miercuri, 16 decembrie 2015

REVENIRE

... dupa o scurta pauza! 
O pauza in care am luat avionul si am zburat catre copilul meu cel mare, ca sa-l imbratisez si sa-l rasfat un pic, la aniversare!
A fost o surpriza bine tainuita, pentru reusita careia nici mie nu am vrut sa-mi spun ce am de gand!
Acum, ca totul a iesit asa cum mi-am dorit, revin la ale mele, multumind lui Dumnezeu pentru ajutorul Sau! Pentru ca, nu-i asa, nimic nu poate fi implinit fara voia si ajutorul Sau!

EVANGHELIA ZILEI 

Iar unii vorbind despre templu că este împodobit cu pietre frumoase şi cu podoabe, El a zis: Vor veni zile când, din cele ce vedeţi, nu va rămâne piatră peste piatră care să nu se risipească. Şi ei L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, când oare, vor fi acestea? Şi care este semnul când au să fie acestea? Iar El a zis: Vedeţi să nu fiţi amăgiţi, căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Nu mergeţi după ei. Atunci le-a zis: Se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie. Şi vor fi cutremure mari şi, pe alocurea, foamete şi ciumă şi spaime şi semne mari din cer vor fi. Iar când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, atunci să ştiţi că s-a apropiat pustiirea lui. Atunci cei din Iudeea să fugă la munţi şi cei din mijlocul lui să iasă din el şi cei de prin ţarină să nu intre în el. Căci acestea sunt zilele răzbunării, ca să se împlinească toate cele scrise. Dar vai celor care vor avea în pântece şi celor care vor alăpta în acele zile. Căci va fi în ţară mare strâmtorare şi mânie împotriva acestui popor. Şi vor cădea de ascuţişul săbiei şi vor fi duşi robi la toate neamurile, şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până ce se vor împlini vremurile neamurilor. Luca 21, 5-8, 10-11, 20-24

Este  cunoscut ca Evanghelia lui Luca este una scrisa cu delicatete, cu ton potolit si ca, ceea ce la Marcu sau Matei pare violent si dur, la el este povestit cu oarecare discretie. Venirea vremurilor din urma descrisa de Luca nu sperie ci doar ne pune pe ganduri si ne indeamna la vigilenta, la acea trezvie fara de care este greu sa nu-L pierzi pe Hristos!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu