VREMEA AMAGIRII

„Zis-a Domnul: Vedeți să nu fiți amăgiți, căci mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, iar vremea s-a apropiat. Nu mergeți după ei. 

Iar când veți auzi de războaie și de răzmerițe, să nu vă înspăimântați; căci acestea trebuie să fie întâi, dar sfârșitul nu va fi curând. 

Și vor fi semne în soare, în lună și în stele, iar pe pământ, strâmtorare printre neamuri și nedumerire din pricina vuietului mării și al valurilor. 

Iar oamenii vor muri de frică și de așteptarea celor ce au să vină peste lume, căci puterile cerurilor se vor clătina. 

Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere și cu slavă multă. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Luați aminte la voi înșivă, ca nu cumva să se îngreuieze inimile voastre de îmbuibare și de beție și de grijile vieții, și ziua aceea să vină peste voi fără de veste; căci ca o cursă va veni peste toți cei ce locuiesc pe fața întregului pământ. 

Privegheați, dar, în toată vremea rugându-vă, ca să vă întăriți să scăpați de toate acestea care au să vină și să stați înaintea Fiului Omului.” LUCA 21:8-9; 25-27: 33-36

Nu va rămâne piatră peste piatră, mai spune Mantuitorul si, la doua generatii distanta, Templul a fost ras de pe fata pamantului! 

A ramas doar o bucata de zid, spre aducere aminte, zid de care, pana azi, evreii dau cu capul, rugandu-se cu aceeasi convingere ca timpul lui Mesia va veni... altadata!

Sfârșitul Templului, loc al lui Dumnezeu și principiu al vieții, simbolizeaza aici sfârșitului lumii iudaice. 

Pe noi ne framanta cand va veni sfârșitul și cautam sa bifam semnele acestui sfarsit care... nu s-a mai sfarsit inca de atunci! 

Ne preocupa acest final catastrofic de parca, stiind cand vine sfârșitul, am putea face ceva pentru a-l evita. 

Ceea ce Iisus spune, si ne spune, despre viitor se regăsește în viata de fiecare zi de 2000 de ani!

 

În loc să ne speriem si sa ne tulburam linistea credintei, noi trebuie  să invatam sa trăim răul, care a ramas acelas, fiind prezent din momentul in care omul L-a ucis pe Dumnezeu, in mod diferit!

Suntem chemati sa traim cu Iisus și intocmai lui Iisus, ajungand sa iubim ca El, caci doar iubirea este solutia pentru a invinge orice rau!

Daca nu intelegem asta... nu stim nimic despre Dumnezeu! 

Pe cruce s-a sfarsit si Templul si Legea veche, lumea veche!

Adevăratul Dumnezeu moare pe cruce ca sa se basca omul cel nou care nu mai vede lumea din unghiul optuz al normelor fara fond ci din prea plinul de iubire a lui Dumnezeu!

Vedeți deci să nu fiți amăgiți!

Amin

RASTIGNIREA

„În vremea aceea, luând pe Iisus, ostașii L-au scos afară ca să-L răstignească. Și L-au dus la locul zis Golgota, care se tălmăcește «Locul Căpățânii». Iar când L-au răstignit, era ceasul al treilea. Și, de la ceasul al șaselea, întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea. Iar la al nouălea ceas, a strigat Iisus cu glas mare: Eloi, Eloi, lamá sabahtaní?, care se tălmăcește: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? Iar unii din cei care stăteau acolo, auzind, ziceau: Iată, îl strigă pe Ilie. Și alergând unul, a înmuiat un burete în oțet, l-a pus într-o trestie și I-a dat să bea, zicând: Lăsați să vedem dacă vine Ilie ca să-L coboare. Iar Iisus, scoțând un strigăt mare, Și-a dat duhul. Atunci catapeteasma templului s-a rupt în două, de sus până jos. Iar sutașul care stătea în fața Lui, văzând că astfel Și-a dat duhul, a zis: Cu adevărat, Omul acesta era Fiul lui Dumnezeu! Și erau și femei care priveau de departe; între ele era Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel Mic și a lui Iosi, și Salomeea, care, pe când era El în Galileea, mergeau după El și Îi slujeau, și multe altele care se suiseră cu El la Ierusalim.”

Marcu:15, 20, 22, 25, 33-41

Ziua de azi evoca ziua rastignirii - zi de intuneric, acel intuneric din care va rasari Lumina!


Intreaga rememorare a mortii lui Iisus se va reciti in Saptamana Mare.
In curand vom incheia calatoria liturgica facuta in Evanghelia dupa Marcu!

Iisus a avut parte asadar de doua procese: unul religios (pe motiv  de blasfemie, pentru ca se considera profet)  si un proces politic (pt ca se declarase imparat).
Pt blasfemie ar fi putut fi omorat cu pietre, ca asta era pedeapsa, dar predandu-l lui Pilat, pedeapsa Sa nu putea fi alta decat moartea pe cruce, o moarte cumplita si o agonie lunga!
Iisus agonizeaza 6 ore pe cruce!  

Lumea aude strigatul Lui, nu prea intelege... Dar stragatul acela nu este unul de disperare : Iisus se roaga pe cruce rostind cuvintele din  Psalmului 21 - un psalm profetic, care arata ca nu totul se va sfarsi pe cruce! 
Moartea lui Iisus este simbolul sfarsitului unei lumi din al carei intuneric (care a si a invaluit lumea atunci) avea sa izbugneasca lumina unei lumi noi! 

Strigatul Sau final il face pe Centurionul pagan sa spuna : "Cu adevărat, Omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!" 

Proba crucii este pana la urma cea mai mare dintre probe: sa recunosti puterea lui Dumnezeu in slabiciune, in vulnerabilitate si in moarte!
Omul vechi era construit pe dragostea de putere. Omul cel nou trebuie sa se reconstruiasca pe puterea dragostei! 

Crucea ne spune ca trebuie sa murim in omul cel vechi ca omul nou sa se poata naste si sa ne reinnoim. Lumea imparatiei lui Dumnezeu nu se poate materializa altfel! Ultimul cuvant il are, iata, dragostea  - intre Tatal si Fiu, intre tatal, Fiul si noi, sub invaluirea Duhului, cel care implineste !
 
Dar unde erau apostolii? Ce stim din evanghelii este ca au fugit cu totii!
Si iata cine se afla langa Domnul, la poalele crucii: femeile!
De ce? Pentru ca femeile stiu sa primeasca taina crucii, ele se afla acolo unde Dumnezeu S-a descoperit cel mai adanc pe Sine! 

RASTIGNESTE-L!

Astazi meditam asupra imensei nedreptati facute de oameni lui Dumnezeu! 
Poate nu ar fi rau sa ne imaginam o clipa ca acolo, in fata Pretoriului, am fi noi. Ce am fi facut? Am fi strigat si noi "Rastigneste-L"? Cred ca nimeni nu poate fi sigur azi de acest lucru.
Noi toti facem zilnic asta: ii condamnam pe semeni, ii judecam, vorbim despre ei pe la colturi... Nu stam sa cugetam ci judecam fara drept, fara mila, fara dragostea pe care ne-a poruncit-o Dumnezeu, fara sa mai tinem cont de invataturile Mantuitorului! 
Si o facem chiar in Biserica! Credeti ca impartasania o mai meritam?

„Nu te face judecătorul greşelilor altora, nici cercetătorul păcatelor celorlalți! Nu ți s-a poruncit să judeci pe alții, ci pe tine. Că dacă ne-am judeca pe noi înşine, spune Pavel, n-am mai fi judecați; dar fiind judecați de Domnul, suntem pedepsiți (I Corinteni 11, 31-32). (…) Să fim noi înşine şi acuzatorii, şi judecătorii, şi călăii păcatelor noastre.” Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXIV, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 745-746

În vremea aceea arhiereii, ținând sfat cu bătrânii, cu cărturarii și cu toată adunarea și legând pe Iisus, L-au dus și L-au dat lui Pilat. Și L-a întrebat Pilat: Tu ești Împăratul iudeilor? Iar El, răspunzând, i-a zis: Tu zici. 
Iar arhiereii Îi aduceau multe învinuiri, însă El nu le răspundea nimic. Atunci Pilat L-a întrebat: Nu răspunzi nimic? Iată câte spun împotriva Ta. Dar Iisus nimic n-a mai răspuns, încât Pilat se mira. Iar la sărbătoarea Paștilor le elibera un întemnițat, pe care-l cereau ei. Și era unul cu numele Baraba, închis împreună cu niște răzvrătiți, care în timpul răscoalei săvârșiseră ucidere. Și mulțimea, venind sus, a început să ceară lui Pilat să le facă precum obișnuia pentru ei. Iar Pilat le-a răspuns, zicând: Voiți să vă eliberez pe Împăratul iudeilor? Fiindcă știa că arhiereii Îl dăduseră în mâna lui din invidie. Dar arhiereii au întărâtat mulțimea ca să le elibereze mai degrabă pe Baraba. Iar Pilat, răspunzând, din nou le-a zis: Ce voi face, deci, cu Cel despre care ziceți că este Împăratul iudeilor?Ei iarăși au strigat:Răstignește-L
Însă Pilat le-a zis: Dar ce rău a făcut? Iar ei mai tare strigau: Răstignește-L! Și Pilat, vrând să facă pe placul mulțimii, le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus, biciuindu-L, L-a dat ca să fie răstignit.” MARCU 15: 1-15

PROCESUL LUI IISUS

„În vremea aceea, vorbind Iisus cu ucenicii Săi, a venit Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei doisprezece, și cu el mulțime de oameni cu săbii și cu ciomege, trimiși de arhierei, de cărturari și de bătrâni. Iar vânzătorul le dăduse semn, zicând: Cel pe Care-L voi săruta, Acela este. Prindeți-L și duceți-L cu pază. Și, venind, îndată s-a apropiat de El și I-a zis: Bucură-Te, Învățătorule! Și L-a sărutat. Iar ei au pus mâna pe El și L-au prins. Unul din cei ce stăteau pe lângă El, scoțând sabia, a lovit pe sluga arhiereului și i-a tăiat urechea. Și răspunzând, Iisus le-a zis: Ca la un tâlhar ați ieșit, cu săbii și toiege, ca să Mă prindeți. În fiecare zi eram la voi în templu, învățând, și nu M-ați prins. Dar acestea sunt ca să se împlinească Scripturile. Și, lăsându-L, au fugit toți. Iar un tânăr mergea după El, înfășurat într-o pânză de in pe trupul gol, și l-au prins. El însă, smulgându-se din pânza de in, a fugit gol. Și L-au dus pe Iisus la arhiereu și s-au adunat acolo toți arhiereii și bătrânii și cărturarii. Iar Petru, de departe, a mers după El până a intrat înăuntru în curtea arhiereului și ședea împreună cu slujitorii, încălzindu-se la foc. Arhiereii și tot sfatul căutau împotriva lui Iisus mărturie ca să-L dea la moarte, dar nu găseau. Că mulți mărturiseau mincinos împotriva Lui, dar mărturiile nu se potriveau. Și ridicându-se unii, au dat mărturie mincinoasă împotriva Lui, zicând: Noi L-am auzit zicând: Voi dărâma acest templu făcut de mână și în trei zile altul, nefăcut de mână, voi clădi. Dar nici așa mărturia lor nu era la fel. Atunci, ridicându-se în mijlocul lor, arhiereul L-a întrebat pe Iisus, zicând: Nu răspunzi nimic la tot ce mărturisesc aceștia împotriva Ta? Iar El tăcea și nu răspundea nimic. Iarăși L-a întrebat arhiereul și I-a zis: Ești Tu Hristos, Fiul Celui binecuvântat? Iar Iisus a zis: Eu sunt și veți vedea pe Fiul Omului șezând de-a dreapta Celui Atotputernic și venind pe norii cerului. Iar arhiereul, sfâșiindu-și hainele, a zis: Ce trebuință mai avem de martori? Ați auzit blasfemia. Ce vi se pare vouă? Iar ei toți au judecat că El este vinovat de moarte. Și unii au început să-L scuipe și să-I acopere fața și să-L bată cu pumnii și să-I zică: Prorocește! Și slujitorii Îl loveau cu palmele. Și, Petru fiind jos în curte, a venit una din slujnicele arhiereului și, văzându-l pe Petru încălzindu-se, s-a uitat la el și a zis: Și tu erai cu Iisus Nazarineanul. El însă a tăgăduit, zicând: Nici nu știu, nici nu înțeleg ce zici. Și a ieșit afară, înaintea curții; și a cântat cocoșul. Dar slujnica, văzându-l, a început iarăși să spună celor de față că acesta este dintre ei. Iar el a tăgăduit iarăși. Însă, după puțin timp, cei de față ziceau iarăși lui Petru: Cu adevărat ești dintre ei, căci ești galileean și vorbirea ta se aseamănă. Iar el a început să se blesteme și să se jure: Nu știu pe Omul acesta despre care ziceți. Și îndată cocoșul a cântat a doua oară. Iar Petru și-a adus aminte de cuvântul pe care i-l spusese Iisus: Înainte de a cânta de două ori cocoșul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Și a început să plângă. Iar dis-de-dimineață, arhiereii, ținând sfat cu bătrânii, cu cărturarii și cu toată adunarea și legând pe Iisus, L-au dus și L-au dat lui Pilat.”

Marcu 14: 43-72; 15: 1

Azi se citeste continuarea capitolului 14 din Ev dupa Marcu.

Deasemenea un text lung - 30 de versete, mustind de tristete!

Este vorba de arestarea si judecarea Mantuitorului, despre umilirea Sa, despre lepadarea lui Petru, incapabil sa recunoasca ca este discipolul lui Iisus, si apoi predarea Sa in mainile romanilor cu verdictul : vinovat! 

• Sarutul tradarii lui Iuda este si astazi la fel de amar! Despre motivele tradarii lui poate ca nu ar fi rau sa vorbim dar inca nu a venit timpul! Ma opresc totusi la sarutul tradarii si va propun sa meditam la perfidia noastra, in care se gaseste insusi Iuda! 
• Ca la un tâlhar ați ieșit, cu săbii și toiege, ca să Mă prindeți. le zice Iisus. În fiecare zi eram la voi în templu, învățând, și nu M-ați prins. Dar acestea sunt ca să se împlinească Scripturile.  Legea interzicea dealtfel ca cineva sa fie arestat pe timp de noapte daca nu era un hot ori talhar de drumul mare!
• Și, lăsându-L, au fugit toți. Iata, de atata iubire si fidlitate au fost in stare admiratorii Sai! In continuare insa evanghelistul ne vorbeste despre un tanar care mergea după El, înfășurat într-o pânză de in pe trupul gol, și l-au prins. El însă, smulgându-se din pânza de in, a fugit gol. A umbla gol era o impardonabila rusine! Tanarul acela alearga gol dezvaluind rusinea traita de oameni!
• Caci multi au inceput sa dea marturie mincinoasa ca Mantuitorul sa fie pedepsit!
• judecat pentru blasfemie, Iisus este intrebat: Ești tu Hristos, Fiul Celui binecuvântat? Iar Iisus a zis: Eu sunt și veți vedea pe Fiul Omului șezând de-a dreapta Celui Atotputernic și venind pe norii cerului. 
• Dupa aceasta marturie, "ei toți au judecat că El este vinovat de moarte". 
• Și unii au început să-L scuipe și să-I acopere fața și să-L bată cu pumnii (...) Și slujitorii Îl loveau cu palmele. 
• Petru urmareste scena si incearca sa afle unde Il duc pe Iisus si ce se va intampla cu el. Este insa recunoscut si incearca sa scape de eventuale acuzatii, asa ca... se dezice de trei ori de Invatatorul sau, ultima data cu juramant! " a început să se blesteme și să se jure: Nu știu pe Omul acesta despre care ziceți. Cand a auzit cocosul cantand a inteles ce a facut si...      a început să plângă. 

Despre lepadarea lui Petru o sa mai avem ocazia sa vorbim. Este un subiect care a facut sa curga multa cerneala! Iuda si Petru, desi ambii s-au aflat in pozitii diferite, desi ambii au gresit, ei vor aborda greseala in mod diferit -  in timp ce unul ramane fiul pierzarii, celalalt devine piatra de temelie a bisericii!

Imi propun o cautare interioara spre detectarea greselilor lui Iuda, ca si a celor ale lui Petru!

E de scormonit si de aflat si ... face bine! Caci in noi se gaseste si Iuda si Petru!

INTRE TRADARE SI LEPADARE

„În vremea aceea Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei doisprezece, s-a dus la arhierei ca să-L vândă pe Iisus. Și, auzind ei, s-au bucurat și au făgăduit să-i dea bani. De aceea el căuta cum să-L dea lor la timpul potrivit. Iar în ziua cea dintâi a Azimelor, când jertfeau Paștile, ucenicii Lui L-au întrebat: Unde voiești să mergem să pregătim, ca să mănânci Paștile? Și a trimis doi dintre ucenicii Lui, zicându-le: Mergeți în cetate și vă va întâmpina un om ducând un ulcior cu apă; mergeți după el. Și unde va intra, spuneți stăpânului casei că Învățătorul zice: Unde este încăperea în care pot să mănânc Paștile împre­ună cu ucenicii Mei? Iar el vă va arăta un foișor mare, așternut gata. Acolo să pregătiți pentru noi. 

Și au ieșit ucenicii și au venit în cetate și au găsit așa precum le-a spus și au pregătit Paștile. Și, făcându-se seară, a venit cu cei doisprezece. Pe când ședeau la masă și mân­cau, Iisus a zis: Adevărat grăiesc vouă că unul dintre voi, care mănâncă împreună cu Mine, Mă va vinde. Atunci ei au început să se întristeze și să-I zică, unul câte unul: Nu cumva sunt eu? Iar El le-a zis: Unul dintre cei doispre­zece, care întinge cu Mine în blid. Că Fiul Omului merge precum este scris despre El; dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul Omului! Bine era de omul acela dacă nu s-ar fi născut. Și, mâncând ei, Iisus a luat pâinea și, binecuvân­tând, a frânt și le-a dat lor, zicând: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Apoi, luând paharul, mulțumind, le-a dat și au băut din el toți. Și a zis lor: Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă. Adevărat grăiesc vouă că de acum nu voi mai bea din rodul viței până în ziua aceea când îl voi bea nou în Împărăția lui Dumnezeu. 

Și, cântând laude, au ieșit la Muntele Măslinilor. Și le-a zis Iisus: Toți vă veți sminti, că scris este: «Bate-voi păstorul și se vor risipi oile»; dar, după învierea Mea, voi merge mai înainte de voi în Galileea. Iar Petru I-a zis: Chiar dacă toți se vor sminti întru Tine, totuși eu nu. Și i-a zis Iisus: Adevărat grăiesc ție că tu astăzi, în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta de două ori cocoșul, de trei ori te vei lepăda de Mine. El însă spunea mai stă­ruitor: Și de-ar fi să mor cu Tine, nu Te voi tăgădui. 

Și tot așa ziceau toți. Și au venit la un loc al cărui nume este Ghetsimani, și acolo a zis către ucenicii Săi: Ședeți aici până ce Mă voi ruga. Și a luat cu El pe Petru și pe Iacov și pe Ioan și a început a Se tulbura și a Se mâhni; și le-a zis lor: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneți aici și privegheați. Și, mer­gând puțin mai înainte, a căzut cu fața la pă­mânt și Se ruga ca, de este cu putință, să treacă de la El ceasul acesta. Și zicea: Avva, Părinte, toate sunt Ție cu putință. Depărtează paharul aces­ta de la Mine. Dar nu precum voiesc Eu, ci pre­cum voiești. Apoi a venit la ucenici și i-a găsit dormind și a zis lui Petru: Simone, dormi? N-ai avut tărie să veghezi un ceas? Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită, căci duhul este osârduitor, dar trupul neputincios. Și, iarăși mergând, S-a rugat, același cuvânt zicând; apoi, venind iarăși, i-a găsit dormind, căci ochii lor erau îngreuiați și nu știau ce să-I răspundă. Și a venit a treia oară și le-a zis: Dormiți de acum și vă odihniți! E gata, a sosit ceasul. Iată, Fiul Omului este dat în mâinile păcătoșilor. Sculați-vă să mergem. Iată, cel ce M-a vândut s-a apropiat.”  Marcu 14: 10-42

Pasajul evanghelic de astazi - din Marcu cap 14 - evoca evenimentele ce s-au petrecut in noaptea Cinei celei de Taina.

Textul este foarte bogat in mesaje care necesita nu doar atentie ci mai ales rigurozitate, in a lua in calcul timpul si contextul in care s-au petrecut cele relatate.

La Marcu, in a cariui Evanghelie nu se pomeneste despre rugaciunea Domneasca,  aceasta rugaciune din Ghetimani, este un Tatal nostru

cu doar doua cereri esentiale! Părinte, toate sunt Ție cu putință. Depărtează paharul aces­ta de la Mine. Dar nu precum voiesc Eu, ci pre­cum voiești.

Mantuitorul, in timpul acesta, ii gaseste  in trei randuri pe cei trei apostoli dormind! Nu le ceruse sa sufere cu El, nici sa se tulbure cu El, care se afla in cea mai grea dintre mahniri,  ci doar sa privegheze! De ce? Pentru ca somnul credintei naste tradarea, apostazia, abandonul... 

De aceea si noi trebuie sa veghem, sa fim treji!  

Fragmentul, iata, ne prezinta o parte a acelei nopti grele a Mantuitorului, in care mahnirea Sa este maxima, nu pentru ca era urmarit de dusmanii Lui, nici pentru ca avea sa fie rastignit ci pentru ca se  afla  intre  tradare si lepadare si asta nu oriunde nu oricine ci in insasi tabara fidelilor Sai! 

Este prilej sa ne intrebam fiecare, intocmai cum au facut si apostolii intr-o clipa de deruta: Nu cumva sunt eu? cel care Il tradez pe Hristos? Nu cumva ma pierd in rutina si uit sa raman treaz? Nu cumva mananc carne de om judecand pe aproapele meu ? Nu cumva ma domina orgoliul, mandria, neintelepciunea? Nu cumva ma las dus de alte idei care sunt straine de Legea Lui?

Este o invitatie la meditatie inainte de urcusul Golgotei!

DESPRE SMERENIE

„În vremea aceea S-a apropiat Iisus de Ierusalim și a venit în Betfaghe și în Betania, lângă Muntele Măslinilor, și a trimis pe doi dintre ucenicii Săi și le-a zis: Mergeți în satul care este înaintea voastră și, intrând în el, îndată veți afla un mânz legat, pe care n-a șezut până acum nici un om. Dezlegați-l și aduceți-l. Iar de vă va zice cineva: De ce faceți aceasta?, spuneți că Domnul are trebuință de el și îndată îl va trimite aici. Deci au mers și au găsit mânzul legat la o poartă, afară la o răspântie, și l-au dezlegat. Și unii din cei care stăteau acolo le-au zis: De ce dezlegați mânzul? Iar ei le-au spus precum le zisese Iisus și i-au lăsat. Și au adus mânzul la Iisus și ei și-au pus hainele pe el, iar Iisus a șezut pe el. Și mulți își așterneau hainele pe cale, iar alții tăiau ramuri din copaci și le așterneau pe cale. Iar cei ce mergeau înainte și cei ce veneau pe urmă strigau, zicând: «Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!» Binecuvântată este Împărăția ce vine, a părintelui nostru, David! Osana întru cei de sus!

 Și a intrat Iisus în Ierusalim și în templu și, privind toate în jur, iar vremea fiind spre seară, a ieșit spre Betania cu cei doisprezece.”

MARCU 11:1-11

Fragmentul evanghelic de astazi ne reaminteste momentul intrarii Mantuitorului in Ierusalim, moment la care vom reveni in ziua Floriilor!

Dar  evocarea acestui moment la inceputul acestei saptamani, este o invitatie la meditatie, luand exemplul desavarsit al smereniei Mantuitorului! 

Sinaxarul Floriilor ne spune ca: „Cel Care are cerul de tron S-a urcat pe mânzul asinei şi a intrat în Ierusalim”. 

„Dacă vrei să faci apelul celor smeriți, să știi că nu-ți va răspunde nimeni”. (Mitropolitul Antonie Plămădeală)

Asta pentru că dacă se întâmplă să-ți răspundă cineva, acela cu siguranță este un om mândru.

DESPRE SMERENIE

Dumnezeule, știi că nu mai pot!”

De la Avva Macarie Egipteanul ne-a rămas o apoftegmă scurtă, mai degrabă o scenă din viața marelui ascet, pe care suntem lăsați să o privim fără vreo explicație suplimentară. 

„Povestea, despre Avva Macarie, că odată, venind de la Sketis încărcat de coșuri, a obosit, s-a așezat și s-a rugat așa: «Dumnezeule, știi că nu mai pot!» Și îndată s-a pomenit lângă fluviu.” 

Bătrânul ascet nu s-a cruțat niciodată, în viața lui, care se petrece mereu sub ochii Domnului, și-a presat mereu limitele, le-a împins cât mai departe. Dar a făcut mereu aceasta punându-și încrederea în Dumnezeu, și nu în sine. Marea aventură ascetică nu a fost niciodată o competiție olimpică, nu s-a încercat vreodată stabilirea unor recorduri, a unor praguri superioare de rezistență la efort, la nesomn, la foame ori la sete. Părinții deșertului se abandonează plini de speranță și încredere în brațele lui Dumnezeu. Au o singură certitudine: Dumnezeu este prezent mereu lângă ei. Când renunță la tot, rămâne o singură plasă de siguranță, purtarea de grijă a Domnului.

Prin asceza lor, prin sforțările lor necontenite, monahii din pustie Îl obligă pe Dumnezeu. E un cuvânt tare, poate prea tare. Dar aceasta este felul în care ei înțeleg să trăiască acele cuvinte din Evanghelie: „Împărăția lui Dumnezeu se ia cu sila”, sau prin violență, cum sună unele traduceri. „Sila” aceasta este o altă expresie a abandonului total în brațele lui Dumnezeu.
Avva Macarie își recunoaște înfrângerea înaintea lui Dumnezeu: „Dumnezeule, știi că nu mai pot!” O face fără viclenie și fără să ceară ceva. Total cedează și își mărturisește limita și neputința. Suspinul său este însă un gest definitiv de smerenie și abdicare. Prin aceste cuvinte arată că își mută integral încrederea din sine și propria sa nevolnicie, în Dumnezeu. Acesta este actul care creează spațiul necesar pentru lucrarea lui Dumnezeu, îi dă Domnului libertate totală. Dumnezeu acțio­nează în spațiul pe care îl face posibil smerenia. Smerenia este prin excelență mediul sufletesc în care se poate manifesta harul mângâietor al Duhului Sfânt.

Smerenie, abandon în mâinile lui Dumnezeu și totuși efort până la capăt, răbdare și nădejde sunt caracteristicile vieții creștine pe care le propun Părinții deșertului. Și fac aceasta mai puțin prin cuvinte, cât prin modul lor de viață la care ne invită să fim spectatori în fiecare dintre apoftegmele Patericului egiptean.

Reflexii

Este sigur că sunt două smerenii. 

Una este despre care Mântuitorul zice: Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre (Matei 11, 29). 

Despre această smerenie s-a zis: Oricine se înalță pe sine se va smeri (Luca 14, 11), iar în alt loc: Smeriți-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu (I Petru 5, 6). 

Dar mai există și o altă smerenie, smerenia vinovată a păcăto­șilor, cum este cea despre care vorbește Scriptura în legătură cu o împreunare nelegiuită: el a smerit-o (II Regi 13, 14), este cea scrisă despre Amon, care a smerit pe Tamara, sora lui. 

Există deci o smerenie deșartă care se naște din păcat. Aceasta este capitala smereniei deșarte, pe care a luat-o sau a răpus-o Caleb și a ucis pe cei trei fii ai lui Enac, care au fost fii ai smereniei deșarte. După moartea acelora, el însuși locuiește în orașul lor și face cele ce se descriu mai departe. (...) 

Fiul smereniei deșarte este în afară (străin) de ceea ce este sfânt, adică în afară de Dumnezeu.”  Origen, Omilii la Cartea Iosua, Omilia XXIII, Cap. II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 6, p. 293

„Smerenia este de mai multe feluri. Smerenia unuia e cu măsură, a altuia fără de hotar. Pe aceasta din urmă o laudă și fericitul profet David, dându-ne ca pildă nu smerenia aceea care ne pleacă puțin mintea, ci aceea care ne zdrobește desăvârșit, spunând: Jertfă lui Dumnezeu: duh umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi (Psalmi 50, 18), iar cei trei tineri aduc lui Dumnezeu, în loc de mare jertfă, această smerenie, zicând: Ci cu suflet zdrobit și cu duh de smerenie să fim primiți (Daniel 3, 39)”. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia XV, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 175

OMUL LUI DUMNEZEU

... este titlul unui film ortodox despre încercările și necazurile Sfântului Nectarie din Eghina, om al lui Dumnezeu, care a îndurat până la sfarsitul vietii ura nedreaptă a dușmanilor săi, fidel Cuvântului lui Dumnezeu.

Filmul acesta are, cred, calitatea de a impresiona nu numai pe ortodocsi ci si pe crestinii de alte confesiuni, ca si pe cei care s-au departat de credinta, pentru ca este povestea luptei unui om cu ceea ce are natura umana mai distrugator: dorinta de stapanire!

Toate relele ni se trag de aici, caci, de la caderea in pacat a lui Adam... despre asta e vorba!

Dincolo de ura si malversatiile dușmanilor săi, nascute din dorinta de a avea putere, cu orice pret - lucru intalnit la toate nivelele sociale, inclusiv in biserica - filmul ne vorbeste despre credinta cea adevarata, cea care poate modela sfinti! 

Iubirea pentru Dumnezeu a Sfantului Eghinei, convingerea sa ca in toate e Sfanta Voia Sa, il face sa poata privi dincolo de neplaceri, fara a se plange ci multumind, fara revolta ci rabdand! 

Sfantul Nectarie, L-a iubit pe Dumnezeu cu toata fiinta sa si de aceea le-a îndurat pe toate, până la capăt, predicand neobosit Cuvântul 

Lui! 

Sfintenia nu se castiga in huzur! Frumusetea divina are alte trasaturi decat cea umana. Sa o poti contempla este un privilegiu!

"Este ceva salutar în filmul Yelenei Popovic: OMUL LUI DUMNEZEU ne poartă pe cărări care ne conduc înapoi la calea pierdută, un drum în care căderile și rătăcirile nu sunt o chestiune de stil, ci confirmarea că viața este împletită cu contradicții a căror povară nu o putem suporta decât prin căutarea lui Dumnezeu. Occidentul post-creștin L-a trădat pe Dumnezeu, s-a îndepărtat de sens și de ordine superioară, înfundat în mizerie spirituală. Filmul Yelenei ne ajută să ne cufundăm în profunzimea ființei și n si e Martie sugerează că nu avem altă ieșire decât să ne căutăm echilibrul sub cerul credinței. » Emir Kusturica 

Filmul este distribuit pe ecranele franceze tip de trei zile: 10, 13, 14 Martie. 

Duminica Întoarcerii Fiului risipitor

Duminica Întoarcerii Fiului risipitor: Luca 15, 11-32)

Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Atunci el le-a împărţit averea. Dar nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea trăind în desfrânări. Şi, după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea şi el a început să ducă lipsă. Şi, ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să pască porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi, ridicându-se, a venit la tatăl său. Dar, încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat. Atunci i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Iar tatăl a zis către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; apoi, aducând viţelul cel îngrăşat, înjunghiaţi-l, ca, mâncând, să ne veselim, căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. Iar fiul cel mare era la ţarină. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Atunci, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a spus: Fratele tău a venit şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat. Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.

A doua duminica a Triodului continua pregatirea noastra pentru intrarea in Sfantul si Marele Post! 
Inainde de a aborda fragmentul evanghelic de astazi, ni se propune spre meditatie si un text din Apostolul Pavel: 1 Corinteni cap. 6, 12-20 

12. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.
13. Bucatele sunt pentru pântece şi pântecele pentru bucate şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Trupul însă nu e pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup.
14. Iar Dumnezeu, Care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi prin puterea Sa.
15. Au nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădularele lui Hristos? Luând deci mădularele lui Hristos le voi face mădularele unei desfrânate? Nicidecum!
16. Sau nu ştiţi că cel ce se alipeşte de desfrânate este un singur trup cu ea? "Căci vor fi - zice Scriptura - cei doi un singur trup".
17. Iar cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El.
18. Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său.
19. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?
20. Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu. 1 Corinteni 6: 12- 20

Textul nici nu are nevoie de comentariu. El vine ca un soi de ... preambul necesar meditatiei asupra textului evanghelic si asupra momentului  in care ne aflam.

Pilda Fiului risipitor vine sa ne rascoleasca din nou constiintele, sa ne puna iarasi in fata oglinda... caci fiecare este fiul cuiva, dupa cum poate fi si parintele dar si fratele cuiva!

Cati din fii pot spune ca nu si-au mahnit parintii ? 

Cati parinti s-au abtinut sa-si judece copiii, le-au respectat mereu alegerile, dreptul la libertate, continuand sa-i 
stranga la piept chiar si atunci cand merg pe alte cai?

Si, pana la urma, cati frati pot spune ca s-au pus cu onestitate in locul celuilalt frate, fara sa-l judece si fara sa-si indurereze parintii acuzandu-i de partinitoare iubire?

Iata niste provocari spirituale la care merita sa reflectam inainte de a intra in Sfantul si Marele Post!

DARUL DAT DOMNULUI

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Păziți-vă de cărturarii cărora le place să se plimbe în haine lungi, care iubesc plecăciunile în piețe și scaunele cele dintâi în sinagogi și locurile cele dintâi la ospețe, care mănâncă întru totul casele văduvelor și se prefac că se roagă îndelung; aceștia vor lua mai mare osândă. Și, privind, a văzut pe cei bogați aruncând darurile lor în vistieria templului. Și a văzut și pe o văduvă săracă aruncând acolo doi bani. Și a zis: Adevărat vă spun că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât toți. Căci toți aceștia au aruncat ca dar lui Dumnezeu din prisosul lor; aceasta însă din sărăcia ei a aruncat tot ce avea pentru viață. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă!” 

Luca 20, 46–47; 21, 1–4

Se spune ca atunci cand dai trebuie sa fie din toata inima, fara calcule, fara retineri, si, mai ales, cat se poate de discret! Sa stie Domnul si cel caruia ii dai, uneori poate numai Domnul!

În această clipă, imi vin în minte cuvintele unei femei foarte simple din popor, pe care am întâlnit-o cândva, cu mult timp înainte, la spovedanie. Nu o cunoşteam, nici nu o ştiu, şi nici de-aş vedea-o pe stradă nu aş mai recunoaşte-o. Se apropia de 70 de ani. Poate că Dumnezeu a chemat-o deja la El până acum. După ce s-a spovedit, nu îmi aduc aminte cum s-a ajuns la o discuţie legată de faptul că se ţinuse departe de păcate. Am întrebat-o dacă lucrează.

– Nu, părintele meu, am încetat; nu mai pot lucra.

– Şi cum trăieşti? Ai ceva pensie?

– Nu, nu am nici o pensie...

S-a uitat puţin bănuitoare, era fără şcoală săraca, şi mi-a zis:

– Pentru că eşti duhovnic, o să-ţi spun. Dar să nu mai afle nimeni.

Parohia noastră a construit o biserică nouă, mare şi frumoasă. Au avut multe lucrări în interior, şi mai rămăsese catapeteasma. Preoţii au anunţat în biserică de mai multe ori că s-a început colecta pentru o catapeteasmă din lemn sculptat. Eu, de mică copilă, toată viaţa mea, am lucrat ca servitoare şi cu banii ce i-am câştigat am ridicat o casă. Stăteam într-o cameră, iar pe celelalte le închiriam; în felul acesta izbuteam să supravieţuiesc.

Într-o zi, mă duc la parohul bisericii şi îi spun: „Părinte, de câţi bani este nevoie pentru catapeteasmă?”. Mi-a spus: „Un milion şi jumătate” la banii din vremea aceea (astăzi ar însemna 20-25 de milioane). „Părintele meu, ascultă, îi zic, am o casă care face aceşti bani, consiliul bisericesc s-ar angaja însă să-mi dea 1500 pe lună, cât iau pe închiriat, ca să trăiesc? Doar cât trăiesc, după aceea nu va trebui să dea nimic moştenitorilor mei”.

„Se angajează şi cu mai mult”. „Însă, auzi, i-am spus, să nu afle nimeni. Numai eu şi cu tine să ştim...”. „Aşa ceva nu este posibil, întrucât consiliul parohial, ca să ia o astfel de decizie, trebuie să i se aducă la cunoştinţă. Cum va putea altfel să hotărască? Prin urmare, nu voi putea să ţin secret cu desăvârşire”. „Bine, îl vei lua pe fiecare membru din consiliul parohial şi îl vei pune să-ţi făgăduiască în faţa icoanei lui Hristos că nu va spune la nimeni. Nimeni din parohie să nu afle!”. „În regulă, aceasta ţi-o promit!”.

Într-adevăr, căsuţa s-a vândut şi catapeteasma s-a făcut. Iar eu, părinte, trăiesc din cele pe care mi le dă consiliul. A, mi-au spus unii din consiliul parohial, care ştiau cele întâmplate: „Biata de tine, acum, că ai făcut donaţia, nu ne laşi să punem şi numele tău?”. „Nu, le-am spus, pentru că o să-mi pierd plata dacă faceţi acest lucru”.

Acum mă duc în biserică şi, când văd catapeteasma, plâng de bucurie şi spun: „Îţi mulţumesc, Hristoase al meu, că m-ai învrednicit pe mine, o femeie săracă, o slujnică care nu merită nimic, un gunoi, să fac un lucru aşa frumos pentru biserica Ta!”. Şi, când o văd, se veseleşte sufletul meu. Când mă voi duce în Împărăţia lui Dumnezeu, neavând în viaţă nimic altceva vrednic de luat în seamă, îi voi arăta Domnului şi eu ceva, şi-i voi spune: „Doamne al meu, ostenelile mele ţi le-am dat ca să se facă ceva în biserica Ta; altceva nu mai am”.

Atât de mult m-a impresionat pilda acestei femei, încât mi-am spus: în ziua Judecăţii, câţi dintre noi, clericii, vom fi judecaţi pentru că adesea ne-am trecut numele la vedere, cu litere mari, scriind: „Catapeteasma sau biserica s-a făcut de cutare sau cutare”, după care urmează listele cu ctitori.

Această femeie simplă, fără să fi sporit mult în cele duhovniceşti, avea un astfel de cuget, pe care noi, cei zice-se înaintaţi în cele ale duhului, nu-l avem. Dimpotrivă, noi ţinem cu tot dinadinsul să se afle faptul că am donat una sau alta. Repet, unele din aceste suflete curate „cărora nu era lumea vrednică” (Evr. 11:38) ne vor judeca în ziua Judecăţii.

(Arhimandrit Epifanie Theodoropulos, Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, Editura Predania, București, 2010, pp. 86-88)

FEMEIA NECUNOSCUTA SI ANTICIPAREA MORTII LUI IISUS

„În vremea aceea, fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, și șezând la masă, a venit o femeie având un alabastru cu mir de nard curat, de mare preț, și, spărgând vasul, a vărsat mirul pe capul lui Iisus. Dar erau unii mâhniți între ei, zicând: Pentru ce s-a făcut această risipă de mir? Căci putea să se vândă acest mir cu peste trei sute de dinari și să se dea săracilor. Și cârteau împotriva ei. Dar Iisus a zis: Lăsați-o! De ce îi faceți supărare? Lucru bun a făcut ea cu Mine. Că pe săraci totdeauna îi aveți cu voi și oricând voiți puteți să le faceți bine, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna. Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte a uns trupul Meu spre înmormântare. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată lumea, se va spune și ce a făcut aceasta, spre pomenirea ei.”

TIMPUL CARE NE-A RAMAS

Frica de moarte este prezenta si doar ideea ca ea, moartea, este ceva ce se intampla doar altora... o mai alunga! 

Dar mai tare decat de moartea in sine ar trebui sa ne fie frica de... "infricosatoarea judecata", cea care se va petrece la cea de la a doua venire a Mantuitorului...

Desi sta scris ca nu stie nimeni cand va sa vina, "nici Fiul ci numai Tatal", de-a lungul timpului multi au tot facut calcule si previziuni.

Unii, declarati "vazatori cu duhul", au comis chiar acest pacat, zguduind multe suflete slabe, caci nu toti se pocaiesc afland ca vine timpul judecatii!

Dupa unii, viitorul lumii depinde de istoria ei, deci de trecut.
Sfantul Maxim Marturisitorul insa scrie ca viitorul lumii este cauza, iar nu efectul trecutului, caci motivul crearii lumii este Hristos Cel Eshatologic (acela ce mantuie omenirea la sfarsitul istoriei ei), cand se va produce unirea creatului si necreatului, in veacul de pe urma.

Dupa Sf. Maxim, Biserica traieste acest fapt in prezent, continuu, la Liturghie, prin Sf. Impartasanie, in care ceea ce „va sa fie“ devine realitate, viitorul devenind cauza a trecutului.
In Sf. Euharistie calatorim in timp in sens invers - dinspre viitor inspre prezent si trecut.

Astfel, Biserica este nu ceea ce este in prezent, ci ceea ce va fi la sfarsitul veacurilor.

Daca suntem atenti, in altar, preotii merg in jurul mesei mereu in sensul invers al acelor ceasornicului, inchipuind astfel acea calatorie in timp, din prezent in trecut!

Daca am trai aici cu permanenta dorire a unirii cu Domnul, Dincolo, in acel Dincolo despre care multi vorbesc si pe care fiecare il imagineaza dupa putinta mintii sale, a gandului sau, parcursul istoriei noastre personale ar fi considerabil altul.

Asa cum iti ordonezi viata in preajma sustinerii unui examen, cum te pregatesti inainte de a pleca in vacanta... de ce nu ne-am pregati pentru momentul intalnirii cu Dumnezeu?

In fond obiectul rugăciunii noastre, al nadejdii creştine, este tocmai accesul la o "noua ordine de existenţă, acea stare ultimă de transfigurare, dincolo de istorie, ce se va instala odata cu a Doua Venire a Fiului lui Dumnezeu."

In acest fel, viata crestinului este pusa permanent sub semnul nadejdii invierii, al "trezviei", al pregatirii pentru viata cea vesnica.

In fapt, «împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul vostru», cum zice sf Ap.Luca 17,21, acum si aici! 
Odata cu Intruparea, Domnul a coborat in fiinta noastra, iar Invierea lui Hristos ne-a dat acces la iertare si la nemurire!

Am incercat pentru cateva minute sa imi imaginez cat de feerica, sublima si linistitoare ar fi viata mea daca as trai-o ca pe intervalul necesar "antrenarii" sufletesti si a cresterii calitatii spiritului meu, inainte de Vremurile celei de-a doua Veniri!

Ceea ce ne retine pe noi oamenii este, in mod primordial, slaba credinta, apoi slabiciunea in fata bucuriilor lumesti, lascivitatea si huzurul, pe care trupul si le insuseste ca pe o dependenta.

Prosperitatea, orgoliul si placerile lumesti, ancestrale momeli, ne stau impotriva si ne tin captivi in puterea diavolului!

Cati din noi vom ajunge sa ne bucuram de Slava lui Dumnezeu? Nimeni nu stie.
Dar, cand ma gandesc la acei nebuni dupa Hristos, care traiau agatati pe un stalp ori in grote, in desert, in crapaturile pamantului, luptand cu arsita, frigul si demonii, din nevoia de a ajunge langa EL, imi zic ca Domnul nu va fi singur, chiar daca, dupa Judecata Universala, nu ne vom invrednici prea multi de partea cea de-a dreapta!

In Vremurile din Urma lumea va fi altfel, complet altfel! Trupurile si sufletele se vor transfigura, trecand in alta stare, una eterna! In eternitatea aceea vom pasi in chip tainic!

Ce curios: urmam retete recomandate ca eficace pentru slabit, desi nu slabim, cheltuim averi pe creme asa-zis impotriva imbatranirii, desi continuam sa imbatranim, bem ceaiuri despre care ni se spune ca ne scapa de toate... credem adica in fel si fel de himere, lasandu-ne inselati de publicitati trucate, insa ne tinem departe de Credinta lui Dumnezeu!
Asta ni se pare... "nedovedita"!
 
Ce bine ne-ar fi, noua si lumii, de ne-am intoarce fata spre EL!
Dar poate asa trebuie sa fie. Acolo, in lumea cealalta  ne vom cerne!

Indiferent de felul in care Il purtam in noi pe Dumnezeu, de posibilitatile pe care le avem de a ne ruga, ori de a primi duh, 

ceea ce ne mai poate salva este "privigherea", adica trezvia, permanenta atentie si traire cu gandul la El si in asteptarea intalnirii cu El!

Daca cumva ne zicem in gand ca "inca mai avem timp sa ne si rugam, mai tarziu" ca  "mai intai trebuie sa traim", caci "cele ale bisericii sunt pentru batraneti"... ei bine, este o socoteala stramba!
Nimeni nu stie de fapt cat timp are... si nici cand ii este programata... intalnirea cu Dumnezeu!

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. 
Iar despre ziua aceea și despre ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luați aminte, privegheați și vă rugați, că nu știți când va fi ziua aceea. Este ca un om care a plecat în altă țară și, lăsându-și casa, a dat puterea în mâna slugilor, dând fiecăruia lucrul lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze. Privegheați, dar, că nu știți când va veni stăpânul casei: seara, sau la miezul nopții, sau la cântatul cocoșilor, sau dimineața; ca nu cumva, venind fără de veste, să vă afle pe voi dormind. Iar ceea ce vă zic vouă, zic tuturor: Privegheați! Și după două zile erau Paștile și Azimele. Și arhiereii și cărturarii căutau cum să-L prindă cu vicleșug, ca să-L omoare. Dar ziceau: Nu la sărbătoare, ca să nu fie tulburare în popor.” MARCU 13: 31-37; 14: 1-2

Pe tine Doamne, la ceas de sarbatoare, 

Te rog sa-mi implinesti doar o dorinta:

Da-mi Doamne timp sa pot sa am rabdare

si sa ma bucur intru nevointa!

Caci draga Doamne, n-am sa-l risipesc 

si altceva nu vreau  in asta lume;

cu-ntelepciune daca-l folosesc

sa pot sa fac mai multe lucruri bune.

Da-mi timp sa pot sa fac ce n-am facut,

sa pot gandi la cele negandite,

timp de-mpartit si timp de cunoscut,

de reflectat la cele dobandite!

Da-mi Doamne timp sa pot sa mai zambesc,

timp de trait si nu de risipit,

timp ca sa cred si sa ma mai uimesc,

sa-accept si sa regret tot ce-am gresit!

Da-mi Doamne timp sa pot sa indraznesc;

timp sa visez, sa ma pot bucura;

timp sa iubesc, timp  sa ma regasesc!

Da-mi timp atat cat sa mai pot spera.

N-am sa ma sperii ca imbatranesc,

Nici ca in trup va fi si "au" si "vai"!

Eu clipa ca pe-un dar o sa-o  traiesc

si am sa-l pun la suflet de mi-l dai!

Da-mi Doamne timp, timp sa pot ierta,

sa ma smeresc, si sa ma osandesc,

ca sa ma bucur c-am putut uita!

Vreau timp sa pot pe toti sa ii iubesc!

Stiu, cand astepti el, timpul, greu mai trece, 

Si-atunci cand suferi parca se dilata;

El zboara pentru cel care petrece...

Si nu-i decat o clipa  viata toata!

Dar cui  iubeste-n chip desavarsit,

timpul nu-i trece, nici nu-i se grabeste,

Caci el... dispare, totu-i nesfarsit,

si-atunci eternitate se numeste!

Tu, Doamne, azi, la ceas de sarbatoare, 
Te rog sa-mi implinesti asta dorinta!

Stiu ca e mult si darul este mare

Insa la Tine totu-i cu putinta!

Amin

CT, Sevres ; 2018

SOARELE SE VA INTUNECA...

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: În acele zile, după necazul acela, soarele se va întuneca și luna nu-și va mai da lumina ei. Și stelele vor cădea din cer și puterile care sunt în ceruri se vor clătina. Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu putere multă și cu slavă. Și atunci El va trimite pe îngerii Săi și va aduna pe aleșii Săi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului. Învățați de la smochin pilda aceasta: Când mlădița lui se face fragedă și înfrunzește, cunoașteți că vara este aproape. Tot așa și voi, când veți vedea împlinindu-se aceste lucruri, să știți că El este aproape, lângă uși. Adevărat grăiesc vouă, că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” MARCU 13:24-31

Sfârșitul lumii, acesta, de care ne este atat de frică, este, de fapt, implinirea dorinței noastre de unire cu Dumnezeu, iar frica care ne bantuie este provocata doar de faptul că nu știm cine ne vine în întâmpinare la sfârșit. Dar versetele de azi ne spun !

Această lume, cu toate relele ei, se va sfârși - caci după necazul acela, soarele se va întuneca și luna nu-și va mai da lumina ei. Și stelele vor cădea din cer și puterile care sunt în ceruri se vor clătina. 

Daca ne gandim bine, textul ne spune ca sfarsitul lumii s-a produs deja! 

Soarele e simbolul vietii. Fara soare lumea se sfârseste. Si chiar s-a sfarsit! Când Iisus a murit pe cruce, soarele s-a întunecat !
Un rău mai mare decât uciderea lui Dumnezeu nu poate exista! 

Astfel... in moartea Mantuitorului se gaseste tot raul lumii! Iar in invierea Sa este viata!
Tocmai pe cruce apare tot binele: adică Dumnezeu duce pe umerii Săi acest rău… și pentru noi Isi da viața Sa. 

Este important să nu ne preocupam de sfarsitul lumiisfârșitul lumii… de veme ce el deja a avut loc!  Important este să trăim astăzi scopul vietii, despre care vorbesc aceste  versete, si care este întâlnirea cu El.

Cuvintele rostite de Hristos sunt, pana azi si mereu, adevarate lumini aprinse în întunericul acestei lumi. 

Cuvintele oamenilor, oricat de intelepti ar fi ei, ajung sa fie contrazise de altii, pierzandu-se in timpul ce trece. 
Chiar şi o adiere neînsemnată e în stare să le spulbere. 

"Dar nici pe pământ, nici în cosmos, nu se află vreo furtună care ar putea stinge lumina lui Hristos. De aceea, numai El a putut spune ceea ce, niciodată, nimeni altul dintre muritori nu a îndrăznit să spună: „Cerul şi pământul vor trece dar cuvintele mele nu vor trece”!" (Sf. Nicolae Velimirovici)

DUMNEZEU SI IDOLII

 „Zis-a Domnul către ucenicii Săi: 

Iar când veți vedea «urâciunea pustiirii», cea prezisă de prorocul Daniel, stând unde nu se cuvine - cine citește să înțeleagă - atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă în munți, iar cel de pe acoperiș să nu coboare în casă, nici să intre ca să-și ia ceva din casa sa și cel ce va fi în țarină să nu se întoarcă îndărăt ca să-și ia haina. 

Dar vai celor ce vor avea în pântece și celor ce vor alăpta în zilele acelea! Rugați-vă, dar, ca să nu fie fuga voastră iarna. Căci în zilele acelea va fi necaz cum nu a mai fost până acum de la începutul făpturii pe care a zidit-o Dumnezeu și nici nu va mai fi.

 Și, de nu ar fi scurtat Domnul zilele acelea, n-ar scăpa nici un trup, dar pentru cei aleși, pe care El i-a ales, a scurtat acele zile. 

Și atunci, dacă vă va zice cineva: Iată, aici este Hristos, sau: Iată, este acolo, să nu credeți. Se vor ridica hristoși mincinoși și proroci mincinoși și vor face semne și minuni ca să ducă în rătăcire, de va fi cu putință, chiar pe cei aleși. Dar voi luați seama! Iată, dinainte v-am spus vouă toate.”

Poate nu e lipsit de interes sa ne reamintim ca Iisus se adresa unor oameni familiarizati cu textul biblic si cu interpretarea lui in mai multe chei!

Noi avem lacune mari in cunoasterea Vechiului Testament, care este, in fond, baza de la care pleaca mesajul lui Hristos! 

Cand Iisus vorbește de „urâciunea pustiirii" care ar putea sta unde nu se cuvine (unde nu trebuie)”, El face referire la un episod din Cartea Daniel , in care se proroceste pedeapsa pt ca Antioh Epifan a pus în templu statuia lui Jupiter!  „Cine citește să înțeleagă”! 

"El va încheia un legământ cu mulţi într-o săptămână, iar la mijlocul săptămânii va înceta jertfa şi prinosul şi în templu va fi urâciunea pustiirii, până când pedeapsa nimicirii cea hotărâtă se va vărsa peste locul pustiirii".(9, 27)

Cu alte cuvinte, un idol a fost pus în locul lui Dumnezeu! Exemplul demonstreaza ca nimic nu e mai rau decat sa-L inlocuim pe Dumnezeu -  „cine citește să înțeleagă”…caci noi toti traim inconjurati de ispitele idolesti care ne impiedica sa-L vedem pe EL!

E nevoie sa ne intrebam, fiecare din noi, daca primul si cel mai important lucru in viata noastra este Dumnezeu! Daca Dumnezeu este doar ceva sau cineva in urma altor prioritati... asta inseamna ca  URACIUNEA PUSTIIRII se afla in loc necuvenit!
Caci eu consider ca esential in viata mea ceva ce nu este Dumnezeu... 

Cat despre războaie, cutremure, boli, foamete, ura, lovituri... Iisus spune: „nu vă îngrijorați!” caci ele trebuie sa fie! În schimb, de faptul că urâciunea pustiirii stă în locul lui Dumnezeu, ne spune: îngrijorați-vă, fugiti si nu vă întoarceți nici macar pentru a va lua  haina ! 

Noi toți consideram ca absolut important sa fim sanatosi, sa traim in belsug si bunastare. Pentru noi inseamna sa fim realizati in viata! Realizarile aceste sunt tot atatia idoli! Si fiecare avem un idol  sau chiar mai multi... care ocupa locul lui Dumnezeu in ierarhia iubirii! 

E bine de stiut ca orice idol ne ucide si de aceea trebuie sa ne ferim de el!

Iisus descrie o situatie care s-a petrecut si avea sa se petreaca la invadarea Ierusalimului de catre pagani. 

Veneau dușmanii și distrugeau totul in calea lor iar evreii nu mai aveau alta scăpare decat daca fugeau din fata atacatorilor!

Azi, istoria este asa de ingaduitoare cu noi si totusi noi ne plangem!

 

Unii habar nu au de acele timpuri nici macar ca eveniment istoric! 

Dupa ani de opresiune, de pierderi irecuperabile, oamenii o luau mereu de la capat, incercand sa revina la o viata cat de cat obisnuita! 

Sunt lucruri pe care europenii nu le mai cunosc de mai bine de 80 de ani! 

Din fericire, doar citim despre asta în cărțile de istorie, fara sa putem sa intelegem cu inima!

Există iata, si azi, o multime de oameni care incearca sa ne spuna ca vine sfarsitul lumii, in varianta catastrofica, ca stiu ei semnele, ca vine antihristul!

Îndemnul lui Iisus este: „nu credeți, nu vă lăsați înșelați!”;„Iată, dinainte v-am spus vouă toate”.

Viața Sa, moartea Sa și învierea Sa vestesc dinainte ce este viața noastră, moartea noastră și viitorul  nostru in veșnicie!

Singurul semn in care trebuie sa credem este că, ceea ce I s-a întâmplat lui Hristos, ni se întâmplă si nouă! 

Pentru a invia si noi trebuie sa traim ca si El, indurand, intelegand ca trebuie sa murim ca fii ai lui Dumnezeu și ca doar astfel vom reusi sa biruim moartea prin înviere: aceasta este profetia cea adevarata de care trebuie sa tinem seama! Restul este sminteala!

Creștinul care vede in viitor este cel care cunoaște ceea ce a făcut Hristos! El nu cauta alte revelații! Nu alearga dupa himere!
„Dacă vă va zice cineva: Iată, aici este Hristos, sau iată este acolo, voi să nu credeți” (v. 21).

Desigur, discursul poate parea infricosator dar Iisus ne spune să nu ne îngrijorăm de toate acestea! Ci sa primim aceste lucruri rele ca pe o jertfa, în viața voastră de zi cu zi…
Nu trebuie să ne alarmăm, chiar dacă peste un ceas ar veni moartea… Important este să trăim prezentul cu valorile duhovnicesti, cu credinta, cu speranță, si cu dragoste!

Iisus nu vrea sa ne infricoseze! El ne invită sa nu il vedem ca o fatalitate… Caci in tot raul lumii, eu pot trăi si pot invinge moartea de care lumea se teme! Iisus a invins si nu prin miracol ci ca si om!

Când se vorbește despre sfârșitul lumii mai mult decât despre viitor, devine evident ca salvarea este sa invatam sa traim in prezent cultivand virtutile crestine…

Domul sa ne ajute!

Amin