GIMNASTICA COMPASIUNII
Am o vecina cu care, pana mai ieri, ma salutam politicos, fara sa schimbam mai mult de un zambet.
Cand m-a vazut legata la cap, a inteles ca urmez o chimio terapie si m-a oprit sa ma intrebe daca imi poate face o vizita. Am incuviintat si a doua zi a venit la mine.
Conversatia a inceput direct cu marturisirea ei.
Desi mult mai tanara decat mine, sufera de cancer de san de 17 ani avand ambii sani extirpati si trecand nu numai prin tratamente si operatii strict necesare ci si prin cele foarte grele ale reconstructiei!
Mi-a povestit cazul ei si am inteles inca o data ca eu... sunt protejata de Dumnezeu, chiar daca uneori nu am constietizat asta!
Mi-a mai spus ca ea face parte dintr-un grup de voluntare care se ocupa de informarea, psihicul si confortul moral al femeilor aflate in chimio-terapie!
Cateva femei sufletiste, toate trecute prin tratamentele devastatoare ale cancerului de san, in timpul lor liber, fac vizite la domiciliul celor aflate in plina chimio-terapie, incercand sa le ajute in perioadele grele. Tot ele organizeaza, prin benevolat, cursuri de sofologie, de meditatie, de machiaj si, nu in ultimul rand, serate conviviale.
In sinea mea mi-am zis ca gestul meu de a povesti pe un blog cele ce mi se intampla spre incurajarea celor ca mine dar lipsite de forta, este unul egoist si neinsemnat comparativ cu gestul de profunda umanitate, de compasiune si daruire, al acestor femei.
Si TOTUL este, retineti, voluntariat!
Putini oameni stiu azi sa iti mai puna o mana pe umar!
Mie Dumnezeu mi-a scos in cale multi astfel de oameni dar, intre ei, straluceste cea careia eu ii spun Martha, asemeni celei din pericopa evanghelica (Luca 10, 38 -42)
Aceasta femeie, pe care nu o cunosc decat din fotografii, care locuieste la mii de kilometri departare de mine, de cand stie ce mi se intampla, nu e zi de la Dumnezeu sa nu-mi scrie cateva mesaje! Si ce mesaje!
Cuvinte intelepte, sfaturi, clipuri, mesaje de incurajare...
In plus se roaga pentru mine si, in mod evident se gandeste intens la mine de vreme ce aproape imi da raspuns la intrebarile mele, nepuse inca!
Nici nu stiu ce am facut sa merit asa ceva!?
Mesajul de sus, clipul de mai jos, ca si toate mesajele frumoase si pline de invataminte pe care le public aici, vin din partea acestei femei speciale de care ma simt atat de apropiata!
Tot ce pot sa fac este sa ma rog la Dumnezeu sa le dea sanatate, ei si familiei sale, si pe mine sa ma ajute sa fiu si eu macar un pic ca ea!
Martha si vecina mea sunt oameni rari! Asta pentru ca, in general, oamenii de azi se feresc sa faca gesturi de compasiune. Nu spun ca suntem nesimtitori ci ca nu mai stim cum sa ne comportam in fata suferintelor semenilor nostri.
Inainte vreme nu exista sa fi fost un vecin bolnav si sa nu iti faci timp sa ii faci o vizita.
Imi amintesc cum bunica mea doar ce afla ca un cunoscut din cartier e suferind sau una din tinerele noastre vecine a nascut, ca se si apuca sa faca o supa ori o turta si mergea in vizita neanuntata, sau ne trimitea pe noi, copiii, ca soli ai compasiunii.
Chiar si cand Florica a lui Fane tinichigiul, lua bataie si avea ochii vineti, bunica facea niste gogosi si ma trimitea pe mine sa i le duc!
Viata s-a schimbat insa. Ne-am "civilizat", adica ne-am dezvatat sa fim oameni cumsecade, cu suflet si nu mai stim ce trebuie sa facem cand cineva e la necaz.
Ca sa ne linistim constiinta, transformam adesea lucrurile grave in chestiuni de ordin "intim" in care, nu-i asa, nu e cazul sa ne amestecam!
Ne ferim asadar sa nu cumva sa "intram in intimitatea" semenilor si asta e socotit a fi buna educatie!
Multi evita sa se incarce cu durerile altuia.
Ideea este sa traiesti departe de tot ce te intristeaza, de tot ce te poate aduce in starea in care, eventual, ai simti un pic de compasiune!
In drumul spre achizitionerea fericirii proprii astfel de ... opriri sunt socotite de unii daunatoare si periculoase!
Numai ca, in acest fel, simturile noastre de oameni buni se atrofiaza!
Musculatura compasiunii se slabeste!
Fara sa dam atentie celor din jurul nostru, vom fi mereu surprinsi de viata, surprinsi neantrenati.
Caci e necesar sa co-patimesti cu altii ca sa-ti duci in deplina constienta suferinta proprie!
Si de ea, de suferinta, nu prea scapa nimeni!
Pentru a fi in stare trebuie sa practicam compasiunea ca pe o gimnastica a simtirii.
Nu vom reusi niciodata sa ne iubim vrasmasii daca nu incercam sa iubim in general oamenii si daca nu suntem in stare sa suferim cand ei sufera!
“Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea; si daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata puteti avea? Caci si pacatosii iubesc pe cei ce ii iubesc pe ei. Si daca faceti bine celor ce va fac voua bine, ce multumire puteti avea? Ca si pacatosii acelasi lucru fac. Si daca dati imprumut celor de la care nadajduiti sa luati inapoi, ce multumire puteti avea? Ca si pacatosii dau cu imprumut pacatosilor, ca sa primeasca inapoi intocmai. Ci voi iubiti pe vrajmasii vostri si faceti bine si dati cu imprumut, fara sa nadajduiti nimic in schimb, si rasplata voastra va fi multa si veti fi fiii Celui Preainalt, ca El este bun cu cei nemultumitori si rai. Deci fiti milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv!”
(Luca 6, 31-36).
Fericiti cei ce simt, fericiti cei ce stiu sa darame zidul izolarii dupa care multi suferinzi se ascund, fericiti cei ce sunt capabili de compasiune si iubire pentru cei ce nu le sunt nici rude nici prieteni! Ei au gasit deja calea spre mantuire!
Domnul sa aibe grija de tine, Martha, si de cei ce-ti seamna!
