duminică, 28 februarie 2021

SFANTUL CASIAN ROMANUL

Astazi, potrivit calendarului ortodox, aducem pomenire Sfantului Ioan Casian - desi conform vechilor canoane el era pomenit in ziua de 29 februarie, adica o data la 4 ani!

Inainte de revolutie, in calendare nu era trecut Sf Casian decat in anii bisecti. Acum, avand in vedere renasterea sa in memoria noastra duhovniceasca, nu se mai pastreaza aceeasi strictete!

Exista o explicatie populara a faptului ca ziua Sfantului Casian era randuita in anii bisecti, consemnata in diferite povesti, dintre care pe una am spus-o si eu de mai multe ori, poveste ce are legatura cu Sf Ioan Gura de aur, cu care a fost contemporan si pe care l-a admirat, poveste pe care daca doriti, o puteti citi, dand un click aici!

M-am gandit totusi ca nu ar fi rau sa adun si cateva date reale ale biografiei acestui sfant exemplar.

Cele ce urmeaza sunt spicuiri dintr-un text mai amplu, care ii apartine Parintelui Ioanichie Balan, si pe care il puteti citi integral aici!

Cuviosul Casian s-a nascut prin anii 365 dH, in Dobrogea, Scitia Mica pe atunci, in Casimcea din judetul Tulcea!

A fost contemporan cu multi parinti sfinti ai bisericii, intre care si cu Sf Ioan Gura de Aur!
Intre povestile ce ii au ca protagonisti pe sf Ioan Gura de Aur si Sf Casian este si una pe care am povestit-o aici

Provenind dintr-o familie distinsa, a fost instruit de mic copil. Animat de dorinta de desavarsire duhovniceasca, a pleacat in Tara Sfanta, insotit de prietenul sau, Gherman, frate de suflet si de credinta, si amandoi au devenit calugari in Betleem. Impreuna au hotarat sa plece apoi in pustietatile Egiptului, la anahoretii, despre a caror viata duhovniceasca deosebita auzisera deja. Asa au ajuns sa traiasca in comunitatile de calugari din delta Nilului. Dar pretutindeni cautau pe pustnicii cei mai plini de har, spre a le cere sfaturi 
duhovnicesti pentru mantuirea sufletului.

Cuviosul Casian a adunat toate aceste "informatii" in cartea Convorbirilor, pe care a conceput-o in stilul "intrebari si raspunsuri".
Cautand invatatori in ale duhovniciei, au ajuns in locul unde Sfantul Macarie intemeiase asa-zisa "pustie stralucitoare". Aici traiau intr-o asceza aspra un mare numar de calugari, printre ei aflandu-se Cuviosii Parinti: Moise, Serapion, Teona, Isaac si preotul Pafnutie, invatatorul lor.

Astfel, indrumati in ale calugariei la acesti straluciti anahoreti, cei doi prieteni s-au dedicat cu mare severitate si statornicie vietii contemplative. In linistea chiliei, Sfantul Casian a izbutit sa faca experienta luptei sufletului cel indragostit de Dumnezeu impotriva gandurilor patimase si a de­monilor, precum si impotriva ispitei amortirii sufletului, a plictiselii. 

Din aceasta experienta personala Cuviosul Casian a intocmit un adevarat plan  de lupta duhovniceasca impo­triva celor opt pacate capitale, anume:

  • al lacomiei, adica al imbuibarii de mancare,
  • al desfranarii,
  • al iubirii de arginti sub care se intelege zgarcenia,
  • al maniei,
  • al tristetii,
  • al nelinistii, sau al dezgustului inimii,
  • al slavei desarte
  • al trufiei.
Cucerit de curatia, sfintenia si de negraita maiestrie a cuvantului Sfantului Ioan Gura de Aur - care devenise la acea vreme arhiepiscop al Constantinopolului - Casian vine aici si ramane sub calauzirea spirituala a acestuia.

Dar, cand Sfantul Ioan Gura de Aur - victima a lui Teofil - a fost exilat, Cuviosii Casian si Gherman au fost trimisi in misiune la Roma, ca sa-l instiinteze pe episcopul Romei, Inocentiu I, de suferintele prin care trecea arhiepiscopul.

Sfantul Casian a petrecu astfel zece ani la Roma si in acest timp a fost hirotonit preot. De aici ii vine si pseudonimul de Romanul !
A mers apoi la Marsilia, in sudul Galiei, unde a intemeiat, 
pe mormantul unui martir din secolul al III-lea,  Manastirea Sfantul Victor, pentru barbati , iar pentru fecioareManastirea Mantuitorului, pe la anul 415.

Barbat mult incercat in viata ascetica si totodata parinte ajuns la o mare intelepciune pastorala, el a oferit multimii calugarilor care se adunau in jurul lui adevarata traditie monahala pe care o primise de la parintii din Rasarit, adaptand-o insa la conditiile de viata din Galia, la clima si firea locuitorilor de aici.
El a intocmit o lucrarea pentru manastirile pe care le intemeiase in Provence - "Institutii cenobitice" (randuieli pentru viata in comun),  inzestrand astfel, monahismul din Galia cu o temeinica baza duhovniceasca, hranindu-l din izvoarele vii ale parintilor pustiei.

Cuviosul Ioan Casian s-a ridicat impotriva unei separari adanci intre firea omeneasca si harul divin, pe care   
Fe­ricitul Augustin o enuntase pentru a lupta impotriva ereziei lui Pelagiu.

Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca: "Lucrul lui Dumnezeu este de a ne darui Harul Sau, iar cel al omului este de a-I oferi credinta sa"Caci, "Harul lui Dumnezeu curge atat pe cat este de deschis vasul credintei pus sub sipot"

Cuviosul Ioan Casian a ramas statornic dreptei credinte a Bisericii, departe de zgomot si certuri, invatat cu adancul contemplarii divine, taina a unei paci nesurpate si blande si a unei linisti senine.
El si-a incredintat in pace sufletul sau lui Dumnezeu catre anul 435.

Evident, tinand cont ca pe sotul meu il chema Casian... ziua aceasta imi aduce in minte de o multime de povesti din cele pe care pe care sotul meu mi le-a spus de-a lungul vietii petrecute impreuna!

Desi in saptamanile trecute am mai pomenit-o, tin sa reamintesc una dintre ele, pe care am asezat-o anume dupa un cuvant al Sfantului Casian.
Marturisesc ca eu cred in puterea numelui purtat, si a patronimului ca si a numelui de botez! De aceea consider o adevarata provocare sa alegi numele unui copil asa cum este si alegerea nasului de botez! 

„În părțile Thebaidei, unde locuia fericitul Antonie, bătrânii se adunaseră la el să le vorbească despre desăvârșire
Convorbirea a durat de seara până dimineața, aproape tot timpul nopții fiind consumat cu această chestiune. S-a discutat foarte mult ce virtute și ce fapte ar putea ajuta pe monah nu numai să se ferească întotdeauna de cursele și ispitele diavolului, dar chiar să meargă cu pași siguri și fără greșeală spre culmile desăvârșirii. Fiecare-și spunea părerea după puterea minții sale. 
Unii socoteau că se poate ajunge la aceasta prin post și veghere, fiindcă mintea limpezită prin ele aduce curăția inimii și corpului, putându-se astfel mai ușor uni cu Dumnezeu. 
Alții spuneau că desăvârșirea constă în disprețul tuturor celor pământești. (...) 
S-au mai spus și alte păreri și în acest mod prin diferite virtuți credeau ei că se poate pregăti apropierea mai ușoară de Dumnezeu. După ce s-a consumat astfel în schimburi de păreri cea mai mare parte din timpul nopții, a luat cuvântul fericitul Antonie
"Toate pe care le-ați spus sunt necesare celor însetați de Dumnezeu și dornici să ajungă la El. Dar experiența și insuccesul multora în practicarea acestora nu ne permit să le considerăm ca mijloace principale. (...) Chiar dacă există din belșug virtuțile arătate mai sus, este destul să lipsească dreapta judecată, pentru a le slăbi puterea celorlalte. Singura cauză a nereușitei lor este faptul că, neformați îndeajuns de către cei mai bătrâni decât ei, nu și-au putut însuși spiritul dreptei judecăți care, ferindu-l de extremități, îl învață pe monah să meargă întotdeauna pe calea de mijloc, care este cu adevărat împărătească, și nu-i permite nici să se urce la dreapta virtuților, adică din exces de zel și din trufie deșartă să depășească măsura dreptei credințe, dar nici să alunece la stânga viciilor prin delăsare și neglijență, adică sub pretextul ocrotirii trupului să ajungă la situația contrară, aceea a lenevirii sufletului. 
Dreapta judecată este ochiul și luminătorul corpului.”

Iata si povestea sotului meu!

La vremea adolescentei, sotul meu a avut, ca toti tinerii, un foarte bun prieten. Acesta era fiul unui medic eminent, ajuns insa, ca toti intelectualii Romaniei de atunci, in dizgratie politica!
Tanarul a decis sa mearga la Cluj, sa urmeze medicina, in timp ce sotul meu a plecat la Iasi, unde era student fratele sau mai mare... Despartirea de prietenul sau a fost foarte grea. 
Tineretea are insa darul de a regasi prietenia in tot locul, disponibilitatea fiind la cote maxime!
Totusi primul an de facultate e dificil oricum; mai ales pentru cei nevoiti sa plece de acasa. 
Ei doi, si-au pastrat legatura scriindu-si aproape saptamanal.

Desigur, fiecare a innodat noi prietenii, studentia avand, chiar si in vremuri grele, farmecul ei unic!

Prietenul medicinist s-a indragostit. 
Nimic neobisnuit. Doar ca de aceeasi fata s-a indragostit si noul sau prieten, cu care impartea si pasiunea pentru medicina si caminul in care locuiau si... aceeasi pasiune amoroasa, usor exagerata!

In scrisorile catre sotul meu, tonul era unul romanesc, vecin cu romanele de capa si spada!
In nebunia tineretii cei doi au decis sa aleaga sa moara amandoi pentru a nu se rani unul pe celalalt!
Au pregatit o otrava si s-au decis sa o ia in aceeasi seara, la aceeasi ora...

Dintre cei doi, prietenul sotului meu a fost cel care a murit!
Celalalt, care a devenit un medic foarte cunoscut in Romania, unul dintre primii care a imbinat medicina alopata cu cea alternativa, a avut un moment de luciditate si a decis sa nu duca pana la capat "pactul" lor nebunesc! 

Evident, fata pentru care s-a produs aceasta tragedie ... si-a vazut de ale ei.  
Drama aceasta insa a facut ca sotul meu sa primeasca prima sa lectie de viata!

La inmormantare, tatal indurerat, s-a apropiat de sotul meu, pentru care moartea devene intaia oara o realitate, i-a pus mana pe umar si 
i-a spus: "In viata ta, baiete, sa ai grija sa mergi totdeauna pe calea de mijloc, pe drumul batatorit - nici pe coama lui, nici in sant! Poate nu vei fi celebru, dar vei trai cum se cuvine!"

Cuvintele acestea au fost lumina drumului vietii sotului meu care s-a ferit si de onoruri si de caderi, si, poate de aceea, a si fost o persoana asa de speciala, un om atat de bun!

In general, numele este in sine o identificare, patronimul fiind o marca pe care o porti, fie ca vrei fie ca nu!
Numele de botez poarta insa in el  ceva mistic, daca este al unui sfant, lasand in cel care-l poarta o urma a acestuia!
Povestea si Cuvantul de mai sus cred ca nu vi se par nici voua coincidente!
Multe si misterioase sunt caile Domnului! 
El ne trimite toate invataturile de care avem nevoie. Numai sa avem ochi sa le vedem si urechi sa le auzim!

Amin

DUMINICA FIULUI RISIPITOR



Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Atunci el le-a împărţit averea. Dar nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea trăind în desfrânări. Şi, după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea şi el a început să ducă lipsă. Şi, ducându-se, s-a alipit el de unul dintre locuitorii acelei ţări şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să pască porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi, ridicându-se, a venit la tatăl său. 
Dar, încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat. Atunci i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. 
Iar tatăl a zis către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; apoi, aducând viţelul cel îngrăşat, înjunghiaţi-l, ca, mâncând, să ne veselim, căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. 
Iar fiul cel mare era la ţarină. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Atunci, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a spus: Fratele tău a venit şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. 
Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat. 
Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.

LUCA 15: 11-32

A doua duminica a Triodului ne ajuta sa mai facem un pas intru pregatirea noastra pentru intrarea in Sfantul si Marele Post!

Parabola Fiului risipitor, unica intre toate cele patru Evanghelii, Apostolul Luca fiind singurul care o inscrie in paginile scrise de el, este si cea mai cunoscuta pilda, ades pomenita in conversatiile noastre, nu totdeauna cu mesalul corect! Ea este deosebit de bine scrisa, amanuntele completand extrem de bine mesajul.

Pilda aceasta este una foarte importanta, intr-atat de importanta incat poate fi numita „evanghelia” Evangheliilor!
Se spune ca, dacă am fi primit de la evanghelisti doar acest text, am avea tot ce ne trebuie ca sa-L intelegem si sa-L cunoastem pe Dumnezeu! In acelas timp ea este o oglinda in care ne vedem pe 
noi insine! 
In ce masura suntem drepti fara sa iubim, indepartati de Dumnezeu crezandu-ne langa El, in ce chip, plecati de la El, alegem sa ne reintoarcem smeriti, fara pretentii, convinsi de iubirea Lui!

Mesajul este multiplu. Este vorba de convertirea radicală a pacatosului deja convertit, despre nevoia dreptului de a-si veni in fire, de a depasi dreptatea spre a ajunge la iubire, la mila si indurare!

Predica pr. Stelian Tofana mi se pare una completa, asa ca v-am propus-o spre ascultare!

Duminica binecuvantata!

luni, 22 februarie 2021

IUBIREA ESTE CEA CARE FACE DIFERENTA


„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Luați seama la voi înșivă
Că vă vor da în adunări și veți fi bătuți în sinagogi și veți sta înaintea stăpânitorilor și a împăraților, pentru Mine, spre mărturie lor. 
Însă mai întâi Evanghelia trebuie să se propovăduiască la toate neamurile. Iar când vă vor duce ca să vă dea în mâna stăpânitorilor, nu vă îngrijiți dinainte ce veți vorbi, căci veți grăi ceea ce se va da vouă în ceasul acela. Căci nu voi sunteți cei care veți vorbi, ci Duhul Sfânt. 
Și va da frate pe frate la moarte și tată pe fiu și copiii se vor răzvrăti împotriva părinților și îi vor ucide. Și veți fi urâți de toți pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui.”

A fi crestin, a avea credinta in Dumnezeu, nu inseamna ca esti ferit de raul lumii!
Crestinul e chemat si el sa traiasca raul care se afla in lume dar in chip diferit, sa sufere diferit, sa experieze viata in mod diferit! Asemenea lui Iisus!

Apostolii, cei care Ii erau aproape, au trait acelas rau si au reactionat asemenea Invatatorului lor, mărturisind lumii întregi că există acel ceva care poate invinge răul.
Creștinul nu-i ferit de rău pentru ca are credinta; este și el atins de toate cele care tulbura omenirea, dar în orice rău creștinul mărturisește iubirea, ca varianta invingatoare asupra răului! 
Si viața sa trebuie sa dovedeasca existenta acestei iubiri.

Creștinul trebuie sa fie un exemplu, sa dovedeasca, sa arate ca exista posibilitatea de a trai diferit!
El este chemat să facă asemenea lui Iisus, să mărturisească în această lume - plina de ura, ranchiuna, marsavie si dispret - iubirea, 
iertarea,
solidaritatea, sa vesteasca faptul ca viata poate si are si un alt sens! 
Iisus a trăit răul în mod divin si, ca dovada, l-a învins și a înviat!
El este exemplul!

Tocmai dovedind iubire se vestește Evanghelia, care ne asigura că răul nu învinge daca acceptam sa traim altfel, punand pe primul loc iubirea!
Asa cum raul este vizibil, pentru ca exista, asa si iubirea trebuie sa fie aratata! Cel care IL IUBESTE pe Dumnezeu, tocmai in rau trebuie sa isi arate iubirea!

Pare greu dar nu este imposibil pentru ca alaturi de orice crestin sta Duhul Sfant! 
Cine se bazeaza doar pe sine nu va izbuti sa se lupte cu raul si sa nu fie invins de el, nici sa arate iubire!
In general, raul te impinge sa raspunzi cu rau! 
Dar dacă te incredintezi puterii Domnului, vei reuși să-i iubesti chiar si pe cei care te urasc si chiar să ierti!

"Așa­dar, «ia aminte de tine însuți!» 
Aceste cuvinte îți vor fi de folos și dacă ai o stare înfloritoare și strălucită, iar viața ta curge fără de piedică. Ele îți vor fi un bun sfătuitor; îți vor aduce aminte de nestatornicia lucrurilor omenești. Iar dacă ești strâmtorat de nenorociri, cuvintele acestea îți vor răsuna la timp în inima ta. Ele te vor face să nu te înalți cu îngâmfare, mândrindu-te fără margini, dar nici să cazi, de deznădejde, în mare descurajare. 
Te mândrești cu bogăția? Te lauzi cu strămoșii? Te fălești cu patria, cu frumusețea trupului și cu cinstea ce ți-o dau oamenii? «Ia aminte de tine însuți», că ești muritor! Pământ ești și în pământ te vei întoarce (Facerea 3, 19). 
Privește la cei care înaintea ta s-au bucurat de aceeași viață strălucită! Unde sunt cei învestiți cu înalte dem­nități politice? Unde sunt retorii cei neîntrecuți? Unde sunt cei care organizau și subvenționau serbările populare? Unde sunt străluciții crescători de cai de curse, generalii, satrapii, tiranii? Nu sunt toți pulbere? Nu sunt toți basm? (...) 
Uită-te în morminte și deosebește, dacă poți, cine e sluga și cine e stăpânul, cine e săracul și cine e bogatul! Deosebește, de-ți stă în putere, pe întemnițat de împărat, pe cel puternic de cel neputincios, pe cel frumos de cel urât! Dar dacă ai să-ți amintești de firea ta omenească, n-ai să te mândrești nicicând, ci ai să-ți aduci aminte de tine însuți, dacă «iei aminte de tine însuți».” Sf Vasile cel Mare, Omilii

In fragmentul evanghelic de azi,  Mantuitorul vorbeste si despre valoarea duhovniceasca a rabdarii!

Crestem duhovniceste si ne transformam doar suferind si plangand.
In astfel de cazuri, cu rabdare, neaparat cu rabdare, ne apropiem de Dumnezeu, invatam sa-L cunoastem, si, nu in ultimul rand, sa ne lasam in grija Lui, sa ne abandonam Lui!

Credinciosia lui Dumnezeu, adica loialitatea Lui fata de noi, nu are margini! La El nimic nu ramane nerasplatit - mai cu seama suferinta si rabdarea de a o trece, cu aceeasi credinciosie, a noastra de data asta, fata de El!
Caci in relatia cu Dumnezeu este un transfer continuu...

Rasplata Lui 
nu are nimic de-a face cu cea a oamenilor! 
Poate de aceea nu o vedem, nu o intelegem, de cele mai multe ori.
Si acesta este un alt subiect demn de comentat, caci credinta noastra nu va fi rasplatita cu vreun castig la Loto, dupa cum nici rabdarea nu ne va fi premiata cu case si masini!

Drumul duhovniciei nu poate fi parcurs fara iubire si fara rabdare! Piedici si incercari se vor ivi la tot pasul. 

Poate ca acestea sunt chiar semnul ca... esti pe drumul cel bun!

Amin!


vineri, 19 februarie 2021

"Nu va rămâne piatră pe piatră care să nu se risipească". .


„În vremea aceea, ieșind din templu Iisus, unul dintre ucenicii Săi I-a zis: Învățătorule, privește ce fel de pietre și ce clădiri! Dar Iisus a zis: Vezi aceste mari clădiri? Nu va rămâne piatră pe piatră care să nu se risipească. Și șezând pe Muntele Măslinilor, în fața templului, Îl întrebau, de o parte, Petru, Iacov, Ioan și cu Andrei: Spune-ne nouă, când vor fi acestea? Și care va fi semnul când va fi să se împlinească toate acestea? Iar Iisus a început să le spună: 
Vedeți să nu vă înșele cineva. Căci mulți vor veni în numele Meu, zicând că sunt Eu, și vor amăgi pe mulți. 
Iar când veți auzi de războaie și de zvonuri de războaie, să nu vă tulburați, căci trebuie să fie, dar încă nu va fi sfârșitul. Și se va ridica neam peste neam și împărăție peste împărăție, vor fi cutremure pe alocuri și foamete și tulburări vor fi. 
Iar acestea sunt începutul durerilor.” MARCU 13: 1-8


Versetele acestea sunt extrase din cap 13 al Evangheliei după Marcu, capitol care vorbeste despre sfârșitul lumii.

Mereu si dintotdeauna omul s-a intrebat ce se va intampla cu lumea. 
Intuim că lumea se va sfârși, cum si noi vom muri. 

Și care va fi semnul când va fi să se împlinească toate acestea?

Desigur, ideea mortii noastre, ca si a sfarsitului lumii, ne sperie! 
Si totusi... ne intereseaza, asa cum i-a interesat si pe apostolii Mantuitorului,  cand si cum va veni acest sfarsit, care vor fi semnele care il vor precede! 

Dacă viata nostra, drumul in lumea asta, are un sfarsit si, implicit, toate se vor sfarsi...  atunci de ce să mai continuam?  De ce să trăim?
Care este logica vietii?

Capitolul acesta ne ajută sa intelegem ca moartea noastra nu-i sfârșitul, ci scopul -  exitul nostru, limita lumii, nu reprezinta finalul si ca, abia murind, atingem plinătatea vieții.

Lumea cunoaste periodic momente in care ideea sfarsitului lumii revine, ca o readucere aminte a unui blestem. 
Lumea analizeaza si crede periodic, in vreme de criza, ca exista semne "doveditoare" ale finalului si se inspaimanteaza! 
Anumite secte au practicat chiar sinuciderea in grup, socotind ca "semnele" sfarsitului erau evidente!
Primii creștini așteptau sfârșitul lumii, cum si noi așteptăm sfârșitul lumii. 
Desi infricosati, suntem totusi curioși si ne place sa vorbim despre un adevarat cataclism general ... de o moarte colectiva, inspaimantatoare, in fine, ne intereseaza, ne imaginam un dezastru !

Este ciudat cum si crestinii cad in capcana scenariului catastrofic! 
Iisus vorbește despre sfârșitul lumii într-un mod foarte diferit: ne spune ca  avem un scop în existența noastră, lumea are un scop care este împlinirea si nu distrugerea, ca sfârșitul lumii nu il stie nimeni și ca nici nu este important sa știm când va fi acesta, pentru ca nu ne ajuta, ba chiar ne franeaza inaintarea spre tinta!… 

Invatatura lui Hristos ne ajuta sa parcurgem deja de pe acum drumul care duce spre tinta… Prezentul are astfel un sens: dacă trebuie să ajungem acolo, inseamna ca nimic din ce facem acum nu este neimportant si ca fiecare pas este menit sa ne conduca la aceasta tinta!
Stiind care este scopul vietii noastre, care este ținta, putem sa constientizam importanta parcursului nostru in lume si astfel vom avea grija sa facem ceea ce este bun si corect pentru a nu rataci calea!

Când Iisus vorbește despre sfârșitul lumii, nu vrea sa ne infricoseze, ci ne spune: „Atentie la raul care exista in lume! Voi sunteti rânduiți întâlnirii cu Domnul. Sunteti rânduiți plinătății vieții! Nu trebuie sa alegeti decat binele!”. Si ne spune si care este binele acesta!

Acest discurs este menit sa ne ajute sa putem trai prezentul – cu bune sau cu rele – intelegand viata ca pe o calatorie spre lumina și nu ca un parcurs al groazei…

Ce bine ar fi daca am putea primi și înțelege mai bine mesajul  Evangheliei! Pare insa ca e din ce in ce mai dificil. 
Despre moarte nu se mai vorbeste ca "sa nu ne deprimam"! Ideologiile lumii actualele nu mai iau in calcul deloc sfârșitul, care oricum nu poate fi eliminat din realitate si care astfel devine mai înfiorător… 

Toate aceste atitudini nu fac decat sa ne simtim mai rataciti, mai pierduti, inaintand fara busola! Si multe din lucrurile rele pe care le facem, le facem tocmai din cauza acestei rătăcirii.

Discursul eshatologic al Mantuitorului ne arata ca sfârșitul lumii este intocmai sfârșitului lui Iisus, adică murim si înviem!
Ba, mai mult, prin moartea și  învierea lui Iisus s-a realizat deja în mod anticipat scopul vietii

Capitolul al XIII-lea al Evangheliei dupa Marcu ne ajută să intelegem istoria lui Iisus ca fiind o cheie a descifrarii parcursului vietii fiecaruia dintre noi!
Moartea si Invierea lui Iisus se petrece la fiecare Euharistie si o traim in prezent in mod continuu!
Iisus este modelul de viata al fiecărui om, al întregii lumi…

joi, 18 februarie 2021

BANUL VADUVEI


„Zis-a Domnul: Păziți-vă de cărturarii cărora le place să se plimbe în haine lungi și să li se plece lumea în piețe și să stea în băncile dintâi în sinagogi și să stea în capul mesei la ospețe. Ei, care secătuiesc casele văduvelor și de ochii lumii se roagă îndelung, își vor lua mai multă osândă. Și, șezând în preajma cutiei darurilor, Iisus privea cum mulțimea aruncă bani în cutie. Și mulți bogați aruncau mult. Și venind o văduvă săracă, a aruncat doi bani, adică un codrant. Și chemând la Sine pe ucenicii Săi le-a zis: Adevărat grăiesc vouă că această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toți ceilalți. Pentru că toți au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, toată avuția sa. MARCU 12: 38-44

O poveste

În această clipă, imi vin în minte cuvintele unei femei foarte simple din popor, pe care am întâlnit-o cândva, cu mult timp înainte, la spovedanie. Nu o cunoşteam, nici nu o ştiu, şi nici de-aş vedea-o pe stradă nu aş mai recunoaşte-o. Se apropia de 70 de ani. Poate că Dumnezeu a chemat-o deja la El până acum. După ce s-a spovedit, nu îmi aduc aminte cum s-a ajuns la o discuţie legată de faptul că se ţinuse departe de păcate. Am întrebat-o dacă lucrează.
– Nu, părintele meu, am încetat; nu mai pot lucra.
– Şi cum trăieşti? Ai ceva pensie?
– Nu, nu am nici o pensie...
S-a uitat puţin bănuitoare, era fără şcoală săraca, şi mi-a zis:
– Pentru că eşti duhovnic, o să-ţi spun. Dar să nu mai afle nimeni.
Parohia noastră a construit o biserică nouă, mare şi frumoasă. Au avut multe lucrări în interior, şi mai rămăsese catapeteasma. Preoţii au anunţat în biserică de mai multe ori că s-a început colecta pentru o catapeteasmă din lemn sculptat. Eu, de mică copilă, toată viaţa mea, am lucrat ca servitoare şi cu banii ce i-am câştigat am ridicat o casă. Stăteam într-o cameră, iar pe celelalte le închiriam; în felul acesta izbuteam să supravieţuiesc.
Într-o zi, mă duc la parohul bisericii şi îi spun: „Părinte, de câţi bani este nevoie pentru catapeteasmă?”. Mi-a spus: „Un milion şi jumătate” la banii din vremea aceea (astăzi ar însemna 20-25 de milioane). „Părintele meu, ascultă, îi zic, am o casă care face aceşti bani, consiliul bisericesc s-ar angaja însă să-mi dea 1500 pe lună, cât iau pe închiriat, ca să trăiesc? Doar cât trăiesc, după aceea nu va trebui să dea nimic moştenitorilor mei”.
„Se angajează şi cu mai mult”. „Însă, auzi, i-am spus, să nu afle nimeni. Numai eu şi cu tine să ştim...”. „Aşa ceva nu este posibil, întrucât consiliul parohial, ca să ia o astfel de decizie, trebuie să i se aducă la cunoştinţă. Cum va putea altfel să hotărască? Prin urmare, nu voi putea să ţin secret cu desăvârşire”. „Bine, îl vei lua pe fiecare membru din consiliul parohial şi îl vei pune să-ţi făgăduiască în faţa icoanei lui Hristos că nu va spune la nimeni. Nimeni din parohie să nu afle!”. „În regulă, aceasta ţi-o promit!”.
Într-adevăr, căsuţa s-a vândut şi catapeteasma s-a făcut. Iar eu, părinte, trăiesc din cele pe care mi le dă consiliul. A, mi-au spus unii din consiliul parohial, care ştiau cele întâmplate: „Biata de tine, acum, că ai făcut donaţia, nu ne laşi să punem şi numele tău?”. „Nu, le-am spus, pentru că o să-mi pierd plata dacă faceţi acest lucru”.
Acum mă duc în biserică şi, când văd catapeteasma, plâng de bucurie şi spun: „Îţi mulţumesc, Hristoase al meu, că m-ai învrednicit pe mine, o femeie săracă, o slujnică care nu merită nimic, un gunoi, să fac un lucru aşa frumos pentru biserica Ta!”. Şi, când o văd, se veseleşte sufletul meu. Când mă voi duce în Împărăţia lui Dumnezeu, neavând în viaţă nimic altceva vrednic de luat în seamă, îi voi arăta Domnului şi eu ceva, şi-i voi spune: „Doamne al meu, ostenelile mele ţi le-am dat ca să se facă ceva în biserica Ta; altceva nu mai am”.
Atât de mult m-a impresionat pilda acestei femei, încât mi-am spus: în ziua Judecăţii, câţi dintre noi, clericii, vom fi judecaţi pentru că adesea ne-am trecut numele la vedere, cu litere mari, scriind: „Catapeteasma sau biserica s-a făcut de cutare sau cutare”, după care urmează listele cu ctitori.
Această femeie simplă, fără să fi sporit mult în cele duhovniceşti, avea un astfel de cuget, pe care noi, cei zice-se înaintaţi în cele ale duhului, nu-l avem. Dimpotrivă, noi ţinem cu tot dinadinsul să se afle faptul că am donat una sau alta. Repet, unele din aceste suflete curate „cărora nu era lumea vrednică” (Evr. 11:38) ne vor judeca în ziua Judecăţii.
(Arhimandrit Epifanie Theodoropulos, Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, Editura Predania, București, 2010, pp. 86-88)

miercuri, 17 februarie 2021

DE LA NEIUBIRE LA IUBIRE

 


În vremea aceea, apropiindu-se de Iisus unul din cărturarii care Îl auzise vorbind cu saducheii și văzând că bine le-a răspuns, L-a întrebat: Care poruncă este întâia dintre toate? Iisus i-a răspuns că întâia este: «Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn». Și: «Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta». Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți». Mai mare decât acestea nu este altă poruncă. 

Și I-a zis cărturarul: Bine, Învățătorule. Adevărat ai zis că unul este Dumnezeu și nu este altul afară de El. Și a-L iubi pe El din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul și din toată puterea și a iubi pe aproapele tău ca pe tine însuți este mai mult decât toate arderile de tot și decât toate jertfele. 
Iar Iisus, văzându-l că a răspuns cu înțelepciune, i-a zis: 
Nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu. Și nimeni nu mai îndrăznea să-L mai întrebe. Și, învățând Iisus în templu, le grăia zicând: Cum zic cărturarii că Hristos este Fiul lui David? 
Însuși David a zis întru Duhul Sfânt: «Zis-a Domnul Domnului meu: Șezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale». 
Deci însuși David Îl numește pe El Domn; de unde, dar este fiul lui? Și toată mulțimea Îl asculta cu bucurie.”


Cu timpul intelegem tot ce nu am inteles, desi poate anumite cuvinte ne-au emotionat... fara sa stim de ce! Este in noi mereu un graunte de jar care are sansa sa se aprinda intru iubire!

Sigur, toti stim sau credem ca stim ca iubirea este esentiala! Nimic nu poate trai fara iubire! Natura insasi este vie prin iubirea lui Dumnezeu!  

Cu totii cunoastem acest pasaj evanghelic si o multime de pareri legate de acest subiect dar, pana cand ceea ce ai aflat nu se salasluieste in inima, in duhul tau, ca sa poti sa si simti... tot ceea ce ai aflat va ramane doar o informatie pe care o primesti... cu ghilimele cu tot!

Sa-i iubesti pe ai tai, pe cei care te iubesc... ce mare scofala? Si Luca ne da o minunata replica a Mantuitorului, pe care, cu siguranta, o vom reciti cat de curand:

Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei.
Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac.
Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai." 
(Luca 6, 32-34)

Iubirea nu se rezuma la ceea ce, cei mai multi oameni, inteleg! 
In drumul spre iubirea cea desavarsita, a iubirii de Dumnezeu, stau un sir intreg de... iubiri pe care omul le experiaza inca de cand vine pe lume! 
Mama, prietenii, partenerul de viata, copiii ... dusmanii, iubirea are diferite manifestari si este ceva care trebuie sa creasca si sa sporeasca stand departe de egoism! Ea creste, este creativa si ajunge sa-si gaseasca maretia in timp! 
Dar timpul, trait fara iubire, striveste sufletele mici sau nedezvoltate!
Lipsa noastra de iubire pentru ceilalti are ca si consecinta... singuratatea!

Lumea lui Dumnezeu este lacasul iubirii!

Iubirea, ca porunca, este esentiala in demersul cunoasterii, fiind un uriaş plus de experiere, de traire, dezvoltând la maximum în cel iubit şi în cel care iubeşte, fiinţa lui şi a celuilalt.

Dar această cunoaştere nu poate fi inchisa în concepte…
Iubirea implica unire, este un act de reciprocitate şi, tocmai de aceea, este suprema cale de cunoaştere ! 
Cu cât îl iubesc mai mult pe celalalt, cu atât el mi se descoperă mai mult…  
Cu cat il iubesc pe Dumnezeu mai mult, cu atat El mi Se dezvaluie! 

Numai iubirea ne poate salva de durerea la care ne condamna lipsa ei... durere, care poate deveni eterna, caci, in vesnicie va ramane perpetuu regretul de a fi uitat ca lumea e mult mai mare decat universul propriu!

Sfantul Isaac Sirul, explica mai bine decat mine:

“Iar eu zic ca cei chinuiti in gheena vor fi biciuiti de biciul iubirii. Adica cei ce simt ca au gresit fata de dragoste sufera acolo un chin mai mare decat orice chin. Caci tristetea intiparita in inima de pacatul fata de iubire e mai ascutita decat orice chin din lume. E nebunie sa socoteasca cineva ca pacatosii se lipsesc in gheena de dragostea lui Dumnezeu. 
Dragostea este odrasla cunostintei adevarului, care, dupa marturisirea de obste, s-a dat tuturor. 
Dar dragostea lucreaza prin puterea ei in doua feluri: pe pacatosi ii chinuieste, iar pe cei ce au facut cele cuvenite ii veseleste. Si aceasta este, dupa judecata mea, parerea de rau sau chinul din gheena. Dragostea imbata insa sufletele celor de sus cu desfatarea ei”.

Iubirea nu este doar... intr-o zi, nu este nici macar intr-o viata! 
Iubirea este vesnica!





marți, 16 februarie 2021

IMPARATIA LUI DUMNEZEU: INTALNIREA INTRE DOUA LUMI



„În vremea aceea au venit la Iisus saducheii, care zic că nu este înviere, și-L întrebau zicând: Învățătorule, Moise ne-a lăsat scris că, de va muri fratele cuiva și va rămâne femeia fără copii, să ia fratele său pe femeia lui și să ridice urmaș fratelui. Și erau șapte frați. Și cel dintâi și-a luat femeie, dar, murind, n-a lăsat urmaș. Și a luat-o pe ea al doilea, și a murit nelăsând urmaș. Tot așa al treilea. Și au luat-o toți șapte și n-au lăsat urmaș. În urma tuturor a murit și femeia. La înviere, când vor învia, a căruia dintre ei va fi femeia? Căci toți șapte au avut-o de nevastă. 
Și le-a zis Iisus: Oare nu pentru aceasta rătăciți, neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? Căci, după ce vor învia din morți, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii în ceruri. Iar despre morți, că vor învia, n-ați citit oare în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug, zicând: «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov»? Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii. Deci voi sunteți în mare rătăcire.”MARCU 12, 18-27

Fiecare incearca, cred eu, potrivit propriilor sale frici si putinte, sa-si imagineze Imparatia lui Dumnezeu. 
Textele Noului Testament nu poate fi trunchiate, cuvintele Mantuitorului nu pot fi rupte in bucati! Intreaga Sa invatatura este un tot unitar si numai dupa cunoasterea ei in intregime putem trage concluzii!

"Imparatia lui Dumnezeu este inteleasa gresit de multi crestini.
Este considerata a fi realitatea de dincolo de lumea aceasta.
Insa, lumea in care traim si Imparatia lui Dumnezeu nu trebuie sa fie gandite intr-o succesiune cronologica: "acum" numai lumea aceasta, "pe urma" numai Imparatia lui Dumnezeu.

"Iata, imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru". Acesta a fost raspunsul Mantuitorului celor ce-L intrebasera cand anume va veni ceea ce era de asteptat.
Asadar, Imparatia lui Dumnezeu este aici si acum.

Dar in ce fel se poate intelege aceasta intrepatrundere intre aici si acolo, intre acum si atunci?

Hristos este Imparatia coborata printre oameni. 
Acolo unde El este prezent, acolo este si Tatal impreuna cu Duhul Sfant. Deci, in si prin Hristos, Imparatia Sfintei Treimi se descopera oamenilor
Nu intamplator, cuvintele prin care Mantuitorul Isi incepe propovaduirea au fost: "Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia cerurilor" (Matei 4, 17).

Imparatia Lui Dumnezeu apare, in unele texte din Sfanta Scriptura, ca fiind tinta spre care trebuie sa ne indreptam: 
"Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu, mosteniti Imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii" (Matei 25, 34).

In alte texte, ea apare ca fiind realitatea care se apropie de noi: "Iata, Eu stau la usa si bat; de-Mi va auzi cineva glasul si-Mi va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine" (Apocalipsa 3, 20).

In fata acestor texte, apare intrebarea fireasca: 

Omul se indreapta spre Imparatie sau ea se indreapta spre om? 

1 Daca am afirma ca doar omul se indreapta spre Imparatie, atunci am putea sustine ca in aceasta lume omul este doar calator, este mereu pe drum, niciodata insa partas al Imparatiei. 
In astfel de conditii accesul in Imparatia lui Dumnezeu ar fi posibil numai dupa moarte.

2 Daca, dimpotriva, am spune ca doar Hristos este Cel care vine spre noi, atunci am fi tentati sa afirmam ca lipsa unirii unora cu Hristos este data de nevizitarea acestora de catre Mantuitorul.

Atunci ne intrebam: Cine catre cine se indreapta? 
Raspunsul la intrebarea: il gasim in Pilda Fiului Risipitor. 

Cand Tatal isi vede de departe fiul venind acasa, ii iese in intampinare. Ceea ce se petrece nu e o simpla revenire a fiului in preajma tatalui, ci o intalnire la care participa amandoi. Dar ca tatal sa-l zareasca si sa alerge in intampinarea lui, a fost nevoie ca fiul sa-si doreasca si sa depuna tot efortul de a ajunge acasa!

Imparatia lui Dumnezeu vine catre noi, dar vine numai daca si noi ne indreptam spre ea."

Amin




Adrian Cocosila

luni, 15 februarie 2021

DUMNEZEU SI CEZARUL


„În vremea aceea căpeteniile preoților și cărturarii au trimis la Iisus pe unii dintre farisei și din irodiani ca să-L prindă în cuvânt. Iar ei, venind, I-au zis: Învățătorule, știm că spui adevărul și nu-Ți pasă de nimeni, fiindcă nu cauți la fața oamenilor, ci cu adevărat înveți calea lui Dumnezeu. Se cuvine a da dajdie cezarului sau nu? Să dăm sau să nu dăm? El însă, cunoscând fățărnicia lor, le-a zis: Pentru ce Mă ispitiți? Aduceți-Mi un dinar ca să-l văd. Și I-au adus. Și i-a întrebat Iisus: Ale cui sunt chipul acesta și inscripția de pe el? Iar ei I-au zis: Ale cezarului. Atunci Iisus le-a zis: Dați cezarului cele ale cezarului, iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Iar ei se mirau de El.”

Pe El niciodată vreun om singur, nici măcar toți împreună - dacă ar fi posibil ca drepții, pierzându-și identitatea, să devină una și într-un cuget să se aducă în dar lui Dumnezeu -, nici atunci n-ar putea să-L laude după vrednicie. Singurul dar potrivit dem­ni­tății Sale este acela de a gândi și a-L lăuda după vrednicie.
Sfântul Grigorie Taumaturgul, Discursul adresat lui Origen, III,

Nu socotiţi că pace am venit să aduc pe pământ; nu am venit să aduc pace, ci sabie”. Aşa a grăit Domnul. 
Asta nu inseamna sa nu respect legea statului, nici sa insel! Asta nu inseamna sa fiu un anarhist!

Mesajul acesta se intelege asa:" „Nu am venit să împac adevărul şi minciuna, înţelepciunea şi prostia, binele şi răul, dreptatea şi silnicia, dobitocia şi omenia, nevinovăţia şi desfrânarea, pe Dumnezeu şi pe mamona, ci am adus sabie ca să tai şi să le despart, încât să nu se amestece”. Cu ce să le tai şi să le desparţi, Doamne? Cu sabia adevărului. Ori cu sabia cuvântului lui Dumnezeu, ceea ce e totuna. Fiindcă adevărul este cuvântul lui Dumnezeu, şi cuvântul lui Dumnezeu este adevărul." Sfântul Nicolae VelimiroviciÎntrebări ale lumii de azi, Editura Sofia, p. 39)
Amin!

duminică, 14 februarie 2021

PILDA COPACILOR - TALCUIRI (4)


Deşi este exprimată cu simplitate, în limba originală vorbirea este de o frumuseţe şi de o strălucire admirabilă.
Stilistic, fabula este o suita de personificări, epitete şi hiberbole! 
Construcţia este clară şi precisă, tocmai pentru a-şi atinge scopul. Povestea este clara, dialogul se desfasoara dupa acelas tipar. Finalul se schimba accentuind imaginea negativă a spinului.

Sensul fabulei este evident:  precum  spinul, una dintre cele mai nefolositoare plante, a fost chemat la demnitatea de rege, refuzată de cele trei plantele profetice,  şi Abimelec, un om fara vreo calitate si fara legitimitate,  a ajuns sa devina lieder. 
Morala se înţelege din text, dar şi din explicaţia de după prezentarea fabulei (versetul 16). Iotam, dupa ce prezinta o alegorie, il numeste clar pe Abimelec care, desi nedemn, a ajuns totusi sa domneasca! Pentru acesta, ca si pentru alegătorii săi, toate vor merge spre dezastrul total! (vezi Jud. 9, 45).

Interpretarile sunt împărţite, privind dezlegarea sensurilor şi a simbolurilor fabulei.
Eu am gasit doua care, fara sa se contrazica, sunt diferite!

Metodiu de Olimp crede că „acestea nu s-au zis despre copacii care cresc în pământ, pentru că copacii, fiind fără viaţă şi bine fixaţi cu rădăcinile în pământ, nu s-ar fi putut aduna să-şi aleagă rege. Această pericopă se referă la suflete, care, înainte de Întruparea lui Hristos, se năpustiseră nebuneşte spre copacul păcatelor. Şi adresându-se lui Dumnezeu, L-au rugat să aibă milă de ele, să domnească peste ele mila şi milostivirea Sa, pe care Scriptura le redă sub forma măslinului, pentru că uleiul este binefăcător pentru trupuri, este remediu împotriva suferinţelor şi a oboselilor şi izvor de lumină.”[Metodiu de Olimp, Banchetul sau despre castitate, în colecţia „Părinţi şi Scriitori bisericeşti” (vol. 10)]

De asemenea, el intelege prin copaci, momentele revelaţiei lui Dumnezeu de la începuturile omenirii: „Priviţi cu atenţie, nu cumva face aluzie aici la legile date (de Dumnezeu omenirii), de la primul om până la Hristos, legi pe care diavolul le-a contrafăcut pentru a înşela neamul omenesc? Într-adevăr, prin smochin face aluzie la porunca dată omului în Paradis, pentru că atunci când acesta a fost amăgit, şi-a acoperit goliciunea cu frunze de smochin. Viţa aminteşte de cea folosită de Noe, pe vremea potopului, din cauza vinului căreia, pe când a adormit, a fost batjocorit. Măslinul aminteşte de legea dată în pustiu lui Moise, iar smochinul de legea mântuitoare a lumii (venită) prin apostoli, pentru că de la ei am învăţat castitatea, pe care diavolul n-a putut s-o strice.” 

Aşadar, „smochinul, prin dulceaţa (fructului său) şi prin belşugul (frunzişului), ne aminteşte de viaţa omului în paradis înainte de cădere, viaţă plină de desfătare. Dar nu numai acum, ci şi altădată în Scriptură, fructul smochinului desemnează ceva mai bun. Viţa, prin bucuria ce a adus vinul ei celor izbăviţi de la mânie şi potop, aminteşte de trecerea omenirii de la starea de teamă şi nelinişte la starea de bucurie. Măslinul, prin uleiul pe care-l produce fructul său, aminteşte de milostivirea lui Dumnezeu: după potop, Dumnezeu iarăşi Şi-a arătat milostivirea Sa către oamenii cei rătăciţi, le-a dat o lege, S-a arătat unora dintre ei şi a hrănit cu untdelemn flacăra virtuţii, care era ca şi stinsă. În sfârşit, spinul simbolizează castitatea; el a fost numit de către unii şi cactus. Probabil că din cauza afinităţii ce-o are cu fecioria, a primit şi două nume: i s-a zis spin din cauză că este inflexibil în faţa plăcerilor; i s-a zis «agnus cactus», din cauza însuşirii sale de a fi totdeauna pur.” 

Pe baza acestei interpretări, putem afirma că textul fabulei poate fi unul mesianic, prin identificarea spinului ca simbol al castităţii, iar a focului ca element al purificării: „Dar de când a început să domnească peste oameni castitatea, rătăcirea a fost îndepărtată; Hristos, prinţul fecioarelor, a nimicit răutatea, iar smochinul cel adevărat, măslinul cel adevărat şi via cea adevărată îşi dau rodul lor” spune Metodiu de Olimp 

O altă interpretare, care imi pare mai aproape de puterea mea de analiza, am gasit-o la  Sf. Nil Ascetul, care explică : 
Iar că e propriu oamenilor uşurateci, care n-au de la ei înşişi nici un folos, să ia asupra lor uşor conducerea altora, e vădit şi din experienţă. Căci nu s-ar îndemna cineva, care a gustat liniştea şi a început cât de cât să se ocupe cu contemplaţia, să-şi lege mintea de grijile celor trupeşti, desi având-o de la cunoştinţă şi trăgând-o spre lucrurile pământeşti, odată ce se află în cele înalte. (…) 
Şi a zis viţa: "Lăsa-voi eu oare rodul meu cel bun, pe care l-a slăvit Dumnezeu şi oamenii, ca să merg să stăpânesc peste copaci?" De asemenea n-a primit nici smochinul pentru dulceaţa lui, nici măslinul pentru uleiul lui. Mărăcinele însă, lemn neroditor şi spinos, a primit stăpânirea, o stăpânire care nu avea în ea şi nu afla nici în copacii supuşi nimic care să o facă plăcută. 
Căci pilda spune nu de copacii Raiului, ci de ai pădurii, că au lipsă de conducere. Astfel precum viţa, smochinul şi măslinul n-au primit să stăpânească peste copacii pădurii, bucurându-se mai mult de rodul lor decât de cinstea domniei, tot aşa cei ce văd în ei un rod al virtuţii şi simt folosul lui, chiar dacă îi vor sili mulţi la această domnie, nu primesc, preţuind mai mult folosul lor decât conducerea altora”

Iar mai departe, comentând morala fabulei, Sf. Nil zice: 
Iar bles­temul, pe care li l-a vestit în parabolă mărăcinele copacilor, vine şi asupra oamenilor care fac la fel cu aceia. 
Căci sau va ieşi, zice Scriptura, foc din mărăcine şi va mistui copacii pădurii, sau va ieşi din copaci şi va mistui mărăcinele!” 

Aşadar şi Iotam, cel care rosteşte fabula, poate fi identificat şi el cu spinul, în măsura în care, prin cuvântul său, el a produs „focul” care a dus la mistuirea tentativei de conducător (nelegitim) a lui Abimelec.

În fabulă, totul graviteaza în jurul spinului care îl închipuie pe Abimelec. Spinul este o plantă care nu poate produce nici macar umbra (aluzie la neputinţa de a săvârşi binele). 
De asemenea, prin sintagma „de nu, atunci va ieşi foc din spini şi va arde cedrii Libanului”, Iotam prooroceşte sfârşitul lui Abimelec (vezi Jud. 9, 16-20),  şi anunta dumva si intrasigenţa sa faţă de cei care se opun lui (omul drept simbolizat de cedru).[20]

E o învăţătură de minte fireasca şi repetabila de-a lungul istoriei, pana în zilele noastre: modelele autentice sunt date (de bunăvoie sau forţat) la o parte şi înlocuite cu surogate! In mari demnitati ajung semidocţii şi inculţii – oameni de nimic, care nu contribuie cu nimic la binele comunitatii ci, din contră, aduc dezbinare şi tiranie. 

Sf. Nil Ascetul arată că: „Celor ce sunt puşi peste oameni, felurimea năravurilor şi viclenia gândurilor le face foarte grea conducerea, şi cei ce o primesc trebuie să se pregătească pentru o luptă obositoare. Ei tre­buie să îndure fără supărare scăderile tuturor, iar datoriile neîmplinite din pricina neştiinţei să-i facă să le cunoască, cu îndelungă răbdare”. Căci „dintre toate lucrurile, cel mai ostenitor este să conduci sufletele!” [Sf. Nil Ascetul, Cuvânt ascetic]

Deşi am putea spune ca e veche "de cand lumea",  această fabulă este de o actualitate tulburatoare, chiar dezamagitor de actuala! Caci, personal, am am avut senzatia ca ne invartim in cerc fara sa gasim iesirea spre ameliorare! 
Cea ce eu am inteles in cei 70 de ani de viata este ca cine nu invata din greseli este condamnat sa le repete!
Asta nu doar in viata personala ci si in cea colectiva!
Un popor care nu reuseste sa actioneze si ca entitate colectiva ci ramane doar o suma de indivizi... isi pierde in timp statutul de popor si devine... o gloata manipulabila!
Si astfel, firesc, nu poate veni decat ... o dictatura!
 

O, femeie, mare este credința ta

 

În vremea aceea a venit Iisus în părțile Tirului și ale Sidonului. Și, iată, o femeie cananeeancă, din acele ținuturi, ieșind striga, zicând: Miluiește-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de diavol. 

Iisus însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; și, apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Dă-i drumul, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, a zis: 
Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel.
Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă! 
El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar și câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor. 
Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credința ta; fie ție după cum voiești! Și s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela.
MATEI 15 : 21 - 25

Evanghelia comporta un dialog aparte, intre Iisus si o femeie. Numirea femeii ca si... „cananeeancă„ e tocmai spre a intelege ca e vorba de o pagana! Trebuie stiut ca, dupa Lege, un rabin nu avea voie sa vorbeasca in public cu o femeie, nici macar cu sotia lui! Nicidecum cu o pagana!

Femeia cananeanca este imaginea bisericii păgânilor, a bisericii noastre care participă la pâinea fiilor prin credința în Mesia lui Israel, fara sa-si aiba rădăcinile în Israel.

Povestirea este plină de însemnătate și ne face sa intelegem intreaga greutate a transgresarii credinței (vestirii credinței) de la Israel la păgâni.

Femeia striga ... se inchina in fata lui Iisus si-I cere ajutorul, numindu-L "fiul lui David" !

"Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor." ii spune Mantuitorul

Replica Mantuitorului pare dura, rece, distanta dar este evident ca nu ii este adresata femeii! 
Iisus a spus asta (...) ca nu cumva să se contrazică cu învățătura pe care o dăduse mai devreme "în calea păgânilor să nu mergeţi, şi în vreo cetate de samarineni să nu intraţi" (Mt. 10, 5). Aceasta pentru că nu voia să dea clevetitorilor Săi o șansă ca să-L osândească din nou și pentru că păstrase deoparte mântuirea neamurilor pentru vremea Patimilor și a Învierii Sale. 
Ucenicii, neștiind încă tainele Domnului sau fiind cuprinși de milă, au intervenit la Domnul pentru femeia canaaneancă (pe care celălalt evanghelist o numește siro-feniciancă)."(Fericitul Ieronim, Comentariu la Matei 2.15.23, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

Femeia nu se da batuta, nu se lasă influențată de cuvintele reci pe care stia ca le merita. Îi dă dreptate lui Iisus și îl numește „Domn” pentru a treia oară… Ucenicii – pe mare – credeau că Iisus era o fantasmă, ceva ireal...

Femeia zice: 
Da, Doamne, dar și câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor. … 
Domnul rămâne răbdător în tăcere, ținând șansa mântuirii doar pentru Israel, iar ucenicii vin să-L roage altceva. Însă El, având în mâinile Sale taina voinței Tatălui, răspunde că a fost trimis doar către oile pierdute ale casei lui Israel
Devine limpede că fiica femeii canaanence este un simbol al Bisericii atunci când mama ei cerea și ea din ceea ce se revărsa peste alții. Nu spun că mântuirea nu ar fi fost destinată și altora, ci că Domnul vine dintre ai Săi și la ai Săi, așteptând ca primele roade ale credinței să vină de la oamenii din a căror seminție vine și El. Mai apoi, și ceilalți aveau să fie mântuiți prin predica apostolilor, de aceea spune nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor. Neamurile sunt numiți câini însă canaaneanca este ajutată datorită credinței ei, prin care răspunde că firimiturile care cad de la masă sunt mâncate de câini.

(Ilarie de Poitiers, La Matei 15.4, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

Apostolii sunt si ei prinsi in aceasta intalnire, incercati si invatati, pusi in fata credintei cuiva care nu traia dupa Lege!
Credinta femeii Il uimeste pe Iisus!

Să luăm seama la credința și la smerenia ei. Căci Hristos a numit pe evrei copii, iar ea nu s-a mulțumit cu atât, ci chiar i-a numit stăpâni, arătând cât de departe era de a se fi supărat pentru laudele aduse altora. Ea a spus: Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. Privește înțelepciunea femeii! Nu îndrăznit să spună nici măcar un cuvânt împotriva altcuiva, căci nu o durea dacă altul era lăudat și nici s-a revoltat dacă a fost mustrată. Privește statornicia sa! Când Domnul i-a răspuns: Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor, ea zis da, Doamne. El i-a numit copii, iar ea i-a numit stăpâni. Hristos a rostit numele de câine, iar ea a vorbit despre ceea ce face câinele, (se hrănește din fărâmituri – n.tr.). Vedeți smerenia acestei femei?

Acum puneți smerenia femeii alături de cuvintele mândre ale iudeilor: Noi suntem sămânţa lui Avraam şi nimănui niciodată n-am fost robi (In. 8, 33) și Un tată avem: pe Dumnezeu (In. 8, 41). 
Însă femeia aceasta nu era la fel, ci se numără pe sine în rândul câinilor și pe ei îi numește stăpâni iar pentru acesta a deveni și ea unul dintre copii. Căci ce spune Hristos? Spune: O, femeie, mare este credinţa ta!

Așadar, putem presupune că pentru aceasta a trecut-o cu vederea, ca să poată spune aceste cuvinte în auzul tuturor și să o încununeze cu fie ţie după cum voieşti. Cu alte cuvinte, cu adevărat, credința ta poate să săvârșească lucruri chiar mai mari decât acestea, dar fie ție după cum dorești. Gura care a rostit aceste cuvinte este aceeași cu care a zis: „Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape!” (Fac. 1, 6).

Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela.

Vezi cât de mult a ajutat această femeie la tămăduirea fiicei sale? Pentru că vezi că Hristos nu a spus: Fiica ta să se tămăduiască, ci, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. N-a spus aceste cuvinte la întâmplare și nu au fost menite să măgulească pe cineva, ci au fost spuse pentru învățătura noastră și pentru că credința sa era mare cu adevărat.

Cele ce se petrecuseră au fost (prin credință - n.tr.) dovada și încredințarea că fiica ei s-a tămăduit imediat precum spusese Mântuitorul.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 52.3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

Amin


sâmbătă, 13 februarie 2021

PILDA COPACILOR - SPINUL (3)

 

Copacii, dupa ce au incercat sa ii convinga pe cei trei arbori divini sa le fie conducatori, refuzati fiind, l-au rugat pe SPIN :"Vino tu şi domneşte peste noi!"

Raspunsul spinului este unul clar si totusi... surprinzator

Dacă voi mă puneţi cu adevărat împărat peste voi, atunci veniţi şi vă odihniţi sub umbra mea; iar de nu, atunci va ieşi foc din spini şi va arde cedrii Libanului.

Despre ce umbra e vorba si, mai ales, cum ar putea un arbore sa se aseze la umbra... inexistenta a unui... spin?

Dar spinul spune ca, daca copacii nu se vor aseza, adica nu se vor umili in fata lui, nu se vor tara pe pamant... el se va aprinde, iar focul lui va arde cedrii Libanului... Un afront direct adus lui DUMNEZEU!

"Dumnezeu a făcut să crească în ţara Libanului un arbore care se numeşte cedru. Acesta trăieşte mai mult de o mie de ani. Maroniţii îl numesc Arz-el-rab sau pomul lui Dumnezeu. 
Evreii îl numesc erez. Dintre toţi pomii pământului cedrul are cea mai mare longevitate. În Libanul de azi, n-au mai rezistat decât puţini izolaţi. Nu sunt arbori obişnuiţi, dar seamănă într-o oarecare măsură cu stejarul. Sunt adevărate catedrale vegetale. Fiecare cedru, dacă nu se taie, poate ajunge la înălţimea catedralei Notre-Dame de Paris.

În Biserica creştină, cedrul este imaginea lui Hristos, din pricina dimensiunii şi majestăţii sale. Este de asemenea imaginea Bisericii, căci el simbolizează întinderea puterii spirituale prin extensia ramurilor sale, pe care păsările cerului, aşezându-se, îi înfăţişează pe cei drepţi care vin să se odihnească. 
Dar cedrul o simbolizează, mai ales, pe Sfânta Fecioară Maria: glorie Libani data est ei. 
Cuvântul Liban şi cuvântul cedru sunt sinonime. Sunt cedri şi în Himalaia sau în alţi munţi şi chiar şi în grădinile botanice, dar nici un cedru de pe pământ nu este comparabil cu cedrii Libanului. Întreg Vechiul Testament îl cântă."

(Virgil GheorghiuHristos în Liban, Editura Reîntregirea, p. 27)

Spinul este eroul celei de-a doua fabule din Biblie, si tot in contrast cu cedrul!
"Ioaş, regele lui Israel, a trimis la Amasia, regele lui Iuda, ca să-i spună: "Spinul, care este în Liban, a trimis să-i spună cedrului, care este tot în Liban: "Dă pe fiica ta fiului meu de femeie". Însă fiarele sălbatice, care sunt în Liban, au trecut pe lângă acest spin şi l-au călcat. (1 Paralipomena)

Indrazneala spinului este in contradictie cu ceea ce este el insusi, o problema pe care o intalnim si la oamenii care nu pot da nimic bun...
aroganta si amenintare!

Va urma...

vineri, 12 februarie 2021

PILDA COPACILOR - CEI TREI ARBORI PROFETICI (2)

 

SA NE REAMINTIM

Dupa moartea lui 
 GhedeonAbimelec, fiul său,  prin uneltiri si crime (ucigand pe toţi fraţii săi, în afară de Iotam), se proclama rege în Sichem.
Abimelec adună poporul lângă stejarul lui Avraam şi al lui Iacov (strămoşii iudeilor) de la Sichem, un loc istoric important, ales anume pentru a capata o oarecare legitimitate! 
Dar, pe Muntele Garizim, din apropiere, Iotam  se adresează mulţimii, rostind mai intai o fabula - Pilda copacilor - pe care o si descifreaza,  condamnandu-l pe Abimelec si pe cei care l-au ajutat sa devina rege.
Fabula lui Iotam are ca personaje... copacii care: "s-au dus odată 
să-şi ungă împărat peste ei."

Cand e vorba copaci, trebuie sa facem o mica distinctie, caci unii copaci fac poame, fructe comestibile, si noi le zicem pomi, altii fac doar umbra sau nici macar atat! 
Asadar intelegem ca e vorba de copaci in general

În cultura şi religia ebraică, copacul joacă un rol deosebit de important,  avand simboluri aparte! 

Istoria omenirii începe cu un pom - cel al cunoştinţei binelui şi al răului, care a pricinuit caderea primilor oameni (Fac. 2, 9; 16-17). 
Stejarul de la Mamvri este locul in care Patriarhul Avraam a primit descoperirea Sfintei Treimi (Fac. 18, 1-16)!
Apoi, rugul (tufişul) aprins al lui Moise (Ieş. 3, 1-4), toiagul lui Aaron (Num. 17, 1-11), Chivotului Legii (I Regi 5, 6-10), precum şi Templului din Ierusalim (II Paral. 3-4), toate au vana copacului.
Incepând cu Adam si copacul cunostintei binelui si a rauluipana la lemnul crucii, pe care a fost rastignit trupul Lui Hristos,
genealogia Mântuitorului are o legatura cu lemnul!  Vechiul Testament este plin de metafore, de alegorii, de exemple arboricole! Dar fabule... doar doua!

Dintre toti copacii pomeniti in Scriptura,  Maslinul, Smochinul si Vita de Vie, sunt cei trei pomi socotiti nu doar roditori ci si profetici, mesianici!

Urmarind fabula...  
Copacii  au mers mai intai la Maslin  si i-au propus sa domneasca peste ei! 

Iar măslinul a zis: "Lăsa-voi eu oare grăsimea mea, cu care se cinsteşte Dumnezeu şi oamenii se mândresc şi mă voi duce să umblu prin copaci?"



Măslinul („zait”)  era considerat un simbol al familiei numeroase, al frăţietăţii, al smereniei şi al păcii! Măslinele au constituit mereu o importantă sursă de hrană. 
Din măsline  se obţine cel mai bun undelemn  iar undelemnul
in afara de hrana si leac (caci înmuia şi alina rănile), alimenta si 
opaiţele! Vorbind de grasimea sa, Maslinul da un mesaj profetic, 
caci untdelemnul simbolizeaza dobândirea Duhului Sfânt!

Maslinul nu da darul Duhului Sfant pentru puterea lumeasca !

Atunci copacii au zis către smochin
Vino tu şi domneşte peste noi!
Dar şi smochinul a răspuns Să-mi las eu oare dulceaţa mea şi fructul meu cel bun şi să mă duc să cârmuiesc copacii?


Smochinul
(„teena”) – e
ste cunoscut de mii de ani, fiind descoperit înainte de grâu și este si el un arbore profetic în Biblie. 
Specificitatea smochinului este aceea că produce fructe în două etape pe an, încărcându-şi permanent ramurile atat cu fructe verzi cat şi cu fructe coapte, rămase din florescenţa anterioară!

Fiind un pom rămuros, face multă umbră, deosebit de pretioasa într-o ţară însorită ca Israelul! Simbol al belșugului, cunoașterii, vieții, al nemuririi, iluminării, al fertilității, smochinul a fost apreciat și chiar venerat dintotdeauna.
Evreii considerau smochinele aducătoare de prosperitate și bunăstare de aceea apreciau foarte mult acest arbore și chiar îl venerau.

După, cum bine se știe, Adam și Eva "s-au ascuns" sub frunze de smochin! Noul Testament ia smochinul ca motiv al bunei rodiri, ca si al nerodirii,  poporului lui Dumnezeu! 

În Vechiul Testament smochinul era simbol al belşugului si al binecuvântării divine.

Smochinul fabulei nu da bucuria nici dulceata binecuvantarii pentru a avea putere!

Apoi au zis copacii către viţa de vie: Vino tu de domneşte peste noi!


Viţa de vie („ghefen”) –
 este socotita un arbore caci are un trunchi, si este unul din cei 3 arbori profetici!
După măslin şi smochin, vita de vie era planta cea mai raspandita  in Ţara Sfântă. De obicei, vita era lăsată să se întindă în smochin, simbolizând, în accepţiunea iudaica, viaţa  paşnică (cf. I Regi 4, 25).

Din struguri se face vin si prima referire la vin o gasim în Vechiul Testament, Fac. 9:21-24
După potop, Noe devine viticultor. Face din struguri vin şi, band vin, se îmbata si nu mai stie ce face. Fiul cel mic, Ham, îl surprinde dormind dezbrăcat în cort şi-l consideră demn de batjocură, spre deosebire de ceilalţi doi fii ai lui Noe, care, înţelegători şi cuviincioşi, îi acopera "goliciunea" tatalui! Trezindu-se din beţie si afland ce s-a întâmplat, Noe îl pedepseste Ham şi pe urmaşii lui, începând cu Canaan, fiul acestuia!

Dar vinul nu este doar cadere ci si viata, fiind sangele Domnului Hristos! Este jertfa adusa lui Dumnezeu si cel care "indulceste inima omului", dupa cum spune psalmistul! 
Mantuitorul se numeste pe sine VITA si pe apostoli Sai ii considera mladitele vitei! 

Intocmai smochinului, si vita de vie da omului sansa de a alege masura, calea de mijloc, de a face deosebirea intre bine si rau!

Şi viţa de vie a zis către ei: Cum să-mi las eu mustul meu care veseleşte pe Dumnezeu şi pe oameni şi să mă duc să cârmuiesc copacii? 

Nereusind sa convinga nici unul din pomii "de vaza", copacii i-au propus spinului sa-i conduca! "Vino tu şi domneşte peste noi!"

Spinul insa... este arogant, cu pretentii si amenintator, desi nu este nici merituos nici de folos!

Dacă voi mă puneţi cu adevărat împărat peste voi, atunci veniţi şi vă odihniţi sub umbra mea; iar de nu, atunci va ieşi foc din spini şi va arde cedrii Libanului.


va continua...

-  SPINUL
 TALCUIRI