vineri, 31 decembrie 2021

DUMENEZEU SI CEZARUL


„În vremea aceea arhiereii și cărturarii căutau să pună mâna pe Iisus chiar în ceasul acela, dar s-au temut de popor, căci înțeleseseră că despre ei era vorba în pilda rostită de Iisus. Și pândindu-L, I-au trimis iscoade, care se prefăceau că sunt drepți, ca să-L prindă în cuvânt și să-L dea stăpânirii și puterii dregătorului.
Și L-au întrebat, zicând: Învățătorule, știm că vorbești și înveți drept și nu cauți la fața omului, ci cu adevărat înveți calea lui Dumnezeu. Se cuvine ca noi să dăm dajdie cezarului sau nu? 
Dar Iisus, cunoscând vicleșugul lor, a zis către ei: De ce Mă ispitiți? Arătați-Mi un dinar. Ale cui sunt chipul și inscripția de pe el? Iar ei au zis: Ale cezarului. 
Și El a zis către ei: Așadar, dați cezarului cele ce sunt ale cezarului, și cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu. Și nu L-au putut prinde în cuvânt înaintea poporului și, minunându-se de cuvântul Lui, au tăcut.” 

Desi ne aflam in ultima zi a anului, Biserica ne conduce pe drumul dezvaluirii Evangheliei, calatorind in timp in sens invers!
Ne aflam, iata, in urma cu 2000 de ani! 
Iisus este din ce in ce mai aproape de pericolul care Il va duce la patimiri si la moarte! Cu cat cei care Il urmau erau mai numerosi, cu atat ura mai-marilor iudeilor era mai mare!

Cel mai simplu era sa-L faca vinovat in fata autoritatii romane, si sa fie pedepsit in consesinta, pentru a evita ura poporului, care parea sa fie tot mai fascinat de Iisus!
Cu maxima perfidie, arhiereii si carturarii Il intreaba:
Învățătorule, știm că vorbești și înveți drept și nu cauți la fața omului, ci cu adevărat înveți calea lui Dumnezeu. Se cuvine ca noi să dăm dajdie cezarului sau nu? 
Dar Iisus, cunoscând vicleșugul lor, a zis către ei
De ce Mă ispitiți? Arătați-Mi un dinar. Ale cui sunt chipul și inscripția de pe el? Iar ei au zis: Ale cezarului. 
Și El a zis către ei: Așadar, dați cezarului cele ce sunt ale cezarului, și cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu. 

Aceasta sintagma este auzita si folosita de atunci, neincetat. 
Dar ma gandesc, ca meditatie a zilei, sa ma intreb din nou, concret: 
ce trebuie să-I dăm lui Dumnezeu și ce trebuie să-i dăm Cezarului, 
împăratului, adică statului din prezent?! 

Anul trecut am publicat o serie de patru meditatii la un text cuprins in  Cartea Judecători (Jud:
 9, 8-15), care, printr-o alegorie, conține o critică radicală la adresa puterii. Textul este cunoscut sub numele de PILDA COPACILOR!

Ghedeon a fost un mare judecător. El a avut 72 de fii. Dupa ce a murit, cel mai tare dintre fii  a ucis șaptezeci dintre frați, cel mai mic  reusind sa scape! Apoi s-a autoproclamat împărat!
Fratele care a scăpat cu viață, s-a urcat pe un deal, în afara orașului, și le-a spus celor care l-au făcut rege pe fratele său o pildă (Pilda Copacilor), care vorbeste despre rege! 
Pilda spune ce cred „copacii”  despre cel care stăpânește, copacii fiind, de fapt, oamenii.

Măslinul nu vrea să renunțe la uleiul său; nici smochinul și nici vița de vie nu doresc să renunțe la rodul lor, ca să stapaneasca peste copaci…
Nu ni se spune că ar fi fost rugati toți copacii, însă spinului toți îi cer să domnească!  De ce?  Nu stim.

Spinul răspunde: „veniţi şi vă odihniţi sub umbra mea (?) – căci e frumoasă, veniți și apoi veți vedea – iar dacă un copac nu acceptă umbra mea, protecția mea, din mine va ieși un foc care-l va arde!

Pilda dezvaluie conceptia, 
 despre rege și despre putere, care exista în Israel. Pentru că, pentru credinciosi, singurul rege este Dumnezeu, care ne-a creat, din iubire si liberi, iar noi, toți, suntem copiii Sai!

Cand Israel a vrut să fie la fel ca toate celelalte popoare, care au un rege, atunci Abimelec a ucis 70 de frați, toți pe aceeași piatră, pentru a deveni el rege. Fratele mai mic, care a reușit să fugă, rosteste această pildă, 
ca un fel de blestem, caci oamenii il înscăunasera deja rege pe Abimelec!

Vechiul Testament relateaza începutul regalitatii în Israel, in 1Regi 8, subliniindu-se  că poporul voia un rege cu orice preț…

Profetul Samuel s-a necăjit din cauza dorinței poporului, dar Dumnezeu il linisteste spunandu-i ca, prin această cerere, poporul nu il disprețuia pe prooroc, ci pe Insusi Dumnezeu, pentru că aceia care doresc un om care să-i stăpânească și să le ia libertatea, renunță de fapt doar la El…  „
Însă să le spui şi să le arăţi drepturile regelui, care va domni peste ei"pe fiii voştri îi va lua şi-i va pune la carele sale şi va face din ei călăreţii săi şi vor fugi pe lângă carele lui.Va pune din ei căpetenii peste mii, căpetenii peste sute, căpetenii peste cincizeci; să lucreze ţarinile sale, să-i secere pâinea sa, să-i facă arme de război şi unelte la carele lui. Fetele voastre le va lua, ca să facă miresme, să gătească mâncare şi să coacă pâine ţarinile, viile şi grădinile de măslini cele mai bune ale voastre le va lua şi le va da slugilor sale.
Din semănăturile voastre şi din viile voastre va lua zeciuială şi va da oamenilor săi şi slugilor sale. Din robii voştri, din roabele voastre, din cei mai buni feciori ai voştri şi din asinii voştri va lua şi-i va întrebuinţa la treburile sale. Din oile voastre va lua a zecea parte şi chiar voi veţi fi robii lui. Veţi suspina atunci sub regele vostru, pe care vi l-aţi ales, şi atunci nu vă va răspunde Domnul".

Ce este interesant in pilda copacilor este că toți copacii il vor pe spin ca rege, asa cum toți cei oamenii din Sihem l-au vrut rege pe Abimelec,  cel care și-a ucis șaptezeci de frați!

Conceptia asupra regelui se schimbă puțin cu David: el caută să-și legitimeze monarhia, caută să fie bun și drept și dorește să-I construiască un Templu lui Dumnezeu… Însă Dumnezeu îi răspunde: „Nu tu Îmi vei construi o casă, ci Eu îți voi construi ție o casă, adică din descendența ta se va naște Mesia, Cel care Mă va reprezenta”.

Aproape despre toți împărații din Biblie se spune ca „S-a comportat mai rău decât toți părinții săi”, cu excepția lui Osia, care a facut bine în toate… Însă, când s-a dus să lupte împotriva egiptenilor, singura săgeată trasă... îl lovește tocmai pe el! 
De aceea Osia este considerat a fi simbolul lui Hristos; si acest fapt va fi citat de evanghelistul Ioan: „Vor privi la cel pe care l-au străpuns”…Caci singurul drept este străpuns; ceilalți regi i-a  străpuns pe alții!

Este adevărat că și in legendele noastre exista mituri în baza cărrora cetatea a fost întemeiată pe uciderea fratelui (Cain este cel care a intemeiat orasul!) 
Însă Biblia nu-i dă dreptate lui Cain, ci lui Abel; nu-i dă dreptate lui Pilat și arhiereilor, ci lui Iisus,  îi dă dreptate celui sărac, celui ucis, celui care nu săvârșește răul! 
Mesajul biblic este acela al faptului ca este posibil, ca se poate să nu săvârșim răul!

Noul Testament ne infatiseaza raportul credinciosului cu orașul, cu politica și cu puterea… Credinciosul are o legatura continua  cu orasul si politica, el este un om politic, dar nu baza logicii puterii! 
Sa ne amintim ca intaia ispitire a lui Iisus a fost cea a pâinii, iar a doua cea a puterii… Iisus a refuzat , căci puterea văzută ca stăpânire, este negativă.

Puterea lui Dumnezeu ramane aceea de a-Și da viața pentru mantuirea noastra, pe cand puterea Cezarului, 
desi face si lucruri bune în organizarea structurilor civile, este si aceea de a lua viața altora!
Textul ne pune sa meditam la relatia noastra cu aceste structuri  civile!

Iisus răspunde: Arătați-Mi un dinar. Ale cui sunt chipul și inscripția de pe el? 

Ce se afla inscris pe dinar? Pe o parte a dinarului se afla stantat chipul împăratului, in functie, si anul emiterii monedei, iar pe cealaltă parte era chipul Liviei, care țina într-o mână sceptrul lui Jupiter, iar în cealaltă o ramură de măslin, simbol al pacii romane, impusă în lumea întreagă... prin forta sceptrului!

La iudei era interzis sa dai un chip lui Dumnezeu dar și omului - nu trebuia să-I faci un chip lui Dumnezeu, pentru că nimeni nu L-a văzut vreodată, dar nici omului pentru ca el este chip al lui Dumnezeu!

Este o mare diferență între ideea pe care noi o avem  despre om și despre Dumnezeu și  imaginea lui Dumnezeu și aomului pe care ni le descoperă Iisus.

Omul care este după chipul lui Dumnezeu, nu este stăpânul, nu poate fi Cezarul!

Răspunsul lui Iisus este  cu subanteles!
Intâi de toate cerand dinarul... inseamna ca El nu il avea! Apoi, cei care il aveau recunoașteau puterea Cezarului; prin urmare, dacă recunoașteți puterea Cezarului, plătiți impozit!

Problema insa era alta: „ Ii dați voi lui Dumnezeu ceea ce-i al lui Dumnezeu?” Dacă, da, atunci veți ști și ce să-i dați Cezarului!

joi, 30 decembrie 2021

PILDA LUCRATORILOR RAI AI VIEI

Zis-a Domnul pilda aceasta: 

Un om a sădit vie și a dat-o lucrătorilor și a plecat departe pentru multă vreme. Și, la timpul potrivit, a trimis la lucrători o slugă ca să-i dea din rodul viei. Lucrătorii însă, bătând-o, au trimis-o fără nimic. Și a trimis apoi o altă slugă, dar ei, bătând-o și pe aceea și ocărând-o, au trimis-o fără nimic. Și a trimis apoi pe a treia; iar ei, rănind-o și pe aceea, au alungat-o. Atunci, stăpânul viei a zis: 

Ce voi face? Voi trimite pe fiul meu cel iubit; poate se vor rușina de el. Iar lucrătorii, văzându-l, s-au vorbit între ei, zicând: Acesta este moștenitorul; să-l omorâm, ca moștenirea să fie a noastră. Și, scoțându-l afară din vie, l-au ucis. 

Ce va face, deci, acestora stăpânul viei? Va veni și va pierde pe lucrătorii aceia, iar via o va da altora. 

Iar ei, auzind, au zis: Să nu se întâmple! El însă, privind la ei, a zis: Ce înseamnă deci scriptura aceasta: «Piatra pe care n-au luat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului»? Oricine va cădea pe această piatră va fi sfărâmat, iar peste cine va cădea ea, pe acela îl va zdrobi.” Luca 20, 9-18


Sf. Ioan Gura de Aur, in  Omilii la Matei,  tâlcuind Pilda lucrătorilor celor rai ai viei, spune:

“Multe lucruri arată Hristos în această pildă! 

Că Dumnezeu a purtat de grijă iudeilor de la început; că ei dintru început au fost nişte ucigaşi;
că Dumnezeu n-a lăsat nimic din cele ce trebuiau pentru purtarea lor de grijă; că nu S-a întors dinspre ei nici după ce au ucis pe profeţi, ci a trimis chiar pe Fiul Lui;
că unul şi acelaşi este Dumnezeul Noului şi Vechiului Testament;
că moartea Lui are să săvîrşească mari lucruri;
că iudeii au să sufere cea mai cumplită pedeapsă pentru răstignirea Lui şi pentru îndrăzneala lor, că au să fie chemate neamurile şi că iudeii au să cadă.

Domnul a spus această pildă (...) această pildă să arate cît de mare e crima iudeilor, ca să arate că e cu totul de neiertat.
– Pentru ce?
– Pentru că au fost întrecuţi de desfrânate şi de vameşi – şi cu mult, deşi au avut parte de o atît de mare purtare de grijă.

Uită-te cît de mare e purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi cît de negrăită lenea lor! Dumnezeu a făcut ce trebuiau să facă lucrătorii: a împrejmuit via cu gard, a sădit-o şi toate celelalte. Puţin lucru a lăsat în seama lor: să aibă grijă de cele din vie, să păzească ce le-a dat. N-a fost uitat nimic, ci toate erau într-o desăvîrşită ordine. 
Deşi iudeii s-au bucurat de atîtea daruri din partea lui Dumnezeu, 
n-au cîştigat nimic de pe urma lor: i-a scos din Egipt, le-a dat legea, le-a ridicat Ierusalimul, le-a zidit templul, le-a făcut jertfelnicul.

Şi a plecat departe”, adică a fost îndelung răbdător; nu i-a pedepsit totdeauna îndată pentru păcatele lor. 
Numeşte „plecare departe” îndelunga Sa răbdare. 
„A trimis slugile Sale”, adică pe profeţi, „să ia rodul”, adică ascultarea arătată prin fapte. Dar iudeii şi acum şi-au arătat răutatea lor; nu numai că n-au dat rod după ce s-au bucurat de o atît de mare purtare de grijă – şi acesta-i semn de lenevie -, dar s-au purtat şi rău cu cei care au venit să ia rodul. Oamenii care nu pot să dea şi sînt datori nu trebuie să se mînie, nici să se supere, ci să se roage. Iudeii nu numai că s-au mîniat, dar şi-au mînjit şi mîinile cu sînge. Au dat altora pedepsele pe care trebuia să le primească ei. Dumnezeu a trimis apoi al doilea rînd de slugi şi al treilea rînd ca să arate şi răutatea lor şi bunătatea Lui.

– Dar pentru ce n-a trimis îndată pe Fiul Lui?
– Pentru ca ei să-şi recunoască păcatul săvîrşit faţă de cei trimişi mai înainte, să-şi potolească mînia şi să se ruşineze de venirea Lui. Mai sînt şi alte pricini. Dar deocamdată să mergem mai departe.

– Ce înseamnă cuvintele „Poate se vor ruşina?“
– Nu înseamnă că Dumnezeu nu ştia ce au să-I facă Fiului Său -Doamne fereşte! – Nu! Prin aceste cuvinte a vrut să arate cît de mare e păcatul lor, că n-au nici o iertare. Deşi ştia că au să-L omoare, totuşi a trimis pe Fiul Său. 
Prin cuvintele: „Se vor ruşina”arată ce-ar fi trebuit să facă, că ar fi trebuit să se ruşineze de El. Şi în alt loc din Scriptură Dumnezeu spune: „Dacă, oare, vor auzi”; nu grăieşte aşa pentru că nu ştia ce are să se întîmple, ci ca să nu spună unii din cei păcătoşi că spusele de mai înainte ale lui Dumnezeu i-au mânat cu sila la neascultare. În acest scop Se foloseşte Dumnezeu de cuvintele: „dacă oare” şi „poate”. S-au purtat ca nişte nerecunoscători faţă de slujitori, dar ar fi trebuit să respecte vrednicia Fiului.

– Ce-ar fi trebuit să facă ei?
- Ar fi trebuit să alerge, ar fi trebuit să-şi ceară iertare pentru crimele săvîrşite! Dar nu, ei fac o crimă mai mare decît cea dinainte, alătură crimă de crimă; şi totdeauna crimele din urmă întunecă pe cele dinainte. Aceasta o arată şi Hristos, spunînd: „Umpleţi măsura părinţilor voştri (Matei 23, 22)”. De demult profeţii le-au adus aceeaşi învinuire, zicînd: „Mîinile voastre sînt pline de sînge (Isaia 1, 15)” ; şi: „Sîngiuiri cu sîngiuiri se amestecă (Osea 4, 2)”; şi: „Cei ce zidiţi Sionul cu sîngiuiri (Mih. 5, 10)”. Dar nu s-au înţelepţit, deşi au primit această mare poruncă: „Să nu ucizi”, deşi li s-a poruncit de nenumărate ori să se depărteze de acest păcat, deşi au fost îndrumaţi prin multe şi felurite mijloace la păzirea acestei porunci, ei nu şi-au lăsat obiceiul lor cel rău!

– Ce au spus slujitorii cînd L-au văzut pe Fiul?
„Haide să-L ucidem!”

-Pentru ce? Ce vină mare sau mică l-aţi găsit? Pentru că v-a cinstit? Pentru că, Dumnezeu fiind, S-a făcut om pentru voi? Pentru că a făcut acele nenumărate minuni? Pentru că v-a iertat păcatele? Pentru că v-a chemat la împărăţia cerurilor?

Uită-te cît de mare este prostia lor pe lîngă necredinţa lor! Uită-te la pricina uciderii! E plină de nebunie, că spun: „Să-L ucidem şi va fi a noastră moştenirea”!

– Şi unde se sfătuiesc să-L omoare?
Afară din vie!

Ai văzut cum profeţeşte şi locul unde au să-L ucidă? „Şi scoţîndu-L afară L-au omorît”.

Evanghelistul Luca spune că atunci cînd Hristos a rostit pedeapsa lucrătorilor acelora, iudeii au spus: „Să nu fie (Luca 20, 16) şi că Hristos a adăugat mărturia din Scriptură: „Privind la ei a zis: „Ce însemnează, dar, ceea ce s-a scris: „Piatra pe care n-au luat-o în seamă ziditorii, aceea s-a pus în capul unghiului (Luca 20, 17)?”.

Matei, dimpotrivă, spune că iudeii au pronunţat pedeapsa lucrătorilor acelora. Nu-i o contrazicere între Luca şi Matei, că s-a întîmplat şi una şi alta. Iudeii au rostit şi sentinţa împotriva lor, dar dîndu-şi seama îndată de ce-au spus, au zis: „Să nu fie!”. Hristos a pus înaintea lor cuvintele profetului David (Ps. 117, 21-22) ca să-i convingă că vor fi negreşit pedepsiţi.

Totuşi, nici aşa Domnul nu le-a descoperit lămurit iudeilor că via va fi dată neamurilor, ca să nu le dea prilej de atac, ci lasă numai să se înţeleagă, cînd zice: „Via o va da altora“. De aceea şi Domnul le-a spus asta prin pildă, ca înşişi iudeii să pronunţe sentinţa împotriva lor. Tot aşa s-a întîmplat şi cu David, cînd şi-a dat sieşi pedeapsa, în urma pildei spuse de Natan (II Regi 12, 1-7).

Uită-mi-te şi acum cît de dreaptă este sentinţa. O pronunţă chiar cei care au să fie pedepsiţi. Apoi, pentru ca iudeii să afle că pedeapsa aceasta nu e cerută numai de simţul de dreptate, ci că a prezis-o de mult şi că harul Sfîntului Duh şi Dumnezeu au hotărît-o, Hristos a adăugat profeţia lui David şi-i mustră spunîndu-le:
Ce înseamnă deci scriptura aceasta: «Piatra pe care n-au luat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului»? Oricine va cădea pe această piatră va fi sfărâmat, iar peste cine va cădea ea, pe acela îl va zdrobi..

Prin toate acestea Hristos le-a arătat iudeilor că ei, pentru necredinţa lor, au să fie scoşi şi au să fie chemate neamurile. Aceasta le-a spus-o învăluit prin vindecarea fiicei cananeencei, prin mînzul asinei, prin vindecarea slugii sutaşului şi prin alte multe pilde. Aceasta o arată şi acum. 
De aceea a şi adăugat: „De la Domnul s-a făcut aceasta şi este minunată în ochii noştri”. Le-a spus mai dinainte că vor forma un singur popor neamurile care vor crede şi iudeii cîţi vor crede, cu toată deosebirea mare de pînă atunci dintre neamuri şi iudei. 
Apoi, ca să afle iudeii că cele ce se vor face nu sînt împotriva lui Dumnezeu, ci cu totul pe placul Lui, că vor fi minunate şi pline de uimire pentru cei ce le vor vedea, a adăugat: „De la Domnul s-a făcut aceasta”.

Hristos Se numeşte pe El „piatră”, iar pe învăţătorii iudeilor, ziditori”; aşa a spus şi Iezechiel: „Cei ce zidesc zidul şi-l spoiesc fără să fie bine făcut (Iz. 13, 10)”.
– Dar cum nu L-au băgat în seamă?
– Nu L-au băgat în seamă pentru că au spus despre Hristos: „Acesta nu este de la Dumnezeu (Ioan 7, 12); şi: „Acesta amăgeşte poporul” ; şi: „Tu eşti samarinean şi ai demon (Ioan 8, 18)”.

Apoi, ca să ştie iudeii că paguba nu se mărgineşte numai la scoaterea din vie, a adăugat şi pedepsele, zicînd: „
Oricine va cădea pe această piatră va fi sfărâmat, iar peste cine va cădea ea, pe acela îl va zdrobi..

E vorba aici de două pieiri: 
- una, aceea că iudeii s-au poticnit şi s-au smintit; acest înţeles îl au cuvintele: „Oricine va cădea pe aceasta piatra ”; 
- alta, aceea a căderii lor în robie, a prăpădului de obşte şi a nenorocirilor ce au să vină peste ei, pe care le-a arătat Hristos mai dinainte desluşit, zicînd: „va fi sfaramat”. Prin aceste cuvinte a făcut aluzie şi la învierea Lui.

Profetul Isaia spune că Domnul învinuieşte via; în parabola aceasta, Domnul învinuieşte şi pe conducătorii poporului.
În Isaia Domnul spune: „Ce trebuia să fac viei Mele şi nu i-am făcut (Isaia 5, 4)?”. în altă parte spune iarăşi: „Ce greşeală au găsit părinţii voştri întru Mine (Mih.6, 3)?”; şi iarăşi: „Poporul Meu, ce ţi-am făcut? Sau cu ce te-am supărat (Mih. 6, 3) ? 
Prin aceste cuvinte Domnul arată nerecunoştinţa iudeilor; le arată că au răsplătit lui Dumnezeu cu rău, deşi s-au bucurat de toate binefacerile; în pilda lucrătorilor viei arată tot acelaşi lucru, dar cu mai multă tărie. 
Acum Domnul nu mai spune: „Ce trebuia să fac viei Mele şi nu i-am făcut?”, ci îi pune pe iudei să declare ei că nu le-a lipsit nimic, îi pune pe ei să se osîndească singuri. Cînd iudeii i-au răspuns lui Hristos: „Pe cei răi cu rău îi va pierde şi via o va da altor lucrători“, nu spun altceva decît aceasta, rostind împotriva lor o sentinţă definitivă.

Ştefan le-a adus aceeaşi învinuire, care mai cu seamă i-a durut, că s-au bucurat pururea de multa purtare de grijă a lui Dumnezeu, dar ei au răsplătit cu rău pe Binefăcătorul lor (Fapte 7, 50-53). 
Foarte puternică dovadă că nu e vinovat de osînda venită peste ei Cel ce i-a pedepsit, ci sînt de vină cei care au fost pedepsiţi. 
Acelaşi lucru îl arată şi Hristos acum şi prin pildă şi prin profeţie. Nu S-a mărginit să le spună numai pilda, ci a adăugat şi două profeţii, pe a lui David şi pe a Sa.

Ce-ar fi trebuit să facă iudeii cînd au auzit aceasta? N-ar fi trebuit, oare, să I se închine? N-ar fi trebuit, oare, să se minuneze de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, atît cea din vechime cît şi cea de mai tîrziu? 
Dacă n-au ajuns cu nimic mai buni din acestea, n-ar fi trebuit, oare, să fie mai înţelepţi cel puţin de frica pedepsei? Dar iudeii n-au ajuns mai buni. 

Ce s-a întîmplat mai departe? „Auzindu-L, au înţeles că despre ei grăieşte. Şi căutînd să-L prindă s-au temut de popor, că îl aveau ca profet”.

Şi-au dat seama arhiereii şi fariseii că de ei vorbeşte.

Uneori cînd voiau să-L prindă, Hristos pleca din mijlocul lor, fără să fie văzut; alteori, cînd Se arăta între ei, ţinea piept dorinţei lor arzătoare de a-L prinde. De aceea mulţimile minunîndu-se, ziceau: „Nu este, oare, Acesta Iisus? Iată vorbeşte pe faţă şi nimic nu-i spun (Ioan 7, 25-26)”.

Acum, pentru că arhiereilor şi fariseilor le era frică de popor, Domnul Se mulţumeşte cu atîta, nu mai face o minune, ca mai înainte, ca să plece din mijlocul lor fără să fie văzut. 
Nu voia să facă pe toate mai presus de fire, ca să-i încredinţeze pe oameni de întruparea Sa. Arhiereii şi fariseii însă nu s-au înţelepţit nici de la mulţime, nici de la cele spuse. Nu s-au temut nici de mariuria profeţilor, nici de sentinţa ce şi-au dat-o, nici de părerea mulţimii. Atît de mult i-a orbit dragostea de putere, dragostea de slava deşartă şi căutarea celor vremelnice“



miercuri, 29 decembrie 2021

PUTEREA - O PROBLEMA A OMULUI

„În vremea aceea, pe când Iisus învăța poporul în templu și binevestea, au venit preoții și cărturarii, împreună cu bătrânii, și L-au întrebat, zicând către El: Spune nouă, cu ce putere faci acestea sau cine este cel ce Ți-a dat această putere? 
Iar El, răspunzând, a zis către ei: Vă voi întreba și Eu pe voi un cuvânt și spuneți-Mi: Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni? 
Și ei cugetau în sinea lor, zicând: Dacă vom spune: din cer, va zice: Pentru ce n-ați crezut în el? Iar dacă vom zice: de la oameni, tot poporul ne va ucide cu pietre, căci este încredințat că Ioan a fost proroc. Și au răspuns că nu știu de unde este.
 Atunci Iisus le-a zis: Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea.”

Asadar, Mantuitorul, dupa 
ce a ajuns la Ierusalim, pe mânzul asinei, a venit la templu si i-a alungat pe vanzatori si schimbatorii de bani.
In acest context are loc dialogul cu preotii, carturarii si batranii, dialog prezentat de Luca la inceputul cap 20.

Evanghelistul ne spune mai intai ca Iisus învăța poporul în templu
M-as opri un pic asupra cuvantului "poporul", pus aici deloc intamplator!
Exista doua cuvinte des intalnite in Evanghelii:  "popor" si "multime", cuvinte care, desi aparent asemanatoare, denumesc lucruri  diferite.
Poporul defineste un grup mare de oameni aflati in relatie unii cu altii, uniti prin teritoriu, limba, trecut istoric, obiceiuri -  in sanul comunitatii acesteia fiecare fiind diferit dar liber si in legatura unul cu altul!
O multime, desemneaza o masa de indivizi, fara legatura intre ei, fiecare aflandu-se intr-un anume loc pentru sine si interesul lui personal!

Vorbim despre poporul lui Dumnezeu si nu despre multimea lui Dumnezeu, caci Cuvantul Lui face din noi un popor de oameni liberi, diferiti  dar uniti unii cu altii prin credinta, fapta si in aspiratii! 
Asta inseamna ca mersul la Biserica nu este o iesire oarecare ci o intrunire cu suflet si simtire, ceva care face din noi membri ai poporului lui Dumnezeu!

Asa cum spuneam si ieri, Domnul Iisus a venit să ne puna in ordine ideile, sa restaureze chipul lui Dumnezeu imaginat de noi. 
Daca ne gandim bine, si astazi, intre oamenii credinciosi, se vorbeste despre un Dumnezeu pe care omul și-L inchipuie si fata de care isi construieste viata sa de religios!
Cine nu a auzit, sau poate am si gandit,  "l-a pedepsit Dumnezeu" vorbind despre cineva cu probleme... desi suntem incredintati de Cuvant ca Dumnezeu iubeste si raul este cel care ne pedepseste!

Iisus vine umil, asezat pe manzul asinei, neavand nimic din acel Dumnezeu puternic, care este lege, obligatie si constrangere, nici cel care pedepsește pe pacatosi, ci este Dumnezeu care ne iubește fara discriminare, pentru că toți - si bunii si raii, si uratii si frumosii...- suntem fiii Sai si tot ce vrea este ca noi toti sa trăim in dragoste si armonie!

Se pare ca nici azi nu Il intelegem pe deplin pe acest Dumnezeu - care Isi da Fiul la moarte ca sa ne salveze! Si, pentru ca nu intelegem acest gest capital si edificator, Il si trecem cu vederea, referindu-ne la orice, mai putin la iubirea care Il defineste!

In Evanghelia dupa Luca, Iisus este mai blând decat in Evanghelia lui Ioan, evanghelistul spunand doar ca El a rasturnat mesele schimbatorilor de bani… 
Mesajul ramane insa acelas: casa lui Dumnezeu nu trebuie sa ajunga peșteră de tâlhari!

Religia nu este un comert intre om si Dumnezeu! Nu inseamna ca facem daruri catre biserica ca sa ne rasplateasca Dumnezeu cu mantuirea si viata noastra poate ramane pacatoasa! Nu merg la biserica nici ca sa imi "mearga bine", sa nu ma imbolnavesc sau ca sa am "noroc" in viata! 
Asta ar insemna ca ma straduiesc sa Il cumpar pe Dumnezeu pentru o trecere usoara in viata asta pieritoare!
Celebrele "indulgente" ale catolicilor au indepartat de biserica multi fideli!
Apoi, religia poate fi o scuza pentru abuzul de putere ori nedreptati! Si istoria are o multime de exemple de nedreptati si abuzuri socotite sfinte! Au fost razboaie, asa-zis sfinte - cruciadele au fost sfinte, dupa cum si ce fac extremistii arabi azi este "sfant"! 
Au existat si legi sfinte… chiar daca prin acestea s-au petrecut crime si nedreptati cumplite!

Dupa cum simtim si azi, totul este o chestiune legata de  PUTERE! 

După ce Iisus a alungat comerciantii si schimbatorii de bani din templu, iese la iveala o anume preocupare a puternicilor timpului  care-L vor tintui pe cruce: Cu ce putere?

Omul tanjeste dupa putere, doreste sa fie "cineva", sa aiba influenta, cineva sa i se supuna! Fiecare, nemarturisit, vrea sa fie un cat de mic sef, sa ias in fata, sa fie remarcat! Si de aici vin toate relele si toate pacatele se insira! 
Cu cat omul are mai multe mijloace, cu atat sindromul puterii e mai devastator!

Oare lumea a inteles ca Dumnezeu, Cel de pe cruce, este complet diferit de cel imaginat?
Oare intelegem noi, cei de azi, umilitatea Lui,  ca sacrificiul Fiului care este salvarea noastra, este un semn de iubire? ne repetam noi zilnic ca, lasandu-Se crucificat, Domnul a vrut sa ne invete ca doar iubirea este cea care salveaza si nu puterea  dupa care tanjim??

Problema era deci: „cu ce putere faci acestea sau cine este cel ce Ți-a dat această putere? ” 

La intrebare, Domnul Isus le răspunde printr-o întrebare:
 „Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni? ”. 
Să spuna ei de unde venea puterea lui Ioan Botezătorul, cel care ii invita la pocainta, la schimbarea vieții, înseamnă sa dea pe fata faptul ca nu voiau sa inteleaga mesajul si nu ca nu l-au inteles!
Raspunsul dovedeste constientizarea puterii lui Dumnezeu!

Trebuie sa recunoastem ca tocmai cu privire la puterea Sa, Iisus ne arata ca ideile noastre despre Dumnezeu sunt complet gresite! 
Umilitatea Lui a facut ca iudeii sa nu Il recunoasca!

Evangheliile ne arata felul omului de a reactiona in fata provocarilor puterii: reactia lui Petru, a lui Iuda, a apostolilor, a apropiatilor Mantuitorului care L-au parasit, este dovada! 

Nici Petru, nici Iuda, nici ceilalti apostoli, care au fugit de frica, nu sunt cu nimic diferiti de noi toti! 
In fiecare om este o farama de Petru, de Iuda... de Cain!
Dumnezeu ne invita sa constientizam si sa plecam capul, intelegandu-ne si pe noi insine dar si pe ceilalti!



marți, 28 decembrie 2021

BISERICA - LOCUL LUI DUMNEZEU


„În vremea aceea, intrând în templu, Iisus a început să dea afară pe cei care vindeau și cumpărau în el, zicându-le: Scris este: Casa Mea este casă de rugăciune; dar voi ați făcut din ea peșteră de tâlhari. 
Și era în fiecare zi în templu și învăța. Dar arhiereii și cărturarii și fruntașii poporului căutau să-L piardă. Și nu găseau ce să-I facă, pentru că tot poporul se ținea după El, ascultându-L” 
Luca 19: 45-48

Pentru poporul lui Israel existau trei autoritati: Templul, Legea si Regele! 
Templul era locul lui Dumnezeu, punctul central in functie de care omul isi organiza viața!
Legea era cea care apara Templul, valoarea sa in raport cu timpul!
Regele avea menirea de a veghea ca Legea sa fie respectata pentru ca Templul sa fie venerat, sa nu se desacralizeze!
Omul insa a pervertit totul!

Trebuie sa tinem cont ca, in zona Orientului Mijlociu, darul a fost si este o manifestare a politetii, dar si o cale de a obtine favoruri!
Dar nu faptul ca aducem daruri Domnului e problema ci felul in care facem asta si cu ce gand ! 

Orice om, care incerca sa se comporte cum se cuvine, venea la Templu, aducându-I jertfe lui Dumnezeu. Odată ce-I aducea lui Dumnezeu jertfe (cadouri), slavindu-L in rugăciuni, omul aq inceput sa considere, in sinea lui, ca Il castiga de partea sa pe Dumnezeu, care trebuia sa il protejeze, si astfel  se simțea în siguranță! Aceasta era rostul Templului in mintea iudeului! 

Imaginea pe care o avem si noi, pana azi, despre Dumnezeu izvoraste din ideea ca El este cel puternic, cel care are în mâna Sa totul, care poate pedepsi, judeca, care da legi… dar puterea Lui este inteleasa dupa mintea omului, dupa conceptia lui in ce priveste puterea!
In consecinta, Dumnezeu e... toate cele ale puterii dar omul uita esentialul: ca El este intai de toate IUBIRE!

Iisus a venit sa rastoarne tabuurile noastre, sa reaseze lucrurile prost facute, sa ne arate greselile in intelegerea Legii!
Dar asta a zguduit din temelii cele trei institutii!

Omul are nevoie de reperul Templului, de Biserica - care este o tinta spre care merge.

Ce înseamnă în zilele noastre templul, biserica?  In ce masura o respectam ca si casa de rugăciune ?
Daca am reflecta o secunda  la ceea ce se petrece in Biserica - la faptul  ca acolo ne rugam sa coboare Duhul Sfant ca sa transforme painea si vinul in trupul si sangele lui Hristos, care moare si inviaza perpetuu pentru noi, pe masa Sfantului Altar - cati ar mai indrazni sa vina cand ii taie capul la Liturghie, sa vorbeasca ori sa se plimbe prin Biserica! Daca am fi cu adevarat patrunsi de evenimentul cutremurator al Liturghiei... am incremeni! 
Caci acolo ESTE  Dumnezeu!

Dumnezeu vede departarea omului de sacru si alipirea lui de cele ale lumii, ca tinta spre care ar trebui sa tinda nu mai este cea menita sa-l pregateasca pentru intalnirea cu Dumnezeu! 
Jertfa adusa la altar nu trebuie sa devina ceva ... "normal", formal, nici un fel de plata care sa usureze constiintele, trecand cu gratie peste urcusul duhovnicesc necesar!

Meditatia la evanghelia zilei ne dezvaluie ca... de 2000 de ani... nimic nu e nou sub soare!

luni, 27 decembrie 2021

PLANSUL DOMNULUI



În vremea aceea, apropiindu-Se Iisus de coborâșul Muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor, bucurându-se, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră, zicând: Binecuvântat este Împăratul care vine întru numele Domnului! Pace în cer și slavă întru cei de sus! 
Dar unii farisei din mulțime au zis către El: Învățătorule, ceartă-ți ucenicii. Și El, răspunzând, a zis: Zic vouă: Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga. 
Și, când S-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea, zicând: Dacă ai fi cunoscut și tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum sunt ascunse de ochii tăi. Căci vor veni zile peste tine când dușmanii tăi vor săpa șanț în jurul tău și te vor împresura și te vor strâmtora din toate părțile și te vor face una cu pământul, pe tine și pe fiii tăi care sunt în tine, și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale.”
Luca 19: 37-44

Astazi ni se propune un fragment evanghelic din cap.19 al Evangheliei dupa Luca.

Contextul este acela al intrarii Mantuitorului in Ierusalim, pe asinul adus de apostoli, la cererea lui Iisus! 

Inconjurat de cei care vazusera sau doar auzisera despre minunile Sale, El se apropie de Ierusalim. In toata imesa Sa modestie, El lasa multimea sa strige  Binecuvântat este Împăratul care vine întru numele Domnului! Pace în cer și slavă întru cei de sus! spre disperarea fariseilor!

Învățătorule, ceartă-ți ucenicii., zic fariseii.Iisus insa stie ca aceste cuvinte aduc slava umilinței lui Dumnezeu, coborat intre oameni pe asin, si nu maretiei Sale!
„Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga”.
Iisus citează aici din profetul Avacum (2, 11), care, adresându-se celor puternici, le spune: 11. Căci piatra cea din zid strigă şi grinda din căpriorii casei îi răspunde.12. Vai de cel ce zideşte cetatea cu vărsări de sânge şi o întemeiază pe fărădelegi!”. 
Asadar, dacă apostolii ar fi obligați să tacă, pietrele și grinzile caselor vor striga nedreptatea ! Pentru că este evidentă fărădelegea celui care vrea puterea sau o exercită!

Textul continua
 Și, când S-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea, zicând: Dacă ai fi cunoscut și tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum sunt ascunse de ochii tăi. Căci vor veni zile peste tine când dușmanii tăi vor săpa șanț în jurul tău și te vor împresura și te vor strâmtora din toate părțile și te vor face una cu pământul, pe tine și pe fiii tăi care sunt în tine, și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale.”

Evangheliile creioneaza chipul Mantuitorului, descriindu-ne diferite stari ale Sale - de la schimbarea la fata la sudorile de sange!. De plans insa, El a plans de doua ori: privind Ierusalimul si cand a mers sa-l invie pe Lazar, vazand durerea Mariei (Ioan 11, 35)!

Nu stiu cum au trait altii, dar eu, ajunsa la Ierusalim cu voia Domnului, am avut o stranie senzatie de "acasa"! Si nu mica mi-a fost mirarea sa gasesc in diferite carti ideea ca Ierusalimul este locul oricarui om, casa fiecaruia dintre noi!
Ierusalimul este "centrul lumii". In Psalmi se spune ca este orașul care primește toate popoarele, chiar si pe dusmanii si cotropitorii sai! Fiecare ar trebui sa simtim ca avem rădăcinile în Ierusalim, ca si cum in acel loc ne-am nascut ! Acest oraș are in el istoria fiecărui om. Si, cand Iisus plânge, plange deci si pentru mine!

Plange p
entru că aceasta cetate nu I-a primit învăţăturile, lumina, pacea, viaţa şi mântuirea pe care le aducea în lume. 
El a staruit, a incercat sa le deschida ochii, spre mântuirea poporul evreu din Ierusalim, dar el nu a vrut să primească nimic! 
Dumnezeu nu impune mântuirea nimanui, doar pune înaintea omului optiunea mantuirii şi îl învita!

Mantuitorul plange pentru  că mare şi nemărginită este durerea Lui pentru sufletele pierdute.
Mântuitorul n-a plâns pentru dărâmarea zidurilor de piatră ale Ierusalimului, ci a plâns pentru dărâmarea şi pieirea sufletelor din cetate. 

Fiecare din noi avem in noi un Ierusalim, un Ierusalim sufletesc căruia Mântuitorul îi tot spune şi pe care îl tot cheamă la mântuire! 

Cine nu-L ascultă pe Domnul, nu primeşte mântuirea. Cand cetatea sufletului nu- L primeste , Ierusalimul din noi nu are pace si ruina il paste! Si atunci Mântuitorul iar plânge!

Iubindu-ne in chip desavarsit, Domnul plânge pentru sufletul fiecaruia, pentru pieirea noastra, pentru indiferenta noastra.

Mântuitorul nu a plâns nici cand a fost batut, scuipat si rastignit! Plange insa pentru pieirea sufletească a Ierusalimului şi plânge si azi. 

Multora ni se pare ca traim timpuri nebune,  "apocaliptice"! 

Timpul propice, cel favorabil (kairos), este și un timp de criză… În Scrisoarea către Efeseni, Pavel ne indeamna să profităm tocmai cand...  „ sunt vremuri triste”! Momentul în care iese la iveală răul este un timp favorabil, in care putem cunoste harul, iertarea și mântuirea!

 „Deci luați seama cu grijă cum umblați, nu ca niște neînțelepți, ci ca cei înțelepți, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt” (Ef. 5, 15-16).

duminică, 26 decembrie 2021

Duminica de dupa NASTEREA DOMNULUI

 Pasajul evanghelic de azi - din Evanghelia dupa Matei, cap 2, 13-23 - este supranumit Fuga in Egipt! Este un pasaj care necesita cateva cunostinte de baza din Vechiul Testament.

Potrivit textului, la sfatul pe care ingerul il da lui Iosif, logodnicul
Sfintei Fecioare, Iisus va fi purtat in Egipt, in refugiu, pentru a scapa de razbunarea lui Irod care, intaratat de "tradarea" magilor, temandu-se ca nou-nascutul ii va lua tronul, porunceste ca toti copiii sub 2 ani sa fie ucisi! 

Egiptul este un punct de referinta in istoria poporului iudeu, dupa cum si in cea a crestinatatii!
 
Exilul in Egipt, uciderea pruncilor si revenirea Sa în pământul făgăduinței, sunt momente prin care Iisus retrăiește istoria poporului ales, cuprinsa in Vechiul Testament!

El este, asemenea poporului lui Israel, Fiul exilat si apoi eliberat din Egipt,  Cel care se va reîntoarce în pământul făgăduinței! 
Făgăduința lui Dumnezeu se împlinește în El, care este Cel Drept, care nu face răul dar il ia asupra Sa, împlinind toată dreptatea (3,15).

„Fuga” sa, fortata de imprejurari, nu este insa sfârșitul, ci tocmai
împlinirea planului lui Dumnezeu. Răul este si el o parte a planului Domnului!
În concluzie, textul prezintă drama poporului lui Israel precum si cea a tuturor popoarelor. 

Cum stim, Iacovcel caruia Domnul ii va schimba numele in Israel, a avut 12 copii intre care unul se chema Iosif, pentru care chiar si avea o slabiciune! 
Iosif a fost vandut de catre frații lui (gelosi pe acesta pentru iubirea ce i-o purta tatal lor) unui egiptean
Asemenea lui, Iisus este nevoit sa paraseasca Iudeea si sa ajunga in Egipt, alungat de gelozia lui Irod! 

Iosif cel vandut ajunge rob in Egipt dar Dumnezeu va fi cu el si-l va face stapan peste tot Egiptul. 
Iisus  ajunge in Egipt, intocmai lui Iosif si, dupa ce va trece prin toate incercarile randuite de Tatal, va deveni Imparatul Lumii… Iubind El lumea, se va lasa chiar rastignit pe cruce.

Daca poporul lui Israel, din cauza foametei, a trebuit sa vina in Egipt pentru mancare,  Iisus Hristos  se va intoarce din Egipt pentru a ni se da noua spre hrana, vindecand toată boala și toata neputința 

Iesind din Egipt, poporul lui Israel avea sa mearga spre Canaanul fagaduit de Dumnezeu!
Intoarcerea lui Iisus Hristos din Egipt va fi tot o iesire: iesirea lumii din pacat, din întunericul  in care pacatul l-a aruncat…

Revenind la textul Evangheliei, se spune ca atunci Irod a 
ucis ca la 14000 de prunci! Chiar daca numarul copiilor pare unul  exagerat de mare, uciderea lor a fost desigur un masacru!

"De ce a îngăduit Dumnezeu asta?" este o posibila intrebare ce sta ca o piatra de poticnire pentru multi, cauza uciderii fiind salvarea Fiului lui Dumnezeu!
Numai ca motivul acestei crime oribile nu a fost pruncul nou-nascut, ci patima puterii, obsesiile si cruzimea lui Irod!

Dumnezeu a  prorocit acest rau prin gura profetul Ieremia - Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: „Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt.(2, 17)

Sf. Ioan Gură de Aur spune ca, atunci cand Dumnezeu ingaduie astfel de nenorociri este negresit spre iertarea pacatelor!
Pruncii nu aveau nici un pacat dar aceasta moarte brutala le-a adus lor cununa in ceruri! Ei sunt mucenici ai lui Hristos si de aceea si sunt pomeniti in calendarul Bisericii Ortodoxe!

Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu ei nu mai sunt”  spune textul. 
Rahela, sotia lui Iacov, mama lui Iosif, cel vandut de fratii sai, dar si mama lui Veniamin, ultimul din cei 12 fii ai lui Iacob (Israel), a murit imediat dupa nasterea celui din urma si a fost inmormantata langa Betleem.
Teritoriul Betleemului a fost dat mostenire neamului lui Veniamin.  Rama face parte tot din tinuturile lui Veniamin!
Fraza "Rahela îşi plânge copiii" face din aceasta un fel de mama a tuturor copiilor din acele teritorii!

Capitolul 2 al Evangheliei dupa Matei vine sa ne arate odata in plus ca, in pofida minunilor care au insotit intrupatea lui Dumnezeu,  oamenii L-au intampinat cu ostilitate!

Daca e sa fim onesti si astazi facem la fel: 
cand e vorba de urmarea lui Dumnezeu, de apropierea de Hristos, de ideea de a-I sluji Lui, este o retinere, poate chiar o teama, in oameni ! 
Ne desprindem greu de obiceiurile noastre proaste, avem senzatia ca pierdem ceva esential daca ne abandonam lui Dumnezeu dar, refuzandu-L, nu facem decat sa pierdem exact esentialul! 
Renuntam greu la pacat si multi nu se simt pregatiti sa se schimbe!  "Biserica... la batranete", zic unii, doar ca nimeni nu stie daca mai e timp de batanete sau cand e timpul potrivit... Si Diavolul e multumit!
Pana nu ai gustat insa din fericirea de a-L cunoaste pe Hristos, nu stii cat de minunata este sa o traiesti!

Este adevarat ca, odata ce ai inteles ceva din lucrurile Domnului, pricepi si ca schimbarea ta implica suferinta -  desprinderea de pacat este echivalenta cu sevrajul drogatului - si  aceasta suferinta trebuie asumata! 
Suferinta asta insa este una "asistata", caci cel ce se intoarce la cele bune nu este nici o clipa singur ci cu Dumnezeu iar bucuria vindecarii e vesnica, nu doar o ameteala de o clipa !

Hristos sta la poarta inimii noastre si asteapta sa-I deschidem, sa-L lasam sa intre! 
Cine Il primeste in inima sa si Ii urmeaza Lui trebuie sa se si lupte constant cu trupul sau - si asta nu doar pe perioada unui post! 
Viata, vazuta prin prizma unui crestin, este un razboi cu sine si cu lumea, iar constientizarea pacatului este ceva care te ingretoseaza dar care te ajuta sa te ridici.

Cand te asezi in lumina adevarului lui Dumnezeu, din preajma ta este posibil sa dispara o serie de indivizi insa niciodata nu vei fi singur caci Dumnezeu va fi mereu langa tine!


După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L omoare. Iar el, sculându-se, a luat noaptea Pruncul şi pe Mama Sa şi au plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin prorocul: «Din Egipt am chemat pe Fiul Meu». Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte tare şi, trimiţând, a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia Prorocul: «Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată, pentru că ei nu mai sunt».
După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, şi i-a zis: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viaţa Pruncului. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe Mama Sa şi au venit în pământul lui Israel. Dar auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, Iosif s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă în vis, s-a dus în părţile Galileei. Şi, venind, a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin proroci, că Nazarinean Se va chema.
MATEI 2: 13-23


vineri, 24 decembrie 2021

CINE ARE DRAGOSTE SI HAR, VA SPORI IN IUBIRE SI HAR

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om de neam mare s-a dus într-o țară îndepărtată ca să-și ia domnie și să se întoarcă. Și, chemând zece slugi ale sale, le-a dat zece mine și a zis către ele: Neguțătoriți cu ele până ce voi veni! Dar cetățenii lui îl urau și au trimis solie în urma lui, zicând: Nu voim ca acesta să domnească peste noi. Și, când s-a întors el, după ce luase domnia, a zis să fie chemate slugile acelea cărora le dăduse banii, ca să știe cine ce a neguțătorit. Și a venit cea dintâi, zicând: Doamne, mina ta a adus câștig zece mine. Și i-a zis stăpânul: Bine, slugă bună, fiindcă întru puțin ai fost credincioasă, să ai stăpânire peste zece cetăți. Și a venit a doua, zicând: Mina ta, stăpâne, a mai adus cinci mine. Iar el a zis și acesteia: Să ai și tu stăpânire peste cinci cetăți. A venit și cealaltă, zicând: Doamne, iată mina ta, pe care am păstrat-o într-un ștergar, că mă temeam de tine, pentru că ești om aspru: iei ce nu ai pus și seceri ce n-ai semănat. Zis-a lui stăpânul: Din cuvintele tale te voi judeca, slugă vicleană. Ai știut că sunt om aspru: iau ce nu am pus și secer ce nu am semănat. De ce nu ai dat argintul meu schimbătorilor de bani? Și eu, venind, l-aș fi luat cu dobândă. Și a zis celor ce stăteau de față: Luați de la el mina și dați-o celui ce are zece mine. Și ei au zis lui: Doamne, acela are zece mine. 
Zic vouă că oricui are i se va da, iar de la cel ce nu are și ceea ce are i se va lua. Iar pe acei vrăjmași ai mei, care n-au voit să domnesc peste ei, aduceți-i aici și tăiați-i în fața mea. Și, zicând acestea, mergea înainte, suindu-Se la Ierusalim.” Luca 19: 11-28

Evanghelia de azi este varianta lucana a pildei talantilor din evanghelia dupa Matei (cap 25).
Analizandu-le, tragem concluzia ca mesajele sunt un pic diferite!

Evanghelistul Matei ne prezintă pilda talanților în care arată că fiecare om primește daruri diferite: căci un om primește cinci, un altul doi, iar un altul doar un talant… dat răsplata este egală pentru toți: „Intră în bucuria Stăpânului tău”. 
În schimb, evanghelistul Luca subliniază că toți avem aceeași talanți, căci toți avem o viață, care este mai mult sau mai puțin egală pentru toți… Problema este felul în care noi ne responsabilizăm în această viață pentru a răspunde Iubirii cu iubire. 
Luca urmărește desi să catalizeze responsabilitatea noastră stiind ca rezultatele diferă de la om la om.

In pilda minelor (o mina fiind echivalentul a 800 de gr.aur) slujitorii, in numar de 10, sunt invitati sa administreze  fiecare cate 10 mine. (cifra 10 sugerand un TOT UNITAR)

"Negutatoria" (o activitate menita sa aduca profit), pe care trebuie sa o faca slugile cu minele primite de la stapan, in lipsa sa, nu este altceva decat efortul, stradaniile noastre spirituale - rugaciune, infranarea, urmarea invataturilor - facute dupa reguli bine stabilite, efort pe care Domnul il rasplateste  inmultind Duhul in noi

Drumul dezvoltarii noastre spirituala are doua etape: una lucratoare si alta revelatoare.
In baza darului primit la botez, suntem chemati sa lucram permanent la curatirea noastra si sa urcam duhovniceste.  Inima noastra trebuie sa fie astfel bine pregatita pentru a putea ajunge la etapa urmatoare, care presupune cresterea efectiva a duhului in noi ca urmare a lepadarii de sine, de ego.ul nostru.

Daca in prima etapa ne focalizam pe trup, etapa a doua a formarii noastre duhovnicesti implica cresterea spirituala calitativa, sporirea Duhului in noi, prin contemplatie.

Desi ni se pare greu de crezut, prima parte a drumului duhovnicesc, in care ne gasim, practic, majoritatea covarsitoare a crestinilor,  este infinit mai simpla decat partea a doua, in care concentrarea, detasarea de zgomotul lumii, meditatia... ne ajuta efectiv sa urcam spiritual, apropiindu-ne prin Duh de Taina lui Dumnezeu!

Asadar stapanul din pericopa noastra cand revine cere socoteala slugilor - aluzie la Judecata de apoi - iar ele primesc rasplata pe masura stradaniei lor.

Extrapoland, cel care s-a trudit sa sporeasca duhovniceste,  curatindu-si trupul, inima si mintea, innoindu-le spre implinirea poruncilor, a sporit harul in el unindu-se spiritual cu Dumnezeu!
Pilda continuă, aratandu-ne sluga care nimic nu a facut - ci au ramas  doar cu ceea ce a primit!  - Si, in aceasta situatie se afla mii si mii de botezati !
Ne straduim sa facem pentru copii botez cu petreceri fastuase si ne cam oprim aici! Copii nu mai merg la biserica, nu sunt impartasiti, nu invatadespre Dumnezeu, nici sa se roage, nu stiu ca iubirea e porunca, nu doar o vorba! Pare ca ii botezam doar ca sa petrecem si sa primim cadouri!
Botezul nu este inutil, dar e doar un pas pe drumul duhovnicesc pe care trebuie sa-l parcurgem! De la botez purcedem la implinirea poruncilor!
Versetele ce urmeaza vorbesc despre rasplata lui Dumnezeu. 
Cel nelocuit de Duhul lui Dumnezeu nu înţelege de ce i se da mai mult tot celui care are mai mult. 
Cel care are Duh ştie insa că stradania credinciosului atrage spre el energiile necreate ale Duhului Sfânt şi, cu cât primeste Duh, cu atât are puterea să atragă alte energii, sporind şi mai mult în acelaşi Duh, şi ca acest proces este perpetuu!

Si pilda se încheie astfel:
"Zic vouă: Că oricui are i se va da, iar de la cel ce nu are şi ceea ce are i se va lua. 

Pe intreg parcursul vietii noastre avem obligatia să facem să rodească in noi iubirea, și nu egoismul, pacea, și nu războiul, armonia, și nu discriminarea… adica facem să rodească viața si nu moartea.
Timpul nostru lumesc fiind scurt este valoros, viața noastră este prețioasă, dar nu in valoare absolută, ci pentru că este o trecere, in parcurs necesar sa ne procurăm adevăratul lucru prețios și absolut, care este cel de a iubi, pe Dumnezeu și pe aproapele! 

Timpul vieții noastre ne-a fost dat intru sporire! Altfel nimic nu ar avea rost!

Dacă ne dorim sa nu fim precum sluga vicleana, sa nu se ia de la noi darul Duhului Sfant si sa nu fim dati la o parte la Judecata cea Dreapta,  e necesar să ne  straduim acum să împlinim poruncile Domnului"sa ne lepădăm de sinele nostru, sa ne luam crucea si sa-I urmăm Lui"!  


CRACIUNUL AMINTIRILOR MELE





Craciunul este un moment de referinta: poate fi ziua cea mai fericita, cea mai trista  sau chiar cea mai anosta...  a anului!
Binecuvantati cei care stiu ca de Craciun familia TREBUIE sa se reuneasca, dincolo de orice, ca nimeni nu trebuie sa fie singur, aceia care stiu sa dea stralucire acestei zile, indiferent de cat de saraci ori de bogati sunt! 

Cred ca farmecul Craciunului nu are nimic a face cu 
cadourile multe, fie ele ieftine sau scumpe!
Eu nu imi aduc aminte ca in copilaria mea sa fi primit vreun cadou  de Craciun!
M-am nascut intr-o vreme cand toti oamenii erau saraci !
Stiu insa ca bradul impodobit de mama, in mare taina, in noaptea de ajun, cu toate decoratiile facute de mana ei, mi-a ramas in amintire ca  ceva absolut minunat! 


Ma intreb si azi cum reusea ea sa-i dea atata stralucire, fara ghirlande luminoase?!
Poate ca sub el se va fi aflat si vreun cadou. Eu insa cu asta am ramas: cu freeria bradului nostru de Craciun.

In varful lui era un ingeras, pe care mama il facuse folosind chipul de copil perfect al lui Shirley Temple, caruia ii atasase aripioare din carton imbracate in saten alb.
Rozete rosii si albe, crosetate de mama, apretate scoarta, atarnau delicat, completand globurile putine, alaturi de bomboanele speciale, care erau ambalate in staniol si care reflectau minunat lumina lumanarilor ( caci bradul de Craciun avea lumanari!) 
In loc de ghirlande, mici bulgarasi din vata, insirati pe ata, curgeau precum fulgii de zapada, din varful bradului pana jos... In fiecare an mai descopeream noi alte decoratii, despre care azi stiu ca, de fapt, erau aceleasi!

Niciodata nu am gasit cutia cu decotatii, nici nu am vazut bradul inainte de a fi o minune si nici nu am simtit-o pe mama in timp ce-l facea sa devina magia noptii de Craciun, desi operatiunea asta se petrecea in camera nostra, in timp ce dormeam!
Bradul era cadoul, acel cadou care ne apurta in lumea povestilor.

Masa era frumos aranjata, cu fata de masa brodata si apretata, pe care erau raspandite crengute de brad...
Cozonacul era inca cald dimiineata, cand ne trezeam (au fost si ani in care cozonacul a fost doar o paine dulce si aromata, colorata cu suc de morcovi!) 
In casa plutea un miros pe care am cautat, intreaga mea viata de mama, sa-l aduc in caminul meu! 

Pentru mine ziua de Craciun nu avea si nu are egal!
Cum reusea mama sa faca stralucitoare ziua asta, in ciuda saraciei si a lipsurilor, tot nu stiu!
Daca ma gandesc la cele scrise in Evanghelii, pot afirma ca, cei care sunt saraci si nu au cu ce cumpara daruri, se daruiesc pe ei insisi! Si, in fata unui asemenea dar nu mai  exista altceva mai de pret!

Orice faci cu iubire este fara pret si poate deveni magic!







CATE CEVA DESPRE TRADITIA CRACIUNULUI


Crăciunul a început să fie serbat de către creștini, în Răsărit, la 6 ianuarie, iar în Occident la 25 decembrie, la patru secole de la începerea misiunii de evanghelizare a Apostolilor. 
Mai apoi, și Răsăritul creștin a adoptat ca dată a praznicului 25 decembrie
După aproape două milenii, nu mai are nici o importanță că data nașterii nu este menționată în Noul Testament, ziua fiind demult obiectul unui consens universal. 
Mai mult decât atât, calendarul întregii umanități - inclusiv pentru necreștini - este centrat pe evenimentul Întrupării divine, toată lumea fiind azi în anul 2020 de la Nașterea lui Hristos!

Obiceiul împodobirii bradului de Crăciun își trage originile, se pare, de la popoarele germanice. 
Tradiția s-a răspândit în restul Europei,și apoi în toată lumea, după Primul Război Mondial. 
­Între podoabele bradului, bomboanele de pom, globurile și ghirlandele au devenit clasice. În vârful pomului se pune un înger sau o stea, pentru a aminti îngerii, respectiv steaua care i-a călăuzit pe cei trei magi. 
De regulă, pomul de Crăciun se împodobește în ajun, pe 24 decembrie, dar deseori copiii îi presează pe adulți s-o facă mai devreme. 
Tot tradițional, bradul ar trebui despodobit și scos din casă de Bobotează, dar în ­general se păstrează până mai târziu!

De notat că, în tradiția rurală românească, se împodobeşte un brad şi la nunți și la moartea tinerilor, obicei care există încă din vremea dacilor. Bradul împodobit se numește „Pomul vieții” și se regăsește ca motiv grafic în arta populară.

Cât despre Moș Crăciun, inițial acesta a fost o reprezentare a lui Moș Nicolae, mai exact a Sfântului Ierarh Nicolae din ­Myra. 
Nu se știe precis când a căpătat o identitate de sine stătătoare, fiind vorba - inclusiv în ceea ce privește înfățișarea - de un proces îndelungat.
Francezii îi spun Père Noël, în spațiul limbii engleze este Santa Claus (anglicizarea lui Sinterklaas, care înseamnă Sfântul Nicolae în limba olandeză), germanii spun Weihnachtsmann, italienii ­Babbo Natale, spaniolii Papá ­Noel, rușii Babușka, finlandezii (care își revendică reședința Moșului) îi zic Joulupukki și așa mai departe.

Un rol important în crearea ima­ginii consacrate a lui Moș ­Crăciun l-a avut pastorul american Clement Clarke Moore, autor al unui poem care îl prezenta pe Sfântul Nicolae drept un personaj simpatic, dolofan și zâmbitor, care ­împarte cadourile din sania sa trasă de reni. 
În 1860, cotidianul „Harper’s Illustrated Weekly” a publicat un desen al lui Moș ­Crăciun, îmbrăcat într-un costum roșu ornat cu nasturi negri și cu o curea din piele. Timp de aproape 30 de ani, Thomas Nast, desenator și caricaturist al ziarului, a ilustrat prin sute de desene toate aspectele legendei, conferind mitului principalele sale caracteristici vizuale de azi. 
În 1931, Moș Crăciun a primit o nouă imagine printr-o campanie publicitară desfășurată de Coca-Cola.

Cel mai publicat articol din istoria presei este răspunsul pe care Francis Church (!), redactorul-șef al ziarului „New York Sun”, i l-a dat la 21 septembrie 1897 Virginiei O’Hanlon, o fetiță de 8 ani care-i scrisese ca să-l întrebe dacă există Moș Crăciun. 
Virginia apelase în primul rând la tatăl ei. Acesta, probabil un hâtru, îi sugerase să se adreseze presei! „Dacă scrie în «The Sun», atunci e adevărat!”, i-a spus. ­Virginia a luat-o în serios. 
Conducătorul redacției ziarului a răspuns imediat solicitării unui copil, iar schimbul lor de mesaje avea să fie republicat, an de an, în zilele Crăciunului, pe prima pagină, vreme de peste jumătate de secol, până în 1950, când publicația și-a încetat apariția. Nu însă și dialogul ­Virginia-Francis, care fusese deja reprodus și avea s-o facă în continuare, în numeroase cărți, filme și articole. „Da, Virginia, Moș Crăciun există”, scria omul cu nume de biserică - dovadă că nimic nu e întâmplător pe lume… „El există la fel de sigur cum există dragostea și fidelitatea. Vai, ce întunecată ar fi lumea fără Moș Crăciun! Să nu existe Moș Crăciun!? Slavă Domnului, el trăiește și va trăi în veci”.

În România, sărbătoarea Crăciunului este anunțată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul și cu Steaua, pentru a vesti Nașterea Mântuitorului. O altă veche tradiție este „mersul cu icoana” al preoților, care binecuvântează casele și creștinii.

Mai de demult, colindătorii erau răsplătiți cu fructe, covrigi și dulciuri. Chiar dacă în zilele noastre darurile sunt înlocuite de multe ori cu câțiva lei, important e că tradiția s-a păstrat și copiii colindă, inclusiv prin cartierele de blocuri ale orașelor.

Colindele sunt atât de adânc înrădăcinate în tradiția românească, încât cercetătorii le-au împărțit în mai multe categorii: 
protocolare, profesionale, de vânători, de agricultori, familiale, moralizatoare, balade, de război, de gazdă, de juni, cosmogonice.

În „Istoria credințelor și ideilor religioase”, Mircea Eliade scria: „Ritualul se desfășoară de obicei începând din Ajunul Crăciunului, până dimineața zilei următoare. Grupul de șase până la 30 de tineri (colindători) aleg un vătaf, care cunoaște obiceiurile tradi­ționale și vreme de 40 sau 18 zile ei se adună de patru, cinci ori pe săptămână, într-o casă anumită, ca să primească instrucția necesară. Îmbrăcați în straie noi și împodobiți cu flori și zurgălăi, colindătorii fac urări mai întâi la casa gazdei, apoi trec pe la toate casele din sat. Chiuie pe străzi, cântă din trompete și bat darabana, pentru ca larma făcută să alunge duhurile rele și să-i vestească pe gospodari de sosirea lor. Ei cântă prima colindă la fereastră și după ce au primit învoirea celor ai casei, intră în casă și își continuă repertoriul, dansează cu fetele tinere și rostesc urările tra­diționale. Colindătorii aduc sănătate și bogăție, reprezentate de o rămurică de brad pusă într-un vas plin cu mere și pere mici. ­Exceptând familiile cele mai sărace, de la celelalte primesc daruri: colaci, plăcinte, fructe, băutură. După ce au străbătut întreg satul, grupul colindătorilor organizează o serbare la care iau parte toți tinerii”.

Timp de 40 de zile, creștinii respectă Postul Crăciunului, care se încheie în ziua de Crăciun după Sfânta Liturghie. Cârnații, toba, răciturile (piftia), sarmalele, caltaboșii, murăturile, cozonacii și dulciurile de tot felul n-au voie să lipsească de la masa de ­Crăciun.

De la Moș Gerilă la „Holiday Tree”

Regimul comunist, instaurat în România anului 1946 prin falsificarea grosolană a rezultatului alegerilor, detesta credința și Biserica, respingând însăși exis­tența lui Dumnezeu. 
De aceea, a ostracizat tot ceea ce ținea de religie, inclusiv sărbătorile și tradițiile. 
Cea a Crăciunului, însă, era prea puternică pentru ca regimul s-o desființeze cu totul, mai ales având în vedere bucuria copiilor de a primi cadouri, căci comunismul voia să pară generos și grijuliu față de cei mici. 
Drept urmare, în loc de excomunicare, a procedat la o mistificare: Moș Crăciun a fost înlocuit cu un laic și secularizat Moș Gerilă! 
În rest, s-a păstrat aproape totul, începând cu împodobirea bradului și terminând cu costu­mația personajului aducător de daruri - înfățișare care, vai!, era de origine capitalistă...

Crăciunul este sărbătorit diferit în țările lumii dar peste tot există câteva reuniunea familială, sărbătoarea comunitară (colindele), cea public-edilitară (târgurile, spectacolele dedicate, împodobirea localităților) și, peste toate, Vestea Minunată, sărbătoarea creștină a Nașterii Domnului!

- În Italia, Crăciunul se numește Natale. În multe biserici sunt expuse iesle cu Pruncul ­Iisus și magii în mărime naturală. Există de asemenea obiceiul ca Befana, o bătrână, să aducă daruri în seara de 5 ianuarie, ajunul sărbătorii Epifaniei. 
- În Islanda vin nu mai puțin de 13 Moși Crăciuni („Yule Lads”), în cele 13 zile premergătoare Crăciunului. Dacă au fost cuminți, copiii primesc dulciuri, mandarine, lozuri în plic (!), dacă nu - un cartof.
- În Germania, există obiceiul de a arde un butuc („Christklots”) toată noaptea de Crăciun. Se consideră că acesta apără casa de hoți și de necazuri. În seara de ajun, familia se adună pentru ­cină și apoi se merge împreună la biserică la Mesa din noaptea de Crăciun. 
- Și în Anglia arde toată noaptea un butuc, numit „Yule log”. Copiii nu primesc cadoul în ajun, ci pe 25. Elevii pun în scenă, în școli sau biserici, piese despre Nașterea Mântuitorului („Viflaimul” de la noi). Tot aici se agață ciorapi de șemineu în așteptarea cadourilor, iar în casă se atârnă vâsc.
- În Spania, darurile de Crăciun sunt oferite de magi, care se deplasează în cortegii de curteni, cavaleri și lăutari, dar abia pe 6 ianuarie, ziua în care cei trei Reyes Magos (Înțelepți/Magi) i-au adus daruri pruncului divin.
- În Finlanda, în ajun, familiile pleacă la biserică pentru slujbe în care se aprind lumânări la mormintele celor dragi. Tot la 24, din balconul Primăriei, se proclamă „pacea de Crăciun”, ceea ce înseamnă concret că, până la Bobotează, celor care comit infracțiuni li se aplică pedepse mai severe. Se servesc mâncăruri tradiționale: curcanul, cartofii, morcovii, pateul de ficat, peștele.
- În Cuba, ajunul se numește „Nochebuena” (Noaptea cea ­bună), iar masa de Crăciun înseamnă în primul rând friptură de porc, fasole neagră cu orez și piure de plante tradiționale. ­Într-o groapă plină de cărbuni acoperiți cu frunze de bananier se frige un porc întreg. Familiile petrec toată noaptea cântând și ascultând muzică.
- În Costa Rica, Columbia și Mexic darurile sunt aduse de­ „Nino Jesus” (Copilul Iisus).
- În Chile, se confecționează ori se cumpără mici figurine din lut („pesebre”) reprezentând personaje din scena Nativității, care se așază sub brad. Moș Crăciun se numește „Viejito Pascuero” și își alege câte o figurină de sub fiecare brad.
- Cu o lună înaintea Crăciunului, în Liban se plantează boabe de grâu în ghivece, amplasate în ajun sub brad.
- În Japonia se celebrează ­Crăciunul cu lanterne, păpuși și aranjamente florale.
- În India se împodobesc bananieri sau pomi de mango, bisericile sunt pline de flori roșii (Crăciunițe), iar cei bogați oferă ajutor celor nevoiași. De notat că aici sunt doar 2,3% creștini, dar - la o populație de 1,33 ­miliarde, asta înseamnă 30.590.000 de oameni!
- În Filipine, Crăciunul începe cu nouă zile înainte, la 16 decembrie, cu câte o „Misa de Gallo” (Liturghia de la miezul nopții) în fiecare zi.

În multiplele ei variante și în toate dimensiunile sale, sărbătoarea Crăciunului este un moment unic al anului, așa după cum punctul său de pornire a fost unic în istoria umanității, momentul în care „Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat din Duhul Sfânt și de la Fecioara Maria, și S-a făcut om”. Din acea clipă se măsoară anii. Din acea clipă se măsoară devenirea noastră. Din acea clipă se măsoară totul!

Tudor Călin Zarojanu 20 Dec, 2020