DIN VECHIUL TESTAMENT - ADAM, EVA SI "IZGONIREA" DIN RAI

Cartea Sfanta spune ca Dumnezeu, dupa ce a facut lumea, a luat un pumn de "ţărână din pământ si a făcut pe om", pe Adam (pamant), caruia i-a suflat in nari suflare de viata.

"Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină, în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l zidise" dandu-i spre desfatare tot ce se afla in ea!
Cum Adam se plictisea, " a zis Domnul Dumnezeu: <Nu este bine să fie omul singur, să-i facem ajutor pe potriva lui.> 

Şi din pământ a mai zidit Domnul Dumnezeu toate fiarele pă­mântului şi toate păsările cerului şi le-a adus lui Adam ca să vadă cum le va numi: şi oricum va numi Adam toată fiinţa vie, ea aşa se va numi. Şi a pus Adam nume tuturor dobitoacelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului; dar pentru Adam nu s-a găsit ajutor pe potriva lui. 

Atunci Domnul Dum­nezeu a adus asupra lui Adam un somn adânc, şi el a adormit; şi a luat una din coastele lui şi locul ei l-a plinit cu carne. Iar coasta pe care Domnul Dumnezeu o luase din Adam a pre­făcut-o în femeie şi a adus-o la Adam. 

Şi a zis Adam: <De data aceasta, iată os din oasele mele şi carne din carnea mea!; ea se va numi femeie (viata), pentru că a fost luată din bărbatul ei>.” Facerea (II)

I-a inchis apoi trupul la loc si, cu o sarutare dumnezeiasca, i-a vindecat rana. 

Lumea era mare si mai frumoasa acum si Dumnezeu S-a bucurat de lucrarea Sa.

Cand Adam s-a trezit si a vazut-o pe Eva a iubit-o foarte simtind ca ea e parte din el.

Eva, a nutrit pentru Adam aceeasi stare de apartenenta si, in bucuria vietii divizate in doua trupuri, ei s-au indragit intru nevoia regasirii trupului unic facut intai de Dumnezeu!

Acest text, de o frumuseţe exem­plară, ne atrage atenţia asupra unui adevăr deosebit de important în istoria emoţiei umane. 

Este aici vorba despre intaia poveste de dragoste a umanităţii, al cărei tipar se va repeta la nesfarsit, omul avand in sine aceeaşi căutare, la inceput nedefinită, confuză, dar acelaşi sentiment de lipsa, de gol, aceeaşi nevoie de a se oglindi pe sine in cineva apropiat si intim . 

Adam (pamant) tânjea după Eva (viata) chiar şi înainte ca ea să existe. Si asta este ceea ce a intuit Dumnezeu : Adam singur nu era in armonie cu creatia. Cu toate că avea la dispoziţie fiarele pământului şi păsările cerului, ba chiar primise marea onoare de a da un nume fiecareia dintre aceste creaturi, el era impar intr-o lume care se dezvolta in paritate! 

Numind-o Eva, adică viaţă, Adam, care dadea nume tuturor,  i-a transferat partenerei sale şi calitatea de mamă. 

Dar pare ca numai Adam era plin de daruri fiind unic în toate sensurile cuvântului! 

In discutia legata de izgonire se vorbeste de neînfrânare, lăcomie, orgoliu şi, bineînţeles, de nesupunere.

Dar mai este o speculatie legata de vina::

Interdicţia de a mânca din pomul cunoasterii i-a fost adresată de Dumnezeu, inainte de creare Evei, numai lui Adam care a primit rolul de intermediar între Tatăl ceresc şi soţia lui - o prima sugerare a calitatii de preot a bărbatului.  

Eva cunoştea porunca de la soţul ei. Intrebarea este: Cine e mai vinovat dintre cei doi? 

Daca crezi in Dumnezeu, discutia nu are rost, caci nu este important, cine are vina mai mare de vreme ce ei formau un TOT!

Şi apoi, intelegem ca nici nu au gândit prea mult la sfatul  lui Dumnezeu. Când şarpele a spus „Veţi fi ca Dumnezeu…”, ideea  a fost atat de atragătoare, incat au decis rapid, uitand complet  că ei erau deja ca nişte dumnezei, fiind doar făcuţi după chipul şi asemănarea Tatălui Ceresc! 

Ce s-a intamplat atunci?

Si El a spus: “Iata Adam a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele si raul; acum, prin urmare, nu cumva el sa întinda mâna, sa ia si din Pomul Vietii, si sa manânce, si sa traiasca pentru totdeauna”.

Si Domnul Dumnezeu i-a izgonit din paradis, ajungand  sa lucreze pamântul din care fusese luat Adam. 

Ideea e destul de incitanta sugerand ca, prin aceste fructe miraculoase, prin aceste fructe oprite, omul de rand ar putea ajunge zeu. El poate cunoaste binele si raul si in cele din urma poate culege viata vesnica. Ce ar fi rau in asta? 

Dar tocmai aceste doua atribute, legate interdependent, sunt baza si apanajul divinitati caci Dumnezeu cunoaste si traieste dincolo de timp. 

Cei doi s-au pierdut din cauza necunoaşterii și neiubirii de sine! Peste această necu­noaştere s-au adăugat blestemul şi hainele de piele, care inseamna  „o întunecare a chipului lui Dumnezeu în om, o cădere din starea con­formă naturii… dar şi o posibilitate nouă de a supravieţui în moarte” (Panayotis Nellas:Omul-animal îndumnezeit)

Antropologia creş­tină, dupa Lossky, este o luptă pentru 

re-îndumnezeirea omului, pentru recâştigarea darului pierdut. 

Si Eva are un rol aici, cu siguranță.

IZGONIREA DIN RAI

Postul lui Adam in Rai a fost exclusiv o chestie de ascultare, de supunere in fata vointei creatorului, care l-a sfatuit sa nu mance poame din pomul cunostintei binelui si raului, avertizandu-l sa asculte ca sa nu... moara!

Asadar, intelegem ca in planul lui Dumnezeu exista si aceasta... "aplicatie"! Domnul stia ca ispita era aproape!

Desigur, Dumnezeu putea sa ingradeasca pomul acela, ca omul sa nu manance niciodata din el, dar nu a facut-o pentru nu acesta era scopul nemancarii,  "interzicerea", despre care tot vorbim, fiind doar un sfat bun de urmat! Alegerea... era a omului!

Poate scopul acestei "indicatii" a fost acela de a intari capacitatea lui de a-L asculta pe Dumnezeu si, de ce nu, de a i se conserva inocenta, puritatea omului, atat de perfect creat!

Adam nu a ascultat de Dumnezeu, nu a "postit" dar, ceea ce este mai grav decat atat, nu s-a pocait de greseala sa si consecinta a fost "alungarea" din Rai - in fapt "racirea", pierderea intensitatii duhului!

Impreuna cu Eva, Adam a dorit sa devina un fel de... dumnezeu fara Dumnezeu, sa cunoasca el tot, chiar si cu riscul de a muri, un risc asumat gratuit de vreme ce habar nu avea ce este moartea! Indrazneala i-a adus acesta cadere din har, pervertirea vietii, schimbarea firii.
In fond, nu este corect sa spunem ca Adam a fost alungat ci, mai precis, ceea ce s-a petrecut, a fost departarea sa de Dumnezeu printr-o decizie hazardanta!

Filon-iudeul spune ca Adam a stat in rai o suta de ani.
Altii spun ca a stat sapte zile sau sapte ani, din pricina cinstei ce-o are numarul sapte...
Dar ca Adam a intins mainile si s-a atins de fruct in ceasul al saselea din zi, a aratat-o si noul Adam, Hristos, Care Si-a intins mainile pe cruce in ceasul al saselea din zi, tamaduind nenorocirea lui Adam. 

Omul a fost creat in intervalul dintre stricaciune si nestricaciune, spre a o dobandi pe aceea spre care va inclina el prin propria-i vointa.

Lui Dumnezeu ii era cu putinta sa-l faca pe om sa nu pacatuiasca. Totusi, pentru ca nestricaciunea sa fie si fapta vointei lui, i-a dat permisiunea de a se atinge de toti pomii din rai, dar nu si de pomul cunostintei binelui si raului.

Poate ca Dumnezeu i-a ingaduit sa cugete asupra tuturor celor savarsite de puterea dumnezeiasca, dar nu i-a ingaduit defel sa cugete asupra fiintei lui Dumnezeu.

Grigorie Teologul vede pomii din rai ca fiind ideile dumnezeiesti,  fructul fiind contemplatia. Cu alte cuvinte, Grigorie Teologul 

spune ca Dumnezeu i-a ingaduit lui Adam sa cerceteze si sa cugete asupra tuturor celorlalte stihii ale lumii si asupra insusirilor lor ca prin aceasta sa-L slaveasca pe Dumnezeu, aceasta fiind adevarata desfatare.

Ne putem gandi ca Dumnezeu i-a ingaduit omului sa cerceteze firea sa omeneasca, dar nu si accesul la fiinta lui Dumnezeu, nici la modul in care a adus totul la fiinta din nefiinta - ceea ce oamenii fac pana azi, incercand sa explice inexplicabilul!

Adam a abandonat toate celelalte stihii ale lumii si a inceput sa cerceteze cele cu privire la Dumnezeu, iscodind cu de-amanuntul firea dumnezeiasca. Fiind inca nedesavarsit duhovniceste, asemenea unui prunc nestiutor, a cazut, pentru ca Satana, prin intermediul Evei, l-a ispitit inoculandu-i gandul ca poate ajunge Dumnezeu. 

Marele si dumnezeiescul Hrisostom spune ca pomul cunoasterii are o indoita putere. El spune ca raiul a fost pe pamant si gandeste ca este si spiritual si material, dupa cum era si Adam. 

Amandoi, si raiul si Adam, erau la mijloc, intre stricaciune si nestricaciune. Prin aceasta interpretare se pastreaza si sensul literal al Scripturii si, totusi, nu  ramane numai la litera Scripturii.

Unii spun ca pomul acela era smochin, pentru motivul ca indata ce au cunoscut ca sunt goi s-au acoperit cu frunze de smochin. 

De asta si Hristos a blestemat smochinul, ca fiind  pricina calcarii poruncii.

Smochinul are intr-adevar oarecare asemanare cu pacatul. Mai intai, dulceata; apoi, asprimea frunzelor si are in peduncul un lapte lipicios. Sunt unii care spun ca pomul acela simbolizeaza chiar impreunarea, "cunoasterea" lui Adam si a Evei, dar interpretarea aceasta este nepotrivita.

Adam, dupa ce a calcat porunca, dupa ce s-a imbracat cu trup muritor si si-a primit blestemul, a pierdut raiul fiind izgonit din rai !

Dumnezeu a poruncit ca sabia de foc sa pazeasca poarta raiului. 

Adam, stand in fata raiului, a plans ca a fost lipsit de atatea bunatati pentru ca n-a pazit postul. 

Prin Adam s-a impartasit tot neamul omenesc de acelesi necazuri ca si el, pana cand Cel care ne-a creat ne-a ridicat din nou la vechea vrednicie. 

Fiindu-I mila de noi, S-a nascut din Sfanta Fecioara si, vietuind intr-un chip nespus de curat, ne-a aratat calea cea adevarata, posibila,  prin fapte cu totul protivnice celor ale Iui Adam, adica prin post si prin smerenie, si a biruit cu maiestrie pe cel care ne-a inselat.

Sfintii Parinti au voit sa ne infatiseze toate aceste lucruri!