Z 357

LA UN PAS DE IMPARATIE

Şi apropiindu-se unul din cărturari, care îi auzise vorbind între ei şi, văzând că bine le-a răspuns, L-a întrebat: Care poruncă este întâia dintre toate? Iisus i-a răspuns că întâia este: "Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn". Şi: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta". Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi". Mai mare decât acestea nu este altă poruncă. Şi I-a zis cărturarul: Bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că unul este Dumnezeu şi nu este altul afară de El. Şi a-L iubi pe El din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul şi din toată puterea şi a iubi pe aproapele tău ca pe tine însuţi este mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele.
Iar Iisus, văzându-l că a răspuns cu înţelepciune, i-a zis: Nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu. Şi nimeni nu mai îndrăznea să-L mai întrebe. Şi învăţând Iisus în templu, grăia zicând: Cum zic cărturarii că Hristos este Fiul lui David? Însuşi David a zis întru Duhul Sfânt: "Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmaşii tăi aşternut picioarelor Tale". Deci însuşi David Îl numeşte pe El Domn; de unde dar este fiul lui? Şi mulţimea cea multă Îl asculta cu bucurie. Marcu 12, 28-37


"Daca nu se roaga pentru vrajmasi, spune Sfantul Siluan Athonitul, sufletul nu poate avea pace. Sufletul pe care harul lui Dumnezeu l-a invatat sa se roage, iubeste cu mila intreaga zidire, si indeosebi omul".

De egoismul nostru, de tendinta de a aduna si a consuma totul, ne tamaduim, dupa spusa Sfantului Maxim Marturisitorul, prin dragoste: "Izbavirea de toate aceste rele si calea scurta spre mantuire este dragostea adevarata, cea din cunostinta lui Dumnezeu si izgonirea din suflet a dragostei fata de trup. Prin aceasta, lepadand pofta de placere si frica de durere, ne eliberam de reaua iubire trupeasca de noi insine, inaltati fiind la cunostinta Ziditorului. 

In felul acesta, primind in locul iubirii celei rele de insine, pe cea buna si spirituala, despartita cu totul de grija de trup, nu vom inceta sa slujim lui Dumnezeu prin aceasta iubire buna de noi insine cautand pururi sa ne sustinem sufletul prin Dumnezeu."

Sfantul Ioan Teologul ne spune ca iubirea este Dumnezeu: "Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire" (1 Ioan 4, 8). 

Dar tot Sfantul Ioan ne spune ca "Dumnezeu este lumina" (1 Ioan 1, 5).

O poveste pilduitoare

Se spune ca traiau undeva doi frati. Cel mare era casatorit si avea patru copii. Cel mic era necasatorit. Se aveau tare bine. Erau frati si prieteni, in acelasi timp. Pentru a-si intretine viata, lucrau fiecare cate o holda de pamant. Holdele erau vecine, pentru ca asa le-au primit de la tatal lor. Au cultivat grau, si unul si celalalt. Cand a venit vremea secerisului si-au secerat graul, l-au legat snopi si l-au pus in clai. A doua zi urma sa fie adusi snopii acasa. Mai inainte de caderea noptii, fratele mai mare s-a gandit in sinea lui: "Ce ar fi sa-i daruiesc fratelui meu cativa snopi? El inca nu s-a rostuit, trebuie sa se insoare si poate ca ii este mai greu decat mie. Am sa ma duc la miezul noptii si am sa trec cativa snopi de pe pamantul meu pe pamantul lui, fara ca el sa stie!". In acelasi timp fratele mai mic se gandea si el: "Eu sunt singur, deocamdata, si nu-mi lipseste nimic. Fratelui meu mai mare trebuie sa-i fie tare greu. El are sotie si patru copii de hranit. Eu am prea mult grau, asa ca la noapte o sa trec cativa snopi de pe pamantul meu, pe pamantul lui, fara ca el sa stie!". La miezul noptii s-au intalnit cu snopii in brate, tocmai cand erau sa treaca hotarul, de la unul la altul. Au lasat snopii jos si s-au imbratisat cu lacrimi.

Asa se manifesta dragostea adevarata. Ea este altruista si jertfelnica. Din pacate, acest mod de a proceda, nu prea este caracteristic societatii de consum, dar nu este imposibil de atins.

Evanghelia de azi mai are insa in "ce". 

Mantuitorul ii spune carturarului, care i-a raspuns asa de frumos: "Nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu"!

Dar oare ce-i mai lipsea?

Cu toata intelepciunea lui, carturarul nu L-a recunoscut Iisus ca pe Fiul lui Dumnezeu, sau nu ii venea sa creada ca poate fi El!

Asadar nu e destul sa fim buni, nici sa respectam legile... 

Mai trebuie si sa credem in EL!

Acesta este pasul ce-l desparte pe carturar... de Imparatia lui Dumnezeu!

Pe noi cati pasi oare ne vor fi despartind de Dumnezeu?