Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.Dragostea nu cade niciodată."
Acest fragment din Epistola 1 a Sf. ap Pavel catre Corinteni(cap 13) cred ca este cel mai frumos imn al iubirii desavarsite scris vreodata !
Despre dragoste vorbim prea mult in zilele de azi, confundand-o adesea cu atractia, atractia amestecand-o cu prietenia, un talmes-balmes de sentimente neclare, nedefinite in noi.
Exista oameni pentru care iubirea de Dumnezeu e scopul vietii lor, apa si aerul. Ce fericiti!
Pentru altii aceasta tinta pare prea inalta pentru puterea lor de a darui sentimente, insa cunoasterea Cuvintelor Sfinte ne poate da perspective diferite asupra unor lucruri si chiar curaj in pasirea pe drumul ingust al mantuirii!
Nu cunosc limba greaca dar am aflat si eu ca in aceasta limba există patru cuvinte care inseamna iubire, fiecare cu un sens bine definit.
- Cuvantul eros, care vrea sa zica iubire senzuală, cea indusa de simţuri şi emoţii, defineste iubirea legata de atractia fizica...
Privesti pe cineva, iti place, ii simti mirosul, ii atingi pielea, ii asculti vocea... iar ceea ce simti este o stare care nu are nimic de-a face cu logica ci doar cu simturile.
- Philia defineste sentimentul de dragoste iscat cand iti place cineva, ai admiraţie faţă de o persoană pe care o socotesti demnă. Acelas cuvant defineste admiratia pentru o opera, iubirea pentru o personalitate, pentru rude, pentru frumos.
Această iubire e rezultatul gandirii; inainte de a nutri dragostea cantaresti in minte daca lucrul sau persoana respectiva merita sau nu sentimentele tale.
Cuvantul philia l-am traduce in romaneste prin prietenie,
pentru ca intr-o prietenie faci bine fără să ți se ceară și fara sa astepti nici laude nici ceva in schimb.
Aristotel, in "Etica Nicomahica", expune o intreaga filozofie a prieteniei pe care o socoteste, dupa motivatie, a fi de trei feluri:
- bazata pe placere,
- bazata pe interes
- bazata pe virtute.
In mod evident oamenii fac confuzii intre sentimentele lor amestecand adesea simtirile.
Erosul, de exemplu, altereaza toate celelalte derivate ale iubirii.
De aceea amestecul iubirii fizice strica oricare din prietenii, chiar si pe cele bazate pe pasiuni comune.
- ”Storge” este un alt cuvant grecesc care exprimă dragostea. Este dragostea familiala, a părintilor față de copii dar si cea a copiilor pentru părinți, dragostea intre frati dar si dragostea (simpatia, am zice noi) intre colegii de serviciu.
Dar aceasta forma de iubire nu exprima capacitatea maxima a omului de a iubi, deoarece nu poate fi stabilă.
Parintii mor, prieteniile se destrăma, frații pot ajunge sa se urasca chiar intre ei in urma unor conflicte, schimbi serviciul si totodata colegii etc.
- ”Agape" ramane cuvântul explicit care defineste iubirea perfecta, iubirea gata de sacrificiu, iubirea necondiţionată.
Este iubirea crestina, aceea dorita de Dumnezeu!
Acest tip de iubire stă în voinţă si este o decizie, o optiune!
Iubirea cuprinsa de semantica lui agape este dragostea raționala, care este indusa in primul rand de calitatile celui iubit. Ea nu este nici arzatoare ori pasionala, nici tandra sau instinctiva, nici calculata in minte.
Ea se naste doar din convingerea ca cel iubit e cel care merita iubirea deplina.
"Pe Dumnezeu nu poți să-L iubești nici cu eros, că nu-i fizic, nici cu storge, ca pe un prieten, nici cu fileo, ca pe un membru al familiei! Pe Dumnezeu trebuie să-L iubești mai mult, până la jertfelnicie, și să-L iubești absolut si dezinteresat." spunea un preot pe care l-am ascultat o data.
Aceasta este incarcatura cuvantului ”agape”!
Cuvantul agape este si cheia celebrului dialog dintre Iisus si Petru, exprimat de Evanghelia lui Ioan:21:15-17
Asadar la cea de-a treia aratare a Sa ucenicilor sai, de dupa Inviere,
"după ce au prânzit, a zis Iisus lui Simon-Petru: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia? El I-a răspuns: Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Zis-a lui: Paşte mieluşeii Mei. Iisus i-a zis iarăşi, a doua oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? El I-a zis: Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Zis-a Iisus lui: Păstoreşte oile Mele. Iisus i-a zis a treia oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? Petru s-a întristat, că i-a zis a treia oară: Mă iubeşti? şi I-a zis: Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc. Iisus i-a zis: Paşte oile Mele.
Adevărat, adevărat zic ţie: Dacă erai mai tânăr, te încingeai singur şi umblai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, vei întinde mâinile tale şi altul te va încinge şi te va duce unde nu voieşti. Iar aceasta a zis-o, însemnând cu ce fel de moarte va preaslăvi pe Dumnezeu. Şi spunând aceasta, i-a zis: Urmează Mie. Dar întorcându-se, Petru a văzut venind după el pe ucenicul pe care-l iubea Iisus, acela care la Cină s-a rezemat de pieptul Lui şi I-a zis: Doamne, cine este cel ce Te va vinde? Pe acesta deci, văzându-l, Petru a zis lui Iisus: Doamne, dar cu acesta ce se va întâmpla? Zis-a Iisus lui: Dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu? Tu urmează Mie. De aceea a ieşit cuvântul acesta între fraţi, că ucenicul acela nu va muri; dar Iisus nu i-a spus că nu va muri ci: dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu? Acesta este ucenicul care mărturiseşte despre acestea şi care a scris acestea, şi ştim că mărturia lui e adevărată. Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris. Amin. Ioan 21, 15-25
Textul in romaneste nu dezvaluie insa in intregime taina discutiei caci nu se face nici o deosebire de sens de la intrebare la raspuns. (Iata de ce nu este suficient sa citesti Scripturile de unul singur fara sa ajungi sa asculti un preot, fara sa fii luminat de duhovnic!)
In textul scris in limba greaca Iisus îl întreabă pe Petru:
“Agapas me?”, adica “Ma iubesti tu atât de mult pana la jertfelnicie?”
Petru insa este onest si stie că nu e inca in stare de o astfel de iubire. El s-a lepădat de Iisus pentru a-si salva viata in noaptea tradarii si se simte vinovat, ii este rusine sa raspunda cu un cuvant asa de puternic!
Răspunsul lui este:
“Philo Se”, cu alte cuvinte: “Da, Doamne, te admir, dar nu am fost în stare sa te iubesc cu acea iubire gata de sacrificiu pe care o ceri Tu si astfel am fost in stare sa ma lepada de Tine.” Am putea traduce in romaneste: "Tin, Doamne, la Tine!"
Iisus îl întreabă si a doua oară dacă il iubeşte, total si desavarsit, cu acelas "Agapas Me?" iar Petru răspunde din nou:" Philo Se".
În cele din urmă, nedorind să îl umileasca, Iisus îl întreabă:
“Philis me? " iar Petru confirma: “Philô Se”. Şi dialogul se incheie!
Iisus, in marinimia Sa, îi acceptă lui Petru iubirea sa, inca marcata de slabiciunile omenesti.
Dar Mantuitorul ii primeste iubirea aceea, cuprinsa in cuvantul philia, pentru ca stie ca de atat este el capabil si nu e putin lucru ca Petru nu s-a repezit cu declaratii!
Mantuitorul stie ca se poate baza pe el asa ca... ii incredinteaza "oile" Sale, dandu-i misiunea intemeierii Bisericii Sale!
Ingaduinta Mantuitorului este un mesaj si pentru noi toti!
Dumnezeu ne cunoaste puterile, ne stie neputintele, limitele. Important este sa ne incredintam Lui cu tot sufletul, cu gandurile si fiinta noastra!
Dumnezeu este plin de credinciosie fata de noi si credinciosie ne cere si El!
Revenind la textul apostolului Pavel, daca am completa cuvantul "dragoste" cu "dragoste desavarsita, jertfelnica, neconditionata" am intelege adancimea mesajului, frumusetea lui... !
Iubirea desavarsita trebuie sa fie scopul trairii noastre lumesti, idealul nostru! La acest tip de iubire ar trebui sa aspiram in raport cu Dumnezeu.
La acest tip de dragoste ar fi ideal sa ajungem si in relatia cu aproapele nostru!
E un demers dificil dar nu imposibil!
Blogul acesta este jurnalul meu duhovnicesc pe care l-am inceput cu prilejul celei de-a doua batalii pe care a trebuit sa o dau cu cancerul. Am inceput numarandu-mi zilele si am continuat inaltand rugaciuni! Aici este coltul meu de "rugaciune deschisa" prin care ma pregatesc pentru momentul primirii darului celui de pe urma!
sâmbătă, 18 iunie 2016
joi, 16 iunie 2016
POGORAREA DUHULUI SFANT
Pogorarea Duhului Sfant s-a petrecut la 10 zile dupa Inaltarea la cer a Mantuitorului.
Dumnezeu Omul avea sa patrunda in intimitatea Sfintei Treimi!
Dumnezeu Omul avea sa patrunda in intimitatea Sfintei Treimi!
De acolo, in deplina cunostinta a umanului, avea sa reverse asupra noastra sfintirea prin puterea Duhul Sfant, Cea de-a treia Persoana a Divinitatii intreit sfinte.
Daca Fiul nu s-ar fi intrupat, distanta de necuprins dintre omenire si Dumnezeu ar fi ramas aceeasi si intre Duhul Sfant si ea.
Daca Fiul nu s-ar fi intrupat, distanta de necuprins dintre omenire si Dumnezeu ar fi ramas aceeasi si intre Duhul Sfant si ea.
Prin intrupare insa Dumnezeu s-a apropiat cu desavarsire de noi, dar puterea dumnezeiasca nu ne putea fi transmisa decat daca natura Sa umana se aseza in sanul dumnezeirii.
Dupa intrupare - cata vreme Fiul lui Dumnezeu ca om nu s-a inaltat in locul Dumnezeirii - nu a existat acea sursa perfecta si sfanta a transmiterii Duhului catre oameni.
Dupa intrupare - cata vreme Fiul lui Dumnezeu ca om nu s-a inaltat in locul Dumnezeirii - nu a existat acea sursa perfecta si sfanta a transmiterii Duhului catre oameni.
Inaltandu-se, El a realizat aceasta mistica lucrare!
"Dar Eu va spun adevarul: Va este de folos sa Ma duc Eu. Caci daca nu Ma voi duce, Mangaietorul nu va veni la voi, iar daca Ma voi duce, iI voi trimite la voi” (Ioan 16, 7).
Chiar si in viata noastra de zi cu zi exista trairi in duh, asemenea momentului mistagogic al Pogorarii.
Filosoful francez Louis Lavelle remarca ca prezenta fizica a unei persoane in viata noastra ne face sa ignoram particularitatile sale spirituale; calitatile sale, chiar genialitatea sa, se estompeaza pana la disparitie prin convietuirea in intimitate, persoana aceea devenind absolut comuna pentru noi. Caci trairea prea apropiata, trupeasca, inabuse trasaturile spirituale ale fiintelor din preajma nostra, ajungand sa le vedem si sa le judecam doar dupa trup.
Filosoful francez Louis Lavelle remarca ca prezenta fizica a unei persoane in viata noastra ne face sa ignoram particularitatile sale spirituale; calitatile sale, chiar genialitatea sa, se estompeaza pana la disparitie prin convietuirea in intimitate, persoana aceea devenind absolut comuna pentru noi. Caci trairea prea apropiata, trupeasca, inabuse trasaturile spirituale ale fiintelor din preajma nostra, ajungand sa le vedem si sa le judecam doar dupa trup.
Se pare ca doar atunci cand nu mai vedem trupul reusim sa contemplam ceea ce este dincolo de fizic, adica spiritul. Caci noi, oamenii, nu simtim decat rar profunzimea tainei, a darului facut de Dumnezeu noua prin intalniri, dar care exista in fiecare persoana cu care viata noastra se intersecteaza!
Este necesara asadar o distantare cu trupul ca sa depasim obisnuinta care ne diminueaza capacitatea de a ne bucura si de a contempla infinita minune a creatiei in oameni!
...
"De cate ori nu ni se umple inima de duiosie dupa ce ni s-a departat o persoana trupeste, intelegand abia acum toata dragostea ei fata de noi si regretand toata neintelegerea noastra fata de ea!
Aceasta inseamna ca acea persoana, departandu-ni-se trupeste, ne devine mai aproape, mai deschisa cu duhul ei, patrunzand de-abia acum inlauntrul nostru. Fuziunea sufleteasca se face deplin abia prin distantarea trupeasca. Iubirea are nevoie de o distantare trupeasca din cand in cand pentru intensificarea ei. Dar simtirea acestei apropieri sporite a celui plecat, cu marea amplificare de putere spirituala pe care o produce, nu este numai rodul amintirii sau in general al vreunui proces pur subiectiv, ci al comuniunii reale, dar netrupesti, cu cel plecat. Acela este acum cu duhul sau aproape, cu tot duhul sau, cum nu putea fi pana era aproape cu trupul. Astfel, Duhul Sfant coborat peste apostoli, la zece zile dupa inaltarea Domnului la cer, este Duhul Lui, Duhul dumnezeiesc, in toata actualizarea puterilor Lui, prin El fiind cu mult mai aproape, in mod real mai aproape, ca in timpul vietii Sale pamantesti, insusi Iisus Hristos. Puterea Duhului Sfant, care este nedespartita de prezenta lui Iisus Hristos, a inflacarat si inflacareaza in toate timpurile curajul slujitorului Domnului, de a-L propovadui.
Iata de ce, tocmai in preajma inaltarii Sale, Iisus le spune ucenicilor: "Drept aceea, mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh [...]. si iata, Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului.” (Matei 28, 19-20)." Parintele Dumitru Staniloae
Şi în ziua aceea nu Mă veţi întreba nimic. Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în numele Meu; cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să fie deplină. Acestea vi le-am spus în pilde, dar vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci pe faţă vă voi vesti despre Tatăl. În ziua aceea veţi cere în numele Meu; şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi, Căci Însuşi Tatăl vă iubeşte pe voi, fiindcă voi M-aţi iubit pe Mine şi aţi crezut că de la Dumnezeu am ieşit. Ieşit-am de la Tatăl şi am venit în lume; iarăşi las lumea şi Mă duc la Tatăl.
Au zis ucenicii Săi: Iată acum vorbeşti pe faţă şi nu spui nici o pildă. Acum ştim că Tu ştii toate şi nu ai nevoie ca să Te întrebe cineva. De aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu. Iisus le-a răspuns: Acum credeţi? Iată vine ceasul, şi a şi venit, ca să vă risipiţi fiecare la ale sale şi pe Mine să Mă lăsaţi singur. Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine. Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea. Ioan 16, 23-33
marți, 14 iunie 2016
CANCERUL MEU SI POVESTEA VULTURULUI DIN ANZI
Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele
dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui.
Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui.
Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale;
Pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări;
Pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale. (Ps 102)
Cand am invatat acest psalm nu stiam nici ca este regenerator, nici ca are in el exemplul unei reinnoiri lasat de Dumnezeu in natura. Am invatat sa-l cant in ritm bizantin si m-am lasat emotionata de versuri si armonie fara sa inteleg tot! Psalmii au insa puterea revelatiei!
Descoperirile mistice vin treptat.
Asa se face ca, in plina chimioterapie, am primit pe email o poveste care circula atunci pe internet.
Nu prea deschid mesaje de acest fel si pe cele pe care le deschid nu le trimit, conform sfatului din final potrivit caruia, raspandindu-le, "o sa mi se intample ceva extraordinar"!
Daca o fac, cand o fac, este pentru ca le gasesc frumoase sau utile si in nici un caz nu caut un anume numar de prieteni care sa imprastie si ei mesajul cu pricina.
Dealtfel consider ca este o mare capcana in genul acesta de posta... electronica, dar asta este alta poveste.
Cum spuneam, am primit un email care continea un filmulet cu povestea existentei unei rase de vulturi care traieste in Muntii Anzi, intr-o zona cu climat extrem de ostil. Practic aceasta specie, cu tenacitate, prin suferinta, se reinnoieste traind practic de doua ori!
Poate ca l-ati primit deja multi dintre voi si stiti despre ce vorbesc. Daca nu... intrati pe acest site:
//www.authorstream.com/Presentation/lmdragomir-1554809-povestea-vulturului/
Este impresionant!
Urmarind povestea video, dintr-o data am inteles versurile psalmului indragit de mine: "Innoise-vor ca ale vulturului tineretile tale!"
De-a lungul acestei perioade, ca si vulturul din Anzi, m-am zdrobit de stancile tratamentelor otravitoare ca sa pot sa-mi mai prelungesc viata, spre a intelege, spre a-L gasi pe Dumnezeu cu toata fiinta mea.
La capatul drumului am gasit rostul fiecarei lacrimi, nevoia suferintei necesare spre a intra in comuniune cu El!
Dupa aceste episoade din viata mea, moartea fizica... nu ma mai sperie; este doar o trecere, trecerea de aici Dincolo, din zbuciumul lumii in bucuria Luminii.
Banuiesc ca voi fi si eu judecata, cum toti vom fi, ma voi rusina si ma voi topi de amaraciune si regrete pentru toate greselile mele pe care cu siguranta le-am facut, dar nadajduiesc in clementa Mantuitorului care stie cum am trecut prin creuzetele bolii si cat de schimbata sunt azi!
Schimbarea nu are nimic a face cu parul, unghiile ori pielea, nici cu ridurile si neputintele, desi astea se vad, ci ea s-a produs in adancul meu, acolo unde numai Domnul vede si unde nu incetez sa-L port si sa-I vorbesc!
Caci ce stiam inainte de boala era infim...
De cunoscut L-am cunoscut cu adevarat abia dupa ce am suferit!
Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui.
Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale;
Pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări;
Pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale. (Ps 102)
Cand am invatat acest psalm nu stiam nici ca este regenerator, nici ca are in el exemplul unei reinnoiri lasat de Dumnezeu in natura. Am invatat sa-l cant in ritm bizantin si m-am lasat emotionata de versuri si armonie fara sa inteleg tot! Psalmii au insa puterea revelatiei!
Descoperirile mistice vin treptat.
Asa se face ca, in plina chimioterapie, am primit pe email o poveste care circula atunci pe internet.
Nu prea deschid mesaje de acest fel si pe cele pe care le deschid nu le trimit, conform sfatului din final potrivit caruia, raspandindu-le, "o sa mi se intample ceva extraordinar"!
Daca o fac, cand o fac, este pentru ca le gasesc frumoase sau utile si in nici un caz nu caut un anume numar de prieteni care sa imprastie si ei mesajul cu pricina.
Dealtfel consider ca este o mare capcana in genul acesta de posta... electronica, dar asta este alta poveste.
Cum spuneam, am primit un email care continea un filmulet cu povestea existentei unei rase de vulturi care traieste in Muntii Anzi, intr-o zona cu climat extrem de ostil. Practic aceasta specie, cu tenacitate, prin suferinta, se reinnoieste traind practic de doua ori!
Poate ca l-ati primit deja multi dintre voi si stiti despre ce vorbesc. Daca nu... intrati pe acest site:
//www.authorstream.com/Presentation/lmdragomir-1554809-povestea-vulturului/
Este impresionant!
Urmarind povestea video, dintr-o data am inteles versurile psalmului indragit de mine: "Innoise-vor ca ale vulturului tineretile tale!"
Nu stiu cat de vultur sunt, nu stiu nici daca am chiar am trecut printr-o faza reala de regenerare fizica - uneori simt mai curand o degenerare! - dar stiu ca am indurat, ca si vulturul din Anzi, cu dureri de toate felurile, si inca de doua ori, caderea totala a parului - inclisiv genele si sprancenele - caderea unghiilor si descuamarea deprimanta a pielii ... schimbari radicale care m-au marcat psihic dar pe care am reusit, in final, sa le consider un prilej de smerenie!
Nu sunt vulturul din Anzi ca sa mai traiesc pe cat am trait!
Daca voi reusi sa mai traiesc inca cativa ani... ma inclin indurarii lui Dumnezeu.
Sunt insa convinsa ca pentru a reusi sa traiesti duhovniceste trebuie sa stii sa mori, sa omori omul vechi si sa renasti ca om nou! De-a lungul acestei perioade, ca si vulturul din Anzi, m-am zdrobit de stancile tratamentelor otravitoare ca sa pot sa-mi mai prelungesc viata, spre a intelege, spre a-L gasi pe Dumnezeu cu toata fiinta mea.
La capatul drumului am gasit rostul fiecarei lacrimi, nevoia suferintei necesare spre a intra in comuniune cu El!
Dupa aceste episoade din viata mea, moartea fizica... nu ma mai sperie; este doar o trecere, trecerea de aici Dincolo, din zbuciumul lumii in bucuria Luminii.
Banuiesc ca voi fi si eu judecata, cum toti vom fi, ma voi rusina si ma voi topi de amaraciune si regrete pentru toate greselile mele pe care cu siguranta le-am facut, dar nadajduiesc in clementa Mantuitorului care stie cum am trecut prin creuzetele bolii si cat de schimbata sunt azi!
Schimbarea nu are nimic a face cu parul, unghiile ori pielea, nici cu ridurile si neputintele, desi astea se vad, ci ea s-a produs in adancul meu, acolo unde numai Domnul vede si unde nu incetez sa-L port si sa-I vorbesc!
Caci ce stiam inainte de boala era infim...
De cunoscut L-am cunoscut cu adevarat abia dupa ce am suferit!
Vă
vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va
ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu. Şi acestea le vor face,
pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. Iar acestea vi
le-am spus, ca să vă aduceţi aminte de ele, când va veni ceasul lor, că
Eu vi le-am spus. Şi acestea nu vi le-am spus de la început, fiindcă
eram cu voi. Dar acum Mă duc la Cel ce M-a trimis şi nimeni dintre voi
nu întreabă: Unde Te duci? Ci, fiindcă v-am spus acestea, întristarea a
umplut inima voastră. Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să mă
duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar
dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi. Şi El, venind, va vădi lumea de
păcat şi de dreptate şi de judecată. De păcat, pentru că ei nu cred în
Mine; De dreptate, pentru că Mă duc la Tatăl Meu şi nu Mă veţi mai
vedea; Şi de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost
judecat. Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi. Iar
când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul;
căci nu va vorbi de la Sine, ci toate câte va auzi va vorbi şi cele
viitoare vă va vesti.
Ioan 16, 2-13
luni, 13 iunie 2016
"PACEA MEA O DAU VOUA!"
Lumea tulbura si se tulbura. Domnul se daruieste si ne mangaie!
Vi s-a intamplat vreodata sa fiti multumiti ca ati dat cuiva o replica usturatoare, ca v-ati felicitat pentru ca "i-ati zis-o de la obraz", sau v-ati usurat aruncand vorbe "ca nu cumva sa va creada prost" ?
Ei bine, asta nu este pacea Domnului! E venin, otrava si nu atat pentru cel apostrofat cat pentru cel care a cautat satisfactia de o clipa de a rani cu cuvantul...Vi s-a intamplat vreodata sa fiti multumiti ca ati dat cuiva o replica usturatoare, ca v-ati felicitat pentru ca "i-ati zis-o de la obraz", sau v-ati usurat aruncand vorbe "ca nu cumva sa va creada prost" ?
Sigur, replica Mantuitorului era data apostolilor, dar totodata tuturor celor ce-l iubeau si-l iubesc de atata amar de ani!
Caci cuvantul Sau este aducator de rascumparare.
Prin ascultarea si urmarea Sa aflam Calea spre Dumnezeu proniatorul!
Fara El nu putem nimic.
El este linistea claditoare caci, oricata satisfactie am avea pentru rautatile noastre, nimic nu se aseamana cu pacea Cuvantului Sfant.
Fara pacea aceasta, adusa de Cuvantul cel Bun, trupurile noastre se imbolnavesc... Lumea mucegaieste stropita mereu de cuvintele urii, desconsiderarii, invidiei, discriminarii... scuipate cu indiferenta si cu o usuratate infricosatoare!
"Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi"!
Cuvantul este ceva extrem de puternic ; ne lasam inselati de faptul ca nu-l vedem insa prin cuvant suntem fericiti, prin cuvant ne exprimam disperarea, cuvantul ne pune la zid, cuvantul ne aduce la extaz... cuvantul nu se uita!
Staja pune, Doamne, gurii mele...
Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze. Aţi auzit că v-am spus: Mă duc şi voi veni la voi. De M-aţi iubi v-aţi bucura că Mă duc la Tatăl, pentru că Tatăl este mai mare decât Mine. Şi acum v-am spus acestea înainte de a se întâmpla, ca să credeţi când se vor întâmpla. Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine stăpânitorul acestei lumi şi el nu are nimic în Mine; Dar ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl şi precum Tatăl Mi-a poruncit aşa fac. Sculaţi-vă, să mergem de aici. Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă. Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard. Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă. Ioan 14, 27-31 şi 15, 1-7
duminică, 12 iunie 2016
CUNOASTEREA DE DUMNEZEU
Cum ne mântuim?
Duminica a 7-a după Paști este consacrată unui eveniment extrem de
important din viața Bisericii, Sinodul I Ecumenic, din anul 325,
convocat de Sfântul Împărat Constantin, unde, potrivit tradiției, s-au
adunat 318 Sfinți Părinți, printre care Sfântul Atanasie cel Mare,
Sfântul Nicolae al Mirelor Lichiei sau Sfântul Spiridon al Trimitundei.
Problematica principală a fost mărturisirea lui Iisus Hristos, Fiul lui
Dumnezeu, consubstanțial cu Tatăl, „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu
adevărat, născut, iar nu făcut” (Simbolul de credință), împotriva
preotului Arie, care nega dumnezeirea sa, arătând că Fiul, Iisus
Hristos, nefiind Dumnezeu adevărat, nu putea să fie decât o creatură
perfectă. În consecință, mântuirea pe care Hristos o aduce oamenilor nu
constă într-o înnoire a naturii lor, săvârşită graţie înălţării, prin
Hristos, a aceleiaşi naturi umane, ci în oferirea unui simplu model de
viaţă. Se poate observa limpede din această idee că nu este vorba doar
de o simplă exprimare teoretică a unei învățături de credință, chiar și
esențială a Bisericii, ci, într-un mod iminent și obligatoriu, această
poziție schimbă perspectiva asupra vieții creștine.
S-a răspuns fără
echivoc - în Hristos nu este vorba doar de un simplu model pe Care Îl
poate urma cineva, în acest fel nu ar fi nici o diferență între diverșii
profeți, înțelepți sau învățători în decursul istoriei și El. Ci
Hristos, pe lângă Trimisul Tatălui, Modelul și Pedagogul prin excelență,
este Mântuitorul, Vindecătorul și Răscumpărătorul omului.
Mântuirea nu
este un simplu proces de îmbunătățire a ființei umane, ci un proces
taumaturgic, răscumpărător și, mai ales, ontologic.
Firea umană este
restructurată complet lăuntric și exterior prin venirea Fiului lui
Dumnezeu în lume. Or, acest proces nu putea fi realizat decât de către
Dumnezeu. O creatură, fie ea și perfectă, nu ar fi putut face acest
lucru. Omul nu putea să-l mântuiască pe om, ci avea nevoie ca Dumnezeu
să se pogoare înspre el, să-l restaureze și să-l înalțe.
Cunoașterea lui Dumnezeu, un demers existențial de întâlnire cu El
Textul Evangheliei rânduit pentru această duminică este în consonanță
directă cu semnificația teologică a zilei - „Marea Rugăciune
arhierească a lui Iisus” (Ioan 17, 1-13). Este, de fapt, „confesiunea”
pe care Hristos o face despre Sine înainte de Pătimirea Sa. Și că textul
scripturistic are o relevanță practică evidentă, în ciuda
caracterului său profund dogmatic, se vede încă de la început - motivul
pentru care Hristos Se prezintă pe Sine și pe Tatăl este proclamarea,
revelarea și intrarea omului în viața veșnică: „Aceasta este viața
veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus
Hristos, pe Care l-ai trimis” (Ioan 17, 3). Cunoașterea, se intuiește
limpede în cazul de față, nu reprezintă un proces dialectic, aici
concretizat în formularea unor învățături, fie ele și dogmatice, ci un
demers existențial de întâlnire cu Tatăl prin Fiul (în Duhul Sfânt),
aceasta însemnând anticiparea Împărăției Cerești încă de pe pământ.
Hristos se prezintă pe Sine existând înainte de întemeierea lumii (Ioan
17, 21), este una cu Tatăl (Ioan 17, 11), vorbește despre slava care
i-a fost proprie înainte de întrupare, aceeași cu a Tatălui (Ioan 17,
5), argumente care susțin deoființimea Sa cu Tatăl, dogma centrală a
Sinodului de la Niceea. În felul acesta, de fapt, El Îl prezintă
oamenilor pe Tatăl, căci „cine m-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl”
(Ioan 14, 9) și „Arătat-am numele Tău oamenilor” (Ioan 17, 6). Numele
lui Dumnezeu cel mai de cinste, care Îl face, potrivit Părintelui Rafail
Noica, „Dumnezeu profesionist”, este cel de „Tată”, care nu se
regăsește în nici o altă religie. Iisus Hristos, Fiul Său, l-a revelat
ca și Tată, care-l iubește pe om necondiționat până într-atât încât,
creându-l, și-a asumat posibilitatea ca omul să-L renege, ceea ce s-a și
întâmplat. Dar El nu a încetat să-l iubească „până la sfârșit”.
Hristos, „bărbatul desăvârșit”, model și arhetip al sfințeniei
Iisus Hristos este chipul Tatălui, Calea către Tatăl, dar și Adevărul
(Ioan 14, 6), iar acompaniatorul pe acest drum al Adevărului către
Tatăl este Duhul Sfânt, căci așa Îl numim, „Duhul Adevărului” (Ioan 14,
17).
De aici înțelegem că această cunoaștere a lui Dumnezeu nu este una
teoretică sau un exercițiu al minții, ci este una experiențială, în
Duhul, care Îl face prezent pe Hristos, chipul Tatălui.
Vorbim de
cunoașterea Dumnezeului Unul, întreit în persoane. Iar „gnosticii” cei
adevărați sunt cei care păzesc cuvintele Lui și, în consecință, cei în
care Dumnezeu se preaslăvește, despărțiți, prin altoirea spirituală, de
lume, și în unitate deplină cu Dumnezeu, adică sfinții. Sfântul Apostol
Pavel ne „descrie” metodologia cunoașterii spirituale: „Căutaţi…
sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12, 14).
Iar această sfințenie se dobândește în Adevărul-Hristos, făcut prezent
de Însuși Duhul: „Sfințește-i pe ei în adevărul Tău” (Ioan 17, 19), în
Biserică. De aici și cele trei principii evocate de Părintele Sofronie
Saharov: nu există un creștinism adogmatic, ne-eclesial și ne-ascetic.
Adevărul dogmatic se păstrează în Biserică și se validează în experiența
ascetică continuă.
Învățătura despre dumnezeirea lui Iisus Hristos
proclamă tocmai posibilitatea omului de a atinge sfințenia, metodologia
cunoașterii duhovnicești.
Hristos este „bărbatul desăvârșit”, model și
arhetip al sfințeniei și, în cele din urmă, omul, așa cum ar trebui el
să fie. De aceea, orice cunoaștere a lui Dumnezeu se face prin Hristos
și în Hristos, care este chipul Tatălui, în lumina Duhului Sfânt.
În concluzie, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului, este fundamentul teologic al posibilității accederii omului la cunoașterea lui Dumnezeu și la părtășia vieții veșnice. Rememorăm în această duminică darul pe care îl primește omul în opera de mântuire realizată în Hristos, acela de a se numi fiu al Tatălui Ceresc, frate al Domnului Hristos, și, în consecință, sfințindu-se, să trăiască în Duhul experiența vieții viitoare. Și nu uităm că, în vremurile actuale, traversând multe tentații și fiind supuși la multe atacuri, Domnul se roagă pentru noi, așa cum se roagă o mamă, „Păzește-i, Părinte Sfinte” (Ioan 17, 11). Această certitudine ne întărește în mărturisirea credinței noastre și ne umple de bucurie mângâietoare.
În concluzie, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului, este fundamentul teologic al posibilității accederii omului la cunoașterea lui Dumnezeu și la părtășia vieții veșnice. Rememorăm în această duminică darul pe care îl primește omul în opera de mântuire realizată în Hristos, acela de a se numi fiu al Tatălui Ceresc, frate al Domnului Hristos, și, în consecință, sfințindu-se, să trăiască în Duhul experiența vieții viitoare. Și nu uităm că, în vremurile actuale, traversând multe tentații și fiind supuși la multe atacuri, Domnul se roagă pentru noi, așa cum se roagă o mamă, „Păzește-i, Părinte Sfinte” (Ioan 17, 11). Această certitudine ne întărește în mărturisirea credinței noastre și ne umple de bucurie mângâietoare.
Protos. Asist. Univ. Dr. Benedict Vesa, Facultatea De Teologie Ortodoxă Din Cluj-Napoca,
Duminica a 7-a după Paşti
(a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic)
(Ioan 17, 1-13)
În vremea aceea Iisus, ridicându-Şi ochii către cer, a zis:
Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te
preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea
viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Şi aceasta este
viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe
Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe
pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. Şi acum,
preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o
la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe
care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi
cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt
de la Tine, căci cuvintele pe care Mi le-ai dat, Eu le-am dat lor, iar
ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au
crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă
rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ei sunt ai Tăi. Şi toate ale
Mele sunt ale Tale şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru
ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine,
Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca
să fie una, precum suntem Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în
numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici
unul dintre ei, decât numai fiul pierzării, ca să se împlinească
Scriptura. Iar acum vin la Tine şi pe acestea le grăiesc în lume, pentru
ca bucuria Mea să o aibă deplină în ei.
sâmbătă, 11 iunie 2016
Toate la timpul lor
Cui nu i s-a intamplat sa observe ca s-a pripit, ca a incercat sa scurteze timpul si ca asta nu l-a ajutat, ba dimpotriva?
Experienta vietii ne demonstreaza ca fiecare lucru trebuie facut, trait, la timpul sau.
Momentul venirii Duhului Sfant a trebuit pregatit.
Oamenii aveau nevoie de o anume pregatire spre a intelege taina cea sfanta a Treimii!
Dragostea nu poate ramane declarativa. Ea are nevoie de manifestare, ea se dovedeste!
Dragostea pentru Dumnezeu se traieste si se demonstreaza, se marturiseste si se sporeste prin ascultarea poruncilor, prin rugaciune... prin iubirea fata de ceilalti!
Evanghelia de astazi este un curs de teologie si mistagogie...
Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl - Care rămâne întru Mine - face lucrările Lui.
Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrările acestea. Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Şi orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul.
Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face. De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi! Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi. Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii. În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi. Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui. Ioan 14, 10-21
Experienta vietii ne demonstreaza ca fiecare lucru trebuie facut, trait, la timpul sau.
Momentul venirii Duhului Sfant a trebuit pregatit.
Oamenii aveau nevoie de o anume pregatire spre a intelege taina cea sfanta a Treimii!
Dragostea nu poate ramane declarativa. Ea are nevoie de manifestare, ea se dovedeste!
Dragostea pentru Dumnezeu se traieste si se demonstreaza, se marturiseste si se sporeste prin ascultarea poruncilor, prin rugaciune... prin iubirea fata de ceilalti!
Evanghelia de astazi este un curs de teologie si mistagogie...
Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl - Care rămâne întru Mine - face lucrările Lui.
Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrările acestea. Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Şi orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul.
Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face. De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi! Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi. Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii. În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi. Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui. Ioan 14, 10-21
joi, 9 iunie 2016
O INTREBARE IN ZIUA INALTARII:
Cred cumva ca Dumnezeu exista ?
Aceasta nu este neaparat o virtute; si diavolul crede, dar crede cu teama si cu cutremur si nu iese nimic mantuitor din asta, pentru ca cel rau nu are disponibilitatea launtrica de a se schimba.
Credinta mea in Dumnezeu este mai curand un angajament de viata.
Intre a cunoaste ceva si a cunoaste pe Cineva este o mare diferenta; aceeasi este si intre credinta ca Cineva exista si credinta in El.
Cred in Cineva, adica ma investesc cu incredere in El, in viata Lui, din care ma impartasesc.
A crede in Dumnezeu inseamna TRANSFER de viata dinspre El spre mine.
A crede in Dumnezeu inseamna TRANSFER de viata dinspre El spre mine.
Sigur, buletinul nostru de identitate crestin este Crezul, Simbolul de credinta care spune precis in CINE credem.
Dar Crezul se traieste cu rugaciune si nu doar se spune cu intelectul. Invat sa spun Crezul pentru ca Il marturisesc in lume pe Cel care da viata, Unicul Viu In SINE INSUSI si de la care avem toti viata.
Si atunci inteleg ca mantuirea este conectarea,
bransarea mea la Sursa de viata, din care curge si in mine nestricaciunea proprie lui Dumnezeu.
Tot ceea ce facem in viata - rugaciunea, faptele bune, mersul la Biserica - daca nu apuca sa ma schimbe, sa ma transforme, raman sterile si nu imi aduc suflarea vesniciei in mine.
Atitudinea launtrica este de rugatoare cautare a Celui Care are toata priceperea sa ma poarte acolo unde eu nu as ajunge singur, la o implinire personala mai vie decat orice "trait din plin" al vietii pe care mi l-as putea imagina eu.
Credinta mea este bucuroasa pentru ca, pe masura ce ma impartasesc din prezenta lui Dumnezeu, cele din launtrul meu de bucura. Ma bucur cu fiinta mea, cu trairea mea, ma bucur intru bucuria lui Dumnezeu, parinteasca, mangaind un suflet care iese la Lumina.
Pr. Răzvan
Tot ceea ce facem in viata - rugaciunea, faptele bune, mersul la Biserica - daca nu apuca sa ma schimbe, sa ma transforme, raman sterile si nu imi aduc suflarea vesniciei in mine.
Atitudinea launtrica este de rugatoare cautare a Celui Care are toata priceperea sa ma poarte acolo unde eu nu as ajunge singur, la o implinire personala mai vie decat orice "trait din plin" al vietii pe care mi l-as putea imagina eu.
Credinta mea este bucuroasa pentru ca, pe masura ce ma impartasesc din prezenta lui Dumnezeu, cele din launtrul meu de bucura. Ma bucur cu fiinta mea, cu trairea mea, ma bucur intru bucuria lui Dumnezeu, parinteasca, mangaind un suflet care iese la Lumina.
Pr. Răzvan
marți, 7 iunie 2016
INCERCARILE VIETII
... isi au rostul lor.
De cate ori nu l-am rugat pe Dumnezeu sa ne scape de anume nelinisti, de probe ale vietii pe care intuiam ca trebuie sa le trecem!?
Numai ca tocmai acele intamplari din viata noastra ne sunt de folos!
Numai ca tocmai acele intamplari din viata noastra ne sunt de folos!
Doar Domnul stie de ce ni le pune inainte!
De ce boala, de ce tristeti, de ce pierderi, de ce tradari...
Dincolo de ele este mereu un adevar despre noi.
De ce ni se ia ce ne este drag? Poate pentru ca acel "drag" l-am pus inaintea lui Dumnezeu si pentru el nu am multumit Lui, sau poate nu l-am pretuit destul...
De ce oare avem pe cate cineva in preajma pe care il detestam? Poate pentru ca trebuie sa invatam sa iubim si altfel, dincolo de iubirea egoista!
De ce oare se intampla sa fim furati de averea noastra? Poate pentru ca punem prea mult pret pe ea!
De ce oare suntem inselati? Poate pentru ca nu am pretuit destul momentele de sinceritate si iubire... sau am inselat si noi cumva... poate chiar pe noi insine...
Nu am sugerat aici chiar toate motivele reale, dar fiecare ar putea gasi, dincolo de intamplarile grele din viata, rostul necazurilor in modelarea sufletului caci, pana la urma... doar el conteaza!
Explicatia sta mereu in analiza constiintei, acolo unde sta asezat Dumnezeu!
Dincolo de ele este mereu un adevar despre noi.
De ce ni se ia ce ne este drag? Poate pentru ca acel "drag" l-am pus inaintea lui Dumnezeu si pentru el nu am multumit Lui, sau poate nu l-am pretuit destul...
De ce oare avem pe cate cineva in preajma pe care il detestam? Poate pentru ca trebuie sa invatam sa iubim si altfel, dincolo de iubirea egoista!
De ce oare se intampla sa fim furati de averea noastra? Poate pentru ca punem prea mult pret pe ea!
De ce oare suntem inselati? Poate pentru ca nu am pretuit destul momentele de sinceritate si iubire... sau am inselat si noi cumva... poate chiar pe noi insine...
Nu am sugerat aici chiar toate motivele reale, dar fiecare ar putea gasi, dincolo de intamplarile grele din viata, rostul necazurilor in modelarea sufletului caci, pana la urma... doar el conteaza!
Explicatia sta mereu in analiza constiintei, acolo unde sta asezat Dumnezeu!
Azi, cu doua zile inainte de sarbatoarea Inaltarii Mantuitorului la Ceruri, evanghelia propusa ni-L infatisaza tulburat, trist!
Dumnezeu, intrupat in omul Iisus, trecea prin firestile stari pe care orice om le simte in fata incercarii!
Stia ce urma: si tradarea, si ura, si lepadarile, suferinta si moartea ... Dar stia si ca suferinta ce i se punea inainte era necesara pentru implinirea misiunii Sale...
Mantuitorul este exemplul ce ni se pune inainte.
Desi Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, El s-a intrupat ca om si ca om a suferit, ca om a invins moartea!
Credinta ca Dumnezeu Tatal, in iconomia Sa, stie ce ne trebuie, ne ajuta sa trecem toate probele, indiferent cat de grele ar fi ele! Nu primim niciodata mai mult decat am putea duce!
Deci fariseii ziceau între ei: Vedeţi că nimic nu folosiţi! Iată, lumea s-a dus după El. Şi erau nişte elini din cei ce se suiseră să se închine la sărbătoare. Deci aceştia au venit la Filip, cel ce era din Betsaida Galileii, şi l-au rugat zicând: Doamne, voim să vedem pe Iisus. Filip a venit şi i-a spus la Andrei, şi Andrei şi Filip au venit şi I-au spus lui Iisus. Iar Iisus le-a răspuns, zicând: A venit ceasul ca să fie preaslăvit Fiul Omului. Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă. Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică. Dacă-Mi slujeşte cineva, să-Mi urmeze, şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti. Acum sufletul Meu e tulburat, şi ce voi zice? Părinte, izbăveşte-Mă, de ceasul acesta. Dar pentru aceasta am venit în ceasul acesta. Părinte, preaslăveşte-Ţi numele! Atunci a venit glas din cer: Şi L-am preaslăvit şi iarăşi Îl voi preaslăvi. Iar mulţimea care sta şi auzea zicea: A fost tunet! Alţii ziceau: Înger I-a vorbit! Iisus a răspuns şi a zis: Nu pentru Mine s-a făcut glasul acesta, ci pentru voi. Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine. Iar aceasta zicea, arătând cu ce moarte avea să moară. I-a răspuns deci mulţimea: Noi am auzit din Lege că Hristosul rămâne în veac; şi cum zici Tu că Fiul Omului trebuie să fie înălţat? Cine este acesta, Fiul Omului? Deci le-a zis Iisus: Încă puţină vreme Lumina este cu voi. Umblaţi cât aveţi Lumina ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge. Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii. Acestea le-a vorbit Iisus şi, plecând, S-a ascuns de ei. Ioan 12, 19-36
luni, 6 iunie 2016
GURA LUMII
Cine nu s-a lovit de asta este fie un om obnubilat, fie un nebun caci lumea, de cand este ea, are mereu ceva rau de zis!
Evident nimeni nu este fara greseala, deci cu sau fara motiv... exista in viata noastra mereu ceva... discutabil.
Daca de Cel fara de pacat lumea a avut a zice si a unelti, cine suntem noi sa scapam de asta?
Imi amintesc de o intamplare din viata mea - graitoare in acest sens.
Tocmai decisesem sa ne mutam din Bucuresti.
Lucram pe atunci intr-un colectiv extrem de agreabil, intr-un institut de cercetari medicale.
Vesta ca voi pleca a produs o oarecare intristare. Colegele mele abia invatasera cine si cum sunt si parea ca disparitia mea din peisaj avea sa lase un oarecare vid.
Era o zi calduroara de vara si, cum pe atunci nu existau aparate de aer conditionat, toate laboratoarele stateau cu usile si geamurile deschise, in speranta ca, un mic curent de aer, avea sa mai racoreasca admosfera.
Ca sa ajungi in laboratorul de anatomie patologica trebuia sa o apuci pe niste culoare intortochiate.
Asa se face ca, in timp ce ma indreptam spre laboratorul cu pricina, fara voia mea, am auzit conversatia al carei subiect eram eu.
- Sa stii ca o sa-mi lipseasca Carmen! Imi vine sa plang cand ma gandesc ca de maine n-o s-o mai vad.
Cea care vorbea era ea insasi o persoana care colora locul, fiind vesela si plina de viata. Nu avea copii dar era extrem de atasata de toti copiii nostri. Mare mancacioasa, era grasuta, fara sa fie obeza, si asuma cu umor formele ei rubensiene.
Imi era tare draga.
Nu am apucat sa ma emotionez bine la auzul acestei declaratii ca am auzit replica colegei sale..
- Ei, lasa, nu te mai emotiona asa, ca... prea dadea ochii peste cap!
Cea care vorbise era, poate nu din intamplare, una din persoanele pe care o ajutasem intr-un moment dificil prin care trecuse cu fiica ei...
La o asa remarca... nici nu am putut sa ma supar!
Am ajuns in usa laboratorului cu platoul de prajituri pe care il pregatisem pentru un frumos "la revedere" si am servit-o mai intai pe ea... Era vizibil stanjenita. Nu m-a privit in ochi dar eu am imbratisat-o!
In fond nici nu-mi gasise cine stie ce defect!
Asadar, lumea iti gaseste si ce nu ai, cand e vorba sa te discute!
Dar se spune ca cine vorbeste de rau sau unelteste impotriva aproapelui... va fi judecat ca si cum ar fi mancat carne de om!
Si, daca nu ai ceva dragut de zis, poate ar fi mai bine sa taci!
Deci
arhiereii şi fariseii au adunat sinedriul şi ziceau: Ce facem, pentru
că Omul Acesta face multe minuni? Dacă-L lăsăm aşa toţi vor crede în El,
şi vor veni romanii şi ne vor lua ţara şi neamul. Iar Caiafa, unul
dintre ei, care în anul acela era arhiereu le-a zis: Voi nu ştiţi nimic;
Nici nu gândiţi că ne este mai de folos să moară un om pentru popor,
decât să piară tot neamul. Dar aceasta n-a zis-o de la sine, ci, fiind
arhiereu al anului aceluia, a proorocit că Iisus avea să moară pentru
neam, Şi nu numai pentru neam, ci şi ca să adune laolaltă pe fiii lui
Dumnezeu cei împrăştiaţi. Deci, din ziua aceea, s-au hotărât ca să-L
ucidă. De aceea Iisus nu mai umbla pe faţă printre iudei, ci a plecat de
acolo într-un ţinut aproape de pustie, într-o cetate numită Efraim, şi
acolo a rămas cu ucenicii Săi. Şi era aproape Paştile iudeilor şi mulţi
din ţară s-au suit la Ierusalim, mai înainte de Paşti, ca să se
curăţească. Deci căutau pe Iisus şi, pe când stăteau în templu, ziceau
între ei: Ce vi se pare? Oare nu va veni la sărbătoare? Iar arhiereii şi
fariseii dăduseră porunci, că dacă va şti cineva unde este, să dea de
veste, ca să-L prindă. Ioan 11, 47-57
DUNINICA ORBULUI
Ieri s-a citit Evanghelia vindecarii orbului din nastere.
Duminica a 6-a după Paşti
Ioan 9, 1-38
În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe un om orb din naştere.
Şi ucenicii Lui L-au întrebat zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit,
acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici acesta
n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui
Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui Care M-a
trimis pe Mine; căci vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât
cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii. Acestea zicând, a scuipat jos
şi a făcut tină din scuipat şi a uns cu tină ochii orbului. Apoi i-a
zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului, care se tâlcuieşte:
trimis. Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei
care-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce
şedea şi cerşea? Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci
seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: Cum ţi s-au
deschis ochii? Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină,
a uns ochii mei şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te
spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: Unde este
Acela? Şi el a zis: Nu ştiu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese
oarecând orb. Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a
deschis ochii. Deci, iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el
le-a zis: Tină a pus pe ochii mei şi m-am spălat şi văd. Însă unii
dintre farisei ziceau: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine
sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea
minuni? Şi era dezbinare între ei. Au zis, deci, orbului iarăşi: Dar tu
ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că Proroc este.
Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au
chemat pe părinţii celui ce vedea. Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este
fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el
acum? Au răspuns, însă, părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul
nostru şi că s-a născut orb; dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau
cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în
vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinţii lui
pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale ca, dacă
cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă.
De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el. Deci au
chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui
Dumnezeu. Noi ştim că Omul acesta este păcătos. A răspuns deci acela:
Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu că, fiind orb, acum văd. Deci
i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? Le-a răspuns: V-am spus
acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi
voi să vă faceţi ucenici ai Lui? Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti
ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că
Dumnezeu a vorbit cu Moise, dar pe Acesta nu-L ştim de unde este. A
răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi
de unde este, iar El mi-a deschis ochii. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i
ascultă pe păcătoşi; dar, dacă este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face
voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis
cineva ochii unui orb din naştere. Dacă n-ar fi Acesta de la Dumnezeu,
n-ar putea să facă nimic. Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut
tot şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară. A auzit Iisus că l-au
dat afară şi, găsindu-l, l-a întrebat: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El
a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Şi a zis
Iisus: L-ai şi văzut! Cel ce vorbeşte cu tine, Acela este. Iar el a
grăit: Cred, Doamne! şi s-a închinat Lui.
Un orb din nastere primeste vindecare de la Hristos. Ucenicii auzind ca acesta nu a vazut niciodata, ii cer socoteala Invatatorului: "Cine a pacatuit: acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb?" (Ioan 9, 2).
Intrebarea apostolilor cu privire la pacatele orbului este fara sens, daca tinem seama ca acesta nu vazuse niciodata. Daca orbirea ar fi fost cauzata de propriile pacate, atunci acestea ar fi trebuit savarsite inainte de nasterea sa, deci intr-o alta viata. Ori credinta in reincarnare este straina de invatatura Bisericii.
Referitor la pacatele parintilor, exista credinta ca noi le mostenim, o credinta care nu este conforma cu Sfanta Scriptura. Cei care impartasesc o astfel de credinta ajung sa afirme ca un copil se naste cu un anumit handicap din cauza pacatelor parintilor. Ce trebuie sa le spunem acestor persoane? Ca dupa cum nu mostenim vina lui Adam, tot astfel, nu mostenim nici pacatele parintilor. Dar dupa cum orice om vine la existenta cu o natura omeneasca imbolnavita din cauza caderii in pacat a lui Adam si Evei (nu poate scapa de moarte), tot asa parintii pot transmite copiilor inclinatii spre patimi, dar in niciun caz pacatele lor personale.
Din Evanghelie aflam ca Mantuitorul le-a raspuns: "Nici acesta n-a pacatuit, nici parintii lui, ca sa se nasca orb, ci ca sa se arate lucrarile lui Dumnezeu in el" (In 9, 3). De aici reiese ca sunt evenimente in istorie, in viata noastra, care au ca scop descoperirea prezentei si lucrarii lui Dumnezeu.
Pe unii nu-i multumeste un astfel de raspuns, ba chiar ajung sa vada in ele o neputina a lui Dumnezeu. Afirma ca daca Dumnezeu ar fi fost atotputernic, nu ar fi ingaduit ca un om sa se nasca orb. Si-ar fi aratat puterea lucrarii Sale in alt chip. E adevarat ca Dumnezeu ar fi putut sa faca si acest lucru, ca doar prin puterea Sa, Marea Rosie a fost despartita in vremea lui Moise. Dar si in astfel de cazuri, omul despartit de Dumnezeu, ar fi gasit semnelor minunate explicatii logice, le-ar fi inclus in categoria fenomenelor naturale.
Dupa cum fariseii nu pun intrebari celui orb si parintilor acestuia pentru a se convinge de interventia minunata a lui Dumnezeu, ci pentru a o exclude, tot asa si noi, nu incetam sa cerem explicatii despre existenta si lucrarea Sa, nu pentru a crede in El, ci pentru a-L respinge. E bine sa retinem ca fariseii, invatatii timpului respectiv, nu-L recunosc pe Hristos ca fiind Fiul lui Dumnezeu, ba chiar Il socotesc om pacatos, in vreme ce orbul vindecat spune: "Daca este pacatos, nu stiu. Un lucru stiu: ca fiind orb, acum vad" (Ioan 9, 25).
Adrian Cocosila
Intrebarea apostolilor cu privire la pacatele orbului este fara sens, daca tinem seama ca acesta nu vazuse niciodata. Daca orbirea ar fi fost cauzata de propriile pacate, atunci acestea ar fi trebuit savarsite inainte de nasterea sa, deci intr-o alta viata. Ori credinta in reincarnare este straina de invatatura Bisericii.
Referitor la pacatele parintilor, exista credinta ca noi le mostenim, o credinta care nu este conforma cu Sfanta Scriptura. Cei care impartasesc o astfel de credinta ajung sa afirme ca un copil se naste cu un anumit handicap din cauza pacatelor parintilor. Ce trebuie sa le spunem acestor persoane? Ca dupa cum nu mostenim vina lui Adam, tot astfel, nu mostenim nici pacatele parintilor. Dar dupa cum orice om vine la existenta cu o natura omeneasca imbolnavita din cauza caderii in pacat a lui Adam si Evei (nu poate scapa de moarte), tot asa parintii pot transmite copiilor inclinatii spre patimi, dar in niciun caz pacatele lor personale.
Din Evanghelie aflam ca Mantuitorul le-a raspuns: "Nici acesta n-a pacatuit, nici parintii lui, ca sa se nasca orb, ci ca sa se arate lucrarile lui Dumnezeu in el" (In 9, 3). De aici reiese ca sunt evenimente in istorie, in viata noastra, care au ca scop descoperirea prezentei si lucrarii lui Dumnezeu.
Pe unii nu-i multumeste un astfel de raspuns, ba chiar ajung sa vada in ele o neputina a lui Dumnezeu. Afirma ca daca Dumnezeu ar fi fost atotputernic, nu ar fi ingaduit ca un om sa se nasca orb. Si-ar fi aratat puterea lucrarii Sale in alt chip. E adevarat ca Dumnezeu ar fi putut sa faca si acest lucru, ca doar prin puterea Sa, Marea Rosie a fost despartita in vremea lui Moise. Dar si in astfel de cazuri, omul despartit de Dumnezeu, ar fi gasit semnelor minunate explicatii logice, le-ar fi inclus in categoria fenomenelor naturale.
Dupa cum fariseii nu pun intrebari celui orb si parintilor acestuia pentru a se convinge de interventia minunata a lui Dumnezeu, ci pentru a o exclude, tot asa si noi, nu incetam sa cerem explicatii despre existenta si lucrarea Sa, nu pentru a crede in El, ci pentru a-L respinge. E bine sa retinem ca fariseii, invatatii timpului respectiv, nu-L recunosc pe Hristos ca fiind Fiul lui Dumnezeu, ba chiar Il socotesc om pacatos, in vreme ce orbul vindecat spune: "Daca este pacatos, nu stiu. Un lucru stiu: ca fiind orb, acum vad" (Ioan 9, 25).
Adrian Cocosila
sâmbătă, 4 iunie 2016
TAINA SFINTEI TREIMI
sta in aceea ca Dumnezeu este Unul după fiinta Lui si întreit în Persoane: Tatăl, Fiul si Sfîntul Duh.
Aceste trei Persoane alcatuiesc Sfînta Treime, si asta este o taina de nepătruns pentru mintea omenească si împărtăsită noua prin Descoperire dumnezeiască sau Revelatie.
Invătătura potrivit careia Dumnezeu este Unul după fiintă si întreit in Persoane ne-ar fi fost imposibil de inteles daca
ea nu ni s-ar fi descoperit de insusi Mîntuitorul Iisus Hristos.
In cele trei Persoane este asadar o singura fiinta, o singura vointa, o singura lucrare externa!
In baza "deofiintimii" persoanelor Treimii ("Iar Eu si Tatal meu una suntem"), ele se intrepatrund, locuiesc una in cealalta, fiecare existand intreaga si distincta in celelalte, fara sa se confunde:
Tatăl este în Fiul si în Sfîntul Duh, Fiul în Tatăl si în Sfîntul Duh, si Sfîntul Duh în Tatăl si în Fiul.
Si acest adevar ni l-a dezvaluit Dumnezeu însusi, Cel Care nu poate fi asemanat cu nimic din ceea ce este creat.
Cele trei Persoane divine sînt deci de o fiintă, egale si vesnice.
Cele trei Persoane divine sînt deci de o fiintă, egale si vesnice.
Tatăl este Dumnezeu adevărat, Fiul este Dumnezeu adevărat si Duhul Sfînt este Dumnezeu adevărat, si avînd aceeasi fîintă, nu sînt trei dumnezei ci Unul singur.
Tatal, cel fara de inceput, nenascut, este principiul activ al Treimii si i se atribuie creatia si calitatea de proniator. El se deosebeste de celelalte Persoane, întrucît este Cel ce naste din veci pe Fiul si purcede pe Sfîntul Duh.
Fiul este Cel ce S-a născut din Tatăl; Lui i se atribuie mantuirea, fiind in relatie cu lumea creata.
Sfîntul Duh este Cel ce purcede de la Tatăl si i se atribuie sfintirea, fiind de asemenea in relatie cu lumea.
Multi au incercat sa explice perihoreza treimica folosind exemple din lumea inconjuratoare, dar nici unul dintre exemple nu o poate demonstra pe dea-ntregul aceasta taina!
Totusi exista o relatare a lui Dionisie din Furna care povesteste minunea petrecuta la Sinodului I Ecumenic, cand
Sfantul Ierarh Spiridon, în mijlocul celor 317 Sfinți Părinți care au
participat la Sinod, inflacarat de intelegerea revelata a tainei Treimii, a luat in mana o caramida si explicand principiul Ei, dupa binecuvantarea ei, aceasta s-a descompus în foc (care urca), apă
(care curgea printre degetele Sfântului) și lut.
Potrivit parintelui Dumitru Staniloaie, creatia este rezultatul iubirii interpersonale a Persoanelor Treimii, iubire care se manifesta in afara Ei ca energie creatoare.
Ceea ce Tatal a conceput, Fiul a implinit si Duhul Sfant a desavarsit!
Sf. Ioan Evanghelistul reda propriile spuse ale Mantuitorului, care, in afara tainei Treimii, par de neinteles.
Oile Mele ascultă de glasul Meu şi Eu le cunosc pe ele, şi ele vin după Mine. Şi Eu le dau viaţă veşnică şi nu vor pieri în veac, şi din mâna Mea nimeni nu le va răpi. Tatăl Meu, Care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi, şi nimeni nu poate să le răpească din mâna Tatălui Meu. Iar Eu şi Tatăl Meu una suntem.
Iarăşi au luat pietre iudeii ca să arunce asupra Lui. Iisus le-a răspuns: Multe lucruri bune v-am arătat vouă de la Tatăl Meu. Pentru care din ele, aruncaţi cu pietre asupra Mea? I-au răspuns iudeii: Nu pentru lucru bun aruncăm cu pietre asupra Ta, ci pentru hulă şi pentru că Tu, om fiind, Te faci pe Tine Dumnezeu. Iisus le-a răspuns: Nu e scris în Legea voastră că "Eu am zis: dumnezei sunteţi?" Dacă i-a numit dumnezei pe aceia către care a fost cuvântul lui Dumnezeu - şi Scriptura nu poate să fie desfiinţată - Despre Cel pe care Tatăl L-a sfinţit şi L-a trimis în lume, voi ziceţi: Tu huleşti, căci am spus: Fiul lui Dumnezeu sunt? Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu credeţi în Mine. Iar dacă le fac, chiar dacă nu credeţi în Mine, credeţi în aceste lucrări, ca să ştiţi şi să cunoaşteţi că Tatăl este în Mine şi Eu în Tatăl. Ioan 10, 27-38
Iarăşi au luat pietre iudeii ca să arunce asupra Lui. Iisus le-a răspuns: Multe lucruri bune v-am arătat vouă de la Tatăl Meu. Pentru care din ele, aruncaţi cu pietre asupra Mea? I-au răspuns iudeii: Nu pentru lucru bun aruncăm cu pietre asupra Ta, ci pentru hulă şi pentru că Tu, om fiind, Te faci pe Tine Dumnezeu. Iisus le-a răspuns: Nu e scris în Legea voastră că "Eu am zis: dumnezei sunteţi?" Dacă i-a numit dumnezei pe aceia către care a fost cuvântul lui Dumnezeu - şi Scriptura nu poate să fie desfiinţată - Despre Cel pe care Tatăl L-a sfinţit şi L-a trimis în lume, voi ziceţi: Tu huleşti, căci am spus: Fiul lui Dumnezeu sunt? Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu credeţi în Mine. Iar dacă le fac, chiar dacă nu credeţi în Mine, credeţi în aceste lucrări, ca să ştiţi şi să cunoaşteţi că Tatăl este în Mine şi Eu în Tatăl. Ioan 10, 27-38
Abonați-vă la:
Postări (Atom)