marți, 28 aprilie 2015

NEBUNII INTERNETULUI SI CANCERUL

Astazi mi-au picat ochii pe un articol postat pe Hotnews.ro.
Si nu numai ochii!
Lumea internetului este bantuita de tot felul de nebuni!
Asta a devenit terenul lor de activitate.
Insa sa iti canalizezi viata, tesand minciuni despre starea ta de sanatate, inventand o presupusa boala de cancer la cap in faza terminala... asta le intrece pe toate!

Conform articolului de pe site-ul http://www.vice.com/ro/read/cum-a-reusit-bloggerita-belle-gibson-sa-ne-pacaleasca-atata-timp-311, pe care va invit sa-l cititi, domnisoara Gibson, din Australia, timp de 6 ani si-a construit o imagine complet falsa pe internet.
Dupa ce si-a inventat povestea cu boala de cancer in faza terminala - de care sustinea ca s-a vindecat prin mijloace naturiste, tratamente Ayurveda (numele o veni de la aiureala!) si alte chestii dubioase - tinand lumea cu sufletul la gura - și-a lansat, în 2013, aplicația pe sănătate și lifestyle The Whole Pantry, în baza "experienței sale cu cancerul".

Mitomania este o boala, dar cand incepi sa castigi bani, publicand carti si devenind vedeta... profitand de buna-credinta a celor bolnavi cu adevarat, e vorba de cinism si pura escrocherie!

Toti se intreaba acum cum a fost posibil sa se lase inselati.
Una dintre concluziile analizei acestui caz este:
dorința oamenilor de crede ca se poate – "caci sunt mulți cei pentru care medicina modernă nu dă rezultate și atunci își doresc cu disperare să se poată vindeca prin terapii alternative, așa că preferă să creadă astfel de povești."

Dupa parerea mea, industria de medicamente a cam intrat in faza sa demonizanta, exagerand in nesfarsita ei cupiditate. Naturismul antimedical incepe sa ia proportii revolutionare (Olivia Steer este exemplul romanesc al momentului)
Saracii incep sa nu-si mai poata permite tratamentele, mult prea scumpe si prea dure, pentru tratarea cancerului (in fine, poate "tratare" e mult spus!) asa ca... povestile, propuse de indivizi bolnavi psihic ca d.ra Gibson, par salvatoare si sunt acceptate imediat. Un fel de pai pentru cel ce e pe cale sa se inece!
Dar nici stilul de viata sanatos nu este la indemana oricui, preturile produselor bio devenind tot mai prohibitive.
Si astfel nu ne raman decat povestile!
Sa renunti la tot ce stiinta a descoperit pana acum... e, cred eu, periculos, insa sa duci o viata sanatoasa este ideal!
O viata curata presupune insa ca pe langa mancare sanatoasa si sport sa te analizezi si pe tine si sa sa-ti cureti si inima, nu numai trupul "caci din inima ies gandurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtisagurile, marturiile mincinoase, hulele. Iata lucrurile care spurca pe om; (Matei 15,19.20)

Dar fiecare, la disperare, decide in ce vrea sa creada si face pana la urma ce este el in stare sa faca!

Cat despre domnisoara Gipson... fereasca Dumnezeu  sa se imbolnaveasca de cancer! Nimeni nu o va mai crede!



duminică, 26 aprilie 2015

DUMINICA MIRONOSITELOR - ONOARE ADUSA FEMEILOR

Femeile Mironosite - adica cele purtatoare de mir - I-au fost mereu alaturi Mantuitorului - si cand propovaduia, si cand suferea pe cruce, si in mormant!
Ele au fost alese sa fie martore şi mărturisitoare ale Învierii lui Hristos! Asta a fost  imensa răsplată pentru credinţa, iubirea şi perseverenţa cu care l-au urmat pe Hristos.
Misiunea lor, coplesitoare şi plină de responsabilitate, a fost o mare cinste. 
A fi mărturisitor al Învierii lui Hristos înseamnă a da vietii dimensiunea pe care i-a dat-o El,  Cel care a biruit moartea, pacatul, iadul insusi, si care, prin sacrificiul Sau, ne-a oferit noua sansa vesniciei.
Onoarea adusa Mironositelor este confirmarea mantuirii Evei, a femeii, un imens capital de incredere pe care noi, urmasele, nu avem dreptul sa-l pierdem!
 
Zicând purtătoarelor de miruri: bucuraţi-vă!
Plângerea strămoaşei Eva o ai potolit cu Învierea Ta, Hristoase, Dumnezeule;
iar Apostolilor Tăi a binevesti le-ai poruncit,
că Mântuitorul a înviat din mormânt“

(Condacul Duminicii Mironosiţelor).

sâmbătă, 25 aprilie 2015

INTOARCEREA LA BUNELE OBICEIURI

Incepand de astazi abandonez "rasfatul carnivor" pe care mi l-am permis cu prilejul sarbatorilor de Pasti!

 
Cu siguranta multi am castigat ceva kilograme...
Eu cel putin ma simt cam greoaie, asa ca revin la o dieta atenta, mai plina de culoare, cu sucuri proaspete, saraca in proteine si grasimi animale.
 
Cum e la moda grija pentru corp, in speranta de a ramane sanatosi, frumosi si tineri - daca s-ar putea... la nesfarsit - romanele au fost detronate de carti cu sfaturi pentru o viata sanatoasa!
In Franta e in voga dr. Frederic Saldmann, cardiolog, nutritionist, diagnostician de exceptie, autor al multor cărți bine cotate de public.
In ultima sa publicatie, el propune un mod simplu și accesibil de a ne fi sanatosi, sugerand o mai bună utilizare a propriului nostru corp.
Evitând ingerarea excesivă și sistematica de medicamente, corpul nostru este o minune, cea mai mare resursă de sanatate. Caci el deține capacități infinite, mult mai eficiente decât multe medicamente. Aceste puteri sunt "ascunse" in noi si tot ce avem de facut este doar sa le activam.
Descoperind mișcările care ne revigoreaza,  produsele alimentare sanatoase, secretul postului negru, uitând de cure si dand atentie câtorva puncte cheie ale functionarii corpului, ne luam practic viata in propriile noastre maini!
"Le Meilleur Médicament, c'est vous" - Cel mai bun medicament esti tu - (care sper sa existe si in librariile noastre, de veme ce a fost tradusa in bulgara!) este o carte care oferă secretele preluarii controlului asupra sanatatii noastre. 
Atingand cateva puncte esentiale  legate de dietă, greutate, alergii, somn, sexualitate, îmbătrânire - autorul ne sugereaza cum putem sa ne protejam mai bine, cu mijloace simple si la îndemână, evitand boala și bucurandu-ne de viata.
 
Cartea doctorului Saldmann e plina de informatii pretioase, intre care :

- 40 de minute de sport pe zi,
- un patratel de ciocolata neagra si  un pahar de vin rosu pe zi, pentru a ne intretine inima.
o pauza de 5 min la mijlocul mesei, pentru a ne antrena centri nervosi ai satietatii si astfel a manca mai putin...
- o zi de post negru pe saptamana!
 
Pentru a avea corpul sanatos trebuie sa ne fie si sufletul curat! Si iar ajung la aceeasi nevoie: post si rugaciune! 
 
 
 
 
 


vineri, 24 aprilie 2015

"GHIMPELE DIN TRUP"

Cancerul este o boala de care, dupa parerea mea, e greu sa crezi ca te vindeci, de vreme ce medicii nu fac azi decat sa amane un sfarsit previzibil!
Chiar si in formele de cancer in care, dupa tratament, esti declarat "vindecat", nimeni nu poate garanta ca esti in afara de pericolul de a face o recidiva.

Boala canceroasa este o modificare parsiva a propriilor celule care isi iau libertatea de a-si construi propriul sistem de crestere si inmultire, tinand la distanta celulele responsabile cu apararea!
E un fel de mecanism diabolic de auto-distrugere.
Pana cand nu se va sti cum anume sa fie stopat acesta... noi, cei atinsi de boala, nu avem alta solutie decat sa invatam sa traim in pace cu... dusmanul!
Si, daca suntem credinciosi... lucrurile au o cu totul alta culoare!

Sfantul Apostol Pavel spunea:
"Si pentru ca sa nu ma trufesc cu maretia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe in trup, un inger al satanei, sa ma bata peste obraz, ca sa nu ma trufesc. Pentru aceasta, de trei ori am rugat pe Domnul ca sa-l indeparteze de la mine, si mi-a zis: „De ajuns este tie harul Meu, fiindca puterea Mea se desavarseste in slabiciune." Deci, foarte bucuros ma voi lauda mai ales cu slabiciunile mele, ca sa locuiasca in mine puterea lui Hristos. De aceea ma bucur in slabiciuni, in defaimari, in nevoi, in prigoniri, in stramtorari pentru Hristos, caci cand sunt slab, atunci sunt tare "(II Cor. 12,7-10).

S-au facut multe speculatii pe seama acestei marturisiri, cuprinsa in cea de-a doua Epistola catre Corinteni.
Unii spuneau ca ar fi vorba de diavolul care ii asmutea pe evrei impotriva lui si il ponegreau si ii aduceau mereu aminte cine a fost si cum i-a prigonit el pe cei ce-L urmau pe Iisus; altii spuneau ca ghimpele era pofta trupeasca care il destabiliza...
Sfintii Parinti ziceau insa ca era vorba de o suferinta fizica cu accese dramatice din cand in cand... (fie malarie, fie epilepsie s.a.d.f.a.)

Indiferent insa de originea suferintei, despre "ghimpele Apostolului" merita sa cugetam atent caci confesiunea lui ne aduce noua mare sprijin duhovnicesc!

- Iata, Sf.Apostol Pavel l-a rugat pe Domnul de trei ori sa-l scape de "ghimpe" ! Noi oare de cate ori il rugam pentru ale noastre?
- Raspunsul lui Dumnezeu nu a intarziat: "Eu sunt cu tine deci... impotriveste-te bolii! Eu iti dau putere si puterea Mea  se desavarseste la vreme de suferinta!
- Aflam apoi ca suferinta i-a fost data ca sa nu se trufeasca, sa nu cumva sa se smintesca,  sa se creada el mai mare decat era de cuviinta...
- Odata ce a inteles aceasta, Sf Apostol Pavel a invatat sa se bucure in toate cele care il smereau: suferinta, prigonirea, defaimarea... caci puterea omului in incercari se vede!

Buna lectie pentru cei care, ca si mine, au cunoscut frica de moarte in clipa in care au aflat ca au cancer!
Toti ne rugam Domnului sa ne fereasca de incercari si sa ne dea sanatate. Uneori ne suparam si chiar cutezam sa-L tragem la raspundere pe Dumnezeu, reclamandu-I bunatatea pe care noi nu reusim sa o vedem, sa o simtim sau sa o intelegem!

Rugaciunea noastra ar trebui sa fie insa alta!
Mai intai, pentru toate cele primite - ca ni se par bune sau rele - trebuie sa multumim, caci toate au un rost pentru sufletul nostru!
Suferinta este o gimnastica de intretinere a sufletului, mentinandu-ne treaza starea de duhovnicie!
Pe Dumnezeu trebuie doar sa-L chemam! In rest...

Faca-se voia Ta, Doamne! Fie dupa cum stii, dupa cum voiesti si dupa cum crezi Tu! Amin




joi, 23 aprilie 2015

CUVANTUL DE DESPARTIRE

Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis. De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor. Cel ce Mă urăşte pe Mine, urăşte şi pe Tatăl Meu. De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut păcat nu ar avea; dar acum M-au şi văzut şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu. Dar (aceasta), ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: "M-au urât pe nedrept". Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. Şi voi mărturisiţi, pentru că de la început sunteţi cu Mine. Acestea vi le-am spus, ca să nu vă smintiţi. Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu. Ioan 15, 17-27; 16, 1-2

"Evanghelia după Sfântul Ioan ne prezintă cuvintele rostite de Domnul Iisus Hristos pentru întărirea în credinţă a ucenicilor Săi, ceea ce numim „cuvântarea de despărţire“. 
Mântuitorul ii invata pe ucenici că la baza misiunii lor trebuie să fie dragostea jertfelnică. 
Dacă lumea-i va respinge, să-şi amintească de faptul că şi Fiul lui Dumnezeu a fost respins şi prigonit.
În misiunea lor, ucenicii trebuiau să fie fideli învăţăturilor Domnului Hristos. 
Învăţătura creştină nu este interpretabilă şi aplicabilă după bunul plac sau interesul fiecăruia. Învăţăturile Sale ne sunt necesare pentru mântuirea sufletului şi sunt pregătitoare pentru viaţa cea veşnică. 

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, cel prăznuit astăzi, ne este exemplu de credinţă şi de iubire jertfelnică pentru Domnul Hristos. Să ne rugăm aşa: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te pentru mântuirea sufletelor noastre!" Ziarul Lumina 



marți, 21 aprilie 2015

IN ASTEPTAREA POGORARII DUHULUI SFANT

Ritualul rugaciunii are si el rostul lui. 

El ne ajuta sa ne linistim, sa deschidem usa spre Cer, sa intram  cu pace in legatura cu Creatorul spre a ne inchina Lui, slavindu-L, multumindu-I pentru toate cate le-am primit de la El si cerandu-I grija si atentia Sa!

Sfintii Parinti au stabilit in urma cu sute si sute de ani cum sa ne rugam.
Dumnezeu Cel Unul în Fiinţă este întreit în Persoane. 
Cele Trei Persoane - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt - sunt egale şi consubstanţiale, deosebindu-Se între Ele numai prin faptul ca fiecare in parte are insusiri proprii.
In Juramantul nostru de Credinta - Crezul - gasim insusirile fiecaruia din cele trei ipostasuri.

Duhul Sfant este  "Domnul de-viaţă-făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit, Care a grăit prin prooroci"...


Rugaciunile le incepem mereu cu invocarea Duhului Sfant, acela din Treime care ne ajuta sa intram in legatura cu Tatal!

Imparate ceresc, mangaietorule,
Duhul adevarului, care pretutindenea esti
Si toate le implinesti,
Vistierul bunatatilor si datatorule de viata,
Vino si te salasluieste intru noi
Si ne curateste pe noi de toata intinaciunea
Si mantuieste-ne, bunule, sufletele noastre. 
Amin!

Mica si ades spusa pe de rost, fara prea multa atentie, aceasta rugaciune cuprinde in ea o intreaga teologie!
Ea ne arata cine este si ce face pentru noi Sfantul Duh, cel fara de care lumea nu ar avea viata.
Lumea e locuita si de alte duhuri, cele care ne leaga de patimi, ne robesc si nu ne lasa libertatea de a-L gasi pe Dumnezeu, caci doar acolo unde este Duhul Sau este libertatea!
Duhul Sfant ne mangaie,  ne ajuta sa ne regasim pe drumul mantuirii, dand ravna trupului nostru neputincios.
Darurile Lui sunt nepretuite! El ne da intelepciune, ne ajuta sa ne stapanim firea, sa fim indrazneti ori smeriti, iubitori si milostivi. De la El ne vin priceperile, nadejdea, dragostea pentru dreptate si adevar, taria si blandetea, iubirea, pacea si rabdarea!

Am auzit si eu tot felul de pareri. 
Cum ca ne putem ruga in voia noastra, cum stim noi, fara indrumare caci, vorba aceea, citim si noi Biblia si in final... ce stie preotul si noi nu stim?
Pai nu e chiar asa. Fara indrumare... fie ramanem rataciti, fie picam in erezii!
Iata, de pilda, aceast "amanunt": 

... pana la Rusalii exista o mica schimbare in ritualul rugaciunii, pe care il incepem  cu...

"Hristos a Inviat din morti/ Cu moartea pre moarte calcand/ Si celor din morminte/ Viata daruindu-le!"

Caci  pana in ziua Cincizecimii nu se rosteste rugaciunea de invocare a Duhului Sfant!

De ce?
Pentru a ne bucura plenar de Sfanta Pogorare a Duhului lui Dumnezeu!
Iata cum vom trai atunci aceeasi emotie ca si in ziua Invierii!

Duhul Domnului sa ne cotropeasca si sa ne miluiasca! Amin





luni, 20 aprilie 2015

VACANTA

Da. A venit vacanta de primavara!

Ma bucur cred mai mult decat nepotii mei! Ideea de a fi cu toti patru acasa ma incanta!
Cu fetele ma voi ocupa de lucruri... de fete ( coafuri, ordine, ceva lucruri de triat...

Cu baietii... pentru o joaca buna pe calculator ori un film gen tele-enciclopedie... am decis sa pun conditii - de citit sau ordine - caci cu astia e mai greu sa-i pui la treaba!

Afara e soare, iesim pe terasa... este superb!

Ieri a fost Dumineca Tomii si ia uitati ce zice Sfanta Evanghelie: Ioan 20, 19-31
În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi uşile fiind încuiate, acolo unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă! Şi, zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul. Atunci Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi, spunând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi. Însă Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci i-au spus lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Şi, după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma era împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijlocul lor şi a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele, şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea, şi nu fi necredincios, ci credincios! A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut! Iisus a făcut înaintea ucenicilor Săi şi alte multe minuni, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris ca să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, viaţă să aveţi în numele Lui.


Toma ne reprezinta pe noi toti, vesnic in cautare de certitudini, neincrezatori, dornici sa atingem, va vedem, sa pipaim, sa simtim fizic.
Domnul ii accepta provocare lui Toma tocmai pentru a ne lasa mesajul sau noua, celor ce avem nevoie de confirmari! Intelegem ca Hristos ne cheama la Adevarul Sau, cel care nu tine de rationalitate, de viata lumii asteia, cu proiecte cotidiene, cu griji legate de serviciu, de familie, de casa si masa! Ce reprezinta ele in fata vesniciei?
Adevarul Lui, cel inaltator, care mantuieste si care e vesnicie, il ratam, lepadandu-ne de el prin neincredere si dandu-l la schimb cu grijile lumii pieritoare.

Evanghelia ne invita la strigarea lui Toma :"Domnul meu si Dumnezeul meu!"

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune ca a fost „rânduiala lui Hristos ca să lipsească Toma, pentru ca îndoiala lui să facă şi mai vădită Învierea. Dacă Toma n-ar fi lipsit şi nu s-ar fi îndoit de Înviere, Mântuitorul nu ar fi risipit îndoiala, şi minunea Învierii ar fi smintit încă pe mulţi. Dar îndoiala lui Toma a ajuns leac pentru toţi îndoielnicii... Uită-te, te rog! Mântuitorul nu aşteaptă să afle de la ucenici de îndoiala lui Toma. N-a fost mai întâi înştiinţat şi apoi a învăţat. Ci, ca să-l convingă pe Toma că era de faţă, chiar când nu era văzut, şi ca să-l facă să-şi cerceteze singur îndoiala, îi spune: Adu degetul tău încoace, după cum ai spus, şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios“ (Ioan 20, 27).
Domnul arată că nu-i credincios cel care caută să se încredinţeze, ci cel care slujeşte credinţei.

Pentru Sfântul Ioan, evenimentul este unul de evidenţiere a adevărului creştin, caci spune:
„Totuşi să mulţumim bunătăţii şi îngăduinţei lui Dumnezeu, că degetul lui Toma a ajuns condeiul dreptei credinţe, care a rupt laţurile ereticilor şi a astupat gurile celor care îndrăznesc să spună că Domnul în aparenţă s-a îmbrăcat cu trup şi în aparenţă a murit. Degetul lui Toma a pus capăt îndoielilor ereticilor, ca şi degetul acela faţă de care n-au avut nici o putere magii egipteni, zicând: Degetul lui Dumnezeu este acesta“ (Ieş., 8, 19).

Sa avem cu totii o saptamana binecuvantata!





joi, 16 aprilie 2015

PREGATIRI PENTRU REINTRAREA IN PROGRAM

Vara a venit pe aici, desi  aprilie e departe de a fi o luna estivala.

Numar zilele ce au mai ramas din aceasta saptamana a bucuriei si imi pregatesc reintrarea in regimul meu, cel al unui bolnav de cancer.
Sarbatorile fac un fel de acolada in viata uneia ca mine si dau vietii acea savoare a mirodeniilor care o fac agreabila. 
Dar... nu trebuie exagerat.

Odata intrata in caruselul tratamentelor, am luat contact cu lumea celor atinsi de boala  aceasta. Nu o data mi-a trecut prin minte ca raspandirea ei da aspectul unei epidemii. 

Am fost asigurata insa ca nu e cazul si ca nu un virus  sta la baza bolii canceroase!
Nu ramane atunci decat un singur motiv - mai exact doua - alimentatia si mediul inconjurator!

Specialistii in genetica au reusit sa depisteze genomul cancerului.
"După zeci de ani de cercetări, rasplatite cu şase premii Nobel, s-a aflat ca "boala canceroasă este o afecţiune genetică complexă produsă de acumularea unor modificări genetice şi epigenetice, moştenite şi dobândite".

Unele rezultate ale cercetărilor bolii canceroase au fost deja implementate în oncologia clinică pentru: "ameliorarea diagnosticului precoce, identificarea unor noi markeri prognostici, optimizarea tratamentului pentru subgrupe de pacienţi cu acelaşi tip histologic de cancer dar cu profiluri de expresie genică diferite. " (Viata medicala)


Mie mi s-a facut un astfel de test si... se pare ca boala mea nu are cauze genetice! Cel putin primul cancer - cel hormono-dependent! Pentru al doilea... urmeaza sa vedem.

Asadar... se poate si altfel! Mai ales dupa episodul Cernobil!

Pentru ca am o fata, ea va trebui totusi sa inceapa o serie de teste spre lamurirea completa!

Angelina Jolie, sarmana, si-a scos tot ce se putea scoate. E un soi de profilaxie tipic americana, la care francezii nu adera deloc. Nu se fac operatii profilactice... dar cred ca daca insisti ei te opereaza insa ... pe banii tai, adica asigurarea nu te ramburseaza!

Dupa medicii francezi, in astfel de cazuri, de e sa faci cancer, el poate aparea oriunde, in a doua faza: aceea de... metastaza!


Acum revenind la cazul meu... tot ce-mi ramane de facut, este sa ma pazesc de chimicalele in care abunda alimentele.
Numai ca este si aici o capcana, aceea a preturilor mari ale produselor bio, fapt ce atrage pe unii spre inselaciune!
Adica: cum stim noi ca ce e bio... e bio cu adevarat?
Traim intr-o lume tot mai pervertita, in care nu ne mai multumim sa traim ci vrem sa traim bine si, daca se poate, profitand de pe urma credulilor!
Un exemplu:
M-am dus sa cumpar morcovi. Bio, asa scria pe eticheta din galantar... Am aflat insa ca... BIO era doar procesul de conservare, nu si cel de cultivare! 
Iata cate capcane ne pasc. 

Asadar, ca sa trag o concluzie personala zic: nu ma mai bazez pe oameni ci doar pe Dumnezeu! De primesc de la El "mustrare"... inteleg ceva si incerc sa ma indrept. De primesc de la oameni... palme din astea....ma smintesc doar!
Asa ca... o sa ma tin departe cat pot de mancarurile gurmande si pline de E.uri, dar si de inselaciunile timpului, 
si ma incredintez Domnului!

Va dati seama ce sansa am eu?


marți, 14 aprilie 2015

CUM IMI MAI MERGE

File de jurnal

Am incheiat perioada Postului - parcurs cu sincope in perioada in care am fost in Romania! 
Marturisesc ca, acum, dupa atata mancare ... as lua-o de la capat!

Mana este umflata, asa ca acum va trebui sa ma ocup de ea. Am consultat un naturopath care mi-a recomandat masaj cu anumite uleiuri esentiale. 
Anumite si speciale pentru ca, primul cancer, acela datorita caruia am avut si metastaze ganglionare ceea ce a implicat scoaterea ganglionilor limfatici, era hormono-dependent si deci exista interdictii!
Iata de ce este necesar sa nu ne tratam dupa ureche caci plantele pot  fi si ele daunatoare, nu numai "chimicalele"!

Altfel... am facut toate cele necesare si traditionale, chiar si cozonac, desi in repetate randuri mana se schiminosea de carcei pe marginea ligheanului de framantat :)!

Am ajuns si la biserica, am plans si eu si apoi m-am bucurat!

Multumesc Domnului pentru sansa de a mai trece cu bine un Paste si de a ma bucura inca o data alaturi de ai mei! 
Si, chiar daca jumatate din familia mea e in Romania, am fost toti intr-un gand si o simtire!

Hristos a Inviat, deci... sa ne veselim, oameni buni, caci El a adus Bucuria la toata lumea!


SAPTAMANA LUMINATA

"Acum toate s-au umplut de lumina: cerul si pamantul si cele de sub pamant".

De la Pasti si pana la Rusalii lumea e in sarbatoare! 
Bucuria trebuie sa ne cuprinda pe toti cei ce credem in Dumnezeu! Bucuria asta se hraneste din sansa extraordinara pe care ne-a oferit-o Mantuitorul, aceea de a nu ne pierde in intuneric si de a aspira spre Lumina pe care ne-a oferit-o cu atata generozitate, pecetluita cu jetfa Lui, din iubire fara margini!

Imi amintesc ca, in casa bunicilor, cosul cu oua rosii nu lipsea de pe masa pana la Rusalii, cand, practic, Pogorarea Duhului Sfant o traiam ca pe o zi la fel de mare si speciala ca Pastele!

Pana la Cincizecime ne vizitau rudele, raspandite prin alte colturi de tara! Cum nu erau telefoane ... zilnic ne asteptam sa vina  cineva in vizita! Si zilnic venea cineva!
Cozonaci... se faceau saptamanal si oua se vopseau zilnic, ibricul de cafea era permanent pe foc si toti simteam ca e sarbatoare! Nu eram bogati dar nu stiu cum de ... nu ne simteam saraci! Bucuria ne dadea alta viziune asupra vietii!

Bunica stia sa planga in Vinerea Mare, ascultand Prohodul Domnului, sa sufere la Ocolire, mergand in urma Giulgiului zdrobita de durere, si sa se bucure cand Domnul a Inviat, pentru ca a Inviat si pentru ca ne-a dat sansa sa ne mantuim si sa ne traiasca sufletele in Lumina!
Cand nu a mai putut merge la biserica, din pricina picioarelor, biata de ea, a suferit foarte, dar si asta a luat-o crestineste, supunandu-se ... vointei lui Dumnezeu! 

Prima saptamana ce urmeaza Pastelui se numeste SAPTAMANA LUMINATA!
Unii zic ca numele ii vine de la faptul ca in noaptea de Pasti se savarseau botezuri iar cei botezati umblau in haine albe o saptamana dupa Botez!
Altii spun ca e vorba despre lumina pe care am primit-o din Altar in clipa Invierii! O lumina ce nu poate fi umbrita!
Oricum ar fi Lumina Invierii ni se aseaza in suflet!

In aceasta saptamana Usile Imparatesti al altarelor nu se inchid, nu se citeste Psaltirea si nici nu ne fac metanii.
Dupa unele canoane nu se ingenunchiaza pana la Cincizecime!

Sa ne bucuram si noi cu bucurie adevarata caci Domnul a Inviat si ne-a adus mantuirea!


HRISTOS A INVIAT!






vineri, 10 aprilie 2015

POVESTE IN VINEREA MARE


A fost odata, la inceputul secolului trecut...

In vremea aceea, in micul orasel moldovean, asezat undeva intre Opcine... multe lucruri nu se prea intamplau. Evenimentele
importante se succedeau - ca peste tot pe atunci - in ritmul
anotimpurilor, al nasterilor si al mortii. 
In intervalele dintre marile targuri si sarbatori viata era monotona.
Astfel, se intelege de ce venirea unui tren in gara constituia pe atunci un eveniment!

Gara era una mica dar... era, ceea ce insemna ceva!
La etaj, deasupra salii de asteptare, se gasea locuinta de serviciu a sefului de gara.
Functia de sef de gara era una itineranta. Ca functionar al Cailor Ferate, trebuia sa te duci in locul unde te trimitea Regionala!

La vremea la care se petreceau cele pe care doresc sa vi le povestesc, Domnul Balanescu si familia sa  se aflau in oras de vreo trei ani si parea ca erau pe acele meleaguri de cand lumea!
Fetele ceferistului - Lizica si Constanta - aratau ca doua papusi.
Mama lor, o ardeleanca proaspata si curata, cu zambet abia zarit si parul prins in cosite, le purta ca pe niste mici printese. Mainile ei pricepute puteau face lucruri minunate!

Ca intotdeauna, si in acel an Postul Pastelui era prilej de innoire, de schimbare. Casa era rasturnata cu josul in sus, camerele varuite, tinuta fetelor innoita, iar timpul rugaciunilor era prelungit...  In fine, familia asta traia Postul dupa traditia preluata din strabuni.
Langa gara se afla o carciuma si carciuma asta era tinuta de o evreica - vaduva de ani multi - care avea si ea doua fete, Judith si Ruth, aceasta din urma devenind cea mai buna prietena a Constantei.
Lui Ruth ii placea sa mearga in casa din gara, cu muscate insangerate la feresti si cu miros de paine calda in bucatarie.
Dar ceea iubea ea cel mai mult era admosfera aceea de pace pe care o simtea cand, inainte sa le dea sa manace, coana Tincuta le punea sa spuna rugaciuni. Invatase si ea rugaciunile dinaintea mesei ca si cele de multumire. Stia si era fascinata de povestile cu Iisus despre care aflase ca era Fiul lui Dumnezeu, trimis anume pentru evrei dar pe care acestia L-au rastignit; dar El inviase pentru a-i mantui pe cei ce cred in El!
Duminica adesea tanjea sa mearga cu familia ceferistului la Liturghie. Adora cantecele si citirile sfinte pe care le asculta absorbita in curtea bisericii, in zilele in care usile ramaneau deschise.
Isi formase chiar propria ei parere despre Messia si uneori cerea chiar carti de rugaciuni pe care le citea inainte de culcare.

Mama ei nu era total straina de trairile crestine ale mezinei sale dar era prea ocupata si prea obosita sa faca obstructie. Era multumita in sinea ei ca Ruth avea o prietena si ca mergea intr-o casa respectabila, unde domnea intelegerea si buna-cuviinta.

Judith insa nu era deloc incantata.
Ea era mai mare cu cinci ani decat Ruth si, de la moartea subita a tatalui lor, isi lasase scoala pentru a-si ajuta mama, din zori in seara, spre a putea tine in continuare carciuma - sursa de venit ce le permitea sa-si duca traiul. Toate astea ii dadeau cumva dreptul sa vegheze asupra surorii ei.

In primavara aceea, Ruth astepta cu nerabdare Vinerea Mare!
I se intiparise in memorie "Ocolirea" din anul trecut si abia astepta sa mearga cu fetele sefului de gara si mama lor la procesiune, avand in vedere ca totul se petrecea afara.
Isi cumparase de la bacanie un manunchi de lumanari, isi pregatise  rochita alba, pantofii de lac si palariuta apretata, pentru a nu fi mai prejos decat prietenele ei, si astepta sa vina ora plecarii.
Inainte sa iasa din casa, Judith o prinse de cozi si o intreba :
- Tu unde crezi ca pleci, domnisoara?
- Pai, merg cu fetele la... ocolire.
- N-ai sa pleci nicaieri, auzi? Ce sa cauti tu cu crestinii?
- Mie imi place cu ei si nu vad de ce te bagi tu daca mama nu zice nimic.
- Ai sa faci cum zic eu, auzi?
- De ce? Nici nu stii cat e de frumos! Mai bine ai merge si tu ca sa te convingi.
- Eu? Prefer sa ard de vie decat sa intru in biserica lor! suiera Judith printre dinti, scaparand scantei din ochii-i verzi, si, luand-o pe sus, o inchise pe Ruth intr-o camera.
Micuta planse cu sughituri ore in sir pana ce adormi.

Se trezi in strigatele disperate ale mamei... In jurul ei era numai fum iar fata barbatului care o purta in brate era plina de dare negre.
Intelese cu greu, intr-un tarziu, ca era vorba de un incendiu.
Afara, in fata carciumii care ardea inca, intinsa pe o patura, zacea Judith. Avea fata sangerie si parea moarta. Cineva sopti:
- Biata de ea, a lesinat de durere dar e inca in viata, slava Domnului!

Toata lumea aflata la biserica venise in graba sa ajute la stingerea focului si la salvarea celor ce se aflau inauntru. Din fericire nimeni nu si-a pierdut viata in seara aceea, si nici pagubele nu au fost foarte mari. Doar Judith se afla in stare destul de grava.

Ea coborase in pivnita, dupa vin. Focul s-a  pornit de la opaitul ce-l purta in mana, a carui flacara a aprins aburii de alcool adunati sub arcade...
Si totusi, accidentul acesta  avea ciudatenia lui, caci astfel de incendii se petreceau rar si de obicei toamna, la vremea fermentarii vinului dar... exista intamplari bizare la tot pasul!

Au urmat multe luni de suferinta pentru Iudith si viata tinerei a fost adesea in pericol. Cand s-a vazut prima oara in oglinda... s-a ingrozit. Vreme de sase luni, in fiecare zi, o batrana dintr-un sat apropiat, venea si-i punea cataplasme cu ierburi tamaduitoare pe fata si pe maini.
Ruth a continuat sa-si viziteze prietenele si aducea adesea tot felul de bunatati facute de coana Tincuta anume pentru sora ei.
Inainte sa plece acasa, se asezau toate in genunchi si se rugau pentru Judith...
Asa a trecut un an.

La inceputul Postului Mare, Judith era pe picioare.
Asteptase sa treaca frigul ca sa iasa din casa. Parea ca leacurile miraculoase ale babei isi facusera efectul! Fata fetei era inca rosiatica iar mainile aveau inca bandaje dar... ce fusese mai rau trecuse!

In Saptamana Mare, coana Tincuta se pomenii cu ea la usa. Avea in mana un cos cu delicatese si un buchet de branduse.
- Am venit sa va multumesc. Ruth mi-a spus cat v-ati rugat pentru mine.

O invita in casa si o servi cu ceai si gogosi de post.
La un moment dat, Judith indrazni :
- Stiti, as dori sa ma ajutati, sa ma invatati cum sa ii multumesc lui... Iisus pentru ca am scapat cu bine!
Si coana Tincuta... a invatat-o si...  a si botezat-o!
............................................................................................................

Aceasta e povestea convertirii Judithei - botezata ortodox Ecaterina! Sora ei a murit, rapusa de tuberculoza, pe la 20 de ani, crestina si ea, botezata Maria!
La vremea cand eu am cunoscut-o, d.na Caty avea 80 de ani.
Se casatorise tarziu si nu avusese copii.
Era atat de evlavioasa incat nimeni nu putea sa ii treaca prin fata!
Povestea adesea istoria convertirii ei si vorbea cu mare smerenie despre cum zisese ea, cu patima, ca ar fi preferat sa arda de vie decat sa devina crestina si cum, dupa ce arsese cu adevarat, a inteles ca tocmai asta trebuia sa faca! 
Caci blestemul din Vinerea Mare a transformat-o pe Ruth in Ecaterina!

De la ea am inteles pentru prima data ca, ori de cate ori spunem "Tatal nostru", ne juram, rugandu-l pe Dumnezeu sa ne ierte asa cum suntem si noi in stare sa iertam! Nici mai mult, nici mai putin!
A murit la 92 de ani, in timp ce se ruga, in genunchi, la marginea patului.
Ii port o amintire frumoasa si, gandindu-ma la ea, ma rusinez daca cumva adorm fara sa ma rog.

In viata asta se petrec minuni la tot pasul dar noi adesea nu avem ochi sa le vedem si nici minte sa intelegem.
Incontestabil, drumul spre Dumnezeu este nebanuit si se dezvaluie adesea in chip miraculos!

Cita

RASTIGNIREA ( CRUCIFICAREA )


PENTRU A REUSI SA INTELEGEM SI A PUTEA PLANGE

IATA CUM SE MUREA PRIN RASTIGNIRE

 Lori Balogh

“In ce ma priveste, departe de mine gandul sa ma laud cu altceva decat cu crucea Domnului nostru Iisus Christos, prin care lumea este rastignita fatza de mine si eu fatza de lume” ( Galateni 6,14 )


“Iisus, ducandu-Si crucea, a ajuns la locul zis al “Capatanii”, care in evreieste se cheama Golgota. Acolo a fost rastignit; impreuna cu El au fost rastigniti alti doi, unul de o parte si altul de alta, iar Iisus la mijloc.” ( Ioan 19,17.18)
Informatii generale
Dintre toate pedepsele capitale care se practicau in Antichitate, rastignirea (crucificarea) era de departe cea mai cruda, cea mai dureroasa, cea mai lenta si cea mai degradanta forma de pedepsire cu moartea a unui vinovat.
....
Initial, in locul crucii se folosea un simplu tarus (barna ) ascutit la un capat, pe care condamnatul era legat sau atarnat, fiind lasat acolo pana murea. Numeroase basoreliefuri ne infatiseaza astfel de scene, pedeapsa fiind cunoscuta la asirieni, persi, cartaginezi si egipteni.
Grecii si romanii au “imbunatatit” temutul instrument de tortura, adaugandu-i o traversa – patibulum – pe care victima era obligata sa o duca pana la locul de rastignire. Aceasta latura transversala a crucii putea cantari pana la 45 kg, ceea ce era deosebit de greu pentru un om deja torturat, biciuit, infometat si insetat. In cazul lui Iisus, se estimeaza ca El trebuia sa poarte barna transversala pe o distanta mai mare decat lungimea a doua terenuri de fotbal.
Crucea putea sa aiba fie forma literei T ( crux commissa ), fie forma aratata in iconografia crestina ( crux immissa ), fie, mai rar, forma literei grecesti X ( crux decussata ), numita si “crucea sfantului Andrei”. Legea romana interzicea inmormantarea celor rastigniti, insa romanii  respectau obiceiurile locale.
Deoarece dupa legea mozaica cei crucificati trebuiau sa fie inmormantati indata ce se constata decesul si in cursul aceleiasi zile, romanii le-au respectat obiceiurile locale, care aveau un profund caracter religios.
Inainte de crucificare, condamnatul era intotdeauna supus unor torturi atat de crude incat ele insele puteau sa-i cauzeze moartea. De regula, el era biciuit cu un bici special – flagellum, flagrum – alcatuit din manunchiuri de curele care aveau in varf bucati de lemn, os sau chiar metal. Loviturile de bici sfartecau pana la os carnea celui condamnat.
Legea mozaica, mai blanda si mai umana decat cea a popoarelor pagane, interzicea aplicarea a mai mult de 40 de lovituri de bici. Pentru a nu depasi acest numar, se dadeau practic doar 39 de lovituri de bici. Insa la romani nu exista o astfel de limitare, numarul loviturilor de bici depinzand de cruzimea si bunul plac al calailor.
In cazul lui Iisus, la aceste torturi s-a adaugat si smulgerea barbii, precum si ranile provocate de coroana de spini pusa pe capul Mantuitorului de soldatii romani. Cei care rezistau biciuirii erau siliti sa-si duca singuri crucea ( patibulum ) pana la locul rastignirii. Acesta se afla intotdeauna in afara localitatilor, insa nu departe de acestea. De regula, se alegeau locurile cele mai frecventate, iar ca timp se alegeau zilele de targ sau sarbatoare.
Ca loc al rastignirii lui Iisus a fost aleasa “Golgota” - o ridicatura calcaroasa de circa cinci metri inaltime,  aflata nu departe de poarta vestica a cetatii. Numele “Golgota” este un cuvant ebraic care inseamna “Capatana”, de la asemanarea acestei inaltimi cu un cap de mort. Golgota se afla la o distanta de cateva sute de metri de Ierusalim, ajungandu-se acolo pe poarta lui Efraim, de unde porneau drumurile spre Samaria si Galilea.
O legenda sustine ca pe Golgota salasluiau osemintele lui Adam, iar crucea a fost infipta exact in locul unde fusese candva craniul primului stramos al omenirii. Legenda nu are insa niciun temei istoric sau biblic.
Vina condamnatului era scrisa pe o tablita pe care era obligat sa o poarte pana la locul rastignirii, pentru ca apoi aceasta sa fie atasata de cruce. In timp ce cortegiul lugubru se indrepta spre locul de executie, un aprod striga vina celui condamnat, astfel incat multimea sa ia cunostinta de ea.
Ajuns la locul rastignirii, condamnatul era pironit pe cruce. Acesta era spanzurat, legandu-i-se mainile si picioarele de lemnul crucii sau, in cazul in care se dorea o pedeapsa mai cruda, mainile si picioarele erau strapunse cu ajutorul unor piroane de aproximativ 18 cm lungime si 9,5 mm in diametru.
Cu privire la momentul in care condamnatul era pironit pe cruce, cercetatorii sustin doua variante posibile. Prima sustine ca pironirea pe cruce avea loc inainte ca crucea sa fie infipta in pamant, in timp ce a doua varianta sustine ca pironirea se facea dupa ce crucea era infipta in pamant si consolidata.
Pentru a prelungi agonia celui crucificat, stalpul principal al crucii –stipes – era prevazut uneori cu un suport special – un scaun mic de lemn, aflat sub sezut, care ii permitea acestuia sa-si micsoreze greutatea suportata de maini si picioare . Efectul acestui suport era acela ca cel crucificat putea agoniza cateva zile ( uneori chiar pana la noua zile ) inainte de a muri.
Cand se dorea urgentarea mortii celor rastigniti, romanii pur si simplu rupeau picioarele victimelor, provocand intinderea toracelui si sufocarea in cateva minute. Aceasta practica a soldatilor romani se numea “crucifragrum”.
Alteori, condamnatul era sufocat cu fum prin aprinderea unui foc la baza crucii sau, in unele cazuri, erau eliberate animale infometate, de unde deducem ca inaltimea crucilor nu era mai mare decat statura unui om inalt. Spre a fi siguri ca cei rastigniti au murit si ca nu era vorba doar de moarte aparenta sau lesin, soldatii insarcinati cu aplicarea pedepsei fie le zdrobeau picioarele, fie le impungeau inima cu sulita.
Contrar unor imagini prezente in iconografia care reda actul rastignirii Mantuitorului, piroanele nu erau batute in palme, deoarece acestea nu puteau suporta greutatea corpului, ci ele erau batute prin incheietura mainilor. Acestea strapungeau zona strabatuta de nervul median, cauzand socuri de durere in brate si umeri pana la gat.
Cel rastignit avea o pozitie nenaturala si imposibil de mentinut. Filmele de la Hollywood ne prezinta o imagine deformata a realitatii rastignirii, deoarece victima nu avea picioarele intinse pe cruce.Genunchii erau indoiti la aproximativ 45*, ceea ce facea ca intreaga greutate a corpului sa fie sustinuta de muschii coapsei si de piroanele infipte in articulatia mainilor. In doar cateva minute, muschii coapsei si gambei oboseau, intreaga greutate a corpului fiind suportata de incheieturile din brate si umeri.
Rezultatul era dislocarea articulatiilor celui crucificat: intai a umerilor, apoi a coatelor si a incheieturilor mainilor, astfel incat membrele superioare ajungeau sa fie cu circa 9 cm mai lungi decat in mod normal. Aceasta este si imaginea pe care ne-o sugereaza Psalmul 22,14: “Am ajuns ca apa care se scurge si toate oasele mi se despart.
Dislocarea articulatiilor membrelor superioare ducea la intinderea muschilor pectorali, iar pieptul se afla intr-o pozitie de inspiratie, fiind deschis la maximum. Pentru a expira, victima trebuia sa-si ridice trupul impingand in piroanele de la picioare , ceea ce ii provoca dureri insuportabile.
Filmele realizate la Hollywood ne prezinta imaginea unui rastignit ca si cum acesta s-ar afla intr-o pozitie fixa si pasiva pe cruce, fara posibilitatea de miscare. In realitate, cel crucificat era extrem de activ pe cruce, fiind silit sa se deplaseze in sus si in jos pe cruce, pe o distanta de aproximativ 12 cm. Si aceasta doar pentru a putea respira…
Fiecare miscare de felul acesta, menita sa impiedice asfixierea celui crucificat, producea dureri insuportabile in incheietura mainilor si picioarelor, in coatele si umerii dislocati. Neputand sa mentina o respiratie normala, crucificatul ajungea intr-o stare de hipoventilatie. Rezultatul era scaderea nivelului de oxigen in sange ( hipoxie ), concomitent cu cresterea nivelului de bioxid de carbon. Acest lucru genera o afectiune cunoscuta sub numele de hipercapnie. Nivelul ridicat al bioxidului de carbon in sange facea ca inima sa bata tot mai repede pentru a spori livrarea de oxigen, ajungandu-se la tahicardie, cand pulsul putea creste pana la maximumul posibil de 220 de batai/minut.
Pe de alta parte, biciuirea care a precedat crucificarea, apoi pironirea pe cruce si ranile provocate duceau la pierderi mari de sange. Sederea pe cruce sub soarele arzator ducea la o deshidratare accentuata care era urmata de scaderea tensiunii arteriale. Se estimeaza ca aceasta putea scadea pana la valoarea de 80/50, stare pe care medicii o numesc soc de gradul I cu hipovolemie: volum mic de sange, tahicardie ( puls accelerat ), tahipnee ( ritm al respiratiei extrem de rapid ) si hiperhidroza ( transpiratie excesiva ).
Dupa un timp, plamanii se umpleau lichid ( edem pulmonar ), iar crucificatul ajungea in insuficienta cardiaca  si respiratorie.Strigatul lui Iisus: “Mi-e sete” ( Ioan 19,28 ) ne arata ca trupul Sau deshidratat avea nevoie urgent de apa.
Deoarece nu mai putea respira normal, crucificatul se sufoca lent. In aceasta etapa se presupune ca Iisus a dezvoltat un hemopericard, adica plasma si sange adunate in spatiul din jurul inimii, numit pericard. Acest lichid a impiedicat inima sa mai bata normal si, din cauza solicitarii excesive, inima Mantuitorului s-a sfasiat efectiv, ducand la moartea Sa.
Dupa sase ore de chinuri groaznice, Iisus a strigat : ”Tetelastai”, adica “S-a ispravit” ( Ioan 19,30 ). In acel moment Si-a dat duhul si a murit. Soldatii care au venit sa le grabeasca moartea celor trei rastigniti nu au mai fost nevoiti sa-I zdrobeasca fluierele picioarelor, caci El era deja mort. Iar impunsatura de lance in coaste, in urma careia a curs sange si apa, dovedeste ca moartea Sa nu a fost o moarte aparenta sau un lesin, ci o moarte reala, biologica.
Conform celor relatate de istoricul evreu Iosif Flavius, dupa cucerirea Ierusalimului de armatele romane ale lui Titus, in anul 70 d.Chr., un mare numar de evrei au fost crucificati  (Iosephus, Viata, 75 ).
Pedeapsa capitala prin rastignire a fost abolita pe intreg cuprinsul Imperiului Roman din porunca lui Constantin cel Mare, din ratiuni religioase.