CUM SA FIM IN LITURGHIE CHIAR SI DE LA DISTANTA

Traim un timp inedit. 
Iata, nu putem sa mergem la Biserica! 
Liturghia nu se opreste, chiar daca noi nu suntem prezenti,  dar nevoia nostra de Biserica incepe sa devina o lipsa dureroasa.
Acum e timpul intelepciunii caci ne gasim in plin timp Kairos, adica in timpul cel bun, timpul lui Dumnezeu! 
E pace in jur si ni se ofera ocazia meditatiei, a contemplarii, timpul rugaciunii ne sta la dispizitie!

Simtim lipsa Bisericii?

Poate ca Dumnezeu ne da prilejul sa reflectam, sa ne intrebam: 

• de cate ori am putut sa o facem dar am preferat sa nu mergem la Liturghie? sau 
• de cate ori am ajuns tarziu sau am plecat inainte de final? ori 
• de cate ori am fost prezenti la Liturghie doar cu trupul?       si, nu in ultimul rand
• de ce nu am reusit prea des sa stam atenti in timpul Liturghiei si ne-am plimbat prin Biserica ca pe bulevard?

Poate ca trebuia si sa ne revigoram credinta, sa constatam nevoia noastra de Dumnezeu!

Acum ne este mai dor ca niciodata de Sfanta Impartasanie? 
E poate momentul sa ne gandim si de cate ori am primit-O nepregatiti!

 
În perioada aceasta, cand epidemia ne obliga sa stam in casa, si, in consecinta, participarea fizică la slujbe nu este posibilă. credincioșii sunt îndemnați să își continue rânduiala de rugăciune acasă și să participe, de la distanță, la slujbele religioase transmise via TV sau internet.

Detestata inainte si considerata nepotrivita ca si manifestare a credintei, trairea liturgica on line a devenit azi, iata, o varianta salvatoare pentru sufletele aflate in imposibilitatea de a se hrani prin Liturghie cu HRISTOS!

Trebuie sa ne descurcam cum putem si, slava Domnului, avem la dispozitie mijloace care ne ajuta sa nu rupem lantul comuniunii.
Ma gandesc ca acum 30 de ani... ar fi fost altceva!

Acest nou cadru de participare poate fi însă complicat, mai ales la început si, pentru ca trairea nostra sa fie claditoare, e necesar sa punem un pic de disciplina. 
Așadar, iata câteva sfaturi în acest sens necesare pentru o mai bună organizare spre mai mult folos. 
Materialul este inspirat dintr-un ghid  publicat de Parohia Sf. Andrei Noarlunga, Australia

Sfaturi pentru participare la slujbele Bisericii de la distanță

1.  Amenajați un colț de casă (fără surse de distragere a atenției) destinat rugaciunii, cu următoarele elemente:

•  Icoane
•  Candelă
•  Cățuie și tamâie
•  Metanii
•  Cărți pentru a urmări slujba: Liturghier, Ceaslov, etc.
•  Un scaun, dacă este necesar

   2. Păstrați rânduiala obișnuită de rugăciune din perioada când           puteați merge la biserică, inclusiv rugaciunile de dinainte 

       de Sf.  Împărtășanie dacă veți urmări Sf. Liturghie. Preoții

       slujesc Liturghia în numele tuturor, chiar dacă nu suntem                 prezenți fizic acolo.

   3. Îmbrăcați-vă corespunzător, precum faceti în cazul în care               primiți un musafir acasă

   4. Anunțați familia și pe toți cei din casă că slujba va incepe.

   5. Pregătiți din timp mijloacele tehnice. Închideți aplicații,                   programe sau notificări care ar putea să vă întrerupă.

   6. Decideți din timp transmisiunea cărei biserici o veți urmări.             Schimbatul între transmisiuni din biserici în timpul aceleași             slujbe vă va distrage atenția.

   7. Stați în picioare, în măsura posibilului, așa cum faceți de                   obicei la slujbe.

   8. Ascultați și urmăriți cu atenție cuvintele preotului și ale                   cântăreților. Puteți găsi noi înțelesuri în rugăciuni în acest                 context inedit. (Pe multi dintre noi foiala din Biserica ne      
       distrage! NP)

   9. Îndreptați-vă rugăciunea către Dumnezeu care ne va păzi și               elibera de amenințarea acestei epidemii și către cei care sunt             afectați de această boală.

10. Dacă întâmpinați probleme tehnice (conexiune lentă sau                  întreruptă, probleme de sunet, etc.) nu vă enervați sau pierdeți          răbdarea. Folosiți o carte sau rugați-vă singuri.

11. Multumiți Domnului pentru posibilitatea de participa la slujbă 

      în aceste vremuri. Multumiți preoților care au slujit Sf.                      Liturghie în numele dumneavoastră.

12. După Sf. Liturghie, citiți rugăciunile de dupa Sf. Împărtășanie.
     Nu uitati sa-i contactați-i pe cei dragi (familie, prieteni). În             acest context este important să păstrăm legătura cu ei și să ne         îmbărbătăm unii pe alții.

Doamne, ajuta-ne noua!

DUMINICA A IVa A POSTULUI MARE (A SFANTULUI CUVIOS IOAN SCARARUL)

Momentul vindecarii lunaticului - reiterat in a IV-a Duminica a Postului Mare - isi are locul, in Evanghelia dupa Marcu, dupa Schimbarea la Fata a Mantuitorului, de pe muntele Tabor, "unde şi-a încredinţat ucenicii apropiaţi de sensul final al lucrării Sale şi al vieţii lor: împărtăşirea slavei eshatologice, revărsarea neîncetată a luminii neînserate şi preafrumoase în lume, participarea deplină a oamenilor şi a universului la regimul solar al Fiinţei, adică la lumina zilei a opta. (pr.Galeriu)

Asadar, atunci cand acolo, pe Tabor, Cerul coborase pentru un moment pe pamant, la poalele muntelui pamantul insa se apropia de iad... 
Acolo, un tanar, posedat de un duh mut, se zvarcolea in spasme si nimeni nu-l putea ajuta, nici chiar apostolii lui Iisus.

Din discutia dintre tatal copilului si Mantuitorul se desprinde mesajul esential.

Omul i se adreseaza lui Iisus:
- "Dar, dacă poţi să faci ceva, ajută-ne, fiindu-ţi milă de noi."
Adresarea implica un dubiu. Asadar el nu era chiar sigur ca Cel caruia i se adreseaza este Atotputernic!
Raspunsul Mantuitorului este pe masura cererii:
- "Dacă poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede."
... "Cred, Doamne, zice tatal disperat, ajuta necredintei mele!

Aceasta ultima replica a acelui om  aflat la nevoie, spusa cu lacrimi, este strigarea noastra, a tuturor crestinilor, care, incercand sa urcam pe treptele desavarsirii, ne poticnim, ne indoim, cadem... 

Avem nevoie de Harul Sau pentru a ne imbiba cu credinta astfel incat sa mutam muntii din loc! Si pentru asta e nevoie, pe langa credinta,  de rugaciune, de dialogul cu El, si de Post!

Dincolo de toate cele pe calear trebui sa le invatam din pericopa evanghelica a acestei duminici, trebuie sa incercam sa ramanem macar cu aceasta idee:


Primim daca stim sa cerem si pe masura increderii si a credintei noastre in Dumnezeu! 

In dialogul nostru cu El, prin rugaciune, cu ajutorul Postului, ca jerfa nesangeroasa, reusim macar sa ne tinem in picioare, daca nu sa si urcam, pe Scara despre care vorbeste Ioan Scararul!

Si, pentru ca veni vorba, potrivit lui Ioan Scararul, 

• cel ce face milostenie urca 2 trepte pe scara spre Rai,  dar coboara 6 - caci se mandreste! 
• cel care aduce pacea... urca 6 trepte si de coborat... coboara doar 2!

Trebuie sa exersam milostenia in care sa nu intre pacatul trufiei! Cat despre pace... Domnul sa ne ajute sa o putem aduce pe unde mergem, asa cum au fost meniti Apostolii lui Hristos sa o aduca!

In aceste zile dificile sa ne pastram in duhul pacii este foarte important!

Domnul ne stie slabi dar ne vrea doritori intru intarire!
Ajuta, Doamne, slabei mele credinte sa se intareasca si sa creasca, spre mantuirea mea! Amin

Marcu 9, 17-32

În vremea aceea a venit un om la Iisus, zicându-I: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi, oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. Atunci Iisus, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine. Şi l-au adus la El. Dar duhul, văzându-L pe Iisus, îndată l-a zguduit pe copil, iar acesta, căzând la pământ, se tăvălea spumegând. Şi l-a întrebat pe tatăl copilului: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: Din pruncie. Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar, dacă poţi să faci ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi. Iar Iisus i-a zis: Dacă poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. Şi îndată, strigând, tatăl copilului a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele! Iar Iisus, văzând că mulţimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el şi să nu mai intri în el! Şi, răcnind şi zguduindu-l cu putere, duhul a ieşit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, iar el s-a sculat în picioare. După ce a intrat Iisus în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? El le-a zis: Acest neam de diavoli cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post. Şi, ieşind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să ştie cineva. Căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî, iar după ce-L vor omorî, a treia zi va învia. Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe.

10 REGULI PENTRU O CARANTINA NEDISTRUCTIVA

Dragii mei, 

Iata cateva sfaturi care ne-au fost transmise de duhovnicii nostri, sfaturi lăsate de călugării din Pustia Egiptului inca din veacul al IV-lea și care sunt foarte actuale. 

Pentru a  evita nervozitatea, inerenta recluziunii, și a ne păstra pacea atunci cand suntem nevoiti sa traim laolalta, închiși impreuna cu ai nostri, e necesar ca viata sa aibe mai de graba un ritm reglementat! 

Astfel:

1. Nu vă tulburați, nu sunteți singurii oameni care ajung la stări de nerăbdare cand sunt puși să stea mai mult timp la un loc  intr-un spatiu inchis - este o ispită a naturii umane. 
2. Nu dati ordine, fii tu cel care slujește. Nu spune: "fă cafea, fă mîncare, spală vasele", ci apucă-te tu și fă cafea, fă mîncare sau spală vasele. Fă o revizie în memoria ta și vei vedea că orice tensiune și ceartă începe de la o poruncă sau reproș că celălalt nu a făcut un lucru despre care tu crezi că e treaba lui să îl facă. Nu, nu e treaba lui, e treaba voastră, pentru că acum sînteți în celeași condiții. Despre un sfînt se spune că a trăit o viață cu ucenicul său mai tînăr și niciodată nu i-a poruncit ceva.
3. Nu răspunde cu reproș la reproș. Constientizeaza că un duh rău vrea ca voi să nu păstrați iubirea - nu soțul/soția, copilul sau părinții care te tulbură cu nemulțumirile și reproșurile lor! Iți va fi mai ușor să nu răspunzi în același mod răzbunător. Răul este o fantomă străină care nu are ce căuta între voi. 
4.  Faceți puțină disciplină: conveniți orele de masa și de somn, de relaxare ca să nu aveți prilejuri de ceartă. Traiti in acelas ritm. Dacă unul adoarme la ora 23, iar altul la 2.00 noaptea, vă veți trezi pe rînd și veți avea prilej de gînduri si reactii proaste. Unul doarme, altul mananca, altul bea cafea si face zgomot trezindu-l pe celalalt etc. motivul de ceartă e gata. Mîncarea și somnul sînt momente de convivialitate daca sunt luate ca atare altfel pot tulbura întreaga zi.
5. Obisnuiti-va sa vă cereți iertare  dacă simțiți că tensiunea a crescut. 
6. Rugați-vă, cautati un loc ferit ori de cîte ori inima voastra se umple de  revoltă împotriva celuilalt. 
7. Nu vorbiți la manie căci veți ajunge să auziți de la celălalt ceea ce vă va chinui multe zile după aceea. 
8. Reflectati la lucrurile care vă irită la celălalt și evitați-le  - biruiți revolta cu gînduri bune.
9. Considerati această perioadă un exercițiu de autoevaluare care vă arată cine sunteți, cît puteți, ce si cat aveți de oferit celuilalt, o interesanta si inedita experiența de viață! Cu alte cuvinte, veti afla cam cate parale faceti! 😊
10. Nu uitați, toată lumea este la strîmtoare acum și nu e vreme de certuri și reproșuri fără noimă. Nu sunteti o victima!
11. Mîncați cumpătat, dormiți la timp, vorbiți cu măsură, căutați pacea și o urmați, fiți stîlpul de susținere, nu piatra de poticnire.
12. Toate trec, va trece si asta si veti constata ca sunteti intarit!

VESTEA CEA BUNA

În zilele acelea Elisabeta, soția lui Zaharia, a zămislit și s-a tăinuit pe sine cinci luni, zicând: Astfel mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea. Iar în a șasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele Fecioarei era Maria. Și, intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvântată ești tu între femei! Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui și cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Și îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Și, iată, vei lua în pântece și vei naște Fiu și vei chema numele Lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt Se va chema și Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Și va împărăți peste casa lui Iacov în veci și Împărăția Lui nu va avea sfârșit. Și a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat? Și, răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care Se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema. Iată, Elisabeta, rudenia ta, a zămislit și ea fiu la bătrânețea ei, și aceasta este a șasea lună pentru ea, care se numea stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință. Și a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Și îngerul a plecat de la ea.” 

LUCA 1:24-38

Azi sarbatorim Veste cea Buna, cea care anunta marea schimbare, indurarea lui Dumnezeu pentru oameni!
Pacatul, cel venit in lume prin femeie, avea sa fie biruit tot printr-o Femeie!

In urma cu aproape 2000 de ani, intr-o localitate mica si fara importanta, Nazaret, o tanara fecioara primeste, prin Arhanghelul trimis de Dumnezeu, Vestea ca ea avea sa-L nasca pe Hristos! 
Maria avea sa accepte cu umilinta si supunere voia lui Dumnezeu, traind destinul unic de mama a Fiului Omului, a Mantuitorului, Fiul lui Dumnezeu Tatal!

Odata cu asumarea maternitatii in deplina minune, Fecioara Maria asuma soarta mamei indurerate, care va cunoaste suferinta extrema, aceea de a vedea moartea pe cruce a fiului ei, dar va trai si bucuria suprema, aceea de a-L sti Inviat, Inaltat la Ceruri si Asezat de-a dreapta Tatalui Ceresc!

Prin Cel ce s-a întrupat din sangiuirile Fecioarei Maria, Maica noastra, a tuturor, Hristos, Fiul lui Dumnezeu - Dumnezeu adevarat si om adevarat, nascut si nu facut, de o fiinta cu Tatal, Atoatefacatorul - "iadul s-a robit, Adam s-a chemat, blestemul s-a pierdut, Eva s-a slobozit, moartea s-a omorât, si noi am înviat."

„Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3: 16).
 
Si, atentie: 

„Nu a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să se mântuiască prin El” (Ioan 3:17)
 

Minunea nasterii curate este zugravita in icoanele ortodoxe, in mod sombolistic, Maica Domnului avand pe cei doi umeri si pe cap cate o stea.
Aceasta inseamna, in limbaj iconografic, ca Maria a fost fecioara *, a purtat in pantece pe fiul lui Dumnezeu fecioara fiind*, a nascut si a ramas fecioara dupa nasterea Mantuitorului *!
Orice imagine, presupusa a o inchipui pe Maica Domnului, in care nu sunt pictate cele trei stele... este doar un tablou si nici decum o icoana!

Sa ne rugam Maicii Domnului sa ne fie mijlocitoare pe langa Fiul Sau si sa ne miluiasca pe noi! In aceste zile grele, in care intrega lume se teme si sufera avem nevoie mai mult ca oricand de ajutorul Maicii Domnului!

Sfântă Fecioară Maria, roagă-te pentru noi! Usureaza-ne suferinta si roaga-te pentru mântuirea sufletelor noastre! Amin

„Cinstește pe doctor… căci de la Cel Preaînalt este leacul”

 Diac. conf. dr. Alexandru Mihăilă 

Boala poate fi pedeapsă divină pentru păcate. 

De exemplu, egiptenii au fost loviți de Domnul cu moarte în vite (Ieșire 9, 3, 6) și bube purulente (9, 9-10), pentru că s-au opus eliberării din robie a fiilor lui Israel. 

Filistenii au fost și ei pedepsiți cu bube usturătoare (1 Regi 5, 6), pentru că au capturat chivotul și pentru că l-au pus într-un sanctuar idolatru.
Chiar fiii lui Israel sunt avertizați la încheierea legământului de pe Muntele Sinai că nerespectarea poruncilor atrage după sine blestemul și pedeapsa divină: „Iar dacă nu vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău și nu te vei sili să împlinești toate poruncile și hotărârile Lui […], să te bată Domnul cu oftică, cu lingoare, cu friguri, cu aprindere […] Te va lovi Domnul cu lepra Egiptului, cu trânji, cu râie și cu pecingine, de care să nu te poți vindeca; să te bată Domnul cu nebunie, cu orbire și cu amorțirea inimii” (Deuteronom 28, 15, 22, 27-28).

În psalmi, orantul este de multe ori conștient că boala poate fi o urmare a păcatelor: „Săgețile Tale s-au înfipt în mine și ai întărit peste mine mâna Ta. Nu este vindecare în trupul meu de la fața mâniei Tale; nu este pace în oasele mele de la fața păcatelor mele. Că fărădelegile mele au covârșit capul meu, ca o sarcină grea apăsat-au peste mine. Împuțitu-s-au și au putrezit rănile mele, de la fața nebuniei mele. Chinuitu-m-am și m-am gârbovit până în sfârșit, toată ziua mâhnindu-mă umblam. Că șalele mele s-au umplut de ocări și nu este vindecare în trupul meu” (Psalmul 37, 2-7).

Păcatul sau răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu constituie, așadar, o cauză pentru boală. Dar ele nu sunt singura. Pentru a sublinia importanța acestei teme, o întreagă carte din Biblie dezbate această problematică, luând ca model viața Dreptului Iov. Deși Iov era „fără prihană și drept” (Iov 1, 1), el este lăsat în mâna lui Satan, trecând printr-o serie de necazuri cumplite, printre care și boala: „Satan […] a lovit pe Iov cu lepră, din tălpile picioarelor până în creștetul capului. Și a luat Iov un ciob ca să se scarpine și ședea pe gunoi, afară din oraș” (Iov 2, 7-8).

Cartea lui Iov dezbate tocmai convingerea contemporană că orice necaz și orice boală sunt cauzate de păcate. Pe Iov îl vizitează trei prieteni, care se străduiesc să-l convingă că trebuie să fi săvârșit păcate, de vreme ce trece prin asemenea grozăvii. Iov însă nu știe ce păcate a săvârșit și dorește să fie lămurit de Însuși Dumnezeu, Care va interveni spre finalul cărții. Totuși, până atunci, problematica suferinței este discutată cu argumente de un alt prieten, care intervine mai târziu în dezbatere, Elihu. Acesta explică cel mai limpede din întreaga carte cum stau lucrurile. Suferința nu este neapărat provocată direct de un păcat anume. Omul însă este o făptură slabă, limitată, iar suferința poate apărea spre înțelepțire. „Nelegiuiții […] nu se roagă lui Dumnezeu când sunt puși în lanțuri” (Iov 36, 13). 

Cel care dobândește folos din suferință este cel care înțelege mai bine condiția precară umană și conștientizează dependența lui de Dumnezeu, iar suferința nu îl va îngenunchea, ci îl va înțelepți. „Dar pe cel nenorocit Dumnezeu îl scapă prin nenorocirea lui și prin suferință Dumnezeu îi dă învățătură” (Iov 36, 15). 

Elihu i se adresează apoi direct lui Iov, cel încercat de boală: „Tot așa și pe tine te va scoate din strânsoarea durerii, ca să te pună la loc larg, unde nu mai este nici o stinghereală și unde masa ta va fi încărcată cu mâncări grase și alese. Dacă tu ai fost pedepsit cu strășnicie, ca un nelegiuit, tu scoate din pedeapsă puterea dreptății. Certarea Lui să nu te împingă la mânie împotriva Lui și mulțimea bătăii să nu te scoată din calea cugetului drept” (Iov 36, 16-18).

Domnul va izbăvi sigur din suferință, fie că o face prin vindecare, fie, putem merge chiar atât de departe, prin moarte. 

Moartea nu trebuie să fie înfricoșătoare, fiind doar o trecere. Dar suferința nu constituie finalul, ci este doar un mijloc de înțelepțire, pe care oamenii nu trebuie să-l rateze, aruncând vina asupra lui Dumnezeu. Pentru condiția umilă a omului, pentru limitările lui, suferința poate fi singura modalitate de atenționare, așa cum un ucenic poate fi atenționat spre învățătură.

Confruntarea cu boala nu trebuie să dirijeze doar pe prima direcție: boala cauzată de păcat. Riscul este întruchipat de prietenii lui Iov, care, privind boala lui Iov, erau convinși că Iov săvârșise păcate grave și îl judecau. 

Ar trebui să contemplăm boala sub amândouă aspectele: ca pedeapsă pentru păcate (dar nu ale altora, ci ale noastre, ca psalmistul în Psalmul 37) şi ca înțelepțire, conștientizare a condiției umile a omului și a dependenței de Dumnezeu.

Să fie, atunci, singura soluție contemplarea pasivă? Nicidecum. În cărțile sapiențiale, se discută chiar și despre rolul doctorului. 

Titlul materialului de față l-am preluat după Înțelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah, cap. 38, din care merită citat pe larg: 

„Cinstește pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, că și pe el l-a făcut Domnul. Că de la Cel Preaînalt este leacul și de la rege va lua dar. Știința doctorului va înălța capul lui și înaintea celor mari va fi minunat. Domnul a zidit din pământ leacurile și omul înțelept nu se va scârbi de ele. Au nu din lemn s-a îndulcit apa, că să se cunoască puterea Lui [referire la episodul în care Moise aruncă un lemn arătat de Domnul în apa amară și o face dulce și bună de băut – Ieșire 15, 25]. Și El a dat oamenilor știință, ca să Se mărească întru leacurile Sale cele minunate. Cu aceasta tămăduiește și ridică durerea. Spițerul cu acestea va face alifiile. Nu este sfârșit lucrurilor Domnului și pace de la El este peste fața pământului” (Sirah 38, 1-8).

Doctorul (medicul) este vrednic de cinste, fiind și el lăsat de Dumnezeu. Cinstea pe care i-o acordăm înseamnă să ascultăm de sfaturile medicului, să nu forțăm minuni printr-o credință ispititoare. Dacă ar fi să transpunem în limbajul Noului Testament, ar însemna să nu ne aruncăm de pe aripa Templului, convinși fiind că Domnul va trimite îngeri care să ne prindă în brațe. Nici Hristos n-a căzut acestei ispite (Luca 4, 9-12).

Omul înțelept nu va disprețui leacurile (medicamentele), pentru că și ele sunt opera lui Dumnezeu. Tămăduirea vine de la Domnul, iar Dumnezeu dă știință spițerilor (farma­ciștilor, medicilor) ca să facă alifiile (medicamentele). Textul din Înțelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah, este poate cel mai profund din Biblie pentru încrederea în medicină și în medicamente. Dumnezeu rămâne singurul vindecător, dar El poate lucra și prin oameni, prin darurile înțelepciunii, care pot cuprinde și domeniul medical.

Medicul adevărat este cel care își cunoaște limitele și înțelege că vindecarea ține de puterea lui Dumnezeu. De altfel, unul dintre cei mai prolifici scriitori ai Noului Testament, Evanghelistul Luca, cel care a alcătuit Evanghelia care îi poartă numele și istoria Bisericii primare, cartea Faptele Apostolilor, era medic („Vă îmbrățișează Luca, doctorul iubit” – Coloseni 4, 14).

Dumnezeu tămăduiește prin minuni, dar și prin leacurile (medicamentele) făcute de spițeri (medici și farmaciști). Concluzia paragrafului din cartea sapiențială este edificatoare: „Nu este sfârșit lucrurilor Domnului”.

CE INSEAMNA SA NE LUAM CRUCEA SI SA-I URMAM LUI HRISTOS

Evanghelia citita la Liturghia de ieri ne-a pus in minte si in suflet cuvinte la care am putea reflecta o viata! 

Caci Scriptura ne arata o data in plus ca este vie! 

Ea creste odata cu cei care o citesc, in Evanghelie fiecare putand gasi necontenit raspuns la propriile intrebari. Hermeneutica se actualizeaza permanent si asta este fascinant!

Cuvintele Mântuitorului sunt in aceste zile de o actualitate tulburatoare caci zice Mantuitorul :

„Cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine-și va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.” (Marcu 8,35)

Cu alte cuvinte orice acțiune egoista, facuta cu gandul de a-ti salva propria-ti viața în aceste zile apocaliptice, mai devreme sau mai tarziu  se va întoarce tocmai împotriva vieții tale, după cum, dimpotrivă, orice sacrificiu facut pentru aproapele tau (caci asta ne invata Hristos) va salva și viața lui dar și viața ta. 

Medicii sunt azi in lumina reflectoarelor. Pentru ei ne rugam, lor le suntem datori!
Ei sunt niste soldati! 

La razboi un soldat se pune la dispozitia armatei. Daca nu o face... e socotit un dezertor caci a incalcat un juramant, nu s-a supus ordinelor!

Medicii, in aceste zile apocaliptice, respectandu-si juramantul pe care l-au facut, daruindu-se semenilor, sfidand pericolul, isi fac datoria nu numai fata de oameni ci si fata de Hristos!

Caci cine-și va pune viața pentru a ajuta pe aproapele sau o face pentru Hristos și pentru Evanghelie si,  indiferent de pericolul existent, cel care face asta isi va salva sufletul, propria viata.

Eu cred ca medicii, care in aceste vremuri, au ales sa stea in casa lor, la adapost, in carantina, departe de focul luptei cu molima, departe de sacrificiul disperat al confratilor lor care lupta zi si noapte cu molima incercand sa salveze vieti, au ratat ocazia de a-si salva sufletul! 

Deasemenea, oamenii obisnuiti, care aleg in aceste zile sa nu se supuna disciplinei carantinei, ori care devalizeaza magazinele, sunt doar niste egoisti care nu au cum sa se salveze, in sens evanghelic! 

De la Adam pana azi, neascultarea este motivul tuturor relelor lumii.

Nu mai ascultam  de nimic, nesocotim bunul simt. Omul a rasturnat lumea si legile lui Dumnezeu le-a rastalmacit sau le-a  judecat!

„Cine nu-şi ia crucea lui şi nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine (Matei 10, 38). 

Cum adica?

Sfanta Cruce a Domnului este pentru noi toti un altar al jertei mântuitoare.  Crucea Lui Hristos aprinde in noi combustibilul necesar purtarii crucilor noastre personale!

Caci fiecare isi are crucea proprie, o cruce pe care vrea, nu vrea trebuie sa o poarte!

Domnului zice: "cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34). 

Crucea asta este facuta din toate ne­cazurile, suferințele și neajunsurile vieții pământești pe care omul trebuie să le indure, cu multă răbdare și în mod jertfelnic!
Castigarea acestei rabdari izvorăște din insasi puterea Cru­cii Domnului căci "pentru cei ce se mântuiesc cuvântul crucii este puterea lui Dumnezeu" (I Corinteni 1, 18). 

Crucile noastre au greutati masurate, pe potriva puterilor personale! 

Dar pentru ca ducerea crucii sa aibe putere mantuitoare este nevoie de asumarea, acceptarea,  intelegerea pedagogiei lui Dumnezeu! Impotrivirea, cartirea, cautarea subterfugiilor spre usurare ... ne departeaza de mantuire! 

Sf Ioan Hozevitul are o povestioara alegorica menita sa ne ajute sa intelegem. 

El da exemplul unui credincios,  cârtitor împotriva lui Dumnezeu pentru crucea sa (pe care o socotea mult prea grea). Un inger il pune să-și aleagă el o alta, crucea pe care o considera el mai potrivită; după multe încercări, alege o cruce de lemn. 
Va afla insa că ceea ce alesese era tocmai propria-i cruce, aceea cu care venise.

Finalul este pilduitor:

Slava Domnului, răspunde,

Tare-s multumit cu ea,

Căci din toate numai asta,

Este dupa vlaga mea!

Îngerul atunci îi zice:

Omule nemulțumit,

Pentru crucea vieții tale,

Totdeauna ai cârtit!

Astazi ți-am adus anume

Ca să-ți fie ție semn

Ca nici una nu poți duce

Decât crucea ta de lemn.

Asta este «crucea vieții»

Dată ție de când ești

Deci, lui Dumnezeu dă slava,

Și de-acum să nu cârtești.

Cele de metaluri scumpe

Sunt a oamenilor sfinți

Care sufar pân-la sânge,

Întru grele nevoinți.

Iară tu cu sărăcia,

Lesne te vei mântui,

Dacă vei păzi credința

Și răbdând vei mulțumi!"

(Cruce vieții omenești)

(Tâlcuiri din opera Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul, Editura Doxologia, pp.17) publicata pe doxologia.ro

LINISTE

LINISTE

Doamne, divină liniște-i pe cale, 

O liniște de inceput de lume! 

Ne-ai arătat puterea voii Tale, 

Si ne-amintim acum si de-al Tau nume! 

Azi auzim cum crește frunza-n crâng, 

Cum gâzele isi caută perechea, 

Cum pasărea isi construieste cuib, 

Si ne mirăm că nu stă-n loc planeta! 

Nu ai adus potop si nici ciclon,

Nu ne-ai surpat pamantul sub picioare;

Precum facut-ai cu Dartan si Aviron.
Trimis-ai lucru nevazut sub soare 

Si far' sa maturi lumea cu stihii
pe nestiute, fara intrebare,

casele noastre au devenit chilii!

Și speriați ne-am izolat de lume ...

Programele de ieri le-am reportat;

Ne-ai pus in față a noastră slăbiciune, 

Si-acasa stăm cum de mult n-am mai stat. 

Opritu-ne-ai nebuna alergare! 

Ne-ai pus sa ne vedem fara machiaj 

si ne inviti acum pe fiecare 

sa facem față acestui mic sevraj

Iti multumim pentru-acest timp de rugă, 

Când invătăm din nou să lăcrimăm, 

Că ne-ai oprit dintr-o nebuna fugă, 

Că ne smerești când vrem să ne-admirăm...

E timp destul acum de-ngenunchiere,

De-nchinaciune adevarată si de post!

Visam să Te-ntâlnim la Inviere,

Și numărăm de cate ori n-am fost! 

E liniste si chiar ne vine a plange

căci, speriati, ne regasim copii!

Tanjim dupa prescură si-al Tău Sânge

Pe care-L inghiteam vorbind prostii!

Nici un razboi, oricat de greu sau bland,

nici un complot făcut cu gând drăcesc

N-ar fi putut s-aduca pe pamant

atata liniste... e chiar un semn ceresc!

Acum, iesiti dintr-o lumeasca vrie, 

ne dai răgaz să ne venim in fire,

Să credem in Cuvant si Liturghie

Si să-ntelegem marea Ta iubire!

Nu prididim sa ne-ngropam azi mortii,

Pentru a caror mantuire ne rugam; 

Ei sunt o jertfa, nu proscrisi ai sortii, 

Caci au pierit ca noi sa ne schimbam!

Doamne, divina liniste-i pe cale,

O liniste de inceput de lume!

Suntem cu toti-n grija voii Tale,
ca, fara măsti, sa Te strigam pe Nume!

"PURTATI-VA POVERILE UNII ALTORA" Galateni 6:2-11

Bunicul meu a fost un barbat nici mai bun nici mai rau decat barbatii timpului sau.

Singurul aducator de venit, a devenit in modul cel mai firesc, in vremurile grele de dupa al doilea razboi, protectorul celor trei surori ale bunicii, cumnatele lui, ramase vaduve de razboi, fiecare avand cate trei copii minori! 
Casa lor era astfel mereu plina, in jurul mesei adunandu-se mai mult de 17 persoane zilnic!

Parea bolovanos si ursuz dar avea inima buna, generozitatea lui fiind de un firesc dezarmant.
A murit intr-o zi grea pentru el, dupa cutremurul din 1977, dupa ce a vazut cu ochii lui cum buldozerele i-au daramat casa parinteasca, in care s-a nascut, si asta pentru a fi puse in opera visele ceausiste! Nici macar un pom nu este azi acolo! Pe locul casei... e spatiul vid din jurul Casei Poporului!

Cu toate ca tandretea nu facea parte din arsenalul lui de sensibilitati, a avut parte de un sfarsit ... romantic!
Dupa ce si-a terminat lucrul, inceput doar ca sa nu aiba timp sa gandeasca, s-a asezat in pat, cu genunchii la gura, si i-a cerut bunicii... o sarutare, apoi a intrebat-o daca il mai iubeste! Si... gata!

Ea, surprinsa si coplesita, nu a mai putut uita niciodata acele ultime cuvinte, ramanand cumva cu mintea blocata la momentul atat de unic si neasteptat al despartirii de omul ei, pe care il stia morocanos si deloc sentimental.

Asa a facut atunci bunica un atac cerebral, ramanand paralizata pana la sfarsitul zilelor ei...

Mama mea s-a responsabilizat total, angajandu-se sa aiba grija de bunica.
Si-a suflecat manecile, s-a organizat si a inceput lupta cu necazul.
Si necazul a durat 4 ani!

A cumparat cateva zeci de metri de tifon si a facut scutece, a mai rupt niste cearceafuri vechi si a facut aleze si si-a ingrijit mama cu un devotament desavarsit, fara sa-si piarda o clipa rabdarea.

Casa noastra nu avea incalzire centrala. Aveam sobe cu lemne. Inainte de razboi, in sobele acelea se ardeau doua vagoane de lemne pe an dar vremurile schimbarilor adusesera cu ele tot mai multe restrictii.
Lemnele nu se "dadeau" la "liber", adica nu le puteai cumpara dupa nevoie si cand doreai, ci pe cartela, in cantitate fixa si cu programare.
Erai "cineva" deci daca reuseai sa "faci rost" in plus de niste carbuni care, in cea mai mare parte, se dovedeau a fi mai mult pietre si praf!

Astfel, de cand venea frigul, ne limitam la spatiul strict necesar, caci sa incalzesti in intregime ditamai casa toata iarna... era cu neputinta, si mai bine de jumatate din ea ramanea nefolosita pana in primavara.

In fiecare dimineata trebuia sa spargi lemne si uneori chiar sa... sufli peste ele caci, dupa ce ca erau insuficiente, mai erau si ude si cu greu reuseai sa le aprinzi din prima incercare!

Sa te speli era si asta o chestiune delicata caci ar fi trebuit sa incalzesti marele cazan cu apa, tot cu lemne, desigur.
Din aceleasi motive, faceai focul in camera de baie de cateva ori pe iarna! In rest... te spalai intr-un lighean, cu apa incalzita intr-o oala, pe aragaz.

Desigur gazul din butelie se termina astfel repede si, daca consumai mai mult de o butelie pe luna, devenea o problema, insa, daca dadeai de trei ori pretul (!), omul cu butelii o schimba pe cea goala cu una plina!
Era una din marile izbanzi!

Sa speli rufe iarna... era o mare dovada de curaj si harnicie!
Masina de spalat electrica te scutea doar de frecatul rufelor de acel dispozitiv ingenios din tabla ondulata de odinioara, caci altfel... le tot scoteai, le storceai si le si fierbeai invariabil, cu soda sau sapun topit!
Ca sa le limpezesti, de multe ori o faceai cu apa rece... ca ghiata pe care chiar daca o puneai in masina de spalat... intinsul rufelor afara, in ger, te facea sa simti iarna pana in maduva oselor!
Si cand te gandesti ca bunica a spalat mereu cu mana!

Asadar sa speli si sa schimbi un bolnav paralizat, in lunile de iarna nu era un lucru deloc usor, dar mama nu s-a plans niciodata si nu a cerut nici un fel de ajutor.
Spala, fierbea, apreta si calca zilnic - asta pe langa celelalte treburi indispensabile in gospodarie!Patul bunicii avea mereu asternuturi brodate, albe ca neaua, albe, scobite si calcate precum coala de hartie, dupa modelul de alta data! Ii schimba cearceaful de pat zilnic iar pe cel de la plapuma la doua zile. 
Pentru cumparaturi dadeam mamei cu totii o mana de ajutor caci nu era usor deloc la vremea aceea...

Ii facea toaleta mamei ei in cele mai mici detalii: o spala, o ungea cu ulei sfintit la maslu, o masa, ca sa nu faca escare, o mobiliza la marginea patului. Ii punea zilnic o camasa de noapte curata, o pieptana si o parfuma cu lavanda, apoi ii dadea sa manance si, in timp ce rufele fierbeau si mancarea mocnea incetisor pe aragaz, stateau amandoua la taifas.
Bunica i-a impartasit mamei mele in acei ani multe din povestile familiei ei numeroase si i-a facut multe confidente!
Conversatiile lor au tinut-o pe bunica cu mintea treaza si spiritul viu pana in cea din urma clipa iar relatia lor a devenit in timp absolut speciala, atat de speciala incat sora mamei era uneori geloasa pe "sansa" lor!

Mama se dedica clipa de clipa fara sa cartesca dar era trista pentru ca era constienta ca starea bunicii era ireversibila!

In iarna aceea frigul a fost cumplit.
In Ajunul Craciunului, bunica, femeie credincioasa, i-a spus mamei sa-l cheme pe preot sa faca un maslu si sa o impartasasca.

Mama, ca si fratii ei, se rupsese de credinta, asa cum mai toti cei din generatia lor o facusera, adaptandu-se noii oranduiri care, odata cu implementarea ideologiei marxist-leniniste, il daduse jos pe Dumnezeu incercand permanent sa gaseasca pe cineva sau ceva demn sa-L inlocuiasca.
Ii ramasesera desigur in amintire revarsarire de har ale zilelor de sarbatoare din vremea copilarilei, obiceiurile in care crescuse, dar nevoia credintei se pierduse undeva intre nebuniile vremurilor tineretii ei.

Indiferent insa de ce credea mama mea, cererea bunicii era sacra!

Preotul a venit, a facut cele cuvenite si a impartasit-o pe bunica.

Mama a pregatit cafea, cateva prajituri de post dar si o sacosa cu faina si ulei pentru biserica.

Dupa ce parintele a savurat prajiturile cu gandul la vremurile de alta data, in timp ce sorbea linistit cafeaua din ceasca de portelan fin, unul dintre putinele lucruri ramase din zestrea bunicii, mama se trezi sa faca conversatie!

- Parinte, de ce oare Dumnezeu a pedepsit-o pe mama mea care e ca o calugarita, poate mai curata decat o calugarita? Sa stea ea pe pat si sa sufere?
Preotul, a pus ceasca pe masa, si-a dres vocea si, trecandu-si mana prin parul alb ca neaua, i-a raspuns:

- Fata mea, Dumnezeu da cui poate duce, cat poate duce, si ce da... este spre mantuire.

Mama se ridica de pe scaun vizibil furioasa si, uitand ca vorbeste cu o fata bisericeasca, ii replica aproape certandu-l:
- Ei, asta-i buna. Haide-ti ca m-ati suparat rau de tot cu asta, parinte. Adica tot aluia care indura i se da de indurat? Pai dreptate e asta!

Bunica, ducand mana cea valida la gura, ca pentru a-si reprima un strigat, incremeni. Preotul insa zambi indulgent si ridica din umeri.

- Nu stim noi lucrarea Lui si nu stim a cui este jertfa la necaz!

Mama, intelegand ca facuse o gafa, se repezi la ibricul cu cafea si il goli in ceasca musafirului, vizibil stanjenita!

- Sa ma scuzati parinte. Mai serviti, va rog. zise ea incercand sa schimbe admosfera.

Nu de preot ii era ei cat de bunica ai carei obraji se inrosisera de rusine!

Preotul a plecat iar mama a trebuit sa indure privirea dojenitoare a bunicii!

- Ia sezi tu aici sa vorbim noi doua!
Si au vorbit pana in zori.

Noaptea aceea a fost o noapte lunga, o noapte de taina, in care mama si-a primit lectia de duhovnicie.

Cu vorbe alese cu grija, bunica i-a explicat linistit si pe indelete fiicei sale rebele ca ea nu era deloc nefericita!

Se bucura chiar sa fie impreuna cu fiica ei, nu o durea nimic, nu avea nici o suferinta. Ii parea rau, ce-i drept, pentru truda ei insa, daca Domnul a ales asta pentru ele, va fi stiind El de ce!

I-a vorbit despre crucea pe care o are de dus fiecare in aceasta incercare dar si despre bucuria cu care trebuie sa o poarte, profitand de ragazul dat de Dumnezeu pentru a sterge atatea si atatea dureri nascute intre ele...

Si au mai vorbit multe lucruri despre care insa nu am aflat niciodata! Atunci sufletele lor au fost mai aproape ca oricand.
Nimeni nu a putut trece cu vederea peste complicitatea ce se nascuse intre ele in rastimpul unei intunecate si reci nopti de iarna si nici peste faptul ca revolta si tristetea mamei pentru neputinta bunicii disparusera ca prin minune.

Nimic nu mai era pedeapsa. Necazul devenise in mod minunat un dar!
Caci, asa cum spune un minunat acatist:
"Nu sunt cumplite viforele vietii pentru acela in al carui suflet straluceste faclia focului Tau.
Imprejur - vreme rea si intuneric, groaza si urlet de vijelie;
iar in sufletul lui e PACE si LUMINA: acolo e HRISTOS!
Si inima canta: Aliluia!"

Si si-au purtat cu bucurie povara amandoua, pana la capat, fiecare ducandu-si crucea proprie dar sprijinindu-se una de alta!

In ziua in care ochii bunicii s-au inchis pentru totdeauna, ma aflam la capataiul ei. Refuza sa manance de vreo doua zile. M-a prins de mana si m-a intrebat:
- Maica-ta e aici?
- Nu, i-am raspuns eu.
Nu era, caci o alta nenorocire daduse peste noi...
- Ce bine!
Un zambet de multumire i s-a asternut atunci pe fata
- Sa fie candela aprinsa si stati voi cu mine un pic; lasati-o pe ea sa doarma ca e obosita, saraca!
Si a inchis ochii ca un copil ce adoarme leaganat!
Dupa cateva minute respiratia ei sacadata ne-a lamurit ca timpul despartirii sosise!

Imi este un dor nebun de ei: de mama si de bunica mea, de bunicul, de tata, de sotul meu...
Imi e dor de timpurile cand nu ne uitam la cat de grea era viata, cand reuseam sa ne bucuram pentru lucruri marunte in pofida multelor neajunsuri, cand devotamentul fata de parinti era implicit, cand respectul era o masura a lucrurilor...
Mai plang, mai rad, imi ostoiesc dorul scriind despre ei caci, cum ar fi raspuns mama mea cea plina de umor, "asa e viata si n-ai ce-i face"!
Mergem inainte si cale de intoarcere nu e!

Blogul Citei, 11 iunie, 2013

CONJUGAREA TIMPULUI PREZENT

Ne gasim incontestabil intr-o situatie speciala. Nimeni nu a fost pregatit sa traiasca aceasta experianta. Si totusi...

Facem ce putem, ne straduim sa facem si ce trebuie, ne reorganizam viata;

Suntem obligati sa revizuim conjugarea timpului prezent!

In zilele acestea, preluand exemplul lui Eugen Istodor, mi-am deschis pe Blogul Citei un Jurnal de carantina.
Inspirata mai mult sau mai putin, incerc sa-mi tin mintea departe de taceri periculoase, in alt timp. 

Chronos, timpul fizic, cantitativ măsurabil, se estompeaza...

Kairos, timpul cel bun, timpul lui Dumnezeu, timpul de calitate, tihna vietii,  incepe sa ma cucereasca.
Si ce bucurie sa constat asta in plin Post!

Kairos, care este clipa de acum, prezentul, momentul pe care il traim nu oricum ci in prezenta lui Dumnezeu, Cel Care este pururea si Care nu ne paraseste niciodata, este cu alte cuvinte sansa noastra in aceste zile!

El ne poate salva din aceasta posibila plictiseala paguboasa, inerenta sacaiala, devenindu-ne la vreme de cumpana  un aliat pretios!

Kairos este "un punct pe scara timpului, momentul în care schimbarea noastra este posibilă". (dex).
Kairos desemnează "timpul calitativ, un moment privilegiat al acțiunii, al istoriei, al împlinirii personale".
Pe Kairos mitologia greaca il ilustreaza ca pe o zeitate, asemanatoare lui Chronos, care are ca particularitate fizica un smoc de par, un fel de ciuf bizar, in crestetul capului. El merge în vârful picioarelor sau pe roti, ținând în echilibru o balanță așezată pe o lamă.

Se spune ca, oamenii, cand il intalnesc, fie nu il vad, fie il vad dar il ignora, fie, pur si simplu, il apuca de ciuf si nu-l mai lasa!
Aceasta din urma reactie il defineste de fapt pe Kairos, smocul de par fiind oportunitatea pe care fie nu o vezi, fie o vezi dar o lasi sa-ti scape, fie esti atent si... o fructifici!

Aceasta perioada ne ofera deci oportunitatea, sansa de a petrece cu Dumnezeu timpul pe care altfel ni l-am risipi in trairile lumii.
Cautand in noi acel bine, acel bun, constientizandu-l pe Kairos, putem trai un timp de calitate, reinnodand legatura cu Dumnezeu!
Caci Kairos este vremea in care Dumnezeu este stapanul si nu omul, cu nenumaratele sale pretentii si excentricitati, si, atunci cand Dum­nezeu domnește, ne simtim descatusati de orice opresiune  - inclusiv de claustare . Atunci suntem cu adevarat liberi.

Pentru a trai insa acest fel de libertate trebuie sa ne intoarcem si in sinele nostru, să -L cautam acolo si sa-L gasim pe Dumnezeu. Chiar daca ascuns, îngropat ori uitat, Dumnezeu exista in orice om si nu dispare niciodata din cel pe care El l-a plamadit "dupa chipul si asemanarea Sa"!

Sf. Augustin spunea că timpul este în realitate o funcție a percepției și memoriei umane.
Mintea, prin atentie, se focalizeaza pe prezent, prin memorie pe trecut iar prin anticipare pe viitor!

Odata ce reusim sa-L descoperim pe Dumnezeu, regasindu-ne cu acest prilej si pe noi insine, reconstruindu-ne, smerindu-ne, existenta noastra intram în împărăţia lui Kairos,  timpul cel bun punand stapanire pe intreaga noastra viata, dandu-i un nou sens, infrumusetandu-ne viata.

Ni se ofera ocazia de a intra in acel... alt timp, cand schimbarea noastra, intoarcerea noastra spre Dumnezeu, este cu adevarat posibila si adevarata.
Ce binecuvantare!

Clipa este trecătoare chiar in enervare ori plictiseala. De noi depinde daca reusim sa facem ca ea sa fie incarcata, plina de sens, sa dospeasca, sa se dilate, sa aibe roada!
De noi depinde daca alegem sa traim vremea aceasta de rastriste cu Chronos, in panica, ori cu Kairos, in timpul lui Dumnezeu.

Este o adevarata arta, daca nu chiar o stiinta, sa traiesti prezentul si sa fii constient de fiecare clipa si, implicit, de viata care ne-a fost daruita, fara a irosi nimic din pretiosul timp al lui Kairos!

De asta depinde felul in care viata ne atinge in aceste zile!

Curaj. Hristos e in mijlocul nostru!

CUVANTUL LUI DUMNEZEU

Cuvinte, cuvinte... le rostim, le citim, le aruncam fara nici o grija. 
Cuvantul are in el putere , o energie ascunsa,  o tainica forta de a schimba totul intr-o clipa. Un cuvant darama o lume sau o renaste!

Daca un cuvant oarecare are in el atata putere, dar cuvantul lui Dumnezeu, in care este harul Duhului Sfant? 

"Sfintii au trait cu bucurie in cuvantul lui Dumnezeu, s-au nevoit cu bucurie, s-au indulcit de posturi si de vieti aspre. Dar nu viata aspra ii indulcea, ci puterea harului."

Omul mai pazeste cuvantul lui Dumnezeu cand nici pe al sau nu-l pretuieste?

Trebuie sa intelegem: cuvantul pe care eu il pazesc, pe mine ma pazeste si ma poarta mai departe, pana la a ma invrednici sa mostenesc Imparatia Cerurilor.

Imparatia Cerurilor, împărăţia lui Dumnezeu, nu este nici mâncare nici băutură, ci dreptate, pace, bucurie în Duhul Sfânt.

Apostolul Pavel scria : "Ochi n-au vazut si urechi n-au auzit, si nu s-a suit la inima omului ce a pregatit Dumnezeu celor care-L iubesc pe El."
 
Daca ochii n-au vazut si urechile n-au auzit si daca n-a intrat inca in inima omului cele pregatite de Dumnezeu noua, cum putem noi sa mergem catre cele pe care nu le vedem si nu le auzim? Cum vom putea sa le intelegem?

Tocmai ascultand Cuvantul lui Dumnezeu prin care Duhul ni-Lva revela!
Cultura Cuvantului ne conduce catre acest Ceva nevazut, neauzit, neinchipuit de om .
Cuvantul lui Dumnezeu vine din Imparatia Cerurilor, si nu numai ca ne pazeste de toate relele si ispitele, dar ne si duce catre ea!


Si cand zicea El acestea, o femeie din multime, ridicand glasul, I-a zis: Fericit este pantecele care Te-a purtat si fericiti sunt sanii pe care i-ai supt!
Iar El a zis: Asa este, dar fericiti sunt cei ce asculta cuvantul lui Dumnezeu si-l pazesc. 
Luca 11 (27-28)

 

Cand suferi...

... ai doua variante: ori urasti pe toata lumea, ori incepi sa intelegi, cu mila si tristete, suferinta celorlalti si sa o relativizezi pe a ta! 

Oricum vesnicie in viata aceasta nu exista. Doar Dincolo!

Nici daca bei ceaiuri, tii regim, faci sport, te injectezi si-ti tragi pielea pana la refuz... nu scapi de ceasul din urma! 

Cel mult, ajungi acolo frumos si in buna stare!

Daca ai aflat ca ai o boala care te poate omora, ai sansa unica de a deveni mai bun.  

Daca alegi sa urasti... sa te simti nedreptatit, pierzandu-ti ultima bruma de energie in disperare si detestare, nimic nu te mai salveaza de la nefericirea totala si desavarsita.

Daca alegi sa co-patimesti cu lumea care sufera... te poti intalni cu Hristos!

Ne apropiem de... poalele Golgotei!

An de an incercam sa refacem drumul patimirii lui Hristos. 

Dar oare cat din acest drum ni se aseaza inainte spre schimbarea trairilor noastre de crestini? 

Pana unde sufletul nostru ramane detasat si de unde transcende si se imbiba el cu mesajul pe care, cu pretul vietii omenesti a Fiului Sau, ni-l transmite Dumnezeu!

Sincer, marturisesc, ca cele mai mistice momente, in care m-am cufundat in suferinta Mantuitorului,  le-am trait atunci cand tratamentele, pe care le-am suportat in lupta cu cancerul, ma pusesera la pamant! M-am contopit atunci cu patimirea Lui si nu mai pot uita starea aceea! 
Am crezut de cand ma stiu in Dumnezeu dar atunci cand ma aflam la marginea dintre lumi, am simtit nebunia pentru Hristos, fericirea de a suferi! 

Si incerc sa retraiesc fericirea aceea fara sa-i nesocotesc taina! 

Fericirea vine mereu dupa suferinta, disperarea fiind conditia esentiala de a ajunge la transcendent.

Faptul ca Dumnezeu si-a trimis Fiul sa sufere si sa moara ca si noi, inseamna deja ca ni s-a infatisat, spre stiinta, ca suferinta si moartea sunt obstacole necesare pe care trebuie sa le trecem spre a ajunge la desavarsirea dumnezeiasca. 

Nu toti care sufera si mor ajung insa la dumnezeire. 

Pentru asta trebuie sa suferim si sa murim cu Hristos! 

Drumul pana la cer e lung si spinos, presarat cu pietre de poticnire, cu ispite de tot felul, dar nu este imposibil de parcurs, chiar daca ne consideram nevrednici si neputinciosi. El stie deja cat putem si ne stie si dorinta de a ne depasi. Nu suntem singuri, deci nu ne ramane decat sa incercam sa urcam cu El Golgota!

Ferice de cine poate suferi impreuna cu Mantuitorul, fara sa sufere trupeste sau sufleteste in viata lumeasca! Acela este ales!

SCURT DICTIONAR BIBLIC AL PERSONAJELOR POMENITE IN CANONUL SF ANDREI CRETANUL - (2)

PARTEA  A  DOUA  (vezi aici partea I)

Canonul cel Mare nu este doar o punere in oglinda spre identificare a sufletului nostru cu cel al omului Vechiului Testament!
Sf Andrei ne ancoreaza permanent in durerea Crucii lui Hristos si ne ajuta sa ne regasim in intamplarile si pildele Noului Testament, exemple de mantuire prin credinta in Cuvantul Mantuitorului.

• Eu sunt cel căzut între tâlhari, în gându-rile mele; cu totul sunt rănit acum de ele şi plin de bube; dar Tu însuţi venind de faţă, Hristoase Mântuitorule, vindecă-mă. Preotul, văzându-mă mai înainte, a trecut de mine, şi levitul, văzându-mă gol în nenorocire, nu m-a băgat în seamă; iar Tu, Iisuse, Cel ce ai răsărit din Maria, venind de faţă, miluieşte-mă! 

Ca raspuns la întrebarea pusa de un învățător de lege - „Și cine este aproapele meu?"  - Mântuitorul Hristos rosteste Pilda Bunului Samaritean (Luca 10, 25-37). Cu acest prilej  Iisus pune în antiteză atitudinea unui preot și cea a unui levit, cărora nu le-a păsat de un biet om ranit, cu cea a unui samaritean, care s-a îngrijit de el. 

În vremea Mântuitorului Iisus Hristos (epoca Noului Testament), samarinenii (samaritenii) erau considerați eretici și necurați (Luca 9, 52), de unde și relativa interdicție pentru evrei de a trece prin teritoriilor lor, pentru a nu se spurca. Cei care făceau pelerinajul anual la Ierusalim, venind din Galileea, trebuiau să facă un ocol ca să evite Samaria. 

In timpul captivităţii babiloniene a evreilor, între anii 640-538 î.H., regele Asiriei a repopulat Samaria cu cinci triburi păgâne, asiatice, care s-au instalat cu idolii la care continuau să se închine (4 Rg 17, 24-41). Emigranţii au fost convertiţi insa doar parţial, ei continuând să adore zeităţile proprii. După încetarea captivităţii, evreii reveniţi în Samaria s-au amestecat cu aceste triburi, rezultând un popor hibrid, in confuzie religioasă şi în permanentă duşmănie cu iudeii . 
De aceea, atitudinea Mântuitorului față de samarineni era la vremea aceea surprinzătoare și scandaloasă pentru unii (Luca 10, 33; 17, 16; Ioan 4, 5-40).

Deși inițial apostolii au evitat Samaria după porunca Mântuitorului - ”Pe acești doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le lor și zicând: În calea păgânilor să nu mergeți și în vreo cetate de samarineni să nu intrați.” (Matei 10, 5), după Învierea Domnului ei au primit poruncă să predice și în aceste ținuturi: 
”El a zis către ei: ... Ci veți lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, și Îmi veți fi Mie martori în Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria și până la marginile pământului.” (Fapte 1, 8). 

Faptele Apostolilor relatează propovăduirea apostolului Filip în Samaria, în timpul persecuţiei lui Saul - ce care va fi viitorul Apostol Pavel (FA 8, 5-25).

• Precum ai scăpat pe Petru, cel ce a strigat: scapă-mă, aşa apucând înainte, Mântuitorule, scapă-mă şi pe mine de fiară, întinzându-Ţi mâna Ta, şi &mă scoate din adâncul păcatului.    Pe Tine Te ştiu liman liniştit, Stăpâne, Stăpâne Hristoase! Ci apucând înainte, izbăveşte-mă din adâncurile păcatului cele neumblate, şi din deznădăjduire.

In noaptea imediat urmatoare minunii inmultirii painilor, petrecuta pe malul lacului Ghenizaret (Mt. 14, 14-22), dupa ce a hranit multimile, Mantuitorul Hristos i-a silit pe ucenici sa urce in corabie si sa plece din locul acela, iar El a mers in munte sa se roage, in singuratate. Peste noapte insa, valurile au inceput sa se agite cu putere si o furtuna mare s-a pornit, incat corabia in care se aflau ucenicii era gata-gata sa se scufunde. Si, strigand de groaza, la un moment dat L-au zarit pe Iisus venind spre ei mergand pe apa.  Gandind ca este naluca, s-au infricosat si mai tare. Domnul insa i-a linistit si i-a imbarbatat, zicandu-le: Indrazniti, Eu sunt; nu va temeti!  
Doamne, daca esti Tu, a zis Petru, porunceste sa vin la Tine pe apa. Vino…, i-a zis Hristos. Si a sarit Petru din corabie si a mers pe mare ca pe uscat, dar, vazand vantul, spune evanghelia, s-a temut. 

Iar in clipa in care s-a speriat, apa a incetat sa-l mai tina si el a inceput sa se afunde. Si, ingrozit a strigat: „Doamne, scapa-ma”! Atunci Iisus l-a luat de mana si i-a spus: „Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?” Apoi l-a adus in corabie, iar vanturile s-au oprit!

• Eu sunt, Mântuitorule, drahma cea împărătească, pe care ai pierdut-o de demult; dar aprinzând făclie pe Mergătorul înaintea Ta, Cuvinte, caută şi află chipul Tău. 

Isus osândeste pacatul, dar are mila de pacatosi. 
"Si a fost când sedea El în casa, au venit multi vamesi si pacatosi, care sedeau cu Isus si cu ucenicii Lui" (Matei 9,10); 
"Si se apropiau de El toti vamesii si pacatosii ca sa-l auda, iar fariseii si carturarii cârteau zicând: "Acesta primeste pe pacatosi si manânca împreuna cu ei" (Luca 15,12); 
"Fariseii ziceau ucenicilor Lui: Pentru ce manânca învatatorul vostru cu vamesii si cu pacatosii? Iar Isus auzind, a zis: Nu trebuie medic celor sanatosi, ci celor bolnavi" (Matei 9,11-12); 
"Si a fost când sedeau în casa lui Levi la masa, multi vamesi si pacatosi sedeau cu Isus si cu ucenicii Lui" (Marcu 2,15-15); "Fariseii si carturarii cârteau si ziceau: Acesta primeste pe pacatosi si manânca cu ei... Si le-a zis pilda aceasta: 
Care din voi, având o suta de oi si va pierde una din ele, nu va lasa pe cele nouazecisinoua în pustie si va merge dupa cea pierduta pâna o afla?" (Luca 15,2-4). Tot atunci le spune si parabola cu drahma cea pierduta si cea a Fiului risipitor (Luca 15,8-32).
"Care femeie, având zece drahme, dacă pierde o drahmă, nu aprinde lumina şi nu mătură casa şi nu caută cu grijă până ce o găseşte? Şi găsind-o, cheamă prietenele şi vecinele sale, spunându-le: Bucuraţi-vă cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem. Zic vouă, aşa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte.

• Pe tâlharul l-ai făcut, Hristoase, locuitor raiului; pe cel ce a strigat pe Cruce către Tine: pomeneşte-mă! Învredniceşte-mă şi pe mine, nevrednicul, de pocăinţa acestuia. 

Tâlharul cel aflat de-a dreapta Îi cere Mântuitorului: 

"Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta"(Lc.23, 42), iar răsplata a primit-o îndată. 
Sfântul Efrem Sirul arată că "Domnul nostru a văzut că el avea mai multă credinţă decât mulţi şi nu se îngrijea de suferinţa sa, ci de iertarea păcatelor; şi de aceea l-a înălţat mai presus de mulţi. 

Sfântul Efrem Sirul arată că, dacă raiul a fost închis de Adam, un drept care a devenit păcătos, acum un păcătos devenit drept intra pentru prima dată în rai: 
"Aşadar, un tâlhar a deschis raiul si nu un drept. Acesta fusese închis de Adam, mai întâi drept, apoi păcătos; şi tot un păcătos, căit, dar biruitor, l-a deschis din nou".

Dacă iudeii, în faţa pretoriului, au ales să elibereze un tâlhar, pe Baraba, după cum era obiceiul de Paşti, osândind pe Mântuitorul, acum Domnul alege  un tâlhar şi lepăda El pe cei ce L-au răstignit: "Iudeii alegând un tâlhar şi lepădându-se de Domnul, Acesta a ales un tâlhar şi i-a lepădat pe ei".

Sfântul Efrem Sirul merge mai departe si arată că, prin pocăinţa sa, tâlharul cel drept primeşte haina cea nouă a Botezului: "Prin taina apei şi a sângelui ţâşnite din coasta Domnului tâlharul a primit stropirea care i-a adus iertarea păcatelor".

• Ca tâlharul strig Ţie: pomeneşte-mă; ca Petru plâng cu amar; iartă-mă, Mântuitorule! strig ca vameşul, lăcrimez ca păcătoasa. Primeşte-mi tânguirea ca oarecând pe a cananeencii. Tămăduieşte putrejunea smeritului meu suflet, Mântuitorule, Unule, Tămăduitorule. Pune-mi doctorie vindecătoare şi untdelemn şi vin, lucrurile cele de pocăinţă, şi umilinţă cu lacrimi. 
• Cananeencii şi eu urmând, strig: Miluieşte-mă, Fiul lui David! Mă ating de poală, ca ceea ce-i curgea sânge; plâng ca Marta şi ca Maria pentru Lazăr.  
• Alabastru cu lacrimi turnând pe capul Tău, Mântuitorule, ca nişte mir, strig ca păcătoasa care cerea milă; rugăciune aduc şi cer să iau iertare.

In aceste versete ni se propune sa luam seama la cei vindecati, la pacatosii mantuiti de Hristos. Vamesul si pacatoasa, cananeanca si cea cu curgere de sange, Marta si Maria, fiecare cu pilda sa, ne arata drumul spre Hristos. 
Lacrimile lui Petru sunt exemplu de pocainta dar si de incurajare pentru noi toti, cei care, ca si el, ne lepadam de Mantuitorul, desi Il iubim, pentru a face lumii pe plac!

• Pildele Scripturii celei noi îţi aduc ţie, ca să te ducă pe tine, suflete, spre umilinţă; râvneşte dar drepţilor, iar de păcătoşi te leapădă, şi înduplecă pe Hristos cu rugăciunile tale, cu postul, cu curăţia şi cu smerenia.
• Turtureaua cea iubitoare de pustie, sfeşnicul lui Hristos, glasul celui ce strigă a glăsuit, predicând pocăinţă: Irod a săvârşit fărădelege cu Irodiada. Vezi dar, suflete al meu, să nu te prinzi în cursele celor fără de lege, ci degrab îmbrăţişează pocăinţa. În pustie a locuit Înaintemergătorul harului, şi Iudeea toată şi Samaria auzind, au alergat şi şi-au mărturisit păcatele lor bucuros, botezându-se; cărora tu, suflete, n-ai urmat. Hristos S-a făcut prunc, împreunându-Se cu mine prin trup, şi toate câte sunt ale firii, cu voia le-a plinit, afară de păcat, arătându-ţi ţie, o, suflete, pilda şi chipul smereniei Sale.
• Hristos S-a făcut om, chemând la pocăinţă pe tâlhari şi pe desfrânate. Suflete, pocăieşte-te, că s-a deschis uşa împărăţiei acum, şi o apucă mai înainte fariseii şi vameşii şi desfrânaţii, pocăindu-se.
• Hristos pe magi i-a mântuit, pe păstori i-a chemat, mulţimea pruncilor a făcut-o mucenici, pe bătrânul l-a slăvit şi pe văduva cea bătrână. Cărora n-ai râvnit, suflete, nici faptelor, nici vieţii; dar vai ţie, când vei fi judecat! Exemplele acestea, cunoscute din Liturghiile zilnice, ne indeamna sa insistam in rugaciune, in invocarea lui Hristos. Nimic nu este pierdut daca ne asumam statutul de pacatosi, ne constientizam pacatul, il marturisim si ne indreptam.

Pocainta ne deschide drumurile, ne apropie de Hristos.

• Hristos a întărit pe slăbănogul cel ce şi-a ridicat patul, şi pe tânărul cel mort l-a înviat, pe fiul văduvei şi pe al sutaşului şi, samarinencei arătându-Se, a închipuit mai înainte ţie, suflete, închinarea în Duh. 
• Pe ceea ce-i curgea sânge a tămăduit-o Domnul cu atingerea de poala Lui; pe cei leproşi i-a curăţit, pe orbi i-a luminat şi pe cei şchiopi i-a îndreptat; pe surzi, pe muţi şi pe cea gârbovită până la pământ, i-a tămăduit cu cuvântul, ca tu să te mântuieşti, ticăloase suflete.
• Bolile tămăduind, săracilor a bine vestit Hristos-Cuvântul. Pe şchiopi i-a vindecat, împreună cu vameşii a mâncat şi cu păcătoşii S-a amestecat; sufletul fiicei lui Iair, celei moarte mai dinainte, l-a întors cu atingerea mâinii.
• Vameşul s-a mântuit şi păcătoasa s-a înţelepţit; iar fariseul, lăudându-se, s-a osândit. Că vameşul striga: milostiveşte-Te; şi păcătoasa: miluieşte-mă. Iar fariseul se îngâmfa strigând: Dumnezeule, mulţumescu-Ţi, şi celelalte graiuri ale nebuniei lui.
• Zaheu vameş a fost, dar s-a mântuit; şi fariseul Simon s-a înşelat, şi păcătoasa şi-a luat dezlegare de iertare, de la Cel ce are puterea a ierta păcatele; căreia sîrguieşte de urmează, suflete.
• N-ai râvnit păcătoasei, o, ticălosul meu suflet, care luând alabastru cu mir, cu lacrimi a uns picioarele Domnului, şi cu părul le-a şters. Căci i-a rupt zapisul păcatelor ei cele de demult.

Exemplele Legii celei Noi ne dau curaj, ne sunt toiag de ridicare.

Maria Egipteanca este dovada ca se poate iesi din negura pacatelor, ca oricine vrea se poate mantui.

• Maica Luminii celei neapuse, pe tine luminându-te, te-a dezlegat de întunericul păcatelor; de unde primind tu harul Duhului, luminează, Marie, pe cei ce te laudă cu credinţă. Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Minune nouă cu adevărat văzând în tine, maică, dumnezeiescul Zosima s-a spăimântat; că înger în trup vedea şi cu totul de minune s-a umplut, lăudând pe Hristos în veci.

Sf Andrei ne indeamna sa avem vointa, determinare si infinita incredere in Cel care este nădejdea celor fără de nădejde, viaţa celor deznădăjduiţi, sa ne rugam Lui, sa-L invocam, cerand Maicii Sale ajutor, ca si mucenicilor, apostolilor, sfintilor, si Sfintei Maria Egipteanca!

Canonul este o adevarata minune, un balsam pentru suflet. 

El ne aduna gandurile, ne starneste emotiile, ne scoate din launtru

amintiri ascunse, ne stoarce lacrimi, ne face sa ne doara pacatul si ne mangaie in acelas timp cu speranta mantuirii!

Dam lauda acestui Sfant pentru vrednicia sa care i-a ingaduit sa compuna acest imn de pocainta si de ridicare duhovniceasca!

Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Andrei cinstite şi Părinte de trei ori fericite, păstorul Cretei, nu înceta rugându-te pentru cei ce te laudă, ca să ne izbăvim de toata mânia, necazul şi stricăciunea, şi de greşeale de neînchipuit, noi cei care cinstim pururea pomenirea ta cu credinţă.

Amin