vineri, 31 mai 2019

... EU IMI PUN SUFLETUL ...

Astazi continuam meditatia cu alt pasaj din capitolul al 10.lea al Evangheliei dupa Ioan.

Istoria mântuirii este istoria eliberării omului de robia păcatului. Legătura strânsă între comuniunea cu Dumnezeu și libertatea omului se regăsește în toata aceasta istorie.
Totuși, expresia desăvârșită a legaturii dintre om, Dumnezeu și libertate este intruchipata in Persoana și lucrarea lui Hristos. Felul în care Iisus Hristos Isi folosește libertatea Sa umană, într-o lume robita păcatului si morții, arată adevărata natură și finalitate a libertății omului creat după chipul si asemanarea lui Dumnezeu.

Libertatea lui Hristos, în raport cu Dumnezeu, cu oamenii și cu lumea creata, este o libertate a comuniunii de iubire, acea libertate de a alege binele și de a evita păcatul, cu pretul suferintei Sale si a mortii.

Libertatea lui Hristos de a Se dărui lui Dumnezeu cu desavarsire este asemenea libertatii Sale de a Se dărui oamenilor, iubindu-i pana și pe cei care L-au răstignit, rugandu-se pentru ei inainte de a muri: (
Părinte, iartă-le lor, căci nu știu ce fac!)
Aceasta  libertate,  pe care Hristos  o manifesta pana sacrificiul de sine, este cuprinsa în cuvintele: "Pentru aceasta Mă iubește Tatăl, fiindcă Eu îmi pun sufletul, ca iarăși să-l iau. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun și putere am iarăși să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu"
(Ioan 10, 17-18).
Iubirea deplină a lui Hristos pentru Dumnezeu și pentru oameni ii da libertatea de a-I cere Tatălui ceresc ceea ce dorește, fiind totodata înțelegător și iertător cu păcătoșii, ca si cu cei umiliți ori marginalizați. El  înfrunta in virtutea aceleiasi iubiri si aceleiasi libertati nedreptatea celor egoisti, fatarnici, mândria si ipocrizia lor.

Tulburarea creata de vorbele Mantuitorului este tot mai mare incat...  L-au împresurat iudeii și I-au zis: Până când ai să scoți sufletul din noi? Dacă Tu ești Hristos, spune nouă pe față. 

Intrebarea iudeilor are in spate ascunsa banuiala ca El era Hristosul dar teama ca El aduce schimbari prea mari era poate si mai mare!
Oamenii se tem si azi de schimbari radicale!
Ori Iisus, chiar daca nu avea ca scop sa schimbe Legea avea sa schimbe felul de interpretare al Legii, ceea ce i-ar fi adus pe fasisei in starea de nulitate!
Mandria le-a fost mult mai mare decat credinta!

Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Pentru aceasta  Mă iubește Tatăl  fiindcă Eu Îmi pun sufletul  ca iarăși să-l iau. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun și putere am, iarăși, să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu. 

Iarăși s-a făcut dezbinare între iudei pentru cuvintele acestea. Și mulți dintre ei ziceau: Are demon și nu este în toate mințile. De ce-L ascultați? 
Alții ziceau: Cuvintele acestea nu sunt ale unui demonizat. Cum poate un demon să deschidă ochii orbilor? Și era atunci la Ierusalim sărbătoarea Târnosirii templului și era iarnă. Iar Iisus mergea prin templu, în pridvorul lui Solomon. Atunci L-au împresurat iudeii și I-au zis: Până când ai să scoți sufletul din noi? Dacă Tu ești Hristos, spune nouă pe față. Iisus le-a răspuns: V-am spus și nu credeți. Lucrările pe care le fac în numele Tatălui Meu, acestea mărturisesc despre Mine. Dar voi nu credeți, pentru că nu sunteți dintre oile Mele. Oile Mele ascultă de glasul Meu și Eu le cunosc pe ele; ele vin după Mine, iar Eu le dau viață veșnică.” Ioan 10, 17 - 28

joi, 30 mai 2019

PARABOLA PASTORULUI CEL BUN

Prin consemnarea episodului vindecarii orbului (cap.9), ca si a  aceluia despre „femeia păcătoasă” (8, 1-11), evanghelistul  a intentionat sa evidentieze contrastul puternic dintre atitudinea căpeteniilor iudaice — călăuze oarbe -  şi cea a lui Iisus Hristos —identificat a fi  Păstorul cel bun.
Parabola, pune in evidenta  necesitatea calitatii si sinceritatii conducatorilor, ei fiind judecaţi de Lumină: Spre judecată am venit în lumea aceasta, pentru ca cei ce nu văd să vadă, iar cei ce văd să fie orbi(9, 39). 

Asa cum spuneam intr-o postare trecuta,  aceasta paraboa trebuie înţeleasă în lumina profeţiei lui Iezechiel, cap. 34, unde "păstorii" lui Israel sunt condamnaţi ca fiind nişte păstori răi, incapabili sa aiba grijă de oi. 
Proorocia lui Iezechiel este, iata, acum evidenta, si nu nunai atat ci chiar intarita, întrucât Iisus Hristos, identificat a fi Păstorul cel bun nu doar că poartă grijă de oi, ci îşi dă chiar viaţa Sa pentru ele: „Eu sunt Păstorul cel Bun… şi viaţa Mea o pun pentru oile Mele” (10, 14-15).

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi. 
Și au auzit acestea unii dintre fariseii care erau cu El și I-au zis: Oare și noi suntem orbi? 
Iisus le-a zis: Dacă ați fi orbi, n-ați avea păcat. Dar acum ziceți: Noi vedem. De aceea, păcatul rămâne asupra voastră. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, acela este fur și tâlhar. Iar cel ce intră pe ușă este păstorul oilor. Portarul deschide acestuia și oile ascultă de glasul lui, iar păstorul cheamă oile sale pe nume și le mână afară. Și, când scoate oile, merge înaintea lor și oile merg după el, căci cunosc glasul lui. Iar după un străin ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor. 
Această pildă le-a spus-o Iisus, dar ei n-au înțeles ce înseamnă cuvintele Lui. 
Deci, iarăși a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă: 
Eu sunt ușa oilor. Toți câți au venit mai înainte de Mine sunt furi și tâlhari, dar oile nu i-au ascultat. Eu sunt ușa. Dacă va intra cineva prin Mine, se va mântui; și va intra și va ieși și pășune va afla.” 
Ioan 9, 39 - 41; 10, 1 - 9

marți, 28 mai 2019

EVANGHELIA DUPA IOAN cap 8, 51 - 59

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă va păzi cineva cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac
Insă iudeii I-au zis: Acum am cunoscut că ai demon. Avraam a murit, de asemenea și prorocii; și Tu zici: Dacă va păzi cineva cuvântul Meu, nu va gusta moartea în veac? Nu cumva ești Tu mai mare decât tatăl nostru Avraam, care a murit? Și au murit și prorocii. Cine Te faci Tu a fi? 
Iisus a răspuns: Dacă Mă slăvesc Eu pe Mine însumi, slava Mea nimic nu este. Tatăl Meu este Cel Care Mă slăvește, despre Care ziceți voi că este Dumnezeul vostru. Și nu L-ați cunoscut, dar Eu îl știu; și, dacă aș zice că nu-L știu, aș fi mincinos asemenea vouă. Ci Îl știu și păzesc cuvântul Lui. Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea și a văzut-o și s-a bucurat. Deci au zis iudeii către El: Încă nu ai cincizeci de ani și l-ai văzut pe Avraam? Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam. Deci, au luat pietre ca să arunce asupra Lui, dar Iisus S-a ferit și a ieșit din templu și, trecând prin mijlocul lor, a plecat de acolo.”

Asa cum stim deja, capitolul 8 incepe cu episodul pedepsirii femeii pacatoase
Dupa acest eveniment, in care Mantuitorul ii lasa descumpaniti pe iudeii pusi pe judecata, au loc un schimb de replici in care Iisus le spune "Eu sunt Lumina Lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii." Si cuvintele Lui continua fiind din ce in ce mai profunde in timp ce iudeii, din ce in ce mai confuzi, nu sunt capabili sa vada ceva dincolo de sensul literal al lor! 
Dupa ce le vorbeste despre judecata lor nedreapta,  despre Cine este Cel care L-a trimis si care este raportul Lui cu Acela, Iisus vorbeste despre conditia vietii vesnice, despre care mai vorbise si cu ocazia vindecarii slabanogului la Scaldatoarea Vitezda ("Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă." Io 5, 24) 
Si le spune: "Dacă va păzi cineva cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac"!
Numai ca cei care il auscultau nu puteau trece cu intelegerea dincolo de cuvintele in sine asa ca... i-au replicat cu ironie:
"Nu cumva ești Tu mai mare decât tatăl nostru Avraam, care a murit? Și au murit și prorocii. Cine Te faci Tu a fi?"


E intr-adevar greu pentru toti oamenii, nu numai pentru iudeii de atunci, sa inteleaga nemurirea, desi este tot ce spera si ce-si doresc!
Suntem limitati de timp si de spatiu, si, oricat am visa, oricat de bogati sau de detepti am fi, toti sfarsim prin a muri... 

Cum ar fi putut ei atunci sa accepte ca exista totusi
nemurirea daca nu puteau sa-L vada in Iisus pe Dumnezeu Insusi?
Sfântul Grigorie de Nyssa  spunea ca „viața veșnică stă în a vedea pe Dumnezeu.”


luni, 27 mai 2019

Evanghelia de astazi

... vine sa continue dialogul Mantuitorului cu iudeii care "venisera la Dansul".
Sa ne reamintim ultimele fraze:

Ei au răspuns şi I-au zis: Tatăl nostru este Avraam
Iisus le-a zis: Dacă aţi fi fiii lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam. Dar voi acum căutaţi să Mă ucideţi pe Mine, Omul care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Avraam n-a făcut aceasta. Voi faceţi faptele tatălui vostru. 
Zis-au Lui: Noi nu ne-am născut din desfrânare. Un tată avem: pe Dumnezeu.

Asadar...

Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: 
Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, M-ați iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieșit și am venit. Pentru că n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis. De ce nu înțelegeți vorbirea Mea? Fiindcă nu puteți să dați ascultare cuvântului Meu. 
Voi sunteți din tatăl vostru diavolul și vreți să faceți poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș de oameni și nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăiește minciuna, grăiește dintru ale sale, căci este mincinos și tatăl minciunii. Dar pe Mine, fiindcă spun adevărul, nu Mă credeți. Cine dintre voi Mă vădește de păcat? Dacă spun adevărul, de ce voi nu Mă credeți? Cel care este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; de aceea voi nu ascultați, pentru că nu sunteți de la Dumnezeu. 
Au răspuns iudeii și I-au zis: Oare nu zicem noi bine că Tu ești samarinean și ai demon? 
A răspuns Iisus: Eu nu am demon, ci cinstesc pe Tatăl Meu și voi nu Mă cinstiți pe Mine. Dar Eu nu caut slava Mea. Este cine să o caute și să judece. Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă va păzi cineva cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac.Ioan 8, 42 - 51

Iisus, cel fara de pacat, le reaminteste iudeilor ca Dumnezeu  ii vrea pe fideli respectuosi fata de legile Lui,  ca legile nu sunt date pentru supra-oameni ci pentru oameni obisnuiti, ceea ce inseamna ca nu sunt imposibil de urmat!
Dar, cum Diavolul vine sa incante cu lucruri ce tin de placerile caderii omenesti, legile lui Dumnezeu nu sunt respectate!

Cum se vede, nimic nu s-a schimbat! 
Diavolul continua sa ne incante si pe noi,  azi, iar noi continuam, ca si atunci, sa ocolim legile lui Dumnezeu!

Ma intreb de unde vine atunci judecata pe care unii ultra-ortodocsi o fac evreilor pana azi? Cu ce se deosebeste un ortodox care face cruci dar si pacate, de fariseii vremilor lui Iisus?

Iarta-ne, Doamne, ca nu putem invata din Cuvantul Tau si ajuta-ne sa ni se destupe mintea!

duminică, 26 mai 2019

DUMINICA SAMARINENCII

A 5-a duminica dupa Pasti este numita Duminica samarinencei!
Banuiesc ca toti cei ce au obiceiul sa mearga la Biserica, fie si sporadic, au auzit aceasta Evanghelie.
Ea reda un moment unic, acela in care Mantuitorul Se reveleaza, in schimbul de replici dintre El si femeia samarineanca dezvaluindu-ne intreaga teologie a mantuirii!

Dar de ce iudeii ii urau pe samariteni?

Pentru cei interesati, redau mai jos o succinta explicare istorica scrisa de IOAN- LUCIAN RADU:


"Țara locuită de evrei, în vremea Mântuitorului, cunoștea două provincii: Galileea, la nord și Iudeea, la sud. Între aceste două provincii se interpunea Samaria. Când trebuiau să meargă din Iudeea în Galileea și invers, evreii nu treceau prin Samaria, deși drumul era cel mai scurt, ci preferau să ocolească, mergând prin deșert, pe unde greutățile erau foarte mari, din cauza lipsei apei și a atacurilor fiarelor sălbatice. Când erau totuși forțați să treacă prin Samaria, făceau călătoria în mare grabă, iar când ieșeau din acest teritoriu, își scuturau sandalele, ca nu cumva praful samarinenilor să spurce pământul sfânt al evreilor.

Cine erau samarinenii și de ce îi urau evreii așa de mult?
Odată cu divizarea regatului Israel, în anul 930 î. Hr., urmată de moartea lui Solomon, Regatul de Nord, cunoscut de acum sub numele de Israel și cel de Sud, numit Iuda, au purtat războaie unul împotriva celuilalt, timp de două secole. Omri, al șaptelea rege al lui Israel, care a venit la domnie în anul 885 î. Hr., a cumpărat un munte, pe care a zidit un oraș, pe care l-a numit Samaria, după numele lui Șemer, cel care i-l vânduse (III Regi 16, 24), întreaga regiune din jur devenind cunoscută sub același nume. Samaria, împreună cu regii care au domnit acolo, au devenit cunoscuți pentru idolatria lor. Cel mai cunoscut rege idolatru este cunoscut în contextul activității profetului Ilie și acesta este Ahab, a cărui soție, Izabela, de origine feniciană, a omorât profeții Domnului, aducând în regat sute de profeți și preoți ai zeilor Baal și Așera.

În 722, î.Hr, după un asediu de trei ani, regele Șalmaneser al Asiriei a cucerit Samaria și a deportat elita israelită în Arisiria. Succesorul acestuia, Sargon, „a adunat oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat şi din Sefarvaim şi i-a aşezat prin cetăţile Samariei în locul fiilor lui Israel” (IV Regi 17, 24). Fiecare grup stabilit în regiune a venit cu propriile lui zeități, creându-se un amalgam de credințe politeiste și, de aceea, Dumnezeu a trimis lei ca să-i omoare, deoarece „nu cinsteau pe Domnul” (IV Regi 17,25). În urma acestor evenimente, coloniștii îi raportează regelui faptul că leii îi omoară, deoarece nu cunosc legea Dumnezeului țării în care au fost trimiși. Pentru a remedia situația, regele a trimis din exil un preot, care să-i învețe cum să-L venereze pe Dumnezeu. Deoarece israeliții rămași s-au căsătorit cu coloniștii, rezultatul a fost un popor amestecat, care afirma credința în Dumnezeu și în legea lui Moise, dar, în același timp, venera zeitățile străinilor, cu care se amestecaseră. Așadar, nici populația, nici credința nu era pură.

Ierusalim şi Garizim

În 538 Î. Hr., la 70 de ani după ce locuitorii Regatului de Sud, Iuda, au fost duși în exil în Babilon, regele persan, Cirus, a permis israeliților să se întoarcă la Ierusalim, unde aveau să refacă ținutul, care rămăsese pustiu și să construiască orașul și templul. După cum relatează cărțile Ezdra și Neemia, samarinenii s-au oferit să îi ajute la reconstruirea templului, deoarece, spuneau ei, se închinau aceluiași Dumnezeu (Ezdra 4, 1-3). Când Zorobabel, conducătorul evreilor întorși din exil i-a refuzat, samarinenii au încercat să împiedice construcția templului, mituind sfetnicii regali și trimițând repetate scrisori regilor persani ce au urmat la domnie, până ce armatele lui Artaxerxe au venit la Ierusalim și au oprit lucrările evreilor (Ezdra 4, 4-23).

Cartea Neemia arată că Sanbalat, guvernatorul Samariei, i-a ridiculizat pe evrei atunci când au început să rezidească zidurile Ierusalimului, aliindu-se cu arabii și amoniții pentru a zădărnici inițiativa evreiască, lucru care nu i-a reușit. Nereușind să domine acțiunea evreiască, samarinenii au construit un templu propriu, pe Muntele Garizim, unde se aduceau jertfe similare celor aduse în templul din Ierusalim. Se pare că acest templu a fost zidit de Sanbalat, cu consimțământul lui Alexandru cel Mare, așa cum menționează istoricul Iosif Flaviu, punându-l mare preot pe ginerele său, Manase, unul dintre nepoții marelui preot din Ierusalim, care fusese izgonit de Neemia, pentru că încălcase porunca de a nu se căsători cu femei de alt neam (Neemia 13, 29). De atunci, templul de pe muntele Garizim s-a așezat într-o poziție de rivalitate religioasă față de cultul oficiat în Ierusalim, până când, în 166 î.Hr., Antiohus Epifanes l-a dedicat lui Zeus Xenios (iubitorul de străini), iar în 109, regele evreu Ioan Hircan, l-a distrus.

Dar calea ce a dus la dușmănia dintre evrei și samarineni, așa cum este descrisă în Noul Testament, cinci secole mai târziu, nu se oprește aici. În jurul anului 332 î. Hr., văzând deschiderea lui Alexandru Macedon față de evreii din Ierusalim, samarinenii își revendică descendența evreiască, însă, la scurt timp, îl asasinează pe unul dintre guvernatorii numiți de împărat, lucru care a dus la cucerirea Samariei și colonizarea ei cu macedoneni, având ca rezultat elenizarea poporului. După moartea lui Alexandru, cultul de tip iudaic a continuat pe Muntele Garizim, Iosif Flaviu informând că oricine din Ierusalim, care era acuzat de abateri de la Lege, putea să fugă în Samaria, unde își putea continua forma tradiționala de venerare, în templul contrafăcut.

Aceeași pretenție de a avea origini iudaice au afișat-o și când dinastia Ptolemeilor din Egipt s-a arătat favorabilă evreilor, însă a negat-o cu vehemență atunci când seleucizii din Siria și, mai ales Antiohus IV Epifanes, au preluat conducerea regiunii, fiind hotărâți să extermine orice urmă de iudaism. Samarinenii, după cum relatează Iosif Flaviu, au trimis o scrisoare regelui, în care îi demonstrau că erau fenicieni, de origine și că templul de pe Garizim fusese construit de înaintașii lor, care practicaseră anumite superstiții evreiești, din cauza calamităților ce se abătuseră asupra lor. De aceea, se arătau mulțumiți de pedepsele primite de evrei și cereau ca templul lor să fie dedicat lui Zeus, lucru care s-a și întâmplat (II Macabei, 6, 2). În jurul anului 109, regele evreu Ioan Hircan a cucerit Samaria, distrugând orașul și templul, iar mai târziu, orașul a fost reconstruit de către romani, iar Irod cel Mare i-a schimbat numele în Sevasta, și l-a organizat într-o puternică fortăreață.

În vremea în care Iisus Hristos rostea pilda samarineanului milostiv, cei mai disprețuiti în viziunea iudeilor, erau samarinenii. Istoria le dădea toate motivele să urască acest popor corcit, care le crease atât de multe necazuri, popor care îmbrățișase un iudaism corupt, sincretist, atunci când le era favorabil, dar îl abandonase la fel de repede atunci când situația devenise constrângătoare
. "

Revenind la Evanghelia de azi...
Samarinenii erau constienti de situatia lor si asta observam din cuvintele femeii care îi spune Mântuitorului: „Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii” (Ioan 4, 9).

Momentul surprins de evanghelist are loc langa Fantana lui Iacov .
In cartea Facerea - cap 33, 18-20 - din Vechiul Testament. aflam ca Iacov, unul dintre cei trei mari patriarhi ai Israelului, a sapat-o pe pământul acela pe care l-a cumpărat de la fiii lui Hemor ca loc pentru a-si instala corturile.
La vremea aceea Iacov conducea un trib de nomazi care, prin el, avea sa se stabileasca, sa creasca si sa formeze cele 12 semintii ale lui Israel.

18. Întorcându-se Iacov din Mesopotamia şi ajungând cu bine la Salem, o cetate în ţinutul Sichem, din pământul Canaan, s-a aşezat în faţa cetăţii.
19. Apoi şi-a cumpărat partea de câmp, pe care era cortul său, cu o sută de kesite, de la fiii lui Hemor, tatăl lui Sichem.
20. A înălţat acolo un jertfelnic şi i-a pus numele El-Elohe-Israel.


Evanghelistul in acest capitol ne prezinta intreaga teologie a mantuirii!
Dialogul purtat cu aceasta femeie - cu care, teoretic, Iisus nu ar fi trebuit nici sa-si incruciseze privirea - are mai multe nivele.
- Mai intai Iisus este pentru femeia samarineancă un simplu iudeu: „Cum, tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nau amestec cu samarinenii” (4, 9).
- Apoi femeia face un salt în înţelegere, cerându-i lui Iisus apa de care El vorbea şi care nu va mai produce setea: „Dă-mi şi mie această apă ca să nu mai însetez şi nici să mai vin aici să scot” (4, 15). Iisus nu mai este un simplu iudeu pentru aceasta femeie, ci pare a fi unul ceva mai mare decât Iacob, părintele lor (4, 12).
- Cand femeia ii cere sa bea din acea apa vie, Mantuitorul o provoaca la spovedanie, lasand sa se inteleaga ca, pentru a bea din apa vie a credintei e nevoie mai intai de marturisire sincera si lepadare de pacate! Iisus ii descoperă trecutul ei, si iata ca atunci El devine pentru samarineancă un Prooroc Du-te şi chemă-l pe bărbatul tău…” Femeia i-a răspuns: „Nu am bărbat”. Iisus îi răspund: „Bine-ai zis că nu ai bărbat, că cinci bărbaţi ai avut, iar cel pe care-l ai acum nu-ţi este soţ” (4, 16-18). Si femeia îi face o jumătate de mărturisire a mesianităţii Sale: „ văd că Tu eşti prooroc” (4,20).
- Ajunsa la acest nivel, discuţia devine teologica, abordand tema adevăratului loc de închinare

Dumnezeu este descoperit ca fiind, în esenţa Fiinţei Sale, Duh, de aceea şi cultul datorat Lui are caracter universal, fiind unul, la fel, în duh şi adevăr. Iata cum astfel caracteristicile şi barierele naţionale, limitate, dispar în adevăratul cult, datorat adevăratului Dumnezeu (4, 24).
- Discuţia atinge apogeul! Iisus Se descoperă femeii ca fiind Mesia. „Ştim că vine Mesia, Care se cheamă Hristos” (4, 25), mărturiseşte femeia. 
Samarineanca, care Il simte pe Mantuitorul ca fiind Mesia, lasand sa i se vada setea de ei de Dumnezeu,  este rasplatita, Iisus dezvaluindu-i-Se ! 
El i Se revelează deplin:Eu sunt, Cel care vorbeşte cu tine!” (4, 26).

Dar de ce a trebuit sa afle tocmai samarineanca- chiar mai inaintea apostolilor - cine era El ?
Poate pentru ca trebuia vestit lumii ca poporul ales era pe cale a-si pierde exclusivitatea protectie lui Dumnezeu.
Alte neamuri aveau sa fie printre alesi, cu conditia sa se inchine Tatalui in Duh si adevar!
"Dar vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători Îşi doreşte. Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr." 


Finalul discutiei conţine mărturisirea credinţei in
dumnezeirea şi mesianitatea lui Iisus.

El este recunoscut şi mărturisit ca Dumnezeu şi Mântuitor: Iar femeii îi ziceau: Credem nu numai pentru cuvântul tău; ci pentru că noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii! (4, 42), mărturisesc locuitorii cetăţii.

Dar sa citim intregul pasaj evanghelic:

În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Şi era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau!, fiindcă ucenicii Lui se duseseră în cetate ca să cumpere de mâncare. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei apă, de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai şi fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână şi au băut din ea el însuşi şi fiii lui şi turmele lui? Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi, dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu va mai înseta, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare, spre viaţă veşnică. Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. Iisus i-a zis: Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici. Femeia a răspuns şi a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus. Femeia I-a zis:
- Doamne, văd că Tu eşti Proroc. Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Şi Iisus i-a zis: - Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că mântuirea din iudei este. Dar vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători Îşi doreşte. Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr. I-a zis femeia: Ştim că va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine. Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Şi se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi? sau: Ce vorbeşti cu ea? Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: Veniţi să vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva acesta este Hristos? Şi au ieşit din cetate şi veneau către El. Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învăţătorule, mănâncă. Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi. Ziceau, deci, ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui Care M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată, zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele, că sunt albe pentru seceriş. Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţă veşnică, pentru ca împreună să se bucure şi cel ce seamănă şi cel ce seceră. Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: Că unul este semănătorul şi altul secerătorul. Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor. Şi mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut. Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile. Şi mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui. Iar femeii îi ziceau: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii.
Ioan 4: 5-42

Capitolul 4 al Evangheliei dupa Ioan pare sa redea drumul credinţei creştine şi al revelării lui Iisus. 

În viziunea evanghelistului, punctul culminat al dialogului intre Iisus si femeia samarineanca este mărturisirea dumnezeirii lui Iisus.

Aşadar, conversatia redata aici ne-a purtat treptat spre revelarea lui Iisus şi al credinţei în El, incheindu-se cu suprema mărturisire şi recunoaştere a dumnezeirii Sale!

sâmbătă, 25 mai 2019

Si veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi

Motto-ul zilei este, fara doar si poate, aceasta fraza din Evanghelia dupa Ioan!

Dar despre ce adevar vorbeste Iisus si mai ales despre ce libertate?

"Intre minciuna si adevar, ca si intre pacat si puritate ori robie si libertate, exista diferenta aceea dintre cer si pamant, dintre intuneric si lumina!"

Iudeii au interpretat strict literal cuvantul "libertate" iar ideea de a fi eliberati prin "adevar", ei, care se stiau liberi, ii contrariaza.

Nu degeaba Evanghelia dupa Ioan este supranumita evanghelia cuvantului! Aici cuvantul este atat de bine cantarit incat dincolo de el este teologia insasi!

"Oricine săvârșește păcatul este rob păcatului". le raspunde Iisus.

Cine iubeste adevarul este liber pur si simplu pentru ca, mintind, traiesti un stres continuu care subjuga! 

Aparent traim cu senzatia ca minciuna ne salveaza, dar ea ne tine legati si nu ne putem debarasa de ea decat prin adevar!
Dar cuvintele Mantuitorului merg dincolo se semantica bruta.  -"Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi."   - caci adevarul Lui este adevarul suprem care este iubirea

In discursul Mantuitorului robia este una singura: pacatul!
Caci cel care slujeste ca rob cuiva poate avea speranta eliberarii. Pacatul insa iti da doar iluzia ca esti liber, privandu-te in realitate de  libertate!


„Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră într-Însul:
 Dacă veți rămâne în cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenici ai Mei; și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi
Ei însă I-au răspuns: Noi suntem seminția lui Avraam și nimănui niciodată n-am fost robi. Cum zici Tu că: Veți fi liberi? 
Iisus le-a răspuns: Adevărat, adevărat vă spun: Oricine săvârșește păcatul este rob păcatului. Iar robul nu rămâne în casă în veac; Fiul, însă, rămâne în veac. Deci, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veți fi într-adevăr. Știu că sunteți seminția lui Avraam, dar căutați să Mă omorâți, întrucât cuvântul Meu nu încape în voi. Eu vorbesc ceea ce am văzut la Tatăl Meu, iar voi faceți ceea ce ați auzit de la tatăl vostru. 
Ei au răspuns și I-au zis: Tatăl nostru este Avraam. 
Iisus le-a zis: Dacă ați fi fiii lui Avraam, ați face faptele lui Avraam. Dar voi, acum, căutați să Mă ucideți pe Mine, Omul care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Avraam n-a făcut aceasta. Voi faceți faptele tatălui vostru. Zis-au Lui: Noi nu ne-am născut din desfrânare. Un tată avem: pe Dumnezeu. Le-a zis Iisus: Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, M-ați iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieșit și am venit.”
Ioan 8, 31 - 42

vineri, 24 mai 2019

Când veți înălța pe Fiul Omului... atunci veți cunoaște

1. Iar Iisus S-a dus la Muntele Măslinilor.
2. Dar dimineaţa iarăşi a venit în templu, şi tot poporul venea la El; şi El, şezând, îi învăţa. (Ev. dupa Ioan Cap. 8)

În Ţara Sfântă, pe vremea lui Iisus Hristos, existau păduri compacte de măslin - la nord de Gaza, pe şesurile Şaronului şi ale Hebronului, în grădina Ghetsimani (care în traducere înseamnă „teasc de untdelemn“), situată la baza Muntelui Măslinilor din Ierusalim, unde Mântuitorul venea adesea pentru a se ruga sub măslinii bătrâni şi  unde a şi fost arestat.

Timp de mii de ani, măslinul a fost considerat un simbol al păcii, al gloriei, al înţelepciunii şi fericirii, fiind martor al atâtor evenimente biblice.
În cartea Facerea a Vechiului Testament stă scris: „şi porumbelul s-a întors la Noe spre seară având în cioc o ramură verde de măslin. Atunci a cunoscut Noe că apele se scurseseră de pe faţa pământului“.
Tot din Vechiul Testament aflăm că „măslinul este o plantă de valoare, ale cărei fructe sunt carne, iar frunzele sunt leacuri“.

Dar Maslinul, acest copac cu trunchiul stramb, care rezista la uscaciune, pastrandu-si frunzele verzi, ca si Cedrul, pare sa-i fi cedat acestuia din urma - cu care este asemanat Hristos - inteaga glorie, multumindu-se sa fie de folos si sa ne invete ascultarea si umilinta, amandoi copacii intregind imaginea Mantuitorului!
 

Se spune că din lemn de măslin a fost cioplită crucea pe care a fost răstignit Domnul Iisus pe Golgota...

Când veți înălța pe Fiul Omului, atunci veți cunoaște că Eu sunt și că de la Mine însumi nu fac nimic, ci, precum M-a învățat Tatăl, așa vorbesc. Și Cel Care M-a trimis este cu Mine; nu M-a lăsat singur, fiindcă Eu fac pururea cele plăcute Lui. 
EVANGHELIA ZILEI

Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: 
Eu Mă duc și Mă veți căuta și veți muri în păcatul vostru. Unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni
Deci ziceau iudeii: Nu cumva Își va ridica singur viața? Că zice: Unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni. Și El le zicea: 
Voi sunteți din cele de jos; Eu sunt din cele de sus. Voi sunteți din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta. V-am spus, deci, că veți muri în păcatele voastre. Căci, dacă nu credeți că Eu sunt, veți muri în păcatele voastre. Deci, Îi ziceau ei: Cine ești Tu? Și le-a zis lor Iisus: Ceea ce v-am spus de la început. Multe am de spus despre voi și de judecat. Dar Cel Care M-a trimis pe Mine adevărat este și cele ce am auzit de la El, Eu acestea le grăiesc în lume. Și ei n-au înțeles că le vorbea despre Tatăl. Deci, le-a zis Iisus: Când veți înălța pe Fiul Omului, atunci veți cunoaște că Eu sunt și că de la Mine însumi nu fac nimic, ci, precum M-a învățat Tatăl, așa vorbesc. Și Cel Care M-a trimis este cu Mine; nu M-a lăsat singur, fiindcă Eu fac pururea cele plăcute Lui. Spunând El acestea, mulți au crezut în El.”
Ioan 8, 21 - 30

miercuri, 22 mai 2019

De ce căutați să Mă ucideți?

Fragmentul evanghelic care se citeste astazi in biserica face parte din capitolul 7 al Evangheliei dupa Ioan.
Capitolele 7 si 8 au, din punct de vedere literar, o unitate, capitolul 7 fiind chiar diferit de  capitolele precedente. 


Iisus se urcă incognito la Ierusalim, la Sărbătoarea Corturilor  si prezenţa Lui acolo creaza o oarecare neliniste. 
Au loc asadar controverse şi dispute între El şi fruntaşii iudeilor, evanghelistul reusind sa ne faca sa simtim cresterea tensiunii intre Mantuitor si acestia.
De ce căutați să Mă ucideți? Și mulțimea a răspuns: Ai demon. Cine caută să Te ucidă? Iisus a răspuns și le-a zis: Un lucru am făcut și toți vă mirați. 
Stim deja ca i se reproseaza vindecarile facute in ziua de sambata.

La înjumătățirea praznicului, Iisus S-a suit în templu și învăța. Și iudeii se mirau, zicând: Cum știe Acesta carte, fără să fi învățat? Deci, le-a răspuns Iisus și a zis: Învățătura Mea nu este a Mea, ci a Celui Care M-a trimis. Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va cunoaște despre învățătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi. Cel care vorbește de la sine își caută slava sa, dar cel care caută slava celui ce l-a trimis pe el, acela este adevărat și nedreptate nu este în el. Oare nu Moise v-a dat Legea? Și nimeni dintre voi nu ține Legea. De ce căutați să Mă ucideți? Și mulțimea a răspuns: Ai demon. Cine caută să Te ucidă? Iisus a răspuns și le-a zis: Un lucru am făcut și toți vă mirați. De aceea Moise v-a dat tăierea împrejur, nu că este de la Moise, ci de la părinți, și sâmbăta tăiați împrejur pe om. Dacă omul primește tăierea-împrejur sâmbăta, ca să nu se strice Legea lui Moise, vă mâniați pe Mine că am făcut sâmbăta un om întreg sănătos? Nu judecați după înfățișare, ci judecați judecată dreaptă. 
Deci, ziceau unii dintre ierusalimiteni: Nu este, oare, Acesta Cel pe care-L caută să-L ucidă? Și iată că vorbește pe față și ei nu-I zic nimic. Nu cumva căpeteniile au cunoscut cu adevărat că Acesta e Hristos? Dar pe Acesta Îl știm de unde este. Însă Hristos, când va veni, nimeni nu știe de unde este. Deci a strigat Iisus în templu, învățând și zicând: Și pe Mine Mă știți și cunoașteți de unde sunt; și Eu n-am venit de la Mine, dar adevărat este Cel ce M-a trimis pe Mine și pe Care voi nu-L știți. Eu Îl știu pe El, căci de la El sunt și El M-a trimis pe Mine. Deci, căutau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâna pe El, pentru că nu venise încă ceasul Lui.”
Ioan 7, 14 - 30

marți, 21 mai 2019

PASTORUL CEL BUN

Astazi ne oprim la capitolul 10 din Evanghelia dupa Ioan, in care ne este prezentata parabola Păstorului celui bun. Cuvintele Mantuitorului trebuie intelese tinand cont de  profetia lui Iezechiel care, in cap. 34, vorbeste despre păstorii lui Israel, invinuiti ca nu poartă grijă de oi. 
"Fiul omului, prooroceşte împotriva păstorilor lui Israel, prooroceşte şi le spune: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Vai de păstorii lui Israel, care s-au păstorit pe ei înşişi! Păstorii nu trebuia ei oare să păstorească turma?" (Iezechiel 34, 2)
Prorocia lui Iezechiel este implinită si chiar depăşită, caci Iisus Hristos, care se declara Păstorul cel bun, nu numai că poartă grija oilor Sale, ci isi pune chiar viaţa Sa pentru ele: „Eu sunt Păstorul cel Bun… şi viaţa Mea o pun pentru oile Mele” (In. 10, 14-15). 

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la El: Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sare pe alături, acela este fur și tâlhar. Iar cel ce intră pe ușă este păstorul oilor. Acestuia portarul îi deschide și oile ascultă de glasul lui, și oile sale le cheamă pe nume și le mână afară. Și când le scoate afară pe toate ale sale, merge înaintea lor, și oile merg după el, căci cunosc glasul lui. Iar după un străin ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor. Această pildă le-a spus-o Iisus, dar ei n-au înțeles ce înseamnă cuvintele Lui. A zis deci iarăși Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt ușa oilor. Toți câți au venit mai înainte de Mine sunt furi și tâlhari, iar oile nu i-au ascultat. Eu sunt ușa: De va intra cineva prin Mine, se va mântui; și va intra și va ieși și pășune va afla.
(...)
Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele (oi) şi ale Mele Mă cunosc pe Mine.
Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl. Şi sufletul Îmi pun pentru oi.

(...)
Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor.

Ioan cap 10

duminică, 19 mai 2019

MINUNEA VINDECARII PARALITICULUI DIN VITEZDA

In aceasta a 4-a Duminica după Paști  se evoca o minune a Mantuitorului care se gaseste numai in Evanghelia dupa Ioan, cap. 5

Vitezda este un cuvânt aramaic care înseamnă „casa îndurării”.  Acolo se afla un bazin caruia i se mai zicea si 

Scăldătoarea Oilor, deoarece se afla în apropiere de Poarta Oilor, unde se ţinea un important târg de oi pentru jertfele de la templu.

În acest loc Mântuitorul Hristos va săvârşit minunea vindecării paraliticului de la Vitezda 
(Ioan 5, 1-8). 
Pasajul dedicat acestei minuni este deosebit prin multele lui subtilitati si mesaje care au trecut timpurile pana la noi!

Asadar langa Scaldatoarea Oilor,  "orbi, șchiopi si uscați", asteptau sansa vindecarii, ca la o intrecere, "căci un înger al Domnului se cobora din când în când în scăldătoare și tulbura apa, și cine intra întâi după tulburarea apei, se făcea sănătos de orice boală era cuprins, dar pentru asta trebuia sa fii atent si iute!

Domnul vine la Templu si îl vede pe acest neputincios, despre care stia precis că e bolnav de multă vreme, și decide sa-l vindece, nu inainte insa de a-i pune o intrebare directa ( in spatele careia este o invitatie clara la decizie personala, la trezirea vointei, a dorintei de a se vindeca spre a iesi din starea de adormire trupeasca dar si sufleteasca indusa de boala): Voiesti să te faci sănătos?”

Paraliticul insa pare sa rateze intalnirea cruciala a vietii sale, raspunzand dupa modelul adamic: 
Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare!
 
Cu alte cuvinte el ar fi vrut sa se vindece dar nu avea noroc caci nimeni nu-l ajuta! 
El nu reuseste sa-si vada propria sa lipsa de vointa, scuzandu-si soarta prin lipsa de sansa de a avea ajutoare! 
Este o situatie in care putem sa ne regasim si noi ori de cate ori nu suntem capabili sa ne asumam vina personala, gasind scuze si acuzand pe altii pentru esecul propriu.

Omul nu era deci doar paralitic cu trupul ci si cu sufletul! Paralizia sufletului implica tocmai o vesnica dorinta ca altii sa fie buni cu noi, in timp ce noi ne complacem in pasivitate! 
Iisus il vindeca  pe loc doar cu cuvantul, facand apel si la sufletul lui, obligandu-l sa asume si sa participe! 
Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă! ii spune!

Mai este aici un mesaj pe care nu trebuie sa-l ratam, acela de a intelege ca nu suntem in fond niciodata singuri! 
Hristos ne insoteste. Trebuie doar sa credem!

Omul acesta era poate fara vointa insa avea ceva pretios: rabdareaEl astepta acolo de atata amar de ani. Poate ca in alegerea lui de catre Mantuitorul Hristos acesta calitate a contat mult!

Vindecarea acestui paralitic lipsit de vlaga devine una speciala, caci ea ii era dedicata lui in exclusivitate , lui si constiintei lui! Scufundarea in apa tulbure a scaldatorii era ceva fara adresa, la voia intamplarii! 
Tamaduirea este o impreuna-lucrare intre om si Dumnezeu, intre interventia Lui directa si vointa omului! 
Este insusi pretul libertatii date de Dumnezeu!

Paraliticul insa, odata vindecat, rateaza... inca o data! 
El nu pare interesat sa-si cunoasca vindecatorul si nici sa-i multumeasca, ba, mai mult, acuzat de iudei ca-si poarta patul in zi de sambata, se scuza tot in stilul protoparintilor: 
Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: "Ia-ți patul tău și umblă"! 

Omul vindecat nu stia cine era Cel care se milostivise de el. (dealtfel Mantuitorul se si retrasese); nu pare sa fie nici in mare admiratie, nici in extaz si nici curios sa-L cunoasca pe vindecator! Aceeasi pasivitate pare sa-l locuiasca.

Dar Iisus l-a aflat în Templu și i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos, adaugandDe acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău. 
Cu alte cuvinte motivul infirmitatii era pacatul!

Intelegem din cuvintele evanghelistului ca paraliticul a aflat cine era cel caruia ii datora vindecarea si ca, sfidand orice posibila pedeapsa, omul a plecat și a spus iudeilor că Iisus este Cel Care l-a făcut sănătos!

Poate va intrebati, ca si mine:
De ce o singura minune la Vitezda, cand Iisus putea sa-i vindece pe toti nefericitii aflati acolo?
Si de ce l-a ales tocmai pe paraliticul acesta

Teodor de Mopsuestia, in Comentariu la Ioan, ne spune: 

"Chiar dacă mulţi zăceau acolo bolnavi, El nu-i vindecă pe toţi. Ci, pentru a arăta puterea Sa, a ales unul care era lovit de o foarte gravă infirmitate şi care deja nu mai avea speranţa că se va mai face sănătos".( traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton) 

Cat despre alegerea facuta de Mantuitorul Hristos, Sfântul Ioan Hrisostom, in Omilii la Ioan, ne spune:

"Perseverenţa slăbănogului era uimitoare. Era bolnav de 38 de ani şi în fiecare an, spera să fie eliberat de suferinţa lui. Zăcea acolo aşteptând, niciodată abandonând
Dacă nu ar fi perseverat atât de mult, nu cumva planurile sale de viitor, lăsând la o parte trecutul, ar fi fost de ajuns ca să-l descurajeze să stea în acel loc? 
Observaţi cât de atenţi trebuie sa fi fost ceilalţi bolnavi de acolo, pentru că niciunul nu stia când se vor tulbura apele . Șchiopul şi paraliticul ar fi putut să observe aceasta, dar cum ar fi putut-o face un orb? Poate ar fi înţeles-o din zgomotul care s-ar fi stârnit. 
Deci să fim ruşinaţi, iubiţilor, să fim ruşinaţi şi să plângem pentru lenea noastră mare. Acel om a aşteptat 38 de ani fără a obţine ceea ce a dorit şi totuși, nu a dat înapoi. 
Şi a eșuat, nu din neglijența sa, ci pentru că a suferit prigonire şi suferinţă de la ceilalţi. Şi totuşi, nu s-a dat bătut
Noi însă stăruim în rugăciune pentru zece zile sau mai mult şi, dacă nu obţinem ce dorim, suntem prea leneşi după aceea să ne mai rugăm cu aceeaşi energie. 
Şi totuşi, noi ii asteptam pururea pe semenii noştri, luptându-ne şi îndurând primejdii, săvârşind muncă de slugă, totul pentru şansa ca în final aşteptarea noastră să se împlinească. 
Dar când este vorba despre Stăpânul nostru, de la care suntem siguri că vom obţine o răsplată mai mare decât osteneala noastră... nu avem atâta răbdare de a-L aştepta
Căci, chiar dacă nu primim nimic de la El, nu însuşi faptul că avem puterea să vorbim cu El în continuu este cauza a zeci de mii de binecuvântări?
( 36.1-2, traducere pentru Doxologia.ro)
Domnul sa ne dea si noua rabdare si puterea de a-L marturisi!
Amin

În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor era o scăldătoare, care se numea pe evreiește Vitezda, având cinci pridvoare. 
În acestea zăcea mulțime de bolnavi: orbi, șchiopi, uscați, așteptând mișcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora din când în când în scăldătoare și tulbura apa, și cine intra întâi după tulburarea apei, se făcea sănătos de orice boală era cuprins. 
Și era acolo un om care era bolnav de treizeci și opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând și știind că este așa încă de multă vreme, i-a zis: 
- Voiești să te faci sănătos? 
Bolnavul I-a răspuns: 
Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. 
Iisus i-a zis: 
Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă! 
Și îndată omul s-a făcut sănătos, și-a luat patul și umbla. 
Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: 
"Este zi de sâmbătă și nu este îngăduit să-ți iei patul". 
El le-a răspuns: 
Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: "Ia-ți patul tău și umblă". 
Ei l-au întrebat: Cine este omul care ți-a zis: Ia-ți patul tău și umblă? Iar cel vindecat nu știa cine este, căci Iisus Se dăduse la o parte din mulțimea care era în acel loc. 
După aceasta, Iisus l-a aflat în templu și i-a zis: 
Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău. Atunci, omul a plecat și a spus iudeilor că Iisus este Cel Care l-a făcut sănătos. 
Ioan 5, 1-15

sâmbătă, 18 mai 2019

Să vă iubiți unul pe altul

Evanghelia zilei de astazi ne introduce in admosfera Cinei celei de Taina, admosfera plina de emotie, cu mesaje spuse si intelese pe jumatate, cand Mantuitorul, stiind ce avea sa se intample, le da ultimile sfaturi si indemnuri apostolilor Sai, prevenindu-i, pe cat era cu putinta, pentru cele ce aveau sa vina. "Acestea vi le-am spus ca să nu vă poticniți în credința voastră." (In 16, 1)
"Pe cat era cu putinta" pentru ca... multe aveau sa fie intelese pe parcurs! 

Iisus, spre a-i intari, a-i face puternici pe apostolii Sai, reintareste  porunca iubirii - arma  in fata urii ce avea sa se abata asupra lor ca efect al urii ce o nutreau fata de El! 

"Să vă iubiți unul pe altul"! le spune si "Aduceți-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi." 

Cine  Il are ca reper pe Mantuitorul Hristos relativizeaza orice nemultumire in lumea asta caci ce dureri, ce nefericiri, ce
ofense ale noastre pot intrece durerea, nefericirea si ofensele indurate de El, Cel fara de pacat si "urat pe nedrept"?

M-am trezit in dimineata aceasta cu gandul la "biciul iubirii", despre care vorbea Sfantul Isaac Sirul - gandind la pedeapsa cu care Domnul ne va pedepsi la Judecata de Apoi! 


“Iar eu zic ca cei chinuiti in gheena vor fi biciuiti de biciul iubirii. Adica cei ce simt ca au gresit fata de dragoste sufera acolo un chin mai mare decat orice chin. Caci tristetea intiparita in inima de pacatul fata de iubire e mai ascutita decat orice chin din lume. E nebunie sa socoteasca cineva ca pacatosii se lipsesc in gheena de dragostea lui Dumnezeu. Dragostea este odrasla cunostintei adevarului, care, dupa marturisirea de obste, s-a dat tuturor. Dar dragostea lucreaza prin puterea ei in doua feluri: pe pacatosi ii chinuieste, iar pe cei ce au facut cele cuvenite ii veseleste. Si aceasta este, dupa judecata mea, parerea de rau sau chinul din gheena. 
Dragostea imbata insa sufletele celor de sus cu desfatarea ei”.

Zis-a Domnul către ucenicii Săi
Aceasta vă poruncesc: 
Să vă iubiți unul pe altul. Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că M-a urât pe Mine mai înainte de voi. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar, pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăște. Aduceți-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi. 
Iar toate acestea le vor face vouă din pricina numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel Care M-a trimis. Dacă n-aș fi venit și nu le-aș fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovățire pentru păcatul lor. Cel ce Mă urăște pe Mine urăște și pe Tatăl Meu. Dacă nu aș fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut, păcat nu ar avea; dar acum M-au și văzut și M-au urât, și pe Mine, și pe Tatăl Meu. Dar aceasta s-a făcut ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: «M-au urât pe nedrept». Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. Și voi mărturisiți, pentru că de la început sunteți cu Mine. Acestea vi le-am spus ca să nu vă poticniți în credința voastră. Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când oricine vă va ucide pe voi va crede că aduce slujire lui Dumnezeu.”  Ioan 15, 17-27; 16, 1-2

vineri, 17 mai 2019

MARTURIA MANTUITORULUI PRIVIND TAINA SFINTEI EUHARISTII

De cateva zile se citeste din Capitolul 6 al Evangheliei dupa Ioan. Desi am mai incercat sa precizez, poate nu ar fi lipsit de interes sa reamintesc contextul in care Mantuitorul vorbeste El insusi despre Sfanta euharistie! Acest capitol are o intreaga teologie in el!
Este necesar, cred, să ne reamin­tim  contextul în care are loc aceasta marturie.

Inceputul capitolului  relatează minunea înmulţirii celor cinci pâini şi a celor doi peşti, prin care au fost hrăniţi peste zece mii de oameni (ni se spune ca erau cinci mii de bărbaţi impreuna cu fa­miliile lor!). Ca urmare a acestui miracol, mulţimea isi dorea sa-L puna rege pe Hristos , dar El Se retrage la munte. Cand revine, împreună cu ucenicii Săi, în Ca­per­naum, mulţimea vine după El . 
Iisus ii dojeneste cumva, spunandu-le că nu Il cautau pentru că ar fi crezut in El, ci  pentru painea mancata - „pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat (Ioan 6, 26). 
Apoi, le mai spune : Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pe­cet­luit Dumnezeu-Tatăl(Ioan 6, 27). 

Devine tot mai clar ca Mân­tui­to­rul pomeneste aici despre Taina Eu­ha­ris­tiei camâncarea ce ră­mâ­ne spre viaţa veşnică, atragand atentia ca aceasta se deosebeşte de mancarea cea lumeasca, care se consuma oricând. 
Taina Euharistiei de­vine astfel lucrarea lui Hris­tos.

Mul­ţi­mile însă sunt tot mai confuze si chiar ne­mul­ţu­mi­te!
Asteptasera o noapte intreaga pentru a-L intalni pe Iisus, sperand ca vor primi din nou pâine, fără a mai fi nevoite să muncească, şi se simt de­za­mă­gi­te, motiv pentru care, cu insolenta, pomenesc despre mana care cadea din cer, cu care s-a hranit poporul lui Israel timp de patruzeci de ani cât a rătăcit  în pustie, înainte de a intra în Tara Promisa. 
Iisus insa le aminteşte imediat că nu Moise a fost Cel care le-a oferit mana cereas­că, ci Tatăl Său, Cel ce le va da şi acum paine, dar de data asta Pâi­nea cea adevărată

Asadar Tatăl este Cel care ne dă Pâinea cea adevărată! 

Mântuitorul le vorbeşte iudeilor despre nemurire ca promisiune pentru cel care se împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele Său.  El spune ca cei care nu se împărtăşesc nu vor avea „viaţă“ în sufletul lor. Caci viaţa noas­tră nu se reduce la această existenţă , care constă în a respira , a manca sau a ne inmulti, ci înseamnă cu mult mai mult. De aceea, Iisus spune mulţimilor: 
Pă­rinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit! Pâinea Care Se coboară din cer este aceea din Care, dacă mă­nân­că cineva, nu moare. Eu sunt Pâinea cea vie Care S-a po­go­rât din cer. Cine mănâncă din Pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este Trupul Meu (Ioan 6, 49-51). 

Cu alte cuvinte,  poporul iudeu a mâncat mană în pustie, dar acest fapt nu l-a făcut să si intre în Împărăţia cerurilor, sa devina nemuritor, caci aceea era hrana trupeasca chiar daca era data de Tatal Ceresc! 
Orice hra­nă trupească este pentru noi doar o amânare a morţii, nu este o naştere spre viaţa veşnică!
Euharistia - Sfanta Impartasanie - este acea hrana spirituala care ne învie sufletul, ne pre­gă­teşte pentru veşnicia alături de Dumnezeu, aduce pace, har şi bucurie in inimile noastre. 
De aceea, cel ce mănâncă aşa cum se cuvine Trupul şi Sângele Dom­nului va fi veşnic viu!

Iudeii insa nu au înţeles me­sajul Domnului şi s-au revoltat. Simtindu-le nemultumirea, El a mai adaugat câteva cuvinte ca sa le explice ce însemna această îm­păr­tăşire cu Trupul şi Sângele Său: 
Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Căci trupul Meu este adevărată mâncare, iar sân­gele Meu, adevărată bău­tu­ră. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în­tru Mine şi Eu întru el. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru Tatăl şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine. Aceasta este Pâinea Care S-a pogorât din cer, nu precum au mâncat părinţii voştri mana şi au murit. Cel ce mă­nân­că această Pâine va trăi în veac“ (Ioan 6, 53-58). 

Azi noi intelegem si stim ca impartasirea cu Trupul si Sangele Mantuitorului, Taina Euharistiei, ne uneşte cu Hristos într-un mod special, existenţial. 
La vremea aceea insa, efectul imediat al acestor cuvinte a fost acela ca majoritatea iudeilor care Îl urmau de ceva vreme 
s-au îndepărtat de  El şi nu au mai dorit să Îl asculte. 
Cuvintele Sale li se păreau  ciudate, aberante,  poate chiar de-a dreptul gretoase. 
Doar cei 12 Apostoli şi femeile fidele, care L-au insotit chiar şi la răs­tig­nirea Sa, I-au mai ramas alături
Aşadar, deşi che­ma­rea a fost adresată multora, cei ramasi au fost... pu­ţini. Vorba aceea : Multi chemati, putini alesi!

Petru şi ceilalti apostoli nu s-au dezis de Hristos, chiar dacă nici ei nu au înţeles mare lucru din ce dorea El să spună.  Aşteptau doar clipa potrivită pentru a intelege. 

Nu stiau  ca momentul acela nu era departe caci, cu ocazia Pastelui urmator, mielul iudaic avea să devină un simplu simbol, în timp ce Taina Euharistiei avea sa fie să­vârşită pentru prima dată de Însuşi Hristos!

„Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră într-Însul: Eu sunt Pâinea vieții. Părinții voștri au mâncat mană în pustie și au murit. Pâinea care Se coboară din cer este aceasta din Care, dacă mănâncă cineva, nu moare. Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer. Cine mănâncă din Pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viața lumii este trupul Meu. Deci, iudeii se certau între ei, zicând: Cum poate Acesta să ne dea trupul Său ca să-l mâncăm? Și le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veți mânca Trupul Fiului Omului și nu veți bea Sângele Lui, nu veți avea viață în voi. Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.” Ioan 6, 48 - 54