duminică, 1 iunie 2014

Ziua 115

SI TACEREA MEA ... MOTIVATA

Zilele in care am absentat au fost nevointa spre urcarea Golgotei mele!
Cu ce sa incep? Cu bunele sau cu relele?
Pai... sa incep cu aspectele pozitive. E mai optimist! :)

1 -  acupunctura s-a dovedit eficienta:
nici un fel de comparatie intre starea gurii mele de dupa prima cura si cea de acum : afte extrem de putine , usturimi deloc - mucoasa pare mai curand atinsa de o micoza decat ranita;
2 - gustul incepe sa-mi revina incetisor.
3 - durerile post injectare cu Granocyte... aproape inexistente.

Aspectele negative... adica suferintele care m-au pus la pat:

- incepand din a treia zi de dupa cura, mi s-a instalat o greata de nedescris care m-a impiedicat, nu numai sa mananc, dar chiar si sa beau - a trebuit sa ma hidratez clingurita!nimic nu trecea! - aveam medicamente contra greturilor dar mi-a fost imposibil sa le inghit; am incercat si presopunctura... insa fara nici un rezultat!
- greata s-a cuplat cu o durere atroce de stomac - cauzata de o hiper-aciditate rebela care m-a pus la pat;
- am  simtit ca am staza biliara si, pana nu am eliminat lichidul biliar, nu m-am  linistit! (abia vineri seara am reusit sa beau un ceai si sa mananc cateva bucatele de  paine!)
- dupa ce durerile "in bara", cuplate in mod nefericit cu cele de stomac, s-au potolit, au inceput crampele intestinale!

Practic, de miercuri si pana sambata ... am zacut!
Am iesit totusi un pic in fiecare zi, incercand sa merg macar 2km!
"Sa merg" este un eufemism! :) Mai exact m-am tarat! Dar... nu am renuntat la program!
Sambata am trecut chiar prin piata - cu sudori reci alternate cu altele fierbinti  -  de unde am cumparat peste si niste legume si, ajunsa acasa, am incercat sa intru in program, cum s-ar zice!
Am gatit chiar ceva rapid, si... chiar am putut manca! Urrrra! Victorie! :)
Ginerele meu si fetele lui au facut un "moelleux au chocolat" delicios pentru desert!
Mie mi-a fost ceva mai greu decat lor, dar m-am mai lungit, am mai facut cate o pauza... si am reusit!

Starea generala de azi este de accentuata slabiciune, absolut fireasca, cred eu, dupa atatea zile de inanitie si proasta hidratare! Intestinele inca nu s-au calmat asa ca nu ma voi hazarda sa merg azi la biserica...
Am descoperit insa un post de radio iesean la care pot asculta liturghiile! (Radio Doxologia)
Voi alege aceasta varianta, nu prea ortodoxa ea, dar... mai bine asa ceva decat nimic!

Asadar am mai patimit un pic, si m-am rugat ca suferinta sa-mi fie primita drept jertfa!
Doamne, mare esti daca m-ai ajutat sa ies si din incercarea asta si tot ce sper este sa-mi fi auzit ruga!

Photo


APOSTOLUL ZILEI
FAPTE:20/16-18; 28-36

16. Căci Pavel hotărâse să treacă pe apă pe lângă Efes, ca să nu i se întârzie în Asia, pentru că se grăbea să fie, dacă i-ar fi cu putinţă, la Ierusalim, de ziua Cincizecimii.
17. Şi trimiţând din Milet la Efes, a chemat la sine pe preoţii Bisericii.
18. Şi când ei au venit la el, le-a zis: Voi ştiţi cum m-am purtat cu voi, în toată vremea, din ziua cea dintâi, când am venit în Asia,
28. Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.
29. Căci eu ştiu aceasta, că după plecarea mea vor intra, între voi, lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma.
30. Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi, grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei.
31. Drept aceea, privegheaţi, aducându-vă aminte că, timp de trei ani, n-am încetat noaptea şi ziua să vă îndemn, cu lacrimi, pe fiecare dintre voi.
32. Şi acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi cuvântului harului Său, cel ce poate să vă zidească şi să vă dea moştenire între toţi cei sfinţiţi.
33. Argint, sau aur, sau haină, n-am poftit de la nimeni;
34. Voi înşivă ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine.
35. Toate vi le-am arătat, căci ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua.
36. Şi după ce a spus acestea, plecându-şi genunchii, s-a rugat împreună cu toţi aceştia.


EVANGHELIA ZILEI
IOAN 17/ 1-13
1. Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească.
2. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui.
3. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.
4. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit.
5. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea.
6. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit.
7. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine;
8. Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis.
9. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt.
10. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei.
11. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi.
12. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.
13. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.