AZI ... DESPRE FERICIRE

 MOTTO

"Fericirea ca obsesie este o sursa sigura de nefericire!"  Andrei Plesu

"Fericirea este o stare mentală de bine, fiind caracterizată de emoții pozitive sau plăcute, de la mulțumire la bucurie intensă" (Wikipédia)

Omul a fost creat sa fie fericit! 
ACOLO, IN GRADINA RAIULUI, EL ERA IN STARE DE FERICIRE DEPLINA!

Dar era necazut in pacat!

Se spune ca "ratiunea pura, rece, impiedica simtirea fericirii". Caci fericirea se naste in minte si se traieste in suflet! 

Nefericirea se instaleaza in suflet si monopolizeaza mintea, impiedicand-o sa mai rationeze corect! 

Asta am simtit prin propria-mi traire a durerii si a descoperirii personale de dupa!

Astazi se pare ca trebuie sa fim fericiti, dar meritam oare sa fim fericiti, suntem in stare sa fim fericiti?

Trairea fericirii pamantene dureaza o zecime de secunda!
Goethe spunea ca daca si-ar aduna clipele de fericire din viata lui nu ar insuma cateva minute! Si el a fost un longeviv!
 

 A fi fericit depinde de predispozitia genetica a individului, de nivelul lui de educatie spirituala (pentru ca omul cu spirit elevat intelege altfel fericirea si suferinta) dar si de experienta unei suferinte extreme care sa produca, la nivelul constiintei,  o ruptura prin care se  poate ajunge la fericire! 
Cata constiinta, atata fericire!

"Disperarea este conditia de a ajunge la transcendent" - zicea Sorin Lavric intr-un interviu. 

Suferinta, dupa propria mea experienta,  te ajuta sa vezi cu ochii sufletului, sa capeti perspectiva, te trezeste, te desteapta!

Tot ce este azi vandut consumatorului contemporan ca a fi fericire, nu este decat o chestie de confort, de desfatare, placeri frivole, manifestari ale orgoliului - stari care trec repede, unele dand chiar dependenta, fiind nevoie mereu de "marirea dozei" pentru a fi "fericit".

A considera ca fericirea tine de casa, masina si vacante, conturi grase, sex si altele de felul acestora este absolut o confuzie intre huzur, mandrie si fericire!

Cand le ai pe toate acestea... constati cu stupoare ca banuiai ca iti vor aduce mai multa... "fericire" ! Exista mereu o umbra... un "ce", un gol pe care nu mai stii cu ce sa-l umpli si cauti cu disperare alte placeri care sa ti-l umple! 
Cu cat placerile, asa-zis aducatoare de fericire, sunt mai "pacatoase", cu atat tristetea de dupa... e mai mare! 
Caci exista mahmureala dupa orice exces!

Azi este "nedemn" sa suferi si este obligatoriu sa fii fericit!

E nevoie mereu, asadar, sa taiem legaturile care percep vreo suferinta. Doar traim in epoca analgezicelor, a axioliticelor! 

Asta insa ne taie si drumul spre cunoasterea fericirii adevarate!

Crestinismul are propria teorie cu privire la fericirire, cultivand  cele trei virtuti cardinale - credinta, speranta si iubirea, si asezand suferinta la loc de cinste.
Un crestin creste spiritual atunci cand sufera caci credinta, spunea dl S.Lavric si sunt de acord cu asta, "are puterea de a transfigura realitatea" . Astfel omul care crede poate trece dincolo de chin - traind fericirea mistica. 

Saltul produs in momentul suferintei se face, pentru un crestin, prin unul dintre acesti trei vectori. 

Suferinta deschide ochii mintii, permitandu-i sa intrezareasca fericirea.
Speranta, in promisiunile lui Dumnezeu, este odgonul de care ne prindem spre a iesi din abis, este convingerea ca dincolo... e mereu Cineva care ne iubeste si e Ceva care ne salveaza.

Apoi iubirea este esentiala in cautarea fericirii! 

Iubirea de aproape este insasi cheia gasirii unei fericiri in care credinta da putere spre explorarea capacitatii de a iubi.

Omul a fost facut sa fie nemuritor si sa traiasca fericit in Imparatia fara de sfarsit a lui Dumnezeu. 

Caderea omului prin neascultare i-a adus moartea si pedeapsa de a manca paine castigata prin sudoarea fruntii, dar amintirea nemuririi si dorul de ea, precum si vocatia fericirii, nu i le-a luat nimeni, el avand sansa mantuirii si putinta de a trai fericirea deplina in imparatia lui Dumnezeu, gratie sacrificiului hristic! Blaise Pascal spunea :  

"Ce ne îndeamnă la această sete eternă (de fericire) şi la această neputinţă(de a o gasi), dacă nu faptul că a existat cândva în om o fericire adevărată, din care nu-i mai rămâne acum decât semnul şi urma goasă pe care el încearcă s-o umple cu tot ce-l înconjoară, căutând în lucrurile absente ajutorul pe care nu-l obţine de la lucrurile prezente, dar care sunt toate incapabile să i-l dea, pentru că această prăpastie nesfârşită nu poate fi umplută decât de un lucru infinit şi imuabil, adică de Dumnezeu însuşi."

Dar ... fiecare isi cauta singur fericirea si, daca nu e capabil sa o gasesca, o fabrica din lucrurile pe care le are la indemana, sorogat oferit de lume, mintindu-se ca a gasit acel "ceva", dupa care sufletul lui tanjeste si va tanji pana  la moarte. 

Cautarea de Dumnezeu, este implicita cautarii fericirii, si cautarea asta, chiar si nerecunoscuta sau nestiuta, exista in fiecare!

In cuvantarea de pe Munte, Iisus ne da cheia fericirii!

De am fi capabili sa nu ne lasam corupti de lume si sa facem ce ne spune El... am fi fericiti si in momentele in care ajungem sa traim marile nefericiri!

Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor. Şi s-a dus vestea despre El în toată Siria, şi aduceau la El pe toţi cei ce se aflau în suferinţe, fiind cuprinşi de multe feluri de boli şi de chinuri, pe demonizaţi, pe lunatici, pe slăbănogi, şi El îi vindeca. Şi mulţimi multe mergeau după El, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan. Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El. Şi deschizându-şi gura, îi învăţa zicând: Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. 

Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. 

Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. 

Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. 

Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. 

Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. 

Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. 

Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. 

Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. B

Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi. Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. 

 Matei 4, 23-25; 5, 1-13