JUDECATA UNIVERSALĂ - DESPRE GHEENĂ

Vremea Postului aduce in multe rugaciuni ideea pedepsei celor nepocaiti, a judecatii...

Judecata universala este una din temele fundamentale ale teologiei creștine, atunci când fiecărui om i se va răsplăti potrivit celor pe care le-a lucrat în viață. 

In mai multe locuri din Sfintele Evanghelii, Hristos spune că drepții vor merge la viață veșnică și păcătoșii la osândă veșnică (cf. Matei 25, 46). 

Vorbind despre osândirea celor nepocăiți, Iisus folosește de mai multe ori termenul de „gheenă” sau „gheena focului”. 

Este foarte util, cred, sa intelegem la ce se refera si de ce folosește această imagine Mântuitorul Hristos, atunci când vorbește despre osândirea păcă­to­șilor nepocăiți!

Termenul de „gheenă” vine din grecescul „Γέεννα”, care, la rândul său, vine din ebraicul „gej-hinnom”, care se traduce prin „Valea lui Hinnom”. 

Sub acest nume, locul istoric este menționat în cartea lui Iosua Navi, capitolul 15, în care sunt arătate hotarele seminției lui Iuda la așezarea în Țara Sfântă, valea fiind identificată în partea de miazăzi a Ierusalimului (Iosua 15, 8). 

Prorocul Ieremia face referire la acest loc, menționând că, aici, iudeii au construit altare unde își treceau copiii prin foc pentru celebrarea cultului zeului Moloh (Ieremia 7, 31). 

Locul a fost apoi socotit spurcat, din porunca regelui Iosia (640-609 î.Hr.), în cadrul amplelor sale reforme religioase, pentru a nu mai fi folosit de iudei în săvârșirea vreunui ritual religios (4 Regi 23, 10). 

Locul devenise detestabil și era considerat blestemat fiindcă se obișnuia ca în această vale să fie arse trupurile celor care călcau Legea în mod grav și tot aici leșurile animalelor erau devorate de viermi. 

O altă practică, neagreată de iudei, s-a proliferat în acest loc odată cu sosirea romanilor, care practicau aici ritualul arderii camarazilor răposați.

Asocierea imaginii iadului, unde păcătoșii își vor ispăși pedeapsa, cu cea a gheenei (Gej-Hinnom; Gej-ben-Hinnom) poate fi explicată din două puncte de vedere. 

În primul rând, localizarea sa în afara zidurilor Ierusalimului, care este expresie a Împărăției lui Dumnezeu, introduce simbolic o separație între cei care au fost admiși în cetate, întru bucurie veșnică, în ceata celor care s-au făcut bineplăcuți Domnului și cei care nu au fost pri­­miți, trebuind să peregrineze în jurul cetății, plângând și tânguindu-se în acest peisaj neospitalier al unui relief dominat de văi adânci, pline de gunoaie, necu­răție, foc și miros greu.

În al doilea rând, locul a fost asociat cu zeul Moloh, iudeii practicându-i cultul păgân în această vale, contrar rânduielilor Legii (Ieremia 7, 31). Edificarea altarelor acestei zeități în locuri joase dove­dește concepția că Moloh era asociat cu lumea subterană, un loc al întunericului și tristeții, unde sufletele păcătoșilor erau pedepsite. 

Din acest motiv, închinătorii aveau credința existenței în acest loc a unei treceri din lumea pământeană a oamenilor în lumea subpământeană a zeului, lucru care a crescut ulterior aversiunea față de această vale.

În Noul Testament, termenul gheena este folosit de 11 ori, cu sens oarecum antitetic față de Împărăția lui Dumnezeu, de fiecare dată pentru a arăta osândirea păcătoșilor nepocăiți prin elemente ca „focul nestins” (Marcu 9, 47-48), „viermele care nu doarme” (Marcu 9, 43-44) sau „plângerea și scrâșnirea dinților” (Matei 13, 42). 

Pe baza acestor temeiuri scripturistice, învățătura ortodoxă asociază gheena cu iadul, acesta fiind un loc în care cei care au săvârșit păcate și nu s-au pocăit se chinuiesc.

Vorbind despre focul cel veșnic, părintele Dumitru Stăniloae arată că acesta îi arde, dar nu îi mistuie pe păcătoși, afirmând că, de fapt, el se referă la slava feței lui Hristos, care va fi percepută de cei drepți „ca o lumină iubitoare a toate acoperitoare”, iar „celor care nu L-au cunoscut le va apărea ca un foc consumator”. 

Totodată, Sfântul Maxim Mărturisitorul arată că ima­ginea „viermelui care nu doarme” se referă la mustrarea perma­nentă a conștiinței și rușinea celor nepo­căiți care sunt puși în fața păcatelor săvârșite în trup.

Sfântul Isaac Sirul, vorbește despre dragostea dumnezeiască, aceeași și față de cei „buni”, și față de cei „răi” :

„Eu zic cum că cei ce în gheenă se muncesc, cu biciul dragostei se biciuiesc. Căci ce este mai amar şi mai cumplit decât chinul dragostei?... Însă dragostea îmbată sufletele fiilor Cerului cu desfătarea ei”.

Judecata lui Dumnezeu este un act de iubire si iubirea fata de cei din jur va fi si criteriul judecatii!

Gheena, în credința Bisericii drept­măritoare, nu este un loc în care sunt pedepsiți cei care au greșit, ci, mai degrabă, un veșnic exil al celor care nu au dorit să Îl cunoască pe Hristos și nu au vrut să urmeze iubirii Lui. 

Aceștia nu primesc o sentință în sens punitiv, pentru a se chinui în veșnicie, ci osândirea și-o atrag ei înșiși prin modul în care și-au structurat tainic sufletul în îndepărtarea de Dumnezeu 

(2 Tesaloniceni 1, 9). 

Nu Dumnezeu îi alungă de la El, ci ei singuri se depărtează de Dumnezeu, intrând în această stare de chin din cauza dezlipirii de Izvorul vieții, al luminii și a tot binele.

Din acest motiv Sfântul Ioan Gură de Aur arăta că cel mai mare chin al celor osândiți la Judecată nu e focul sau mustrarea conștiin­ței, ci depărtarea de Dumnezeu: 

„Sunt chinuri mai mari decât acestea. Pierderea bunurilor cerești îi va aduce celui ce-o îndură o asemenea durere, o atât de cumplită strâmtorare a sufletului și o așa de mare întristare, încât de n-am avea parte de nici un alt chin, acesta doar ar fi de ajuns ca să ne sfâ­șie sufletele cu înțepătura și amăreala lui și să ne muncească mai rău decât toate chinurile iadului. E o caznă mai grea decât toate chinurile gheenei, să fii lipsit de slava cerească”.

Dupa  Vasile Robert Nechifor 

IZGONIREA LUI ADAM DIN RAI / INCEPUTUL POSTULUI

Evanghelia zilei de azi pare sa nu aibe nimic de-a face cu Izgonirea lui Adam din Rai! Si totusi...
In Evanghelia dupa Matei 6: 14-21, fragment care face parte din Predica de pe munte , ne sunt prezentate cele trei coordonate obligatorii intre care trebuie sa ne desfasuram viata de crestini:

- iertarea - ca si conditie a pacii interioare si a comunitatii

- postul si felul in care trebuie sa postim
- induhovnicirea din care deriva milostenia

Momentul Izgonirii protoparintilor nostri din rai face evident o legatura perfecta cu  textul Evangheliei.
Daca omul ar fi respectat regula... daca ar fi inteles si s-ar fi infranat in fata a ceea ce oarecum gresit numim "fructul oprit", daca, chiar si gresind, si-ar fi asumat greseala... daca, daca, daca... alta era soarta noastra!

Totul a inceput cu Facerea

Dupa cum aflam din primul capitol al Bibliei, omul este o sublima incununare a creatiei lui Dumnezeu! Si Domnul Dumnezeu l-a zidit pe om din tarana luata din pamant si a suflat asupra lui suflare de viata si s-a facut omul intru suflet viu.
Si Domnul Dumnezeu a sadit un rai in Eden , spre rasarit, si l-a pus acolo pe omul pe care-l zidise.

Apoi,
Domnul Dumnezeu a facut sa rasara din pamant tot soiul de pomi placuti la vedere si buni la mancare, precum si pomul vietii in mijlocul raiului si pomul cunostintei binelui si raului.
Si Domnul Dumnezeu l-a luat pe omul pe care-l zidise si l-a pus in rai ca sa-l lucreze si sa-l pazeasca.
Dupa care, Domnul Dumnezeu i-a dat lui Adam porunca si i-a zis: "Din toti pomii raiului poti sa mananci, dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el, cu moarte vei muri!"
Asadar, Domnul l-a avertizat pe Adam, la vremea cand el era inca singur! Moartea nu era o amenintare ci o consecinta a eventualei neascultari!
Si a zis Domnul Dumnezeu: "Nu este bine sa fie omul singur; sa-i facem ajutor pe potriva lui" Si asa a facut-o Domnul pe Eva! Si a zis Adam: "De data aceasta iata os din oasele mele si carne din carnea mea!; ea se va numi femeie, pentru ca a fost luata din barbatul ei". De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si cei doi vor fi un trup.

Adam si femeia lui erau amandoi goi si nu se rusinau, asta pentru ca ei erau invaluiti in harul lui Dumnezeu!
Sarpele insa era cel mai viclean dintre toate fiarele de pe pamant, pe care le facuse Domnul Dumnezeu.

Si a zis sarpele catre femeie: "Dumnezeu, a zis el oare: Sa nu mancati roade din tot pomul care este in rai?..." 

Iar femeia a zis catre sarpe: "Noi putem manca din roada pomilor raiului, dar din roada pomului care este in mijlocul raiului, ne-a zis Dumnezeu: "Din el sa nu mancati si nici sa va atingeti de el, ca sa nu muriti !"
Atunci sarpele a zis catre femeie: "Nu, nu veti muri; dar Dumnezeu stie ca'n ziua'n care veti manca din el vi se vor deschide ochii si veti fi ca niste Dumnezei, cunoscand binele si raul".

De aici, in minte cu ispita de a se imagina dumnezei si dubiul asupra poruncii, nu a mai fost decat un pas pana la incalcarea regulii! Tentatia a invins! Diavolul, intruchipat de sarpe, a aruncat samanta pacatuirii.

Si femeia a vazut ca pomul e bun de mancat si ca placut le este ochilor la vedere si ca e de dorit spre castigarea priceperii ! Si a luat din roada lui si a mancat; si i-a dat si barbatului sau, care era cu ea, si el a mancat. Atunci amandurora li s'au deschis ochii si au cunoscut ca erau goi; si au cusut frunze de smochin si si-au facut sorturi. 

Si au auzit glasul Domnului Dumnezeu purtandu-se prin rai in boarea amurgului; si de la fata Domnului Dumnezeu s'au ascuns Adam si femeia sa printre pomii raiului.

Si Domnul Dumnezeu l-a chemat pe Adam si i-a zis: 

"Adame, unde esti?" Si Adam a zis: "Glasul Tau l-am auzit purtandu-se prin rai si m'am temut, pentru ca sunt gol, si m'am ascuns".
S-a ascuns Adam pentru ca a simtit nu doar ca era gol, fara haine, ci ca era gol si de har si de lumina si de intelepciune, de dragoste si de sens dumnezeisc!
Si i-a zis Dumnezeu: "Cine ti-a spus tie ca esti gol? Nu cumva ai mancat din pomul din care Eu ti-am poruncit sa nu mananci?"

Acesta a fost momentul adevarului, momentul asumarii, sansa salvarii, o mana intinsa de Dumnezeu! 

Dar Adam nu a inteles, desi i se deschisesera ochii, ci a zis: 

"Femeia pe care mi-ai dat-o sa fie cu mine, ea mi-a dat din pom, si eu am mancat". Si a zis Domnul Dumnezeu catre femeie: "Cum de-ai facut una ca asta?" Iar femeia a zis: "Sarpele m'a amagit, iar eu am mancat". 

Niciunuia nu i-a trecut prin cap sa ceara iertare pentru neascultare!

Si a zis Domnul Dumnezeu catre sarpe:

"Pentru ca ai facut aceasta, blestemat sa fii intre toate dobitoacele si intre toate fiarele pamantului; pe pantecele tau sa te tarasti si pamant sa mananci in toate zilele vietii tale! Dusmanie voi pune intre tine si femeie, intre semintia ta si semintia ei; Acela iti va tinti tie capul, iar tu ii vei tinti Lui calcaiul"

Iar femeii i-a zis: 

"Iti voi spori, inmultindu-le, durerile si geamatul; in dureri vei naste copii; atrasa vei fi catre barbatul tau si el te va stapani".

Iar lui Adam i-a zis: 

"Pentru ca ai ascultat de vorba femeii tale si ai mancat din pomul din care ti-am poruncit: Sa nu mananci! blestemat va fi pamantul din pricina ta. In dureri te vei hrani din el in toate zilele vietii tale! Spini si palamida iti va rodi, si tu cu iarba campului te vei hrani. Intru sudoarea fetei tale iti vei manca painea, pana te vei intoarce in pamantul din care esti luat; caci pamant esti si in pamant te vei intoarce!"

Acesta este blestemul - un blestem dar si o binecuvantare - caci promisiunea intoarcerii in pamantul acela din care Domnul l-a facut pe om, asemenea Treimii, este binecuvantarea Lui! Intoarcerea nu este moarte ci inoire!

Si Domnul Dumnezeu l-a scos pe Adam din raiul Edenului, ca sa lucreze pamantul din care fusese luat. Si l-a izgonit pe Adam si l-a asezat in fata raiului Edenului; si heruvimi a pus, si sabia de para rotitoare sa pazeasca drumul catre pomul vietii!

Aceasta este istoria caderii pe care o putem interpreta in doua chei - una a naratiunii pure si alta a simbolisticii!

Apropos la Izgonirea din rai, se nasc si niste intrebari, intuite de dreptul de pomenire Valeriu Anania:

1  De ce l-a izgonit Dumnezeu pe Adam din Rai?
2  De ce nu este pomenita si Eva, de vreme ce amandoi au fost izgoniti
3  Ce inseamna pentru noi aceasta Izgonire?

1. Protoparintii nostri au ratat, au cazut din starea de har in care se aflau! Poate ca mai corect, in loc de Izgonirea lui Adam din rai ar fi sa spunem Izgonirea lui Dumnezeu din om! Caci asta s-a intamplat prin neascultare: o departare a omului de Domnul Dumnezeul sau!
Adam si Eva au incalcat regula si astfel au pacatuit! Dar nu doar din pofta ori curiozitate au facut-o cat pentru ca s-au indoit de buna credinta a Domnului Dumnezeu si au indraznit sa creada in vorbele sarpelui ...
Apoi, desi au incalcat regula, nu au fost capabili sa-si asume greseala si sa-si ceara iertare, Adam aproape invinuindu-L pe Dumnezeu pentru caderea lui, iar Eva dand vina pe sarpe! Dumnezeu nu le spusese insa o poveste. Mancand din pomul cunostintei binelui si raului ei chiar au pierdut nemurirea cu care erau investiti, si-au pierdut candoarea, harul!

De aceea nu putem incepe postul fara a trece prin etapa iertarii caci cu iertare ii suntem datori lui Dumnezeu! Cum Dumnezeu este in toti si in toate, cu iertare suntem datori si semenilor!

Spune Mantuitorul: Dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, va ierta şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.

Noi daruim celorlalți dragostea pe care am primit-o de la Dumnezeu. Noi iubim pentru că mai întâi am fost iubiți și am învățat deja iubirea.

Dumnezeu este cel care pornește acest lanț al iertării și al iubirii. De aceea Domnul primește cu drag pe orice păcătos care se întoarce la El. Domnul iartă toate păcatele și curățește chiar si sufletul celui mai pacatos.
Simțind mângâierea harului în inima lui, omul e încredințat că a fost iertat, simte că Dumnezeu l-a luat luat in brate!

2. Faptul ca nu se pomeneste si de Eva, desi a fost izgonita si ea impreuna cu Adam, se datoreaza faptului ca ei au fost mereu una!

3. Ce inseamna pentru noi aceasta cadere adamica?
Este iesirea sufletului omului din spatiul de lumina dumnezeiasca! Lupta noastra consta in cautarea luminii!

Si ne spune Mantuitorul: Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi întunecă feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie!
Postul este deci vechi de cand lumea!

De ce post?

Pentru ca protoparintii nostri au cazut din statutul lor de rasfatati ai lui Dumnezeu din pricina mancarii, a neinfranarii, a neascultarii! Desigur lucrurile sunt mult mai profunde decat atat insa... se incepe mereu cu... inceputul!
Postul este asadar o ascultare, o rigoare impusa spre a schimba ceva si totodata o jertfa. El implica privatiune, straduinta, o schimbare a obiceiurilor zilnice, schimbare necesara resetarii biologice a trupului dar si a felului nostru de a gandi, de a trai, de a simti.

De ce o resetare?

Sistemele electronice de azi par sa ne dea raspunsul caci si ele au nevoie de asta din cand in cand pentru a-si up-data informatiile! Cine are obisnuinta de a posti stie, simte, cum corpul, invatat cu un anume fel de hrana, incepe sa intre in sevraj. Primele simptome sunt oboseala, durerile de cap si chiar iritarea, nervozitatea fiind ceva absolut firesc.
Sa nu ne falim ca postim. Si diavolul posteste si inca tot timpul !
Cine posteste dupa reguli si canoane stie ca trebuie sa rabde toate acestea cu bucurie, cu pace, cu increderea ca pe timpul postului Il poate simti altfel pe Hristos! Nici o suferinta nu poate concura cu suferinta hristica asa ca... un pic de jertfa nu ne poate face decat bine!
Felul in care postim face diferenta. Nici un fel de privatiune culinara nu ne poate ascuti simtirea spirituala daca nu ne propunem sa o insotim cu o linistire a constiintei, cu straduinta spre iertare, spovedanie, pazindu-ne de lucrurile ce corup trupul, mintea si sufletul, atenti la cei din jur cu mila si milostivire!
E un drum necesar de parcurs, o perioada de rugaciune mai intensa, sporita si concentrata care ne va pune in comuniune cu Dumnezeu. La capatul acestui drum este Lumina Invierii, gustul desavarsirii lui Hristos!
E nevoie de vointa, de determinare si rigoare!

Si mai zice Mantuitorul: Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică şi unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.
Cum sa facem comoara in cer?
Sa ne amintim sfarsitul pildei bogatului căruia i-a rodit țarina. Mantuitorul zice: așa se întâmplă cu cel ce nu în Dumnezeu se îmbogățește.
Omul a fost creat să se îmbogățească în Dumnezeu, sa primească calitățile Creatorului și să le traiasca si el. Adevăratele comori nu nasc invidia în aproapele nostru, căci ele ne pun mereu împreună… ne adună… ne unesc… ne fac frați. De aceea, adevăratele comori nu pot fi furate. Nimeni nu-ți poate fura blândețea și apoi să și-o implanteze în ființa lui. Adevăratele comori nu sunt perisabile, degradabile, nu se sfârșesc niciodată… Ele sunt virtuți, și virtuțile sunt veșnice, căci izvorăsc din Cel veșnic.

“Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.” (Matei 6, 21)

"Nu există comoară care să nu fie adunată cu inima. Toate comorile se adună cu inima… Căci din inimă pleacă dirinta de capatuire, de averi… lăcomia de bani, de slavă deșartă, de putere, de confort…
Deci comorile adunate au în spatele lor inimi care au batut… inimi care s-au chinuit. De aceea acolo unde este comoara noastră, acolo va fi și inima noastră. Îți vezi averile pământești degradându-se, așa va fi și inima ta. Căci inima ta, la ele a nădăjduit, de ele și-a lipit speranța. Este comoara ta în ceruri… acolo va nădăjdui și inima ta. La o observație atentă a sufletului vom vedea, că toate eforturile vieții noastre, toate ideile, toate planurile, au în spate inima noastră care a sperat ceva când le-a gândit… când le-a pus în practică… când a mișcat toată ființa noastră spre ele". (spicuiri din Serile Biblice)

Sa punem inceput bun si sa ne straduim. 

Cerand ajutorul Domnului puterile ne vor spori!
Amin
Post binecuvantat tuturor! Amin