ILIE Trezviterianul
Încuiatu-s-a ţie cerul, suflete, şi foamete de la Dumnezeu te-a cuprins de vreme ce nu te-ai plecat cuvintelor lui Ilie Tezviteanul, ca şi Ahav oarecând. Ci Sareptencei asemănân-du-te, hrăneşte sufletul proorocului.
Ilie, unul din locuitorii Galaadului, îl anunța pe calcatorul de lege, regele Ahab; că nu va ploua decât după cuvântul lui (3Regi17.1).
Ilie face minuni spre a-si confirma sprijinul dumnezeiesc!
Fugind la sfatul Domnului, va fi hranit de niște corbi cu pâine și carne lângă pârâul Cherit (17.2-7), apoi este trimis la văduva Sarepta.
Inimoasa văduva îi pregătește, așa cum îi cere Ilie, o turtă din ultimul pumn de faină și puținul untdelemn pe care-l mai avea pentru ea și pentru fiul ei, după masa aceasta ea fiind pregătită să moară de foame!
Dar Dumnezeu face ca făina și untdelemnul să nu se împuțineze până la căderea ploii.(3Regi17.8-16).
Ilie, prin rugăciunile sale, învie pe fiul văduvei, care murise în urma unei boli cumplite, datorată, după spusele ei, faptului că Ilie ar fi amintit Domnului de nelegiuirea ei. (3Regi17.17-24)
Ilie este unul dintre oamenii despre care Biblia spune ca nu au murit care au fost luati la Cer!
MANASE
Păcatele lui Manase ţi-ai îngrămădit cu voinţa, suflete, punând ca nişte lucruri de scîrbă patimile şi înmulţind cele dezgustătoare; dar pocăinţei lui râvnind cu căldură, câştigă-ţi umilinţa.

Fiu al lui Ezechia și al Heftibiei, Manase a fost rege al Iudei timp de 55 de ani. În prima parte a domniei sale a fost autor a numeroase crime, foarte idolatru, vrăjitor, ținând la curtea sa vrăjitori. Ajuns la strâmtoare în mâinile asirienilor, s-a rugat îndelung și s-a smerit adânc și Dumnezeu l-a salvat și l-a întors la Ierusalim. Cunoscând că Domnul este Dumnezeu, el a dărâmat toți idolii pe care-i făcuse și a poruncit lui Iuda să slujească adevăratului Dumnezeu.
El reprezintă un exemplu radical de pocăință, alături de alte cazuri pomenite in Noul Testament precum Zaheu (mai-marele vameșilor), răufăcătorul de pe cruce, fiul risipitor, David sau Maria Egipteanca.
ELISEI
Elisei luând oarecând cojocul lui Ilie, a luat de la Domnul har îndoit; iar tu, o, suflete al meu, de acest har nu te-ai împărtăşit, pentru neînfrânare.
Somaniteanca oarecând a primit pe cel drept cu gând bun; iar tu, o, suflete, n-ai adus în casa ta nici străin, nici călător. Pentru aceasta tu vei fi lepădat afară din cămară, tânguindu-te.
Elisei a fost un mare prooroc, succesor al proorocului Ilie, făcător de minuni și vindecător (cf Cartea a IV-a a Regilor).
Intre minunile sale se numara si acelea facuta unei femei sunamite (Somaniteanca) carei nu numai ca-i da sansa de a deveni mama dar ii si inviaza fiul, cand acesta a murit!(IV Regi, 4)
GHIEZ
Minţii celei întinate a lui Ghiezi pururea te-ai asemănat, ticălosule suflete; a cărui iubire de argint leapăd-o măcar la bătrâneţe. Fugi de focul gheenei, depărtându-te de răutăţile tale.
A fost servul lui Elisei (Cartea a IV a Regilor)
OZIA
Tu, suflete, lui Ozia râvnind, lepra lui întru tine îndoit ai luat-o; că cele necuvioase cugeţi, şi cele fără de lege faci; lasă cele ce ai şi aleargă la pocăinţă.
Rege al Iudei timp de 52 de ani, Oozia ,,a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său Amaţia. A căutat pe Dumnezeu în timpul vieţii lui Zaharia, care pricepea vedeniile lui Dumnezeu. Şi în timpul când a căutat pe Domnul, Dumnezeu l -a făcut să propăşească.(2Cron25.3-5).
Dar când a ajuns puternic mândria l-a făcut să uzurpe preoţia şi Dumnezeu l-a lovit cu lepră şi bolnav de lepra a si murit.
IEREMIA
De Ieremia cel din groapa cu noroi ai auzit, suflete, care a plâns cu tânguire cetatea Sionului şi lacrimi a vărsat. Urmează vieţii lui celei plângătoare şi te vei mântui.
Ieremia a fost unul dintre cei patru mari prooroci ai Vechiului Testament (alături de Isaia, Iezechiel și Daniel). Și-a desfășurat activitatea sub domnia a cinci regi: Iosia (17 ani), Ioahaz (3 luni), Ioiachim (11 ani), Iehonia (3 luni) și Sedechia (11 ani), si fost contemporan cu distrugerea Ierusalimului și deportarea poporului ales în exil în Babilon (597 î.Hr.).
Sedechia - deși Ieremia i-a spus ca trebuie sa se supună lui Nabucudonosor, fiindcă acesta împlinește o poruncă dumnezeiască - influențat de profeți falși, își pune nădejdea în egipteni, de la care așteaptă eliberarea de sub jugul lui Nabucudonosor.
Ieremia ajunge în temniță (Ier37.13) acuzat ca inmoaie inimile oamenilor de război prin cuvintele sale adresate poporului, si este aruncat într-o groapă cu noroi (Ier 38.1-6). Ieremia, chemat la curtea temnitei, îl sfătuiește pe Sedechia fără știrea căpeteniilor acestuia să se supună lui Nabucudonosor căci numai așa va scăpa cu viață și cetatea nu va fi incendiata (Ier38.15-28). Sedechia nu-l ascultă, Nabucudonosor vine împotriva Ierusalimului, Sedechia încearcă să fugă dar este prins. Copiii lui sunt uciși înaintea lui împreună cu mai-marii lui, apoi i se scot ochii și este legat cu lanțuri de aramă și dus la Babilon (Ier 39.6-7).(orthodoxwiki)
IONA si Ninivitenii
De niniviteni ai auzit, suflete, că s-au pocăit către Dumnezeu cu sac şi cu cenuşă; acestora n-ai urmat, ci te-ai arătat mai rău decât toţi cei ce au greşit mai înainte de lege şi după lege.
Iona a fugit în Tars, cunoscând dinainte întoarcerea ninivitenilor; a cunoscut ca un prooroc milostivirea lui Dumnezeu; pentru că se ferea să nu mintă proorocia lui.
Acesta a fost feciorul văduvei pe care l-a înviat proorocul Ilie;
Domnul i-a vorbit lui Iona si i-a spus: Scoală-te şi du-te în cetatea cea mare a Ninivei şi propovăduieşte acolo, căci fărădelegile lor au ajuns până în fața Mea!
Iona s-a speriat de proorocire si incercand sa evite misiunea, s-a urcat intr-o corabie sa fuga in Tarsis.
"Domnul a ridicat un vânt năpraznic pe mare şi o furtună puternică s-a stârnit, încât corabia era gata să se sfărâme."
Şi au zis unul către altul: «Haidem să aruncăm sorţi, ca să ştim din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!». Şi au aruncat sorţi, şi sorţul a căzut pe Iona."
Iona a fost aruncat in mare si furtuna s-a potolit. O balena l-a inghitit si Iona a stat in burta ei 3 zile, dupa care a fost aruncat afara, pe mal. Iona a inteles ca o sarcina primita de la Dumnezeu nu este o joaca asa ca a mers in Ninive si le-a proorocit ninivitenilor ca daca nu se pocaiesc Domnul ii va pierde. "Iar oamenii din Ninive i-au dat crezare lui Dumnezeu si au propovaduit post si s'au imbracat in sac...". "Iar oamenii s'au imbracat in sac, vitele n'au pascut. Si au strigat cu tot dinadinsul catre Dumnezeu; si s'au intors fiecare din calea lui cea rea si de la nedreptatea ce se afla in mainile lor"
DANIEL
De Daniel ai auzit, o, suflete, cum a astupat gurile fiarelor în groapă; ai înţeles cum tinerii cei ce au fost cu Azaria au stins prin credinţă văpaia cuptorului cea arzătoare.
Daniel, un iudeu exilat la curtea regelui Nabucodonosor al II-lea, conducătorul Babilonului, devine un mare oficial guvernamental și face diverse profeții.
Cartea lui Daniel este pentru Vechiul Testament ceea ce este Apocalipsa pentru Noul Testament, atât profetic cât și apocaliptic. Nouă din cele 12 capitole ale cărții prezintă profeții ale lui Daniel, adresate atât poporului Său cât și neamurilor lumii, prezicând evenimente curente și viitoare. Daniel proiectează istoria și prin mijlocirea unor numere profetice.
Dacă Ieremia (pe care Daniel îl citise) s-a dovedit a fi foarte aproape de adevăr, prezicând captivitatea babilonică a celor șaptezeci de ani (Ir 25, 11), Daniel profețește timpuri apocaliptice folosindu-se de numere simbolice, dificil de interpretat chiar și în zilele noastre.
Scriind despre Cartea lui Daniel, Mitropolitul Bartolomeu (Anania) spunea: „Opera lui Daniel este cea mai teologică din întreaga literatură profetică. Teologia lui Daniel e de o mare densitate și de o mare finețe, cu nuanțări neîntâlnite la alți profeți. Dumnezeu este înconjurat și preamărit de îngeri, al căror număr e de ordinul miriadelor. Unii însă au misiuni speciale, de a patrona popoare sau de a le transmite unor oameni aleși mesaje divine.”
Căpeteniile și dregătorii de la curtea imparatului Darius căutau să ii gaseasca pricina lui Daniel dar nu reușeau. Atunci s-au dus la împărat și i-au spus să dea o poruncă împărătească că oricine va înălța, în timp de treizeci de zile, rugăciuni către vreun dumnezeu sau către vreun om, afară de împărat, va fi aruncat în groapa cu lei. Dariu este de acord și dă această poruncă. Oamenii aceia au dat năvală în casa lui Daniel surprinzându-l cum se ruga către Dumnezeu. Împăratul s-a mâhnit și se gândea cum să-l scape însă i s-a spus că o poruncă împărătească nu se poate schimba. Împăratul i-a spus lui Daniel ,,Dumnezeul tău, căruia necurmat Îi slujești, să te scape!``, apoi a poruncit să-l arunce în groapa cu lei și a sigilat groapa.,,Împăratul s'a întors apoi în palatul său, a petrecut noaptea fără să mănînce, nu i s'a adus nicio țiitoare, și n'a putut să doarmă."
La revărsatul zorilor împăratul s-a dus în grabă la groapa cu lei și a strigat: ,,Daniele, robul Dumnezeului celui viu, a putut Dumnezeul tău, căruia îi slujești necurmat, să te scape de lei?``Si Daniel a zis împăratului: ,,Veșnic să trăiești, împărate! Dumnezeul meu a trimes pe îngerul Său și a închis gura leilor, care nu mi-au făcut niciun rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Şi nici înaintea ta, împărate, n'am făcut nimic rău!``
AZARIA
Anania, Azaria si Misael, au fost trei tineri prieteni ai proorocului Daniel, care au fost aruncati intr-un cuptor de catre babilonieni, pentru ca se inchinau lui Dumnezeu. Azaria a inaltat rugaciuni si caldura cuptorului s-a transformat in adiere. Tinerii s-au rugat si ei au cantat si Dumnezeu i-a auzit si au scapat nevatamati!
Cantarea celor trei tineri, care contine si rugaciunea lui Azaria, face parte din randul textelor apocrife ale Bibliei ortodoxe!
Sfinte Andreie, roaga-te pentru noi!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu