A Doua Venire a Domnului

 

A Doua Venire  a Domnului - 

Imparatia de o mie de ani

Traim niste vremuri nebune. 

O multime de preoti, calugari, astrologi... se intreg, care mai de care, sa ne spuna vise, vedenii, sa ne faca proorociri...

Pentru ca am prietene pe care le simt victime ale acestor...  practici, deloc ingaduite de credinta noastra, am cautat si eu ceva mai... precis! Si iata ce am gasit:

Eshatologia crestina,  adica invatatura despre realitatile ultime ale mantuirii, cuprinde:

 

-  invatatura despre ultimele momente din istoria mantuirii ;

-  moartea fizica a omului si judecata particulara ; 

-  venirea a doua a Domnului Hristos si semnele ei premergatoare;    -  invierea mortilor si judecata obsteasca ;

-  eliberarea firii din robia stricaciunii si innoirea ei; 

-  trecerea pentru vesnicie a celor buni in fericirea raiului si a celor rai in chinurile iadului.

In cadrul acestei invataturi, morala crestina apreciaza faptele omenesti atat in raport cu folosul lor pentru viata pamanteasca (Matei V, 5, 25-26), cat mai ales in functie de folosul lor pentru viata viitoare (Matei X, 42, XXV, 31-46). 

Biserica ne invata ca 

- viata pamanteasca a credinciosilor este un preludiu si o premisa a celei ceresti,  

- orice gand, vorba si fapta isi vor primi dreapta rasplata in viata viitoare;  

- moartea fizica a omului este doar o despartire vremelnica a sufletului de trup si 

- toti credinciosi vor intra intr-o stare noua, neschimbatoare si fara de sfarsit, prin invierea mortilor si prefacerea viilor, la a doua venire a lui Hristos, 

In preocuparile eshatologice ale crestinului, intra astfel mai intai grija pentru sfarsitul apropiat al vietii sale pamantesti - decesul

fizic, fiind pedeapsa si urmare a pacatului stramosesc (Rom. V, 12) si poarta de intrare in viata cea vesnica (Ioan XII, 24 ; I Cor. XV, 36). 

Biserica povatuieste pe credinciosi ca, mai inainte de a se preocupa de venirea a doua a Domnului si de judecata de apoi, trebuie sa se ingrijeasca de cel mai apropiat moment eshatologic - cel individual - care este totodata si cel mai important moment de rascruce din viata fiecaruia - despartirea sufletului de trup (II Cor. V, 1-10). 

Ea indeamna pe credinciosi sa se pregateasca din vreme pentru intalnirea cu Hristos la judecata particulara, care urmeaza indata dupa moarte.

In cartile Vechiului Testament, se gasesc putine invataturi despre starea sufletelor dupa moarte. Evreii de odinioara credeau ca Dumnezeu rasplateste binele si raul chiar aici pe pamant si isi inchipuiau ca, in timp ce trupurile celor repauzati se contopesc cu pamantul din care au fost alcatuite, sufletele se coboara pentru totdeauna in "seol", loc de singuratate, tristete si resemnare.

Eshatologia Noului Testament este, in schimb, mai clara si plina de nadejde. 

Sfantul Apostol Pavel, in Evrei XIII, 14, spune : "Noi nu avem aici cetate statatoare, ci cautam pe cea care va sa fie", iar in II Corinteni V, 1-10,  "Stim ca, de se va strica aceasta locuinta a noastra de cort, avem zidire de la Dumnezeu, casa nefacuta de mana, vesnica, in ceruri... Caci noi trebuie sa ne infatisam inaintea lui Hristos, ca sa ia fiecare dupa cele ce a facut prin trup, ori bine ori rau". 

De asemenea, Sfantul Apostol Petru, in a II-a sa Epistola soborniceasca, scrie : "Noi asteptam ceruri noi si pamant nou, in care locuieste dreptatea".

Sfanta Scriptura se ocupa de problemele referitoare la mantuirea omului si lasa pe plan cu totul secundar interesul fata de evenimentele cosmice si fata de starea viitoare a universului.  Sfanta Scriptura nu ignora însă faptul ca intre om si natura inconjuratoare exista, "de la inceput, o legatura de solidaritate fizica si morala.

Dupa cum se stie, 

- Biserica a osandit, in epoca veche, pe gnostici si pe manihei, care sustineau ca lumea este rea si ca va fi nimicita complet de Dumnezeu. 

- Biserica a osandit, cu aceeasi asprime, in evul mediu, pe cei ce sustineau ca s-ar fi apropiat sfarsitul lumii si ca credinciosii ar trebui sa-si paraseasca munca, spre a se pregati, prin rugaciune si priveghere, pentru venirea a doua a Domnului si judecata universala.

Cauzele care au prilejuit nasterea ratacirilor eshatologice din primele veacuri ale crestinismului: 

- lipsa de cultura a credinciosilor, 

- violenta persecutiilor din partea statului roman, - - neputinta maselor de credinciosi de a se     

  elibera de jugul exploatarii sclavagiste si de a    

  scapa de mizerie,  

- dorinta celor deznadajduiti de a afla dreptatea 

  si linistea macar dupa moarte, in imparatia cereasca a lui Iisus Hristos.

Astfel de rataciri, astazi, pot totusi sa mai tulbure pe alocuri linistea sufleteasca a unor credinciosi si, contrar scopului unor preoti care spera sa-i atraga pe crestini , ii pot abata de la indatoririle lor bisericesti; 

Combaterea gresitelor interpretari ale eshatologiei biblice constituie o indatorire pastorala permanenta pentru slujitorii sfintelor noastre altare. 

In vederea implinirii acestei indatoriri, sunt necesare urmatoarele precizari teologice in legatura cu Sfanta Scriptura:

Sfanta Scriptura vorbeste adesea despre "sfarsitul lumii" (Ps. CII, 26-27; Isaia LI, 6; Matei XXIV, 35; II Petru III, 7, 10 etc). 

Dar nu intelege prin acest "sfarsit", in chip pesimist, nimicirea, disparitia sau intoarcerea lumii in neant. 

Dimpotriva, prin "sfarsitul lumii", eshatologia biblica intelege, in mod pozitiv si optimist, purificarea ei de orice imperfectiune, innoirea ei totala, desavarsirea ei.

Mantuitorul vorbeste despre "innoirea lumii" in Matei XIX, 28, 

Sfantul Apostol Petru scrie: "Noi (crestinii) asteptam, potrivit fagaduintelor Domnului, ceruri noi si pamant nou, in care va locui dreptatea" (II Petru III, 13). 

Tot astfel, Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, referindu-se, intr-una din vedeniile sale profetice, la viata veacului ce va sa fie, spune : "Si am vazut un cer nou si un pamant nou ; caci cerul cel dintai si pamantul cel dintai au trecut... Si moarte nu va mai fi, nici plangere, nici strigat, nici durere nu vor mai fi, caci cele dintai au trecut" (Apoc. XXI, 1-5).

Credinta crestina, ca lumea va fi innoita de Dumnezeu,  sta in stransa legatura, in Sfanta Scriptura, cu invatatura despre a doua venire a Domnului Hristos, despre invierea mortilor si despre judecata din urma (Matei XVI, 27; XXV, 31-46; Ioan V, 28-29; I Tes. IV, 13-18; I Cor. XV, 35-38; Apoc. XX, 11 s.u.). 

Sfanta Scriptura nu ne spune insa cand anume va veni a doua oara Domnul Hristos nici cand se va produce "innoirea" lumii si nu ne furnizeaza nici un fel de informatii care sa ne ingaduie a le calcula cu anticipatie sorocul sau data

Data Parusiei Domnului - de care depind innoirea lumii si invierea mortilor pentru judecata din urma - o cunoaste dinainte numai Dumnezeu-Tatal (Matei XXIV, 36, Marcu XIII, 32), iar Mantuitorul nu numai ca n-a voit sa-l descopere, dar a si oprit categoric pe sfintii Sai Apostoli si ucenici sa se preocupe de aflarea ei si sa-i mai puna vreo intrebare in legatura cu aceasta problema : 

"Nu este treaba voastra ca sa cunoasteti vremurile sau soroacele pe care Tatal le-a pus intr-a Sa stapanire" (Fapte I, 7).

Ceea ce ne-a descoperit Domnul Hristos cu privire la Parusia Sa, este doar faptul ca El va veni pe neasteptate, asa cum a venit potopul pe vremea patriarhului Noe, cum vine furul in puterea noptii, cum sosesc durerile facerii pentru femeia insarcinata si cum iese fulgerul de la rasarit si se arata pana la-apus (Matei XXIV, 27, 36-44, XXV, 13 ; Marcu XIII, 33-37 ; Luca XVII, 24-30 ; 

Potrivit acestei invataturi, Sfantul Apostol Pavel scrie : 

"Iar despre vremi si despre ani, fratilor, nu aveti trebuinta sa va scriem, pentru ca voi insiva stiti bine ca ziua Domnului va veni ca un fur noaptea,.., ca si durerea femeii care are in pantece" (I Tes, V, 1-3). 

La fel scrie si Sfantul Apostol Petru: "Iar ziua Domnului va veni ca un fur" (II Petru III, 10).

Ceea ce Mantuitorul a voit sa ne descopere cu anticipatie, au fost doar unele indicatii generale cu privire la cateva din semnele premergatoare parusiei Sale: 

unele sunt anterioare, 

altele sunt concomitente. 

SEMNE anterioare : 

- predicarea Evangheliei la toate popoarele (Matei  

  XXIV, 14); 

- aparitia unor prooroci, taumaturgi si hristosi 

   mincinosi intre crestini (Matei XXIV, 24); 

- inmultirea faradelegii si 

- racirea iubirii fratesti intre credinciosi (Matei XXIV, 10, 12). 

SEMNE concomitente sunt : 

- intunecarea soarelui, 

- caderea astrilor, 

- perturbari grave in legile naturii (Matei1 XXIV, 7, 29),

- aratarea pe cer a "semnului Fiului Omului" (Matei XXIV, 30), adica a Sfintei Cruci.

Sfintii Apostoli - completand, dupa revelatia data lor, aceasta eshatologie "- ne mai descopera cateva alte semne premergatoare Parusiei Domnului, dar si acestea au tot un caracter general : 

- Convertirea la crestinism a poporului evreu (Rom. XI,. 25-26) 

- lepadarea multora de crestinism (II Tes. II, 3) 

- activitatea desfasurata in cadrul Bisericii de          un personaj religios sinistru - numit "omul           pacatului", "fiul pierzarii", "cel fara de lege",    "potrivnicul" - care va savarsi minuni false, se     va instala la carma Bisericii si se va da pe             sine insusi drept Dumnezeu suprem, cerand   credinciosilor adorare(II Tes. II, 3-10; Matei XXIV, 15).

De fapt, atat Mantuitorul (Matei XXIV), cat si Sfantul Apostol Pavel (II Tes. II, 3-10) se refera doar la viata interna a Bisericii si la activitatea religioasa desfasurata intre crestini de unii invatatori mincinosi sau eretici, ori de unii clerici nedemni de chemarea lor. 

Din felul cum sunt anuntate in textele biblice, rezulta ca toate aceste semne se vor intampla inainte de Parusia Domnului Hristos si de innoirea lumii, dar nici unul dintre ele nu are caracterul unui pronostic precis, sigur si indiscutabil.

In toate pericopele biblice cu semnificatie eshatologica, este cu neputinta sa se scoata o invatatura precisa asupra datei venirii a doua a Domnului Hristos si asupra epocii innoirii finale a lumii.

Intr-adevar, Domnul nostru Iisus Hristos, in marea sa cuvantare profetica si eshatologica aflata in Evangheliile sinoptice (Matei XXIV si XXV; Marcu XIII; Luca XVII, 20-37 si XXI, 5-26), descrie, in sens literal, numai daramarea Templului, pustiirea Ierusalimului si desfiintarea inevitabila a Statului iudaic de pe vremea Sa; de catre armatele romane 

Despre evenimentele, cu mult mai indepartate cronologic, care vor preceda Parusia Sa si "sfarsitul" lumii, vorbeste in figuri profetice si simbolice menite sa sublinieze doar grandoarea lor.

Mantuitorul, in raspunsul la intrebarea Apostolilor cu privire la data daramarii Templului, la data Parusiei Sale si la data "sfarsitului" lumii si a inaugurarii vietii viitoare (Matei XXIV 3; Marcu XIII, 3-4; Luca XVII, 20 si XXI, 7) 

nu anunta nici macar sorocul catastrofei religioase si nationale a poporului iudeu, desi se serveste de evenimentele din Iudeea dintre anii 68-70 ca de un tip (model, preinchipuire) pentru descrierea evenimentelor generale care vor preceda Parusia Sa. 

De-a lungul intregii Sale cuvantari profetice si eshatologice din Evangheliile sinoptice, intentia Mantuitorului este, in mod vadit, aceea de a da Apostolilor cateva sfaturi morale si religioase: "Vedeti, sa nu va amageasca cineva... Luati aminte, sa nu va spaimantati, caci trebuie sa fie toate, dar inca nu va veni sfarsitul... Iar de ziua si de ceasul acela nimeni nu stie, nici ingerii din ceruri... Drept aceea si voi fiti gata, ca in ceasul in care nu ganditi va veni Fiul Omului" (Matei XXIV, 4, 6, 36, 44), sau : "Privegheati deci, ca nu stiti ziua, nici ceasul in care Fiul Omului va veni" (Matei XXV, 13), si iarasi: "Luati asadar aminte de voi insiva, ca sa nu se ingreuneze inimile voastre de mancare si de bautura peste masura si de grijile lumii si fara veste sa vina asupra voastra ziua aceea. Privegheati, dar, in toata vremea rugandu-va, ca sa va invredniciti sa scapati de toate ce vor sa fie si sa stati inaintea Fiului Omului" (Luca XXI, 34-36).

La fel procedeaza, in activitatea lor misionara si pastorala, si Sfintii Apostoli. Astfel, dupa ce aminteste credinciosilor caracterul inopinat al Parusiei Domnului, Sfantul Apostol Pavel scrie : "Voi toti sunteti fii ai luminii si fii ai zilei ; nu suntem ai noptii, nici ai intunericului. Deci dar sa nu dormim, ca si ceilalti, ci sa priveghem si sa fim treji, imbracandu-ne cu platosa credintei si a dragostei si cu coiful nadejdii de mantuire" (I Tes. V, 5-8), sau : 

"Si va rugam, fratilor, cu privire la venirea Domnului nostru Iisus Hristos si la adunarea noastra cu El, sa nu va clintiti degraba cu mintea, nici sa va spaimantati... Si sa nu va amageasca nimeni in nici un chip" , (II Tes. II, 1-3); 

"Deci, dar, fratilor, stati bine si tineti predaniile pe care le-ati invatat fie din cuvantul, fie din epistola noastra" (II Tes. II, 15). 

La randul sau, Sfantul ...Apostol Petru scrie : 

"Pentru aceea, iubitilor, asteptand acestea, sarguiti-va sa fiti aflati de Domnul (Hristos) fara vina, fara prihana, in pace. Si indelunga rabdare a "Domnului nostru drept mantuire socotiti-o... Si stiind aceasta de mai inainte, paziti-va, ca nu cumva, lasandu-va dusi de ratacirea celor nelegiuiti, sa cadeti din intarirea voastra" (II Petru III, 14-17).

Confirmarea adevarului ca textele biblice nu permit nici un fel de pronostic asupra datei Parusiei Domnului Hristos si "sfarsitului" lumii vine si din partea istoriei. 

Curgerea fireasca a vremii si mersul mereu inainte al istoriei au dezmintit, in decursul veacurilor, toate interpretarile gresite si pesimiste ale eshatologiei biblice si se vor dezminti, fara indoiala, si in viitor. Astfel, la jumatatea veacului apostolic, istoria a dat de rusine pe aceia dintre crestinai tesalonicieni care, socotind ca Parusia Domnului Hristos era apropiata, isi parasisera lucrul, tulburau linistea celorlalti credinciosi cu sumbre prevestiri eshatologice si asteptau cu infrigurare, clipa de clipa, sfarsitul lumii. 

Daca Sfantul Pavel n-ar fi intervenit la vreme si cu toata autoritatea sa de Apostol, lumea greco-romana ar fi rasunat de scandalul unei intregi grupari religioase pauperizate prin fals iluminism eshatologic, dar prestigiul crestinismului ar fi fost grav compromis.

De fapt, absurditatea credintei ca s-ar fi apropiat sorocul Parusiei Domnului Hristos si al "sfarsitului" lumii rezulta limpede din insasi revelatia biblica despre menirea credinciosilor. 

Cel ce crede cu adevarat in cuvantul lui Dumnezeu din Sfanta Scriptura, trebuie sa fie absolut sigur, in inima lui, ca lumea aceasta nu se va sfirsi mai inainte de implinirea binecuvantarii - cu caracter si de porunca - pe care Dumnezeu cel atotputernic si atotbun a adresat-o, la creatie, protoparintilor neamului omenesc si tuturor urmasilor acestora, cand le-a spus : 

"Cresteti si va inmultiti si umpteti pamantul si supuneti-l" (Facere I, 28).

Intr-adevar, Sfanta Scriptura ne spune ca Dumnezeu a dat oamenilor mai intai porunca si binecuvantarea de "a creste". 

Cine ar putea sustine ca neamul omenesc a crescut deja pana la masura plinatatii capacitatii sale?

1 - Dumnezeu a mai dat oamenilor, la creatie,   porunca si binecuvantarea de "a se inmulti si        de a umple pamantul". 

Cine poate afirma, in cunostinta de cauza, ca neamul omenesc a atins deja sau ca va atinge, intr-un viitor apropiat, gradul maxim al inmultirii sale numerice, ori ca el este in perspectiva apropiata sa umple tot globul ? 

2 - In acelasi timp Dumnezeu, cand a binecuvantat  pe oameni, la creatie, le-a dat si porunca de "a supune pamantul si a stapanii peste pestii         marii si peste pasarile cerului, peste toate             vietatile ce se misca pe pamant, peste toate           ierburile si peste toti pomii" (Facere I, 28-30). 

Cine poate pretinde, in deplina cunostinta de cauza si cu respect pentru adevar, ca neamul omenesc si-a indeplinit ori ca este pe punctul de a-si indeplini integral o astfel de menire?

Aceste cateva sumare consideratii teologice si rationale ne fac mai intai sa nu intelegem absolut deloc cum ar putea un crestin sa impace invatatura biblica despre intelepciunea, bunatatea si pronia dumnezeiasca, cu ideile pesimiste, negative si catastrofale despre viitorul omenirii si al universului. 

Ele ne fac, in al doilea rand, sa ne miram cum pot unii credinciosi sa marturiseasca, pe de o parte, dogma despre bunatatea lui Dumnezeu si sa se dedea, pe de alta parte, la interpretari pesimiste asupra eshatologiei biblice.

De aceea, aceste consideratii ii obliga pe preoți sa combată orice actualizari subiective, nestiintifice si tendentioase ale profetiilor biblice cu caracter eshatologic si sa ii ferască pe credinciosi de influenta lor pagubitoare. 

De fapt, Sfantul Duh ne-a descoperit pe calea Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii, numai ceea ce ne este de trebuinta pentru mantuire, nu stiinta insasi.

Fiind o carte religioasa, Sfanta Scriptura atinge numai incidental unele probleme stiintifice, iar cand se refera la ele, le priveste nu dupa realitate, ci potrivit stadiului cultural, mentalitatii, limbajului si mediului vremii in care a fost scrisa. 

Din aceasta cauza, nici un text biblic nu trebuie luat ca baza pentru a contrazice afirmatiile oamenilor de stiinta ca pe planeta noastra vor putea duce o viata interesanta, rodnica si fericita, pe o perioada de mii si de zeci de mii de milioane de ani, un numar din ce in ce mai mare de oameni. 

Tot astfel, nici una din invataturile de credinta sau hotararile Bisericii nu ne da dreptul sa privim cu scepticism speranta oamenilor de stiinta ca omenirea,va sti sa gaseasca, pina la urma, caile care sa-i asigure o dezvoltare multilaterala nelimitata si sa supuna astfel complet natura.

Omenirea nu sta deci pasiva in asteptarea unui "cer nou" si a unui "pamant nou". 

Dimpotriva, ea se straduieste sa le realizeze, atat cat ii permit puterile, sau macar sa se apropie de pragul infaptuirii lor, pe diferite cai. 

Astfel, 

- medicina lupta pentru vindecarea bolilor si preintampinarea batranetii. 

- Arta lupta pentru realizarea frumosului. 

 - Stiinta lupta pentru cunoasterea tuturor, lucrurilor si energiilor din univers, iar tehnica lupta pentru continua extragere a energiei (materiei si usurarea muncii omului. 

Toate acestea se cuvine a fi privite de crestini ca marturii ca si pe plan material tindem spre desavarsire, spre o lume noua si superioara, spre ceea ce Revelatia biblica ne sugereaza, pe plan spiritual, prin expresiile "un pamant nou si ura cer nou".

Pesimismul eshatologic al acelora care orbecaie in cautarea de analogii intre unele semne eshatologice descrise simbolic in Sfanta Scriptura si anumite situatii de moment din istoria bisericeasca sau universala, este deci cu totul nepotrivit pentru epoca noastra.

Sa nu uitam ca  in secolul nostru Biserica pretuieste si cultiva cu predilectie virtutile care contribuie la innobilarea si intarirea vietii sociale : dreptatea, libertatea, egalitatea, munca, pacea, intr-ajutorarea frateasca.

De-aceea, cei ce cad in asemenea rataciri se elimina singuri atat din disciplina vietii crestine, cat si din normele generale de convietuire sociala.

Sistematizat dupa un text al Pr. N. I. Nicolaescu