MOARTEA FERICITA ESTE CU HRISTOS

... "Cât despre mine, deocamdată cunosc trei feluri de «moarte». Care sunt acestea? 

• Mai întâi, scris este că viețuim pentru Dumnezeu, noi care am murit păcatului (Romani 6, 8). Aceasta e moartea cea fericită, prin care murim păcatului. De această moarte a murit Însuși Domnul meu: Căci ce a murit păcatului a murit o dată pentru totdeauna (Romani 6, 10). 
• Dar mai cunosc și o altfel de moarte, aceea prin care murim față de Dumnezeu, așa cum stă scris: Sufletul care a greșit va muri (Iezechiel 18, 4). 
• În sfârșit, mai cunosc și o a treia moarte, potrivit căreia socotim de obicei că cei care au părăsit trupul au murit, așa cum se spune în cartea Facerii: Zilele vieții lui Adam au fost nouă sute treizeci de ani și apoi a murit (Facerea 5, 5).” 

Origen, Convorbirile cu Heraclide, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 8, p. 342

În vremea aceea, fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, și șezând la masă, a venit o femeie având un alabastru cu mir de nard curat, de mare preț, și, spărgând vasul, a vărsat mirul pe capul lui Iisus. Dar erau unii mâhniți între ei, zicând: Pentru ce s-a făcut această risipă de mir? Căci putea să se vândă acest mir cu peste trei sute de dinari și să se dea săracilor. Și cârteau împotriva ei. Dar Iisus a zis: Lăsați-o! De ce îi faceți supărare? Lucru bun a făcut ea cu Mine. Că pe săraci totdeauna îi aveți cu voi și oricând voiți puteți să le faceți bine, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna. Ea a făcut ceea ce avea de făcut: 

mai dinainte a uns trupul Meu spre înmormântare. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată lumea, se va spune și ce a făcut aceasta, spre pomenirea ei.” MARCU 14, 3 - 9 

MEREU CU ATENTIE !

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar despre ziua aceea și despre ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luați aminte, privegheați și vă rugați, că nu știți când va fi ziua aceea. Este ca un om care a plecat în altă țară și, lăsându-și casa, a dat puterea în mâna slugilor, dând fiecăruia lucrul lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze. Privegheați, dar, că nu știți când va veni stăpânul casei: seara, sau la miezul nopții, sau la cântatul cocoșilor, sau dimineața; ca nu cumva, venind fără de veste, să vă afle pe voi dormind. Iar ceea ce vă zic vouă, zic tuturor: Privegheați! 
Și după două zile erau Paștile și Azimele. Și arhiereii și cărturarii căutau cum să-L prindă cu vicleșug, ca să-L omoare. Dar ziceau: Nu la sărbătoare, ca să nu fie tulburare în popor.” MARCU 13, 31 - 37; 14, 1 -2

VREMEA TRIODULUI

Din Duminica Vameşului şi a Fariseului, în Biserica Ortodoxă incepe timpul liturgic al Triodului, o perioadă de trei saptamani, inainte de intrarea in Postul Mare,  Postul Sfintelor Paști, de şase săptămâni, şi săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului.

„Prima duminică a Triodului este treapta de bază a urcuşului duhovnicesc spre Înviere prin rugăciunea smerită”, un timp de rugăciune mai intensă, de ascultare mai atentă a Sfintei Scripturi, o perioadă de pocăinţă şi de spovedanie, de împărtăşire euharistică mai deasă şi de milostenie mai multă arătată celor aflaţi în nevoi. 

Înainte de inceputul Postului Mare, Biserica a rânduit patru duminici pregătitoare, care ne ajuta  sa ne reamintim ca pentru înnoirea vieţii noastre sufleteşti  sunt esenţiale patru lucrări mari : rugăciunea smerită, pocăinţa sinceră, milostenia şi înfrânarea (postirea)”.

Vorbind despre rugaciune, trebuie fixat bine in mintea noastra ca nu orice rugăciune este primită de Dumnezeu, „ci numai rugăciunea smerită, făcută întru umilinţă - caci  «Oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa» (Luca 18, 14). 

Cu alte cuvinte, rugăciunea primita este aceea rugăciunea făcută cu smerenie, recunoscându-ne propriile limite, neputintele şi greşelile. 
Ce ne împiedică să ne apropiem de Dumnezeu este tocmai rugăciunea făcută cu mândrie, cu laudă de sine şi supra-apreciere”
 
Prima treapta de urcare spre Domnul este smerenia!
Sa cultivăm in noi asadar smerenia vameşului, dezvaluita noua de rugaciunea acestuia!

In Prima saptamana a Triodului se citesc texte legate de semnele venirii lui Dumnezeu. 

Cuvintele rostite de Hristos sunt adevarate lumini aprinse în întunericul acestei lumi. 
Cuvintele oamenilor, oricat de intelepti ar fi, ajung sa fie contrazise de altii , disparand in timpul ce trece. Chiar şi o adiere neînsemnată e în stare să le stingă. "Dar nici pe pământ, nici în cosmos, nu se află vreo furtună care ar putea stinge lumina lui Hristos. De aceea, numai El a putut spune ceea ce, niciodată, nimeni altul dintre muritori nu a îndrăznit să spună: „Cerul şi pământul vor trece dar cuvintele mele nu vor trece”!" (Sf. Nicolae Velimirovici)

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: În acele zile, după necazul acela, soarele se va întuneca și luna nu-și va mai da lumina ei. Și stelele vor cădea din cer și puterile care sunt în ceruri se vor clătina. Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu putere multă și cu slavă. 
Și atunci El va trimite pe îngerii Săi și va aduna pe aleșii Săi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului. 
Învățați de la smochin pilda aceasta: Când mlădița lui se face fragedă și înfrunzește, cunoașteți că vara este aproape. Tot așa și voi, când veți vedea împlinindu-se aceste lucruri, să știți că El este aproape, lângă uși. Adevărat grăiesc vouă, că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.”  Marcu 13, 24-31

PRIVESTE-MA CUM MA ROG CA SA STII CINE SUNT

Pilda vamesului si a fariseului vine sa puna o oglinda in fata noastra spre a ne vedea masura duhovniceasca!

Exemplul dat de Mantuitorul are darul de a ne invata ca rugaciunea este o taina in care se pune umilinta si in care multumirea de sine nu are loc. Nimeni nu este indreptatit a se socoti superior, nimeni nu are dreptul sa judece pe nimeni, mandria si desconsiderarea aproapelui putand sa stearga orice alte fapte bune din catastiv!

Rugaciunea facuta cu ravna, smerenie si cu asumarea pacatului... rascumpara sufletele pierdute! 

Zis-a Domnul pilda aceasta: Doi oameni s-au suit la templu ca să se roage: unul era fariseu și celălalt vameș. Fariseul, stând drept, așa se ruga în sine: Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, preadesfrânați, sau ca și acest vameș. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câștig. Iar vameșul, departe stând, nu voia nici ochii să-și ridice către cer, ci-și bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa ­decât acela. Fiindcă oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța. LUCA 18, 10 - 14

VIITORUL - CAUZA TRECUTULUI

Viitorul este o necunoscuta care ne face nelinistiti!

Oamenii au o curiozitate nestapanita dorind sa stie dinainte ce va fi cu ei si cu lumea.

"Cine stie multe moare repede" spune un proverb romanesc. Inteleptii care l-au compus nu au vrut sa spuna ca ar trebui  sa fii nestiutor ca sa traiesti mult , ci mai curand au facut-o gandind la zbuciumul pe care il produce cunoasterea unor adevaruri.
Practic este chinuitor sa stii ca lumea te uraste,  te tradeaza, sau ca te minte, dupa cum este devastator sa stii dinainte suferintele prin care vei trece! 

In cultura crestina nu este permisa cunoasterea viitorului.
De ce oare?
Poate pentru ca el, viitorul, este ceva ce depinde de alegerile noastre spontane, de judecati instinctive, cu alte cuvinte, de libertatea cu care Dumnezeu ne-a inzestrat, chiar daca aceasta libertate poate inseamna inclusiv departarea de EL!
 
Si totusi... horoscopul zilei este mai citit decat Evanghelia zilei! 

Eu am cochetat o vreme cu astrologia, nu ca si cunoastere a viitorului ci ca studiu al hartilor astrale ale unor personalitati ale lumii disparute de mult.
In orice horoscop profesionist exista binele si raul in doze egale - ceea ce intareste ideea liberei alegeri. 
Decizia iti apartine si ea se manifesta potrivit puterilor tale de analiza . Exista deci mereu o sansa de a te salva din situatii aparent dezastruase! 

Apoi, la ce sa cunosti viitorul de vreme ce el are ceva special , fiind cauza a trecutului si nu invers! Da, da... Nu e nici o eroare in acest enunt!

Stiu ca in gandirea occidentala dominată de umanism, omul isi cladeste viitorul prin puterile sale.

In gandirea crestina insa lucrurile stau altfel. 

Viitorul nu depinde de trecut si nu este rezultat al trecutului. Cele ce vor fi dau fiinta trecutului!

Poate sa para absurd caci asta este ca si cum ai calatori în sensul invers acelor ceasornicului - deci dinspre viitor spre trecut!

Oricat ar parea de ciudat, iata ca  studiile recente ale fizicii cuantice (https://www.descopera.ro/dnews/14465272-cum-poate-viitorul-sa-influenteze-trecutul-un-experiment-fascinant) au descoperit cu uimire ceea ce Sfantul Maxim Marturisitorul spunea inca la inceputul anilor 600 - cum ca 

viitorul este cauza, iar nu efectul trecutului. 

Desigur teoria crestina se bazeaza pe faptul ca motivul creerii lumii este Hristos Cel eshatologic, unire a creatului cu necreatul in veacul ce va sa fie. 

http://ziarullumina.ro/cum-va-fi-sfarsitul-lumii-67284.html)

După Sf. Maxim, "Biserica trăieşte acest fapt în Sf. Euharistie, în care ceea ce „va să fie“ devine realitatea în care viitorul devine cauză a trecutului." 

In Sf. Euharistie calatorim in timp in sens invers - dinspre viitor inspre prezent si trecut. Astfel, Biserica  nu este ceea ce este in prezent, ci ceea ce va fi la sfarsitul veacurilor!

PS: Link -urile pe care le-am atasat merita sa fie citite!

„În vremea aceea, ieșind din templu Iisus, unul dintre ucenicii Săi I-a zis: Învățătorule, privește ce fel de pietre și ce clădiri! Dar Iisus a zis: Vezi aceste mari clădiri? Nu va rămâne piatră pe piatră care să nu se risipească. Și șezând pe Muntele Măslinilor, în fața templului, Îl întrebau, de o parte, Petru, Iacov, Ioan și cu Andrei: Spune-ne nouă, când vor fi acestea? Și care va fi semnul când va fi să se împlinească toate acestea? 

Iar Iisus a început să le spună: Vedeți să nu vă înșele cineva. Căci mulți vor veni în numele Meu, zicând că sunt Eu, și vor amăgi pe mulți. Iar când veți auzi de războaie și de zvonuri de războaie, să nu vă tulburați, căci trebuie să fie, dar încă nu va fi sfârșitul. Și se va ridica neam peste neam și împărăție peste împărăție, vor fi cutremure pe alocuri și foamete și tulburări vor fi. Iar acestea sunt începutul durerilor.”

DEZVOLTAREA PERSONALA SI DUMNEZEU

Dezvoltarea personala  este azi un subiect foarte abordat, cu antrenori, cursuri, carti si lozinci motivationale!

"Există mai multe subdomenii ale psihologiei, iar unul dintre ele este si coaching-ul.
În 1550, cuvântul englezesc coach  însemna „transport cu un vehicul mare”, ulterior cuvântul și-a schimbat înțelesul, astăzi având semnificația principală de „antrenor” în diverse domenii de viață mai puțin specifice (antrenor de sănătate, antrenor de succes) sau în domenii foarte specifice: antrenor de scris creativ sau antrenor pentru învățarea limbilor străine.

Potrivit lui Linder-Pelz și Hall (2008), coaching-ul îmbină elemente de performanță și dezvoltare. Spre deosebire de psihoterapie, care se ocupă cu ameliorarea disfuncției, coaching-ul stimulează creșterea personală și profesională, adresându-se populației non-clinice.

Cuvintele-cheie care definesc coaching-ul sunt: rezolvare de probleme, adaptare, optimizare, dezvoltare personală, perfor­man­ță, acțiune, scop, obiective, provocare, ghidare și suport."

Dar viata nu se invata nici din carti, nici din filme, nici afisand pe pereti fraze incurajatoare! Omului degeaba ii spui daca nu simte, nu traieste el, pe propria-i piele o anume experienta!

Traiesti efectiv cand te zbati, cand plangi, cand suferi, cand nu-ti mai este bine, cand iesi din confort! Raspunsul in fata vietii traite vine instinctiv.
Si, ca sa reactionezi bine trebuie sa te chinui sa scapi de relele din tine, sa cauti sa te departezi de vicii si sa te lupti cu dependentele daunatoare, lipite de tine in ani de nepasare! 
Sa te dezvolti pe tine inseamna sa nu mai fii un spectator, teoretician al trairii,  ci un luptator !

Parasind domeniul laic al coaching-ului revin la cei care Il iubesc pe Dumnezeu... 

A intelege nu e greu - pentru cei cu un grad normal de inteligenta - dar de la a intelege la a simti... e o cale lunga, cam de... o buna dezvoltare spirituala! Caci ca sa ai puterea de a trai luptand,  simtind, fara anestezice si analgezice, e nevoie si de Dumnezeu!

Chiar daca toate cele pe care le faci tu in viata ta, ca un ins "bine dezvoltat personal", sunt lucruri bune, laudabile chiar, oricat de mult te-ai stradui,  nu vei reusi singur ca ele sa fie pure! Si asta poate fi destabilizator.

Il iubesti pe Dumnezeu si totusi nu reusesti sa traiesti iubirea asta in chip desavarsit caci doar de la Domnul vine iubirea cea neschimbătoare și cereasca! 

Cand ne rugam, dupa puterile noastre, mintea fuge aiurea și ganduri dezlanate vin cu duimul; Dumnezeu insa vine si ne da rugaciunea cea adevarata, cea in duh si in adevar! (Ioan, 4, 23).”

Pentru un crestin a medita nu inseamna a-si repeta ca este bun si de neinvins ci a recunoaste cat este de slab, avand insa nadejdea vie ca Domnul ii este alaturi, mereu sprijinitor!

Dezvoltarea personala este un mijloc de a scoate la iveala in subiecti capacitatile incontestabile ale vointei puse in om de creator! 
A vorbi despre cine suntem nu inseamna insa numai a vorbi despre visele noastre, despre piscurile pe care vrem sa le cucerim, ci mai inseamna si a ajunge sa credem in puterea binelui, in dragoste, in comuniune, in puterea dreptății, in izbanda adevărului, toate astea cu rabdarea cea care da timpului eternitate.

Cine ești cu adevărat de unul singur, intr-o lume egoista pusa pe dezvoltare personala? Ai un nume, un cod numeric personal, un chip imortalizat in fotografii stocate pe internet... Dar daca esti pus sa te prezinti in cateva cuvinte vei vedea ca nu prea poti spune mare lucru caci, cine esti tu defapt nu schimba cu nimic lumea atata timp cat nu esti de neinlocuit! Si apoi... fara voia lui Dumnezeu nici nu ai exista! 

Omenirea isi numara pe degete oamenii providentiali ale caror contributii in dezvoltarea lumii nici ei insisi nu si le-au explicat! Desavarsirea nu poate fi atinsa de om decat in clipe de har si doar cu voia si ajutorul lui Dumnezeu!

Esti asa de singur intr-o lume preocupata de sinele sau! 

Nu este viata mai frumoasa daca pe drum te insoteste Dumnezeu? Crezand in El... nu vei fi niciodata singur nici tradat, nici parasit. Totul este sa crezi si sa ai rabdare!

"Zis-a Domnul: Păziți-vă de cărturarii cărora le place să se plimbe în haine lungi și să li se plece lumea în piețe și să stea în băncile dintâi în sinagogi și să stea în capul mesei la ospețe. Ei, care secătuiesc casele văduvelor și de ochii lumii se roagă îndelung, își vor lua mai multă osândă. Și, șezând în preajma cutiei darurilor, Iisus privea cum mulțimea aruncă bani în cutie. Și mulți bogați aruncau mult. Și venind o văduvă săracă, a aruncat doi bani, adică un codrant. Și chemând la Sine pe ucenicii Săi le-a zis: Adevărat grăiesc vouă că această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toți ceilalți. Pentru că toți au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, toată avuția sa.”  Marcu 12, 38-44

EXERCITIUL IUBIRII - FITNESS PENTRU SUFLET

"... să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău şi din toată puterea ta; aceasta este cea dintâi poruncă; iar a doua, asemenea aceasteia, este: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Mai mare decât acestea, nu este altă poruncă."

Porunca iubirii de Dumnezeu este clara.
Dar de ce Mantuitorul a mai spus ca trebuie sa ne iubim aproapele ca pe noi insine, mentionand ca asta este o porunca la fel de importanta ca si cea dintai?

Nu a zis ca trebuie sa iubim lumea intreaga, ci doar pe cel care ne este in preajma! Doar atat si totusi cat este de greu!
Uneori ni se pare ca am putea iubi lumea intreaga, mai putin pe aproapele nostru!
Cum sa iubesti pe cineva pisalog ori agresiv, limitat, dispretuitor ori increzut, cu care nu ai nimic in comun, exceptand vecinatatea, fiind detestabil prin fel si fel de fapte ori atitudini?
In situatia nefericita in care colegul de serviciu, vecinul, soacra, cumnatul... ne sunt antipatici, cum sa facem sa putem implini porunca?

Poruncindu-ne sa ne iubim aproapele acesta detestabil, Dumnezeu ne cere acel imposibil care devine posibil doar prin El!
 
Odata, un antrenor de fitness, dupa ce l-am intrebat la ce aparat ar trebui sa lucrez pentru a-mi tonifia musculatura, potrivit morfologiei mele, mi-a spus:
- Uitati-va bine in sala; incercati toate aparatele si aparatul la care va trebui sa lucrati va fi acela pe care il veti detesta! Acela este aparatul ideal de care are nevoie corpul dumneavoastra!
 
Cred ca asa este si cu iubirea aproapelui: oamenii care ne sunt in preajma, dar pe care nu-i iubim, sunt cei pe care Dumnezeu ni-i trimite, cei de care sufletul nostru are nevoie pentru a se mantui!

Asa cum nimic nu putem face fara ajutorul lui Dumnezeu, nu putem nici iubi. Ca sa implinim porunca iubirii avem nevoie de El, de rugaciuni si de buna noastra credinta!
Iubirea pentru aproapele nostru va veni ca un dar din partea Lui, daca ne straduim, incercand sa-l vedem pe acesta prin ochii Mantuitorului, cautand in el lumina si nu intunericul, cele ce ne unesc si nu cele ce ne depart!
"Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!" nu înseamna ca trebuie sa-i iubesti viciile lui, ci ca trebuie sa-l iubesti  in ciuda viciilor lui. A iubi pe aproapele tău vicios, cunoscand viciile lui si urandu-le, e deja ceva ingeresc!

Greseala noastra este aceea ca iubirea pentru aproapele nostru ne-o imaginam ca pe o placere, in vreme ce aceasta este stradanie si lupta! Ea cere de la noi jertfa caci va trebui  sa jertfim pentru ea propria noastra pace interioara! 
Cel care gaseste cu onestitate cauzele neiubirii aproapelui, motivele pentru care nu-l poate rabda, sigur ajunge sa se rusineze de micimea lui in spatele careia si-a ascuns pacatele si egoismul propriu! 
Caci piedicile in acest demers vin mai intai din noi, si apoi de la lume ori de la diavol. Deaceea e nevoie de rugaciune si ajutor dumnezeiesc!

Una dintre cele mai mari piedici in a ne manifesta dragostea de aproapele este lipsa mustrării de sine. 
Ii invinuim pe ceilalti si nimeni nu se învinuieşte pe sine insusi! De aceea se nasc certuri, dusmanii, se tes intrigi!
Totul ar fi altfel insa daca fiecare s-ar lupta mai intai cu propriile sale slabiciuni, osandindu-se pe sine!

Mântuitorul a aşezat înaintea noastră dragostea către aproapele ca pe o nevointa, ca pe o sarcina uriasa. 
Caci aceasta dragoste nu vine de la sine. Ea trebuie sa fie dobandita. Pentru asta este nevoie mai intai sa ne cantarim sinele si sa ajungem sa ne uram pe noi înşine. 
Caci tocmai din ura asta de sine se va naste dragostea pentru aproapele!

Dragostea asta este atat de speciala si ea ii rasplateste din plin pe cei ce se ostenesc.

Nimic nu ne aproprie mai mult de Dumnezeu decat iubirea pentru aproapele nostru, şi niciuna dintre virtuti nu ne imbogateste intr-atat ca dragostea fata de vrajmaşi. "Dumnezeu e bun şi către cei nemulţumitori, şi către cei răi" (Luca 6, 35). 
"Cel păcătos e vrăjmaş al lui Dumnezeu. Şi precum Dumnezeu iubeşte pe vrăjmaşii Săi şi a dat pentru mântuirea noastră pe Fiul Său Cel Unul-Născut" (Ioan 3, 16), tot astfel suntem datori si noi sa iubim pe vrăjmaşii noştri, pentru a deveni fii ai Tatalui Ceresc.

Pentru a fi mai buni, demni de Imparatia lui Dumnezeu, va exista mereu pe langa noi cineva care sa ne puna la incercare dorinta noastra de a implini porunca cea mare, capacitatea noastra de a iubi dincolo de adversitati si taria credintei noastre, asa cum, pentru toate treptele mantuirii, suntem pusi la incercare pana in cea din urma clipa!

Acel "cineva" este un fel de... aparat de fitness al sufletului nostru!

„În vremea aceea, apropiindu-se de Iisus unul din cărturarii care Îl auzise vorbind cu saducheii și văzând că bine le-a răspuns, L-a întrebat: Care poruncă este întâia dintre toate? 
Iisus i-a răspuns că întâia este: «Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn». Și: «Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta». Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți». Mai mare decât acestea nu este altă poruncă. 
Și I-a zis cărturarul: Bine, Învățătorule. Adevărat ai zis că unul este Dumnezeu și nu este altul afară de El. Și a-L iubi pe El din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul și din toată puterea și a iubi pe aproapele tău ca pe tine însuți este mai mult decât toate arderile de tot și decât toate jertfele. Iar Iisus, văzându-l că a răspuns cu înțelepciune, i-a zis: 
"Nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu".
Și nimeni nu mai îndrăznea să-L mai întrebe. Și, învățând Iisus în templu, le grăia zicând: Cum zic cărturarii că Hristos este Fiul lui David? Însuși David a zis întru Duhul Sfânt: «Zis-a Domnul Domnului meu: Șezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale». Deci însuși David Îl numește pe El Domn; de unde, dar este fiul lui? Și toată mulțimea Îl asculta cu bucurie.”
MARCU 12, 28 - 37

TOATE LUCRURILE AU UN ROST SI O VREME

 "Pentru toate există o vreme,
  şi orice lucru de sub ceruri îşi are timpul său:
   un timp pentru a te naşte şi un timp pentru a muri;
  un timp pentru a sădi şi un timp pentru a smulge;
   un timp pentru a ucide şi un timp pentru a vindeca;
  un timp pentru a dărâma şi un timp pentru a zidi;
   un timp pentru a jeli şi un timp pentru a râde;
  un timp pentru a boci şi un timp pentru a dansa;
   un timp pentru a arunca cu pietre şi un timp pentru a strânge  pietre;
  un timp pentru a îmbrăţişa şi un timp pentru a fi departe de  îmbrăţişări;
   un timp pentru a căuta şi un timp pentru a pierde;
 un timp pentru a păstra şi un timp pentru a arunca;
 un timp pentru a rupe şi un timp pentru a coase;
 un timp pentru a tăcea şi un timp pentru a vorbi;
 un timp pentru a iubi şi un timp pentru a urî;
 un timp pentru război şi un timp pentru pace."

Ecleziastul 3

„În vremea aceea căpeteniile preoților și cărturarii au trimis la Iisus pe unii dintre farisei și din irodiani, ca să-L prindă în cuvânt. Iar ei, venind, I-au zis: Învățătorule, știm că spui adevărul și nu-Ți pasă de nimeni, fiindcă nu cauți la fața oamenilor, ci cu adevărat înveți calea lui Dumnezeu. Se cuvine a da dajdie cezarului sau nu? Să dăm sau să nu dăm? El însă, cunoscând fățărnicia lor, le-a zis: Pentru ce Mă ispitiți? Aduceți-Mi un dinar ca să-l văd. Și I-au adus. Și i-a întrebat Iisus: Ale cui sunt chipul acesta și inscripția de pe el? Iar ei I-au zis: Ale cezarului. Atunci Iisus le-a zis: Dați cezarului cele ale cezarului, iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Iar ei se mirau de El.” MARCU 12, 13 - 17

CREDINTA SI RUGACIUNEA MAMEI SCHIMBA PANA SI VOIA LUI DUMNEZEU

Sa stii sa te rogi este cu adevarat ceva important. Este nevoie de un soi de educatie, de o anume "buna crestere", de  buna-cuviinta, ce trebuie pusa in rugaciunile noastre! 
Aidoma principiilor legate de bunele maniere, rugaciunea trebuie facuta cu un anume bun simt. Nu te rogi fara rusine, ori fara smerenie!
Poti sa-i ceri lui Dumnezeu sa te ajute sa te descurci, sa iesi din incurcaturile sau lipsurile financiare in care te gasesti, dar nu ii poti cere sa castigi la Loto, de exemplu! 

De asemenea, te poti ruga sa ai intelepciune si putere de a retine si reda cele invatate, pentru a trece cu bine examenele, dar nu se cade sa ii ceri Domnului sa iei un  examen pentru care nu ai invatat, pierzand timpul, dansand ori facand mai stiu eu ce prostii! 

Domnul stie ce, cum si cand ne trebuie si ne da dupa voia Sa. Rugandu-ne, ne punem in legatura cu El, Tatal cel fara de inceput, ne asumam, cu umilinta, neputinta noastra spre a realiza ceva bun si trainic ! Si multe se pot schimba atunci, chiar si voia Lui!

Dintre toate rugile, cea a mamei pentru copilul ei ramane, de departe, cea mai aprinsa si mai adevarata. Mama trece peste orice, se poate umili, se poate tîrî in noroi si se arunca in mare si in foc pentru a-si salva copilul! 
Cererile mamei sunt mereu auzite de Dumnezeu si, chiar daca raspunsul Sau nu satisface, in el este mereu o cereasca mangaiere!

Evanghelia de ieri ilustreaza pana unde merge mila si indurarea lui Dumnezeu in ce priveste ruga mamei!
Femeia cananeeanca este exemplul credintei, indraznelii, curajului si smereniei unei mame disperate! 

Rugaciunea mamei facuta cu credinta adevarata poate schimba pana si voia lui Dumnezeu!


În vremea aceea a venit Iisus în părțile Tirului și ale Sidonului. Și, iată, o femeie cananeeancă, din acele ținuturi, ieșind striga, zicând: Miluiește-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de diavol. Iisus însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; și, apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Dă-i drumul, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă! El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar și câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credința ta; fie ție după cum voiești! Și s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela. 
MATEI 15, 21 - 28

In drumul Mantuitorului spre jertfa Sa...

... pildele se inmultesc, intelepciunea divina se manifesta si Adevarul se reveleaza.
Nu toti au ochi de vazut si urechi de auzit, si azi ca si atunci... cu osebire cei care erau - la vremea aceea, ca si azi - prea preocupati spre a gasi motive ca sa-L piarda decat sa-L inteleaga si sa-L iubeasca!

Misiunea Lui insa avea sa se implineasca pana la ultima suflare ! Iisus face tot ce trebuie pentru a  lasa solutii la toate incurcaturile ce se pot ivi in viata noastra. Chiar daca cele spuse de El par a fi pentru timpul si oamenii de atunci, invataturile Lui sunt etern-valabile!

Ce bucurie sa-I descoperi mesajul, descoperire in care Duhul este hotarator!

Pe oameni, pentru a-i indragi trebuie sa ii cunosti. Pe Iisus... pe El trebuie mai intai sa-L iubesti ca sa-L afli si sa-l cunosti in adanc!

„În vremea aceea a intrat Iisus iarăși în Ierusalim. Și, pe când mergea El prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii și bătrânii și I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ți-a dat Ție puterea aceasta ca să le faci? Iar Iisus le-a zis: Vă voi întreba și Eu un cuvânt; răspundeți-Mi, și vă voi spune și Eu cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan din cer a fost, sau de la oameni? Răspundeți-Mi! Și ei vorbeau între ei, zicând: De vom zice: din cer, va zice: Pentru ce, dar, n-ați crezut în el? Iar de vom zice: de la oameni – se temeau de mulțime, căci toți socoteau că Ioan era într-adevăr proroc. Și răspunzând, au zis lui Iisus: Nu știm. Și Iisus le-a zis: Nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea.”

MARCU 11, 27 - 33

IERTAREA

... este una dintre cele mai importante conditii ale mantuirii.
Dupa ce meditezi la aceast subiect, ti se pare ca nu iti mai ajung zilele ca sa poti sa ierti, sa te rogi, sa implori sa fii iertat.

Iertarea este sublima dovada de ascultare si de iubire a lui Dumnezeu.  
"iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greșelile voastre. Iar dacă voi nu iertați, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre." (MARCU 11, 26) 

sau 

"dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, şi vouă Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. (Ev. Matei 6, 14-21)

De fiecare data cand rostim Rugaciunea Domneasca "Tatal nostru" ne invoim sa primim de la EL exact atata iertare cata suntem capabili noi sa acordam semenilor nostri!

"Si ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri"!

Iertarea este o masura a iubirii caci  "Cui i se iarta putin, putin iubeste"!

Dumnezeu ne da iertarea Lui pentru ca ne iubeste. 
Ne cunoaste puterile noastre slabe dar, iubindu-ne, ne da ocazia, multe ocazii, "de saptezeci de ori cate sapte", sa ne intarim!  
El stie ca firea noastra e mereu cazatoare si ne sta alaturi, gata sa ne ridice dupa fiecare cadere! Dar totul ... cu voia noastra!
Iertarea vine din iubire si iubirea vindeca, fiind sansa noastra de mantuire!

Doar sfintii nu au motive sa fie iertati.

Iertarea - data si primita - ne ajuta sa mergem mai departe frumos, oricare ar fi fost rana pricinuita ori cea care ne-a rapus. 
Prin iertare o luam de la capat!

Dumnezeu ne iarta ca sa putem sa traim dincolo de raul care ni s-a facut sau cel pe care l-am facut, si, dincolo de slabiciunile noastre, sa putem sa mergem mai departe. 
Caci de toti si de toate putem scapa dar de constiinta noastra niciunde, niciodata! Caci constiinta noastra este locul lui Dumnezeu in noi!
Si Dumnezeu ne iarta! 
Daca EL ne iarta, cine suntem noi sa nu-i iertam pe cei care ne-au gresit?

Si totusi de ce nu am putea ierta? Ce ne-ar opri?
Poate mandria, orgoliul ranit, ranchiuna, invidia?
Nimic din toate astea nu ne va ajuta sa meritam iertarea divina.
Mandria ne deformeaza propria imagine si ne minte mereu, dandu-ne iluzia ca suntem buni, frumosi, destepti  si de neinvins.
Neiertarea ne aspreste, ne urateste sufletul si ne leaga de trecut impiedicandu-ne sa avansam!

Obisnuim sa spunem: "Iert dar nu uit". 
Este fals caci nu exista iertare fara uitare! Tinand minte raul facut... inseamna ca de fapt nu am reusit sa-l depasim, nu am iertat!

“Greşiţilor noştri le iertăm greu. Sau dacă iertăm, nu uităm. (Şi iertarea fără uitare e ca şi cum n-ar fi, bătătură fără câine, gură fără dinţi). 

Ne iertăm şi mai greu pe noi înşine. (Şi această ţinere de minte otrăveşte. Spre a dobândi pacea lăuntrică trebuie să ajungem, prin căinţă, dincolo de căinţă: la a ne ierta.)" 

Pr. N Steinhart

Da, cea mai distrugatoare neiertare ramane cea de sine.
Nimeni nu ne poate face mai mult rau decat suntem capabili sa ne facem noua insine!
De aceea e nevoie de duhovnic. El ne ajuta sa ne iertam, sa intelegem ca a insista in autoflagelare, dupa ce ne-am spus pacatul, nu este decat a cadea in alt pacat, pacatul neincrederii in darul iertarii lui Dumnezeu!

Cred ca este nevoie sa ne rugam mereu ca sa ne dea Domnul capacitatea sa iertam, sa uitam raul si sa putem iubi! 

Iertand primim iertare, iubind primim iubire!  

A fi in stare sa ne iertam inseamna a ne asuma greseala,  incercand sa nu o mai repetam!
Pamantul nu se va cutremura si in inima noastra va pogora pacea!
Amin.

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: "Ridică-te și te aruncă în mare", și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. 

Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greșelile voastre. 

Iar dacă voi nu iertați, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre.” MARCU 11, 22 - 26

PUTEREA PEDEPSITOARE A LUI HRISTOS

Fragmentul propus spre meditatie pentru azi, extras din Evanghelia dupa Marcu, cel al blestemarii smochinului, ni-L infatisaza pe Mantuitorul complet diferit, caci  este manios si pedepseste!  

Intamplarea este redata si in Evanghelia lui Matei, cu mici rectificari firesti - daca e sa dam crezare celor care cred ca Evanghelia lui Marcu a fost prima si ca Matei a preluat-o si a dezvoltat-o.

Desigur, a curs multa cerneala spre explicarea simbolurilor acestui fragment. Parerile sunt impartite - chiar si azi - insa cuvintele pot fi dezlegate fara cautari prea mari.

Mai intai smochinul reprezinta ceva special.  
Tara Sfanta este plina de smochini si faptul ca in toate viile se planteaza smochini... pare o apropiere simbolica intre Iisus, identificat a fi vita, si acest pom fructifer! 

Apoi, sa nu uitam de pilda smochinului neroditor, in care, vierul - care se roaga de Dumnezeu, reprezentat de stapan, sa nu taie smochinul neroditor, ingaduindu-l, doar, doar, va rodi pana insfarsit - este insusi Mantuitorul: 

 Și le-a spus pilda aceasta: Cineva avea un smochin, sădit în via sa și a venit să caute rod în el, dar n-a găsit. Și a zis către vier: Iată trei ani sunt de când vin și caut rod în smochinul acesta și nu găsesc. Taie-l; de ce să ocupe locul în zadar? Iar el, răspunzând, a zis: Doamne, lasă-l și anul acesta, până ce îl voi săpa împrejur și voi pune gunoi. Poate va face rod în viitor; iar de nu, îl vei tăia. - Luca 13:6-9

Dialogul lui Iisus cu Nathanael, de exemplu - trecand peste faptul ca Mantuitorul cunostea secretul vietii acestuia (faptul ca fusese ascuns de parintii sai sub un smochin pentru a scapa de furia lui Irod, care ordonase uciderea pruncilor) - are valoare eshatologica, caci  a fi sub smochin este o metafora care sugereaza ultima oprire inaintea intalnirii cu Dumnezeu!

Referitor la smochinul blestemat, este inutil sa ne intrebam, de ce Mantuitorul cauta smochine cand nu era timpul smochinelor! Scopul cautarii nu era nici macar foamea Sa (faptul ca El a flamanzit este doar parerea apostolilor!)!

Sf Ioan Gura de Aur ne spune: 

"Uscarea smochinului (...) arată puterea pedepsitoare a lui Hristos. De altfel cuvintele: „Că nu era vremea smochinelor” ne arată că nu S-a dus la smochin pentru că-i era foame, ci pentru ucenicii Săi. Ucenicii s-au mirat foarte tare că s-a uscat smochinul, deşi Hristos făcuse până atunci minuni şi mai mari. Dar, după cum am spus, o astfel de minune era o noutate pentru ei; acum, pentru prima oară Şi-a arătat Hristos puterea Lui pedepsitoare. De aceea nici n-a făcut minunea aceasta cu un alt pom, ci cu un smochin, cel mai umed dintre toţi pomii, ca şi prin aceasta să se arate şi mai mare minunea. Şi ca să afli că minunea aceasta a făcut-o Hristos pentru ei, ca să-i îndemne să fie curajoşi, (..) ce le spune mai departe?

Aveţi credinţă în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice."

EVANGHELIA ZILEI

„În vremea aceea a intrat Iisus în Ierusalim și în templu și, privind toate în jur și vremea fiind spre seară, a ieșit spre Betania cu cei doisprezece. Și a doua zi, ieșind ei din Betania, El a flămânzit. Și văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo doar va găsi ceva în el; dar, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze. Căci nu era timpul smochinelor. Și, grăind, i-a zis: De acum înainte nimeni în veac să nu mănânce rod din tine. Iar ucenicii Lui ascultau. Apoi au venit în Ierusalim. Și, intrând în templu, a început să dea afară pe cei care vindeau și pe cei care cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani și scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat. Și nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu. Și-i învăța și le spunea: Oare nu este scris: "Casa Mea casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile»? Voi însă ați făcut din ea peșteră de tâlhari." Și au auzit arhiereii și cărturarii. Și căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulțimea era uimită de învățătura Lui. Iar când s-a făcut seară, au ieșit afară din cetate. Dimineața, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini. Și Petru, aducându-și aminte, I-a zis: Învățătorule, iată, smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat. Deci, răspunzând, Iisus le-a zis: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.” Marcu 11, 11–23

LEPADAND HAINA LUMII

Lumea trece prin orbiri temporare, prin orbiri fara leac... dar si prin treziri, inaintevederi pasagere sau definitive!

Exista oameni alesi care au avut revelatii, altii care au atins fundul haului si au gasit in Dumnezeu puterea ridicarii...  altii care cred in El in mod firesc. Fericitii!

Drumul alaturi de Dumnezeu se face, asa cum a facut orbul din Ierihon, lepadand haina lumii acesteia si infatisandu-ne Lui liberi de pacat, dispusi sa facem calatoria duhovniciei si sa imbracam haina Luminii!

E greu! Lumea canta neincetat cantecul inselator al ielelor!

Dar nu este imposibil. Nimic nu este imposibil cand este vorba sa crezi cu tarie si sa te increzi in Dumnezeu!

„În vremea aceea, pe când ieșea Iisus din Ierihon, împreună cu ucenicii Săi și cu mulțime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, ședea jos, pe marginea drumului și cerea milostenie. Și, auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige și să zică: Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă! Și mulți îl certau ca să tacă; el însă cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluiește-mă! Și Iisus, oprindu-Se, a zis: Chemați-l! Și l-au chemat pe orb, zicându-i: Îndrăznește, ridică-te! Te cheamă. Iar orbul, lepădând haina de pe el, s-a ridicat și a venit la Iisus. Și l-a întrebat Iisus, zicându-i: Ce voiești să-ți fac? Iar orbul I-a răspuns: Învățătorule, să văd iarăși. Atunci Iisus i-a zis: Mergi, credința ta te-a mântuit! 
Și îndată a văzut și I-a urmat lui Iisus pe cale.”
MARCU 10, 46 - 52

ZAHEU - un pacatos smerit

Părintele Constantin Galeriu, marturisea că ii erau mai dragi creştinii păcătoşi decât cei plini de virtuţi... „Pentru că sunt mai smeriţi!” 

„Avem, desigur, mulţi creştini virtuoşi, corecţi, harnici, milostivi, care nu lipsesc de la biserică, dar unii dintre ei, sărmanii, sunt aşa de vanitoşi, aroganţi chiar, parcă prea conştienţi de «virtuţile» lor... Pe când, dimpotrivă, mulţi dintre cei încărcaţi cu povara a fel de fel de păcate ţin capul plecat, se ruşinează de starea lor, se smeresc, adică. De aceea am zis că mi-s mai dragi!”

În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai-mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Și alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Și când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Și a coborât degrabă și L-a primit, bucurându-se. Și, văzând, toți murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I-a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Și a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut.

Luca, 2, 22 - 40

Inchinarea pruncului Iisus lui Dumnezeu!

Dupa legea iudaica, fiecare intai-nascut de parte barbateasca era
daruit, simbolic, Lui Dumnezeu.

Evenimentul se petrecea la 40 de zile de la nastere, momentul al asa-zisei "curatii" a mamei, adica sfarsitul lehuziei.

Ortodocsii trec aceasta sarbatoare in randul praznicelor ce-L cinstesc pe Mantuitorul Hristos (si catolicii cinstind-o pe Maica Domnului cu acest prilej).

Cand batranul Simeon (care stia ca nu va muri decat atunci cand avea sa-L vada pe Messia) Il primeste pe Pruncul Sfant in bratele sale, are loc pentru intaia oara intalnirea dintre cele doua lumi, cea pieritoare si cea vesnica, dintre cele doua legi, cea veche si cea noua, care tocmai se nascuse!

Crestinismul nu a propovaduit nici o clipa renuntarea la legile vechi, ci aprofundarea lor, indulcirea lor cu iubirea lui Hristos, depasind cadrul unor precepte reci, inchistate,  scrise pe piatra, transland astfel spre o traire a credintei cu mintea si cu inima!

„În vremea aceea au adus părinții pe Iisus Pruncul la Ierusalim ca să-L pună înaintea Domnului, precum este scris în Legea Domnului, ca «orice întâi-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului», și ca să dea jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, «o pereche de turturele sau doi pui de porumbel». Și, iată, era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; și omul acesta era drept și temător de Dumnezeu, așteptând mângâierea lui Israel, iar Duhul Sfânt era asupra sa. Lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Și, din îndemnul Duhului a venit la templu; iar când părinții au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii, Simeon L-a primit în brațele sale și a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis: Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel. 

Iar Iosif și Mama pruncului se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc. Și i-a binecuvântat Simeon și a zis către Maria, Mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri, iar prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi. 

Și era și Ana prorocița, fiica lui Fanuel, din seminția lui Așer, ajunsă la adânci bătrâneți și care trăise cu bărbatul ei șapte ani de la fecioria sa; ea era văduvă, în vârstă de optzeci și patru de ani, și nu se depărta de templu, slujind noaptea și ziua, în post și în rugăciuni. Și venind și ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu și vorbea despre Prunc tuturor celor ce așteptau mântuirea în Ierusalim. După ce au săvârșit toate, s-au întors în Galileea, în cetatea lor Nazaret. Iar Copilul creștea și Se întărea cu duhul, umplându-Se de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era asupra Lui.”

FIDELITATEA DESAVARSITA A LUI DUMNEZEU

Evanghelia care se citeste azi este continuarea celei de ieri.
pasajul contine raspunsul Mantuitorului dat lui Petru cu privire la devotalentul celor ce-L insoteau.

Credinciosie este cuvantul care defineste, in limbajul nostru teologic,  devotamentul, fidelitatea.

Credinta in Dumnezeu este o optiune si ea trebuie sa fie ferma.  Credem sau nu! 

Credem pentru ca suntem convinsi ca Dumnezeu este Cel care are acele calitatile care-L fac demn de a fi iubit si in care merita sa ne incredem!

Ca in orice alta decizie care este rezultata din rationament, increderea in Dumnezeu nu trebuie sa fie ambigua si nici de conjunctura. Cand ai decis sa te increzi in cineva se presupune ca accepti deciziile acelei persoane, indiferent de urmari.

Crezand in Dumnezeu accepti necazul, durerea, moartea, precum Iov, ezitarile, cartelile, nemultumirile, chiar frica, fiind tot atatea dovezi ale necredintei!

Dumnezeu este Cel Care nu trece nimic cu vederea, credinciosia Lui fiind subanteleasa.

Omul trebuie sa traiasca cu convingerea ca el este important si drag lui Dumnezeu si ca toate, pentru EL, Creatorul, incep si se sfarsesc cu fiinta pe care, cu iubire, a facut-o din nimic!

Omul este important si acest concept divin trebuie sa se rasfranga si asupra vietii omului insusi! 

Nimic sa nu fie pentru noi altfel decat este pentru Dumnezeu! Nici o lege nu este peste om ci omul conteaza inainte de lege!

Conceptul poate sa para derutant daca e sa timem seama de lozinca: "Nimeni nu e mai presus de lege"!  Numai ca acest dicton se refera la lumea noastra si nu la ordinea lui Dumnezeu care, adesea si de nenumarate ori, trece si peste legile firesti ale naturii pentru a salva un... OM!

Domnul ne invata fidelitatea, ne arata ce inseamna sa fii devotat caci El este devotamentul insusi!

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cât de greu este celor ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului decât bogatului să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alții: Și cine poate să se mântuiască? Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul acesta este cu neputință, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putință. 

Și a început Petru a-I zice: Iată, noi am lăsat toate și Ți-am urmat. Iisus a răspuns: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care și-a lăsat casă, sau frați, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau țarine pentru Mine și pentru Evanghelie și să nu ia însutit acum, în vremea aceasta de prigoniri, case și frați și surori și mame și copii și țarine, iar în veacul ce va să vină – viața veșnică. Și mulți din cei dintâi vor fi pe urmă, iar cei din urmă vor fi cei întâi. Și erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Și ei erau uimiți și cei ce mergeau după El se temeau.”