sâmbătă, 4 februarie 2023

DESPRE BIBLIE PE SCURT ( 1) NEAMUL LUI ADAM



La inceputul acestui an, am decis sa schimb un pic formatul blogului meu, parcurgand povestile biblice, si am si publicat cateva...

Acum ma gandesc ca e nevoie, la inceput, de o anume ordine, care sa dea claritate demersului meu! 
Exista o insiruire logica a textelor pe care intentionez sa le asez aici asa ca voi incepe cu... cateva informatii minime care pot starni cheful de citit!

Biblia
 

Este, fara dar si poate, Cartea Cartilor, misterul si fascinatia in stare pura, o taina plina de alte taine care asteapta sa fie descifrate prin infinite cautari, rasplatind cu tot atatea gasiri revelatoare pe cei care indraznesc! 

Primul cuvant care imi vine acum in minte, pentru o descrie plastica, este... CALEIDOSCOP! 

Din dictionar stim ca un caleidoscop este o jucărie în formă de tub care ne permite să observam forme geometrice colorate ce se reflectă la nesfârșit
Etimologic, caleidoscop este format din cuvintele grecesti kalos/„frumos”, eidos/„imagine” și skopein /„a privi”. 

Desigur, nu putem spune ca Biblia este un joc! Ar fi o erezie!
Dar asemanarea ei cu un caleidoscop tine de acea infinitate de imagini ce se formeza permanent si mereu diferit, si care ne cuprind mintea, de indata ce plonjam in cuprinsul ei, de frumusetea si intelepciunea povestilor, ce se cuibaresc in noi  si care ne conduc spre alte si alte dezvaluiri, printre luminile si umbrele dubiilor, ale contradictiilor aparente, traind revelatii... Toate acestea ne pun in fata o lume infinit creatoare, atat de interesanta, mereu alta, noua si incitanta! 

Controverse au fost mereu, punerea in dubiu a celor cuprinse in Biblie a existat din toate timpurile! 
A incerca sa cauti in Biblie limitele intre adevar si fictiune  este o mare greseala. Ea contine mesaje mai degraba decat exactitati! Toate acestea nu le poti insa intelege decat cautand intre filele ei iar si iar si;  printre cuvinte se va gasi, la vremea potrivita, raspuns oricarei intrebari!
Potrivit Sf. Ioan Gura de Aur, [Biblia] este precum o radacina inmiresmata, care raspandeste tot mai multa mireasma, pe masura ce este frecata.

DE CE SA CITIM BIBLIA? 

Prima invitatie la lectura Scripturii am primit-o de la profesorul meu de Literatura Romana! El mi-a spus ca tot ce voi gasi in arta si literatura are un fir care coboara din Biblie. Parerea lui era ca cine nu a citit Biblia nu se poate numi un intelectual, chiar daca se declara ateu ori agnostic, dupa cum nici cel care a citit-o nu este neaparat un intelectual ci doar un ... om mai luminat!
Biblia este sursa tuturor lucrurilor facute de om! Arta, literatura, stiinta chiar, toate se adapa la acest izvor !
Desigur exista povesti similare in cultura altor popoare, mai vechi ... Dar asta nu inseamna decat ca cele inscrise in Vechiul Testament sunt reale ori cel putin necesare spre invatatura!
 
Multi din cei care se apuca sa citeasca Biblia abandoneaza, considerand textul greoi, demodat, violent, separatist, extremist,   sexist...  ori mai stiu eu cum! Nu se vede padurea de atati copaci!
Biblia nu are nevoie de cosmetizari, nici de concordante cu diverse epoci si tendintele lor, caci in ea e taina lui Dumnezeu! 
"Roaga-te Domnului sa-ti lumineze cugetul - ca sa poti intelege cuvintele Bibliei - si sa-ti umple inima cu harul Sau - ca sa poti simti adevarul si viata acelor cuvinte."
Daca consideri ca acolo sunt cuvintele lui Dumnezeu, pe care El ti le graieste tie, personal, totul va capata alte dimensiuni!

Cel care nu a rasfoit, macar in treacat, Scriptura - fie el credincios sau nu - ramane pagubit de o reala sursa de vitalitate regeneratoare!

Sfanta Scriptura - BIBLIA 

contine doua parti:

- Vechiul Testament - o minunata calatorie in timp, de la Adam pana la Iisus. Cultura noastra vechi-testamentara este mai redusa si cauzele sunt multiple. Unii cred gresit ca este ceva ce apartine evreilor si nu noua! Iisus a spus: "  Nu am venit sa stric legea ci sa o implinesc " (Matei 5)! Cei care vin la Utrenie si la Vecernie au mai multe cunostinte din VT! 
Omul a primit  cunoasterea  graduala a legilor lui Dumnezeu, pe masura puterii de percepere a divinitatii, vederea duhovniceasca fiind daruita celor curati!
- Noul Testament -  care este dezvaluirea invataturii lui Iisus
La fiecare Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie  aceasta invatatura ne este infatisata, partasi fiind noi tuturor momentelor sacre ale trairii omenesti si ale dumnezeirii lui Hristos, exemple prin care Domnul ne invata IUBIREA!

DE CE E NEVOIE SA CUNOASTEM SI VECHIUL TESTAMENT?

Aceasta parte a Bibliei cuprinde revelația făcută de Dumnezeu si transmisa oamenilor prin patriarhi și prin prooroci, timp de aproximativ 1000 de ani (sec. XV - sec. V î.Hr.), fiind o călăuză spre Hristos (Galateni 3,24), pregătind astfel venirea Lui.

Vechiul Testament este o adevarata colectie de povesti fascinante despre oameni si fapte, despre viata si relatia omului cu Dumnezeu, pe parcursul istoriei poporului lui Israel, din care S-a nascut Iisus, Fiul lui Dumnezeu, lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău Israel (din Luca 2,  32)!

Tot ce au facut oamenii are legatura cu Biblia caci in acele povesti - unele ciudate, altele violente, altele aparent inutil de povestit - este  omul, cel creat de Dumnezeu, cu bune si cu rele, o oglinda in care ni se reflecta cutele constiintei!

CUPRINSUL VECHIULUI TESTAMENT

Specialistii au facut de-a lungul timpului multe clasificari ale cartilor VT. Ma voi rezuma la a enumera capitolele principale, pe care le gasim in pagina de cuprins a oricarei Biblii.

I  - Cartile lui Moise - Facerea, Ieșirea, Leviticul, Numeri și Deuteronomul -  în care este relatată crearea lumii, felul de comunicare al marilor patriarhi, incepand cu Adam, istoria, normele, credinta, instituțiile, obiceiurile si relatia poporului evreu cu Dumnezeu, până la așezarea în Canaan, pământul făgăduinței. 

Deuteronomul, a cincea carte, cuprinde dispoziţii referitoare la regimul împăratului, al judecătorilor, al preoţilor şi leviţilor, al militarilor, al sclavilor. 
Tot aici sunt amintite diverse aspecte legate de căsătorie, sunt detaliate unele prescripţii alimentare !
Sunt atinse diverse teme precum  înţelepciunea, iubirea de Dumnezeu, iertarea, mila, cu precădere pentru orfani, văduve, străini, săraci, dreptatea, veghea;  se vorbeste despre mărturia mincinoasă, închinarea la dumnezei străini , desfrânarea, nepăsarea, mândria... Este detaliată venirea lui Iisus! 
Tot in aceasta carte este reamintit Decalogul, căruia i se îmbogăţeşte contextul, fiind tratate aspecte generale legate de legile Domnului, si este întregit portretul lui Moise.

II  - Judecatori si Regi (I - IV) sunt cărți care urmăresc destinul poporului evreu după acel moment, îndeosebi sub raport politic și militar, evocându-se regimul judecatorilor și apoi al monarhiei, care culminează cu regatele lui David și Solomon. 

III - Cartea lui Iov tratează problema suferinței umane, propunând pe Iov ca model grăitor de răbdare și credință neclintită, lămurite prin crâncene încercări. 

IV  - Cartea Psalmilor cuprinde psalmii lui David și ai altor autori care sunt de diverse feluri: psalmi de laudă, psalmi de cerere, psalmi istorici, psalmi didactici, psalmi de căință, psalmi mesianici . 

V   - Cartea Pildele lui Solomon cuprinde proverbe aparținând în principal lui Solomon care acoperă o paletă extrem de largă de situații de viață, fiind un ghid esențial de înțelepciune

VI   - Ecclesiastul este o meditație asupra vieții dar și un îndreptar de viață înțeleaptă. 

VII  - Cântarea Cântărilor este un poem de dragoste

VIII - Cărțile profetice îi au în centru pe profeți care i-au mustrat, i-au sfătuit și i-au încurajat pe regii vremii din Israel.

DE  LA  ADAM  LA  NOE

Dupa alungarea din rai, lui Adam, dupa ce a cunoscut pe Eva, i s-au nascut  doi fii - Cain si Abel.

Cain l-a ucis pe fratele sau Abel ... si pentru crima aceasta, dar  mai ales pentru neasumarea ei, a fost blestemat de Dumnezeu. 
După ce Dumnezeu a rostit blestemul, Cain a plecat din căminul tatălui său. 
Desi initial ocupația sa a fost lucrarea pământului,  dupa blestem Cain a întemeiat un oraș, pe care l-a numit ca si pe intaiul sau fiu,
care s-a chemat  Enoch!
El s-a rupt de Dumnezeu si, fiind poate cel mai terestru dintre muritori, a cautat puterea și plăcerea pe pământul aflat sub blestemul păcatului, devenind liderul celor care iubesc si se inchina dumnezeilor lumii acesteia! 

Urmașilor săi care, asemenea lui, nu țineau seama de Dumnezeu - fiind contrari  iconomiei Sale - li se atribuie meritul progresului material lumesc. Dar despre asta o sa scriu un text special...


NEAMUL  LUI  ADAM

Lui Adam i s-a nascut un alt fiu, "dupa asemanarea sa si dupa chipul sau, si i-a pus numele Set" !
Abel dusese o viață de păstor, locuind în corturi sau colibe, iar descendenții lui Set au urmat același drum, socotindu-se “străini și călători pe pământ”, căutând “o patrie noua, una mai bună, adică o patrie cerească”. (Evrei 11, 13-16.)

Lui Set i s'a nascut Enos.
Din Enos " s'a nascut Cainan".
Lui Cainan "i s'a nascut Maleleil." 
Lui Maleleil  i s'a nascut Iared.
Lui Iared i s'a nascut Enoh.
Lui Enoh  i s'a nascut Matusalem.
Din Matusalem s-a nascut Lameh, caruia
i s'a nascut un fiu pe care
l-a numit  Noe, zicand: "Acesta ne va mangaia in osteneala noastra si'n durerea mainilor noastre, ce vine din pamantul pe care Domnul Dumnezeu l-a blestemat". Fc 3:1 

Noe  a avut trei fii:   Sem, Ham si Iafet.  (Fc 10:1) 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu