POVESTEA SAREI - MAMA NEAMULUI ALES

Noaptea Craciunului este dedicata nu doar nasterii Miraculoase ci tuturor celor care nasc! 

Femeia, prin care lumea a cazut in dizgratie, a renascut tot gratie ei! Sfanta Fecioara a rascumparat cu durere de mama , incercata in cel mai dur fel, suferita tuturor mamelor, a sters lacrimile si ne-a dat sansa mantuirii prin acele cuvinte: Fie mie dupa cuvantul Tau!

oricat ar parea de ciudat, femeia este prezenta in Sfanta Scriptura intr-un mod hatarator, as indrazni a zice si Dumnezeu a luat-o in seama, respectandu-i dreptul tocmai grarie blestemului care privea nasterea de prunci!

Scriptura are in ea o pleiada de femei care, desi aparent nemerituase, au reusit sa faca acel "ceva" care le-a dat mantuirea!

daca vorbim de femile Scripturii nu o putem uita pe Sara despre care aflam din Cartea Facerii, cap. 12-23 : ea a fost soția lui Avraam,  mama lui Ițhac (Isaac) si stăpîna lui Hagar (Agar). 

Sara este socotita ca fiind una din cele 4 cele mai frumoase femei ale lumii! (ele fiind Sara, Rahab, Abigail si Estera)

Numele eu initial a fost „Sarai”, considerat unul fără vreo explicaţie etimologica, si nici Sara, numele acordat ei de Insusi Dumnezeu, si care o va face cunoscută în Biblie, nu este un nume în sensul strict al cuvântului ci mai curand un titlu: „principesă”, „prinţesă”, „suverană”. 

Atât Abraham (Abraam) cât şi Sara erau originari din Urul Caldeii, şi se chemau iniţial Avram şi Sarai. 

Potrivit Cartii Facerea 20,12, Sara (Sarai) era chiar sora vitregă a lui Avram, având amândoi acelaşi tată.

Pentru a nu se sminti nimeni afand asta, trebuie sa precizez ca abia începând timpurile descrise in Levitic 18,9 şi Deuteronom 27, 22, 

căsătoria între fraţi vitregi şi surori vitrege a fost interzisă; 

In 2Regi 13,13, se arata ca, la acel moment, acest tip de unire era încă oarecum permis.

Primul verset in care este mentionat numele Sarei spune asa: 

“Iar Avram şi Nahor şi-au luat femei; numele femeii lui Avram era Sarai, iar numele femeii lui Nahor era Milca, fata lui Haran, tatăl Milcăi şi al Iscăi. 

Sarai însă era stearpă şi nu năştea copii.” Fa 11:29-30!

Lipsa copiilor era văzută la acea vreme, într-adevăr, ca o ruşine, 

chiar o pedeapsă de la Dumnezeu şi, intr-o vreme în care nu se cunoşteau alte garanţii pentru bătrâneţe, în afară de copii, însemna şi un pericol social si economic. 

Valoarea acordata în Israel copiilor rezultă din instituirea, azi ciudată pentru noi, a căsătoriei leviratice, potrivit căreia fratele unui bărbat căsătorit care a murit era obligat să ia în căsătorie pe soţia acestuia rămasă văduvă, pentru a garanta defunctului o descendenţă şi să i se asigure supravieţuirea numelui acestuia (cf Dt 25,5-10)! Vaduva era ferita astfel de la pieire!

Este cu atât mai surprinzător faptul că Dumnezeu a ales tocmai pe Avram şi Sarai, o pereche varstnica si sterilă pe deasupra, sa devină întemeietorii unui mare popor!

Lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu, culminând în persoana lui Iisus Hristos, începe împotriva oricărei speranţe şi a oricaror aşteptări! 

Dumnezeu insa nu construieşte pe măreţia şi prestaţia omului, ci acţionează în mod cu totul liber şi suveran. 

Cel care a creat lumea din nimic, poate, iata, face fertila o femeie sterilă şi înaintată în vârstă!

În acest fel, reiese cu şi mai mare evidenţă că poporul ales nu este rodul fecundităţii umane (cf In 1,13) ci îşi datorează propria origine unei intervenţii gratuite din partea lui Dumnezeu, a vointei Sale!

Terah, tatal lui Avram, a emigrat, împreună cu Avram şi Sarai, precum şi cu nepotul său, Lot, din Urul Caldeii, spre Haran, actuala Turcie sud-orientală, în apropiere de Urfa (care se afla la graniţa cu Siria de astăzi). 

Aici, Dumnezeu i-a vorbit si i-a făgăduit lui Avram că va deveni proto-părintele unui mare popor şi i-a cerut să se mute în Canaan. 

Avram avea atunci 75 de ani, iar Sarai, 65 (Fac 11,31-12,5)!

      

Foarte curând însă, credinţa lor in Dumnezeu le-a fost pusă la încercare. Tara pe care Avram o primise moştenire a fost lovită de o mare foamete, astfel încât au fost constrânşi să plece din nou în prosperul Egipt. 

Pentru că Sarai, în ciuda vârstei înaintate, avea în continuare un aspect atrăgător, chiar juvenil, Avram a lăsat să se creadă că Sarai este sora sa (ceea ce era in parte adevarat!), asta pentru a evita să fie ucis, ca soţ al ei, în cazul în care cineva ar fi încercat să se apropie de ea. 

Dar frumuseţea ei a trezit atâta admiraţie încât faraonul a luat-o în palatul lui, trimiţând daruri însemnate "fratelui" ei . 

Înşelăciunea lui Avram, inventată din prea mare frică, a dat roade şi l-a ajutat să treacă peste un mare pericol, dar i-a şi adus prejudiciu casniciei sale, anulând în acest fel orice speranţă de a mai avea urmaşi! 

Dumnezeu Işi realizează insa planurile Sale fara sa se foloseasca de acţiunile gresite ale omului. 

Astfel El a intervenit lovind casa  faraonului cu plăgi dureroase! Atunci faraonul a aflat adevărul despre Sarai şi i-a redat-o lui Avram (Fac 12,10-20).

Deşi străbuna lui Israel era în pericol şi făgăduinţa unei descendenţe numeroase părea să apună cu totul, Dumnezeu a găsit o cale, chiar şi în acea situaţie complicata!
Omul propune şi Dumnezeu dispune! (cf Prov 16,9)! 

Si Sarai a fost obligata să-şi dea seama de adevarul promisiunii într-un mod impresionant!
După zece ani de viaţă în Canaan, în ciuda făgăduinţei solemne făcută de Dumnezeu, cum ei tot nu aveau încă copii, Sarai a încercat să rezolve problema urmaşilor dupa capul si voia ei!
Este vorba de o soluţie la care erau constrânse să apeleze cuplurile sterile din antichitatea Orientului Mijlociu! Astfel, daca soţia nu putea să aibă copii, legea îi permiteau soţului să aiba drept concubină pe slujitoarea soţiei şi să procreeze cu ea. 

După o lungă perioadă de aşteptare, Sarai, panicata, s-a indoit de împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu  şi părea să fie chiar mulţumită de soluţia pe care o gasise. 

Agar, sclava ei egipteană, in care Sarai avea mare încredere, era singura ei speranţă!

Urmând sfatul soţiei sale, Avram s-a unit cu Agar si aceasta a rămas însărcinată, spre bucuria ambelor femei. 

Foarte curând insa Sarai avea sa regrete, intelegand că alesese calea cea bună. Mai mult, ca o consecinţa a iniţiativei ei, bunele relaţii cu Agar s-au stricat.

Într-adevăr, imediat ce Agar şi-a dat seama că aşteaptă un copil, a început să o privească de sus pe stapana sa, asa încât, soţia lui Avram a devenit geloasă şi a căzut în deprimare. 

„Ruşinea” sterilităţii ei, de care a suferit întreaga viaţă, a revinit ca deschiderea unei rani sângerânde, cu atât mai mult cu cât copilul din pantece slujnicei era şi al soţului ei. 

La smandria si siguranta afisate de Agar, Sarai putea să răspundă doar afirmandu-si poziţia ei de putere, reacţionand în aşa fel încât să traseze liniile asfel incat Agar sa inteleaga cine era de fapt stăpâna casei. 

"Sarai însă, femeia lui Avram, nu-i năştea. Dar avea ea o slujnică egipteancă, al cărei nume era Agar.

Atunci a zis Sarai către Avram: "Iată m-a închis Domnul, ca să nu nasc. Intră dar la slujnica mea, poate vei dobândi copii de la ea!" Şi a ascultat Avram vorba Saraii.
A luat deci Sarai, femeia lui Avram, pe Agar egipteanca, slujnica sa, la zece ani după venirea lui Avram în pământul Canaan, şi a dat-o de femeie lui Avram, bărbatul său.
Şi a intrat acesta la Agar şi ea a zămislit; şi văzând că a zămislit, ea a început a dispreţui pe stăpâna sa." Fa 16:1-4

Situaţia lui Agar a devenit  repede insuportabilă astfel incat aceasta a decis sa fuga, cu intentia de a se intoarce în Egipt. 

Dar un înger al Domnului a intervenit si a trimis-o inapoi la Avram, pe atunci in vârsta de 86 de ani, căruia Agar i-a născut un fiu, pe care el l-a numit Ismael (Fac 16,1-16).

Când Avram avea 99 de ani, Dumnezeu reapare şi ii promite din nou ca va face din el „tatăl unei mulţimi de popoare” (Fac 17,4), schimbandu-i numele din Avram in Abraham (Avraam), care inseamna tată al unei mulţimi!

Domnul ii va schimba si numele lui Sarai in Sara, care inseamna

 principesă!

.

“Dumnezeu i-a spus lui Avraham: "Sa nu mai chemi Sarai pe sotia ta, caci Sara este numele ei. Eu o voi binecuvanta si iti voi darui un fiu din ea; o voi binecuvanta si ea va fi mama unor neamuri intregi; chiar imparati ai popoarelor vor iesi din ea." Fa.17:15-16

Noul nume al Sarei este mai curand un titlu onorific acordat pe baza făgăduinţei făcute lui Abraham de Dumnezeu : 

„Eu o voi binecuvânta şi-ţi voi da un fiu şi din ea; o voi binecuvânta şi popoare şi regi de popoare se vor naşte din ea” (Fac 16,17).

Dar, după toate experienţele avute pînă la acel moment, la gândul promisiunii unei descendenţe numeroase, Abraham nu putea decât să se indoiasca şi, de fapt, chiar întreabă cu oarecare ironie: 

„E cu putinţă să mai aibă un fiu cel de o sută de ani? Şi Sara, la nouăzeci şi nouă de ani, va mai putea oare să nască?” (17,17). 

Insa intr-o zi, la Stejarul Mamvri, unde isi avea cortul, au venit la Abraham trei oameni,  pe care el ii ospătează cu generozitate. 

In Ei el are capacitatea duhovniceasca de a-L vedea pe Dumnezeul unul in Treime! 

Scopul vizitei Celor Trei era să-i promită din nou ui Abraham un fiu. 

În lumea antică, de altfel pătrunsă de un spirit religios foarte adânc, era răspândit motivul narativ potrivit căruia zeii coborau între oameni, ascunşi sub aparenţe umane, pentru a-i vizita pe cei pioşi şi a-i răsplăti pentru ospitalitatea lor. 

Aici, însă, cei trei oameni sunt Insusi Dumnezeu. 

Când Dumnezeu l-a anunţat pe Abraham că nevasta sa ii va naste un fiu peste un an, Sara, care trăgea cu urechea în spatele cortului, a râs în inima ei zicând „Acum când am îmbătrânit, să mai am eu această mângâiere? Şi soţul meu de acum este bătrân” (Fac 18,12).

Dumnezeu însă îi promite că în timp de un an, va avea un fiu pe care, ca amintire a surâsului ei ironic, va trebui să-l numească Isaac,
care se talmaceste „El (Dumnezeu) râde” (în sensul că se complace a fi binevoitor).

Dar acestui mod de a râde, Dumnezeu opune cuvântul convingător al credinţei: „Este oare ceva imposibil pentru Domnul?” (Fac 18,14).

Sara rămâne atât de tulburată, încât râsul ei se schimba în teamă. Dintr-o dată îşi dă seama cât de omenesc este modul ei de a gândi şi cât de puţină încredere avea în Dumnezeu. 

Dar El îi aminteşte: „Da, tu ai râs”, dându-i de înţeles că va trebui să-şi schimbe părerea.

Într-adevăr, un an mai tarziu, Sara a nascut un copil, căruia Abraham i-a dat numele de Isaac, asa cum i-a cerut Dumnezeu. 

Iar Sara, a spus: „motiv de râs mi-a dat Dumnezeu; oricine va afla, va râde de mine!” (Fac 21,6) şi aici avem a treia referinţă cu privire la semnificaţia acestui nume. 

De această dată, Sara nu mai râde de incredulitate, ci de bucurie şi împlinire, în faţa unei situaţii atât de neaşteptate: 

„Cine ar fi putut spune lui Abraham: Sara va alăpta prunci la sânul ei? Şi totuşi, i-am născut un fiu la bătrâneţile sale…” (Fac 21,7).

Dacă a fost o vreme când, în conflictul cu Agar şi în gelozia pe care o simţea fata de ea, îi era teamă de propria imagine, dupa ce a devenit mama, Sara a inceput sa-si faca griji pentru viitorul fiului ei, Isaac. 

Într-o zi, vâzându-l pe Ismael că se joacă cu Isaac, i s-a părut insuportabilă ideea că fiul unei sclave, fie el chiar fiu al lui Avraam, ar putea aduce prejudicii la poziţia şi drepturile de moştenitor făgăduit de Dumnezeu. 

De aceea, cu o îndârjire teribila, Sara i-a cerut lui Avraam să-i alunge în deşert pe Agar cu fiul ei. 

Dar Dumnezeu a avut grijă de cei doi, i-a salvat de la moarte sigură şi a promis că şi Ismael va deveni tatăl unui mare popor (Fac 21,1-21).

Desi venirea pe lume a lui Ismael a fost ideea Sarei, tot ea ii va spune lui Avraam: “Ismael nu poate mosteni la un loc cu fiul meu Isaac.” 

Intre copilul Sarei, Isaac, si copilul Agarei, Ismael, este astfel o diferenta fundamentala.

Biblia il prezinta pe Isaac ca pe un copil primit prin fagaduinta, prin credinta. Caci, desi Avraam avea 100 de ani si sotia lui 90, ei il vor concepe pe Isaac, copilul promis de Dumnezeu, strabunul

Domnului Isus Hristos. 

Caci... 

Nu toti cei ce se coboara din Israel sunt Israel si, macar ca sunt samanta lui Avraam, nu toti sunt copiii lui Avraam; ci este scris:

"In Isaac vei avea o samanta care-ti va purta numele." căci nu toţi cei din Israel sunt şi israeliţi; Nici pentru că sunt urmaşii lui Avraam, sunt toţi fii, ci "întru Isaac, a zis, se vor chema ţie urmaşi"

Adică: Nu copiii trupului sunt copii ai lui Dumnezeu, ci fiii făgăduinţei se socotesc urmaşi. 

Căci al făgăduinţei este cuvântul acesta: "La anul) pe vremea aceasta voi veni şi Sara va avea un fiu". (Romani cap. 9).

Tot astfel si noi trebuie sa deosebim lucrarile initiate si realizate de Dumnezeu Insusi de cele pe care dorim noi sa le facem!

Despre Sara, Biblia ne spune în continuare că a murit la 127 de ani, la Kiriat-Arba, viitorul Hebron. 

Moartea Sarei este strans legata de episodul Sacrificiului lui Isaac (Fac.22), testul credintei lui Avraam!

Ea a fost inmormantata de catre Aveaam in Pestera Mahpela pe care a cumparat-o in acest scop de la hiiti, un alt episod biblic important!

Avraam a insistat sa cumpere  de la locuitorii zonei aceasta palmă de pământ, desi acestia ii oferisera locul in dar! 

Aceea era insa singura bucata de pamant despre care putea spune cu adevarat ca ii apartinea lui în ţara făgăduită. 

Pamantul acela, al carui stapan devine, este o dovada de iubire de vreme acolo şi-a înmormântat soţia ! (Fac 23, 1-20).

Sara nu este o figură idealizată a Cartii Sfinte! 

Ea este prezentata cu realism; in sentimentele, in gandurile si deciziile ei se regaseste oricare femeie adevărata. 

Ea nu are deloc profilul unei eroine sau al unei sfinte. 

Atinsa in orgoliul propriu, femeia reacţionează cu duritate. În faţa făgăduinţei lui Dumnezeu, judecata ei este cea a unei persoane pragmatice, care vede în promisiune ceva imposibil şi care, conştientă de neputinţa sa, nu poate decât să râdă ironic de ea insasi. 

Într-adevăr, credinţa ei nu este o realitate evidentă şi imediată, ci o evolutie continuă, o descoperire, obţinută după grele momente de asteptari şi dezamăgiri. 

Cu atât mai puternică este, aşadar, la sfârşitul existenţei ei, conştiinţa că Dumnezeu acţionează prin modalităţi de neînţeles, dar întotdeauna spre o si mai mare uimire a oamenilor, spre bucuria lor. 

În Noul Testament, Sara este considerată o profeţie a Bisericii care ii naştere pe fiii lui Dumnezeu prin graţia divină şi răspunsul omului.

In traditia iudaica, Sara este “mama noastra Sara” . Ea este, alaturi de Avraam avinu (parintele nostru Avraam), fondatoarea poporului evreu si mama tuturor celor trecuti la iudaism. 

Astfel, o persoana convertita, chiar si in zilele noastre, este numita  fiul/fiica lui Avraham si al/a Sarei!

Sara e subiectul multor discuții pe marginea Bibliei! 

In serviciul religios mozaic, indiferent de sectă, există o întreagă pericopă dedicată Sarei, bazată pe textul din Facerea 23:1–25:18.
In traditia iudaica, Sara este cea care, alaturi de Avraam, ajuta la marirea “familiei” evreiesti prin convertirea la iudaism a femeilor, in vreme ce Avraam ii convertea pe barbati.

Sara, sotia lui Avraam, este celebrată de Biserica Ortodoxa pe 13 iulie, de Biserica Catolică pe 19 august, iar pe 10 septembrie de Biserica coptă. 

Sursa: ProFamilia.ro