat slugii, care l-a gătit degrabă.
Şi a luat Avraam unt, lapte şi viţelul cel gătit şi le-a pus înaintea Lor şi pe când Ei mâncau a stat şi el alături de Ei sub copac. Şi l-au întrebat Oamenii aceia: - Unde este Sarra, femeia ta?" Iar el, răspunzând, a zis: "Iată, în cort!" Zis-a Unul: "Iată, la anul pe vremea asta am să vin iar pe la tine şi Sarra, femeia ta, va avea un fiu". Iar Sarra a auzit din uşa cortului, de la spatele lui. Avraam şi Sarra însă erau bătrâni, înaintaţi în vârstă, şi Sarra nu mai era în stare să zămislească. Şi a râs Sarra în sine-şi şi-a zis: "Să mai am eu oare această mângâiere acum, când am îmbătrânit şi când e bătrân şi stăpânul meu?" Atunci a zis Domnul către Avraam: "Pentru ce a râs Sarra în sine şi a zis: "Oare cu adevărat voi naşte, bătrână cum sunt? Este oare ceva cu neputinţă la Dumnezeu? La anul pe vremea aceasta am să vin pe la tine şi Sarra va avea un fiu!" Iar Sarra a tăgăduit, zicând: "N-am râs", căci se înspăimântase. Acela însă i-a zis: "Ba, ai râs!"

Și, când număra deja 100 de ani, Abraham a avut, în sfârșit, moștenitorul dorit și așteptat: pe Isac (cf. Gn 21, 1-7).

Avraam insa si-a mai luat o femeie, al carei nume era Chetura. Ea i-a nascut pe Zimran, Iocsan, Medan, Madian, Isbac si Suah. 1Par 32:33

Avraam, insa, toate averile sale i le-a dat fiului sau Isaac.
Fc 21:10

Cat despre fiii tiitoarelor sale, Avraam le-a facut daruri si, incafiind el in viata, i-a trimis departe de la Isaac,fiul sau, spre rasarit, in tinuturile Soarelui-Rasare.
Zilele vietii lui Avraam, cate le-a trait, au fost o suta saptezeci si cinci de ani.
Si dandu-si cea din urma suflare, a murit Avraam la batraneti fericite, batran si satul de zile, si s'a adaugat la poporul sau.
Fc 35:29, Fc 49:29,

Iar fiii sai, Isaac si Ismael, l-au ingropat in pestera Macpela, din tarina lui Efron, fiul lui Tohar Heteul, in fata stejarului Mamvri,
 Fc 49:30tarina si pestera pe care Avraam le cumparase de la fiii lui Het. Acolo sunt ingropati Avraam si Sarra, femeia lui. Fc 50:13

Acum, dupa ce am aflat cate ceva despre Avram, ca o concluzie care ne priveste, am incercat sa schematizez vorbele pr. Cleopa despre acest subiect:

"Avram a fost al unsprezecelea patriarh,  de la Sem, fiul lui Noe

El a avut trei femei, prin pronia lui Dumnezeu, ca prin ele să unească toate cele trei grupe de popoare care se trag din seminţia lui Noe.

Astfel, 
-    din Sarra, care era si ea din neamul lui Sem, intaiul     
      fiu al lui Noe se trage seminţia  evreilor,  adică 
      semiţii. 

-  din Hetoria (Chetoria), care este din neamul lui Iafet,  
    al doilea fiu al lui Noe, se trag popoarele Asiei şi 
    Europei, adică iafetiţii

-  iar din Agar slujnica, a treia femeie (a lui Avraam) care 
    este din neamul lui Ham, al treilea fiu al lui Noe, se        
   trage seminţia agarenilor sau a arabilornumiţi şi 
   hamiţi.

Deci, prin cele trei femei, Avraam a devenit părinte al tuturor seminţiilor pământului, adică :
  • al semiţilor (evreilor), 
  • al iafetiţilor, adică al creştinilor (indo-europenilor), şi 
  • al hamiţilor, adică al arabilor. 
Când toate aceste trei seminţii vor crede în Hristos, atunci se vor uni toate popoarele şi va fi o turmă şi un păstor.

Noi, creştinii, 
suntem fiii lui Avraam prin credinţa lui Isaac, care simboliza jertfa lui Hristos, şi prin femeia lui, Heturia

Semiţii sunt fiii lui Avraam prin Sarra,
iar hamiţii (arabii) sunt fiii lui Avraam, prin Agar slujnica. 

Dar noi, creştinii, suntem fiii lui Dumnezeu prin credinţa în Iisus Hristos, care este mult mai de preţ decât a fi fiul lui Avraam prin sânge, cum sunt evreii şi arabii."

(Ne vorbește Părintele Cleopa, Isaac. (fiul al lui Avraham - intaiul patriarh al iudeilor - si al Sarei)


Va continua

sâmbătă, 8 iunie 2019

Duminica a 7-a după Paști (a Sfinților Părinţi de la Sinodul I Ecumenic)

Prin rânduiala Bisericii, in aceasta duminica s-a ales acest fragment, considerat a fi marea rugăciune arhierească, rostită de Domnul Iisus Hristos, în Grădina Ghetsimani, înainte de momentul arestarii si a Sfintelor Sale Patimi.
Intensitatea acestei rugăciuni, pe care Mantuitorul a rostit-o  "ridicându-Şi ochii către cer", cum spune evanghelistul, din intreaga Sa fiinta si cu toata inima Sa, cu desavarsita daruire Tatalui, L-a facut sa intre intr-o anume stare - acea stare a rugaciunii desavarsite - fata Sa purtand sudori de sânge, martori fiindu-I ucenicii Săi.
Acest moment constituie pentru toti cei ce-I slujesc Domnului scopul duhovnicesc de a gasi acea stare  de rugaciune in care inima sa fie capabila sa cuprinda lumea intreaga, depasind iubirea si grija de sine, ajungand la puterea de a percepe macar perfectiunea iubirii treimice. 
Drumul parcurs de Domnul - de la Întrupare pana la proslavire, de la tintuirea pe Cruce la tronul slavei - este calea Bisericii Sale si a credinciosilor care au crezut în Cuvantul Sau, s-au botezat și pentru care sfanta Liturghie a devenit viata. 
Timpul de la Intruparea Domnului si pana la Inaltarea Sa si intronarea Sa la Dreapta Tatalui, reprezinta intreaga lucrare de mântuire care are acest moment extrem de puternic, cel al rugăciunii arhierești, care este insusi testamentul Domnului semnat de Sine cu sudorile de sânge. 
Mesajul cuprins in cuvintele împărtășite de Domnul ucenicilor Săi din Cuvantarea de despartire , este amplificat dramatic cu rugăciunea de foc, punctul maxim, acela al marturisirii  împlinirii misiunii prin cuvintele adresate direct lui Dumnezeu Tatal
În vremea aceea Iisus, ridicându-Și ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Și aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârșit. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, căci cuvintele pe care Mi le-ai dat, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la

Tine am ieşit şi au crezut acum că Tu M-ai trimis. Apogeul proslăvirii Domnului este atins în acest interval sfânt, când Cel care se înalță jubilând, cu veș­mintele murdare de sângele strugurilor ca ale Podgoreanului care a călcat teascul (Is 63, 2), uimește cele nouă cete îngerești străbătând cerurile, iar așezarea Sa pe tronul slavei aduce maxima glorificare a firii umane, întoarcerea acasă a oii rătăcite și purtate pe umerii Păstorului, strălucirea și pătrunderea deplină de slavă a omenității, iar, în ziua cea mare, ziua cea de pe urmă, trimiterea Duhului Sfânt ca Mângâietor și Mângâierea cea mare, râul de foc al iubirii atotsfințitoare și ocrotitoare. Slava Sângelui Său devine slava Împăratului, Sângele teascului Crucii ajunge veșmânt de purpură împărătească, iar rănile podoabe vii împă­rătești. Răspunsul ceresc la acest salt în înalt este revărsarea de foc a Cincizecimii peste cenaclul Bisericii și inaugurarea zilei eshatologice, zilei celei de pe urmă în care este chemată Biserica să trăiască. Credința este răspunsul ucenicilor care au primit slava, numele și cuvintele Domnului ca cifru tainic pentru identitatea Sa. Despărțirea Domnului de ucenici aduce cu sine o para­doxală bucurie, dar și o tânjire, un dor, o tensiune între lume și Împărăție. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ei sunt ai Tăi. Și toate ale Mele sunt ale Tale şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Și Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una, precum suntem Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat; și i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum vin la Tine şi pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplină în ei
(In 17, 1-13).
Biserica a fost si este mereu urmarita de pericolul dezbinării, al caderii din iubirea treimică, prin ispitele veacului, iubirea de materie și superioritatea arogantă aducătoare de răstălmăcirea cuvantului, adică de falsificare a credinței. Pericopele apostolice citite in biserica de la Înălțare pana la Cincizecime au anume un mesaj eclezial, citirile din Fapte fiind parca "testamentul Sfântului Pavel, Apostolul neamurilor", care, aflat în drum spre Ierusalim pentru Cincizecime, poposind la Efes, ii îndemna pe preoții Bisericii sa vegheze la unitatea Bisericii pândită de dezbinare: 
"Luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. Căci eu ştiu aceasta că, după plecarea mea, vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma. Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei. Drept aceea, privegheaţi, aducându-vă aminte că, timp de trei ani, n-am încetat, noaptea şi ziua, să vă îndemn cu lacrimi pe fiecare dintre voi. Şi acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi cuvântului harului Său, cel ce poate să vă zidească şi să vă dea moştenire între toţi cei sfinţiţi "(F. Ap. 20, 16-16; 28-36).

Nu de multe ori pericopele evanghelice sunt anticipate de  textele apostolice in acest fel in care astazi 
testamentul lui Pavel deschide calea reflectiei pericopei evanghelice  in care Domnul isi rosteste Testamentul  pentru Biserică, indemnurile lui Pavel, la Efes, la privighere si trezvie desenand firul rosu conducator spre rugăciunea și privegherea lui Iisus. 
Biserica a reactionat la Testamentul  Mantuitorului,  pecetluit cu Sânge, prin fermitate si clarviziunea cuprinse in Crezul, rostit festiv la Botez și Liturghie până astăzi. 
"Simbolul credinței a fost stabilit prin inspirație divină de către Părinții Bisericii la Sinodul I Ecumenic, convocat de Împăratul Constantin cel Mare, cel convertit, ca și Pavel, în chip minunat și devenit întocmai cu Apostolii. 
El oglindește dorul fierbinte pentru unitatea Bisericii din ruga Domnului din toată inima, din ruga lui Pavel, amândouă la momente de despărțire, rostite înaintea martiriului. Răspunsul Bisericii la aceste rugăciuni de foc: privegherea, trezvia și smerenia, Euharistia ca Cincizecime permanentă, tainică proslăvire și savurare a miresmei slavei, numelui și cuvintelor Domnului împurpurate de Sângele Cel Sfânt."  
Pr. Conf. Dr. Jan Nicolae 
Ioan 17, 1-13
În vremea aceea Iisus, ridicându-Şi ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. 
Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, căci cuvintele pe care Mi le-ai dat, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis. 
Eu pentru aceş­tia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ei sunt ai Tăi. Şi toate ale Mele sunt ale Tale şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una, precum suntem Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum vin la Tine şi pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplină în ei.