ADAM SI EVA, INTAIA POVESTE

„Toată atenţia Raiului era pe Eva. Cu ea trebuia să se întâmple „Ceva” prin care să se Descopere TAINA mult AŞTEPTATĂ”

În Rai, Adam şi Eva aveau un Chip dar unul deosebit. 

Toate Făpturile şi Vietăţile create erau PURTĂTOARE de CHIP DIVIN , dar Adam şi Eva mai posedau un "ce", care le dădea o infatisare aparte.

Îngerii erau Chipul direct Spiritual al LOGOSULUI  DIVIN şi prin aceasta se si Asemănau cu EL. 

Făpturile Naturii mărturiseau Nenumăratele Forme ale Creatorului, care, în Cântecul lor de IUBIRE, inaltau oda Creaţiei. 

Adam şi Eva aveau Chip de OM ,  CHIPUL Lui DUMNEZEU transpus şi în Creaţie.

Îngerii şi toate Făpturile aratau coborârea DIVINULUI fiind PURTĂTOARE ale FRUMUSEŢII DIVINE, aratand DIVINUL în toata Măreţia Sa, chiar dacă printr-o Natură Creată. 

Dar oamenii Adam şi Eva aveau o Înfăţişare de „altă” natura. 

Toate făpturile sunt DIVINul care priveste în Jos, DIVINul imbracat în haina Creaţiei. 

Adam şi Eva  au PRIVIREA Orientată în SUS. Îngerii şi Făpturile Naturii sunt DIVINul care „Se face şi Creaţie”, dar OMUL este „Creaţia care se face si DIVIN”.

În Îngeri şi in Natură se se vede mana Măiastră şi Minunată a lui Dumnezeu. Dar în OM nu se  vede doar DIVINUL, ci DIVINUL Împreună şi deodată cu Firea Creată. 

Şi Firea Creată a OMULUI priveste dincolo de sine, ceea ce-i dă CHIP DIVIN creatului . 

Dacă în Îngeri şi Natură DIVINUL Se imbracă în Chipul Creaţiei, în OM, Chipul Creat se ÎMBRACĂ în CHIPUL DIVIN. 

În Natură trebuie să Vezi DIVINUL sub „ascunzişul” Chipului Creat, dar la Omul Adam şi Eva trebuie să Vezi CHIPUL Lui DUMNEZEU în Afară .

OMUL este aratarea lui Dumnezeu, în FAŢA căruia trebuie să I te ÎNCHINI. În OM, DUMNEZEU nu mai este „ascuns” de Firea Creată, ci este în „Afară peste Firea Creată”. 

Îngerii şi Făpturile Naturii sunt „PURTĂTORI în Sine” ai DIVINULUI, pe când OMUL este PURTĂTOR în „Afară” al DIVINULUI.

Şi  Adam şi Eva aveau astfel o ÎNFĂŢIŞARE aparte, în care CHIPUL Lui DUMNEZEU trebuia să se ARATE la FAŢĂ.

În Rai totul era aşa de plăcut şi tihnit, dar se AŞTEPTA cu nerăbdare „ARĂTAREA FEŢEI Lui DUMNEZEU”. Şi ARĂTAREA avea să fie în CHIPUL de OM. Adam şi Eva erau cei care PREGĂTEAU, prin Chipul de OM, să VINĂ Însuşi DUMNEZEU FIUL şi să Se ARATE.

O, TAINĂ minunată şi înfricoşătoare!

Adam şi Eva erau astfel cei mai „Iubiţi” în Rai şi toate se plecau inaintea lor. Adesea Însuşi DOMNUL VORBEA cu ei, Învăluit într-un „Nor Luminos”. 

După fiecare ARĂTARE de acest fel, Adam căpăta o „Strălucire” deosebită şi mai ales Eva parcă „purta tot Universul în Braţe”.

În Rai era totul de o Frumuseţe nespusă. 

În mijloc se inalta  POMUL VIEŢII. 

Aici Adam şi Eva stăteau cel mai mult. Aici Se ARĂTA adesea DOMNUL şi VORBEA cu ei. 

Acest POM se deosebea total de ceilalţi arbori. Avea o „Culoare mai VIE” şi flori ce nu semănau cu cele Pământene. O taina încă „neştiută” era rodul acestui POM al VIEŢII.
Din toţi Pomii raiului ei au mâncat câte un Rod, dar din POMUL VIEŢII încă nu. Şi era ceva minunat când Eva stătea adesea în Genunchi sub EL şi îi cădea pe Piept o FLOARE, care apoi dispărea undeva în ea. Şi de fiecare dată se repeta acest fapt, de parcă toate FLORILE POMULUI VIEŢII tindeau să-i cadă pe Piept.

Nu departe mai era încă un „pom, urât şi gol”, pe care „chipul unui şarpe” se profila fantomatic. Acesta, deşi nu avea frunze şi nici flori, avea în schimb un „fruct lucios, de un negru obsedant”. Toate Vietăţile ocoleau acest loc nutrind o repulsie inexplicabilă. Ochii „şarpelui fantomatic” îi atrăgeau uneori pe Adam şi Eva, care apoi fugeau pur şi simplu cuprinşi de frică. 

DUMNEZEU îi avertizase ca nu cumva să „mănânce” din acest fructele acelui pom, pentru „că vor muri”. 

Odată „şarpele” s-a repezit la Eva să-i smulgă FLOAREA POMULUI VIEŢII din Piept.

– Nu te speria, i-a zis el, aş vrea să văd şi eu această FLOARE. Mai mult, m-aş bucura dacă aţi gusta şi voi din „fructul pomului meu”, ca să cunoaşteţi ceva „ce nu este” în tot Raiul. 

Vedeţi, sunt „Trei Lumi” în Rai: Făpturile Create, POMUL VIEŢII DIVINE şi „pomul meu, al unei lumi dincolo şi de DIVIN şi de Creaţie” (o taină pe care DUMNEZEU v-a interzis-o, ca să nu cunoaşteţi Binele şi răul, si sa fiti ca EL).

DUMNEZEU a Creat Lumea in Trei Chipuri,:  Îngeri,  Făpturi ale Naturii şi  Omul. 

Îngerii au fost Creaţi ca Primele Făpturi, care să fie Creaţiile Cerului. Chipul lor este direct Spiritual. Nu se ştie însă de ce o parte din Îngeri, în frunte cu unul dintre ei pe nume Luceafăr-Strălucitorul, au căzut din Cer şi s-au făcut demoni întunecaţi. 

DUMNEZEU, după ce a făcut Pământul cu Raiul, le-a dat şi lor un „loc -pomul căderii, cel fără verdeaţă şi gol”, în care să stea „ascunşi”. 

DUMNEZEU, Cel care ce a Creat, nu poate distruge, asa ca nu i-a omorâ pe aceşti Ingeri răi, ci i-a „închis în pomul cel gol şi uscat”. Se zice că în acest „pom este o fantomatică lume”, cu alte înfăţişări ce nu seamănă cu cele Create de DIVIN.

Şi căpetenia acestora, Lucifer, se zice că a făcut un sfat cu toţi demonii.

– Trebuie să ieşim din această îmchisoare cu orice preţ. si am găsit posibilitatea. Eva-Omul va fi eliberarea noastră. Să facem totul ca să o momim să mănânce din „rodul pomului nostru”. Aşa vom putea intra în Om şi prin el în Natura toată. Să ne grăbim, până nu se va face „coborârea” FIULUI DIVIN în Chip de Om, că atunci nu mai este nicio şansă. Aţi văzut „Semnul VENIRII LUI” prin „FLOAREA din POMUL VIEŢII”, care pică pe Pieptul Evei. Să facem ceva prin care să împiedicăm TAINA NAŞTERII FIULUI DIVIN în Chipul de Om. Eva trebuie câştigată de partea noastră. Prin Eva vom „naşte lumea noastră demonică”, oprind „Naşterea Lumii DIVINE” pe Pământ. Trebuie să câştigăm Pământul ca „împărăţia noastră”… 

Şi le-a plăcut demonilor planul lui Lucifer.

Minunat era Chipul Evei pe Zi ce trecea. Se Învăluia tot mai mult de o Taina DIVINĂ. Florile din POMUL VIEŢII începeau să dea în Pârg … „RODUL POMULUI VIEŢII” era AŞTEPTAT de tot Raiul, ca „DESCOPERIRE A TAINEI Lumii”. 

Şi aceasta era legată de TAINA Evei. Nu ştia nimeni însă cum anume este.

Lucifer privise cu atenţie „Facerea Omului”. Văzuse cum DUMNEZEU l-a creat mai întâi pe Adam, în care a „SUFLAT” acel „Suflet Creat  dupa Asemănarea CHIPULUI Lui DUMNEZEU”. A văzut cum a „luat Coasta-Chipul Adamic” şi din aceasta a Creat-o apoi pe Eva. Aici i s-a părut ceva mai deosebit. „Coasta-Chipul Adamic” a folosit-o DUMNEZEU ca „Suport” direct şi totodată ca o „Întrupare” a Chipului Adamic. Dacă pe Adam l-a făcut pe „Suportul-Coasta Pământului”, pe Eva a Creat-o la fel, dar pe „Suportul Adamic”. Mai mult, dacă în Adam a SUFLAT CHIPUL DIVIN, în Eva sunt „Două SUFLĂRI”, şi „Suflarea Adamică şi SUFLAREA DIVINĂ”. 

Adică, Adam are în el doar o Suflare, pe când Eva are „Două suflări”… TAINA „Celor Două Suflări” ale Evei l-a contrariat pe Lucifer! 

Caci înseamna că DUMNEZEU avea un „plan special” cu Eva. Sufletul Evei este la fel cu al lui Adam, Creat de SUFLAREA direct DIVINĂ. Dar Sufletul Creat al Evei „Întrupează” direct „Chipul Sufletului Adamic” ce este ca o „Sămânţă”. 

Inseamna ca Sufletul Evei are „Două Destinaţii”, o dată să „Întrupeze un Anume CHIP de LOGOS DIVIN” (ca şi Sufletul Adamic), dar mai face „în plus” şi o Întrupare a „Chipului Sufletului lui Adam”. 

Eva a fost creata de DUMNEZEU să Întrupeze „deodată şi DIVINUL şi Chipul Creat”, sau mai exact să Întrupeze în „UNIRE Creatul cu DIVINUL”. 

În Adam nu este UNIREA ci „ deosebirea” dintre DIVIN şi Creaţie. Adam este „PURTĂTOR de DIVIN”, pe când Eva face şi UNIREA cu DIVINUL. Aceasta înseamnă „Taina Chipului de MAMĂ”. MAMA va Naşte „Sămânţa Creaţiei în UNIRE  odată cu DIVINUL”. Şi astfel DIVINUL are „Trecere liberă în Creaţie şi Creaţia are posibilitatea şă se „ÎNRUDEASCĂ” direct cu DIVINUL.

Intelegand asta, Lucifer se zburleşte răutăcios. Dacă prin Chipul Evei-MAMA, DUMNEZEU Coboară în Lume, atunci şi el, diavolul, va trebui să „intre” în Lume tot prin Eva .

De aceea trebuia cu orice chip să „distrugă Sămânţa Adamică” din Eva, căci asupra DIVINULUI nu avea si nu are nicio putere. 

Şi Lucifer îşi face „planul”…

– Eva nu trebuie să devină MAMĂ, ci să rămână „Femeie” simplă. Femeia nu trebuie să Nască, ci să fie „plăcerea lui Adam”. Dacă Naşte, Adam va Vedea în Eva-MAMĂ tot DIVINUL şi nu „plăcerea Firii Create”. Omul trebuie să se „auto-guste” mai întâi pe sine, ca să „uite” de GUSTUL DIVIN… Şi la aceasta idee, Lucifer scoate un chicot de bucurie demonică…

Toată atenţia Raiului era pe Eva. Cu ea trebuia să se întâmple „Ceva” prin care să se Descopere TAINA mult AŞTEPTATĂ.

Eva stătea tot mai mult sub POMUL VIEŢII. Dar, curios, de la un timp mai zăbovea şi sub „pomul şarpelui”… În Eva se produse o „schimbare”… parcă se înnegrise la Faţă şi avea o privire fixă… Adam o Însoţea permanent, tăcut şi preocupat de „ale lui”, de „deosebirea lucrurilor Lumii”. Adam avea o predilecţie deosebită spre „Cunoaşterea Creaţiei”. Contempla ore în şir toate cele din jur şi făcea distincţia între CHIPUL Lui DUMNEZEU şi Chipul Creat… Îi Povestea apoi Evei Minunăţiile pe care le Descoperea. Eva, la rândul ei, făcea nişte gesturi ce-l surprinseră pe Adam. Eva îl strângea mai cu insistenţă de Mână şi se lipea des de el… Adam nu ştia cum să-i răspundă… El Vedea în Eva o Taină încă „necunoscută”. Vedea mai ales un „CEVA DIVIN” care „CREŞTEA” în ea. Privirea lui Adam „pătrundea” până în adâncurile Evei şi Vedea „Coasta-Chipul său” Întrupat, ca o „Sămânţă în Pământ”. Se mira şi el, cum de Eva are „Chipul Adamic” deja în sine. El Vedea în Eva Taina Propriului Chip.

– Adame, îi zice Eva într-o Zi, mi-a intrebat „şarpele” că de ce tu nu mă Iubeşti?… Noi trebuie să fim „noi înşine”, iată „taina noastră”… Adam, surprins, o avertizează:

– Ai grijă, Eva, să nu cazi în momeala „şarpelui”. Eu „Deosebesc” clar CHIPUL DIVIN de Chipul de Creaţie. Dacă desparţi Chipul de Creaţie de Cel DIVIN se produce o „pierdere” a Propriului Chip de Chip. Eu când te Privesc pe tine Văd mai Întâi CHIPUL DIVIN PECETLUIT pe Sufletul tău şi prin Acesta Identific Chipul propriu-zis al Sufletului.

– Şi eu Văd în tine, Adame, mai Întâi CHIPUL DIVIN, dar va trebui să Văd şi „invers”, mai întâi Chipul Creat „fără” DIVIN, ca să pot „gusta” ce este cu adevărat Chipul nostru de Creaţie.

Adam se încruntă nedumerit.

– Eu Văd în tine mai Întâi PECETEA CHIPULUI de FIU DIVIN pe Sufletul tău de Eva şi apoi „Pecetea Coastei-Chipului Adamic” din care ai fost Creată. Eu, Adam, am doar o singură PECETE, a CHIPULUI DIVIN, pe când tu, Eva, ai „DOUĂ PECEŢI-CHIPURI”, fapt ce îţi dă un Chip „Special”, un „Suprachip”, care este Taina Chipului de MAMĂ. Eu, Adam, sunt Om-simplu, pe când tu, Eva, eşti „Om-Dublu”. Eu, Adam, „nu te conţin pe tine, Eva”, dar îţi Dăruiesc Pecetea-Coasta-Chipul meu Adamic ce se UNEŞTE cu PECETEA CHIPULUI DIVIN şi aşa în tine se face Taina UNIRII Chipului Creat cu CHIPUL DIVIN. Iată Taina „Suprachipului” de MAMĂ, ca fiind cel ce „Întrupează” deodată Chipul Creat cu Cel Divin, spre a-l naşte.
Eu, Adam, nu pot „Îmbrăca” DIVINUL cu Chipul meu, ci eu mă Îmbrac în CHIPUL DIVIN, pe când tu, Eva, ÎMRACI şi CHIPUL DIVIN şi pe cel de Creaţie în UNIRE. Minunat este Suprachipul tău de MAMĂ!

Eva îi răspunse:

– „Şarpele” mi-a spus că adevăratul meu „chip de Eva” este „Chipul de Femeie” şi nu de MAMĂ, cum susţii. „Chipul de Femeie” este Taina Lumii, nu Chipul de MAMĂ. Şi ca să cunosc aceasta trebuie să „mănânc din pomul şarpelui”… Adam, descumpănit, holbă ochii…

– Mi-a mai destăinuit „şarpele” că tu, Adame, vei fi acela care trebuie să mă „ajuţi”… Nu trebuie să „devin MAMĂ”, ci să „devin Femeie”.

Adam deodată se supără.

– Îţi interzic să mai vorbeşti cu „şarpele viclean”.

– „Sunt liberă”, nu sunt sluga ta, răbufni Eva şi fugi pentru prima dată de Adam.

Se ştie ce a urmat. Eva a „mâncat din pomul demonic” şi Adam a urmat-o… Şi s-au „văzut dintr-odată goi”… Adam nu mai avea „ÎMBRĂCĂMINTEA de DIVIN” şi Eva nu mai avea Suprachipul de MAMĂ. Adam a rămas simpla Făptură de Om-Chip de Creaţie şi Eva a rămas Chipul de simplă Femeie.

Eva avea „Menirea” să fie Chipul ÎNTRUPĂRII FIULUI DIVIN, ca Chipul de Taină al MAICII DOMNULUI.

Creaţia, pierzându-şi „Destinul SACRU”, intră în „altă” poveste, până se va „Naşte Noua Evă” care să NASCĂ pe HRISTOS, MÂNTUITORUL Lumii.

Autor: Pr. Ghelasie Gheorghe
Sursa: Moșul din Carpați (Neofit Pustnicul), Ieromonah Ghelasie Gheorghe, Editura Platytera, pp. 174-180

POVESTI BIBLICE - DESPRE TOBIT SI FIUL SAU, TOBIE

Cartea lui Tobit, una din cărțile iudaice considerate atât de Biserica Ortodoxă ca și de cea Catolică drept bună de citit, a fost scrisă in perioada celui de-al Doilea Templu din Ierusalim, cam intre anii 700-600 î.Hr, de un autor necunoscut. 

Ea nu este propriu-zis o carte religioasa ci mai curând o povestire cu valoare didactică, un model de a trai în comuniune cu Dumnezeu, reliefând legătura dintre experienţa vieţii şi credinţă.

Cartea incepe prin auto-prezentarea lui Tobit, evreu din tribul lui Naftali, care, venind la Ierusalim, pentru a împlini tradiţiile religioase ale părinţilor săi, este surprins de ocupatia asiriana și este exilat cu toată familia şi întreg poporul său în Ninive, unde triburile israeliene de nord au fost deportate în perioada regelui asirian Sargon al II-lea.

Tobit este un om bun, credincios și milostiv, care umblă pe căile „adevărului” şi ale „dreptăţii”, respectând întru totul legea lui Moise, în ciuda faptului că trăieşte în diaspora,  obligat de imprejurări să se rupă de trecutul său, de ţara sa. 

Lui Tobit i se naște un fiu pe care îl va numi Tobiel, adică „Dumnezeu este binele meu”, fiu căruia el îi va transmite valorile morale, experienţa sa de viață.

Ajuns orb, dintr-o întâmplare nefericită, și la limita săraciei, Tobit, care împrumutase candva cuiva din Media niste talanti, decide să îsi trimită fiul, pe Tobie, împreună cu un tovarăș de drum, pentru a recupera acei bani. 

Misteriosul insoțitor, care se recomanda Azaria, se dovedeste a fi Arhanghelul Rafael.

Dar nu numai prezenta ingerului este un fapt miraculos ci si o suita de intamplari care au loc in timpul acestei calatorii, care ne aminteste de cea a lui Iacob!

Astfel, pe cand se scalda in Tibru, Tobie este atacat de un pește uriaș pe care reușește să îl învingă și, sfătuit de Rafael, ii scoate maruntaiele, care se dovedesc a avea putere contra diavolilor si chiar efect tamaduitor pentru ochii batranului sau tată.

O parte importanta a acestei carti este  insa dedicata intalnirii lui Tobie cu viitoarea lui sotie, o poveste pilduitoare.

Tobie ajunge la casa lui Raghel si al sotiei sale, Etna, din aceeasi semintie cu Tobit, care aveau o singura fiica, pe nume Sara. 

Rafael îi dezvăluie că Sara este predestinată să fie soţia sa si ca aceasta are o boala care putea fi vindecată cu ajutorul organelor extrase din corpul peştelui. „Şi ascultând Tobie acestea, a iubit-o şi sufletul lui s-a lipit de ea foarte” (Tb. 6, 19)

Necazul fetei era unul foarte special : ea nu reusea sa aiba un sot. Avusese 7 barbati, toti ucisi de un diavol chiar in noaptea nuntii, inainte ca ea sa devina sotie in fapt!

Începând cu al şaptelea capitol, intram pe taramul mistic al implinirii voii lui Dumnezeu prin taina cununiei.  

Tobie îi permite îngerului să ceară mâna fetei, în numele său, ca şi cum ar zice: „Căsătoria noastră este voia Domnului”. 

Raguel, tatăl fetei, îl invită pe tânăr mai intai să ia masa, parca pentru a amana decizia. Tobie insa vrea ca mai întâi sa incheie acordul. 

Prin credinţa în cuvintele îngerului şi prin iubire, tânărul o cere de nevasta pe Sara. Familia Sarei este ospitalieră, deoarece în cultura lor oaspetele era considerat sfant, convinşi fiind că îi ofera ospitalitate lui Dumnezeu Insusi. 

Raghel ii spune sincer necazul sau si ezita sa-l dea mortii pe noul pretendent dar Tobie îl convinge. 

Intelegerea intre Tobie si tatal fetei se face conform legii lui Moise, trecand insa peste logodna. Socrul se angajaza sa le dea jumatate din avere si incepe pregatirile de nunta. Cu inima stransa Raghel pregateste insa si groapa, convins ca Tobie va avea aceeasi soarta ca si ceilalti soti ai Sarei.

Ceea ce urmeaza este o demonstratie a felului in care credinta in Dumnezeu si puritatea sufletului pot sterge tot. In tainicul ritual al nuntii ni se infatisaza felul in care doi oameni complet diferiţi (soţul şi soţia) ajung să participe la planul mântuitor al lui Dumnezeu. 

In aceasta lucrare mistica fiecare se dăruieste celuilalt şi fiecare primeşte darul celuilalt in taina sfânta a comuniunii.

Naratorul ne face cunoscuta o minunată rugăciune a mirilor care este ascultată de Dumnezeu si care are puterea de a-i feri de toate relele, inclusiv de moarte.

1. Şi după ce au sfârşit cina, au condus pe Tobie la Sara, în cameră.
2. Iar acesta, mergând, şi-a adus aminte de cuvintele lui Rafael şi a luat căţuia şi a pus inima şi ficatul peştelui şi a afumat.
3. Şi simţind demonul mirosul acesta, a fugit în părţile de sus ale Egiptului, şi îngerul l-a legat.
4. Iar când au rămas numai amândoi în cameră, Tobie s-a sculat din pat şi a zis: "Scoală, soro, să ne rugăm ca să ne miluiască Domnul!"
5. Şi a început Tobie a zice: "Binecuvântat eşti Tu, Dumnezeul părinţilor noştri, şi binecuvântat este numele Tău cel sfânt şi slăvit întru toţi vecii! Să Te binecuvânteze pe Tine cerurile şi toate făpturile Tale!
6. Tu ai făcut pe Adam şi Tu ai făcut pe Eva, femeia lui, pentru a-i fi ajutor şi sprijin, şi din ei s-a născut neamul omenesc. Tu ai zis: "Nu este bine să fie omul singur; să-i facem un ajutor asemenea lui".
7. Şi acum, Doamne, nu plăcerea o caut, luând pe sora mea, ci o fac cu inimă curată. Binevoieşte deci a avea milă de ea şi de mine şi a ne duce împreună până la bătrâneţe!"
8. şi a zis şi ea cu el: "Amin!"
9. Apoi au dormit amândoi liniştiţi în noaptea aceea.

Cand slujnica intră în camera nupţială, ii vede pe cei doi dormind adânc. Ea duce stapanului vestea si, înainte de ivirea zorilor, groapa sapata este astupată caci Tobie nu moare! Nunta Sarei nu mai produce moarte caci lucrurile s-au schimbat! 

Raguel când va înţelege că nu s-a incredintat Domnului, Il va binecuvânta pe Cel care i-a sters lacrimile şi nu a permis să se  întâmple răul de care se temea.

După nunta, Tobie lasa recuperarea imprumutului, pentru care pornise la drum, in seama lui Azaria (care se traduce cu „Dumnezeu ajută”!), si acesta implineste misiunea. Pare ca adevaratul scop al călătoriei nu erau banii, ci căsătoria, recuperarea banilor trecand în plan secund.

Autorul ne readuce apoi la Ninive, unde bătrânul Tobit îşi aşteaptă fiul. El număra zilele, îngrijorat de întârzierea fiului său. Sotia sa este nelinistita si chiar fara speranta. Dar fiul se intoarce si mare bucurie aduce cu el!

Cu ajutorul ingerului, tatal va fi vindecat de orbire.

Apoi "îngerul i-a chemat pe amândoi deoparte şi le-a zis: «Binecuvântaţi pe Dumnezeu, măriţi-L şi cunoaşteţi gloria Lui şi mărturisiţi înaintea tuturor celor vii ce a făcut El pentru voi! Bun lucru este a binecuvânta pe Dumnezeu, a preaînălţa numele Lui şi a vesti, mărind faptele lui Dumnezeu! Şi voi să nu vă leneviţi a-L preamări»”

CATEVA  IDEI

- Cartea este povestea acestei calatorii minunate care este viaţa noastră, o călătorie continuă marcată de o multime de dezrădăcinări, desprinderi de trecut, despărţiri, de ispite si incercari de tot felul, toate acestea cu scopul de a ajunge cu bine, pregatiti spiritual la capatul ei, unde ne intampina Dumnezeu cu a Sa iubire! 

- La începutul cărţii, poporul lui Dumnezeu se afla risipit. Dar asta tocmai ca să poarte binecuvântarea Lui tuturor oamenilor. 

Poporul este dus în sclavie pentru că trebuie să-L binecuvânteze pe Dumnezeu, în orice loc şi în orice moment, mai ales in suferinta! 

Caci atunci primeşte misiunea de a-L binecuvânta şi a-L mărturisi pe Domnul tuturor neamurilor şi creaturilor. 

Desi ne dorim cu totii o viata lipsita de griji si durere, tocmai în clipele grele ale vieţii fiecare dintre noi are această misiune de a-L slavi pe Dumnezeu si a nu deznadajdui. În aceste momente, credinţa noastră este pusă la încercare! Domnul ne invită să nu ne încredem în noi, ci să ne încredinţăm Lui, care are soluţie la toate problemele cu care ne confruntăm! 

-  Apoi este vorba despre o frumoasa poveste despre casatorie, în ritualul căreia regasim cuvinte existente si azi în slujba cununiei.

Rugăciunea mirilor pare azi desueta dar ne spune o data in plus că Taina Căsătoriei nu inseamna "a face dragoste" cu acte in regula. Tobie nu doreşte de la Sara numai satisfacerea poftelor sale trupeşti. El nu o consideră un obiect menit să împlinească plăcerile sale carnale.

În prima noapte, cei doi se roagă împreună, pentru a-I mulţumi Domnului, recunoscântându-L  ca fiind la originea oricărui eveniment din viaţa lor. 

Prin rugăciune, mirii înlătură din căsnicia lor toate pericolele şi atacurile întunericului, inclusiv moartea. 

O căsătorie nu trebuie să se bazeze pe pasiune, ci pe adevăr. Din păcate, egoismul a pătruns şi în viaţa de cuplu. Şi ispita de a-L elimina pe Domnul şi a face de capul nostru este tot mai mare. 

Tobie şi Sara recunosc că iubirea lor se bazează pe adevăr si dreptate adică respectarea celuilalt, oferindu-i viaţa pe care a primit-o de la Dumnezeu! Trupurile noastre, viaţa noastră nu ne aparţin. Viaţa ni se realizează în măsura în care suntem capabili sa o dăruim celuilalt! 

- Spre sfârşitul capitolului al treisprezecelea se spune că Ierusalimul va fi reconstruit şi cei risipiţi vor găsi un loc primitor în noul oraş. Nu doar fiii poporului ales se vor îndrepta către Ierusalim, ci întreaga umanitate trimisă în exil, în misiune! 

Prin urmare, Ierusalimul este oraşul păcii, chiar daca azi nu pare a fi! Este locul spre care se îndreaptă toate naţiunile. Este scopul, plinătatea istoriei umane. Este ţinta care se împlineşte pe baza comuniunii tuturor popoarelor, acea comuniune pe care Dumnezeu a gândit-o de la începutul lumii. În Ierusalim se va realiza pacea universală şi vesnica. 

Toţi oamenii, chiar şi cei marginalizaţi, ajunşi la acel Ierusalim, se vor bucura. Fiecare va aduce cu sine propriile valori si calităţile sale, spre folosul tuturor. 

Darul fiecărui om va fi pus la dispoziţia celorlalţi, pentru a se împlini planul mântuitor al lui Dumnezeu: care este comuniunea tuturor în iubire!

Aşa vrea Dumnezeu! 

Amin

 

UN NOU INCEPUT

 Iertare...

Defectiuni tehnice ivite din senin m-au impiedicat sa imi fac "temele" si sa imi respect promisiunea!

Dar... uite ca incerc, insist sa incep noul meu proiect legat de povestile biblice, pe care noi, ortodocsii nu le prea stim.

Venirea intre oameni a Cuvantului lui Dumnezeu, prin intruparea Fiului, este un nou inceput asa cum primavara e o renastere. 

Dar nimic nu se naste din... nimic!

Biblia este temelia. Stiu, pare o lectura pe cat de necesara pe atat de greu de parcurs!

Personal, am inceput... cu inceputul, plina de entuziasm. Eram pe atunci o adolescenta careia i se spusese ca Biblia este baza culturii. Nu poti intelege istoria, nici arta, nici natura umana fara Biblie! Si am vazut mii de turisti in muzeele lumii privind si facandu-si selfi... ca viteii la poarta noua!

Dar, foarte repede, m-am pierdut atunci in multele povesti care, recunosc, m-au cam destabilizat! 

Atunci am incercat sa imi sistematizez lectura dupa ce am parcurs serios prima carte, Facerea! Am demarat pe capitole si nu vreti sa stiti, de cate ori am luat-o de la capat!

Unele carti, cum ar fi Numeri, m-au ostenit de-a dreptul si mare lucru nu pot spune ca am retinut dar... nimic nu e usor. 

Mi-au trebuit ani ca sa stiu ca primele carti ale Vechiului Testament ii sunt atribuite lui Moise, ca adevar revela! Alti ani ca sa intocmesc o genealogie a poporului ales si a Domnului nostru Iisus Hristos...

La vremea aceea nu gaseam talcuiri, nici chiar in biblioteci, nu erau carti indrumatoare si cred ca nici chiar studentii la teologie nu prea aveau material didactic. Ei insa aveau profesori!

Scriu despre toate astea pentru a-i incuraja pe cei care incearca sa atace aceasta cetate dumnezeiasca care este Sfanta Scriptura! Pentru ca Sfanta Scriptura este o citadela ce se vrea cucerita!

M-am tot gandit cu ce poveste sa incep. 

Ma gandeam sa incep cu  Adam si Eva dar apoi mi-am zis ca poate voi corela povestea proto-parintilor nostri cu momentele liturgice ale anului.

Intrucat Sfanta Scriptura este cea mai frumoasa poveste de iubire intre toate iubirile stiute si nestiute, este poate potrivit sa incep cu... o poveste in care IUBIREA are valori azi uitate!

Asa ca... promit pe curand o  poveste aflata intr-o Carte mai putin cunoscuta de noi, recomandata ca BUNA DE CITIT, nefiind considerata ca revelata, dar plina de mesaje, o sursa de inspiratie pentru crestinii care isi doresc o corecta abordare a vietii, intru credinta lui Dumnezeu.

Asadar, saptamana viitoare, cu voia lui Dumnezeu, incep povestile biblice cu o Carte scurta,  usor de citit si, sper, inedita pentru multi dintre cititorii mei!

Doamne, ajuta-ne!

LA INCEPUT DE AN LITURGIC UN INCEPUT BUN!

 Vacanta s-a incheiat de ceva vreme. 

Am lasat insa si un pic de timp pentru... readaptare, pentru revenirea la realitatea vietii cotidiene.

Cand ma gandesc ca acest blog are mai mult de 10 ani nu imi vine a crede! Timpul zboara, viata trece si, oricate fotografii am face, doar ceea ce ne-a atins sufletul ramane intiparit in memoria trupului care nu uita nimic!

Ca la orice inceput de an, si acest inceput liturgic ma indeamna sa imi fac o lista de obiective. Oricine trece pe aici poate gasi tot sirul pasajelor evanghelice. Ani de zile am scris zilnic, o terapie care m-a scos din pericolul caderii in deznadejde.

Am avut si tentative eseistice legate de povestile biblice, explorari care mi-au tinut mintea si sufletul in stare de cautare, atingandu-ma in adancul sinelui meu/

Ma gandesc sa reiau aceste povesti si sa incerc astfel un exercitiu care sa ne poarte pe drumul spre descoperirea Scripturii!

Ramane de vazut cat voi reusi dar, daca Dumnezeu vrea... orice este posibil!

Asa sa ne ajute Dumnezeu!

IMPARATIA CERURILOR

 Astazi am ajuns la finalul capitolului 13 al Evangheliei dupa Matei.

Ultimele patru parabole din cap. 13 constituie concluzia discursului lui Iisus, prin care El incearca sa explice taina Impărăției lui Dumnezeu, prezenta Împărăției lui Dumnezeu  în istoria noastra, o istorie a raului, plină de contradicții și dificultăți. 

Cu toate oprelistile Împărăția nu poate fi inlaturata, si, desi răul  există in lume, nu poate învinge, fiind acoperit de milă Domnului. 

Pasajul evanghelic contine patru scurte metafore. 

Prima vorbește despre o comoara ascunsă, a doua despre o perla prețioasă, a treia despre pescuit, iar a patra despre cărturarul care scoate din comoara sa „lucruri noi și lucruri vechi”.

Pe lângă cuvinte precum comoară, margaritar, pericopa este traversata și de tema bucuriei. Pentru a-i ajuta sa inteleaga cum este Imparatia lui Dumnezeu, Mantuitorul le expune apostolilor cateva comparatii adaptate puterii lor de intelegere,  

Aceste patru pilde concluzive sunt un raspuns dat obiectiilor pe care ar putea să le facă un om : „Dacă Dumnezeu este milă infinită, oare noi nu trebuie sa facem nimic? Ca doar se gândește El la tot!?”

In primele doua parabole este vorba de decizie, in urmatoarele doua este vorba de initiativa, de a duce la indeplinire ceea ce ai decis sa faci !

Temele primelor două pilde vizează comoara și mărgăritarul prețios. Tot omul spera să gaseasca ceva „prețios”, care să-i dea sens vieții. 

Este vorba deci de „a căuta” (sau nu, caci țăranul nu caută comori, ci doar muncește pământul !), dar de „a afla”. 

Atât cel care caută – negustorul – cât și cel care nu caută , tot află. Iar această da bucurie!

Observam ca Domnul nu le descrie Imparatia ca fiind doar un loc unde se vor cerne cele bune de cele rele, ci le sugereaza si starea de bucurie maxima pe care sufletele noastre o vor trai acolo, ca si durerea infinita  de a nu fi acceptat in Imparatie! 

Iisus vorbindu-le despre sfarsitul lumii noastre, cand ingerii vor separa pe cei rai de cei buni, le pune in fata sfasietoarea durere in momentul judecatii, care este mai mult decat o durere in carne.

Sa ne imaginam o clipa ce trebuie sa simta sufletul care, cunoscand bucuria Imparatiei aceleia, vesnica si mirifica, este rupt de ea ca pedeapsa pentru cele rele traite pe pamant! 

Acela este iadul!

„Zis-a Domnul pilda aceasta:

 Asemenea este Împărăția cerurilor cu o comoară ascunsă în țarină pe care, găsind-o un om, a ascuns-o și, de bucuria ei, se duce și vinde tot ce are și cumpără țarina aceea. 
Iarăși este asemenea Împărăția cerurilor cu un neguțător care caută mărgăritare bune; și, aflând un mărgăritar de mult preț, s-a dus, a vândut toate câte avea și l-a cumpărat. 
Asemenea este iarăși Împărăția cerurilor cu un năvod aruncat în mare și care adună tot felul de pești. Iar când s-a umplut, l-au tras pescarii la mal și, șezând, au ales în vase pe cei buni, iar pe cei răi i-au aruncat afară. 
Așa va fi la sfârșitul veacului: Vor ieși îngerii și vor despărți pe cei răi din mijlocul celor drepți. Și îi vor arunca în cuptorul cel de foc; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. 
Apoi, Iisus i-a întrebat: Ați înțeles toate acestea? Iar ei I-au răspuns: Da, Doamne. 
Iar El le-a zis: De aceea, orice cărturar cu învățătură despre Împărăția cerurilor este asemenea unui om gospodar, care scoate din vistieria sa lucruri noi și lucruri vechi. 

Iar după ce Iisus a sfârșit aceste pilde, a plecat de acolo. Și, venind în patria Sa, îi învăța pe ei în sinagoga lor.”

TIMPUL PLANGERII

„În vremea aceea Iisus a intrat în casă, iar ucenicii Lui s-au apropiat de El, zicând: Lămurește-ne nouă pilda cu neghina din țarină. 

El, răspunzând, le-a zis: Cel ce seamănă sămânța cea bună este Fiul Omului; Țarina este lumea, sămânța cea bună sunt fiii Împărăției, iar neghina sunt fiii celui-rău. Dușmanul care a semănat-o este diavolul, secerișul este sfârșitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii. 

Și, după cum se alege neghina și se arde în foc, așa va fi la sfârșitul veacului: Trimite-va Fiul Omului pe îngerii Săi, care vor culege din Împărăția Lui toate smintelile și pe cei ce fac fărădelegea și-i vor arunca pe ei în cuptorul cel de foc; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. 

Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor. Cel ce are urechi de auzit să audă.” MATEI 13: 36-43

Iisus explica, la cererea apostolilor, ce e de fapt cu neghina din lanul de grau.

Sa ne reamintim ca, în pilda graului si a neghinei, stapanul lanului isi sfatuieste oamenii sa aiba răbdare cu neghina - cu alte cuvinte, cu raul care există in lume! 

Asta pentru că, dacă un om si-ar propune să elimine raul, ar face-o fara discernamant, fara acea mila infinita pe care o are Dumnezeu fata de noi, care da sansa rascumpararii oricui! 

Cand este judecator, omul devine el insusi un rau, adica chiar neghina din lan! 

Istoria omenirii e plina de exemple!

Domnul este iubire, toleranta, este milostiv si iertator!

Unii ar putea trage concluzia ca, daca Dumnezeu tot e bun, atunci ar putea face toate relele, ca oricum Domnul iarta tot!
Cine gandeste asa înseamnă că nu a înțeles nimic… din ceea ce este Dumnezeu!

Parabola semanatorului, pe care Mantuitorul Insusi o decripteaza pentru discipolii Sai, expune, in cateva cuvinte, istoria viitoare a lumii.
Evident, sfarsitul anuntat al lumii, timpul "plangerii si scrasnirii dintilor", infricosaza si azi si lasa loc unei intrebari pentru fiecare dintre noi: "eu de ce parte voi fi atunci?"

Problema marii majoritati a crestinilor - ca sa ne limitam doar la cei avizati - este trairea amestecata, trairea credintei in doze mici, de confort, ezitarea in implicarea totala in comuniunea cu Dumnezeu!
Suntem , adica, "caldicei "! Nu reusim sa-L iubim destul pe Hristos!

Vrem sa fim cu lumea, desi nici pe ea nu o iubim! Rostind, cand si cand, cate ... un Tatal Nostru, credem ca e destul! 
"Ei, nu ma va lasa Dumnezeu de izbeliste si ma va salva El cumva, ca doar este iertator!" 

Multi gandim asa, crezand in ajutorul neconditionat al lui Dumnezeu. 

Si nu e rau dar e necesar sa ne si intrebam noi ce facem pentru El? 

Cand ne vom rupe de ale lumii, macar pentru timpul unei rugaciuni adevarate?

Ii judecam prea mult pe ceilalti si prea putin pe noi!
Pana la urma ar trebui sa facem un exercitiu zilnic in a ne privi cat se poate de aspru pe noi insine, aspru si cercetator, spre a fi pregatiti de fapt pentru judecata Lui, iubindu-i pe cei de langa noi si slavindu-L pe El!

Bunatatea lui Dumnezeu este o invitatie la  noastra fata de ceilalti, la asumarea responsabilitatii de a fi si noi asemenea Lui!

Pildele ne lamuresc ca față de alții trebuie sa ne aratam milostivi, pentru că vom fi judecati după legea libertății cu care ne-a investit Dumnezeu. 

Dacă am arătat milă, vom avea parte de milă. Dacă nu am fost milostivi... 

Pilda are ca taina descoperirea marii noastre responsabilitati – la nivel personal – aceea de a răspunde milostivirii lui Dumnezeu cu o milă identică, dar nu față de noi si de ai nostri (condamnându-i pe alții), ci față de alții. Este vorba aici de intelepciunea de a schimba lumea incepand cu noi insine!

Salvarea mea nu depinde de schimbarea realitatii lumii, in care Dumnezeu ingaduie coabiatarea intre rau si bine, ci de modul  meu de a intelege, de a trai, de a accepta ceea ce mi-e dat, bucata de realitate ce imi este destinata ! 
Marea schimbare inseamna sa traiesc prin Dumnezeu, sa vad lumea prin ochii Lui,  sa o iubesc asa cum o iubeste El!
Această schimbare este foarte grea, implica efort, determinare,  angajament.  

În noi și-n lume există „neghina”… 

E nevoie de răbdare și ingaduinta fata de ceilalti, tocmai pentru că există o judecata finala a lui Dumnezeu!

Judecata lui Dumnezeu e iubire! Dar dacă eu nu ii iubesc pe ceilalti, nu voi primi iubirea Lui. 

Judecata lui Dumnezeu este iertare! Dar daca eu nu iert ... nu o voi primi!

Doar mila si iubirea schimbă si schimbandu-ma pe mine ma pot salva de timpul plangerii si al scrajnirii dintilor!

Sa ne dea Domnul intelepciune si vointa de a privi in noi cu asprime, judecandu-ne dupa puterea de a iubi, de a ne darui, de a fi milostivi! 

                 

Amin

PUTEREA MICIMII

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția cerurilor este asemenea grăuntelui de muștar, pe care, luându-l, omul l-a semănat în țarina sa, și care este mai mic decât toate semințele, dar când a crescut, este mai mare decât toate legumele și se face pom, încât vin păsările cerului și se sălășluiesc în ramurile lui. 

Altă pildă le-a spus lor: Asemenea este Împărăția cerurilor aluatului pe care, luându-l, o femeie l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit toată. Toate acestea le-a vorbit Iisus mulțimilor în pilde, iar fără pildă nu le grăia nimic, ca să se împlinească ce s-a spus prin prorocul, care zice: «Deschide-voi în pilde gura Mea, spune-voi cele ascunse de la întemeierea lumii». 

După aceea, lăsând mulțimile, Iisus a intrat în casă.”

MATEI 13: 21-36

Continuam, asadar, incursiunea in cap 13 al Evangheliei dupa Matei. 

Mantuitorul avea intentia de a da, apostolilor "sa guste" din dulceata Imparatiei de Sus, ei fiind inca in lume! 

El foloseste exemple din viata pentru ca cei carora se adresa sa poata identifica Imparatia lui Dumnezeu, dinamica, regulile si farmecul ei, si, apoi, sa purceada la pregatirea regasirii ei. 

Astfel, Imparatia, asa cum o prezinta Domnul Iisus, devine ceva firesc.

Exemplul grauntelui de mustar, care devine un copac mare - asa cum si aluatul devine o masa uriasa de framantatura - apare in toate evangheliile sinoptice.

Mantuitorul compara Imparatia lui Dumnezeu cu grauntele de muștar,  care este mai mic decât toate semințele, semanat de om si care , când a crescut, este mai mare decât toate legumele și se face pom, încât vin păsările cerului și se sălășluiesc în ramurile lui. 

Mai intai, nu este cazul sa ne smintim, considerand discutabila referirea la dimensiunea semintei de mustar si a arbustului care se dezvolta din ea! 
Iisus nu isi propusese aici sa le tina apostolilor o lectie de botanica! 
Intentia Sa era sa le arate celor care-L ascultau ca, o samanta, care este mica, ajunge sa devina un arbust mare, un copac, inseamna ca are in sine o putere nebanuit de mare!

Interpretarile acestei parabole  au fost si sunt inca un prilej de contradictie.

Unii au vazut in aceasta pilda dezvoltarea bisericii, altii a credintei, altii, precum Sf Teofilact al Bulgariei, rezultatul propovaduirii apostolilor, puterea de crestere duhovniceasca a predicarii Evangheliei. 

("Grăuntele de muștar este propovăduirea și Apostolii că, puțin părând a fi, au cuprins lumea toată. Încât „păsările cerului”, adică cei cu mintea despovărată de patimi și zburătoare la cele de Sus, se odihnesc într-înșii.")

Grăuntele este și un simbol al căutarii sensului vieții. 

Este setea după Dumnezeu. Este dorința de a fi împlinit și mulțumit cu toate cele ale vieții.
Toate insa au ca sursă pe dătătorul binelui, pe Dumnezeu.

Cine începe să-L caute pe Dumnezeu, începe să simtă o lumina în inima lui si, luminându-se, vrea să se imbrace cu și mai multă lumină. Inima lui se „răneaste” de Harul lui Dumnezeu, gustand dulceața Impărăției.

Apoi simte că dulceața duhovnicească nu este compatibilă cu nimic din cele ale lumii în care se află; intelege la ce anume trebuie să renunțe si se avântă spre Dumnezeu! 
Astfel, ceea ce la început părea o simplă căutare a bucuriei inimii, începe sa ii transforme viața, si pe sine, fundamental.
Căutarea lui Dumnezeu începe să il modeleze. 

Grăuntele de muștar germineaza, începe să crească atât de mult, încât omul se regaseaste pe sine și pe Dumnezeu în același timp, în interiorul sau. 

Omul care traieste duhovniceste vede altfel lumea, daca o vede prin ochii lui Hristos. 
Cine L-a cunoscut pe Dumnezeu nu mai poate fi ca la început!

Un mic grăunte… poate da, iata, un rod atât de mare!
Grăuntele de muștar simbolizeaza căutarea Impărăției cerurilor, adica permanenta căutare a lui Dumnezeu. 
Suntem creați ca să căutăm ceva mai presus de noi, să știm, să cercetăm si să ne minunăm de cele aflate, să ne bucurăm de ceilalți  și să împărtășim și cu ei ceea ce am aflat.

Comparand Imparatia lui Dumnezeu cu grauntele de mustar, Mantuitorul le spune, de fapt, celor care se asteptau ca Imparatia cerurilor sa coboare in maretie, ca puterea ei sta, de fapt,  in micimi, in acele lucruri pe care noi le ignoram doar pentru ca nu stralucesc!

Iisus nu a umblat pe cal alb ci pe asin, a spalat picioarele apostolilor, a acceptat moartea cea mai degradanta, nu S-a unit cu puterinicii

 timpului ci cu nefericitii, nu a facut compromisuri pentru a fi remarcat si astazi, dupa 2000 de ani, adevarul Sau sta in picioare, intact! 

Toate astea ne obliga sa vedem forta micimii, a simplitatii, sa acceptam o noua ierarhie a valorilor.

Asemenea este Impărăţia cerurilor aluatului pe care, luându-l, o femeie l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit toată.

Si termenii acestei comparatii pot parea puțin neclari. 
Asta dacă nu stim cum se face pâinea. 

Pâinea are nevoie de ferment, de drojdie (maia), ca să crească, ca să dospească. Dacă luăm doar câteva grame din acest ferment și-l vom amesteca cu făină, într-un castron, atunci el va îngloba în sine toată făina și aluatul rezultat va crește. Practic, se vor uni toate particulele de făină, care inainte erau cumva despărțite, fiind doar pulbere.

Aluatul Impărăției Cerurilor nu este un premiu pentru cei merituosi ci un liant intre membri familiei lui Hristos. 
Când Hristos "pescuiește" un om, ii schimbă viața, dar nu-l pregătește pentru ca el singur să primească toate bunătățile cerești, ci-l face și pe el pescar de oameni. Prin viața lui curată și faptele lui bune atrage și pe alții la Dumnezeu. 
Orice om care este adus la Hristos este un alt far al credinței care luminează lumea. Este o porta voce a adevărului, un alt liant viu al familiei celor aleși.

- Aluat este identificat cu propovăduirea Impărăției cerurilor.
- Cele 3 măsuri sunt cele 3 puteri ale sufletului: cuvântarea        

  (cugetarea), mânia și pofta. 

- Femeia care framanta este sufletul care pune propovăduirea întru 

   toate puterile sale, care s-a amestecat și a sporit și s-a sfințit cu 

   totul de această propovăduire.

Se cuvine în întregime să dospim și să ne preschimbăm spre cele dumnezeiești, căci zice: „până ce s-a dospit toată.”
Toate acestea le-a vorbit Iisus mulţimilor în pilde, şi fără pildă nu le grăia nimic,
Ca să se împlinească ce s-a spus prin proorocul care zice: „Deschide-voi în pilde gura Mea, spune-voi cele ascunse de la întemeierea lumii”.

"Astfel, Imparatia lui Dumnezeu trebuie sa urmeze cu certitudinea cu care secerisul urmeaza semanatului. Asemenea unui om care crede in seceris, fara sa fie capabil sa explice cum dintr-o samanta se inalta iarba si sute de boabe se formeaza, ci asteapta timpul lor, deoarece au fost semanate, cu aceeasi necesitate se poate crede in Imparatia lui Dumnezeu. Si faptul initial? Iisus se putea referi doar la un singur lucru: miscarea de pocainta, evocata de Ioan Botezatorul si acum intensificata prin predica Sa."  A. Schweitzer

Ramane in aer o intrebare : 

De ce vorbește oare în pilde Iisus? 

Domnul a raspuns acestei intrebari dar chiar si asa nu ne este usor sa patrundem dincolo de cuvinte!

Pilda este o "poveste" foarte sugestiva care atrage atentia si trezeste interesul, desi adancul ei nu este priceput imediat. 

Omul insa este curios din fire, vrea sa inteleaga, isi pune intrebari... cauta.

Dar înțelegerea pildei este diferita, depinzand primordial de dorinta omului de a intelege. 

Pilda e un mod delicat, un pic ocolit, de a arata adevărul.

Apostolii i-au sugerat lui Iisus sa vorbeasca clar multimilor!

Parabola, pilda, spune adevărul... altfel: ți-l prezintă fara ostentatie și te lasa pe tine, ca ascultator, să-l interpretezi, să-l descifrezi, să-l accepți si, dacă dorești să te schimbi, sa ti-l insusesti!

Dacă nu ești dispus, pilda va  rămâne neinteleasa, nedescifrata până când vei fi dispus, pana cand te vei confrunta tu insuti cu adevarul ei! 

Pilda nu isi propune să convingă pe nimeni, ci este o enigmă!

Ea conține tainele vieții si, mai devreme sau mai tarziu, il face pe om sa-si puna intrebari, sa se intoarca spre ea, sa o descopere!

Parabola este o aluzie care starneste,  e in sine un gest de bunătate, o pedagogie fină a Domnului. 

"Parabola e ca o scrisoare sau ca un pachet sigilat… Îți este dată. Dacă vrei, tu poți deschide și citi scrisoarea…" 

Față de raționamentul logic, care te constrânge să admiți adevărul, această "scrisoare", fiind doar o aluzie, te lasa sa alegi daca o citesti sau nu, daca mergi mai departe ca sa-i cauti secretul sau nu! 

Dacă nu vrei să o deschizi acum, o vei lasa asa, inchisa. O vei deschide insa mâine ori altadata, in momentul in care taina ei te va starni prin trairea unei situatii de viata in care o regasesti! 

Este felul delicat al Domnului de a ne respecta libertatea cu care ne-a investit si la care tine atata!

O zi binecuvantata, cu chef de cautare!